Recuperarea

traumatismelor la
varsta a III-a

NUME : GHENU STEFANIA

MATERIA : GERONTOLOGIE
SPECIALIZAREA AMG III
 Recuperarea traumatismelor la varsta a III-a
1. OSTEOPOROZA DE INVOLUŢIE.

Face parte dintre bolile care afectează în grade diferite cu mult mai mult
oamenii în vârstă. La vârstele foarte înaintate ea devine mai severă şi mai frecventă (în
special la femei). Când apar fracturi şi tulburări posturale (deformaţii invalidante), se
vorbeşte despre osteoporoza boală. Femeile sunt afectate mai precoce, mai frecvent şi
mai sever. Cazurile de osteoporoză cresc cu vârsta. Contribuie şi alţi factori etiologici.
Un factor important este cel hormonal (la femei scăderea nivelului estrogenic,
postmenopauză, la bărbaţi scăderea funcţiei testiculare). Alt factor este restrângerea
activităţii fizice, firească la bătrâni. Contribuie şi factorii nutriţionali: carenţe proteice,
calorice, vitaminice. în sfârşit un rol important îl deţin tulburările circulatorii. Osteoporoza
este o atrofie osoasă, afectând egal cele două componente ale osului (substanţa
organică şi cea minerală). Diagnosticul este întotdeauna tardiv. Complicaţiile cele mai
grave sunt fracturile între 50 şi 60 de ani, predomină fractura încheieturii mâinii, în jurul
vârstei de 70 de ani, fractura vertebrelor, iar după 70 de ani, fractura de col femural.
Dacă factorul vârstă nu poate fi influenţat se poate acţiona asupra activităţii fizice,
asupra funcţiei hormonale (hormon estrogeni - progestativi), asupra tulburărilor de
nutriţie şi a celor circulatorii. Se poate conchide că limitarea osteoporozei se poate
realiza prin exerciţii fizice, calciu, vitamine, lactate. Evitarea imobilizării prelungite după
fracturi şi mobilizarea precoce reprezintă un act terapeutic important. Se administrează
şi vitamina D.

2. Fracturi

Incidenta fracturilor este mult mai mare la varsta a III-a.

Cauza cea mai frecventa a fracturilor o constituie caderea in casa sau pe strada.
La tineri –accidentele rutiere.
La varstnici accidentele rutiere pot determina fractura, dar uneori aceasta nu este
determinata de impactul cu vehiculul respectiv, ci tot de cadere.
Alte cauze ale caderilor :
- tulburari de mers ;
- tulburari circulatorii cerebrale ; in cadrul hipotensiunii sau hipertensiunii
arteriale.
- tulburari de vaz si de auz ;
- cauze ce tin de mediul inconjurator ;
- drum alunecos ;
- iluminat public sau casnic necorespunzator ;
- conditii dinamice nepotrivite.

Cauze favorizante

Se recunosc:
- structura fragila a tesutului conjunctiv-ligamentar si osteoporoza.
 La nivelul membrelor inferioare caderile determina cedarea osului in zona cea
mai spongioasa – colul femural. Fracturile de col femural apar cel mai frecvent la
batranul cu osteoporoza.
Intre 50-60 de ani apare o frecventa crescuta a fracturilor la femei datorita
osteoporozei postmenopauza.
Peste 75 de ani apare a importanta crestere a numarului fracturilor, astfel incat
75% din totalul fracturilor de col femural sunt la aceasta varsta. Fracturile de col femural
la varstinici au o importanta deosebita. Daca la adult in urma fracturilor este in joc
prognosticul functional, la batrani in joc este prognosticul vital.
Fractura la batran are drept consecinta in mod frecvent pseudartroza.
Mortalitatea crescuta apare din cauza imobilizarii prelungite, cu toate
consecintele ei in principal tromboflebita cu embolie.
Fractrile dau frecvent necroza aseptica a capului femural.
Fractura poate decompensa si alte afectiuni ale batranului.
Diagnosticul de fractura se pune pe :
- contextul de cadere ;
- impotenta functionala ;
- atitudinea vicioasa a membrului inferior respectiv, evidentiata prin scurtarea
membrului afectat;
- durere mare la nivelul articulatiei;
- confirmare radiologica.
Suspiciunea de fractura de col contraindica deplasarea (mersul) deoarece o
fractura simpla se poate transforma intr-o fractura cu deplasare.
Triada =cadere+ schiopatare+ durere la mers conduce la suspiciunea de fractura
de col femural.
Tratamentul include profilaxie, tratament chirurgical si recuperare.
1. Profilaxia este cea mai importanta si se face prin 2 modalitati :
a. prevenirea osteoporozei prin :
- educare alimentara adecvata ;
- exercitii fizice ;
- combaterea imobilizarii.
b. prevenirea caderii prin :
- limitarea si ajustarea efortului fizic ;
- amenajarea spatiului in care pacientul se misca.
2. Tratament chirurgical se practica artroplastia partiala sau totala. Aceste
proteze coxo-femurale permit mobilizarea rapida a pacientului.
Avantajele protezei partiale :
- pacientul se da jos din pat la 10 zile sau mai repede de la oparatie ;
- dupa o luna poate merge in carje sau cadru metalic ;
- dupa alte 2-3 saptamani poate merge cu spijin in baston.
3. Recuperarea
Kinetoterapia in cazul protezarii are urmatoarele obiective :
- tonifiere musculara;
- cresterea mobilitatii articulare;
- mersul.
 Se contraindica rotatiile si adductia coapselor datorita riscului de luxatie a
protezei.
Recuperarea incepe foarte devreme (pentru proteza totala mersul cu cadru sau
carje putand incepe la 8-10 zile de la oparatie). Ca o regula de baza in kinetoterapia
acestor pacienti se va evita mobilizarea articulatiei la unghiuri maxime mai ales pentru
adductie si abductie.
Decubitul ventral este favorabil si indicat in pozitionarea acestor pacienti.
In decubitul lateral se recomanda perna intre membrele inferioare.

3. Sindromul de imobilizare

Este un tablou clinic specific geriatrie. Este în raport cu polipatologia vârstnicului

şi cu caracteristicele procesului de involuţie. Factorii etiologici:

- factori favorizanţi: vârsta, terenul neuropsihic (anxietate, depresie etc), conduita

necorespunzătoare anturajului familial etc.

-  factori determinanţi: afecţiuni grave, severe, invalidante, afecţiuni psihice, imobilizarea

autoimpusă prin teamă de accidente, factori iatrogeni (polipragmazie psihotropă),
sindrom de inadaptare, refugiul în boală etc.

Tablou clinic: anxietate, depresie, dezorientare, dezinteres, negativism, mutism, plâns,

insomnie, stări revendicative, atrofie musculară, redori articulare, dureri dar mai ales
leziuni cutanate (ulcerele de presiune - escare, care pot apare în unele cazuri în câteva
ore), complicaţii urinare, tulburări circulatorii, constipaţie, embolii pulmonare, infecţii
pulmonare de decubit, demineralizare osoasă, osteoporoză, calcuri urinari.

Tratamentul preventiv, este esenţial. Cu răbdare şi sistematic se poate ajunge la

evitarea imobilizării prelungite sau definitiv. Acesta presupune conservarea activităţii
cotidiene, cu autonomie, kineziterapie, şi ergoterapie de susţinere, tratamentul bolilor
cauzale, psihoterapie, căldură şi protecţie din partea anturajului.

Tratamentul curativ se aplică de obicei în unităţile specializate (servicii de cronici, de

postcură, de recuperare etc.). Acest tratament urmăreşte reeducarea (redobândirea
posibilităţilor de autonomie şi de autoservire), reabilitarea, adică reintegrarea într-o viaţă
activă, ergoterapia, şi tratamentul medicamentos şi dietetic, adaptat bolii.

4. Ulcerul de decubit (Ulcerul ischemic de presiune - Escara)

Frecvente înainte în spitalele de neurologie, de geriatrie şi în căminele spital,

escarele în prezent sunt tot mai des întâlnite în spitalele de ortopedie, de acuţi, de
chirurgie, traumatologie, reanimare. Escara este o nevroză ischemică a ţesuturilor
cuprinsă între planul osos şi structura de susţinere şi planul de compresiune (planul dur
al patului sau fotoliului). Zona cea mai afectată este proeminenţa sacrală în poziţia
culcat pe spate, trohanterul mare în poziţia culcat pe o parte şi tuberozitatea ischionului
în poziţia şezândă. Mai afectează şi călcâile, maleolele, spinele iliace şi rotula în poziţia
de decubit ventral.

Intervin şi alţi factori favorizanţi: imobilizări prelungite prin boli grave mai ales
neurologice; imobilizări prin terapii cu neuroleptice şi tranchilizante; aparate ghipsate,
anestezice; factori care diminua presiunea arterială şi împiedică aportul de oxigen
(hipotensiune, hipovolumie, colaps), stări hipoxemice, şocul, anemia, febra, insuficienţa
cardiacă gravă etc. Nu se poate ignora factorul vârstă care scade regenerarea tisulară.

Simptomatologie, semnalul este "placa eritematoasă" care evoluează rapid către

leziune dermoepidermică, leziuni cutanate, pentru ca în final să cuprindă toate ţesuturile
inclusiv periostul.

Profilaxia, vizează calitatea lenjeriei, menţinerea acestuia uscată prin

schimbare frecventă, îndepărtarea cutelor şi firimiturilor de pâine, igiena riguroasă a
pielii, alimentaţie corectă. Concomitent se îngrijeşte meticulos pielea, tegumentele se
spală de mai multe ori pe zi cu săpun şi apă caldă, şi se usucă. Se aplică creme sau
loţiuni, se pune pudră fină de talc în zonele umede, după uscare etc. Se practică zilnic
frecţii şi masaje uşoare. Alimentaţia va fi completă. Se adaugă transfuzii, vitamine,
anitanemice, anabolizante.