Ciocoii vechi și noi

Capitolul 1

Într-o dimineaţă de toamnă din anul 1814, în Bucureşti, un tânăr îmbrăcat sărăcăcios, cu chipul
arătând viclenie şi ambitie grosolană, aştepta la intrarea casei marelui postelnic Andronache Tuzluc.
Tânărul era Dinu Paturică, fiul logofătului Ghinea Păturică, supus al boierului. Aducea scrisoare de la
tatăl său, prin care acesta îl ruga supus pe boier să îl ia în slujba sa pe Dinu.

Devenit ciubucciu, Dinu Paturică primi o cameră mică şi întunecoasă, în care se aflau o vatră cu un
ibric urias pentru cafea, un dulap cu ciubuce (pipe cu țeavă lungă), cu feligene (cești) pentru cafea şi
chisele (vase) de dulceață. Langă dulap era un pat de scânduri, acoperit cu o pâtură. Privind pe
fereastră la averea boierului, tânărul şi spunea in sinea lui că prefăcătoria, şiretenia şi curajul vor ajuta
sa aibe şi el bogății ca acelea.

Capitolul 2

Fanariotul Andronache Tuzluc era mare postelnic (boier de rang mare) în slujba domnitorului
Gheorghe Caragea. Ajunsese la acest rang făcând servicii neonorante fiicei şi fiului domnitorului.
Urcase din treaptă în treaptă în ierarhia boierească, storcând prin jaf şi viclenie tot ce se putea dintr-o
slujbă, apoi cumpărând cu bani şi servicii necurate rangul următor.

Averea marelui postelnic crescuse odată cu rangul. Acum nu mai avea decât dorinţa de a avea drept
soţie pe Maria, fiica frumoasă, cu suflet curat, a banului C... Acesta, un român cu principii nobile, se
temu să îl refuze pe faţă şi îi dădu speranțe, dar postelnicul înţelese că era refuzat. Apelă atunci la
principele Caragea.

După trei zile, banul C... era chemat la vodă. Se duse întâi la Maria şi o întrebă dacă l-ar vrea de bărbat
pe cel susţinut de domnitor. Fata refuză cu oroare să ia un ciocoi grec, un parvenit, care în câţiva ani
ajunsese din sărăntoc, boier mare, prin slujbele mârşave făcute domniţei şi beizadelei. Încheie
spunând că preferă să se ducă la mânăstire.

Îmbrăcat cu "anteriu de atlaz vişiniu, încins cu şal de Țarigrad, cu biniş de postav albastru-închis,
încălţat cu meşi şi papuci de saftian galben; la brâu cu hanger de aur, iar în cap cu un gugiuman de
samur cu fundul roşu", bătrânul boier ajunse la Palatul domnesc. Acesta era plin de boieri îmbrăcaţi şi
ei după moda Fanarului, înăuntru, şi de oameni din popor, de măscărici, de simigii, salepgii şi bragagii,
în curte. Marele ban îl salută respectuos, dar fără căldură sau plăcere pe domnitor, iar acesta înţelese,
dar se făcu a nu observa.

Capitolul 3

Vodă Caragea îl făcu să aştepte pe ban mai mult de o oră. Când sosi, îi spuse că postelnicul
Andronache Tuzluc s-a plâns că nu vrea să îi dea fata de soţie. Îi ceru el fata în numele postelnicului,
crezând că boierul român nu va avea curaj să îl refuze. Banul îl refuză totuşi, deşi ştia că îl puteau
aştepta moartea ori surghiunul.

Domnul fanariot se stăpâni, căci în ţară boierii români începuseră a se răzvrăti, iar de la
Constantinopol veneau ştiri rele. Aflând de la banul că Tuzluc pradă sărmanii din toată ţara, se
prefăcu a fi interesat de pedepsirea lui. Când banul plecă de la vodă, drumul i se încrucişă cu al
postelnicului, care venea să afle rezultatul planului său.

Capitolul 4

După ce află de refuzul hotărât al banului, postelnicul Tuzluc se dezlănţui într-o viaţă de dezmăţ,
punându-se pe chefuri şi serate cu cei mai desfrânaţi dintre boieri. Cu toate acestea el avea o iubită,
pe chera Duduca.

Frumoasa femeie avusese o poveste de dragoste cu fiul domnitorului, dar acesta o părăsise la scurt
timp. Acceptase dragostea marelui postelnic, fiindcă era iubitoare de lux şi de bogăţie, dar inima i-o
dăruise gratis unui tânăr şi sărac calemgiu. Postelnicul află şi vru să o izgonească, dar femeia se
prefăcu atât de bine că e nevinovată, încât până la urmă îi ceru el iertare că a bănuit-o.

Capitolul 5

Când Dinu Păturică ajunsese în casa postelnicului Andronache Tuzluc, ştia să scrie şi să citească
româneşte şi foarte puţin în limba greacă. Ştia să întocmească diferite documente şi ştia să-i
tortureze pe ţărani pentru a le lua ultimii bani pentru dări.

Fiind supus şi linguşitor cu boierul, acesta hotărî ca, după ce îşi îndeplinea slujba de dimineaţă, să îl
trimită la şcoală să înveţe bine limba greacă, limba vorbită de cei sus-puşi în vremea aceea. În doi ani
Dinu vorbea perfect greceşte şi citise cărţile din biblioteca stăpânului, mai ales operele lui Machiavelli.
Dinu Păturică se scula de dimineaţă când se lumina de ziuă, intra la boier când se trezea, îi freca
picioarele, îl ajuta să se îmbrace, îi aducea dulceața, cafeaua şi ciubucul. Când pleca boierul, se ducea
la vătaful de curte, administratorul casei, îl acoperea cu linguşeli, apoi pleca la el în cameră. Spăla
feligenele de cafea şi curăţa ciubucurile, apoi se punea pe studiat. Când venea stăpânul, se ducea şi
servea la masă cu mare zel.

În afară de acestea, el era foarte amabil cu toţi servitorii casei, îi ajuta şi le lua partea în faţa vătafului,
încât îl îndrăgiseră toţi. Numai vătaful îşi dăduse seama ce fel de om e şi ce gânduri are. În timpul
acesta avusese loc scena de gelozie dintre boier şi Chera Duduca. Dorind să o supravegheze pe
femeie, boierul îi încredinţă această treabă lui Dinu Păturică. Fericit, acesta îi scrise tatălui său că a pus
mâna pe pâine şi pe cutit. Boierul, sluga şi amanta erau acum legati prin interesele lor.

Capitolul 6

În drum spre casa Cherei Duduca, Dinu Paturică se întâlni cu vătaful Niculăiţă. Acesta îl învăţă să nu-i
spună stăpânului dacă o va prinde pe chera Duduca cu iubitul ei, calemgiul. Femeia l-ar fi convins pe
postelnic, cu farmecele ei, că e nevinovată, iar el ar fi fost cel pedepsit. Mulțumit că vătaful i-a
adeverit planurile pe care şi le făcuse, Dinu plecă mai departe. Ciocoiul îi dădu femeii scrisoarea de la
postelnic. Acesta îi scria că Dinu îi va fi slugă credincioasă de acum încolo. Duduca pricepu că îi va fi
paznic şi încercă să îi încovoaie spinarea. Dinu îi arătă o supunere vicleană din care ea pricepu ce
fățarnic este. Atunci îşi schimbă purtarea şi îi promise prietenia ei.

Capitolul 7

La puţin timp după aceasta, într-o seară, după ce postelnicul plecă de la amanta sa, veni iubitul
acesteia, să-i cânte sub ferestre. Dinu Păturică auzi, îşi dădu seama despre ce este vorba şi ieşi în
grădină. Îl prinse pe îndrăgostit şi, prefăcându-se că îl crede un hot, începu să strige după ajutor, cu
mult zgomot.

Duduca îşi dădu seama că nu va putea să scape de Păturică. Coborî în grădină, îi şopti iubitului că
legătura lor s-a terminat, iar ciocoiului îi spuse să îi dea drumul flăcăului de data asta şi, dacă l-o mai
prinde pe acolo, să-i facă ce va voi. Odată iubitul eliberat, cei doi urcară în tăcere în camerele lor.

Capitolul 8

Duduca îl chemă a doua zi de dimineaţă pe Dinu la ea. Îl pofti să bea cafeaua cu ea, dar el se prefăcu
că nu îndrăzneşte. Îl privi cu atenţie şi văzu că tânărul arată bine. Atunci ea îl încurajă prin vorbe şi
prin atitudine. Puse o slujnică să aducă şi lichior şi îl trată, aruncându-i priviri galeşe. Ciocoiul, ameţit,
privi cu dorinţă către frumoasa femeie, iar aceasta fu sigură de triumful ei. Îi spuse că îl iubeşte,
fiindcă e tânăr şi frumos şi mândru. Se îmbrăţişară şi, după două ore, se despărţiră multumiti fiecare
că îşi cîştigase un complice la jefuirea averii postelnicului.

Capitolul 9

Dinu Păturică aşteptă ca Duduca să fie prima care să pomenească de ceea ce doreau amândoi, să
mănânce averea postelnicului. Într-o seară, venind vorba despre un tânăr care fusese în aceeaşi
poziţie ca el, dar iubita lui se îngrijise să salte pe scara socială, Dinu îi dădu de înţeles Duducăi că ea nu
făcuse nimic pentru el. Femeia promise că îşi va îndrepta greşeala şi îi spuse că postelnicul îşi cheltuie
averea în petreceri, aşa că mai bine să se bucure ei de ea. Complicii făcură planuri, el să îl încarce pe
boier la socoteli şi să-i speculeze moşiile, ea să-i ceară diamante, şaluri şi mătăsuri. Se gândiră şi la un
om care să stoarcă banii grecului fără să îi dea de gol pe ei.

Capitolul 10

Evreu naturalizat printre fanarioţi, lăcomia de bani îl împinsese pe chir Costea Chiorul să fie negustor,
cămătar, mijlocitor de întâlniri amoroase şi denunțător la spătărie, la politie. Folosea lăcomia femeilor
întreţinute pentru a vinde fel de fel de haine vechi, dar strălucitoare, fel de fel de false bijuterii care
străluceau ca diamantele. Îi împrumuta cu bani pe tinerii feciori de boieri, în vederea viitoarelor lor
moşteniri, îşi folosea şi fetele ca să îi facă să cumpere fel de fel de lucruri fără valoare, pe bani grei.
Avea intrare în toate casele boiereşti, căci ştia să se facă plăcut, pentru a-i jupui apoi pe cei cărora le
făcea la început felurite daruri. Acesta era omul pe care se gândiseră Dinu şi Duduca să îl ia complice.
Capitolul 11

Postelnicul era mulţumit că pusese paznic credincios la amantă şi că aceasta îl iubea cu înflăcărare. Îl
răsplăti pe Dinu Păturică cu ranguri întâi mai mici, apoi mai mari, astfel că ciocoiul ajunse în scurtă
vreme pitar, dregător care are în grijă aprovizionarea curţii cu pâine. Vătaful de curte simțise ce fel de
om era Păturică încă de când venise la curte, în urmă cu patru ani. Îl observase fără a fi simţit şi ştia
tot ce se întâmplase.

Din grijă pentru soarta stăpânului său se duse la acesta şi îi povesti toate câte le ştia despre
necredinţa amantei şi cârdăşia cu ciocoiul. Postelnicul, orbit de dragostea lui pătimaşă, nu crezu şi îl
izgoni pe vătaf de la curte. Chiar atunci sosi şi Chera Duduca. Femeia simțise ce se întâmplase şi îi făcu
o scenă furioasă boierului. Îi reproşă că i-l pusese paznic pe Dinu, care o urmărea peste tot şi pe care
nu îl putea suferi. Îi ceru să îl scoată imediat din casa ei. Fericit de această dovadă de nevinovăție,
boierul îl luă înapoi pe Dinu Păturică şi şi-l făcu vătaf de curte.

Capitolul 12

De cum se instală ca vătaf, Dinu preluă controlul asupra întregii gospodării, dădu afară oamenii
boierului şi puse oameni de-ai lui. Bucuros că a pus un om aşa de gijuliu cu averea lui, postelnicul
Tuzluc îi dădu mână liberă să facă controale şi la toate moşiile, viile, livezile şi ce acareturi mai avea el.
A doua zi, Dinu pleca împreună cu o gardă de douăzeci şi cinci de oşteni. Pe drum întâlniră o ceată de
hoţi, pe al cărei căpitan îl cunoştea şeful gărzii. Îl întâlnise la şeful poliţiei când îşi reînnoise funcţia
de...căpitan de hoţi! Dinu şi şeful gărzii fură poftiti la masă de hoţi, care pregătiră chiar atunci cinci
miei fripti hoţeşte, mămăligă, ouă coapte, unt, ceapă şi usturoi, udate cu vin de Cernăteşti. Ajunseră
apoi la moşia Răsucita. Aici ţăranii aveau numai plângeri împotriva arendaşului grec, care îi sărăcise şi
îşi bătea joc de ei. Dinu află apoi de la iscoadele lui că arendaşul jefuise şi averea boierului, vânduse
toţi copacii din pădure, vindea peştele din heleşteu, lăsase hanul, cârciumile, morile, de izbelişte.

Arendaşul află de cercetările ciocoiului şi veni iute la acesta. Dinu Păturică îi arătă însemnările sale şi
spuse că trebuie să plătească despăgubire o sută de pungi cu bani. Arendaşul îi oferi drept mită
jumătate din sumă. Dinu se făcu prima oară vinovat de luare de mită apoi făcu tot aşa şi la celelalte
moşii. Când se întoarse acasă, la Bucureşti, puse în fundul sipetului său două sute de pungi cu bani şi
îşi spuse multumit "Doamne ajută!...Una la mână!"

Capitolul 13

Postelnicul Andronache folosea marea influenţă pe care o avea la curtea lui Caragea-Vodă pentru a
da funcţii şi favoruri celor care şi le dădeau, fireşte, tot cu luare de mită. Îl folosi şi pe Dinu, pentru a
mijloci înţelegerile şi, de aici noi prilejuri de luare de mită pentru ciocoi, care câştiga de două ori mai
mult decât stăpânul său.

Într-o zi veni să solicite o slujbă un boier care credea că meritele sunt îndeajuns ca să o primească.
Dinu îl întrebă de la obraz ce dă să îl facă ispravnic, iar acela plecă indignat. Veni îndată altul care voia
să fie ispravnic. Dinu îi spuse că sunt vremuri grele, iar solicitantul înţelese imediat. Întrebă cât cere,
încercă să se mai tocmească, dar nu reuşi. Dădu cât ceruse Dinu şi primi hârtia de numire.

Capitolul 14

Vodă Caragea primi o scrisoare de taină de la un amic al său de la Poarta Otomană. Acesta îl vestea că
padişahul primise reclamaţii împotriva lui, precum că jefuieşte ţara şi prigoneşte pe boierii de frunte.
Vodă se îngrijoră şi se înfurie, pentru că trimitea anual peşcheşuri grele la otomani, iar acum hoţii
uitaseră de zecile de mii de galbeni, de berbeci, unt, miere, grâu.

Tocmai în acel moment sosi postelnicul Andronache Tuzluc, să întrebe cum răspunsese banul C. la
cererea făcută de vodă în numele lui. Auzind, vodă sări în sus de mânie şi îi spuse că banul l-a refuzat,
fiindcă e cel mai mare dintre toţi hoţii şi un om necinstit în toate. Înfuriindu-se şi mai rău, vodă îi ceru
să obţină până a doua zi o scrisoare în care banul C. să scrie că îl iartă pentru că avusese neruşinarea
să îi ceară fata de soţie.

Postelnicul se duse la banul C. şi întâi îl minţi, spunând că are nevoie de scrisoare fiindcă vodă voia să
îl însoare cu o nepoată a lui şi vrea să fie sigur că nu se supără banul. Bătrânul boier îşi dădu seama de
minciună şi nu voi să-i dea scrisoarea. Atunci postelnicul căzu în genunchi şi spuse adevărul. Dacă nu
aducea scrisoarea, îl aştepta pedeapsa cu țintuirea în poartă. De milă, banul i-o dădu, postelnicul o
duse lui Vodă Caragea şi reintră în grațiile lui mai tare decât înainte.

Capitolul 15

larna lui 1817 se instalase devreme şi fi izgonise prin case pe locuitorii din clasa de mijloc a
Bucureştilor. Vara, aceştia petreceau după placul inimii la grădinile Breslea, Barbálată, Cişmigiu şi
Giafer. Neguţătorii şi meşteşugarii, cu familiile lor, întindeau masa la iarbă verde, beau şi mâncau,
jucau hora şi alte dansuri populare, apoi iar beau, mâncau şi glumeau. În timpul acesta lăutarii cântau
fără oprire, când melodii de joc, când cântece de dragoste. Copiii mâncau cozonaci şi covrigi, alune
prăjite şi floricele de porumb, apoi luau şerbet şi bragă. Băieții se jucau cu mingea şi cu arşicele, iar
fetitele se jucau de-a ascunselea ori de-a baba oarba.Boierii aveau petreceri mai altfel. Se plimbau cu
caleşti şi butci cu arcurile poleite, se adunau mai multe familii la un loc şi, dacă voiau să mănânce la o
grădină, nu mergeau decât la grădina lui Scufa, la via Brâncoveanului din Dealul Spirii şi la grădina lui
Belu de lângă Văcăreşti, departe de ochii oamenilor de rand.

Boierii cei tineri deprinseseră repede moda luxului şi risipei, dictată de copiii lui Vodă, domniţa Ralu şi
beizadeaua Costache, principele moştenitor. Răul cel mai mare, care fi cuprinsese pe mai toţi, era
jocul de cărţi. Unul dintre cei mai aprinşi jucători era postelnicul Tuzluc, care fura ca un tâlhar şi
cheltuia ca un nebun. El dădea şi cele mai mari şi strălucite petreceri şi cele mai distrugătoare jocuri
de carti. La 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, era ziua numelui postelnicului. Se pregăti de masă şi
petrecere, aducând de la Constantinopole tot ce se găsea mai scump pentru a pune pe masă alături
de bunătățile ţării. După ce oaspeţii fură serviți întâi cu dulceață, apoi cu migdale, naut prăjit şi vutcă
de izmă şi în sfârşit cu cafea şi cu tutun în ciubuce, se puseră pe vorbit până când beizadea Costache,
plictisit, ceru să pună masa. Până când să pună masa, postelnicul ii pofti pe toţi in odala in care erau o
masă pentru jocul de cărţi şi una pentru şah. Cei mai mulți se aşezară în jurul mesei de cărți. Unul,
baronul Calicevschi, Ti învaţă să joace stos şi le goli buzunarele de mii de lei. Nu suferiră prea mult,
căci hoții jefuiseră sărmanii şi nu munciseră pentru aceşti bani. Baronul reuşi să îl atragă şi pe
beizadea Costache. Il lăsă întâi să câştige, apoi li lua toți banii. În sfârşit, se duseră la masă, mâncară şi
băură cât putură, apoi plecară. Postelnicul plecă şi el de acasă, către Chera Duduca.

Capitolul 16

în beciurile caselor postelnicului, Dinu Păturică pregătise petrecerea ciocoilor, o masă mai ceva decât
cea a stăpânului său. Deîndată ce musafirii şi postelnicul plecară, ciocoiul coborî în camera în care
dădea ospăţul. Aceasta era mai frumos şi mai cu grijă împodobită chiar decât odăile postelnicului.

Pe masă erau mâncăruri mai luxoase decât cele de la masa stăpânului: icre negre şi alte feluri de icre,
marinată de raci, sardele de Mitilene, măsline de Tessalia, smochine Santorini, halva de Adrianopole.
Printre aceste antreuri erau aşezate ordonat băuturile: carafe cu vin galben de Drăgăşani, cu vin roşu
de pelin de la mânăstirea Bistriţa, cu felurite vinuri orientale. Printre ele, rachiurile: de anason de Chio
şi mastica de Corint. Oaspeţii, vătafi de curte şi ei, pe la mari boieri, goliră într-o clipită farfuriile cu
mezelicuri şi atunci Păturică porunci să vină mâncarea: ciorbă de ştiucă, mihalţi şi păstrăvi rasol,
plachii, morun cu măsline, crapi umpluti cu stafide şi coconari, şi alte mâncăruri dintre cele care erau
numite pe atunci "bucate cu cheltuială".

Mâncară şi băură boiereşte cu toții, mai puțin unul, Vlad Boroboaţă, care aminti cu părere de rău de
ţăranii pe care îi afumau cu ardei iute ca să le ia banii şi de văduvele şi copiii cărora le luau pâinea de la
gură. Dinu Păturică, temător ca acesta să nu strice petrecerea ciocoilor, le dădu ghes să mănânce şi
să bea. Într-un târziu, sătui, începură a vorbi despre treburile lor necurate, Oaspeţii se plângeau că a
început să meargă greu cu furatul de la stapâni. Aceştia le controlau socotelile mult mai atent de la
un timp încoace. Dinu Păturică le spuse că aşa le trebuie, dacă nu ştiu să fure. Le arătă el cum trebuie
să fure la cumpărătu casei, scriind preţuri şi cantităţi mincinoase, iar la vremea încheierii de arende să-
i jupoaie pe arendaşi, dacă vor să mai primească în arendă moşiile, pădurile, viile, livezile, heleşteele
boierilor. Adică să devină fiecare om de lumea nouă, să ştie să fure cloşca de pe ouă.

Cpitolul 17

Pe când Păturică încheia lecţia de furat, sosi vătaful Neculăiță, cu lăutarii după el. Vesel nevoie mare
se aşeză la masă şi le spuse că e fericit. Boierul hotărâse să îşi facă case noi, aşa că avea să-şi facă şi el
din ce avea să fure, nişte case mai grozave decât ale boierului. Bucuroşi cu toţii porniră jocul. Jucau
hora, fără a-şi da seama cât de caraghioşi sunt cu poalele anterielor prinse la brâu, căci erau îmbrăcaţi
după moda boierilor fanarioți. În timp ce jucau, sosiră şi femeile după care trimisese Păturică, cele
mai frumoase şi mai căutate curtezane bucureştene ale acelor timpuri: Arghira (pe care o vizita în
secret şi vodă), Rozolina şi Calmuca. După cele trei frumoase intră şi muzica nemțească a
Niculescului. Muzicanții cântară altă muzică de dans, iar ciocoii şi damele dansară menuetul,
cracoviana, cotilionul, valsul. Numai că nu prea erau obişnuiţi ciocoii cu această muzică şi aceste
dansuri, aşa că o dădură pe chindie şi ca la uşa cortului. Abia în zori se potoliră şi plecară pe la casele
lor.
Capitolul 18

Vătaful de curte izgonit de postelnic, Gheorghe, se făcu jălbar. Ştia bine greceşte, scria frumos
româneşte, cunoştea legile şi, mai ales, nu mai voia să fie vătaf. Era cinstit şi nu putea suferi hoţia
slugilor. Într-o zi, aflându-se la slujba lui prost plătită, îl cunoscu pe banul C. Bătrânul boier preţui
cinstea, frumoasa purtare a lui Gheorghe şi cunoştinţele lui, aşa că îl angajă în casa lui, drept
grămătic.

Tânărul Gheorghe se dovedi harnic şi priceput şi se purtă cu demnitate, respectând şi pe cei mari, fără
a-i linguşi, dar şi pe cei mici, fără a cădea în familiarisme. Tânărul înaintă rapid în rangurile boiereşti,
întâi datorită aprecierii banului C, apoi chiar datorită lui vodă Caragea. Acesta aflase despre însuşirile
lui şi voise să arate lumii că ştie să răsplătească meritele.

Maria, fiica banului, văzând ce interes îi poartă tatăl său, se interesă şi ea de Gheorghe şi sfârşi prin a
simți iubire pentru el. Şi ea îi căzu dragă lui, dar atunci începură să se ferească unul de altul, fiindcă el
nu era de rangul ei şi era şi în slujbă la tatăl său.

Fata căzu chiar în melancolie şi atunci tatăl ei, care avusese nişte presimţiri, pricepu ce se întâmplă.
Gheorghe înţelese că banul şi-a dat seama şi părăsi casa. Îi lăsă banului o scrisoare în care explica
faptul că a plecat pentru a nu cădea în greşeală. După îndelung zbucium sufletesc, banul trimise după
Gheorghe, hotărât să-i dea fata de soție. Gheorghe plecase, însă, în Moldova.

Capitolul 19

Vodă Caragea începu să întreţină legături cu Eteria grecească. Sultanului nu îi plăcu acest lucru şi
începu să-i trimită avertismente, apoi trimise soli ca să-i ceară capul. Vodă îi făcu să dispară pe toţi
solii şi se apucă să strângă avuţii cât mai multe, ca să aibă cu ce fugi când va sosi momentul.
Postelnicul şi vătaful lui avură presimţiri despre ce urma să se întâmple şi începură şi ei a strânge cît
puteau de mult. Făcând o socoteală a averii strânse într-un an, Dinu Păturică văzu că are două sute de
pungi cu bani, moşia stapânului său, pe care o cumpărase pe nimic prin mijlocirea lui Chir Costea
Chiorul şi viile stăpânului. Lui Andronache Tuzluc îi mai rămăseseră două moşii şi casele, dar ciocoiul
pusese ochii şi pe acestea.

Capitolul 20

În timpul lui Caragea vodă, fiica sa, domniţa Ralu, clădi la Cişmeaua Roşie o sală de bal în care s-au dat
primele reprezentaţii de teatru. Tinerii greci din principate puseră în scenă piese pline de patriotism şi
ură împotriva tiraniei, ca Moartea lui Iuliu Cezar de Voltaire si altele asemenea. S-a distins atunci
tânărul C.Aristia, care interpreta cu succes şi roluri femeieşti, până la apariţia primelor actriţe. În
vremea revoluţiei de la 1821 teatrul îşi încetă activitatea. Abia după 1834, când deveni domn al Ţării
Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica, se înfiinţă o societate filarmonică, fondată de lon Eliade
Rădulescu, Ion Câmpineanu şi Costache Aristia. Societatea puse în scenă cu mare succes piesa
Mahomet de Voltaire, dar apoi, încet-încet, se destrămă. Abia pe la 1845 Constantin Caragiali şi
asociaţii lui deschiseră iar teatrul.
Capitolul 21

În timpul lui Caragea Vodă dorinţa de lux a femeilor ajunsese la apogeu. Toate visau aur, diamante şi
mătăsuri, fără să se întrebe dacă părinţii sau bărbaţii aveau cu ce să li le cumpere.

Într-o seară, postelnicul îi ceru lui Dinu Păturică socoteala cheltuielior, căci se părea că banii s-au dus
cam repede. Ciocoiul îi arătă imediat catastiful socotelilor, dovedind că s-au cheltuit sume mari
pentru întreţinerea casei postelnicului si cea a Duducăi, şi arătând că s-au şi împrumutat sume mari.
Cum ieşi ciocoiul, apăru Duduca. Frumoasa femeie îi făcu o scenă boierului, care se sfârşi cu
promisiunea că va avea haine şi giuvaieruri noi şi va fi dusă la teatru, să vadă opera Italiana în Algir.
Apăru şi Chir Costea Chiorul, înţeles cu ciocoiul şi amanta. Vicleana nu se lăsă până când boierul
îndrăgostit până peste cap nu îi luă mătăsurile cele mai scumpe şi o mulţime de bijuterii cu diamante,
rubine şi smaralde. Le luă pe datorie, garantând cu polițe care îl lăsau fără restul averii sale, ce
scăpase până acum neînhățat de ghearele celor trei complici.

Capitolul 22

La 8 septembrie 1818, la teatrul de la Cişmeaua Roşie, avea loc premiera operei lui Rossini, Italiana in
Algir. La spectacol avea să asiste şi domnitorul, împreună cu familia şi suita sa. Beizadea Costache, din
loja sa, o remarcă pe Duduca. Fosta sa iubită, răpitor de frumoasă şi scânteind de giuvaere scumpe se
afla în loja lui Tuzluc. Cum povestea de pe scenă semăna cu povestea postelnicului, iubitei şi vătafului
său, doi spectatori comentară râzând, fără să ştie că postelnicul îi aude. Aşa află el că amanta şi sluga
i-au mâncat averea.

Capitolul 23

În timpul reprezentaţiei feciorii boiereşti stăteau într-o odaie, îmbrăcaţi cu blănurile stăpânilor şi
fumând din ciubucele acestora. Mâncau, beau şi îşi bârfeau stăpânii. Slugile povestiră despre boierii
lor că unul lua peşcheşuri, altul se ţinea cu soră-sa, care îi mânca banii, pe altul îl înşela nevasta.
Petrecură aşa pe socoteala stăpânilor, până se termină spectacolul şi plecară acasă.

Capitolul 24

Chir Costea Chiorul sosi la casa postelnicului Tuzluc şi intră pe furiş în odaia lui Dinu Păturică.
Îşi puseră la punct socotelile, pentru a nu fi prinşi că au afaceri prefăcute. Dinu Păturică îi
dădu negustorului banii ce îi datora fiindcă îi cumpărase pe numele lui moşia Răsucita, a
postelnicului Tuzluc. Nu numai atât, dar plătise mită la cochii vechi, adunarea neguţătorilor -
să nu amâne vânzarea, la telal-başa - să nu anunţe licitaţia, ca să nu aibă concurenți,
casierului să nu facă greutăţi la numărarea banilor. Mai plătise şi alte taxe şi bacşişuri.

A doua zi merseră la mezat, o licitaţie la care se vindeau bunurile boierilor datornici. După
vânzarea hainelor şi bijuteriilor avu loc licitaţia de moşii. Chir Costea Chiorul cumpără alte
două moşii ale postelnicului, în numele marelui pitar Dinu Păturică.
Capitolul 25

Dinu Păturică ajunsese sameş, casier, la hătmănie, conducerea supremă a armatei. Şi în această
calitate făcuse fel de fel de hoții. Ultima hoție era că înlocuise cu o piatră falsă un smarald de preţ
lăsat în păstrare la hătmănie de un mare boier. După ce îl păcăli pe hatman să-i semneze o hârtie care
il acoperea în cazul pietrei, ciocoiul il sili pe un biet boier de ţară să îi dea ruşfet, mită, pentru a i se
elibera cât mai curând banii ce i se cuveneau pentru vânzarea unei moşii. Când plecă, boiernaşul
trebui să mai plătească bacşişuri la toți funcţionarii, iar acasă descoperi că lipsea din bani, iar unii erau
falşi... Ajuns acasă, ciocoiul află că vodă Caragea fugise şi se bucură, căci aşa se sfârşise cu totul
puterea postelnicului, care nu mai avea cui să-l reclame că ii furase toată averea.

Capitolul 26

Aflând că urmează să fie înlocuit de pe tronul țării, vodă Caragea fugise fără veste in Europa cu familia
şi averea sa.

Postelnicul Andronache Tuzluc se întristă, căci nu avusese prieteni şi cel mai apropiat ii fusese voda.
Totuşi, se gândi că mai are doi oameni alături de el, pe Dinu Păturică şi pe Chera Duduca. Acasă, însă,
dezastru: află că Dinu ii luase toată averea, că rămăsese chiar şi fără acoperişul de deasupra capului.
Toate slugile, in afară de una, părăsiseră deja casa. Furios, boierul se duse la spătărie să reclame, dar,
nemaifiind voda Caragea, nu se mai bucura nici el de trecere, şi spătarul il lua peste picior. Seara, se
duse la Duduca, dar şi acolo avu o mare surpriză. Află că îşi luase toate lucrurile şi părăsise casa,
ducându-se la Dinu Paturică. Urma să se cunune cu acesta chiar in seara aceea. Postelnicul
Andronache Tuzluc, turbat de mânie, dădu fuga la biserica unde avea loc cununia. Ceremonia era pe
la jumătate când sări la miri şi strigă lumii toate câte i le facusera. Preoţi de abia il tinură să intre în
altar după cei doi. De supărare, boierul făcu un atac de dambla, apoplexie, şi-şi pierdu minţile.

Capitolul 27

Dinu Păturică avea acum o avere mare: trei moşii, două vii şi o casă mare şi frumoasă. Voia însă şi un
rang pe măsură. Sultanul il numi domnitor în Ţara Românească pe Alexandru Şuţu. Ciocoiul se
informă imediat care sunt prietenii acestuia şi intră pe sub pielea lor. În curând, toţi îi frecventau casa,
îi beau băuturile şi îi făceau ochi dulci femeii sale. Până la urmă primi rang de boier mare şi funcţia de
ispravnic de străini, prin care intră în relaţii cu consulul rus şi cu cel austriac.

Într-o zi, pe când dădea un ospăţ strălucitor, sosi la el acasă tatăl său. Venise cu o căruţă jerpelită cu
doi cai slabi, condusă de un băiat îmbrăcat ţărăneşte. El era îmbrăcat cu haine boiereşti, dar tare
ponosite, şi avea părul alb ca zăpada, deşi faţa îi era încă tânără. Întâi nu ii veni să creadă că e casa
fiului său. Apoi ceru unui arnăut să îl ducă la Dinu. Acesta nu îndrăzni, boierul ridică glasul şi fiul său îl
auzi. Dinu Păturică ieşi repede şi porunci să fie izgonit, spunând că el nu are tată. Atunci tatăl său îl
blestemă să îl gonească toţi şi să nu îl ajute nimeni când i-o fi greu, apoi plecă.
Alexandru Şutu fu otrăvit şi Dinu Păturică îşi pierdu protectorul. Izbucni revoluţia lui Tudor
Vladimirescu şi ciocoiul se alipi oamenilor acestuia. În ţară intră Alexandru Ipsilanti şi Păturică se duse
să se pună bine şi cu el.

Ipsilanti, invidos pe calitățile lui Tudor Vladimirescu, sigur că acesta îl va pune in umbră, îi ceru lui
Păturică să ridice oamenii împotriva acestuia, pentru ca să îl înlăture de la putere. Răsplata:
deocamdată îl numi ispravnic peste două judeţe din cele care erau în stăpânirea lui.

Capitolul 28

Vătaful Gheorghe, plecat în Moldova, fusese luat ca secretar particular la Mihai-vodă Şutu. Era tratat
cu onoruri, fu înălţat la rangul de mare comis şi primi bogate daruri domneşti. Inima îl trăgea însă
înapoi în Ţara Românească, aşa că se întoarse.

Gheorghe nu îi găsi pe cei dragi. Maria se îmbolnăvise grav şi tatăl său se hotărâse să se mute cu totul
la munte. Îl află însă pe postelnicul Tuzluc, bolnav şi neputincios, şi plăti unei femei să îl îngrijească
bine, într-o casă frumoasă şi curată.

De la femeie află şi de soarta celor trei complici care il ruinaseră pe Tuzluc. Chir Costea Chiorul fusese
prins cu un mofuzluc, un faliment mincinos şi acum era pe cale să înfunde ocna. Lui Dinu Păturică încă
îi mergea bine.

Capitolul 29

Dinu Păturică reuşise ceea ce îi promisese lui Ipsilanti. Oamenii lui îi îmbătaseră pe pandurii lui Tudor
şi îi îndemnaseră la jafuri şi violuri. Tudor, care nu suferea asemenea fapte, îi pedepsise aspru, cu
moartea, fie că erau soldaţi, fie că erau ofiţeri. Într-o seară, Păturică se duse în lagărul sau tabăra de la
Cotroceni, unde se afla o parte a oştirii lui Tudor. Se folosi de nemulţumirea unor comandanti care
promiseră că, dacă Tudor va mai omorî pe careva dintre oamenii lui, ei îl vor părăsi. Pe de altă parte,
ciocoiul vorbise cu oamenii lui să iasă cu oştenii la alte jafuri şi violuri, aşa că era sigur că Tudor va da
iar pedeapsa cu moartea.

Capitolul 30

Eteria avea drept scop să răscoale toate popoarele aflate sub asuprirea otomană şi să le obţină
eliberarea. Lui Alexandru Ipsilant i se rezervase un rol important, dar lipsa de disciplină, de moralitate
şi diplomaţie făcură să nu poată îndeplini acest fel pe căi cinstite şi recurse la intrigi. Una dintre
urzelile sale era făptuită de Dinu Păturică. Acesta veni şi îi spuse că făcuse totul aşa cum se învoiseră,
iar Ipsilanti îi dădu două cete de arnăuţi să meargă la Goleşti să-l lege pe Tudor Vladimirescu.

Capitolul 31