CRIZA ASTMATICA

Definiţie
Sindrom clinic caracterizat prin reducerea generalizată, variabilă şi reversibilă, a calibrului
bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie şi raluri sibilante. Dispneea paroxistică
este consecinţa a trei factori, care induc bronhostenoza: edemul, hipersecreţia şi spasmul
mucoasei bronşice. Primele două componente sunt fixe, ultima fiind labilă.

Etiologie

Astmul bronşic este un sindrom, care durează toată viaţa şi are o evoluţie îndelungată,
discontinuă, capricioasă. Are substrat alergic, intervenind două elemente: un factor general
(terenul atopic - alergic, de obicei predispus ereditar) şi un factor local (hipersensibilitatea
bronşică). 
Terenul atopic presupune o reactivitate deosebită ia alergene (antigene). Cele mai
obişnuite alergene sunt: polenul, prafrl de cameră, părul şi scuamele de animale, fungii
atmosferici, unele alergene alimentare (lapte, ouă, came) sau medicamentoase (Acidul
acetilsalicilic, Penicilina, Aminofenazona, unele produse microbiene). Alergenele induc
formarea de imunoglobuline; în cazul astmului - imunoglobuline E (IgE) denumite şi reagine.
IgE aderă selectiv de bazofilele din sânge şi ţesuturi, în special la nivelul mucoaselor. La
recontactul cu aiergenui, cuplul IgE - celulă bazofilă bronşică - declanşează reacţia alergică, cu
eliberarea de mediatori chimici bronho-constrictori (acetilcolină, histamină, bradikinină) şi
apariţia crizei de astm. Terenul astmatic (atopic) corespunde tipului alergic
de,hipersensibilitate imediată.

Hipersensibilitatea bronşică la doze minime de mediatori chimici, incapabili să provoace

criza de astm la individul normal provoacă criza de astm (boală a betareceptoriior adrenergici,
incapabili să răspundă cu bronhodilataţie pentru a corecta bronhospasmul produs de mediatorii
chimici). La început criza paroxistică este declanşată numai de alergene. Cu timpul, pot
interveni şi stimuli emoţionali, climaterici, reflecşi. în toate tipurile însă, criza apare mai ales
noaptea, când domină tonusul vagal, bronhoconstrictor.

Simptomatologie
La început, crizele sunt tipice, cu început şi sfârşit brusc, cu intervale libere; mai târziu, în
intervalele dintre crize, apar semnele bronşitei cronice şi ale emfizemului, cu dispnee mai
mult sau mai puţin evidentă. Criza apare de obicei în a doua jumătate a nopţii, de obicei
brutal, cu dispnee şi nelinişte, prurit şi hipersecreţie bronşică; alteori este anunţată de
prodroame. Dispneea devine paroxistica, bradipneică, cu expiraţie prelungită şi şuierătoare.
Bolnavul
rămâne la pat sau aleargă la fereastră, pradă setei de aer. De obidei stă în poziţie şezândă, cu
capul pe spate şi sprijinit în mâini, ochii injectaţi, nările dilatate, jugulare turgescente =
ortopnee. În timpul crizei, toracele este imobil, în inspiraţie forţată. La percuţie se determina
exagerarea sonorităţii; sunt prezente raluri bronşice, în special sibilante, diseminate bilateral.
La sfârşitul crizei, apare tuşea uscată, chinuitoare ,cu spută vâscoasă, perlată, bogată în
eozinofile, cristale Charcot-Leyden şi spirale Curschman. Criza se termină în câteva minute
sau ore, spontan sau sub influenţa tratamentului.

Conduita de urgenţă

O criza severă de astm reprezintă o urgenţă din cauză posibilităţii de soldare cu deces
necesitând îngrijire medicală de specialitate imediată. Dacă nu este tratată adecvat în'timp util,
criza de astm poate conduce la deces. Pacienţii cu astm sunt de obicei capabili să trateze
majoritatea crizelor fără ajutorul unui medic, utilizând un inhalator pentru administrarea unei
doze de agonist beta-drenergic cu durată scurtă de acţiune, simultan cu evitarea fumului de
ţigara şi a altor factori iritanţi şi cu întreruperea activităţii fizice. Se poate administra şi un
preparat cortizonic inhalator asociat cu agonistul beta-adrenergic, crizele dispărând deobicei
după 5-10 minute. în cazul în care criza persista mai mult de 15 minute, se impune tratament
suplimentar administrat sub supraveghere medicală. La pacienţii cu astm sever, nivelul
oxigenului. în sânge este unul relativ scăzut, în consecinţă se impune monitorizarea acestui
parametru folosind pulsoximetrul (saturimetrul) sau prin testarea mostrelor de sânge arterial
prelevate. în timpul crizelor de astm se poate administra oxigen suplimentar, însă în timpul
crizelor severe pe lângă oxigenoterapie se impune şi monitorizarea nivelului diOxidului de
carbon din sânge coroborate cu evaluarea funcţiei pulmonare cu ajutorul unui spirometru sau
al unui fluxmeiru. La pacienţii aflaţi în criza severă de astm pot fi necesare chiar intubarea şi
cuplarea la un aparat pentru ventilaţie mecanică. în general, pacienţii cu astm sever sunt
internaţi în spital dacă funcţia pulmonară nu se ameliorează după administrarea unui
agonistbeta adrenergic şi a agenţilor corticosteroidieni sau dacă valorile oxigenului sangvin sunt
scăzute coroborat cu valoji ridicate ale dioxidului de carbon din sânge. Pentru a corecta
dezechilibrele hidroelectrolitice poate fi necesară administrarea intravenpasă de lichide şi
electroliţi. Dacă se suspectează prezenţa unei infecţii pulmonare, se administrează antibiotice,
de obicei aceste infecţii sunt provocate de virusuri, situaţie în care nu există tratament
specific. Medicamentele folosite în criza de lastm bronzit se împart în: agonişti betaadrenergicï
(bronhodilatàtoarele) - Albuterol (cu durata de acţiune scurtă), Salmeterol (cu,durată lungă de
acţiune), Salbytamol. Metilxantine: Teofilina. Anticolinşrgice : Ipratropium.
Corticosteroizi (pe cale inhalatorie): Beclometazona, Budesonida, Flunisolida, Fluticazona
 CRIZA
ASTMATICA

NUME: GHENU STEFANIA

AMG III