POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

CURS 4 TEHNICI DE INVESTIGATIE RADIOLOGICA_PARTEA A 3-A

1. Colecistografia orala
Reprezinta o procedura imagistica utilizata cu scopul evidentierii vezicii biliare sau a ductelor biliare
pentru diagnosticarea Litiazei biliara/ calculi biliari formati in vezica biliara. Pentru efectuarea acestei
investigatii se folosesc substantele de constrast pe baza de iod, care sunt preluate de catre ficat si apoi
transportate impreuna cu secretia biliara in interiorul vezicii biliare.

Colesterolul, cea mai frecventa componenta a calculilor biliari este insolubil in apa, fiind solubilizat
in bila cu ajutorul miceliilor saruri (fosfolipide) sau al veziculelor fosfolipidice. Suprasaturarea cu colesterol
a bilei este o conditie necesara, dar nu singura, pentru aparitia calculilor biliari. Factorul critic pentru
initierea formarii calculilor este aparitia cristalelor monohidrat de colesterol, nucleul viitorului calcul pe care
se vor depune ulterior sarurile biliare si calciul. O anomalie asociata a functiei motorii a vezicii biliare care
duce la staza constituie o conditie importanta in procesul de litogeneza (producere a calculilor).
Litiaza biliara - metode de diagnostic
 Ecografia abdominala - este o metoda cu buna acuratete ce poate vizualiza calculii cu dimensiuni de
pana la 2 mm ; rezultatele fals pozitive sau fals negative apar in aproximativ 2 - 3 % din cazuri.
 Radiografia abdominala pe gol - poate diagnostica calculii cu continut de calciu.
 Colecistografia orala - se foloseste numai pentru tratamentul nechirurgical al litiazei.

Cu ajutorul colecistografiei, medicul specialist culege informatii cu privire la topografia vezicii

biliare, mobilitatea, forma si dimensiunea acesteia, aspectul endovezicular, continutul vezicii biliare si
modul in care se produce evacuarea acestuia.
Colecistografia orala este considerata superioara celei intravenoase datorita valorii informationale
obtinute cu privire la forma colecistitei, insa colecistografia intravenoasa furnizeaza informatii
suplimentare cu privire la starea cailor biliare. In cadrul colecistografiei orale se pot identifica calculii
biliari prezenti.
Colecistografia orala se poate completa cu injectarea unor substante medicamentoase precum
morfina, nitritul de amil sau atropina, cu scopul observarii raspunsului vezicii biliare la actiunea acestora,
testarea fiind cunoscuta sub denumirea de proba farmacodinamica.
Colecistografia orala poate evidentia 92 % - 95 % dintre calculii formati la nivelul vezicii biliare.

TEHNICA:
Pregatire pacient:
- administrata per os cu 12-16 ore inainte de radiografiere (Razebil, Endocistobil, ac.iopanoic).
Inainte de efectuarea colecistografiei orale este necesar ca pacientului sa i se administreze in ziua
precedenta, un agent de contrast, care este reprezentat adesea de o substanta pe baza de iod sub forma de
tablete. Tabletele cu substanta de contrast ce contin iod sunt absorbite la nivel intestinal, urmand sa fie
diseminate pe cale sanguina la nivelul ficatului, de unde sunt asociate cu secretia biliara si transportate la
nivelul vezicii biliare.
- Medicul specialist poate sa recomande efectuarea unui examen radiologic pe gol, Radiografia
hipocondrului drept cu o zi inainte de efectuarea investigatiei, pentru a depista eventuali calculi radio-
opaci care pot sa impiedice parcurgerea traiectului normal al substantei de constrast pana in interiorul
vezicii biliare.
- In seara care preceda efectuarea colecistografiei, pacientul testat trebuie sa consume alimente sarace
in grasimi si sa beneficieze de odihna.
- Este important ca pacientii testati sa informeze medicul specialist cu privire la eventuale alergii la
iod sau la compusii acestuia.
1
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

- Dupe 12 ore de la administrarea substantei de contrast pe baza de iod se efectueaza un set de

radiografii din diferite unghiuri cu scopul surprinderii cat mai elocvente a imaginii vezicii biliare si la
interval de timp: radiografii seriate la 15’,30’,45’,60’. Radiografiile se efectueaza in pozitie vertical (la
vertigraf), in decubit dorsal sau in decubit ventral pentru a se observa cu exactitate daca la nivelul vezicii
biliare sunt formati calculi.
Pe filmele radiologice, aspectul vezicii biliare dupa administrarea substantei de contrast este alba –
radio - opaca, pe suprafata careia se pot observa cu usurinta orice fel de anomalii prezente la acest nivel.
Substantele pe baza de iod se folosesc pentru ca sunt mai dense si sunt radio - opace, avand astfel capacitate
de evidentiere a calculilor radio - transparenti, care apar pe filmele radiologice ca si zone de culoare neagra.
- Pranz colecistokinetic (BOYDEN) In final, pacientul va manca o masa bogata in grasimi, pentru a
stimula vezica biliara sa se contracte. Aceasta evacueaza astfel suficienta bila radio-opaca in ductul biliar
comun pentru a realiza o buna imagine si a acestui duct. Altfel, imaginea ar putea sa nu fie corespunzatoare.
Riscuri:
In general, colecistografia orala nu implica nici un risc, insa medicul specialist trebuie informat cu
privire la o eventuala alergie manifestata la contactul cu produsele care au la baza iod sau derivati ai
acestuia.
Doza de radiatii X la care sunt expusi pacientii eaxaminati prin colecistografie orala este cu mult
mai mica decat o investigatie computertomografica.

Rezultate - Limitarile metodei

- In general identifica doar calculi biliari.
Rezultatele acestui test pot fi influentare in doua situatii:
- obstructionarea ductelor biliare din cauza calculilor formati in vezica biliara, care impiedica
patrunderea substantei de contrast iodate si a secretiei biliare la acest nivel;
- fenomenele inflamatorii desfasurate la nivelul vezicii biliare, care pot afecta capacitatea veziculei
biliare de procesare a secretiei biliare si a substantei de contrast.
Desi, colecistografia orala si-a dovedit eficacitatea pentru diagnosticul calculozei vezicii biliare la
aproximativ 95 % din cazuri aceasta investigatie a inceput sa fie inlocuita cu ecografia, care e considerata
mai performanta in aceasta situatie din cauza gradului de precizie sporit si din cauza faptului ca se poate
efectua imediat. Mai mult decat atat, ecografia este eficienta si pentru diagnosticarea altor afectiuni ale
veziculei biliare, spre deosebire de colecistografia orala.
Actual in practica se utilizeaza colangiografia prin CT si RMN.

2
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

2. Colangiografia intravenoasă – opacefiere cu substanta de contrast iodat hidrosolubil injectat

intravenos a cailor biliare si colecistului.

Substante de contrast:-Iodipamida-(Biligrafin-Schering AG;)-dimer acid care ,injectat I.v. se

elimina preferential prin bila; Iotroxat-meglumina (Biliscopin-Schering AG) - cu eliminare biliara mai
crescuta si tolernta buna.
Colangiografia intravenoasă este o investigație radiologică care utilizează raze X, folosită pentru
explorarea ductelor biliare, în scopul diagnosticării şi monitorizării litiazei biliare, a stricturilor biliare sau
a cancerului biliar.

Înainte de efectuarea acestei investigații este important sa se efectueze testarea pentru a

depista sensibilitatea bolnavului care urmează să fie investigat la substanța de contrast iodată, scopul fiind
acela de a preveni apariția reacțiilor alergice severe în urma administrării sdc iodate. În cazul în care
bolnavul bolnavul este sensibil la substanța iodată, se recomandă renunțarea la această investigație şi
înlocuirea ei cu o altă investigație accesibilă.
Procedura:
Pentru realizarea acestei investigații, se injectează pe cale intravenoasă substanța de contrast
iodată. Această substanță este procesată la nivelul ficatului şi este eliminată la nivelul căilor biliare.
Substanța de contrast iodată ajunge în circulația ductelor biliare şi permite explorarea căilor biliare şi a
vascularizației acestora. Realizarea acestei investigații nu determină durere sau disconfort la locul injectării
sau pe traiectul vasului de sânge la nivelul căruia este injectată substanța. Au fost însă descrise şi cazuri în
care bolnavul a dezvoltat reacție alergică la substanța de contrast administrată şi mai rar, şoc anafilactic.
Tehnica:
- se administreaza in perfuzie I.v. 0,5ml/kgcorp.
- se executa radiografii hipocondrul drept la 10,15,20,30 minute dupa sfirsitul injectarii sdc iodate iv .
Reacții adverse
Principalele reacții adverse apărute în rândul bolnavilor supuşi unei colangiografii cu substanță de
contrast sunt reacțiile alergice sau şocul anafilactic.
Rezultatele investigații:
Este o investigație care poate indica prezența stricturilor, a calculilor sau a unor formațiuni tumorale
benigne sau maligne la acest nivel. Pentru a confirma diagnosticul pus în urma efectuării colangiografiei
intravenoase, medicul care poate dispune efectuarea altor investigații complementare.
Incidente în timpul efectuării colangiografiei:
În literatura de specialitate au fost descrise cazuri în care substanța iodată administrată a ajuns la
nivelul intestinului subțire, ceea ce a împiedicat evidențierea veziculei biliare şi a ductelor biliare în timpul
efectuării investigației. În această situație se impune repetarea colangiografiei sau alegerea unei metode
complementare.

3
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

Contraindicații ale colangiografiei intravenoase: este contraindicată în cazul bolnavilor cu diferite forme
de icter, in cazurile de insuficienta hepatica si uremie.
In prezent metoda este rar folosita – se prefer ecografia si investigatiile MRCP MRI – metode noi
noninvazive.

3. Colangiografia transhepatică (CTP)

Este o formă particulară de colangiografie care presupune
efectuarea puncției hepatice cu ac sub control ecografic sau fluoroscopic,
prin intermediul căruia se injectează substanța de contrast.
Colangiografia transhepatică percutană are atât rol diagnostic, de
identificare a patologiei existente la acest nivel, cât şi rol terapeutic, de
corectarea a anumitor afecțiuni biliare (precum inserția unei endoproteze
sau decompresia căilor biliare).
Colangiografie transhepatică - se practică în sala de radiologie.
Pacientului i se administrează un medicament calmant apoi se injectează un
produs anesteziant la înălţimea ficatului înainte de a realiza o puncţie a
căilor biliare cu ajutorul unei seringi. Când bila apare uşor (indică faptul că
acul de puncţie este bine plasat în canalele biliare) produsul de contrast este
injectat şi sunt realizate mai multe clişee ce sunt developate imediat.
Cliseele precizează natura şi localizarea obstacolului, iar medicul poate
utiliza un cateter pentru a permite drenarea bilei.
Principalele complicații care pot apărea în urma efectuării
colangiografiei transhepatice percutane sunt hemoragiile, septicemia şi
apariția fistulelor biliare.
Din această cauză, colangiografia transhepatică percutană este
deseori înlocuită cu colanfgiopancreatografia endoscopică retrogradă. În
prezent au fost elaborate alte metode de explorare a aparatului biliar,
precum colangiopancreatografia endoscopică retrograde , colangiografia RMN sau endoscopia cu
ultrasunete, care înlocuiesc în numeroase cazuri colangiografia intravenoasă.

4. Colangiografia retrograda (ERCP )– se realizeaza sub anestezie generală uşoară(pacientul este treaz) si
se introduce un fibroscop în gura pacientului până în duoden. Medicul introduce prin conductul
fibroscopului un cateter fin care ajunge până la orificiul de îmbinare duodenală a coledocului şi canalului
pancreatic al lui Wirsung (la nivelul
ampulei lui Vater), se injecteza un produs
de contrast în căile biliare şi în canalul
pancreatic, se fac mai multe clişee ce se
developează pe loc pentru a repera o
eventuală anomalie şi a o trata imediat.
Pacientul rămâne sub control medical
riguros in spital timp 1-3 zile şi primeşte
un tratament antibiotic pentru a preveni
riscul de infecţie.

4
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

Imagini: colangiopancreatografie endoscopica retrograda cu drenaj

percutan transhepatic extern (Endoscopic Retrograde Cholangio-
Pancreatography – ERCP)

5. Colecistografia cu izotopi

Aceasta presupune administrarea intravenoasă de acid

iminodiacetichidroxi sau diisopropil cu Tc 99m. Aceste substanțe sunt
captate la nivelul ficatului, sunt excretate prin bilă și permit examinarea
arborelui biliar. În cazul colecistitei litiazice, pe colecistografie cu izotopi
vezicula biliră nu poate fi vizualizată. Pentru diagnosticarea colecistitei,
investigația prezintă sensibilitate și specificitate crescute. De asemenea, pin
intermediul colecistografiei cu izotopi poate fi identificată prezența
anomaliilor de sistem hepatobiliar.

6. Radiografia renală simplă (RRVS), efectuată în condiţii standard, este utilă pentru aprecierea mărimii,
formei şi poziţiei rinichilor, a prezenţei calculilor reno-ureterali radioopaci, a calcificărilor lombare, a unor
semne indirecte de tumori renale (ştergerea umbrei muşchiului psoas homolateral, boseluri localizate pe conturul
renal).

 evidenţiază calculii radioopaci şi micşti

 Calculii, faţă de razele X depind de compoziţia chimică a cristalelor,
care pot fi:
- radioopaci - oxalat de calciu
- fosfat de magneziu
- fosfat de calciu
- cistina

- radiotransparenţi - acid uric, uraţi

- xantină
- micşti

5
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

Avantaje Dezavantaje

 Vizualizarea întregului abdomen.  Dezavantajele radiografiei renale simple sunt

 Costul aparaturii este mai mic în folosirea radiaţiilor ionizante care au efecte
comparaţie cu CT sau IRM. secundare asupra organismului.
 Aparatura este uşor de manevrat,  Prin folosirea repetată a examinărilor
existând aparate mobile ce pot fi folosite aparatului urinar dozele primite pot fi uneori
la patul bolnavului, în sala de operaţii mari.
sau terapie intensivă.  Un alt dezavantaj este contrastul şi rezoluţia
destul de mică a ţesuturilor moi. în schimb
calcifierile sunt bine vizibile
7. Urografia intravenoasa - explorarea cu substanţă de contrast presupune fie evidenţierea căilor
excretorii, fie a circulaţiei arteriale sau venoase a rinichilor.
Obiectivarea sistemului excretor şi, implicit a funcţiei excretoare renale se poate face prin două procedee.
7.1 Urografia intravenoasă (pielografia descendentă) utilizează substanţe de contrast iodate hidrosolubile
ionice în concentraţie mare (Odiston 75%, Urografin 76%), în cantitate de 1-3ml/Kg corp, în funcţie de
integritatea morfo-funcţională a rinichilor. Astăzi, se utilizează tot mai frecvent substanţe de contrast
iodate hidrosolubile nonionice (Ultravist, Iopamiro, Omnipaque).
 Între 1-4 minute de la terminarea injectării se opacifiază omogen corticala renală; acesta este timpul
nefrografic al urografiei sau nefrograma. Se apreciază astfel, foarte clar dimensiunea, forma, poziţia,
orientarea, conturul renal. Conturul renal trebuie să fie net, regulat, liniar-arcuat.
 În continuare, între 5-15 minute se opacifiază, progresiv, sistemul pielo-calicial renal şi ureterele
(acestea, în mod normal, nu se vizualizează pe toată lungimea lor, pe acelaşi clişeu, datorită peristalticii
proprii) - timpul urografic al urografiei. Acum se fac aprecieri asupra grosimii corticalei (măsurarea
indexului parenchimatos - valori normale= 2-3,5 cm), structurii sistemului pielocalicial, eventualelor
anomalii congenitale sau dobândite ale sale. Fiecare rinichi are trei grupe caliciale (superior, mijlociu,
inferior), care confluează în bazinet sau pelvisul renal. Acesta are formă triunghiulară şi se continuă cu
joncţiunea pielo-ureterală, situată la nivelul concavităţii renale.
 Între 15-30 minute de la terminarea injectării substanţei de contrast, se opacifiază, progresiv, vezica
urinară (timpul cistografic al urografiei sau cistograma).

a) b) c)

6
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

d) e)

f) g)

a)Rinichi unic congenital

b)Rinichi dubli bilaterali
c)Rinichi mic congenital stâng
d)Rinichi în potcoavă
e) Calcul ureteral
f) Calcul radiotransparent
g) Ectopie renala pelvina

Urografia intravenoasa indicații

 în cazurile în care există o simptomatologie urinară specifică: hematurie, proteinurie persistentă,
colică renală
 litiază urinară, suspiciune de obstrucţii, infecţii urinare, la donatori înainte de
transplantul renal, postoperator după intervenţiile pe ureter.
 la bolnavii cu simptomatologie abdominală a cărei etiologic nu poate fi precizată
 în prezenţa unei simptomatologii generale ce poate fi corelată şi cu aparatul urinar
 malformaţii congenitale renale
 în limfo sau hemopatii
 la bolnavii cu metastaze osoase, pulmonare, cerebrale, ce pot avea ca punct de pornire un neoplasm
renal.
Contraindicaţii - Nu există contraindicaţii absolute pentru urografie.
Există câteva afecţiuni când riscul potenţial al examinării ar putea fi mai mare decât beneficiul obţinut:
 sarcina,

7
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

 alergie la substanţa de contrast,

 insuficienţă renală asociată cu diabet zaharat,
 mielom multiplu (plasmocitom) însoţit de oligurie.
!!! La bolnavii la care creatinina este mai mare de 1,2 mg/dl există riscul apariţie unei nefropatii dacă
se foloseşte o cantitate mare de substanţă de contrast. Totuşi, la bolnavii cu obstrucţie parţială bilaterală,
sediu si cauza obstrucţiei trebuie identificată chiar dacă creatinina este 2 mg/dl, prin folosire a unei doze
mai mici de substanţă de contrast.

7.2 Pielografia ascendentă sau retrogradă se execută cu substanţă de

contrast diluată (Odiston 30%), în cantitate redusă, de 10-20 ml, instilată pe
sonda ureterală, uni- sau bilateral, simultan în ambii rinichi, dar numai atunci
când, din diferite cauze, rinichii nu excretă substanţa de contrast administrată la
urografia i.v. (rinichiul mut urografic). Dacă presiunea de instilare este prea
mare se pot observa diferitele forme de reflux (pielo-venos, pielo-interstiţial,
pielo-limfatic). Contrastul este bun şi se urmăresc detaliile structurale pielo-
caliciale. Ea are anumite contraindicaţii de utilizare datorită faptului că pot fi
vehiculaţi, ascendent, germeni patogeni.

8. Cistografia urografică se poate efectua atât pre- cât şi postmicţional, pentru aprecierea reziduului
vezical. La bărbat, uneori se face în continuare şi cisto-uretrografia permicţională (imaginea d)) (care se poate
executa şi retrograd, prin instilare), pentru decelarea stenozelor intrinseci sau compresiunilor extrinseci ale
uretrei (indicată mai ales în adenomul periuretral, cancerul prostatic, stricturile uretrale postinflamatorii şi în
malformaţiile congenitale cisto-uretrale). Există situaţii când, după efectuarea a 1-2 radiografii în timpul
urografic, să fie nevoie şi de executarea urografiei după compresiunea externă a ureterelor în segmentul lor iliac,
caz în care se văd mai clar, mai contrastant, detalii structurale ale sistemului pielo-calicial.
Expunerile tardive se folosesc în cazul rinichiului insuficient, cu excreţie întârziată (mai ales în uropatii
obstructive). Clişeele se fac la 1, 3, 6, 8, 12 sau 24 de ore de la injectarea contrastului intravenos, până apar
imagini optime.
La bolnavii cu ptoză renală, se recomandă efectuarea unei expuneri în poziţie ortostatică.

a) b) c)

8
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

d)

9. Nefrograma izotopică - NEFROSCINTIGRAMA

Scintigrafia renală este o tehnică a medicinei nucleare care, prin furnizarea de informaţii cu
caracter funcţional pentru fiecare rinichi în parte, joacă un rol important în diagnosticul şi monitorizarea
terapeutică a multor afecţiuni renale. Ea se diferenţiază astfel net de celelalte tehnici imagistice: ecografia,
urografia, computer-tomografia (CT), imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM), care oferă informaţii
legate de morfologia renală şi mult mai puţine date despre funcţia renală.
- Apreciază cu ce procent participă fiecare rinichi la funcţia
renală globală;
- Deceleaza zone hiper sau afixatoare;
Nefrograma izotopica este un examen nedureros. Cu
o durata de cateva ore, el nu necesita o spitalizare.
Imaginile scintigrafice sunt realizate după
administarea intravenoasă a unui radiofarmaceutic specific
cu tropism renal - un trasor radioactiv ce este injectat
pacientului pe cale intravenoasa si se observa eliminarea sa
din organism pe cale renala. Se utilizează radiotrasori care
se elimină fie prin filtrare glomerulară (tip Tc99m-DTPA),
prin excreţie tubulară (tip Tc99m-MAG3), fie radiotrasori
care se leagă de proteinele tubulare, oferind informaţii despre morfologia renală (tip Tc99m-DMSA) sau
radiotrasori micşti, care îmbină proprietăţile de mai sus (tip Tc99m-GH).
Un detector extern, numit gamma-camera, permite inregistrarea cantitatii de radioelement care
tranziteaza rinichii. Rezultatele sunt materializate sub forma unei curbe, a carei analiza permite studierea
diferitelor faze ale functionarii renale.

Angioscintigrafia - studiul perfuziei renale se face

prin achiziţia de imagini rapide (2-3 frame/secundă)
imediat după injectarea în bolus a radiotrasorului. Pe
secvenţele dinamice ulterioare, achiziţionate timp de 20-30
minute cu pacientul în clinostatism, se evaluează funcţia
renală-bilateral. Iradierea pacientului este minimă iar
informaţiile funcţionale obţinute (perfuzie, funcţia de
filtrare glomerulară, drenaj etc) sunt importante.
În ceea ce priveşte pregătirea prealabilă a
pacientului, trebuie menţionat că acesta trebuie să bea circa
0,5 l apă/ceai cu circa 30 minute înainte de începerea
examinării (hidratarea este obligatorie). Înainte de
9
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

începerea studiului scintigrafic, pacientul este trimis să golească vezica urinară.

Nefrograma izotopică este completată ulterior prin procesarea informaţiilor scintigrafice, iar prin
alegerea unor zone de interes ce corespund ariilor renale se obţin curbe nefrografice care relevă evoluţia
concentraţiei radiofarmaceuticului la nivel renal. În mod normal peak-ul (concentraţia maximă) se obţine la
circa 3-5 minute postinjectare, ulterior începând procesul de drenaj, de excreţie, a radiotrasorului.
Principalele indicaţii ale scintigrafiei renale sunt:
 Evaluarea uropatiilor/nefropatiilor obstructive (scintigrafie cu test diuretic; acesta este administrat în
timpul studiului clasic şi se urmăreşte evaluarea răspunsului la diuretic).
 Diagnosticul diferenţial al hidronefrozelor obstructive/non-obstructive şi monitorizarea eficienţei
terapeutice.
 Hipertensiunea arterială de cauză reno-vasculară (scintigrafie cu test farmacologic la IEC -
Captopril).
 Evaluare funcţională prechirurgicală - pentru pacienţii care necesită nefrectomie (un rinichi «mut»
urografic nu este neaparat şi «mut» scintigrafic; vizualizarea prezenţei funcţiei renale indică
oportunitatea unui tratament conservator).
 Evaluare pre şi posttransplant renal,
 Aprecierea funcţiei renale la pacienţii cu insuficienţă renală.
 Evaluarea malformaţiilor congenitale renale.
 Evaluarea infecţiilor renale (pielonefrite acute, cronice), necrozelor tubulare acute şi monitorizarea
evoluţiei acestora.
La copii, această tehnică este utilă deoarece cu o doză minimă de iradiere (cantitatea de radiotrasor
utilizată se calculează pe kg/corp) se poate pune în evidenţă prezenţa unui reflux vezico-ureteral (prin
cistografia izotopică postmicţională, studiu făcut în continuarea scintigrafiei renale dinamice), se poate
stabilii locul unei stricturi uretrale (evaluate ulterior ecografic/computer tomografic), cauza a unei
hidronefroze la nou născut şi sugar etc.

10. Histerosalpingografia – investigatie imagistica pentru diagnosticarea infertilitatii feminine

Este examenul care asociaza histerografia - examenul radiologic al uterului - cu salpingografia -
examenul radiologic al trompelor uterine.
Utila in diagnosticul modificărilor de volum, formă sau alte patologii ale cavităţii uterine, malformaţiile
cervico-uterine, sterilitate, procese inflamatorii cronice, tumori.
Analize necesare pentru histerosalpingografie :
 consult medic ginecolog
 examen citologic vaginal Babes - Papanicolau (efectuat recent)
 examen secretie vaginala, Mycoplasma, Chlamydia, (efectuate recent)
 consult alergologic - in cazul alergiilor la medicamente
Histerosalpingografia este o investigatie imagistica destinata in principal femeilor cu probleme de
fertilitate. Prin acesta metoda se poate explora intr-un mod indirect interiorul cavitatii uterine, precum si
permeabilitatea trompelor uterine, contribuind la stabilirea cauzei infertilitatii.
Infertilitatea poate fi cauzata (cand vorbim de uter si trompele uterine) de:
 anomalii structurale in ceea ce priveste uterul, care pot fi congenitale (genetice) sau dobandite la un
moment dat;
 un blocaj in interiorul trompelor uterine;
 tesutul cicatricial existent in uter
 fibroamele uterine;
 tumorile uterine sau polipii uterini.

10
POSTLICEALA SANITARA _RADIOLOGIE SII_RADIODIAGNOSTIC

Tehnica:
se face prin injectarea unei substante radio-opace la nivelul colului uterin, substanta care in mod obisnuit
ar trebui sa umple cavitatea uterina si sa migreze prin trompele uterine permeabile pana cand ajunge in
abdomen. In diferite momente ale injectarii se fac expuneri radiologice care obiectiveaza migrarea
substantei de contrast. Investigatia se desfasoara pe masa radiologica si consta in montarea la nivelul
colului uterin a unui dispozitiv prin care se injecteaza substanta, aceasta manevra fiind efectuata de un
ginecolog. Dupa injectare, se fac expunerile radiologice si filmele obtinute se interpreteaza de catre
radiolog, contribuind astfel la stabilirea diagnosticului. Investigatia se poate face si in ambulator, la indicatia
medicului ginecolog si presupune ca pacienta sa aiba efectuate inainte un examenene indicate anterior.
Examenul este practicat, într-un centru de radiologie, între a 8-a și a 12-a zi după menstruație, cu
vezica goală.
Injectarea substantei de contrast iodate lipo sau hidrosolubilă se face sub presiune în cavitatea
uterină a prin intermediul unei sonde metalice, lungă de 30 cm, trecută printr-un dop conic de cauciuc - care
are rolul de a obtura orificiul extern al colului şi să împiedice refluxul substanţei opace în vagin. Injectarea
se face cu ajutorul unei seringi de 20cc în prezenţa unui manometru. Substanta de contrast injectata
opacifiază progresiv colul uterin, cavitatea uterină apoi trompele lui Fallopio.
O histerosalpingografie durează între 25 și 30 minute. De îndata ce examenul este încheiat, pacienta
poate să-și reia activitățile. Histerosalpingografia este un examen delicat care poate fi dureros. Uneori, în
orele care urmează, pacienta poate resimți dureri în partea de jos a abdomenului, însoțite de febră. Este
vorba de o reacție locală la produsul de contrast, care dispare rapid. Uneori există și unele semne de alergie
la iod. Histerosalpingografia trebuie să fie realizată în afara perioadelor de hemoragii sau ale infecțiilor
genitale
Examenul radiologic constă în radioscopii scurte în cursul cărora se urmăreşte acumularea şi
progresiunea substanţei opace, se pune în evidenţă cavitatea uterină, se face explorarea trompelor şi se
urmăreşte permeabilitatea lor - proba COTTE. Se vor face radiografii la momentul oportun.
Procedura cu raze X care permite vizualizarea acestor organe folosita in acest scop se numeste
fluoroscopie, iar aceasta creeaza imagini video, adica organele sunt surprinse in miscare si nu imagini fixe.
Medicul radiolog poate urmari substanta de contrast cum circula prin sistemul reproducator al pacientei. El
va putea apoi sa vada daca exista un blocaj in trompele uterine sau alte anomalii structurale in
uterul pacientei.

Contraindicaţii:
în sarcină, în hemoragiile uterine abundente, în caz de alergie cunoscută față de iod sau în caz de infecție
cunoscută a vaginului și trompelor, deoarece ar risca diseminarea infecțiilor în micul bazin.

11