Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Medicină Dentară

BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

Enzime plasmatice
GENERALITĂȚI
Dozarea și interpretarea activității enzimelor serice sau plasmatice constituie o metodologie
curentă în medicină cu o deosebită valoare și semnificație clinică.
Enzimologie clinică este una dintre specialitățile biochimiei clinice care s-a dezvoltat mai
recent, în principal datorită progreselor de biochimie teoretică și dezvoltarea tehnicilor de laborator;
reprezintă un adjuvant important pentru prognoza și monitorizarea dezvoltării multor boli.
Enzimologia clinică permite realizarea:
o unui diagnostic pozitiv și diferențial corect;
o aprecierea evoluției unor boli;
o identificarea unor defecte genetice și a implicațiilor patologice ale acestora precum și a
comportării organismului în raport cu o anumită terapie aplicată (eficiența terapiei).
Deși există numeroase alte modalități de diagnostic paraclinic sau imagistice foarte moderne
(tomografie computerizată, ecografie, RMN etc.), în foarte multe situații, determinările enzimatice ajută
la elaborarea unui diagnostic precis, alături de celelalte modalități de investigare. Numeroase sunt
cazurile în care semiologia enzimatică reprezintă principalul criteriu al unui diagnostic diferențial,
creșterea nivelului enzimelor serice trebuie apreciată în dinamică, enzimele fiind metabolizate progresiv
și eliminate. Astfel, nivelurile enzimatice sunt o reflectare excelentă a evoluției bolilor și implicit a
eficacității terapeutice. În acest fel, enzimele serice ca și markeri ai evoluției bolii, permit stabilirea
unor corecții, cel puțin teoretice, între efectele diferitelor medicamente și nivelurile lor plasmatice,
măsurate în dinamică pe parcursul desfășurării procesului patologic.
Testele enzimatice sunt importante pentru orientarea investigațiilor spre teste serologice
specifice, examinări imagistice sau biopsie în vederea completării diagnosticului.
Enzimele plasmatice sunt de proveniență celulară fiind difuzate din țesuturi în sânge.
Mecanismul de trecere a enzimelor și izoenzimelor tisulare în sânge este foarte complex, fiind rezultantă
a interacțiunii mai multor factori, dintre care cei mai importanți sunt:

• amplificarea biosintezei enzimei determinată la nivelul controlului genetic, în

transcripție sau translație;
• creșterea numărului de celule capabile de sinteză intensivă;
• gradul de alternare a proceselor metabolice a permeabilității selective a membranelor;
• gradul de vascularizare al organului lezat;
• schimbarea profilului enzimatic al organului în funcție de patologia dobândită;
CLASIFICAREA ENZIMELOR PLASMATICE
Enzimele plasmatice se clasifică din punct de vedere al provenienței și funcției, în următoarele
categorii:
1. Enzime secretorii – cu rol activ în plasmă, produse de ficat: enzimele coagulării, lecitin-
colesteraza, pseudocolinesteraza etc. – nivelul lor scade ca urmare a lezării celulelor
producătoare;
2. Enzime excreto-secretorii – provenite din glandele exocrine și pancreas – acționează la
nivelul tubului digestiv (amilaza, lipaza, tripsina);
3. Enzime indicatori celulari – predomină în plasmă, în cazul lezării celulelor de origine;
au valoare de indicatori plasmatici ai organului lezat.

1
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

PRINCIPALELE ENZIME PLASMATICE CU VALOARE DE DIAGNOSTIC

La măsurarea activității enzimatice în scop de diagnostic clinic este nevoie să se țină cont de o
serie de condiții:
▪ Enzima trebuie să fie prezentă în sânge, urină sau alte fluide accesibile;
▪ Activitatea enzimei să poată fi măsurată ușor și reproductibil;
▪ Să poată fi corelat nivelul activității enzimatice cu modificarea patologică asociată;
▪ Enzima să fie suficient de stabilă pentru o eventuală reanaliză.
Enzimele informative care se găsesc în plasmă pot fi împărțite în două categorii:
a. Enzime specifice plasmei (funcționale) – care sunt sintetizate în ficat și eliberate
constant în plasmă – prezintă interes clinic în situația în care concentrația lor în plasmă
este mai scăzută sau mai crescută față de valorile normale;
b. Enzime nespecifice plasmei (nefuncționale) – nu au funcții fiziologice în plasmă – apar
în cantități crescute în sânge numai în momentul lezării unui țesut.

GLUTAMAT-OXALOACETAT TRANSAMINAZA (GOT)

Aspartat aminotransferaza (AST)
➢ Este o enzimă din clasa transferazelor ce catalizează reacția reversibilă de transfer a
unei grupări amino de la glutamat la oxaloacetat cu formarea α-cetoglutaratului și a
aspartatului;

➢ Se găsește predominat în ficat, dar apare în cantități reduse și în miocard, mușchii striați
sau rinichi;
➢ Creșterea GOT este direct proporțională cu numărul celulelor lizate din aceste organe
– valori crescute se întâlnesc în afecțiuni hepatice, musculo-scheletale (traumatisme,
distrofie musculară etc.), pancreatită acută, anemie hemolitică acută etc.
➢ Creșteri semnificative (concentrații de 10-100 de ori mai mari decât valorile normale)
pot fi observate în cazul infarctului miocardic;
➢ În cazul leziunilor cronice, valorile GOT sunt permanent crescute;

2
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

GLUTAMAT-PIRUVAT TRANSAMINAZA (GPT)

Alanin aminotransferaza (ALT)
➢ Face parte din clasa transferazelor și catalizează reacția reversibilă de trensfer a unei
grupări amino de la glutamamt la piruvat:

➢ Este sintetizată în cea mai mare parte în ficat, dar și în miocard, rinichi sau mușchii
scheletici;
➢ Este marker de citoliză hepatică, determinarea concentrației sale permițând
diagnosticul și monitorizarea bolilor hepatice; în monitorizarea afecțiunilor hepatice
concentrația serică a GPT este evaluată împreună cu concentrația GOT;
➢ Valori crescute se întâlnesc în: afecțiuni hepatice (hepatita acută virală, ciroza hepatică
etc.) insuficiență cardiacă, infarct miocardic, pancreatită acută, hemoragii
gastrointestinale;
➢ Niveluri crescute ale GPT pot apărea la pacienții cu obezitate sau în urma administrării
unor medicamente sau injecții intramusculare.

FOSFATAZA ALCALINĂ (ALP)

➢ Este o enzimă care face parte din clasa hidrolazelor și catalizează hidroliza nespecifică
a unor fosfoesteri:

➢ Prezintă 3 forme izoenzimatice (hepatobiliară, osoasă și intestinală) la care se adaugă

în timpul sarcinii o formă tranzitorie (forma placentară);
➢ Denumirea derivă de la pH-ul optim de acțiune care este situat între 8 și 9;
➢ Determinarea fosfatazei alcaline este de obicei folosită pentru diagnosticarea
diferențială a bolilor hepatice;
➢ Altă arie de utilizări clinice include afecțiunile osoase, fiind la ora actuală singura
enzimă cu importanță practică pentru patologia țesutului osos, și în hiperparatiroidism;
➢ Este crescută în diferite boli ale sistemului osos, metastaze osoase, dar și în cazul
obstrucției căilor biliare;

3
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

➢ În timpul adolescenței există o creștere fiziologică a ALP care este asociată creșterii
scheletului;

FOSFATAZA ACIDĂ
➢ Catalizează același tip de reacții ca și fosfataza alcalină, dar pH-ul optim de acțiune
care este situat între 5 și 6;
➢ Este o enzimă larg răspândită în organism – se găsește la nivel osos, hepatic, splenic,
renal, în trombocite sau eritrocite;
➢ Au importanță în diagnostic, în special fosfatazele provenite de la nivelul prostatei –
concentrația serică este crescută în carcinomul metastatic de prostată – prostata normală
nu eliberează cantități semnificative de fosfatază acidă în sânge spre deosebire de
prostata metastatică, unde activitatea fosfatazei acide este de 100 de ori mai mare.

γ-GLUTAMIL-TRANSPEPTIDAZA (γGT)
➢ Catalizează transferul grupării γ–glutamil de la peptide ca glutationul (GSH) către alți
aminoacizi:

➢ Enzima apare în țesuturile umane atât în stare liberă cât și în stare legată la membrana
celulei;
➢ Este răspândită în diverse organe: ficat, plămâni, pancreas, intestin, rinichi etc.
➢ Enzima plasmatică este de proveniență exclusiv hepato-biliară;
➢ Creșterea activității acestei enzime în ser este asociată cu boli de ficat, pancreas sau căi
biliare; în cazul hepatitelor acute (A și B) se constată o creștere a concentrației γ-
glutamil-transpeptidazei, dar nu mai mare decât cea a transaminazelor;
➢ Este cel mai sensibil indicator pentru depistarea alcoolismului, fiind enzima a cărei
creștere depășește celelalte enzime hepatice dozate în mod curent (în cazul hepatitelor
cronice alcoolice, valorile concentrațiilor cresc de până la 10 ori).

4
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

LACTAT DEHIDROGENAZA (LDH)

➢ Catalizează reacția de interconversie între lactat și piruvat:

➢ Se găsește în toate celulele umane; este crescută în ser în infarctul de miocard și în

bolile hepatice.
➢ Acțiunea poate fi crescută și în anemia hemolitică atunci când eritrocitele sunt
degradate mai rapid decât normal.
➢ Există 5 izoenzime care se deosebesc prin tipul de protomeri pe care îl conțin.
Protomerii sunt de tip H (heart) și M (muscle):
LDH1 – H4 mușchi cardiac și hematii
LDH2 – MH3 mușchi cardiac și hematii
LDH3 – M2H2 mușchi scheletic
LDH4 – M3H
LDH5 – M4 ficat

CREATIN FOSFOKINAZA (CPK)

➢ Este o enzimă intracelulară, cu funcție în metabolismul energetic, localizată în inimă,
mușchi scheletici și creier;

➢ Este un dimer care se găsește sub forma a 3 izoenzime formate prin combinarea a două
lanțuri M (muscle) și B (brain):
M2 – în miocard și mușchi;
MB – în miocard;
B2 – în creier și mușchi.
➢ Este prima enzimă a cărei activitate este crescută în sânge (în decurs de 6 ore) în
infarctul de miocard;
➢ Creșterea ei este un criteriu de diagnostic diferențial în două afecțiuni cu tablou clinic
asemănător, infarctul de miocard și cel pulmonar deoarece ambele afecțiuni pot evolua
cu dureri de piept și cu modificări ale EKG sau nu;
➢ În infarctul pulmonar sunt crescute GOT, LDH și β-hidroxibutirat dehidrogenaza, iar
în cel de miocard sunt crescute toate enzimele plus CPK.
➢ Este de asemenea, crescută la pacienții cu distrofie musculară Duchenne.

5
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

Enzime care furnizează valori importante clinic

Enzima Origine Organe sau sisteme Diagnostic

afectate

Glutamatoxaloacetat Hepatocite Boli hepatocelulare

Ficat
transaminaza (GOT)/
Mușchiul cardiac Infarct miocardic
aspartataminotransferaza Inimă
(AST) Mușchiul scheletic Boli ale mușchilor

Glutamatpiruvat Hepatocite Ficat Boli hepatocelulare

transaminaza (GPT)/
Inimă
alaninaminotransferaza
(ALT)

Duct hepatobiliar
Oase Ficat Boli colestatice
Fosfataza alcalină Rinichi Sistemul osos Boli ale oaselor
(ALP)
Duct gastrointestinal
Placentă

Fosfataza acidă Prostată Carcinom metastazic

Prostată
de prostată
Eritrocite

Mușchi scheletic Inimă Boli ale mușchilor

Creatinfosfokinaza
(CPK) Mușchi miocardic Mușchi Infarct miocardic
Creier

γ-glutamil-
Ficat
transpeptidaza (γGT)

Mușchi scheletic
Inimă Infarct miocardic
Lactat dehidrogenaza Mușchi miocardic
(LDH) Ficat Tumori maligne
Eritrocite
Ficat

6
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

ACTIVITĂȚI PRACTICE

1. DOZAREA GOT

Principiul metodei: Determinarea se bazează pe reacția piruvatului (format prin

transformarea spontană a oxaloacetatului) în mediu alcalin cu 2,4 dinitrofenilhidrazină
când se formează o dinitrofenilhidrazonă colorată.

Activitate practică: Se pipetează în 3 eprubete conform tabelului:

Reactiv P (Probă) S (Standard) B (Blanc)

Substrat α-cetoglutarat 2 mM 0,5 mL 0,5 mL 0,5 mL

Se mențin 5 minute la 37 oC

Ser 0,1 mL - -

Standard – piruvat de sodiu 2 mM - 0,1mL -

Apă distilată - - 0,1 mL

Se incubează 60 de minute la 37 oC

2,4 dinitrofenilhidrazină 1 mM 0,5 mL 0,5 mL 0,5 mL

Se lasă la temperatura camerei (pe masă) 20 de minute

NaOH 0,4 N 5 mL 5 mL 5 mL
Se citesc extincțiile P, S și B la lungimea de undă de 520 nm.

Calcul: CP = 33,3 x EP/ES [mmoli/min]

Valori normale: adulți: până la 20 U.I

copii sub 3 ani: până la 40 U.I

7
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

2. DOZAREA GPT

Principiul metodei: În mediu alcalin piruvatul reacționează cu 2,4

dinitrofenilhidrazina și se formează o dinitrofenilhidrazonă colorată.

Activitate practică: Se pipetează în 3 eprubete conform tabelului:

Reactiv P (Probă) S (Standard) B (Blanc)

Substrat - Ala 200 mM, Glu 2 mM 0,5 mL 0,5 mL 0,5 mL

Se mențin 5 minute la 37 oC

Ser 0,1 mL - -

Standard – piruvat de sodiu 2 mM - 0,1mL -

Apă distilată - - 0,1 mL

Se incubează 30 de minute la 37 oC

2,4 dinitrofenilhidrazină 1 mM 0,5 mL 0,5 mL 0,5 mL

Se lasă la temperatura camerei (pe masă) 20 de minute

NaOH 0,4 N 5 mL 5 mL 5 mL
Se citesc extincțiile P, S și B la lungimea de undă de 520 nm.
Calcul: CP = 66,7 x EP/ES [mmoli/min]
Valori normale: adulți: 2 până la 16,5 U.I
copii sub 5 ani: 2 până la 13 U.I

8
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

3. DOZAREA FOSFATAZEI ALCALINE

Principiul metodei: Sub acțiunea enzimei, p-nitrofenilfosfatul, compus incolor, este
hidrolizat și p-nitrofenolul eliberat în urma reacției se colorează în mediu alcalin în
galben.
Activitate practică: Se pipetează în 2 eprubete conform tabelului:

Reactiv P (Probă) B (Blanc)

Substrat p-nitrofenilfosfat 5,5 mM 0,2 mL 0,2 mL

Ser 0,1 mL -

Se incubează 30 de minute la 37 oC

NaOH 2,5 mL 2,5 mL

Se citește extincția probei față de blanc, la 405 nm.
Calcul: CP = 245 x EP [U.I/ L]
Valori normale: adulți: 20 – 48 U.I/ L
copii: 38 – 138 U.I/ L

4. DOZAREA FOSFATAZEI ACIDE

Activitate practică: Se pipetează în 3 eprubete conform tabelului:

Reactiv Blanc Probă Probă cu
inhibitor

Substrat p-nitrofenilfosfat 5,5 mM 0, 25 mL 0, 25 mL 0, 25 mL

Soluție inhibitor (tartrat de Na) - - 0,05 mL

ser - 0,05 mL 0,05 mL

Se incubează 30 de minute la 37 oC

NaOH 2,5 mL 2,5 mL 2,5 mL

Se citesc cele două extincții: a probei, respectiv a probei cu inhibitor față de blanc la 405
nm.
Calcul: CP = 101 x EP [U.I/ L]
Valori normale: fosfataza acidă totală: 11 U.I/ L;
fosfataza acidă prostatică: 4 U.I/ L
9
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

5. DOZAREA γGT
Principiul metodei: γGT prezentă în proba de analizat catalizează transferul unei
unități γ-glutamil de pe donor (γ-glutamil-p-nitroanilină) pe un acceptor (glicilglicină).
În urma reacției se formează p-nitroanilina, compus colorat în galben.

Activitate practică: În 2 eprubete conform tabelului:

Reactivi Blanc Probă
Substrat (în Tris-HCl) 0,3 mL 0,3 mL
ser - 0,02 mL
Se incubează amestecul 20 de minute la 25 oC
Acid acetic 1 N 1,5 mL 1,5 mL
Se citește extincția probei față de blanc la 405 nm în maximum o oră de la adăugarea
ultimului reactiv.
Calcul: CP = 460 x EP [U.I/ L]
Valori normale: 6 – 28 U.I/ L;

10