„Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon

Într-o dimineaţă de toamnă din anul 1814, în Bucureşti, un tânăr îmbrăcat sărăcăcios, cu chipul
arătând viclenie şi ambiție grosolană, aştepta la intrarea casei marelui postelnic Andronache Tuzluc.
Tânărul era Dinu Paturică, fiul logofătului Ghinea Păturică, supus al boierului, aducea scrisoare de la
tatăl său, prin care acesta îl ruga pe boier să îl ia în slujba sa pe Dinu. Astfel, acesta devine ciubucciu.

Fanariotul Andronache Tuzluc era mare postelnic în slujba domnitorului Gheorghe Caragea. Ajunsese
la acest rang făcând servicii neonorante fiicei şi fiului domnitorului. Urcase din treaptă în treaptă în
ierarhia boierească, storcând prin jaf şi viclenie tot ce se putea dintr-o slujbă, apoi cumpărând cu bani
şi servicii necurate rangul următor.

Averea marelui postelnic crescuse odată cu rangul. Acum nu mai avea decât dorinţa de a avea drept
soţie pe Maria, fiica frumoasă, cu suflet curat, a banului C... Când în sfârșit merge și o cere, aceasta îl
refuză. Apelează atunci la principele Caragea.

Domnitorul Caragea îl invită pe banul C. Să stea de vorbă și îi spune despre dragostea pe care
Andronache o poartă pentru Maria, dar acesta își apără fiica susținând că ea nu vrea să se mărite cu
el.

După ce află de refuzul hotărât al banului, postelnicul Tuzluc se dezlănţui într-o viaţă de dezmăţ,
punându-se pe chefuri şi serate cu cei mai desfrânaţi dintre boieri. Cu toate acestea el avea o iubită,
pe chera Duduca.

Când Dinu Păturică ajunsese în casa postelnicului Andronache Tuzluc, ştia să scrie şi să citească
româneşte şi foarte puţin în limba greacă. Ştia să întocmească diferite documente şi ştia să-i
tortureze pe ţărani pentru a le lua ultimii bani pentru dări.

Fiind supus şi linguşitor cu boierul, acesta hotărî ca, după ce îşi îndeplinea slujba de dimineaţă, să îl
trimită la şcoală să înveţe bine limba greacă, limba vorbită de cei sus-puşi în vremea aceea. În doi ani
Dinu vorbea perfect greceşte şi citise cărţile din biblioteca stăpânului, mai ales operele lui Machiavelli.
Dinu Păturică se trezea de dimineaţă când se lumina de ziuă, intra la boier când se trezea, îl ajuta să
se îmbrace, îi aducea dulceața, cafeaua şi ciubucul. Când pleca boierul, se ducea la administratorul
casei, îl acoperea cu linguşeli, apoi pleca la el în cameră. Spăla feligenele de cafea şi curăţa
ciubucurile, apoi se punea pe studiat. Când venea stăpânul, se ducea şi servea la masă cu mare zel.

Într-o zi, postelnicul îl roagă pe Dinu să o păzească pe Duduca.

În drum spre casa Cherei Duduca, Dinu Paturică se întâlni cu vătaful Niculăiţă. Acesta află astfel de
cearta dintre Duduca și postelnic.

La puţin timp după aceasta, într-o seară, după ce postelnicul plecă de la amanta sa, veni iubitul
acesteia, să-i cânte sub ferestre. Dinu Păturică auzi, îşi dădu seama despre ce este vorba şi ieşi în
grădină. Îl prinse pe îndrăgostit şi, prefăcându-se că îl crede un hoț, începu să strige după ajutor, cu
mult zgomot.

Duduca îşi dădu seama că nu va putea să scape de Păturică. Coborî în grădină, îi şopti iubitului că
legătura lor s-a terminat, iar ciocoiului îi spuse să îi dea drumul flăcăului de data asta şi, dacă l-o mai
prinde pe acolo, să-i facă ce va voi. Odată iubitul eliberat, cei doi urcară în tăcere în camerele lor.

Duduca îl chemă a doua zi de dimineaţă pe Dinu la ea. Îl pofti să bea cafeaua cu ea, dar el se prefăcu
că nu îndrăzneşte. Îl privi cu atenţie şi văzu că tânărul arată bine. Atunci ea îl încurajă prin vorbe şi
prin atitudine.

Cei doi își declară dragostea unul celuilalt și plănuiesc să fure toți banii postelnicului.

Evreu naturalizat printre fanarioţi, lăcomia de bani îl împinsese pe chir Costea Chiorul să fie negustor,
cămătar, mijlocitor de întâlniri amoroase şi denunțător la spătărie, la politie folosea lăcomia femeilor
întreţinute pentru a vinde fel de fel de haine vechi, dar strălucitoare, fel de fel de false bijuterii care
străluceau ca diamantele. Îi împrumuta cu bani pe tinerii feciori de boieri, în vederea viitoarelor lor
moşteniri, îşi folosea şi fetele ca să îi facă să cumpere fel de fel de lucruri fără valoare, pe bani grei.
Avea intrare în toate casele boiereşti, căci ştia să se facă plăcut, pentru a-i jupui apoi pe cei cărora le
făcea la început felurite daruri. Acesta era omul pe care se gândiseră Dinu şi Duduca să îl ia complice.

Postelnicul era mulţumit că pusese paznic credincios la amantă şi că aceasta îl iubea cu înflăcărare. Îl
răsplăti pe Dinu Păturică cu ranguri întâi mai mici, apoi mai mari, astfel că ciocoiul ajunse în scurtă
vreme pitar, dregător care are în grijă aprovizionarea curţii cu pâine. Vătaful de curte simțise ce fel de
om era Păturică încă de când venise la curte, în urmă cu patru ani. Îl observase fără a fi simţit şi ştia
tot ce se întâmplase.

Din grijă pentru soarta stăpânului său se duse la acesta şi îi povesti toate câte le ştia despre
necredinţa amantei şi cârdăşia cu ciocoiul. Postelnicul, orbit de dragostea lui pătimaşă, nu crezu şi îl
izgoni pe vătaf de la curte. Chiar atunci sosi şi Chera Duduca. Femeia simțise ce se întâmplase şi îi făcu
o scenă furioasă boierului. Îi reproşă că i-l pusese paznic pe Dinu, care o urmărea peste tot şi pe care
nu îl putea suferi.

De cum se instală ca vătaf, Dinu preluă controlul asupra întregii gospodării, dădu afară oamenii
boierului şi puse oameni de-ai lui. A doua zi, Dinu pleca împreună cu o gardă de douăzeci şi cinci de
oşteni. Pe drum este oprit de niște hoți cu care ia masa. Când ajunge la una dintre moșii, întâlnește o
mulțime de țărani care erau foarte nemulțumiți de ceea ce făcea postelnicul.

Într-o zi veni să solicite o slujbă un boier care credea că meritele sunt îndeajuns ca să o primească.
Dinu îl întrebă de la obraz ce dă să îl facă ispravnic, iar acela plecă indignat. Veni îndată altul care voia
să fie ispravnic. Dinu îi spuse că sunt vremuri grele, iar solicitantul înţelese imediat. Întrebă cât cere,
încercă să se mai tocmească, dar nu reuşi. Dădu cât ceruse Dinu şi primi hârtia de numire.

Vodă Caragea primi o scrisoare de taină de la un amic al său de la Poarta Otomană. Acesta îl vestea că
padişahul primise reclamaţii împotriva lui, precum că jefuieşte ţara şi prigoneşte pe boierii de frunte.
Vodă se îngrijoră şi se înfurie, pentru că trimitea anual peşcheşuri grele la otomani, iar acum hoţii
uitaseră de zecile de mii de galbeni, de berbeci, unt, miere, grâu.

Tocmai în acel moment sosi postelnicul Andronache Tuzluc, să întrebe cum răspunsese banul C. la
cererea făcută de vodă în numele lui. Auzind, vodă sări în sus de mânie şi îi spuse că banul l-a refuzat,
fiindcă e cel mai mare dintre toţi hoţii şi un om necinstit în toate. Înfuriindu-se şi mai rău, vodă îi ceru
să obţină până a doua zi o scrisoare în care banul C. să scrie că îl iartă pentru că avusese neruşinarea
să îi ceară fata de soţie.

în beciurile caselor postelnicului, Dinu Păturică pregătise petrecerea ciocoilor, o masă mai ceva decât
cea a stăpânului său. Deîndată ce musafirii şi postelnicul plecară, ciocoiul coborî în camera în care
dădea ospăţul. Aceasta era mai frumos şi mai cu grijă împodobită chiar decât odăile postelnicului.

Pe când Păturică încheia lecţia de furat, sosi vătaful Neculăiță, cu lăutarii după el. Vesel nevoie mare
se aşeză la masă şi le spuse că e fericit.

Vătaful de curte izgonit de postelnic, Gheorghe, se făcu jălbar. Ştia bine greceşte, scria frumos
româneşte, cunoştea legile şi, mai ales, nu mai voia să fie vătaf. Era cinstit şi nu putea suferi hoţia
slugilor. Într-o zi, aflându-se la slujba lui prost plătită, îl cunoscu pe banul C. Bătrânul boier preţui
cinstea, frumoasa purtare a lui Gheorghe şi cunoştinţele lui, aşa că îl angajă în casa lui, drept
grămătic. Gheorghe se îndrăgostește de Maria și în scurt timp și ea se îndrăgostește de el. După ce
Gheorghe află că banul și-a dat seama de relația lor, alege să se despartă de Maria și să plece de la
curte, dar mai întâi îi dă unei slugi o scrisoare pe care să i-o ducă stăpânului. Banul citește scrisoare și
decide să o lase pe Maria să se căsătorească cu alesul ei.

Dinu Păturică ajută mulți oameni să ajungă în funcții importante și în acest fel căștigă mulți bani.

În timpul lui Caragea Vodă, fiica sa, domniţa Ralu, clădi la Cişmeaua Roşie o sală de bal în care s-au dat
primele reprezentaţii de teatru.

Într-o seară, postelnicul îi ceru lui Dinu Păturică socoteala cheltuielior, căci se părea că banii s-au dus
cam repede. Ciocoiul îi arătă imediat catastiful socotelilor, dovedind că s-au cheltuit sume mari
pentru întreţinerea casei postelnicului si cea a Duducăi, şi arătând că s-au şi împrumutat sume mari.
Cum ieşi ciocoiul, apăru Duduca. Frumoasa femeie îi făcu o scenă boierului, care se sfârşi cu
promisiunea că va avea haine şi giuvaieruri noi şi va fi dusă la teatru, să vadă opera Italiana în Algir.

La 8 septembrie 1818, la teatrul de la Cişmeaua Roşie, avea loc premiera operei lui Rossini, Italiana in
Algir. La spectacol avea să asiste şi domnitorul, împreună cu familia şi suita sa. Beizadea Costache, din
loja sa, o remarcă pe Duduca. Fosta sa iubită, răpitor de frumoasă şi scânteind de giuvaere scumpe se
afla în loja lui Tuzluc. Cum povestea de pe scenă semăna cu povestea postelnicului, iubitei şi vătafului
său, doi spectatori comentară râzând, fără să ştie că postelnicul îi aude. Aşa află el că amanta şi sluga
i-au mâncat averea.

Chir Costea Chiorul sosi la casa postelnicului Tuzluc şi intră pe furiş în odaia lui Dinu Păturică. Îşi
puseră la punct socotelile, pentru a nu fi prinşi că au afaceri prefăcute. Dinu Păturică îi dădu
negustorului banii ce îi datora fiindcă îi cumpărase pe numele lui moşia Răsucita, a postelnicului
Tuzluc.

A doua zi merseră la mezat, o licitaţie la care se vindeau bunurile boierilor datornici. După vânzarea
hainelor şi bijuteriilor avu loc licitaţia de moşii. Chir Costea Chiorul cumpără alte două moşii ale
postelnicului, în numele marelui pitar Dinu Păturică.

Dinu Păturică ajunsese sameş, casier, la hătmănie, conducerea supremă a armatei. Şi în această
calitate făcuse fel de fel de hoții. După ce îl păcăli pe hatman să-i semneze o hârtie care il acoperea în
cazul pietrei, ciocoiul îl sili pe un biet boier de ţară să îi dea ruşfet, mită, pentru a i se elibera cât mai
curând banii ce i se cuveneau pentru vânzarea unei moşii. Ajuns acasă, ciocoiul află că vodă Caragea
fugise şi se bucură, căci aşa se sfârşise cu totul puterea postelnicului, care nu mai avea cui să-l
reclame că ii furase toată averea.

Aflând că urmează să fie înlocuit de pe tronul țării, Vodă Caragea fugise fără veste in Europa cu
familia şi averea sa.

Postelnicul Andronache Tuzluc se întristă, căci nu avusese prieteni şi cel mai apropiat ii fusese Vodă.
Totuşi, se gândi că mai are doi oameni alături de el, pe Dinu Păturică şi pe Chera Duduca. Acasă, însă,
dezastru: află că Dinu îi luase toată averea, că rămăsese chiar şi fără acoperişul de deasupra capului.
Furios, boierul se duse la spătărie să reclame, dar, nemaifiind Voda Caragea, nu se mai bucura nici el
de trecere, şi spătarul îl lua peste picior.

Dinu Păturică avea acum o avere mare: trei moşii, două vii şi o casă mare şi frumoasă. Voia însă şi un
rang pe măsură. Sultanul il numi domnitor în Ţara Românească pe Alexandru Şuţu. Ciocoiul se
informă imediat care sunt prietenii acestuia şi intră pe sub pielea lor. În curând, toţi îi frecventau casa,
îi beau băuturile şi îi făceau ochi dulci femeii sale. Până la urmă primi rang de boier mare şi funcţia de
ispravnic de străini, prin care intră în relaţii cu consulul rus şi cu cel austriac.

Într-o zi, pe când dădea un ospăţ strălucitor, sosi la el acasă tatăl său. Întâi nu ii veni să creadă că e
casa fiului său. Apoi ceru cuiva să îl ducă la Dinu. Acesta nu îndrăzni, boierul ridică glasul şi fiul său îl
auzi. Dinu Păturică ieşi repede şi porunci să fie izgonit, spunând că el nu are tată. Atunci tatăl său îl
blestemă să îl gonească toţi şi să nu îl ajute nimeni când i-o fi greu, apoi plecă.

Alexandru Şutu fu otrăvit şi Dinu Păturică îşi pierdu protectorul. În ţară intră Alexandru Ipsilanti şi
Păturică se duse să se pună bine şi cu el.

Ipsilanti, invidos pe calitățile lui Tudor Vladimirescu, sigur că acesta îl va pune in umbră, îi ceru lui
Păturică să ridice oamenii împotriva acestuia, pentru ca să îl înlăture de la putere. Răsplata:
deocamdată îl numi ispravnic peste două judeţe din cele care erau în stăpânirea lui.

Vătaful Gheorghe, plecat în Moldova, fusese luat ca secretar particular la Mihai-Vodă Şutu. Era tratat
cu onoruri, fu înălţat la rangul de mare comis şi primi bogate daruri domneşti. Inima îl trăgea însă
înapoi în Ţara Românească, aşa că se întoarse.
Gheorghe nu îi găsi pe cei dragi. Maria se îmbolnăvise grav şi tatăl său se hotărâse să se mute cu totul
la munte. Îl găsi însă pe postelnicul Tuzluc, bolnav şi neputincios, şi plăti unei femei să îl îngrijească
bine, într-o casă frumoasă şi curată. De la femeie află şi de soarta celor trei complici care il ruinaseră
pe Tuzluc. Chir Costea Chiorul fusese prins cu un mofuzluc, un faliment mincinos şi acum era pe cale
să înfunde ocna. Lui Dinu Păturică încă îi mergea bine.

Dinu Păturică reuşise ceea ce îi promisese lui Ipsilanti. Tudor, care nu suferea asemenea fapte, îi
pedepsise aspru, cu moartea, fie că erau soldaţi, fie că erau ofiţeri. Într-o seară, Păturică se duse în
lagărul sau tabăra de la Cotroceni, unde se afla o parte a oştirii lui Tudor. Se folosi de nemulţumirea
unor comandanti care promiseră că, dacă Tudor va mai omorî pe careva dintre oamenii lui, ei îl vor
părăsi.

Eteria avea drept scop să răscoale toate popoarele aflate sub asuprirea otomană şi să le obţină
eliberarea. Lui Alexandru Ipsilant i se rezervase un rol important, dar lipsa de disciplină, de moralitate
şi diplomaţie făcură să nu poată îndeplini acest fel pe căi cinstite şi recurse la intrigi. Una dintre
urzelile sale era făptuită de Dinu Păturică. Dinu se duce la Ipsilanti și îi spune că dacă îi va da două
sute de arnăuți și pe căpitanul Iordache i-l va aduce pe Tudor Vladimirescu.

Dinu Păturică se prezentă la Alexandru Ipsilanti şi fi spuse că il legase, apoi il tăiase pe Tudor
Vladimirescu şi îl aruncase intr-un put. Ipsilanti îi dădu hârtia de numire ca ispravnic peste două judeţe
şi ii promise că, de va deveni domn, îl va face caimacam al Craiovei. Proaspătul ispravnic se duse la
noii săi supuşi şi le promise dreptate. După aceea se puse şi înlocui pe toți oamenii din administrația
judeţelor cu oamenii săi. Mai departe, începu a jupui de avere oamenii, mai ales că Ipsilante trimitea
mereu după bani şi vite.

Revoluţia căzu şi Grigore Ghica ajunse domn în Tara Românească. Noul domnitor află nelegiuirile lui
Dinu Păturică, porunci să fie aruncat în ocna părăsită, averea lui să fie vândută, iar cu banii să fie
despăgubiţi cei săraci.

Dinu Paturică se afla de trei luni de zile intr-o ocnă părăsită de la Telega. Sănătatea i se ruinase şi
aştepta cu nerăbdare răspuns la scrisorile pe care le trimisese printr-un om al său la foştii lui prieteni.
Omul fi aduse două scrisori, dar niciuna nu aducea veşti bune. Una il vestea că Duduca, soția lui, a luat
tot din casă şi a fugit cu un turc peste Dunăre, părăsind copiii. Cealaltă spunea că vodă nu îl iartă şi e
hotărât să îl lase să putrezească în ocnă, spre a fi o pildă pentru ceilalti jecmănitori. Ciocoiul mai trăi
şapte luni, chinuit de disperare şi de halucinații. A doua zi după moartea sa, Chir Costea Chiorul işi
primea pedeapsa pentru falimentul fraudulos prin care sărăcise o mulțime de oameni. Fu bătut cu
nuiele de salcie prin toate piețele oraşului. Tocmai se pregăteau, în încheierea pedepsei, să il
tintuiască cu urechile de stâlp, când chiar pe ulița aceea îşi încrucişară drumul carele ce li duceau pe
ultimul drum pe Andronache Tuzluc şi pe Dinu Paturică... Chera Duduca îşi primi şi ea pedeapsa.
Turcul, noul ei bărbat, li descoperi purtarea şi, după legile musulmane, cadiul porunci să fie cusută
într un sac şi aruncată în Dunăre.
De Sfântul Gheorghe, în anul 1825, la mânăstirea Mihai-Vodă se săvârşea o nuntă domneasca, cu tot
fastul. În uşa bisericii, domnul ţării, Grigore-Vodă Ghica, împreună cu mitropolitul ţării, cu doamna sa
şi cu boierii, aşteptau mirii.

După săvârşirea cununiei, domnitorul îl numi pe mire mare spătar, judecător suprem, şi îl făcu şi
caimacam, locţiitorul domnitorului, al Craiovei. Fericiţii miri erau Gheorghe, fostul vătaf al
postelnicului Andronache Tuzluc, şi Maria, fiica banului C.