C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI

PROF. HOIDRAG MARIANA

SISTEMUL MUSCULAR

Totalitatea mușchilor din organism formează sistemul muscular care împreună cu sistemul osos
formează sistemul locomotor (locomoție-mișcare).
Mușchiul este un organ activ al mișcării, având capacitatea de a se contracta și acționează asupra
oaselor producând mișcările corpului. Sunt foarte bine vascularizați și prezintă inervație dublă:
somatică (responsabilă de funcția reflexă, la care mușchii participă ca efectori) și vegetativă (care
determină vasodilatație sau vasoconstricție și astfel dictează și activitatea mușchilor).
Vă amintim că mușchii sunt alcătuiți din țesuturi diferite în funcție de localizarea lor:
Țesut muscular striat: în principal alcătuiește mușchii scheletici/somatici ai corpului, care prin
contracție asigură locomoția, poziția verticală, dau forma corpului.
Țesut muscular neted: se găsește în mușchii din pereții organelor interne numiți mușchi viscerali
care asigură activitatea motorie a organelor.
Țesut muscular striat de tip cardiac: este un tip particular de mușchi striat care alcătuiește
peretele contractil al inimii (sau miocardul).

Muşchi reprezintă aprox 40 % din masa corpului, sistemul muscular conţine aproximativ 600 de
muşchi scheletici.
După așezare mușchii se clasifică în:
1. Mușchi scheletici sau somatici
2. Mușchi viscerali.

1. Mușchii scheletici reprezintă 40-50% din greutatea corpului, sunt în număr foarte mare, peste
500 și răspund solicitărilor, fiind mușchi voluntari.
2. Mușchii viscerali – mușchi involuntari situați la nivelul organelor interne fiind dispuși sub
formă de tunici circulare sau longitudinale în special la nivelul organelor cavitare. În raport cu
particularitățile lor funcționale și mai ales structurale mușchii se diferențiază în:
a. Mușchi striați – mușchii scheletici sunt tipurile cel mai frecvent întâlnite; sunt alcătuiți din
mai multe fibre musculare; se fixează pe oase direct sau prin intermediul tendoanelor;
controlează mișcările corpului sau ale anumitor segmente ale acestuia; sunt mușchi controlați
voluntar.
 C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA
b. Mușchi netezi – mușchii viscerali - acest tip de mușchi se găsește la nivelul organelor
interne, cum ar fi: peretele tubului digestiv, uter, vase de sânge, etc; sunt mușchi care
acționează involuntar.
c. Mușchiul cardiac – are o individualitate morfofuncțională specifică bine conturată. Este un
mușchi striat reticulat fiind intermediar între primele două grupe. este un tip particular de
mușchi, specific cordului; este format dintr-un țesut muscular care are caracteristicile
structurale intermediare între mușchiului striat și cel neted; este, în același timp, capabil să își
asigure propria stimulare urmată de contracție, adică are autonomie.

MUȘCHII SCHELETICI sunt alcătuiți dintr-un corp și două sau mai multe capete de inserție
care după forma mușchiului pot fi tendoane sau aponevroze (tendoane late).
După forma lor, mușchii scheletici pot fi grupați în:
1. Mușchi lungi – se află în special la nivelul membrelor. Sunt fusiformi, trec peste una sau mai
multe articulații și efectuează prin contracția lor mișcări ample.
2. Mușchi lați – care iau parte mai ales la alcătuirea pereților cavităților trunchiului (torace sau
abdomen).
3. Mușchi scurți – se întâlnesc în cea mai mare parte la nivelul coloanei vertebrale.
4. Mușchi circulari (orbiculari) – se întâlnesc la nivelul buzelor, al pleoapelor sau la nivelul
organelor interne sub formă de sfinctere striate sau netede.

STRUCTURA MUȘCHILOR SCHELETICI

Unitatea structurală a mușchiului striat este reprezentată de fibra musculară striată care este o celulă
gigantă, multinucleată, lungă de 5 până la 12 cm. Fibra musculară striată este alcătuită din
numeroase miofibrile (elementul contractil) care sunt dispuse longitudinal, având o structură
complexă. La microscopul electronic ele apar formate din miofilamente (proteine contractile)
constituite dintr-un număr de segmente numite sarcomere. În interiorul acestora se observă o
alternanță de discuri clare formate din miofilamente subțiri de actină și discuri întunecate
reprezentate de filamente mai groase de miozină. Această dispoziție îi conferă mușchiului aspectul
microsocopic de fibră striată transversal. Fibrele musculare sunt învelite de o teacă fină conjunctivă
(endomisium) și se grupează în fascicule primare acoperite de o altă teacă (perimisium intern). Apoi
se grupează în fascicule secundare cuprinse într-o altă teacă conjunctivă numită perimisium extern
sau epimisium peste care trece fascia musculară. În jurul fibrelor musculare se capilarizează o
bogată rețea vasculară ce asigură o bună vascularizație funcțională.
 C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA

INERVAȚIA MUȘCHIULUI este:

1. Motorie
2. Senzitivă
3. Vegetativă
Este asigurată de sistemul nervos prin plexuri intră musculare.
1. Inervația motorie – este asigurată de de ramificațiile axonice ale neuronului motor care ia
legătură cu fibra musculară prin intermediul unei formațiuni numită placa motorie. La nivelul
acesteia se eliberează o substanță numită mediator chimic (adrenalina sau acetilcolina) care asigură
transmiterea excitației. O fibră nervoasă motorie inervează mai multe fibre musculare realizând o
unitate motorie. Aceasta poate conține până la 600 de fibre musculare la mușchii membrelor sau
numai 3-6 fibre musculare la mușchii care execută mișcări fine.
2. Inervația senzitivă – este asigurată de dendridele neuronului senzitiv care prezintă terminații
libere în pereții conjunctivi ai fibrelor sau chiar pe fibra musculară sub forma de fusuri
neuromusculare. De asemenea, la nivelul tendonului, se găsesc corpusculi sensibili la presiune
(baroreceptori) golgi sau rufini. De la aceste formațiuni (proprioceptori) pleacă spre scoarța cerebrală
stimuli care informează despre starea mușchiului iar scoarța comandă și conduce reacția mușchiului
pe calea unei conexiuni inverse (feedback).
3. Inervația vegetativă – ajunge la mușchi odată cu vasele pe cale plexurilor perivasculare.

ANEXELE MUȘCHILOR sunt reprezentate de:

a. Fasciile musculare – formațiuni fibroconjunctive de înveliș
b. Tecile sinoviale – teci fibroase care formează tendoanelor adevărate tunele osteofibroase prin care
acestea alunecă
c. Burse sinoviale periarticulare – situate mai ales în jurul articulațiilor.

COMPOZIȚIA CHIMICĂ A MUȘCHILOR:

1. Apa – se găsește în proporție de 70-80%
2. Reziduu uscat – reprezentat de săruri minerale și substanțe organice în proporție de 20-30%.:
a. Sărurile minerale sunt în proporție de 1% fiind reprezentate de compuși anorganici ce conțin Na,
K, Ca și Mg care intervin în procesul contracției musculare și în proesele chimice energetice.
 C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA
b. Substanțele organice – sunt azotoase proteice precum actina, miozina și mioglobina, azotoase
neproteice precum ATP și CP (acid creatin-fosforic) care au rol în procesele energetice precum și
alți produsi metabolici (uree, acid uric).
c. Substanțe organice neazotoase – glucide reprezentate de glucoză și glicogenul muscular de
rezervă și lipidele reprezentate de fosfolipide și colesterol.

PROPRIETĂŢILE MUŞCHILOR
1.EXCITABILITATEA
 reprezintă proprietatea muşchilor striaţi de a răspunde la acţiunea unui stimul

2. CONTRACTILITATEA este proprietatea mușchiului de a-și schimba forma sau tensiunea fără
a-și modifica volumul și care are ca rezultat contracția musculară și efectele sale mecanice. În raport
cu gradul de excitație (simplă sau în salve) se diferențiază următoarele forme de contracție
musculară
 Secusa musculară – cea mai simplă formă de contracție musculară ce apare ca răspuns la o
singură excitație.
 Contracția tetanică – apare când excitantul acționează cu o frecvență mai mare decât durata
secusei, apărând o contracție susținută care poate fi completă sau incompletă.
 Contracția tonică (tonusul muscular) – este o contracție permanentă realizată de salve de
impulsuri de slabe dar continue de la centrii nervoși
 Contracția izometrică (fără a realiza lucru mecanic) – apare când inserțiile musculare
rămân pe loc, contracția mușchiului realizându-se fără scurtare (ex: menținerea poziției capului)
 Contracția izotonică – apare când mușchiul își mișcă una din inserții și realizează un lucru
mecanic cu aceeași forță de contracție și aceeași tonicitate. Durata contracțiilor izotonice este în
general limitată de scăderea forței musculare care marchează apariția oboselii musculare.

3. EXTENSIBILITATEA
 reprezintă proprietatea muşchilor de a se alungi pasiv sub acţiunea unei forţe exterioare.

4. ELASTICITEATEA
 reprezintă proprietatea specifică muşchilor de a reveni pasiv la forma iniţială
 C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA

5. TONUSUL MUSCULAR
 reprezintă proprietatea muşchilor striaţi de a răspunde la acţiunea sistemului nervos printr-o stare de
semicontracţie

PRINCIPALELE GRUPE DE MUŞCHI SCHELETICI

1. MUŞCHII CAPULUI:
a) MUŞCHII MIMICII:
 muşchiul frontal
 muşchii orbiculari ai pleoapelor
 muşchii orbiculari ai gurii
 muşchii buccinatori
 muşchii zigomatici
 muşchiul mental
b) MUŞCHII MASTICATORI (MASETERI):
 muşchii temporali
 muşchii maseteri
 muşchii pterigoidieni
 muşchii suprahioidieni
2. MUŞCHII GÂTULUI:
 muşchiul pielos al gâtului
 muşchiul sternocleidomastoidian
 muşchii hioidieni
 muşchii pterigoidieni
3. MUŞCHII TRUNCHIULUI:
a) MUŞCHII SPATELUI ŞI CEFEI:
 muşchii trapezi
 muşchii romboizi
 muşchii dorsali
 muşchii dinţaţi
b) MUŞCHII ANTEROLATERALI AI TORACELUI:
 muşchii pectorali
 muşchiul marele dinţat
 C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA
 muşchii intercostali interni şi externi
c) MUŞCHII ANTEROLATERALI AI ABDOMUNULUI:
 muşchii drepţi abdominali
 muşchii oblici interni şi externi
 muşchiul transvers

4. MUŞCHII MEMBRELOR SUPERIOARE:
a) ai centurii scapulare:
 muşchii deltoizi (ai umărului)
b) ai membrului superior propriu-zis:
la braţ: - muşchii biceps, anterior
- muşchiul triceps, posterior
antebraţ: - muşchii flexori şi extensori ai degetelor
- muşchii pronatori şi supinatori ai degetelor
mână: aparat muscular complex

5. MUŞCHII MEMBRELOR INFERIOARE

a) ai centurii pelviene/bazinului: muşchii fesieri
b) ai membrului posterior propriu-zis:
la coapsă: - muşchii croitori
- muşchii cvadriceps femurali
- muşchii adductori
gambă: - muşchii triceps surali
- muşchii flexori şi extensori ai degetelor
- muşchii pronatori şi supinatori ai plantei (labei piciorului)
planta are muşchi pe faţa dorsală şi plantară
 C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA
NOŢIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ŞI PATOLOGIE
1. OBOSEALA MUSCULARĂ
 este determinată de o aprovizionare limitată de O2 a muşchiului şi de a producerea unei
cantităţi
foarte mici de ATP.
 simptome: iritabilitate fiziologică de contracţie, dureri.

2. ÎNTINDERILE ŞI RUPTURILE MUSCULARE

 sunt cauzate de exerciţiile fizice incorect realizate, ceea ce determină suprasolicitarea musculaturii,
putând să apară leziuni în muşchi, rupturi şi hemoragii în masa musculară şi chiar necroze în
teritoriile vasculare aferente
 simptome: oboseala musculară tardivă, dureri articulare şi musculare.
 modalităţile de prevenire: dozarea efortului fizic, stil de viaţă echilibrat.
3. DISTROFIILE MUSCULARE sunt un grup de afecțiuni neuro-musculare ereditare care se
manifestă prin atrofii ale fibrelor musculare și prin urmare, deficit motor. Debutează în primii ani de
viață până în 20 de ani. Sunt determinate de absența sau defectul unei proteine care intră în structura
sarcolemei, numită distrofină. Distrofia musculară se referă la un grup de afecțiuni care implică pierderea
progresivă a masei musculare și reducerea forței musculare asociate acesteia. Principalele forme de
distrofie musculară pot afecta până la 1 din 5000 de bărbați. Tipul cel mai frecvent este distrofia
musculară Duchenne – aceasta afectează în general băieții tineri, însă anumite forme se pot manifesta și
la adulți. Distrofia musculară este determinată de mutații genetice care interferă cu producția de proteine
musculare necesare pentru construcția și menținerea sănătății mușchilor. Cauzele sunt genetice. Un
istoric familial de distrofie musculară va crește probabilitatea ca persoana să fie afectată. Nu există
tratament care să conducă la vindecare, însă anumite tratamente fizice și medicale pot ameliora
simptomele și încetini progresia bolii.
C6 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI
PROF. HOIDRAG MARIANA