SUPORT DE CURS 4

PROFESOR: EMILIA CÂMPEAN

NURSING ÎN GERIATRIE

Principalele afecțiuni ale persoanelor vârstnice

Aspecte de geropatologie a aparatului locomotor
Aparatul locomotor este unul din aparatele cele mai afectate de procesul de îmbătrânire.
Îmbătrânirea sistemului osteoarticular este un proces normal de involuție, cu caracter ireversibil, dar care poate fi
încetinit prin adoptarea unor măsuri specifice de profilaxie, tratament și recuperare funcțională.
Procesul de îmbătrânire se exprima cel mai bine la două din componentele aparatului locomotor: osul și
articulațiile.Îmbătrânirea osoasă include modificări cantitative constând din diminuarea volumului osos și calitative
constând din reducerea substanței proteice asociată cu carența fosfo-calcică; aceste modificări sunt mai accentuate la
femei și explică incidența mai mare a patologiei osoase și articulare la acestea.
Principalele aspecte de geropatologie a aparatului locomotor sunt:
1. Osteoporoza de involuție
2. Fracturile de col femural
3. Sindromul de imobilizare
4. Escarele de decubit

1. OSTEOPOROZA DE INVOLUȚIE

 Definiție: Osteoporoza este o afecțiune a întregului schelet, caracterizată prin scăderea

masei osoase și modificarea arhitecturală a țesutului osos, care au ca și consecință creșterea fragilității oaselor și
predispoziția la fracturi. Osteoporoza duce la restrângerea activităților zilnice efectuate de pacienți.

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 Factori de risc ai osteoporozei
- lipsa de calciu
- sexul feminin (femeile sunt mai predispuse la aparitia osteoporozei)
- ereditatea (osteoporoza poate afecta si alti membri ai familiei)
- menopauza (datorita modificarilor hormonale ce se produc in organism)
- unele tratamente medicamentoase de lunga durata precum cele cu hormoni tiroidieni sau corticosteroizi care pot
afecta oasele
- fumatul blocheaza capacitatea estrogenilor de a proteja oasele
- consumul de alcool poate bloca absorbtia calciului si reduce cresterea osoasa.
- varsta peste 65 de ani

 Simptomele osteoporozei
- este asimptomatica timp de cativa ani
- apar dureri de spate, agravate dupa ridicari de obiecte grele; durerile dispar dupa o saptamana dar pot persista si
mai mult
- senzația de oboseală generalizată după somn.
- reducerea inaltimii (cu pana la 10 cm) - curbarea coloanei datorata tasarii vertebrelor
- afecteaza capacitatea de a efectua activitati fizice (mers, ridicarea unor greutati)
- osteoporoza avansata se manifesta prin fracturi survenite in urma unui traumatism minor (in special ale oaselor
incheieturii mainii, soldului, vertebrelor)

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 Prevenirea si stoparea osteoporozei
Pentru prevenirea si stoparea osteoporozei, în special în prima parte a vieții, este vital ca tinerii să aiba un aport
adecvat de calciu. Totusi, aportul generos de calciu nu este suficient pentru prevenirea acestei boli, fiind necesară
vitamina D pentru absorbția și fixarea calciului în oase. Pentru persoanele adulte este nevoie de aproximativ 1000
mg calciu pe zi și 400-800 UI vitamina D, iar pentru barbații mai în vârstă, trecuți de 65 de ani și pentru femeile
aflate în postmenopauză este nevoie de 1500 mg calciu pe zi. Calciul poate fi găsit în iaurt, legume verzi, produse
din soia (brânză tofu), fructe de mare (somon și stridii) și în semințele de susan.
Vitamina D este sintetizată în corpurile noastre prin expunerea la soare și se găsește în produsele alimentare
precum gălbenușul de ou, ficat sau pește de apă sărată.
Exercițiul fizic regulat ajută la menținerea densității osoase și la întărirea sistemului muscular, scăzând astfel riscul
căderilor.
Cele mai indicate exerciții fizice sunt mersul pe jos, urcarea scărilor, dansul, antrenamentele cu greutăți. Aceste
exerciții trebuie adaptate fiecărui individ în parte și efectuate sistematic.Prevenirea căderilor și protectoarelor de șold
sunt metode care se adreseaza mai mult persoanelor în vârstă și urmăresc rezolvarea problemelor legate de
iluminatul insuficient, podele alunecoase, praguri, lipsa mânerelor, balustrade instabile, scaune prea joase, fără
sprijin pentru coate, etc. În plus, persoanele în vârstă trebuie să rezolve și problemele medicale care determină
căderi, cum ar fi cele legate de acuitatea vizuală, tensiunea arterială, spondiloza cervical, etc.
Protectoarele de șold amortizează impactul la acest nivel și sunt eficiente pentru prevenirea fracturilor de șold.

2. FRACTURILE DE COL FEMURAL

 Definiție: Fracturile de col femural reprezintă lipsa de continuitate osoasă incompletă sau completă (cu sau fără
deplasare) la nivelul colului femural. Fractura de col femural este una dintre afecțiunile specifice vârstei a
treia,importantă prin consecințele ei atât imediate cât și pe termen lung. Ea apare mai frecvent la femei decât la
bărbați, fiind în relație directă cu osteoporoza, care fragilizează oasele, predispunându-le la fracturi.Cauza cea mai
frecventă a fracturii de col femural este deteriorarea calității osului în cadrul procesului normal de îmbătrânire.
Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE
 Cauze
La vârstnici, fracturile de femur sunt majoritatea date de căderi. Chiar și un traumatism minor poate determina
fractura unui femur demineralizat.
În etiologia fracturilor regăsim numeroase condiții predispozante și anume:
- căderile
- ereditatea- talia înaltă și greutatea mică sau membrii ai familiei care au avut fracturi odata cu înaintarea în vârstă
sunt factori de risc pentru fracturi
- scăderea vitaminei D prin insuficienta expunere la soare
- prezența unor boli demineralizante ( metastaze osoase, diabet zaharat)
- boli care impun imobilizare prelungită
- tulburări de echilibru
- afecțiuni neurologice și psihice care prezintă risc de cădere
- hipertensiune arterială
- artroze ( afecțiune articulară reumatică caracterizată prin evoluție cronică și deformarea extremităților osoase)
- sedentarismul – exerciții moderate de mișcare cu modificarea poziției corpului, ca mersul și dansul pot menține
densitatea oaselor.

 Semne și simptome
- durerea spontană sau provocată prin apăsare în regiunea inghinală sau trohanteriană, este prezentă în toate cazurile.
- impotență funcțională - poate să fie totală când bolnavul nu poate ridica călcâiul de pe planul patului sau relativă
când bolnavul încercând să facă flexia coapsei și a gambei , călcâiul se târăște pe planul patului
- atitudine vicioasă – membrul afectat este orientat spre exterior
- scurtarea membrului afectat

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 Diagnostic
Diagnosticul include anamneza, examenul fizic și efectuarea unei radiografii osoase, C.T. sau RMN

 Tratament
Tratamentul pentru fractura de șold se stabilește întotdeauna de către medicul ortoped. Acesta va lua în considerare
vârsta, starea generala de sănătate, gradul de toleranță la medicamente și eventualele afecțiuni colaterale ale
pacientului. 
În cazuri mai puțin grave, tratamentul constă în repoziționarea oaselor, imobilizarea zonală și tratament
medicamentos. Perioada de repaus trebuie să fie cât mai scurtă pentru a evita posibilele complicații. Astfel, se va
urmări mobilizarea rapidă a pacientului, în limitele durerii, de îndată ce acesta este capabil să meargă cu sprijin. 
În situația în care este necesară intervenția chirurgicală, medicul ortoped va alege tipul de operație și după caz,
introducerea de tije, șuruburi sau înlocuirea parțială sau totală cu proteză de șold.
Recuperarea mobilității șoldului este un proces îndelungat, activitatea și terapia fizică fiind extrem de importante. 
 Riscuri și complicații
O fractură de șold este un traumatism grav, datorită complicațiilor ce pot apărea. Dacă mobilizarea nu se face cât mai
rapid posibil, mușchii se pot atrofia, fapt ce poate conduce la pierderea permanentă a mobilității, iar acesta este doar
unul din riscurile minore. 
De asemena, imobilizarea îndelungată crește riscul de a dezvolta cheaguri de sânge, respectiv tromboflebită sau
tromboză venoasă profundă, infecții ale tractului urinar sau pneumonie.  
La pacienții cu vârste înaintate, fractura de șold netratată conduce la moarte în peste 60% dintre cazuri. La pacienții
cu diabet, boli pulmonare, boli cardiovasculare, etc., care nu pot suporta operația, riscul de deces crește tocmai din
cauza imobilității.

3. SINDROMUL DE IMOBILIZARE

Sindromul de imobilizare este un sindrom specific geriatric care aduce o condiţionare etiologică complexă şi
implicaţii medicale.
În producerea sindromului de imobilizare se disting factorii etiologici favorizanţi şi factorii determinanţi.

 Factorii favorizanţi
– Vârsta – cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât subiectul este mai expus să facă sindrom de imobilizare.
– Terenul – cu referire îndeosebi la bolile neuropsihice, pacienții anxioşi, depresivi, cei predispuşi la îmbolnăviri
psiho-somatice sunt mai expuşi la a face un sindrom de imobilizare.

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 - Conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală, poate constitui un factor favorizant sau chiar
determinant în anumite situaţii.
- Retragerea din activitatea profesională (pensionarea) pierderea responsabilităţilor, a statutului şi rolurilor socio-
profesionale, subminează terenul predispunând la regresie intelectuală, fizică sau psihică. Dacă familia/anturajul
persoanei în cauză nu manifestă o conduită de respect şi integrare, ci una de respingere sau dimpotrivă de
hiperprotecţie, se creează premizele viitoarei imobilizări. Imobilizarea este un concept care se referă şi cuprinde toate
dimensiunile fiinţei umane: socială, fizică, psihică, intelectuală şi spirituală.

 Factorii determinanţi
– Afecţiunile grave, severe, invalidante care impun imobilizări de lungă durată: accidentele vasculare cerebrale,
accidentele coronariene, fracturile, intervenţiile chirurgicale, tulburările respiratorii, crizele psihice, alterarea stării
generale.
În multe din aceste cazuri, instalarea sindromului de imobilizare, ar putea fi evitată dacă, după perioada de
reanimare, de repaus sau imobilizare de necesitate, anxietatea pacientului pe de o parte şi neglijenţa personalului de
îngrijire pe de altă parte, nu ar perpetua această stare.
– Afecţiuni psihice: stări de depresie cu apatie, negativism, care netratate corect se complică relativ repede cu
sindrom de imobilizare, pacientul devenind caşectic, incontinent şi confuz.
– Circumstanţe psihice în care vârstnicii îşi impun restricţii de mobilizare, cum ar fi: teama exagerată pe care le-a
provocat-o o criză episodică intregral reversibilă, vertij, atacurile ischemice tranzitorii, o cădere soldată cu o leziune
osteo-articulară fără gravitate (contuzie, entorsă).
Dacă nu se intervine energic, dar şi cu tact şi răbdare, acest „fals sindrom de imobilizare”, autoimpus, poate duce
spre „organizarea” imobilizarii şi deci spre o invaliditate greu de reabilitat.
– Afecţiuni benigne cu evoluţie scurtă, simple indispoziţii, pot sta la baza instalării unui sindrom de imobilizare.
Pacientul se refugiază în boală, refuză să se ridice imediat ce episodul acut/indispoziţia au trecut şi ulterior nu se mai
poate ridica întrucât falsa imobilizare a devenit reală.
Indiferent de cauze, sindromul de imobilizare odată constituit, are o simptomatologie şi o evoluţie bine determinate,
cu particularităţi individuale, în funcţie de caz şi de patologia existentă.
Familia/anturajul contribuie, de multe ori, la „fixarea” la pat a pacientului prin aplicarea unei terapii exclusiv
farmacologice şi nu o conduită de stimulare, ajutorare a vârstnicului să se mobilizeze.
În evoluţia sindromului de imobilizare se descriu 3 grupe de simptome: psihice, somatice şi metabolice.
Simptome psihice - cele mai frecvente sunt: anxietatea, depresia, dezorientarea, dezinteres, negativism, plâns,
insomnie.
Simptome somatice: leziunile cutanate, diminuarea peristaltismului intestinal şi favorizarea constipaţiei şi a
fecalomului, tulburări respiratorii, circulatorii, infecţii urinare şi pulmonare.
Semne metabolice: - demineralizarea osoasă, osteoporoza, calculilor urinari.

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 Tratamentul sindromului de imobilizare
 Tratamentul preventiv include următoarele principii:
– Tratamentul bolii cauzale, iniţiat de urgenţă şi continuat în scopul depăşirii fazei de decubit obligatorii. Încă din
perioada de aplicare a terapiei intensive, se impun măsuri de nursing pentru prevenirea complicaţiilor legate de
imobilizare şi anume:
– toaleta pe regiuni la pat pentru menţinerea pielii şi mucoaselor curate şi intacte;
– toaleta cavităţii bucale şi a ochilor la pacientul inconştient, zilnic, pentru prevenirea stomatitelor şi a leziunilor
corneene;
– schimbarea poziţiei la interval de 2 ore ziua şi 3 ore noaptea, observând şi masând punctele de sprijin pentru
activarea circulaţiei;
– efectuarea de masaje la nivelul membrelor inferioare pentru prevenirea trombozelor şi mobilizarea pasivă a
articulaţiilor pentru prevenirea anchilozelor;
– controlul sfincterelor prin utilizarea sondei à demeure;
– hidratarea adecvată a pacientului pe cale parenterală sau enterală până la redobândirea reflexului de deglutiţie;
– utilizarea de saltele antidecubit sau blăniţe sintetice de oaie pentru prevenirea escarelor.
– stimularea şi sprijinirea pacientului pentru a trece la efectuarea gesturilor cotidiene: toaletă, alimentare, schimbarea
activă a poziţiei, trecerea din pat în fotoliu pentru perioade progresiv crescânde;
 Tratamentul curativ
a)Tratamentul medicamentos şi igieno-dietetic.
Are indicaţii generale şi speciale pentru fiecare pacient în funcţie de starea generală, de bolile asociate, de gradul
aşa-zisei „uzuri de vârstă”. Se urmăreşte combaterea denutriţiei prin aport de proteine, vitamine, lichide, corectarea
tulburărilor metabolice, controlul infecţiilor urinare, corectarea anemiilor şi a stărilor de hipercoagulabilitate.
b) Reabilitarea vârstnicului. Se aplică pacienților cu deficienţe fizice şi psihice şi presupune:
– dezvoltarea capacităţii şi forţei care să le permită independenţa în autoservire, pentru nevoile de bază;
– mobilizarea din pat în fotoliu;
– mersul propriu-zis sau cu cârje, cadru metalic, baston.
Reabilitarea se face atât în interesul vârstnicului cât şi al societăţii, chiar dacă „restitutio ad integrum” nu mai este
posibilă.
Reabilitarea este sinonimă cu alţi 2 factori: readaptarea şi recuperarea.
Readaptarea persoanelor vârstnice, în viziunea experţilor OMS, are în vedere 3 acţiuni:
– reactivarea – persoana vârstnică, pasivă, imobilizată, trebuie încurajată să-şi reia viaţa cotidiană în mediul său
normal.
– reinserţia socială – după boală sau chiar în timpul bolii, vârstnicul reia contactul cu familia, prietenii, vecinii,
încetând să mai fie izolat.

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 – reintegrarea – vârstnicul îşi reia locul în societate, participă din plin la viaţa normală, îşi reia adesea activitatea
profesională sau alte activităţi corespunzătoare capacităţii restante.

4. ULCERUL DE DECUBIT ( ESCARELE DE DECUBIT)

 Definiție: Escarele de decubit sunt modificări locale de țesuturi, datorită comprimării lor mai
îndelungate între proeminențele osoase și suprafața patului. Presiunea constantă la nivelul unei porțiuni a pielii
reduce aportul de sânge la acea zonă și în final produce moartea celulelor, lezarea pielii și formarea de ulcerații.

 
 FACTORI DE RISC

Persoanele cu risc pentru dezvoltarea escarelor de decubit sunt:

- persoanele imobilizate la pat sau în scaunul cu rotile, în special când imobilizarea provine în urma unei leziuni la
nivelul coloanei vertebrale
- persoanele care sunt în imposibilitate de a se mișca fără ajutor (cei cu paralizii, comatoșii sau cei care se refac dupa
intervenții chirurgicale)
- pacienții care au incontinență vezicală. Umezeala poate irita pielea și astfel favorizează apariția escarelor
- persoanele care nu au o dietă corepunzătoare, săracă în proteine. Malnutriția (alimentarea săracă) poate duce la
leziuni ale pielii și la întârzieri de vindecare
- pacienții cu stare de conștiență alterată, datorată problemelor de sănătate, administrării de anumite medicamente,
sau dupa anestezie
- persoanele în vârstă. Odată cu înaintarea în vârstă pielea devine rigidă și nu mai poate distribui egal presiunile. De
asemenea pielea devine mai subțire și își pierde din elasticitate și astfel se lezează mai ușor
- fumătorii- nicotina favorizează uscarea tegumentelor și scade fluxul sanguin

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 - febra- creșterea temperaturii corpului alterază și mai mult zonele care sunt cu risc crescut pentru formarea de
leziuni de decubit.
- alte boli care scad capacitatea de vindecare a organismului, ca de exemplu diabetul.

 Regiuni expuse escarelor

1)     Decubit dorsal
-        Regiunea occipitală
-        Omoplați
-        Coate
-        Regiunea sacrococcigiană
-        Călcâie
2)     Decubit lateral
-        Umăr
-        Regiunea trohanteriană
-        Fețele laterale ale genunchilor
-        Maleole
3)     Decubit ventral
-        Tâmple
-        Umeri
-        Creasta iliacă
-        Genunchi
-        Degetele picioarelor

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 Clasificarea escarelor
 Stadiul 1: Pielea este intactă; prezența eritemului; de asemenea, poate fi prezentă o
decolorare și/sau căldură;
 Stadiul 2: Pielea este afectată superficial, inclusiv epiderma sau derma, poate fi prezentă
ulcerația sau flictena;
 Stadiul 3: Pielea este afectată în întregime, inclusiv țesutul subcutanat. Plaga are aspectul
unei ulcerații profunde;
 Stadiul 4: Este afectată pielea în totalitate, fiind prezentă necroza, care poate implica
mușchii și osul, tendoanele sau articulațiile

 MIJLOACE DE PREVENIRE
Se adresează cauzelor locale sau favorizante și reprezintă „cartea de vizită” a asistentei medicale. Escarele pot
apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind variabilă, depinzând de factorul de risc și de toleranța pielii la
presiune îndelungată.
 Principiile tratamentului preventiv
1. Schimbarea de poziție
- evită imobilizarea
- se face la 2 sau 3 ore; la nevoie mai des
- este necesară o foaie de supraveghere a escarelor, în care se notează:
-        orele de schimbare și poziția: 14 – DD; 16– DLS; 18-DD; 20- DLD
-        aspectul cutanat
-        zonele de masaj

2. Asigurarea confortului și menținerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă

Se va avea în vedere:
- evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunțarea la lenjeria de corp
- spălarea zilnică, cu apă și săpun și ungerea regiunilor expuse umezelii, știut fiind faptul că pielea unsă se macerează
mai greu decât pielea uscată (în caz de incontinență, se apelează la sonda Foley).
- scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie

3. Folosirea materialelor complementare , necesare pentru prevenirea escarelor

Se pot folosi:

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 - saltele speciale
- perne de diverse dimensiuni și forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile)
- colaci de cauciuc
- pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D

4. Alimentație și hidratare echilibrată

Alimentația trebuie să fie bogată în proteine - pentru a favoriza cicatrizarea - și în vitamine, ținând cont însă
de vârsta și greutatea bolnavului. În ceea ce privește hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 - 2 l
la 24 de ore.

5. Favorizarea vascularizației în zonele comprimate

 prin masaj
Obiective
-favorizează vascularizația profundă și superficială
-îndepartează celulele descuamate
-rehidratează pielea (masaj cu unguent hidratant sau apă și săpun)
-favorizează starea de bine și confort, înlătură durerea, anxietatea, ajută la redobândirea forței și energiei
Indicații :
- pentru toți bolnavii imobilizați care prezintă factori de risc
- în momentul schimbarii pozitiei, pe toate regiunile expuse
Principii:
- se face întotdeauna pe pielea curată, după ce bolnavul a fost spălat și i s-a schimbat așternutul
- se face cu un unguent pe mâna goală, în direcția circulației de întoarcere, de jos în sus, iar la ceafă și umeri invers
-de sus în jos și circular spre exterior
- se face pe o zonă mai mare decât suprafața interesată
- masajul nu trebuie să fie dureros, poziția bolnavului să fie confortabilă, iar durata de aproximativ 15 minute.
Contraindicații:
-   nu se face bolnavului cu febră, suferind de cancer, cu infecții ale pielii sau cu septicemie
Materiale necesare:
- unguentul
Instalarea pacientului:
- se închid ferestrele, se așează bolnavul într-o poziție variabilă, în funcție de zona și în același
timp confortabil pentru asistenta medicală.

 Prin utilizarea alternativă de cald și frig

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE

 - se face în loc de masaj
Obiective:
- favorizează vascularizația tisulară, provocând, alternativ, o vasodilatație și o vasoconstricție locală (se face de mai
multe ori).
Indicații:
- escare stadiul II
Poziția bolnavului:
- ca la masaj
Materiale necesare:
- cuburi de gheață și apă caldă
Tehnica:
-  se aplică compresă cu gheață de mai multe ori pe locul escarei, pentru a obtine o
Vasoconstricție
-  apoi, se încălzește și se usucă zona prin tamponare, până se obține o vasodilatație
-  se face de 3-4 ori

Profesor: EMILIA CÂMPEAN Modulul 52: NURSING ÎN GERIATRIE