Sunteți pe pagina 1din 18

SISTEMUL MUSCULAR

Miologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul muşchilor si


anexelor acestora.
Totalitatea muşchilor din organismul nostru formează sistemul muscular.
Muşchii sunt organ e active ale mişcării datorită proprietăţii lor de a se
contracta.
In componenţa lui in tra doua categorii de muschi:
- Viscerali
- Somatici

MUŞCHII VISCERA LI

Muşchii viscerali intră în structura diferitelor organe: miocard, pereţii vaselor


sanguine, tubul digestiv, căile aeriene (trahee, bronhii), căile biliare extrahepatice, căile
pancreatice, capsula splenică şi căile urinare extrarenale.
Ei sunt alcătuiţi din două tipuri de ţesuturi musculare, şi anume ţesut muscular
cardiac, care intră în constituţia miocardului, şi ţesut muscular neted, care intră în
constituţia celorlalte organe amintite. Muşchii viscerali alcătuiţi din ţesut muscular
neted se caracterizează din punct de vedere funcţional prin contracţii lente, rezistenţ ă
la oboseală, putand susţine mai multă vreme starea de contracţie si avand capacitatea
de a dezvolta o forţă mai mare. Ei sunt muşchii motilitătii viscerale.
Spre deosebire de muşchii somatici, muşchii viscerali nu sunt comandaţi în mod
direct de sistemul nervos central, ei posedand un automatism. Sistemul nervos
intervine doar în reglarea şi adaptarea activităţii lor pe calea sistemului nervos
vegetativ. De aceea, ei se mai numesc şi muşchi involuntari. Un mare grad de
automatism îl manifestă muşchiul cardiac, în structura căruia intră ţesutul nodal
capabil să elaboreze şi să conducă stimulii care declan şează contracţiile ritmice
caracteristice activităţii inimii. Muşchii viscerali au roluri importante în fiziologia
organelor interne. Astfel, activitatea de pompă a inimii, şi prin aceasta întreaga
circulaţie a sangelui, este determinată de contracţia ritmică a muşchiului cardiac. Acti -
vitatea motorie a tubului digestiv şi a glandelor anexe ale acestuia, activitatea motorie
a căilor aeriene, a căilor renale, extrarenale, vezicii urinare etc. sunt, de asemenea,
determinate de musculatura viscerală din pereţii acestor organe.

MUŞCHII SOMATICI
Muşchii somatici sau scheletici intră în structura aparatului locomotor, constituind
elementele active ale acestuia, elementele pasive f iind reprezentate de oase. Ei sunt
alcătuiţi din ţesut muscular striat şi se deosebesc de muşchii viscerali nu numai din
punct de vedere morfologic, ci şi funcţional. Astfel, muşchii somatici au contracţii
rapide, bruşte, cu o rezistenţă mai mică la oboseală. Spre deosebire de muşchii
viscerali, ei sunt comandaţi direct de sistemul nervos central, activi tatea lor fiind
supusă voinţei, de unde şi denumirea de muşchi voluntari.

1
Rolul principal al muşchilor somatici constă în menţinerea poziţiei corpului şi a
segmentelor sale printr-o contracţie permanentă (tonică), precum şi în mişcarea,
deplasarea în spaţiu a corpului prin contracţii rapide, care se efectuează sub stricta
influenţă a impulsurilor venite de la sistemul nervos central.

FORMA MUŞCHILOR
Muşchii scheletici se împart în:
— muşchii lungi care se găsesc la nivelul extremităţilor, se contractă mai
repede şi datorită lungimii lor execută mişcări mai ample.
— muşchii laţi, dispuşi mai ales, în pereţii cavităţilor
trunchiului (latissimus, oblici abdominali)
— muşchii scurţi care se găsesc în regiuni cu mişcări reduse, unde este
nevoie de o f orţă musculară mare, muschi de efort (muşchii
intervertebrali).
— muşchii circulari dispuşi în jurul orificiilor. Se n umesc şi orbiculari (m.
orbicular al ochiului,gurii) sau formează sfinctere (anal,
vezical,uretral) .
Există muşchi -care se prin d pe os prin 2, 3 sau 4, capete, ei se numesc:
— biceps
— triceps
— quadriceps.
Fiecare muşchi scheletic prezintă:
— un capăt de origine , care se fixează pe osul care rămâne nemişcat în
timpul contracţiei.
— un capăt de i nserţ ie prin care se fixează de osul mobil în timpul
contracţiei.
Punctul de fixare pe osul superior sau proxim al se numeşte originea
muşchilor, iar pun ctul de fixare pe osul inferior sau distal — i nserţia
muşchiului.

COMPOZITIA CHIMICA A MUSCHILOR

Muşchii reprezintă aproximativ 40 % din greutatea organismului nostru. Din punctul


de vedere al compoziţiei chimice, ei sunt formaţi, ca orice ţesut, din substanţe anor-
ganice şi organice.

Substanţele anorganice

Substanţele anorganice sunt reprezentate de apă şi sărurile minerale. Apa reprezintă


aproximativ 70-80% din greutatea muşchilor, iar sărurile minerale numai 1%. Dintre
sărurile minerale predomină cele de sodiu şi potasiu. Acesta din urmă, respec tiv ionul
K + , se găseşte în concentraţia cea mai mare în muşchiul striat. De altfel, aşa cum vom
vedea, acest ion are un rol important în excitabilitatea şi contractilitatea muşchiului
striat. Raportul dintre ionii de potasiu şi cei de sodiu (K + / Na + ) este strict determinat

2
în condiţii normale. In afara ionilor de potasiu şi de sodiu, muşchiul mai conţine ioni
de magneziu (Mg ++ ) şi calciu (Ca ++ ), care au rol de activatori a i enzimelor.

Substanţele organice

Substanţele organice reprezintă peste 20% din greutatea muşchiului striat. Dintre
ele, cele mai importante sunt: proteinele, substanţele azotate neproteice, glucidele şi
lipidele.
Proteinele reprezintă constituenţii principali ai ţesutului muscular nu numai din
punct de vedere cantitativ, ci şi funcţional deoarece in majoritatea proceselor
biochimice sunt catalizate de protein-enzime, iar contracţia musculară, respectiv scur-
tarea fibrei musculare, nu este altceva decat o contractare a filamentelor proteice.
In compoziţia chimică a sarcoplasmei şi a organitelor celulare nespecifice şi specifice se
găsesc o multitudine de tipuri de proteine, dintre care amintim pe cele mai importante.
Miozina reprezintă atat din punct de vedere cantitativ, cat şi funcţional componenta
proteică cea mai importantă a acestui ţesut. Ea are o structură fibrilară, formînd
filamentele musculare groase, cu diametrul de 100Â. Miozina mani festă o mare
reactivitate faţă de ioni şi intense proprietăţi catalitice, favorizînd desfacerea
legăturilor fosfat terminale macroergice din molecula de ATP. Prin proprietatea ei
enzimatică, miozina intervine în reglarea cuantumului de energie necesar în contracţia
musculară. Proprietăţile enzimatice ale miozinei sunt activate de ionii de calciu şi de
magneziu.
Actina este o altă proteină importantă pentru fenomenele de contracţie musculară.
Ca şi miozina, ea are o structură fibrilară, formand miofilamente subţiri, cu diametrul
de 50Â, şi posedă proprietăţi enzimatice, catalizand hidroliza ATP şi deci eliberarea de
energie.
In afară de miozina şi actină, proteine fibrilare şi contractile care formează
miofibrilele, ţesutul muscular mai conţine şi alte proteine, ca mioglobina şi miogenul.
Mioglobina este o proteină cu structură şi proprietăţi asemănătoare cu cele ale
hemoglobinei din sange. Ea fixează în mod reversibil oxigenul molecular, formînd
oximioglobina, compus ce reprezintă o rezervă locală de oxi gen.
Miogenul este un amestec de proteine cu proprietăţi enzimatice (enzim-proteine)
care intervine în procesele biochimice ale contracţiei musculare.
Substanţele azotate neproteice din compoziţia chimică a muşchilor sunt numeroase, dar
noi nu le vom prezenta decît pe cele ce îndeplinesc un rol deosebit în contracţia muscu -
lară, şi anume creatină, fosfocreatinâ, nucleotizii şi acetilcolina.
Creatină se găseşte în cea mai mare parte sub forma unui compus cu fosfor, denumit
fosfocreatinâ (FC). Fosfocreatinâ prezintă importanţă pentru procesele biochimice ale
contracţiei musculare, deoarece serveşte ca donator şi acceptor de grupări fosfat în
procesul de transformare al ATP şi ADP şi invers. Ea serveşte, de asemenea, ca un
acumulator de energie. Creatină se elimină prin urină sub forma unui compus numit
creatinină.
Nucleotizii care intră în compoziţia ţesutului muscular sunt numeroşi. Dintre aceştia,
acizii adenilici, şi anume acidul adenozindifosforic ş i acidul adenozintrifosforic, sunt
cei mai importanţi nucleotizi, deoarece ei intervin direct în procesul contrac ţiei
musculare. Aceşti acizi sunt nişte acumulatori de energie care se formează pe seama
descompunerii substanţelor nutritive şi îndeosebi a glicogenului şi glucozei. Energia

3
acumulată în ATP este eliberată prin desfacerea legăturilor macroergice şi pusă la
dispoziţia fibrei musculare, care o converteşte în en ergie; mecanică sau în căldură.
Acetilcolina, compus de importanţă fundamentală pentru contracţia mus culară,
constituie mediatorul chimic prin care comanda nervoasă este recepţionată de
muşchi la nivelul plăcilor neuromusculare, adică al legăturilor fun cţionale
dintre nervi şi muşchi. Ea este eliberată de către terminaţiile în butoni ale axo -
nilor. După ce a inversat polaritatea fibrei musculare, acetilcolina este distrusă
instantaneu de către o enzima n umită colinesterază.
Glucidele reprezintă materialul energetic principal al muşchiului. Ele se găsesc
sub f ormă de glucoza şi îndeosebi de glicogen. Muşchiul mai conţine şi diferiţi
compuşi glucidici proveniţi din metabolismul intermediar al glicogenului şi
glucozei, ca, de exemplu, glucozo-6-fosf at, fructozo-6-fosfat, triozofosfaţi, acid
lactic şi acid piruvic.
Lipidele din muşchi se găsesc sub f ormă de grăsimi neutre, fosfolipide şi
colesterol. Grăsimile neutre se află depozitate îndeosebi în ţesutul conjunctiv,
care leagă fi brele musculare, iar f osf olipidele intră în structura diferitelor
formaţi uni subcelulare, cum su nt sarcozomii, sarcolem a etc.

VASCULARIZAŢIA MUŞCHILOR SCHELETICI


Muşchiul având un metabolism crescut are nevoie de o vascularizaţie
bogată.
Arterele pătrund în muşchi dând naştere la o bogată reţea vasculară din
care se formează reţeaua capilară arteriolară. Aceasta se anastomozează cu cea
venulară din care se formează ven ulele şi venele.
Debitul sângelui în muşchi este proporţional cu fazele sale de activita te.
INERVAŢIA MUŞCHIULUI SCHELETIC
Intre muşchi şi sistemul nervos există o strânsă legătură f uncţională. Tonusul,
contracţia şi sensibilitatea muşchiului sunt asigurate prin sistemul nervos.
Muşchii sunt inervaţi motor, senzitiv şi vegetativ.

ANEXELE MUŞCHILOR SOMATICI

Anexele muşchilor somatici sunt organe care, deşi nu intră în structura muşchiului,
sunt absolut indispensabile pentru funcţionarea acestora. Aici intră fasciile musculare,
tecile fibroase ale tendoanelor, tecile sinoviale ale tendoanelor şi bursele sinoviale.
Fasciile musculare sunt membrane alcătuite din ţesut conjunctiv fibros care se
suprapun perimisiumului extern. Fibrele conjunctive ale aces tor membrane se întretaie
în planuri diferite. în reţeaua de fibre se găsesc fibro cite turtite. Fascia înveleşte fie un
singur muşchi, fie o grupă de muşchi. In cazul cand fascia acoperă o grupă de muşchi,
ea participă la alcătuirea septurilor intermusculare, care despart muşchii între ei. Din
punct de vedere funcţional, fasciile formează nişte tunele care în timpul contracţiei
menţin muşchiul în poziţia lui normală, ajutand totodată la lunecarea lui în timpul
contracţiei.

4
Tecile fibroase ale tendoanelor sunt formaţii inelare (ligamente inelare) alcătuite din
ţesut conjunctiv fibros şi situate pe marginea şanţurilor osoase prin care trec
tendoanele. Prin urmare, tecile fibroase formează împreună cu osul un tunel osteofi -
bros, care are rolul de a menţine tendonul în poziţie normală în tim pul contracţiei
musculare. Asemenea teci se întalnesc la mană şi la picior (tecile fibroase ale
tendoanelor muşchilor flexori ai degetelor).
Tecile sinoviale ale tendoanelor sunt membrane conjunctive cu o structură
asemănătoare membranei sinoviale, pe care am prezentat-o la artrofii.
Cavitatea sinovială situată între pere tele care căptuşeşte tendonul şi pere tele
care căptuşeşte teaca fibroasă pe unde lunecă tendon ul este compar timentată
prin bride conjunctive. Mi cile compartimente conţin un lichid clar şi comunică
între ele. Tecile sinoviale ale tendoanelor aj ută lune carea acestora pe
suprafeţele osoase şi prin tunelele osteofibroase.
Bursele sinoviale sunt prelungiri ale membranei sinoviale articulare aşe zate la
locul de trecere a muşchilor şi tendoanelor peste suprafeţele osoase dure (de
exemplu, bursa subdeltoi diană). In unele cazuri, aceste burse nu comunică cu
cavitatea articulară, ci îmbracă aspectul unor saci care conţin un lichid mucos
asemănător lichidului sinovial.

PRINCIPALELE GRUPE DE MUŞCHI SOMATICI ŞI


ACŢIUNILE LOR

După regiunile în care se găsesc situaţi, muşchii somatici sau scheltici se


împart în următoarele cinci mari grupe: muşchii capului, muş chii gîtului,
muşchii trunchiul ui , muşchii membrel or superioare şi muşchii membrelor
inferioare.

1. MUŞCHII CAPULUI ŞI GÂTULUI


1.1. MUŞCHII CAPULUI- pag.33 NETTER
După acţiunea pe care o îndeplinesc, muşchii capului se împart în:
— muşchii mimicii
— muşchii care acţionează asupra articulaţiei temporo-mandibulare

Muşchii mimicii sau muşchii pieloşi sunt situaţi imediat sub piele, având
capătul de inserţie chiar la acest nivel.
Prin contracţia lor produc plicaturi ale pielii şi exprimă astfel diferite
sentimente (tristeţe, bucurie, râs, supărare, f urie, dezgust etc.) : muşchiul
frontal, muşchiul sprîncenos, muşchiul occipital.
Muşchii mimicii sunt grupaţi si în j urul orificiilor bucal, nazal, orbital şi
auditiv, având rol de dilatatori sau constrictori : muşchiul orbicular al ochiului.
m. nazal, m. orbicular al gurii, m. pătrat al buzei superioare, m. pătrat al buzei
inferioare, m. buccinators.

Muşchii care acţionează asupra articulaţiei temporomandibulare

5
Se împart în:
— muşchi masticatori a căror acţiune principală este de a ridica mandibula,
intervenind în actul masticaţiei.
Ei îşi au originea pe craniu şi inserţia pe mandibulă.
Sunt inervaţi de nervul trigemen (perech ea V).
Sunt în număr de patru:
— temporal
— maseter
— pterigoidian medial
— pterigoidian lateral.

— muşchii coborâtori ai mandi bulei se prind cu un capăt pe osul hioid sau


craniu şi altul pe mandibulă. Participă şi la formarea planşeului bucal.
Când iau punct fix pe osul hioid determină coborârea mandibulei.
Când iau punct fix pe mandibulă, ridică hioidul şi laringele în timpul
deglutiţiei.

1.2. MUŞCHII GÂTULUI – pag.34

Gâtul este segmentul care leagă capul de trunchi.


în afară de oase şi muşchi, gâtul cuprinde viscere, vase de sânge şi nervi.
Din punct de vedere topografic se împarte în:
— regiunea posterioară sau nucală, alcătuită din coloana cervicală şi
muşchii cefei.
— regiunea anterioară sau cervicală anterioară care cuprinde:
— osul hioid
— muşchii regiunii anterioare cervicale
— viscere:
— laringe, traheea cervicală
— esofagul cervical
— tiroida, paratiroidele
— vase şi nervi: artera carotidă, vena jugulară internă, nervul vag
(perechea X), care împreună formează pachetul vasculo -nervos al gâtului situat
de o parte şi de alta a traheei şi esofagului.
Muşchii gîtului se subîmpart în două mari grupe, după cum sînt
aşezaţi în partea anterioară sau posterioară a lui: muşchii regiunii anterioare a
gîtului şi muşchii regiunii posterioare a gîtului sau muşchii cefei . Aceste
două grupe musculare produc mişcări ale capu lui şi ale segmentului cervical al
coloanei vertebrale si intervin în actul masticaţiei, deglutitici, respiraţiei şi
fonaţiei.

6
MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE A GÎTULUI

Muşchii regiunii anterioare a gîtu lui sunt situaţi în mai multe planuri
suprapuse, începand de la piele pa nă la faţa anterioară a coloanei vertebrale
cervicale.
Muşchiul pielos al gîtului (platysma) se găseşte imediat sub piele. Ca nd se
contractă încreţeşte pielea gîtului, trage în jos buz a inferioară şi colţul gurii şi
contribuie în mică măsură la coborîrea mandibulei. E l este considerat ş i ca un
muşchi a l mimicii.
Muşchiul sternocleidomastoidian este aşezat sub muşchiul pielos, pe partea antero-laterală a
gîtului. Este cel mai gros dintre muşchii regiunii anterioare a gîtului. El are originea pe faţa
anterioară a manubriului sternal şi pe extremitatea medială a claviculei, iar inserţia pe apofiza
mastoidă a osului temporal (de unde şi denumirea lui). Sternocleidomastoidienii produc
înclinarea capului pe spate şi ridicarea feţei, cind se contractă bilateral, si rotirea capului de
partea opusă, cînd se contractă unilateral.

Muşchii suprahioidi eni sunt aşezaţi în partea mijlocie a regiunii anterioare a gîtului,
deasupra osului hioid . Ei se prind cu un capăt pe osul hioid şi cu celălalt pe oasele craniului: pe
apofiza mastoidă a osului temporal (m.digastric, pîntecul posterior) , pe apofiza
stiloidă a osului temporal (m. stilohioidian), pe linia milohioidiană a mandibulei (m.
milohioidian) , pe foseta digastrică a mandibulei (m. digastric, pîntecul anterior) şi pe
apo-f izele genii de pe faţa internă a corpului mandibulei (m. geniohioidian).

Muşchii suprahioidieni iau parte la formarea planşeului bucal (m. milohioidian) , iar prin
contracţia lor coboară mandibula (cînd au punctul fix pe osul hioid) şi ridică osul hioid (cînd au
punctul fix pe mandibulă). Prin coborîrea mandibulei, ei participă la actul masticaţiei, iar prin
ridicarea osului hioid iau parte la actul deglutiţiei.

Muşchii subhioidieni sînt aşezaţi în partea mijlocie a regiunii anterioare a gîtului, sub osul
hioid Cu excepţia unuia dintre ei ( m sternotiroidian) , muşchii subhioidieni se prind cu un
capăt pe osul hioid şi cu celălalt pe manubriul sternal (m. sternohioidian), pe marginea
superioară a omoplatului(m. omohioidian) şi pe cartilajul tiroid (m. tirohioidian).

Prin contracţia lor, muşchii subhioidieni fixează osul hioid. Această fixare permite muşchilor
suprahioidieni să ia punct fix pe acest os şi să coboare mandibula în timpul masticaţiei. Prin
contracţia muşchiului tirohioidian, laringele este ridicat în timpul deglutiţiei.

Muşchii scaleni, în număr de trei (anterior, mijlociu şi posterior), sunt aşezaţi în partea
laterală şi profundă a gîtului). Ei se prind de apofizele transverse ale
vertebrelor cervica le şi de primele două coaste. Ca nd iau punct fix pe coas te,
contracţia unilaterală a scalenilor flec tează capul lateral şi de aceeaşi parte, iar
contracţia bilaterală măreşte ri giditatea coloanei cervicale. Ca nd iau punct fix

7
pe apofizele transver sale cervicale, muşchii scaleni ridică cutia toracică,
contribuind la actul inspiraţiei forţate.

Muşchii prevertebrali sunt cei mai prof unzi dintre muşchi i regiunii anterioare a
gîtului . Ei sînt aşezaţi înapoia viscerelor gîtu lui si înaintea coloanei vertebrale
din regiunea respectivă. Ei sunt: muşchiul drept anterior al capului,muschiul lung al
capului,muschiul lung al gatului.

MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A GÎTULUI

Muşchii regiunii posterioar e a gîtului sau muşchii cefei su nt descrişi


împreună cu muşchii spatelui, dato rită legăturilor strînse dint re aceste două
grupe musculare.

MUSCHII TRUNCHIULUI

După originea, acţiunea şi aşe zarea lor, muşchii trunchiului se sub împart în:
muşchii spatelui şi ai cefei, muşchii antero -laterali ai trun chiului şi muşchii
diafragmei pelviene şi ai perineului.

MUŞCHII SPATELUI ŞI AI CEFEI

Din punctul de vedere al a şezării lor, muşchii spatelui su nt grupaţi în muşchi


superficiali şi muşch i profunzi.

Muşchii superficiali ai spatelui şi ai cefei pag.201

Muşchii superfi ciali ai spatelui şi ai cefei su nt aşezaţi în trei planuri, într -un
prim plan se găsesc muşchii trapez şi marele dorsal, în cel de -al doilea, muşchii
romboid şi ridicător al scapulei, iar în cel de - al treilea, muşchii dinţaţi
posteriori.
Muşchiul trapez este un muşchi lat, cu originea pe osul occi pital şi pe apofizele
spinoase ale vertebrelor toracale, iar cu inserţia pe claviculă, acromion şi pe
spina omoplatului. După dispoziţia des cendentă, orizontală sau ascendentă a
fibrelor lui, muşchiul trapez poate f i considerat ca fiind format din trei p ărţi:
superioară, mijlocie şi inferioară. Ca n d trapezul ia punct fix pe trunchi,
contracţia părţii superioare ridică umărul, contracţia părţii mijlocii apropie
omoplatul de coloana vertebrală, iar contracţia părţ ii inferioare coboară
umărul. Cand trapezul ia punct fix pe clavi culă şi scapulă, contracţia unilate -
rală a părţii superioare înclină capul lateral şi îl roteşte în sens opus, iar
contracţia bilaterală produce extensia capului.

8
Muşchiul marele dorsal este un muşchi lat, cu originea pe creasta osul ui
coxal şi sacral, pe apofizele spin oase ale vertebrelor lombare şi ale ultimelor
şase vertebre toracale, precum şi pe ultimele 3 —4 coaste, iar inserţia pe şanţul
inter-tubercuiar al humerusului. Ca nd ia punct fix pe trun chi, marele dorsal
produce adducţi a, extensia şi ro taţia medială a braţului, iar ca nd ia punct fix pe
humerus, el ridică trunchiul participînd în mişcarea de căţărare.
Muşchiul romboi d are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor (C 6 , C 7 ,
T x — T 4 ) şi inserţia pe marginea vertebr ală sau medială a scapulei. Prin
contracţie, el ridică şi apropie scapula de co loana vertebrală.
Muşchiul ri dicător al scapulei are originea pe apofizele transverse ale
vertebrelor cervicale (C x — G 4 ) şi inserţia pe unghiul superior al scapulei. Ca nd
se contractă ridică scapula.
Muşchiul dinţat posterior şi su perior are originea pe apo fizele spinoase ale
vertebrelor (C 6 , G 7 , T x — T 2 ) şi inserţia pe coastele II —V.Contracţia lui ridică
coastele, participînd astfel la actul inspira ţiei.
Muşchiul dinţ at posterior şi in ferior are originea pe apo fizele spinoase ale
coloanei verte brale (T u , T 1 2 , L 1 } L 2 ) şi inserţia pe ultimele patru coaste.
Contracţia lui coboară coastele, participînd astfel la actul expiraţiei.

MUŞCHII PROFUN ZI AI SPATELUI SI AI CEFEI

Muşchii profunzi ai spatelui şi ai cefei su nt dispuşi în două plan uri si sunt


aşezaţi in jghea burile osoase delimitate de şirul apofizelor spinoase şi de
unghiurile dorsale ale coastelor. De aceea, aceşti muşchi se mai numesc şi
muşchii jgheabur ilor vertebrale.

MUŞCHII ANTERO -LATERALI AI TRUNCHIULUI

Muşchii antero-laterali ai trunchiu lui su nt aşezaţi, în regiun ea anterioară şi


laterală a trunchiului. O parte dintre ei se prind de oasele cutiei toracice,
alcătuind musculatura toracelui, iar o altă parte, de oasele bazin ului şi ale
toracelui, alcătuind musculatura cavităţii abdominale.

MUŞCHII TORACELUI

După poziţia, acţiunea şi originea lor embriologică, muşchii toracelui se


subîmpart în muşchi extrinseci şi intrinseci.
a) Muşchii extrinseci ai toracelui (pectoral mare, pectoral mic, dinţat
anterior) se prind pe torace şi pe oasele centurii scapulare şi ale arti culaţiei
scapulo-humerale, prin care se leagă de torace şi asupra cărora acţionează. Prin
aşezarea lor, ei aparţin toracel ui, iar prin acţiune şi inervaţie (ramuri ale
plexului brahial) aparţin membrelor superioare.
Muşchiul pectoral mare este un muşchi lat, de formă triun ghiulară, aşezat pe
peretele anterior al toracelui, imediat sub piele. El are originea pe claviculă
(partea claviculara), pe stern şi pe cartilajele costale (partea sternocostală) , pe
teaca dreptului abdominal (partea abdominală). Cele trei părţi ale muşc hiului

9
se unesc într- un tendón comun, care se prin de pe tuberculul mare al
humerusului. Acţiu nile muşchiului pectoral mare su nt diferite, în funcţie de
punctul fix. Ca nd ia punct fix pe torace, contracţia muşchiului produce
adducţia şi rotaţia medială a b raţului, iar cînd ia punct fix pe humerus,
colaborează cu muşchii marele dorsal şi cu tra pezul în mişcarea de căţărare,
ridicînd corpul.
Muşchiul pectoral mic este aşezat sub muşchiul pectoral mare. El are originea pe
coastele III-V şi inserţia pe apofiza coracoidă a omoplatului. Cand ia punct fix pe
coaste, trage scapula înainte şi în jos, iar cînd ia punct fix pe scapulă, ridică coastele (ca
în inspiraţia forţată).

Muşchiul dinţat anterior este un muşchi lat în formă de evantai, aşezat pe peretele
lateral al toracelui. El are originea pe faţa externă a primelor nouă coaste, iar inserţia
pe marginea vertebrală a scapulei. Cînd ia punct fix pe torace, partea superioară a
muşchiului ridică scapula, cea mijlocie o trage lateral, iar cea inferioară o basculează,
ridicînd braţul în sus. Cînd ia punct fix pe scapulă, ridică coastele, contribuind la actul
inspiraţiei forţate.
b ) Muşchii intrinseci ai toracelui sunt muşchi proprii cutiei toracice, care au
origine embrionară şi inervaţie asemănătoare (sunt inervaţi de nervii intercostali, de
ramuri anterioare ale nervilor spinali).
Ei sunt aşezaţi în trei straturi: stratul extern { m . intercostali externi), stratul mijlociu
( m . . intercostali interni) şi stratul intern { m . subcostali, m. trans pers al toracelui şi m .
ridicători ai coastelor).
Prin contracţia lor, muşchii intrinseci ai toracelui produc şi mişcările respiratorii ale
cutiei toracice (inspirul şi expirul) în colaborare cu muşchiul diafragm. De aceea, ei se
mai numesc şi muşchi respiratori.

Muşchii intercostali externi sînt alcătuiţi din fibre musculare oblice, orientate în jos şi
înainte, care se prind pe marginile a doua coaste vecine. Ei sînt în număr de 11 pe rechi,
întinzîndu-se de la tuberculul coastei pînă la articulaţia condro -costală, de unde se
continuă cu membrana intercostală externă, ce ajunge la stern. Contracţia lor ridică
"coastele, contribuind la actul inspiraţiei.
Muşchii intercostali interni sînt alcătuiţi din fibre musculare oblice, orientate invers
decît cele ale intercostalilor externi, care se prind pe marginile a două coaste vecine. Ei
se întind de la stern pînă la unghiurile costale, de unde se continuă cu membrana
intercostală internă, ce ajunge la coloana vertebrală. Ei sînt în număr de 11 perechi.
Contracţia lor coboară coastele, contribuind la actul expiraţiei.
M . subcostali, m. trans pers al toracelui şi m . ridicători ai coastelor alcatuiesc stratul intern.

Muşchiul diafragm este un muşchi lat nepereche, în formă de cupolă, cu partea


convexă îndreptată în sus. El este aşezat în partea inferioară a cutiei toracice şi are trei
porţiuni de origine: o porţiune lombară, care porneşte de pe corpul primelor vertebre
lombare; o porţiune costală, care porneşte de pe faţa internă a ultimelor sase coaste, si
o porţiune sternală, care porneşte de pe faţa internă a apendicelui xifoid. Fibrele
musculare ale acestor trei porţiuni se îndreaptă în sus şi spre centrul muşchiului, unde
se prind pe o aponevroză subţire dar rezistentă, aşa -numitul centru tendinos, care
alcătuieşte porţiunea centrală a diafragmului.

10
Muşchiul diafragm separă incomplet cavitatea toracică de cavitatea abdominală,
deoarece el este prevăzut eu orificii străbătute de organe care trec dintr-o cavitate într-
alta: orificiul venei cave inferioare, orificiul esofagului, orificiul aortei.
Diafragmul este muşchiul esenţial al inspiraţiei. Cînd se contractă, el coboară şi —
îndepărtînd coastele înainte şi lateral — măreşte diametrul, vertical, transversal şi
anteroposterior. Prin mărirea acestor diametre, volumul cavităţii toracice creşte.

MUŞCHII ABDOMENULUI

Abdomenul este un segment al trunchiului delimitat în partea superioară de diafragm, iar în cea
inferioară de strîmtoarea superioară a bazinului. El are un perete posterior şi doi pereţi
anterolaterali care se unesc pe linia mediană anterioară, delimitînd cavitatea abdominală.

a) Muşchii pereţilor antero-laterali ai abdomenului. Pereţii antero-laterali care participă la


formarea cavităţii abdominale sunt formaţi din muşchi laţi care se prind pe coastele cutiei
toracice şi pe cele ale bazinului. Pe linia mediană a abdomenului, la locul de întîlnire al
aponevrozelor muşchilor celor doi pereţi anterio-laterali, se găseşte o bandă fibro-tendinoasă care
poartă numele de linia albă. Ea se întinde de la apendicele xifoid pînă la simfiza pubiană şi
serveşte ca punct de inserţie pentru fibrele musculare.

Direcţia fibrelor musculare ale diferiţilor muşchi abdominali diferă de la un muşchi la altul,
putînd f i verticală, transversă sau oblică. Aceste direcţii permit muşchilor abdominali să
acţioneze în diferite combinaţii. Astfel, prin acţiunea lor, muşchii abdomenului produc flexia
trunchiului, a bazinului, mişcări de lateralitate şi de rotire a trunchiului. E i participă la menţi-
nerea viscerelor abdominale în poziţie fiziologică. Prin contracţia tuturor muşchilor abdominali
se realizează o creştere a presiunii intraabdominale, care joacă un rol important în micţiune,
defecaţie, actul vomei şi în respiraţie. Prin coborîrea coastelor, muşchii abdomenului participă la
actul expiraţiei forţate.

Fiecare perete antero-lateral al abdomenului este format din următorii cinci muşchi: drept al
abdomenului, piramidal, oblic extern al abdomenului, oblic intern al abdomenului şi transvers al
abdomenului. Dintre aceştia, piramidalul poate lipsi la om sau poate f i rudimentar.

Muşchiul drept abdominal este un muşchi lung, cu fibrele dispuse vertical, aşezate de o
parte şi de alta a liniei albe. El are originea pe apendicele xifoid şi pe coastele V, VI, VII, iar
inserţia pe pubis şi pe simfiza pubiană. Pe traiectul lui prezintă 3—4 intersecţii tendinoase, drept
urme ale unuei vechi metame-rii. Acţiunile muşchiului drept al abdomenului sînt diferite, în
funcţie de punctul fix. Cînd ia punct fix pe pubis şi se contractă bilateral, el coboară coastele,
flectează coloana vertebrală şi apleacă trunchiul înainte. Cînd ia punct fix pe torace, flectează
coloana vertebrală, ridi-cînd bazinul înainte.

11
Muşchiul oblic extern al abdomenului este un muşchi lat cu fibrele dispuse oblic, aşezat
imediat sub piele. Direcţia fibrelor acestui muşchi o continuă pe cea a muşchilor intercostali
externi. El are originea pe coastele V — XII şi inserţia pe creasta osului coxal, pe pubis şi pe
linia albă. Cînd ia punct fix pe bazin şi se contractă bilateral, muşchiul oblic extern al abdo-
menului flectează trunchiul înainte, iar cînd se contractă unilateral provoacă rotirea trunchiului
de partea opusă. Cînd ia punct fix pe torace, contracţia lui bilaterală ridică peretele abdominal
anterior.

Muşchiul oblic intern al abdomenului este un muşchi lat cu fibrele dispuse oblic, într-o
direcţie asemănătoare cu aceea a fibrelor mtercostalilor interni. El are originea pe creasta iliacă şi
inserţia, printr-o mare aponevroză, pe cartilajele coastale, pe linia albă şi pe pubis.
Acţiunea lui este asemănătoare cu aceea a muşchiului oblic extern al abdomenului.

Muşchiul transvers al abdomenului este un muşchi lat,cu fibrele dispuse


transversal faţă de axul longitudinal al corpului. El este aşezat în stratul cel mai
profund, sub muşchiul oblic intern, si are originea pe creasta iliacă şi pe ultimele
cartilaje costale, iar inserţia pe linia albă. Prin contracţia lui bilaterală, acest muşchi
măreşte presiunea din cavitatea abdominală.

b) Muşchii peretelui posterior al abdomenului. La alcătuirea peretelui posterior al


abdomenului participă trei muşchi: pătratul lombelor, psoasul şi iliacul. Muşchii
psoas şi iliac vor f i prezentaţi în cadrul grupului de muşchi ai membrelor inferioare.

Muşchiul pătratul lombelor este un muşchi lat, de formă patrulateră, cu originea pe


creasta iliacă şi cu inserţia pe coasta a XII-a şi pe apofizeîe transverse ale primelor
vertebre lombare. Prin acţiunea lui produce flexia laterală a coloanei vertebrale şi a
trunchiului şi fixează ultimele coaste în expiraţia forţată.

MUSCHII DIAFRAGMEI PELVIENE ŞI AI PERINEULUI

Diafragma pelviană constituie planşeul cavităţii abdomino-pelviene pe care se


sprijină viscerele pelviene şi prin care trece uretra, vaginul şi canalul anal. Ea este
alcătuită din trei muşchi: ridicător anal, coccigian şi sfincter anal extern .
Muşchiul ridicăt or anal are originea pe faţa internă a osului pubis, pe spina
ischiatică şi pe fascia care le leagă, iar inserţia, pe părţile laterale ale osului sacru, pe
coccis şi pe o formaţie fibrotendinoasă ce se întinde de la vîrful coccisului la anus. Cei doi
muşchi ridicători anali alcătuiesc un dispozitiv în formă de pîlnie cu deschiderea în sus, care
susţine şi ridică planşeul pelvian. Prin ridicarea anusului se produce şi dilatarea acestuia, ceea
ce contribuie la reglarea defecaţiei.
Muşchiul coccigian are o formă triunghiulară. El se află situat înapoia muşchiului ridicător
anal, avînd originea pe spina inschiatică şi inserţia pe coccis şi pe sacru. Prin contracţia lui trage
coccisul înainte.

12
Muşchiul sfincterul anal extern are originea pe vîrful cqccisului şi inserţia perianală.
Prin contracţia lui închide anusul.
Perineul este o regiune situată sub diafragma pelviana, delimitată anterior de simfiza
pubiană, posterior de coccis, iar lateral de tuberozităţile ischiatice. In structura perineului intră
mai mulţi muşchi: ischiocavernos, bulbo-cavernos, transvers superficial şi profund şi
muşchiul sfincter al uretrei. Orificiile anal, uretral şi vaginal se găsesc în grosimea peri-
neului. Acesta din urmă este subîmpărţit printr-o linie imaginară care uneşte cele două
tuberozităţi ischiatice în două triunghiuri: perineal anterior sau urogenital (care corespunde
penisului şi scrotului la bărbaţi şi vulvei la femeie) şi perineal posterior sau anal, care
corespunde anusului.

MUŞCHII MEMBRELOR SUPERIOARE

Muşchii membrelor superioare se împart în mai multe grupe, după aşezarea lor şi după rolul
pe care îl îndeplinesc: muşchii umărului, muşchii braţului, muşchii antebraţului si muşchii
mîinii.

MUŞCHII UMĂRULUI

Muşchii care se află în regiunea centurii scapulare formează în jurul articulaţiei scapulo-
humerale un grup scular, care asigură mobilitatea atît de amplă a braţului. Muşchii umărului
sau ai centurii scapulare sunt: deltoidul, subscapularul,supraspinosul, infraspinosul, rotundul
mare şi rotundul mic .
Muşchiul deltoid are o formă triunghiulară şi este situat imediat sub piele. El are trei părţi:
claviculara, acromială şi spinală. Partea claviculara se află anterior şi are originea pe claviculă,
partea acromială se află la mijloc şi are originea pe acromion, iar partea spinală se află posterior
şi are originea pe spina scapulei. Partea mijlocie a acestui muşchi este cea mai dezvoltată, fibrele
sale formînd un complex bipenat. Cele trei porţiuni ale muşchiului deltoid converg către un
tendon care se insera pe tuberozitatea deltoidiană (V-ul deltoidian) a osului humeral. Cînd toate
cele trei părţi se contractă simultan, muşchiul deltoid produce abducţia humerusului
(depărtează braţul de trunchi şi-1 ridică în poziţie orizontală). Cînd se contractă porţiunea
claviculară, el duce braţul înainte şi-1 roteşte medial. Cînd se contractă porţiunea scapulară, el
duce braţul înapoi şi-1 roteşte lateral.
Muşchii subscapalar, supraspinos, infraspinos, rotundul mare şi rotundul mic sînt
muşchi profunzi ai umărului, care au originea pe scapulă şi inserţia pe tuberculul mare şi pe
tuberculul mic al humerusului. Aceşti muşchi participă la acţiunile de adducţie, abducţie şi
rotaţie a braţului.

MUŞCHII BRAŢULUI

Muşchii braţului se împart în două mari grupe: muşchii regiunii anterioare a braţului (bicepsul
brahial, brahialul, coracobrahialul) şi muşchii regiunii posterioare a braţului (tricepsul brahial).

13
Muşchiul biceps brahial este un muşchi lung aşezat pe faţa anterioară a braţului,
Extremitatea lui superioară are două capete, unul lung şi altul scurt. Originea celor două capete
este diferită: tuberculul supraglenoidian pentru capătul lung şi apofiza coracoidă, pentru cel
scurt. Cele două capete se unesc formînd corpul muşchiului. Extremitatea inferioară se insera
printr-un tendon mai lat pe tuberozitatea radială. Tendonul capătului lung al bicepsuducţie a
braţului (ridicarea braţului). Bicepsu lui trece prin capsula articulară pe care o străbate
extrasinovial şi lunecă prin şanţul intertubercular al humerusului. Muşchiul biceps produce,
prin contracţia lui, flexia antebraţului pe braţ. Capătul lung al bicepsului contribuie la mişcarea
de a produce flexia antebraţului pe braţ.
Muşchiul coracobrahial are originea pe apofiza coracoidă a scapulei şi inserţia pe
humerus. Prin contracţia lui, coracobrahialul produce flexia braţului (trage braţul înainte).
Muşchiul triceps brahial este un muşchi voluminos, care ocupă toată regiunea
posterioară a braţului. Asa cum o arată si numele, el are trei capete de origine. Unul (capătul
lung) se prinde pe unghiul lateral al scapulei, iar celelalte două (lateral şi medial) pe humerus.
Muşchiul triceps se insera pe olecran. Contracţia lui produce extensia antebraţului pe braţ.

MUŞCHII ANTEBRAŢULUI
Muşchii antebraţului se împart în trei mari grupe, şi anume muş-
chii regiunii anterioare a antebraţului, muşchii regiunii posterioare a antebraţului şi muşchii
regiunii laterale a antebraţului. Cei mai mulţi dintre aceşti muşchi au originea pe extremitatea
distală a humerusului, iar o mică parte pe radius şi ulnă. Mulţi dintre aceşti muşchi au extre-
mitatea distală sub formă de tendoane lungi care se insera pe falangele degetelor.
Muşchii regiunii anterioare a antebraţului sunt dispuşi în două straturi principale: stratul
superficial (m. rotundul pronator, m. flexor radial al carpului, m. palmar lung, m. flexor ulnar al
carpului) şi stratul profund (m. flexor profund al degetelor, m. flexor lung al policelui şi m.
pătrat pronator) . Aceşti muşchi produc flexia antebraţului, flexia mîinii şi flexia degetelor. O
parte dintre ei produc pronaţia antebraţului şi a mîinii (m. rotundul pronator şi pătratul
pronator).
Muşchii regiunii posterioare a antebraţului sunt dispuşi, ca şi cei ai regiunii anterioare, în
două straturi principale, şi anume stratul superficial (muşchii anconeu, extensor al degetelor,
extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului) şi stratul profund (muşchii supinator,
abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui, extensor lung al policelui şi extensor al
indexului) . Prin contracţia lor, aceşti muşchi produc în principal extensia antebraţului, a mîinii
şi a degetelor.
Muşchii regiunii laterale a antebraţului sunt în număr de trei: m. brahioradial, m. lung
extensor radial al carpului şi m. scurt extensor radial al carpului . Prin contracţia lor, aceşti
muşchi produc flexia antebraţului pe braţ, extensia mîinii pe antebraţ şi abducţia mîinii.

MUŞCHII MÎINII

Muşchii mîinii se împart în trei mari grupe: muşchii policelui, , a mîinii şi a degetelor.
Muşchii policelui formează o masă musculară voluminoasă, numită eminenţa tenarâ
(muşchii abductor scurt al policelui, flexor scurt al policelui, opozant al policelui, adductor al
policelui). Toţi aceşti muşchi acţionează asupra policelui.

14
Muşchii degetului mic formează o masă musculară voluminoasă, numită eminenţa hi-
potenarâ (muşchii palmar scurt, abductor al degetului mic, flexor scurt al degetului mic,
opozant al degetului mic). Ca şi la police, muşchii eminenţei hipotenare acţionează asupra
degetului mic.
Muşchii regiunii palmare mijlocii sunt dispuşi în două straturi: un strat superficial, for-
mat din patru muşchi lombricali, şi un strat profund, format din şapte muschi interososi, dintre
care trei palmari şi patru dorsali. Muşchii lombricali produc flexia falangelor proximale şi
extensia falangelor mijlocii si distale.Muschii interososi palmari produc adducţia iar cei dorsali
abductia degetelor.

MUŞCHII MEMBRELOR INFERIOARE- pag 492 ,501 plansa 467

După aşezarea lor, muşchii membrelor inferioare se împart în următoarele patru mari
grupe: muşchii bazinului, muşchii coapsei, muşchii gambei şi muşchii piciorului. Rolul
principal al acestor muşchi constă, pe de o parte, în susţi nerea greutăţii corporale şi
în menţinerea echilibrului corpului , iar pe de altă parte, în efectuarea mişcări -
lor de deplasare a corpului în spaţiu. De aceea, muşchii membrelor in ferioare
sunt mult mai dezvoltaţi decît muşchii membrelor superioare.

MUSCHII BAZIN ULUI

Muşchii care se află în regiunea bazinului formează în jurul articu laţiei


coxof emurale o masă mus culară care mobilizează femurul în jurul celor trei axe
perpendiculare una pe alta. Aceşti muşchi su nt dis puşi în două loji, una
anterioară sau iliacă şi alta posteri oară sau fesieră . Originea lor este
reprezentată de coloana vertebrală şi de bazinul osos, iar inserţia, de
extremitatea proximală a femurului.
In regiunea anterioară sau iliacă se găsesc doi muşchi: psoasul mare şi
muşchiul iliac . Datorită inserţiei lor comune, aceştia pot f i consideraţi ca un
singur muşchi, denumit iliopsoas.
Muşchiul psoasul mare are originea pe coloana lombară şi inserţia pe
trohanterul mic al f emurului.
Muşchiul iliac are originea în fosa iliacă internă a osului coxal şi inserţia pe
trohanterul mic al femurului. Cînd iau punct fix pe bazin şi pe coloana vertebrală, aceşti muşchi
produc flexia coapsei pe bazin. Cînd iau punct fix pe femur, contracţia muşchilor psoas şi iliac
produce flexia bazinului pe coapsă. Ei au un rol important în mers.
In regiunea posterioară sau fesieră se află muşchii fesieri, în număr de trei, şi anume: m.
fesier mare, m. fesier mijlociu şi m. fesier mic. Ei formează două mase musculare situate pe
părţile posterioare ale bazinului, numite fese, şi îşi au originea pe faţa externă a osului coxal, iar
inserţia pe extremitatea superioară a femurului. Muşchii fesieri produc extensia coapsei pe
bazin, au un rol important în menţinerea poziţiei ortostatice a corpului, în mişcările bazinului si
în mers .
Muşchiul fesier mare are originea în fosa iliacă externă a osului coxal şi pe osul sacru, iar
inserţia pe linia aspră a femurului. El este un muşchi lat şi gros, de formă dreptunghiulară,

15
aşezat imediat sub pielea regiunii fesiere. Prin contracţia lui produce extensia, abducţia şi
rotaţia laterală a coapsei.
Muşchiul fesier mijlociu are originea pe osul coxal şi inserţia pe trohanterul mare. Este un
muşchi lat, de formă triunghiulară, aşezat sub muşchiul fesier mare. Prin contracţia lui produce
abducţia, extensia şi rotaţia medială a coapsei.
Muşchiul fesier mic are originea pe osul coxal şi inserţia pe trohanterul mare al femurului.
Este un muşchi lat, de formă triunghiulară, situat sub fesierul mijlociu. Prin contracţie produce
abducţia, extensia şi rotaţia medială a coapsei
Muşchii pelvitrohanterieni, în număr de cinci, au originea pe oasele bazinului şi
inserţia pe trohanterul mare al femurului. Ei sunt: muşchiul piriform sau piramidal, m.
obturator intern, muşchii gemeni (superior şi inferior), m. pătrat femural şi m.
obturator extern. Acţiunea principală a acestor muşchi este rotaţia laterală a coapsei.

MUŞCHII COAPSEI

Muşchii coapsei se împart în trei grupe:


 muşchii regiunii anterioare a coapsei (muşchii tensor al fasciei lata, croitor şi
qvadriceps femural);
 muşchii regiunii mediale a coapsei (m. gracilis, m. pe ctineu şi muşchii adductori)
 muşchii regiunii posterioare a coapsei (muşchii biceps femural, semitendinos şi
semimembranos) .

MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE A COAPSEI

Muşchiul tensor al fasciei lata este un muşchi lung, aşezat pe faţa anterioară ă coapsei. El
are originea pe spina iliacă anterosuperioară şi pe creasta iliacă şi inserţia pe trac -tul
iliotibial al fasciei lata (fascia de înveliş a coapsei). Tractul ilio tibial este o îngroşare a
acestei fascii ce se prinde pe condilul extern al tibiei. Prin contracţia lui produce
fiexia şi rotaţia medială a coapsei. De asemenea, el contribuie la men ţinerea poziţiei
ortostatice prin punerea în tensiune a ţractului iliotibial, care fixează femurul pe
tibia.

Muşchiul croitor este un muşchi lung (cel mai lung muşchi al corpului), în formă de
panglică, aşezat superficial, pe faţa anterioară a coapsei, pe care o străbate în
diagonală de sus în jos şi din afară înăuntru. El are originea pe spina iliacă ante-
rosuperioară şi inserţia pe extremitatea superioară a tibiei. Prin originea si inserţia lui,
acest muşchi trece peste articulaţia coxofemurală şi aceea a genunchiului. Prin con-
tracţie produce flexia coapsei pe bazin şi rotaţia laterală a acesteia, împreună cu alţi
muşchi, el colaborează la rotaţia medială şi la flexia gambei pe coapsă.

Muşchiul qvadriceps femural este un muşchi voluminos, aşezat în partea anterioară a


coapsei. El are patru capete de origine, şi anume dreptul femural, vastul medial, vastul
lateral şi vastul intermediar. Dintre cele patru capete, dreptul femural are originea pe
spina iliacă anteroinferioară şi deasupra sprîncenei cotiloide, iar cei trei vaşti, pe linia
intertrohanteriană, pe trohanterul mare şi pe linia aspră a femurului. Prin contracţie,
muşchiul qvadriceps femural produce extensia gambei pe coapsă, avînd un rol
important în statică şi în mers.

16
ve
MUŞCHII REGIUNII MEDIALE A COAPSEI

Muşchiul gracilis este un muşchi lung, aşezat în regiunea medială a coapsei. El are
originea pe osul pubis şi inserţia pe faţa medială a tibiei. Prin contracţia lui, acest
muşchi produce adducţia coapsei şi flexia gambei pe coapsă.

Muşchiul pectineu este un muşchi lat, subţire, de formă patrulateră. El are originea pe
creasta pectine-ală a osului pubis şi inserţia pe extremitatea superioară a femurului.
Prin contracţia lui produce adducţia coapsei şi flexia acesteia pe bazin.

Muşchii adductori (adductor lung, adductor scurt şi adductor mare) sînt aşezaţi în
partea superioară a regiunii mediale a coapsei, Ei îşi au originea pe osul pubis şi pe
tube-rozitatea ischiatică, iar inserţia pe linia aspră a femurului. Aşa cum îi arată şi
numele, prin contracţia lor, aceşti muşchi produc adducţia coapsei (trag coapsa spre
planul median).

MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE A COAPSEI

Muşchiul biceps femural este aşezat în partea posterioară a coapsei, imediat sub
piele. El are două capete da origine, unul lung, care se prinde pe tuberozitatea
ischiatică, şi altul scurt, care se prinde pe linia aspră a femurului. Bicepsul femural se
insera printr-un tendon comun pe capul fibulei. Prin contracţia lui, acest muşchi
produce extensia coapsei pe bazin şi flexia gambei pe coapsă.

Muşchiul semitendinos este aşezat în partea posterioasă a coapsei. E l are originea pe


tuberozitatea ischiatică, iar inserţia pe extremitatea superioară a tibiei. Tendonul de
inserţie al acestui muşchi este foarte lung, de unde şi denumirea lui de se mitendinos.
Prin contracţie, muşchiul semitendinos produce flexia gambei pe coapse.

Muşchiul semimembranos este aşezat în partea posterioară a coapsei. El are originea


pe tuberozitatea ischiatica şi inserţia pe condilul medial al tibiei. Contracţia lui
produce flexia gambei pe coapsă.

MUŞCHII GAMBEI

Muşchii gambei se împart în trei mari grupe: muşchii regiunii anterioare a gambei ,
muşchii regiunii posterioare a gambei si muşchii regi unii laterale a gambei .
Muşchii regiunii anterioare a gambei (muşchii tibial anterior, extensor lung al
degetelor, extensor lung al halucelui) au originea pe extremitatea superioară a tibiei,
fibulei şi pe membrana interosoasă, iar inserţia pe oasele piciorului. Prin contracţia
lor, aceşti muşchi produc flexia dorsală a piciorului şi exten sia degetelor.

17
Muşchii regiunii posterioare a gambei sînt dispuşi în două strate principale: stratul
superficial (muşchii triceps sural şi plantar) şi stratul profund (muşchii popliteu, tibial
posterior, flexor lung al degetelor, flexor lung al halucelui) . Contracţia muşchilor
regiunii posterioare a gambei produce flexia plantară a piciorului şi a degetelor.
Cel mai puternic muşchi din regiunea posterioară a gambei, cu rol important în
staţiunea bipedă şi în mers, este muşchiul triceps sural. La rîndul lui, acest muşchi este
format din muşchiul solear, cu originea pe capul fibulei şi pe tibie, la care se adaugă
muşchii gemeni (medial şi lateral), cu originea pe condilii femurului. Aceşti trei muşchi
se insera printr-un tendon comun (tendonul lui Achile) pe osul caloaneu. Contracţia
lor produce extensia piciorului în mişcarea de ridicare pe vîrfuri şi flexia gambei pe
coapsă.
Muşchii regiunii laterale a gambei sînt în număr de doi, şi anume muşchiul peronier
lung şi muşchiul peronier scurt. Ei au originea pe tibie şi fibulă, iar inserţia pe oasele
metatarsiene. Tendoanele acestor muşchi coboară înapoia ma leolei externe (fibulare),
ajung pe muchia laterală a piciorului, după care se prind pe oasele metatarsului. Prin
contracţie, aceşti muşchi produc pronaţia, abducţia şi flexia plantară a piciorului.

MUŞCHII PICIO RULUI

Muşchii piciorului se împart în două mari grupe: muşchii regiunii dorsale a


piciorului şi muşchii regiunii plantare a piciorului.
Regiunea dorsală a piciorului ( cuprinde un singur muşchi, şi anume muşchiul
extensor scurt al degetelor. El are originea pe osul calcaneu şi inserţia pe falangele
proximale ale primelor patru degete. Prin contracţia lui, acest muşchi produce
extensia degetelor.
Regiunea plantară a piciorului este subîmpărţită, la rîndul ei, în regiunea plantară
medială, laterală şi mijlocie .
Muşchii regiunii plantare mediale sau muşchii halucelui (m. abductor al halucelului, m.
flexor scurt al halucelui şi m. adductor al halucelui) produc prin contracţia lor
abducţia, flexia şi adducţia halucelui, de unde şi denumirea lor.

Muşchii regiunii plantare laterale sau muşchii degetului mic (m. abductor al degetului mic,
m. flexor al degetului mic, m. opozant al degetului mic) produc prin contracţia lor ab
ducţia, flexia şi opoziţia degetului mic, de unde şi denumirea lor.

Muşchii regiunii plantare mijlocii(m. flexor scurt al degetelor, m. pătrat al plantei, m.


lombricali, m. interosoşi ai piciorului, m. interososi plantari, m. interosoşi dorsali)
îndeplinesc un rol izotonic şi mai ales izometric în menţinerea bolţii piciorului.

18

S-ar putea să vă placă și