-PORTOFOLIU

CHIRURGIE-

JEMINSCHI ANDREEA-ALEXANDRA
 -Testarea sensibilităţii la penicilină-

1) 1 flacon de 400.000 UI se dizolvă în 4 ml ser fiziologic;

2) 1 ml din acest flacon se completează cu 9 ml ser fiziologic;
3) 1 ml din diluţia de la punctul 2 se completează cu 9ml ser fiziologic;
4) 1 ml din diluţia de la punctul 3 se completează cu 9ml ser fiziologic;
5) 1ml din diluţia de la punctual 4 se injectează intradermic şi se
asteaptă jumătate de ora;
6) 1ml din diluţia de la punctul 3 se injectează intradermic şi se
aşteaptă jumătate de oră;
7) 1ml din diluţia de la punctul 2 se injectează intradermic şi se
aşteaptă jumătate de oră.

Dacă nu a apărut reacţie alergică se poate începe tratamentul cu Penicilină.

-Metode investigaţie pacienţi cu tulburări

digestive-
 Examenul cavităţii bucale: -starea danturii
-existenţa unor afecţiuni ale mucoasei bucale
-aspectul limbii
(limba saburală/încărcată-gastrite,
afecţiuni biliare)

 Inspecţia stomacului: interesează regiunea epigastrică , care poate arăta

bombată/retractată
-Palparea se face pe stoamcul gol sau nu foarte încărcat
-poate fi provocat tapotajul, care constă într-un zgomot hidroaeric care
apare la 1-2h după masă;apariţia sa tardivă este semnficativă pentru o atonie
gastrică sau o stenoză pilorică
-se va depista sensibilitatea abdominală, punctele dureroase (duodenal,
apeniduclar, sigmoidian, mezenteric)

-Percuţia poate furniza date asupra volumului gastric, a cantităţii de gaze sau
asupra localizării şi dimensiunii tumorilor gastrice

 Examene complementare:
-Examenul radiologic al stomacului:pe nemâncate , prin administrarea unei
suspsensii cu 150g sulfat de bariu la 250-300ml apa
-Tubajul gastric: - introducerea unui tub în stomac pentru recoltarea sucului
gastric(sonda Einhorn), prevăzut la un capăt cu o olivă metalică cu mai multe
orificii
-tubajul se face dimineaţa, pe stomacul gol
-substanţe folosite pentru excitarea secreţiei
gastrice:histamina pentru HCl, insulina penteru pepsină
-se aspiră cu seringa tot conţunutul gastric existent pe
nemâncate
Din coroborarea cantităţii de lichid extrase cu cifrele acidităţii gastrice se
stabileşte debitul acid-orar.
 -Gastroscopia: -examenul vizual al mucoasei stoamcului cu o mare valoare
pentru diagnostic;
-prin intermediul gastroscopului/fibroscopului
-fibroscopia permite fotografierea în culori, cinematografierea,
efectuarea unor biopsii şi examene citologice
-examen extrem de util în diagnosticarea cancerului gastric
incipient

-Examen coprologic:-importanţă covârşitoare pentru diagnosticul tulburărilor

de ordin digestiv
-examinarea materiilor fecale se face din punct de
vedere:macroscopic, microscopic, chimic, bacteriologic,
parazitologic
-pentru informaţii exacte, examenul este precedat de
regimul Schmidt-Strass-burger: timp de 3 zile , bolnavul
ingerează 250g vită fiartă/friptă;50-80g unt;400g făinoase
(pâine, macaroane, cartofi)

-Examenul macroscopic cercetează cantitatea, consistenţa, forma, culoarea,

mirosul, prezenţa elementelor patologice:mucus, puroi, sânge, paraziţi
-Examenul chimic poate decela modificări ale reacţiei:reaţie inetns alcalină,
reacţie acidă
-Examenul bacteriologic poate pune în evidenţă prezenţa diferitelor bacterii

-Tomografia computerizată (CT) convenţională – oferă imagini ale tubului în

secţiuni transversale de 10 mm grosime.
Avantaje – disponibilitate in multe centre;
Dezavantaje – artefacte generate de miscare in timpul explorarii; pierderea
anumitor afectiuni datorita sectiunilor de 10 mm

-Tomografie computerizată cu rezoluţie înaltă (HRCT) – oferă imagini ale

tubului digestiv in secţiuni transversale de 1 mm grosime. Această metoda este
utila in bolile inflamatorii si infiltrative ale tubului digestiv.
 -Tomografie computerizată spiralată – CT spiral – oferă imagini ale tubului
digestiv şi cavităţii abdominale în mai multe planuri
Este considerat echivalentul CT-ului convenţional pentru majoritatea afecţiunilor.
Principalele avantaje: viteza, expunerea mai mică la radiaţii şi reconstrucţia
tridimensională a imaginilor.

-Irigografia – este echivalentul radiografiei eso-gastro-duodenale, dar scopul

utilizării acestei tehnici este reprezentat de explorarea intestinului gros. Substanta
de contrast (bariu) se introduce in intestinul gros printr-un procedeu tip – clisma –
si cu ajutorul unui aparat de radiografiere se obtin imagini ale intestinului gros.
Asemanator radiografiei eso-gastro-duodenale, irigografia ofera informatii cu
privire la dimensiunile intestinului şi existenţa unor patologii de tipul stenozelor,
diverticulior, bolilor congenitale, existenţa unor corpi străini, etc.

-Arteriografia –prin această metoda se poate pune in evidenţă vasul de

sange incriminat de existenta hemoragiei cand toate celelalte metode au eşuat,
dar se poate folosi si pentru oprirea sângerarii.

-CERCP-ul – reprezintă o tehnică prin care pot fi abordate la

nivelul duodenului căile biliare şi cele pancreatice. Diferenta între tubul de
explorare folosit la endoscopie şi cel folosit la ERCP este reprezentată de
orientarea camerei video şi a canalelor pe care este introdus instrumentarul
folosit în diagnostic şi tratament.
Prin această metodă se poate drena lichidul biliar acumulat în căile biliare, se
poate vizualiza anatomia căilor biliare prin injectarea substanţei de contrast la
acest nivel şi nu in ultimul rând se pot monta stenturi pentru a menţine
permeabile nişte căi anterior obstruate sau parţial stenozate.(ASP)

 Analizele de laborator

În setul de analize standard sunt incluse:

-Hemoleucograma 
În patologia digestivă, această analiză poate aduce informaţii cu privire la
existenţa unei boli inflamatorii (existenţa unei inflamaţii se traduce prin creşterea
globulelor albe – leucocitelor), a unei hemoragii (scad globulele roşii – eritrocitele,
scade hemoglobina, etc.) precum şi a unor deficite de absorbţie care se traduc
prin afectarea componentelor sangvine (de ex. anemia megaloblastică prin deficit
de vitamina B12).

-Profilul lipidic 
Această analiza poate fi folosită pentru stratificarea riscului în bolile cardio-
vasculare precum şi pentru urmărirea răspunsului la tratament.
Totodată ajută şi la stabilirea unor criterii în cadrul sindromului metabolic.

În funcţie de anumite afecţiuni digestive aceset analize pot fi modificate.

-Enzimele hepatice 
Valorile crescute sale enzimelor hepatice nu traduc automat o afecţiune hepatică.
Interpretarea lor trebuie făcută de un medic în contextul tuturor manifestărilor
bolii.

Atunci când celulele hepatice sunt afectate, are loc creşterea nivelului seric al
acestor enzime.

În general, celulele hepatice sunt lezate de afecţiuni inflamatorii şi infecţioase,

ischemie sau diverse toxice (medicamente, solvenţi, ciuperci, metale, etc.).

-Metode de depistare a bacteriei Helicobacter

pylori-
 -Testele de colestază – bilirubina, gama-GT, fosfataza alcalină reprezintă
determinări care ajută la interpretarea unor afecţiuni ale căilor biliare.
Bilirubina crescută sugerează o afecţiune prehepatică – anemie, deficit de enzime
de conjugare a bilirubinei, etc.)
Astfel că se pot efectua teste pentru determinarea amilazei şi lipazei pancreatice,
teste de sângerare ocultă, enzime digestive (gastrina, pepsina, HCl, etc.), markeri
tumorali, etc.

-Testul respirator cu uree

Helicobacter pylori este răspunzătoare pentru majoritatea ulcerelor duodenale şi
gastrice.
De asemenea, există dovezi puternice că infecţia cu Hp creşte riscul apariţiei
cancerului gastric.
Depistarea acestei bacterii se poate face prin metode invazive şi non-invazive.
Metodele non-invazive includ testul respirator cu uree, testele serologice şi
detectarea antigenului în materiile fecale.
Testul respirator cu uree se bazează pe activitatea ureazei bacteriene, o enzimă
secretată de bacteria Hp.
Se administrează, pe cale orală, uree marcată radioactiv cu Carbon 13, 14 şi se
masoară dioxidul de carbon radioactiv eliminat în aerul expirat. Acest tip de test
este indicat pentru diagnosticul iniţial al infecţiei şi pentru urmărirea
tratamentului de eradicare (de eliminare totală a bacteriei din organism).
-Testele serologice, frecvent folosite
Se recoltează o cantitate mică de sânge de la pacient şi se detectează în ser printr-
o tehnică numita ELISA (imunoglobulinele G anti-Helicobacter pylori).
Prezenţa în sange a acestor imunoglobuline înseamnă că pacientul este infectat
cu Helicobacter pylori.
O alta metodă constă în detectarea antigenului Hp în materiile fecale. Acest test
este uşor de efectuat la copiii de orice vârstă şi constituie metoda preferată de
depistare la acest grup de pacienţi.
Pentru persoanele peste 50 de ani este indicată endoscopia
Pacienţii care prezintă simptome alarmante ca anemie, hemoragie
gastrointestinală, pierdere în greutate, ca şi cei cu vârsta peste 50 de ani, trebuie
să efectueze o endoscopie pentru diagnosticul infecţiei cu Hp. Prin endoscopie se
recoltează un mic fragment de mucoasă gastrică şi se face un test rapid la urează,
care indică foarte repede prezenţa sau absenţa infectiei. Dacă persoana este
diagnosticată cu Hp şi face tratament de eradicare a infecţiei fără succes, se
recomandă efectuarea de culturi de Hp cu antibiogramă, deoarece bacteria poate
fi rezistentă la antibioticele folosite în modş obisnuit pentru tratament.
Reactia de polimerizare în lanţ, metodă mult mai scumpă
Alte metode de diagnostic sunt testele moleculare pentru detectarea ADN-ului Hp
în diferite materiale biologice, mult mai scumpe. Aceste teste sunt folositoare în
cazurile cu rezultate incerte prin alte metode şi pentru evaluarea bolnavilor după
efectuarea unui tratament complet.
Metoda folosită este PCR (reaţiia de polimerizare în lanţ), care se poate face din
fragmentele de biopsie gastrică, salivă, suc gastric, materii fecale.

-Testul Adler-

Testul Adler sau testul de determinare a hemoragiilor este utilzat în determinarea

hemoragiilor oculte în scaun
Este utilizat în screening-ul sângerărilor digestive care nu sunt vizibile cu ochiul
liber în bolul fecal.Prezenţa sângelui în materiile fecale indică o afecţiune
sângerândă a tractului gastrointestinal: ulcer gastroc, ulcer duodenal, hernie
hiatală, polipi intestinali, boala Chron şi altele.
Principiul testului
Testul se bazează pe proprietatea hemoglobinei de a descompune apa oxigenată
cu formarea de oxigen activ şi care oxidează reactivii şi declanşează o reacţie de
culoare.
Pregătire pacient
Înainte de recoltarea probei pentru testul Adler, pacientul trebuie să ţină un
regim de 3 zile fără carne, peşte sau legume verzi deoarece hemoproteinele din
aceste produse reacţionează cu reactivii şi dau rezultate fals-pozitive.
Recoltarea probei pentru testul Adler
Proba (5-10g materii fecale) se recoltează într-un recipient de plastic sau sticlă
uscat.Trebuie verificat ca materiile fecale să nu fie contaminate cu sâne provenit
din hemoroizi sângerânzi. Se recomandă repetarea testului de 2-3 ori la intervale
de 2-3 zile menţinând între recoltări regimul menţionat.