6. PULSUL CAROTIDIAN.

SFIGMOGRAMA CAROTIDIANĂ

Sfigmograma carotidiană reprezintă înscrierea grafică a undei pulsatile la nivelul arterei

carotide.
MECANISM DE PRODUCERE. Unda pulsatilă arterială reprezintă o destindere a pereţilor
arteriali care se propagă de - a lungul aortei şi a ramurilor sale cu o viteză de 5-8 m/sec, invers
proporţională cu elasticitatea arterelor. Sistola ventriculară modifică ritmic presiunea sângelui în
artere. Fiecare oscilaţie presională în vas determină distensia pereţilor vaselor mari - elastice (efect
Windkessel) care se propagă din aproape în aproape spre periferie, generând unda primară de puls.
Aorta înmagazinează în pereţii săi o parte din energia de contracţie a inimii sub formă de energie
potenţială, prin dilatarea sa în sistola ventriculară. În diastolă pereţii aortei revin, actualizând energia
potenţială înmagazinată, propulsând sângele.
Caracterele undei pulsatile depind de: forţa de contracţie cardiacă, volumul sistolic, presiunea
arterială, elasticitatea arterelor.

6.1. MORFOLOGIA PULSULUI CAROTIDIAN. Pulsul carotidian are un aspect de undă

monofazică pozitivă căreia i se descriu :
• o pantă ascendentă, anacrotă, de la începutul ascensiunii, “e”, până la amplitudinea sa maximă
(“P”);
• o pantă descendentă, catacrotă, de la “P” până la incizura dicrotă “i”;
• unda dicrotă (D), secundară.

 FAZA SISTOLICĂ
• începe odată cu ascensiunea pulsului carotidian, punctul “e”, care marchează debutul ejecţiei
ventriculare stângi;
• corespunde pe fonocardiogramă cu deschiderea sigmoidelor aortice;
• apare la 0.09 - 0.14 sec (0,11 sec. la frecvenţa cardiacă de 70/min) faţă de unda Q (ECG).
Panta anacrotă:
• este ascendentă, rapidă, vârful undei P este atins 0,10 sec. (valoare medie);
• corespunde undei de percuţie;
• depinde de: debitul sistolic, durata sistolei, valoarea presiunii diastolice, elasticitatea pereţilor
vasului.
Panta catacrotă:
• este descendentă, până la incizura dicrotă “i”;
• uneori poate avea un al doilea vârf.
Incizura dicrotă “i”:
• este generată de închiderea sigmoidelor aortice;
• apare la 0,02 sec. după componenta A2 a Zg Ι Ι (fonocardiogramă).

 FAZA DIASTOLICĂ
• începe după incizura dicrotă "i".
Unda dicrotă “D” - de reascensiune:
• este dată de reflectarea undei sanguine de către valvele aortice închise;
• are o pantă descendentă lentă, până la o nouă contracţie.

6.2. ÎNREGISTRAREA PULSULUI CAROTIDIAN. Sfigmograma carotidiană se înregistrează

cu ajutorul unui transductor (cu cristal piezoelectric sau condensatori) care transformă distensia
ritmică a peretelui vascular în diferenţă de potenţial, ce este amplificat electronic şi înregistrat. Pentru
aceasta este necesar un poligraf care înregistrează în paralel ECG şi fonocardiograma ca trasee de
referinţă.
 Viteza de derulare a hârtiei este de 50 mm/sec. sau 100 mm/sec.; 1mm = 0,02 sec. sau 0,01
sec.

6.2.1. MĂSURAREA PERIOADELOR SISTOLICE (TIMPILOR SISTOLICI) AI

VENTRICOLULUI STÂNG. Este necesară înregistrarea concomitentă cu o derivaţie ECG şi
fonocardiograma (Fig.nr.8). În practică se măsoară aceste intervale, se face media valorilor găsite
pentru 5 cicluri cardiace şi se corectează în funcţie de frecvenţa cardiacă şi sex, după tabelele
Weissler. Timpii sistolici variază invers proporţional cu frecvenţa cardiacă. La o FC de 70 b/min:
 PPE - perioada de preejecţie a ventricolului stâng - de la unda Q (ECG) până la punctul “e” al
pantei anacrote, din care se scade TTI.

PPE = Q - “e” = 0,11 sec.

Acest interval cuprinde :
• PM - perioada de mulaj - de la unda Q până la componenta cea mai amplă a Zg Ι -
închiderea mitralei (Mî):
PM = Q - Mî = 0,07 sec.
• PCI - perioada contracţiei izovolumetrice - de la începutul Zg Ι (Mî) până la piciorul
pantei anacrote, din care se scade TTI:
PCI = Mî - “e” = 0,04 sec.

 PEVS - perioada de ejecţie a ventricolului stâng - de la piciorul ascensiunii pantei anacrote până
la incizura dicrotă “i”:
PEVS = “e” - “i” = 0,30 sec.

 (Q - A2) - sistola electromecanică - de la începutul undei Q (ECG) până la componenta A2 a Zg

ΙΙ :
Q - A2 = 0,40 sec.
Perioada PPE:
• se poate deduce din (Q-A2) - PEVS;
• PPE creşte datorită scăderii forţei de contracţie a miocardului (insuficienţă cardiacă,
hipotiroidism).

Perioada PEVS:
• variază direct proporţional cu debitul sistolic;
• PEVS creşte în insuficienţa aortică, mitrală, hipertiroidism;
• PEVS scade în stenoza mitrală, insuficienţa cardiacă, hipertensiune arterială, pericardita
constrictivă.

6.2.2. REPER PENTRU ZGOMOTELE CARDIACE ŞI SUFLURI

• sfârşitul Zg Ι corespunde cu punctul “e”;
• Zg Ι Ι corespunde cu incizura dicrotă “i” - zgomotul de închidere a valvelor aortice A2 , se
înscrie pe fonocardiogramă la 0,02 sec înaintea incizurii “i”

6.2.3. MĂSURAREA TIMPULUI DE ASCENSIUNE (T) ŞI HEMIASCENSIUNE (T)

 Timpul de ascensiune (T) - de la piciorul undei (punctul “e”) până la nivelul amplitudinii sale
maxime (“P”):
T = 0,08 – 0,12 sec
 Timpul de semiascensiune (t) - de la punctul “e” până la perpendiculara coborâtă din jumătatea
pantei anacrote:
t = 0,04 – 0,06 sec.
 TTI - timpul de transmitere a impulsului - între A2 (componenta aortă închidere de pe
fonocardiogramă) şi incizura dicrotă “i”:
TTI = 0,02 sec.

Fig. nr. 8. Morfologia pulsului carotidian (PC).

Calcularea timpilor sistolici utilizând repere ECG (Q) ale pulsului carotidian
Fono („e” şi „i”) şi fonocardiogramei (z1, a2).
 6.2.4. APRECIEREA LEZIUNILOR AORTICE ŞI A OBSTACOLELOR SUBVALVULARE
AORTICE.
 Stenoză aortică:
• pantă anacrotă lentă;
• platou sau pantă ascendentă crestată;
• “t” crescut.
 Insuficienţă aortică :
• pantă anacrotă rapidă;
• vârf dublu;
• incizura “i” coborâtă şi ştearsă.
6.2.5. APRECIEREA PERFORMANŢEI CARDIACE
 Debitul cardiac

PPE
• = indicele hemodinamic (Weissler) = 0,345 ± 0,036
PEVS
Raportul creşte în insuficienţa cardiacă când PPE este crescut şi PEVS scurtat.
PEVS
• = 2,5 - 3
PPE
Raportul variază direct proporţional cu debitul cardiac.
 Fracţia de ejecţie:
FE = 1,125 – 1,250 x (PPE/PEVS) ± 0,08

FC=70/min