EXAMEN SUMAR URINA

REFERINŢE NORMATIVE
Prospectul stripurilor de urina
Ministerul Sanatatii - Academia de Stiinte Medicale, Metode curente pentru analize de
Laborator Clinic, Editura Medicala, 1982
Prof. Univ. Dr.Valeriu Atanasiu, Prof. Univ. Dr. Maria Mohora, Biochimie medicala - ghid
pentru lucrari practice, Editia a 3-a revizuita, Ed. Niculescu, Bucuresti, 2013
Prof. Univ. Dr. Denisa Mihele, Biochimie Clinica, Editura Medicala, 2002
Prof. Univ. Dr. Denisa Mihele, Biochimia Clinica - Metode de Laborator, Editura Medicala,
2002
Dr. Gabriel Ivanovici, Ioana Fuiorea, Diagnosticul de Laborator in Practica Medicala, Editura
Militara, Bucuresti, 1990
Victor Dumitrascu, Ghiduri si protocoale in medicina de laborator, Editura de Vest, Timisoara,
2010
Nicolae Ursea, Esentialul in nefrologie, Editura Fundatiei Romane a Rinichiului, Bucuresti,
2000
Ghidul serviciilor medicale al laboratoarelor SYNEVO, editia a II-a

TERMENI SI DEFINIŢII

SU - Sumar urina
BU - Biochimie urinara

Urina este un lichid biologic de excretie, cu o compozitie chimica complexa, care poate
suferi modificari in anumite stari patologice. Examenul sumarului de urina cuprinde o analiza
fizico-chimica a urinii (BU) si o examinare microscopica a sedimentului urinar (SeU). Analiza
fizico-chimica cuprinde: densitatea urinara, pH-ul urinii, precum si date privind
absenta/prezenta leucocitelor, hematiilor si a unor compusi chimici (nitriti, urobilinogen,
proteine, corpi cetonici, bilirubina, glucoza, acid ascorbic) si este denumita generic Biochimie
Urinara (BU).

DECRIERE PROCEDURA
1. Principiul metodei

Executarea BU se realizeaza cu ajutorul stripurilor de urina - suporturi de plastic pe

care sunt fixate campuri - test impregnate cu reactivi sub forma uscata, care permit aprecierea
calitativa sau semicantitativa a urobilinogenului, glucozei, corpilor cetonici, bilirubinei,
proteinelor, nitritilor, pH-ului, eritrocitelor, densitatii si a leucocitelor, prin compararea vizuala
cu o harta de culori pentru fiecare interval de concentratie.

Executarea SeU consta in examinarea la microscop a sedimentului urinar (obtinut prin

centrifugarea urinii la 1500 - 2000 rpm, timp de 5 min. si aruncarea supernatantului) direct intre
lama si lamela, intai cu obiectiv mic (10x) pentru o privire generala, apoi cu obiectiv mai mare
(20x, 40x) pentru detalii morfologice.

2. Echipamente
 5.2.1. Pentru BU

- recipient de plastic, de unica folosinta pentru recoltarea urinii;

- tuburi de plastic 10/150 mm;
- stripuri de urina;
- analizor semautomat de urini Mission® U120
- hartie de filtru;
- harta de culori.

5.2.2. Pentru SeU

- centrifuga (1500 rpm);

- lame de sticla (76*26*1 mm);
- lamele de sticla (22/22 mm);
- microscop optic cu obiectiv de 10x, 20x, 40x;
- vas cu solutie de neutralizare, pentru colectarea lamelor dupa citirea SeU.

5.3. Reactivi

Kitul “Mission - Acon Laboratories” contine 100 de stripuri de urina - suporturi de

plastic pe care sunt fixate campuri-test impregnate cu reactivi sub forma uscata. Sunt ambalate
in tub original impreuna cu un plic cu desicant. Stripurile se pastreaza la temperatura camerei
(15 - 30 °C), in tub bine inchis, pana la data expirarii, inscrisa pe tub.
Stripurile sunt sensibile la factori de mediu cum ar fi: umiditatea, caldura si lumina,
astfel incat se va evita expunerea lor la acesti factori. Stripurile neutilizate se pastreaza in tubul
original, alaturi de plicul cu desicant. Orice manevra de deschidere a tubului cu stripuri va fi
urmata de inchiderea ei corecta si rapida. Se va evita atingerea campurilor-test de pe strip. Nu se
folosesc stripuri avand data de expirare depasita. Aria de lucru nu va contine urme de detergenti
sau alti contaminanti.

5.4. Recoltarea si pregatirea probelor primare

Recoltarea urinii se realizeaza la domiciliu de catre pacient, in prealabil instruit de

personalul de specialitate al laboratorului. Pentru examenul SU se foloseste urina proaspata,
prima urina de dimineata, aceasta fiind cea mai concentrata.

5.5. Mod de lucru

Asistentul medical preia probele din zona de recoltare.

- Recipientul in care a fost adusa urina se agita bine. Din urina omogenizata se pun
10 ml in tubul de plastic si se realizeaza determinarea biochimica - BU.
- Pentru determinarea SeU se foloseste acelasi tub de urina din care s-au facut
determinarile biochimice. Dupa efectuarea determinarilor BU, tubul este centrifugat la 1500 -
2000 rpm, timp de 5 minute.
- Se verifica vizual starea stripurilor. Orice modificare de culoare a campurilor - test face
stripul impropriu pentru utilizare.
- Stripul se introduce complet in eprubeta cu urina. Excesul de urina se indeparteaza prin
stergerea acestuia pe cant de marginea tubului si apoi de hartia de filtru.
- Aprecierea calitativa sau semicantitativa a: leucocitelor, nitritilor, urobilinogenului,
proteineinelor, pH-ului, eritrocitelor, densitatii, corpilor cetonici, bilirubinei, acetonei, glucozei,
acidului ascorbic se realizeaza cu analizorul semiautomat MISSION® U 120 sau vizual, prin
compararea stripurilor cu harta de culori, dupa ce se asteapta 30 - 60 secunde pentru a avea loc
reactia pe strip.
 - Rezultatele evaluarii examinarilor semiautomate/vizuale a stripurilor se inregistreaza in
lista de lucru pentru sumar urina.
- Dupa determinarile biochimice si centrifugarea tubului de urina, se decanteaza
supernatantul, iar depozitul obtinut se resuspenda in urina ramasa (circa 1 ml) dupa decantare.
Se transfera o picatura de urina concentrata pe o lama de sticla, care se acopera cu o lamela.
- Preparatul astfel obtinut se examineaza la microscopul optic, intai cu un obiectiv mic
(10x), apoi cu obiectiv mare (20x, 40x).
- Se noteaza elementele SeU organizat si neorganizat observate la examinarea
microscopica.

5.6. Calcule si interpretarea rezultatelor

Examenul sumarului de urina reprezinta una din investigatiile de rutina de importanta

clinica, intrucat, de cele mai multe ori, rezultatele sale patologice apar ca una din primele
expresii ale unei disfunctii renale, urinare, hepatice si metabolice. In eventualitatea unei
modificari patologice, se produce o schimbare de culoare in zona testului respectiv, care se
compara cu o scala de culori predefinita. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a
rezultatului.

5.6.1. Examenul macroscopic

Aspectul: lichid clar (limpede, transparent)

Aspectul poate varia in functie de timpul trecut de la emisie, temperatura mediului
ambiant, tehnicile de conservare. La o examinare facuta dupa cateva ore, apare o suspensie sau
un depozit floconos (nubecula), compus din celule descuamate din tractul urinar, iar la femei si
din celule ale epiteliului vaginal. In cazul urinilor alcaline sau neutre, aspectul imediat dupa
emisie poate fi tulbure, datorita fosfatilor de calciu si magneziu. La temperaturi scazute, urina se
tulbura din cauza cristalizarii acidului uric si a uratului de sodiu. Conservata defectuos, urina
formeaza depozite de carbonat calcic si fosfat amoniaco-magnezian.
Modificari patologice ale aspectului urinii sunt intalnite in afectiuni renale si ale cailor
excretoare renale si sunt datorate prezentei elementelor figurate ale sangelui (leucocite,
eritrocite), mucusului si diferitilor cilindri. Exista, insa, si afectiuni renale (insuficienta renala
cronica in stadiul poliuric) in care urina este foarte limpede, ca apa, transparenta si fara
sediment.

Culoarea: galben - deschis pana la galben - roscat

Urina este colorata datorita pigmentilor pe care ii contine (urocromi, urobilina, porfirina,
indoxil). Fiziologic, urina poate prezenta modificari, si anume:
- urina nocturna sau cea acida sunt mai intens colorate fata de cea diurna sau alcalina;
- dupa ingestia de diferite alimente sau medicamente poate deveni rosie (sfecla, varza rosie,
rubarba, aspirina), verde - albastra (albastru de metilen), galben intens (furazolidon), brun -
neagra (tanin).
Schimbari ale coloratiei urinii pot fi atribuite si diferitelor afectiuni renale sau
extrarenale:
- galben - portocaliu in boli febrile acute sau dupa transpiratii abundente;
- galben - deschis in diabet insipid, scleroza renala, insuficienta renala cu poliurie, dupa
administrare de diuretice;
- rosu in hematurie, hemoglobinurie, porfinurie;
- cenusie in methemoglobinemii, intoxicatii cu fenoli;
- brun in sindroame icterice;
- verde - rosiatic pana la verde - negru in nefrite acute hemoragice;
- negru in alcaptonurie.
 Mirosul: aromatic
Urina normala are un miros caracteristic, produs de acizii volatili sau substantele
urinoide. Mirosul poate fi accentuat in cazul urinilor concentrate, dezagreabil dupa aport
alimentar de sparanghel, usturoi, hrean. Modificarile patologice ale mirosului urinii pot fi:
- miros amoniacal in boli infectioase sau tumorale renale sau ale cailor excretoare;
- miros putrid in infectii cu flora anaeroba;
- miros de mere verzi in diabet zaharat.

Consistenta: solutie slab salina

In conditii patologice, urina poate prezenta modificari, si anume:
- spuma persistenta, in cazul urinii ce contine cantitati mari de albumina;
- urina vascoasa si filanta, daca contine leucocite in cantitate mare (puroi).

5.6.2. Rezultatul examenului BU este reprezentat de aprecierea calitativa sau

semicantitativa privind absenta/prezenta leucocitelor, nitritilor, urobilinogenului, proteinelor,
eritrocitelor, corpilor cetonici, bilirubinei si glucozei si cantitativa in cazul densitatii si a pH -
ului urinar. Rezultatul, pentru fiecare parametru analizat:

- Densitate: 1.000, 1.005, 1.010, 1.015, 1.020, 1.025, 1.030

- pH: 5, 5.5, 6, 6.5, 7, 7.5, 8, 9

- Leucocite: Absente
Prezente: +/- 15 leuc/µl
+ 70 leuc/µl
+ + 125 leuc/µl
+ + + 500 leuc/µl

- Nitriti: Absenti (Negativ)

Prezenti (Pozitiv)

- Urobilinogen: Normal: 0.2 mg/dl (3.5 µmol/l)

Usor crescut: 1 mg/dl (17 µmol/l)
Crescut: 2 mg/dl (35 µmol/l)
Foarte crescut: 4 mg/dl (70 µmol/l)
8 mg/dl (140 µmol/l)
12 mg/dl (200 µmol/l)

- Proteine: Absente
Urme abia perceptibile: +/- 15 mg/dl (0.15 g/l)
Prezente: + 30 mg/dl (0.3 g/l)
+ + 100 mg/dl (1.0 g/l)
+ + + 300 mg/dl (3.0 g/l)
+ + + + 2000 mg/dl (20 g/l)

- Hematii: Absente
Prezente: +/- 5 -10 ery/µl
+ 50 ery/µl
+ + 100 ery/µl
+ + + 500 ery/µl

- Corpi cetonici: Absenti

 Prezenti: +/- 5 mg/dl (0,5 mmol/l)
+ 15 mg/dl (1.5 mmol/l)
+ + 40 mg/dl (4.0 mmol/l)
+ + + 80 mg/dl (8.0 mmol/l)
+ + + + 160 mg/dl (16 mmol/l)
- Bilirubina: Absenta
Prezenta: + 1 mg/dl (17 µmol/l)
+ + 2 mg/dl (35 µmol/l)
+ + + 4 mg/dl (70 µmol/l)

- Glucoza: Negativ
Pozitiv: +/- 100 mg/dl (5 mmol/l)
+ 250 mg/dl (15 mmol/l)
+ + 500 mg/dl (30 mmol/l)
+ + + 1000 mg/dl (60 mmol/l)
+ + + + >2000 mg/dl (110 mmol/l)

Valori de referinta:

- Densitate:
nou - nascuti: 1.001 - 1.020
adulti: 1.005 - 1.030 (frecvent, 1.010 - 1.025)
varstnici: valori mai mici
- pH = 5 - 8
- Leucocite: absente
- Nitriti: absenti
- Urobilinogen: normal
- Proteine: absente (< 8 mg/dl; 50 - 80 mg/24 ore - repaus; < 250 mg/24 ore - efort)
- Hematii: absente
- Corpi cetonici: absenti
- Bilirubina: absenta
- Glucoza: proba proaspata - negativ
urina/24 ore: 50 - 300 mg/24 ore
Densitatea urinara (greutatea specifica) masoara capacitatea rinichiului de a concentra
urina. Testul compara densitatea urinii fata de densitatea apei distilate, care are greutatea
specifica 1.000 si detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor protonii sunt
eliberati de un agent complex si produc o schimbare a culorii pe strip. Densitatea urinara este
dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi influentata si de alti factori
cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute, agenti diuretici activi (cafea si
alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale densitatii urinare (1.000 -1.030)
chiar si la persoanele sanatoase. In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea
de urina excretata; in anumite conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate
urinara crescute), hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica
incipienta (volum crescut, densitate scazuta).
Conditiile patologice in care se modifica densitatea sunt asociate cu alterarea capacitatii
rinichiului de a dilua sau de a concentra urina:
• densitate > 1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa
(transpiratii abundente, stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de
ADH), insuficienta cardiaca congestiva, toxemie de sarcina;
• densitate < 1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite
(densitatea poate fi scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara
afecteaza capacitatea rinichiului de a concentra urina);
• rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1.009 - 1.011) - izostenurie.
Factori de influenta: ingestie de lichide, diuretice; precipitarea sarurilor modifica
densitatea.
Factori de interferenta: pH >7↓; resturi de detergenti din recipientul de colectare ↑;
medicamente: diuretice, antibiotice, substante radiologice de contrast (1.040 - 1.050), manitol,
dextran ↑.

pH-ul arata capacitatea tubilor renali de a mentine echilibrul acido - bazic al plasmei si
lichidului extracelular, care se realizeaza prin reabsorbtia sodiului si secretia tubulara de
hidrogen si ioni amoniu. Testul de detectare a pH-ului urinar se bazeaza pe o combinatie de 3
indicatori: rosu - metil, albastru de bromtimol si fenolftaleina. La un nivel al pH-ului de 5 - 9 se
obtine o gradare a culorii de la portocaliu la galben - verzui si albastru.
Urina proaspata provenita de la subiecti sanatosi prezinta un pH de 5 - 6. pH-ul urinar
este influentat de factori fiziologici si patologici:
• valori ale pH-ului ≥8 (urina alcalina) se intalnesc postprandial (raspunsul normal la secretia de
acid clorhidric in sucul gastric), dieta vegetariana (in particular citrice si legume), infectii ale
cailor urinare (in special, cu germeni producatori de ureaza, Proteus si Pseudomonas, care
spliteaza ureea in ioni amoniu), varsaturi abundente (alcaloza metabolica), alcaloza respiratorie
cu hiperventilatie, depletie de potasiu;
• valori scazute ale pH-ului (urina acida) apar in urmatoarele situatii: mediu cald si uscat (urina
foarte concentrata si puternic acida), in timpul somnului (acidoza respiratorie prin reducerea
ventilatiei), dieta bogata in carne si proteine, diuretice clorotiazide, cetoacidoza diabetica,
acidoza respiratorie, acidoza metabolica, diaree, inanitie, insuficienta renala decompensata cu
uremie, pirexie, infectii urinare produse de Escherichia coli, tuberculoza renala, afectiuni
reumatismale cronice.
Importanta pH-ului urinar consta in primul rand in determinarea existentei unei afectiuni
acido - bazice sistemice de origine metabolica sau respiratorie si managementul conditiilor
urinare care necesita mentinerea urinii la un pH specific, cum ar fi calculii renali (se urmareste
prin dieta si tratament modificarea pH-ului urinar, astfel incat sa previna formarea calculilor),
alcalinizarea urinii in tratament cu sulfonamide (prevenirea formarii cristalelor), intoxicatie cu
salicilati (cresterea excretiei), in timpul transfuziilor; urina trebuie mentinuta acida in timpul
tratamentului infectiilor de tract urinar (n.b.: pH-ul urinar nu ajunge niciodata la 9; in acest caz
trebuie repetata testarea pe un alt specimen proaspat).
Factori de influenta: dieta (carnata↓, vegetariana ↑); creste in cazul formarii amoniacului.
Factori de interferenta: clorura de amoniu, acid mandelic↓; bicarbonat de sodiu, citrat de
potasiu, acetazolamida ↑.

Leucocitele excretate in urina sunt reprezentate aproape in exclusivitate de granulocite, a

caror activitate esterazica este detectata prin reactia pe care se bazeaza testul inclus in strip
(determinand aparitia unei coloratii purpurii). Testul detecteaza leucocite intacte, lizate si
cilindri leucocitari. Testul nu este conceput pentru masurarea cantitatii de leucocite.
Leucocituria este un indicator important pentru afectiuni inflamatorii ale tractului urinar:
infectii bacteriene (cistita, uretrita, pielonefrita acuta sau cronica), infectii virale sau fungice,
infestari parazitare (shistosomiaza), glomerulopatii, nefropatie indusa de analgezice, intoxicatii,
tulburari in evacuarea urinii. Apare mult mai frecvent la femei decat la barbati. In cazul unei
inflamatii cronice sau vindecate, se obtine de multe ori o reactie leucocitara pozitiva in absenta
bacteriuriei - leucociturie “abacteriana”. In intervalul dintre puseele acute ale unei pielonefrite
cronice, leucocituria reprezinta adesea singurul semn al bolii. Leucocituria “abacteriana” poate
sa apara, de asemenea, in caz de tumori sau tuberculoza. Urinile cu un rezultat pozitiv pentru
leucocite trebuie examinate microscopic pentru leucocite si bacterii.
 Factori de influenta: secretii vaginale; efort fizic intens ↑; liza rapida la densitate sub
1.010 si pH > 7.

Factori de interferenta: culoarea intensa a urinii (bilirubina, nitrofurantoin) ↑; valori

crescute ale glucozei si proteinelor urinare ↓; unele antibiotice (imipenem, meropenem, acid
clavulanic) ↑ sau ↓.

Nitritii: testul se bazeaza pe conversia bacteriana a nitratului in nitrit  (si aparitia culorii
roz pe zona aferenta de pe strip) si este specific pentru prezenta bacteriuriei. Prezenta
leucocitelor in cantitate mare si a nitritilor in urina semnalizeaza o infectie urinara produsa de
bacterii ca Escherichia coli, Enterobacter, Klebsiella, Citrobacter etc. Un singur rezultat negativ
nu exclude infectia urinara, deoarece numarul de bacterii si continutul in nitrat al urinii pot varia
foarte mult. Pe de alta parte, rezultate repetat negative mai pot sa apara in prezenta unui
microorganism patogen care nu formeaza nitriti (unii enterococi, stafilococi sau Pseudomonas).
O proba de urina pozitiva atat pentru leucocite, cat si pentru nitriti impune cultivarea
pentru bacterii patogene.
Factori de influenta: antibioticele inhiba formarea nitritilor, densitate crescuta ↓.
Factori de interferenta: culoarea intensa a urinii ↑ (bilirubina, metaboliti ai colorantilor
azo)↑; acid ascorbic↓.
Urobilinogenul si urobilina - apar in cantitati mici in urina normala. Insa in bolile de
ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli
ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colita
constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. In cazul obstructiei complete a cailor biliare,
urobilinogenul este absent in urina, deoarece bilirubina este impiedicata sa ajunga in intestin
pentru a-l forma. Astfel, prezenta bilirubinei in urina in absenta urobilinogenului sugereaza icter
obstructiv.
Factori de influenta: antibioticoterapia inhiba flora intestinala ↓; variatii diurne (varf la
ora 4.00 p.m.).

Factori de interferenta: expunerea la lumina↓; culoarea intensa a urinii↑; fenazopiridina↑;

pH intens alcalin ↑, pH intens acid ↓.

Proteinele: zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un

indicator, care in prezenta proteinuriei isi modifica culoarea de la galben la verde, chiar in
conditiile in care pH-ul se mentine constant. Testul prezinta o sensibilitate particulara fata de
albumina secretata in unele disfunctii renale; fata de celelalte tipuri de proteine (γ-globuline,
Bence-Jones, peptone, mucoproteine) sensibilitatea este mult mai redusa. In conditii patologice,
proteinele apar in urina in cantitati variabile.

Proteinuria poate fi tranzitorie (fara leziune renala) in stari infectioase, stari febrile,

insuficienta cardiaca, edem acut pulmonar; intermitenta (proteinurie usoara care dispare spontan
in timpul noptii si se manifesta in conditii de efort sau oboseala, digestie, postura - proteinuria
ortostatica) sau permanenta (asociata cu leziune renala) in glomerulonefrite, sindrom nefrotic,
afectiuni localizate ale rinichiului, tumori, litiaza, tuberculoza. O proteinurie usoara poate sa
apara si la alcoolici, insa dispare o data cu dezintoxicarea alcoolica.

Prezenta proteinelor in urina este cel mai important indicator de boala renala. Detectia
repetata de proteine in urina necesita determinarea cantitativa a proteinelor in urina din 24 de
ore.
Factori de influenta: exercitii fizice, convulsii, stres emotional sever, expunerea la
temperaturi foarte scazute, premenstrual, sarcina, imediat postpartum ↑.
 Factori de interferenta: hemoglobina (hematuria), infectii, secretii vaginale, menstra,
mucus, ejaculare; pH alcalin, urina foarte concentrata, contaminare cu antiseptice (clorhexidina)
- fals ↑; adsorbtia pe peretii recipientelor de colectare; urina foarte diluata - fals ↓; medicamente
- fals ↑ (fenazopiridine) sau ↓.

Sangele: in anumite stari patologice in urina pot sa apara pigmentii sanguini,

reprezentati de hemoglobina libera (hemoglobinurie) si cea continuta in eritrocite (hematurie).
Detectia sangelui in urina se bazeaza pe actiunea peroxidativa a hemoglobinei sau mioglobinei,
care catalizeaza oxidarea indicatorului TMB, rezultand un compus colorat care determina
schimbarea in verde a zonei aferente de pe strip.
Hematuria poate fi microscopica sau macroscopica si se intalneste in numeroase
afectiuni ale rinichilor si tractului urogenital: litiaza, glomerulonefrita, tumori renale, ureterale
sau vezicale, cistita, pielonefrite, adenom de prostata, necroza papilara, infarct renal,
traumatisme, rinichi polichistic, hematuria benigna familiala sau recidivanta etc. Mai rar,
hematuria poate fi un semn de diateza hemoragica: hemofilie, trombocitopenii, tratament
anticoagulant.
Hemoglobinuria survine in hemolize intravasculare severe cand este depasita capacitatea
sistemului reticuloendotelial de a metaboliza hemoglobina libera si aceasta este filtrata
glomerular. Hemoglobinuria poate aparea si ca urmare a lizei hematiilor in tractul urinar.
Cand BU este pozitiva pentru prezenta sangelui, dar nu se evidentiaza eritrocite la
examenul microscopic, este banuita mioglobinuria, care se asociaza cu arsuri severe, infectii
grave, intoxicatii (monoxid de carbon, barbiturice), efort fizic intens, soc electric, convulsii,
hipertermia maligna, infarctul miocardic, miozite, distrofii musculare, traumatisme musculare,
mioglobinuria ereditara (sindromul McArdle) etc.. Mioglobina poate fi diferentiata de
hemoglobina prin teste chimice. De asemenea, enzimele musculare sunt crescute, iar serul nu
este limpede.
Orice test pozitiv pentru prezenta sangelui in urina trebuie verificat pe un nou specimen
si, daca se mentine, pacientul trebuie evaluat mai departe.
Factori de influenta: menstruatie, exercitii fizice intense, mari fumatori, infectii
prostatice ↑; liza rapida la densitate sub 1.010 si pH > 7.
Factori de interferenta: medicamente (rifampicina, bromuri, ioduri, agenti oxidanti),
hipocloriti folositi pentru dezinfectarea recipientelor ↑; bacteriurie (tulpini secretoare de catalaza
cu actiune similara peroxidazei Hb) ↑; alimente (sfecla, mure, rubarba), pigmenti (porfirie) ↑;
doze mari de acid ascorbic ↓.

Corpii cetonici - detectia se bazeaza pe principiul testului Legal: acidul acetoacetic si

acetona reactioneaza cu nitroprusiatul de sodiu si glicina, formand un compus colorat in violet.
Reactia este specifica numai pentru cei 2 corpi cetonici, acidul β-hidroxibutiric nefiind detectat.
Corpii cetonici apar in urina in conditii asociate cu alterarea metabolismului
carbohidratilor, cand este metabolizata o cantitate crescuta de grasimi, atunci cand aportul de
carbohidrati este restrictionat sau in diete bogate in grasimi, stari de acidoza asociate cu
afectiuni care fie stimuleaza cetogeneza hepatica: inanitie, anorexie, regim alimentar bogat in
lipide, proteine si sarac in glucide, diabet zaharat (acidoza diabetica), stari dispeptice (varsaturi,
diaree prelungite, in special la copii), eclampsie, glicozurie renala, glicogenoze (boala von
Gierke), hipertiroidism, febra, sarcina, lactatie. La persoanele non - diabetice cetonuria apare
frecvent in bolile acute, stres sever, efort fizic intens. Cetonuria apare dupa anestezie cu eter sau
cloroform.
Prezenta corpilor cetonici in urina unui pacient diabetic sugereaza ca diabetul nu este
bine controlat. Cetonuria la un copil mai mic de 2 ani constituie un semnal de alerta.
Factori de influenta: inanitie, febra ↑.
 Factori de interferenta: urina pastrata timp indelungat ↓ (volatilizare); fenilcetonele,
ftaleinele, compusii sulfhidrilici, levodopa, fenotiazine, eter, metformin, penicilamina,
fenazopiridina, captopril ↑.

Pigmentii biliari (bilirubina si biliverdina) - sunt absenti in urina normala. In conditii

patologice numai bilirubina conjugata apare in urina. Bilirubina urinara este un semn precoce de
boala hepatocelulara sau obstructie biliara intra- sau extrahepatica (apare in urina inaintea altor
semne de disfunctie hepatica). De asemenea, prezenta sau absenta sa din urina este utilizata in
diagnosticul diferential al icterului.
Factori de influenta: -
Factori de interferenta: expunerea la lumina, acidul ascorbic, nitratul ↓; fenazopiridina ↑.

Glucoza urinara: testul se bazeaza pe o reactie specifica in care D-glucoza este oxidata
enzimatic de glucozoxidaza in prezenta oxigenului atmosferic in δ-D-gluconolactona. Peroxidul
de hidrogen format oxideaza indicatorul TMB in prezenta peroxidazei, formand un compus
colorat care determina o schimbare de culoare a zonei de pe strip, de la galben la verde.
Glicozuria apare in mod specific in diabetul zaharat (la valori ale glicemiei peste pragul
de 180 mg/dl); alte conditii asociate cu glicozurie sunt: hipertiroidism, acromegalie, boala
Cushing, boli hepatice si pancreatice, boli SNC (traumatisme cerebrale, AVC), alterarea
reabsorbtiei tubulare a glucozei (sindromul Toni - Debre - Fanconi, boli tubulare renale
avansate), sarcina cu posibil diabet latent (diabet gestational). Prezenta glucozei in urina cand
concentratia glucozei sangvine este in limite normale indica un defect tubular in reabsorbtia
glucozei, care se exprima prin scaderea pragului renal de eliminare a glucozei si este
caracteristica diabetului renal (glicozurie renala.
Factori de influenta: sarcina, testare dupa o masa bogata, varsta, febra, stres, infarct
miocardic, testare dupa administrarea de glucoza i.v.; densitate urinara crescuta (↓), scazuta (↑).

Factori de interferenta: pastrarea la temperatura camerei timp indelungat ↓ (glicoliza);

bacteriile, acidul ascorbic, corpii cetonici (in cantitate mare) ↓; peroxidul, agentii oxidanti
puternici↑.

5.6.3. Examenul macroscopic - rezultatul SeU este reprezentat de precizarea stricta a

elementelor sedimentului organizat si neorganizat, asa cum au fost observate microscopic,
impreuna cu aprecierea frecventei cu care sunt prezente aceste elemente, exprimata ca in tabelul
urmator, conform Anexei - “Interpretare elemente organizate sediment urinar”. Numararea
structurilor din urina se face pe 10 - 15 campuri; pentru raportarea celulelor epiteliale, a
leucocitelor, a hematiilor, a cristalelor si a cilindrilor, se folosesc urmatoarele modalitati de
exprimare a rezultatelor: „absente”, „foarte rare”, „rare”, „relativ frecvente”, „frecvente”, „foarte
frecvente”, „depozit”. In cazul levurilor, a florei microbiene, a spermatozoizilor si a mucusului
se raporteaza doar prezenta lor sau prezenta abundenta.
 INTERPRETARE ELEMENTE ORGANIZATE SI
NEORGANIZATE SEDIMENT URINAR
Denumire elemente Nr. mediu de Interpretare
elemente/camp

LEUCOCITE 1-2 FOARTE RARE

3-4 RARE
5 - 10 RELATIV FRECVENTE
11 - 25 FRECVENTE
26 - 40 FOARTE FRECVENTE
> 40 DEPOZIT
HEMATII 1-2 FOARTE RARE
3-4 RARE
5 - 10 RELATIV FRECVENTE
11 - 25 FRECVENTE
26 - 40 FOARTE FRECVENTE
> 40 DEPOZIT
EPITELII 0-1 FOARTE RARE
2-3 RARE
5 - 10 RELATIV FRECVENTE
11 - 25 FRECVENTE
> 25 FOARTE FRECVENTE
CILINDRI 0-2 FOARTE RARI
3-4 RARI
5 - 10 RELATIV FRECVENTI
11 - 20 FRECVENTI
> 20 FOARTE FRECVENTI
CRISTALE 1-2 FOARTE RARE
3-4 RARE
5 - 10 RELATIV FRECVENTE
11 - 25 FRECVENTE
26 - 40 FOARTE FRECVENTE
> 40 DEPOZIT

Descrierea particularitatilor SEDIMENTULUI ORGANIZAT aduce informatii utile in

diagnostic:

Leucocitele au aspectul unor globule sferice granulate, de marimi diferite, mai mari
decat eritrocitele; pot aparea izolate sau grupate; sunt in principal neutrofile si pot fi recunoscute
dupa granulatiile caracteristice si nucleul lobulat. In urina normala este prezent un numar mic de
leucocite. Leucocitele se micsoreaza in urina hipertona; se umfla si se lizeaza in urina alcalina
sau hipotona (in urina alcalina sau hipotona leucocitele scad cu 50 % in decurs de o ora, la
temperatura camerei). La femei pot fi intalnite pana la 40 % rezultate fals - pozitive, ca urmare a
contaminarii vaginale. Un numar crescut de leucocite sugereaza un proces inflamator la nivelul
tractului urinar sau in zonele adiacente. Cand numarul lor este foarte mult crescut si prezinta un
aspect degradat (piurie) sau apar grupate este suspectata o infectie acuta a cailor urinare. Uneori,
piuria se intalneste si in afectiuni acute non - renale, ca apendicita sau pancreatita. Poate aparea,
de asemenea, si in conditii non - infectioase cum ar fi glomerulonefrita (ex. in LES), acidoza
tubulara renala, starile de deshidratare, stresul si leziunile iritative ale ureterelor, vezicii sau
uretrei. Datorita importantei sale, prezenta leucocitelor grupate trebuie raportata. Un numar
crescut de limfocite si plasmocite sugereaza rejet acut de grefa renala, iar numarul crescut de
eozinofile se asociaza cu nefrite tubulo - interstitiale si hipersensibilitate la penicilina.
 Hematiile (eritrocitele) au forma de disc biconcav, nu contin nucleu, sunt perfect
conturate si se gasesc in numar foarte redus in urina normala. In urinile acide sau hipertone
hematiile se pot contracta devenind piriforme sau crenelate, simuland granulatii, iar in urinile
alcaline sau hipotone (diluate) se pot umfla devenind rotunde si se pot liza. Hematiile din urina
pot proveni din orice parte a tractului urinar, de la glomerul pana la meatul urinar, iar la femei
pot fi rezultatul contaminarii menstruale.
Este foarte important sa se mentioneze prezenta eritrocitelor dismorfice (deformate); un
procent > 30 % indica originea glomerulara a hematuriei. Hematuria poate fi macroscopica
(urina este colorata rosu - brun) sau microscopica. Hematiile care provin din caile urinare joase
isi pastreaza forma (discuri biconcave, anucleate) si culoarea. In cazurile patologice hematiile
sunt lizate, apar ca niste inele („umbre eritrocitare”), acesta fiind un semn al originii renale a
sangelui. Falsele hematurii apar la femei din caile genitale sau la barbati in: inflamatii,
tuberculoza sau neoplasm al prostatei.

Celulele epiteliale din urina pot avea originea in orice portiune a tractului urogenital,
incepand cu tubii contorti proximali pana la uretra sau vagin. In mod normal se intalnesc in
urina ca urmare a descuamarii fiziologice a celulelor senescente. O crestere semnificativa indica
inflamatii in zona tractului urinar din care sunt derivate aceste celule.
Epiteliile intalnite in urina normala sunt epitelii plate, sub forma unor celule poliedrice
si, mai rar, celule rotunde. In starile patologice, celulele provenite din caile urinare sunt
frecvente sau pot aparea celule renale (provenite din straturile mai profunde ale vezicii urinare
sau bazinete); acestea se aseamana foarte mult cu celelalte celule ale cailor urinare si, de aceea,
o celula renala se poate identifica numai daca in sediment exista in acelasi timp cilindri epiteliali
sau granulosi.

Cilindrii urinari se formeaza in lumenul tubilor renali ca urmare a precipitarii

mucoproteinelor Tamm - Horsfall (secretate de tubii renali) sau aglutinarii de celule/alte
materiale intr-o matrice proteica; unii cilindri (cilindrii cerosi) pot contine proteine serice.
Factorii implicati in formarea cilindrilor sunt staza urinara, aciditatea crescuta, prezenta de
constituenti proteici si incarcatura ionica anormala. Prezenta cilindrilor urinari se asociaza de
obicei cu proteinuria, dar pot fi intalniti si in absenta acesteia. Originea cilindrilor este
intotdeauna renala, fiind indicatori de boli renale intrinseci. Astfel, pot fi prezenti in afectiuni
glomerulare, tubulare, infectii renale.
Cilindrii sunt clasificati pe baza aspectului si a componentelor celulare aflate in
compozitia lor. Uneori pot fi dificil de diferentiat datorita degenerarii sau compozitiei mixte.
Largimea cilindrilor indica dimensiunea tubilor renali in care are loc formarea lor; largimea
cilindrilor este descrisa ca ingusta (cat 1-2 eritrocite), medie (3-4 eritrocite) si mare (5
eritrocite). Cilindrii mari se formeaza in tubii colectori; prezenta lor indica de obicei reducerea
marcata a capacitatii functionale a nefronului si boala renala terminala. Semnificatia cilindrilor
este diferita in functie de tipul lor.
Cilindrii hialini sunt cei mai frecventi cilindri intalniti in urina; sunt formati din proteine
Tamm - Horsfall gelificate si pot fi depistati in afectiuni renale usoare; in numar mic pot fi
prezenti in urina normala, iar in cantitati crescute dupa efort fizic intens sau in stari de
deshidratare. Cilindrii hialini se examineaza cu intensitate luminoasa mica deoarece sunt
incolori si transparenti. In urini diluate (densitate < 1.010) sau alkaline, cilindrii se dizolva si pot
sa nu fie gasiti chiar atunci cand proteinuria este semnificativa.
Cilindrii leucocitari puri se intalnesc mai rar si prezenta lor indica pielonefrite acute,
nefrite interstitiale, nefrita lupica, glomerulonefrite. Mai frecvent, leucocitele se depun pe
cilindrii de mucus, hialini etc.
Cilindrii eritrocitari pot fi formati dintr-un numar redus de celule inglobate intr-o
matrice proteica sau din celule numeroase strans impachetate; daca celulele sunt intacte, sunt
numiti cilindri eritrocitari, iar daca elementele celulare sunt degenerate, sunt numiti cilindri
hematici sau de hemoglobina. Cilindrii eritrocitari semnifica hematurie renala si prezenta lor
este intotdeauna patologica, fiind de obicei diagnostica pentru boli glomerulare:
glomerulonefrite (acute si cronice), nefrita lupica, sindrom Goodpasture, endocardita bacteriana
subacuta, traumatisme renale. Pot fi intalniti si in infarct renal, pielonefrite severe, insuficienta
cardiaca congestiva, hipertensiune maligna, tromboza de vena renala si periarterita nodoasa.
Cilindrii granulosi pot fi rezultatul degenerarii cilindrilor celulari sau pot rezulta prin
precipitarea proteinelor serice intr-o matrice de mucoproteine Tamm - Horsfall. Apar in procese
patologice renale grave, dar pot fi prezenti si tranzitoriu dupa efort fizic intens.
Cilindrii epiteliali se intalnesc foarte rar si se formeaza ca urmare a stazei si descuamarii
celulelor epiteliale din tubii renali. Pot fi prezenti in urina dupa expunerea la nefrotoxice sau
virusuri (citomegalic, virusuri hepatitice), care produc necroza tubulara. De asemenea, pot
aparea in boli renale cronice severe si in rejetul grefei renale.
Cilindrii cerosi rezulta din degenerarea cilindrilor granulosi; sunt intalniti in insuficienta
renala cronica severa, hipertensiunea maligna, amiloidoza renala si nefropatia diabetica; de
asemenea pot fi intalniti in boli renale acute, rejetul grefei renale, inflamatia si degenerescenta
tubulara.
Cilindrii grasosi contin picaturi de grasime si corpusculi ovali grasi degenerati, inglobati
intr-o matrice proteica. Sursa picaturilor de grasime este de obicei degenerescenta grasoasa a
epiteliului tubular, iar acest tip de cilindri este intalnit in sindromul nefrotic, glomeruloscleroza
diabetica, nefroza lipoida, glomerulonefrite cronice, lupus, toxice renale.

Cilindroizii au aspect asemanator cilindrilor; sunt de obicei hialini si, deoarece apar in
conjunctie cu cilindrii, sunt considerati ca avand aceeasi semnificatie ca acestia.

Spermatozoizii apar in urina barbatilor ca urmare a emisiilor nocturne, convulsiilor

epileptice, bolilor aparatului genital sau spermatoreei. Pot aparea la ambele sexe in urma unui
contact sexual.

Filamentele de mucus apar in numar mic in urina normala, dar numarul lor poate creste
in cazul inflamatiei sau iritatiei tractului urinar.

In mod normal, urina este sterila pana in vezica urinara, iar contaminarea poate aparea la nivelul
uretrei sau vaginului sau din alte surse externe.
Bacteriile (flora microbiana) prezente in urina proaspata corect recoltata si insotite de
un numar mare de leucocite indica de obicei o infectie de tract urinar.
Levurile au forma ovala sau rotunda, sunt inegale, incolore si pot aparea izolate sau
inmugurite, asociindu-se, uneori, in lanturi de lungime variabila. Pot fi usor confundate cu
eritrocitele, diferenta constand in faptul ca ciupercile au un aspect stralucitor si sunt lipsite de
nucleu. Pot aparea in infectiile tractului urinar, in special la pacientii diabetici (intr-un numar
deosebit de mare); ele pot fi intalnite si ca urmare a contaminarii cutanate sau vaginale. Candida
albicans este levura cea mai frecvent intalnita.

Unii paraziti care pot aparea ocazional in urina, rezidenti in tractul urinar sau ca urmare
a contaminarii vaginale sau fecale, sunt: Trichomonas vaginalis (se raporteaza numai daca este
mobil si se insoteste de obicei de leucocite si celule epiteliale), oua de Enterobius vermicularis
si, ocazional, chiar adultul femela, oua de Schistosoma haematobium (rezident in venele din
peretele vezicii urinare), insotite de leucocite si hematii.

Grasimea poate fi prezenta in urina sub forma de picaturi libere, corpusculi ovali grasi
sau incorporata in cilindri. Corpusculii ovali grasi sunt de obicei celule tubulare renale care
contin picaturi de grasime si rezulta fie din incorporarea grasimii filtrate glomerular, fie in urma
degenerarii grase a celulelor tubulare; de asemenea, pot fi macrofage sau polimorfonucleare care
au fagocitat grasimi sau celule degenerate. In lipurie, picaturile de grasime pot fi observate
plutind la suprafata urinei. Prezenta grasimii in urina este asociata cu sindromul nefrotic,
diabetul zaharat, eclampsia, toxice renale, glomerulonefrite cronice, nefroza lipoida, embolia
grasoasa, leziuni superficiale extensive asociate cu zdrobirea tesutului gras subcutanat, fracturi
ale oaselor lungi, pelvisului sau fracturi multiple.

SEDIMENTUL NEORGANIZAT este reprezentat de saruri in stare amorfa sau

cristalina, de origine metabolica, organica sau anorganica. Cristalele nu se gasesc de obicei in
urina proaspat emisa, dar pot aparea dupa ce aceasta a stat mai mult timp la temperatura
camerei. Ele se formeaza atunci cand urina este suprasaturata cu un anumit compus cristalin sau
cand proprietatile de solubilitate ale acestuia sunt alterate. In cazul in care precipitarea apare la
nivelul rinichiului sau tractului urinar, consecinta este formarea calculilor urinari. Cele mai
multe dintre cristalele ce pot fi gasite in urina au importanta clinica scazuta, exceptand cazurile
de dezechilibre metabolice, formarea calculilor sau reglarea medicatiei. Cristalele pot fi
identificate dupa aspect sau, daca este nevoie, dupa proprietatile lor de solubilitate; pH-ul urinar
influenteaza puternic formarea cristalelor.
Cristalele gasite in mod frecvent in urina acida sunt: acid uric, oxalat de calciu si urati
amorfi; mai rar sunt prezente alte tipuri: sulfat de calciu, urati de sodiu, acid hipuric, cistina,
leucina, tirozina, colesterol.
Cristale de acid uric pot fi prezente in urina normala, dar pot avea si semnificatie
patologica (guta, metabolism purinic accelerat, stari febrile acute, nefrite cronice, sindromul
Lesch-Nyhan).
Cristalele de oxalat de calciu sunt frecvent intalnite in urina acida si neutra, dar
ocazional pot aparea si in urina alcalina; pot fi prezente in urina normala, in special dupa
ingestia de alimente bogate in oxalati cum ar fi: rosii, spanac, usturoi, portocale, sparanghel si
dupa consumul unei doze mari de vitamina C. Prezenta oxalatilor de calciu in numar mare, in
special in urina proaspat emisa, sugereaza posibilitatea prezentei de calculi urinari; alte conditii
asociate cu prezenta de oxalat de calciu in cantitate crescuta sunt: intoxicatia cu etilen glicol,
diabet zaharat, afectiuni hepatice si boli renale cronice severe.
Uratii amorfi sunt saruri de Na, K, Mg, Ca si se gasesc sub forma amorfa necristalina,
formand un sediment abundent rosu - caramiziu (uratul de sodiu poate aparea si sub forma de
cristale); nu au semnificatie clinica.
Cristalele de acid hipuric si sulfat de calciu apar rar in urina si nu au semnificatie
clinica. In schimb, cristalele de cistina au intotdeauna semnificatie clinica, aparand in cistinoza
sau cistinuria congenitala si pot forma calculi. De asemenea, cristalele de leucina sunt clinic
semnificative, fiind intalnite in boala urinii cu miros de „sirop de artar”, sindromul Fanconi si in
boli hepatice severe (ciroza terminala, hepatita virala severa si atrofie galbena acuta a ficatului).
Cristalele de leucina si tirozina sunt frecvent intalnite impreuna in urina pacientilor cu boli
hepatice, iar cele de tirozina sunt prezente in tirozinoza.
Prezenta cristalelor de colesterol in urina indica distructii tisulare extinse; aceste tipuri
de cristale sunt intalnite in nefrite si nefroze; de asemenea apar in chilurie, care este consecinta
obstructiei abdominale sau toracice a drenajului limfatic. Alte tipuri de cristale care pot aparea
in urina acida sunt cristalele medicamentoase: sulfonamide, substante radioopace (Hypaque,
Renografin – substantele radiografice sunt substante foarte dense, iar prezenta cristalelor in
urina se asociaza cu cresterea densitatii > 1.030), doze mari de ampicilina administrata
parenteral. In unele cazuri de bilirubinurie, aceasta poate cristaliza in urina acida.
In urina alcalina se intalnesc alte tipuri de cristale: fosfati amoniaco-magnezieni
(triplu fosfat), fosfati amorfi (sub forma unui sediment alb), carbonat de calciu, fosfati de
calciu, biurati de amoniu. Cristalele de triplu fosfat se pot intalni in urina normala, dar pot
forma si calculi urinari; pot fi intalnite in cistite si pielite cronice, hipertrofia prostatei, retentia
de urina, infectia urinara, paraplegia. Cristalele de fosfat de calciu se asociaza de asemenea cu
formarea de calcuri urinari.
 Limite si interferente
In urina mentinuta timp indelungat la temperatura camerei cristalele pot precipita sau se
pot dizolva, datorita alterarii proprietatilor de solubilitate.
Cunoasterea artefactelor este esentiala pentru evitarea raportarii unor rezultate incorecte.
Picaturile de grasime, ce apar in sedimentul urinar ca urmare a contaminarii cu uleiuri,
resturi de supozitoare sau lubrifianti ai cateterelor vezicale, pot fi confundate uneori cu
eritrocitele.
Granulele de polen pot fi interpretate drept oua de paraziti. De asemenea, fibrele textile
sau firele de par care apar accidental in urina pot fi confundate cu cilindri si raportate ca atare.
Alte artefacte din urina sunt: cristale de amidon (provenite din pudra), fragmente de
sticla, bule de aer, contaminanti fecali (fibre vegetale, musculare).