Facultatea de Biologie Proiect realizat de :

Specializarea: BMC Pocneţ Paula-Evelina

Popovici Lucia-Florina

Sofia Nicoleta
Rolul enzimelor în domeniul medical

Enzimele sunt biocatalizatori și datorită proprietăților lor remarcabile sunt utilizate pe

scară largă în diagnosticul medical. Cercetările din ultimele două decenii s-au concentrat mai
mult pe enzime precum creatinkinază-MB, alanină transaminază, transpartazaz aspartat,
fosfatază acidă, fosfatază alcalină etc. pentru aplicații clinice. Enzimele sunt markerii preferați
în diverse stări de boală, cum ar fi infarctul miocardic, icterul, pancreatita, cancerul,
afecțiunile neurodegenerative etc, cunoașterea procesului bolii prin diagnostic, prognostic și
evaluare a terapiei de răspuns. Chiar dacă literatura despre utilizarea enzimelor din diferite
afecțiuni ale bolii s-au acumulat, lipseste o analiză cuprinzătoare și, prin urmare, această
revizuire.
Enzimele ca și alte proteine sunt sintetizate de țesutul corpului pentru a le satisface
nevoile metabolice. Nu sunt întotdeauna specifice țesutului. Mai multe țesuturi / organe pot
sintetiza unul sau mai multe enzime. Enzimele sunt preferate în diagnosticare, datorită
specificului substratului și activității lor poate fi cuantificat în prezența altor proteine.
Literatură extinsă privind aplicarea de diagnostic a enzime este disponibil; dar, informațiile
sunt împrăștiate și o examinare cuprinzătoare lipsește.

De ce enzime în diagnosticul medical?

De obicei, stările de boală duc de la un nivel moderat la leziuni extinse ale țesuturilor
în funcție de momentul debutului și severitatea bolii. Astfel de simtome sunt de obicei
asociate cu eliberarea de enzime specifice organului sau țesutului bolnav în circulație iar acest
lucru duce la o creștere a activității enzimelor din fluidele corporale. Aplicarea enzimelor
poate fi pe scară largă clasificate în (I) enzime în diagnostic și (II) enzime în diagnostic -
biosenzori.

A. Enzime în diagnostic
1. Boli osoase, autoimune și inflamatorii
 Fosfataza alcalină (ALP) funcționează sub pH alcalin, este clasificată în hidrolaze și
elimină grupările fosfat din nucleotide și proteine. La copii, concentrații serice de fosfatază
alcalină sunt considerabil mai mari decât la adulți și se corelează cu rata de creștere osoasă.
Valorile ALP sunt ușor mai mari la bărbați decât la femei, dar după 60 de ani, valoarea
enzimelor este egală sau mai mare la femei. ALP concentrațiile sunt crescute în perioada de
pubertate, sarcină iar după menopauză.
Creșterea nivelului de ALP seric indică o creștere a activității osteoblastice sau când
este activ, formarea oaselor, ca în cazul bolii PAGET sau artrita reumatoidă. Alte afecțiuni
patologice care poate duce la niveluri ridicate de ALP includ rahitism, osteomalacie,
hipertiroidism și hiperparatiroidism. Activitățile scăzute ale ALP sunt mult mai puțin
frecvente și sunt mai probabil legat de o afecțiune genetică sau nutrițională deficienta.
Hipofosfazia este o afecțiune rară caracterizată prin niveluri scăzute de activitate ALP serică
rezultând metaboliți fosforilați anormali și anomalii scheletice variabile.

Catepsina D arată că nivelul ridicat de catospsină lizozomică D este asociată cu

progresia de artrita reumatoida. Creștere semnificativă a nivelului de catepsină D a fost de
asemenea observată la artrita la sobolan.

Gelatinaza este o enzimă secretată care reglează compoziția matricei celulare.

Apartine subfamiliei de gelatinaza a MMP-urilor și, prin urmare, substratul său principal este
gelatina (un colagen denaturat). MMP-9 este produs de tipuri de celule selectate, inclusiv
keratinocite, monocite, macrofage tisulare, leucocite polimorfonucleare și de o varietate de
celule maligne. MMP-9 pare să fie implicat într-o varietate de procese patologice care apar în
boli autoimune. MMP-9 umană este o enzimă marker pentru artrita reumatoida și joacă un rol
în patogeneza sistemică, lupus eritematos iar măsurarea nivelurile plasmatice / serice ale
MMP-9 pot asigura informații importante la monitorizarea pacienților.

Depistarea leucocitelor-esterază în lichidul sinovial este un plus extrem de valoros

pentru pentru diagnosticul periferic a infecției articulare. Leucocita esterază colorimetrică pe
banda are avantajele oferirii de rezultate în timp real și fiind simplu și ieftin, are capacitatea
de a exclude sau confirmă infecția articulației periferice. Liziozima hidrolizează legăturile
glicozidice în peretele celular al peptidoglicanilor. Nivelurile serice ale lizozimei sunt
crescute la pacienții cu artrită reumatoidă, care servesc ca indicator al activității monocitelor /
macrofagelor.
 Fosfatază acidă rezistentă la tartrat (TRAP) este o metaloenzimă monomerică
glicozilată exprimată la mamifere, cu o greutate moleculară de aproximativ 35 kDa. Este
diferențiat de alte acid fosfataze prin rezistența sa la inhibare prin tartrat, greutate moleculară
și culoare caracteristică violet. TRAP-ul se găsește în osteoclaste și este eliberat în circulația
în timpul resorbției osoase. Nivelul TRAP este a crescut în artrita reumatoidă, osteoporoză și
tulburări osoase metabolice13. Creștere semnificativă a nivelului de TRAP a fost observat în
serul șobolanilor artritici indusă cu colagen de tip II.

2. Cancer

Fosfataza acidă (ACP) are cinci Acp importante adică: lizozom, prostatic, eritrocit,
macrofag si osteoclaste. Nivelul ACP la glanda prostatică masculină este de 100 de ori mai
mare decât în orice alt țesut corporal. Testul ACP este efectuat pentru a verifica dacă cancerul
de prostată a fost metastazat, de asemenea, pentru a monitoriza prognosticul. Analiza ACP
este completat de antigenul specific prostatei (PSA) Test. Unii cerecetători au raportat că
fosfataza acidă prostatică (PAP) se exprimă puternic prin celule canceroase de prostată, în
special în metastaze osoase.

Fosfataza alcalină (ALP) din ficat și oase sunt diferite forme glicozilate ale unui
singur produs de gene. Estimarea specifică a acestor forme indică organul implicat. Expresia
anormală a izoenzimei a fosfatazei alcaline distincte genetic este valoroasă în monitorizarea
cancerelor. Aceste izoenzime includ Regan și izoenzime Naga, Kasahara. Determinarea ALP
specifică osoasă în ser este un parametru util pentru monitorizarea modificărilor formarii
oaselor iar pacienții cu metastaze osoase au o activitate crescută a acestei izoenzime.

Alanin-transaminaza (ALT) dacă are nivelul crescut este asociat cu o creștere risc de
carcinom hepatocelular.

Catepsina (CD) este o endopeptidaza lisosomală aspartică solubilă sintetizată în

reticolul endoplasmic dur ca preprocatepsina D. După îndepărtarea peptidei semnal, 52 kDa
procatepsina D (pCD) este îndreptată spre structuri veziculare intracelulare (lizozomi,
endosomi, phagosomes) 20. Catepsina D în țesutul mamar poate fi util in prezicerea femeilor
cu cancer de sân care prezintă risc de recurență precoce. Majoritatea studiilor clinice
concentrează nivelul pCD / CD ca marker tumoral al cancerului de sân.
 Catepsine-cisteine. Cele mai cunoscute: catepsinele B, L și H sunt distribuite peste tot
și catalizează hidroliza proteinelor din lizozomi. Expresia îmbunătățită a CC-urilor a fost
demonstrată în numeroase tumori umane, inclusiv sân, ovar, uter col uterin, plămân, creier,
gastrointestinal, cap, gât și melanom. CC-urile joacă un rol esențial ca și markeri de
diagnostic și prognostic în cancer, precum și în anumite tulburări inflamatorii.

Ciclooxigenaza-2 nu este exprimată în țesuturi normale. Studiile au arătat că expresia

COX-2 este un eveniment timpuriu în tumorigeneza și joacă un rol în progresia tumorii. Prin
urmare, COX-2 este o țintă moleculară pentru detectarea precoselor și prevenția pentru o
varietate multiplă de tipuri de cancer.

Glucoză-6-fosfat dehidrogenază este o enzimă importantă pentru întreținerea

integritatății membranei. Supraexprimarea G6PD este strâns legată de progresia de cancer
gastric și ar putea fi considerat ca un predictor independent de prognostic pentru cancer
gastric. Leucocitul G6PD ar putea servi ca instrument de diagnostic și prognostic în cazul
acutelor leucemii non-limfocitare (ANLL) și leucemie mieloidă cronică(LMC). Studiul
raportează că G6PD s-a constatat că nivelul a fost redus semnificativ în majoritatea pacienților
cu ANLL în timp ce este crescut la toți pacienții cu LMC.

Lactat dehidrogenaza are o importanță în managementul pacienților cu cancer și

identificarea timpurie a indivizilor care ar putea dezvolta reaparitia in urma terapiei
„curative”. LDH este poate cea mai frecventă enzimă folosită pentru prognostic. Este un
marker de prognostic valoros în limfom, leucemie și cancer de colon.

3. Diabet (tip 2)

Fosfataza alcalină poate fi considerată un factor de risc legată de fibroza hepatică la

pacienții nealcoliști, steatohepatita (NASH) și diabet zaharat tip 2.

4. Boala lui Gaucher

Fosfataza acidă (ACP) are o creștere a activității în serul și țesuturile pacienților cu

boala Gaucher, o eroare înnăscută a metabolismului cerebrosidelor.
 Chitinaza. Sistemul imunitar uman este capabil de recunoașterea și degradarea
chitinei, o componentă importantă a peretelui ciupercilor patogene. Sunt cateva chitinaze
umane cunoscute care au activitate chitinolitică.
Testul de chitinaza, care măsoară prezența activității chitinazei prin clivarea substratului
fluorogen 4-metilumbelliferil chitotriozida, arată că nivelurile CHIT-1 sunt crescute de câteva
sute de ori în plasma pacienților cu boala Gaucher. Prin urmare, CHIT-1 este acum utilizat ca
biomarker pentru diagnosticul bolii lui Gaucher40. AMCase este unic prin faptul că
funcționează eficient în pH acid. În mod consecvent, a fost foarte găsit în stomac, țesutul
intestinal și multe altele. Recent, acesta este studiat ca biomarker pentru astm și alte
hipersensibilități.

5. Boli hepatice

Alanina transaminază la un nivel crescut indică o boală hepatică severă, de obicei

hepatita virala si necroza hepatica toxica. ALT este un marker seric comun al bolilor de ficat.
Chiar și o creștere minoră a ALT este a indicator bun al severității bolilor hepatice.

Fosfataza alcalină (ALP) la un nivel seric ridicat indică o creștere a hepatocitelor

activite în boala hepatobiliara. Niveluri mai mari de ALP în ser este observat atunci când
canalele biliare sunt blocate ca în cazul icterului obstructiv.

Aspartat transaminaza (AST) cunoscut și sub formă de ser glutamat oxaloacetat

transaminază (SGOT), este dependentă de fosfat piridoxal enzimă (PLP). Creșterea
semnificativă a nivelului seric (10- De 100 de ori normal) de AST indică daune severe la ficat
(hepatită virală sau necroză hepatică toxică) sau a inimii (MI).

Gama glutamil transferaza (GGT) catalizează transferul aminoacizilor dintr-o peptidă

la un alt aminoacid sau peptidă. Această enzimă este uneori denumită „transpeptidază”.
Specific, catalizează transferul unei grupări gama glutamil la un alt acceptant. Boala
hepatobiliara este sursa predominantă de activitate GGT serică crescută. Creșterile sunt
asociate cu toate formele primare și tulburări hepatobiliare secundare.

6. Infarct miocardic

Creatină kinază - MB (CK-MB), când mușchiul inimii moare în timpul infarctui

miocardic (MI), eliberează multe molecule în fluxul sanguin, una fiind creatina kinazei (CK).
Nivelurile de CK sunt semnificativ mai mari la pacienții cu infarct acut decât cel al
controlului. CK este arătat că există în trei forme moleculare, adică: MM, MB și BB. În timp
ce CK total este recunoscut ca nespecific, CK-MB este cel mai specific, precis și rentabil a
detectării MI. Comparativ cu alte teste pentru diagnosticul IM, CK-MB are avantajul creșterii
timpurii, sensibilitate ridicată, precum și specificitate. Aceasta arată invariabil o creștere
rapidă a serului la început orelor după internare cu dureri în piept. Utilizarea CK-MB ca
marker ajută la diagnosticarea MI în termen de 6 ore de la debutul simptomelor și> 60% din
infarcturi sunt detectabile în prima oră de la internare în unitate de terapie intensivă cardiacă.
O creștere semnificativă a nivelului de CK-MB a fost observat în efluentul cardiac în timpul
ischemiei miocardice și reperfuziei în inimile de șobolan.

Glicogen fosforilaza este o enzimă glicolitică care joacă un rol esențial în reglarea
carbohidraților metabolismul prin mobilizarea glicogenului. Printre trei izoenzime, adică,
glicogen fosforilază LL (GPLL) [ficat], glicogen fosforilază MM (GPMM) [mușchi] și
glicogen fosforilază BB (GPBB) [Creier]. Izoenzima BB este predominantă în miocard. O
creștere rapidă a sângelui la nivelurile de GPBB pot fi observate în IM și angină instabilă.
GPBB crește între 1 oră și 4 ore după debutul durerii toracice la pacienții cu IM.

7. Pancreatita

Creșterea amilazei serice totale este un marker sensibil de pancreatită acută, în termen
de 24 de ore de la debutul simptomelor. Cu toate acestea, după prima zi de spital, este cel mai
puțin sensibil la testele enzimatice. Deși nivelul seric de tripsină, ultrasonografie, tomografie
computerizată și endoscopică colangio-pancreatografia retrogradă sunt mai precise, indicatori
de laborator pentru pancreatită, lipază serică și nivelurile de amilază sunt încă utilizate pentru
a confirma diagnosticul de pancreatită acută.

B. Enzime în diagnosticare − Biosensorii

Un biosenzor este un dispozitiv format dintr-un element biologic de detectare conectat
la un traductor. Traductorul poate fi electronic, optic etc. Aceasta oferă un instrument puternic
care se schimbă radical abordarea noastră asupra metodelor analitice. Enzimele sunt senzori
naturali datorită selectivității lor în natură. Biosenzorii prezintă avantaje cum ar fi fiabilitate,
sensibilitate, precizie, ușurință de manipulare și low-cost în comparație cu metode
convenționale. Aceste caracteristici, în combinație cu proprietățile unice ale unei enzime,
redau o enzimă bazată pe biosenzor ideal pentru aplicații biomedicale.
Un senzor electrochimic bazat pe enzime este formulat prin imobilizarea unui strat
subțire de enzime pe suprafața membranei unui electrod. Analitul care trebuie monitorizat
difuzează în stratul enzimatic unde are loc reacția catalitică, fie consumatoare un substrat sau
generarea unui produs care poate fi detectat electrochimic. Specia electroactivă produsă este
monitorizata fie potentiometric sau amperometric, iar semnalul electrochimic poate să fie
corelat cu concentrația analitului să fie măsurat. Metoda de imobilizare poate afecta
activitatea enzimei și, prin urmare, poate contribui semnificativ la sensibilitatea biosenzorului.
Metode de imobilizare utilizate în prezent includ: adsorbție reticulară și autoasamblare, în
timp ce materialele în care sunt enzime încorporate includ pasta de carbon, conductoare sau
polimeri neconductori și diferite tipuri de geluri. Unii biosenzori utilizați pe scară largă sunt
discutați mai jos.

Biosensorul de glucoză. Diabetul zaharat este o majoră problemă de sănătate

caracterizată prin nivel crescut de zahăr în sânge și urină. Pacienții cu diabet trebuie să-și
monitorizeze constant în sângele nivelul de glucoză pentru a detecta fluctuațiile nivelului de
glucoză care ar putea duce la hiperglicemie și hipoglicemie. Măsurătorile glucozei se bazează
pe interacțiuni cu una dintre cele trei enzime: hexokinază, glucoza oxidaza (DUM) și glucoza-
1-dehidrogenaza (GDH), printre care GOD este utilizat pe scară largă în biosenzori.

Biosenszorul lactat. Lactatul este un metabolit cheie al caii glicolitice anaerobe.

Lactatul se formează din piruvat în mușchii și ficatul iar concentrația acestuia în sânge
corespunde dimensiunii deficitului de oxigen. Nivelul de lactat indică oxigenarea starii
țesuturilor, avertizarea stării ischemice.
Senzorul de lactat este utilizat în principal în timpul operației și terapie intensivă. Se pot găsi
senzori de lactat aplicate în medicina sportivă și în spațiu de asemenea. Sunt diferiți
biosenzori pentru monitorizarea lactatului pe baza monoatoxigenazei lactate imobilizat
(LMO) și lactat oxidază (LOD).

Biosenzorii creatinneii. Creatinina este produsul final al metabolismului creatinei în

celulele mamiferelor. Estimarea creatininei este importantă pentru diagnosticarea funcției
renală, tiroidiană și musculară. Este util și pentru diagnostic biomedical al IM acut, precum și
pentru descrierea cantitativă a terapiei cu hemodializă. Diferite tipuri de biosenzori
enzimatici pentru detectarea creatininei sunt disponibili, de exemplu: biosenzori
amperometrici , biosenzori potențiali ion sau gaz, electrozi sensibili etc. Biosenzorul de
creatinină amperometric bazat pe creatinina amidohidrolază coimobilizată, creatina
amidinohidrolază și sarcosin oxidaza determină cu succes concentrația de creatinina în serul
uman.
 Biosenzorii ureei. Tulburările renale și hepatice necesită o măsurare rapidă și precisă a
ureei în urină sau mostre de sânge. Biosenzorii, pe baza ureazei au fost utilizată pentru
determinarea ureei. Ureaza catalizează conversia ureei în hidrogenocarbonat și ion de amoniu.

Animale
Enzimele digestive sunt utilizate în hrana animalelor din anii 1980, datorită
beneficiilor economice, de mediu și de sănătate. Cea mai frecventă enzimă folosită în hrana
animalelor este fitasa, care este utilizată la nivel mondial și reprezintă 50% din toate enzimele
utilizate în industria furajelor. Celelalte enzime, în principal enzimele degradante polizaharide
(non-amidon) reprezintă restul. Enzimele pentru furaje lucrează pentru ca substanța nutritivă
(amidon, proteine, aminoacizi și minerale etc.) să fie disponibilă din ingredientele alimentare.

Aceste enzime sunt necesare pentru a digera hrana la toate animalele iar acestea sunt
fie produse de corpul animal însuși, fie de microbii benefici prezenți în tractul lor gastro-
intestinal. Animalele nu pot digera aproximativ 15-25% din furajele pe care le mănâncă,
deoarece furajele conțin anumite componente indigestibile și organismele animale nu au
enzima specifică necesară digestiei acelor nutrienți specifici pentru furaje.

Fitaza acționează asupra fitatului și eliberează fosforul din fitat, în timp ce beta-
glucanază acționează asupra polizaharidelor și descompun fibrele. Proteazele acționează
asupra proteinelor și îmbunătățesc digestibilitatea acesteia. Celulazele acționează asupra
polizaharidelor de celuloză și descompun fibrele și alfa amilazele acționează asupra
amidonului și îmbunătățesc digestibilitatea acesteia.

Concluzii
Enzimele joacă un rol esențial în diagnosticul medical. Au o gamă largă de
aplicabilitate din reacția GOD care arată oxidarea -D-glucozei la acid gluconic, detectii
analitice si imunoanalize la biosenzori. Enzimele au devenit alegerea majoră a diagnosticarii
datorită specificului lor ridicat. Deşi există o serie de rapoarte de cercetare privind
diagnosticul utilizările enzimelor din ultimul deceniu, încă nu sunt ajunse la comercializare.
Prin urmare, mai multe cercetări trebuie sa fie concentrate pe enzimele de diagnosticare
pentru a ajunge la aplicații clinice
În afară de biosenzorii glucozei, prezicerea că biosenzorii ar revoluționa analiza
clinică încă nu s-a produs, chiar dacă au fost raportat ca biosenzorii egalează sau depășesc
metodele tradiționalele, metode de chimie în matrici de performanță importante cum ar fi
sensibilitatea, specificul și timpul. De asemenea, s-ar putea să fie conceput faptul că
tehnologia biosenzorului ar putea fi extinsa și la diagnosticul bolilor infecțioase (ambele
calitativ si cantitativ).