COALA POSTLICEAL SANITAR VICTOR BABE

CLUJ-NAPOCA
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

REFERAT
BIOCHIMIE

HORMONUL TIROXINA

Elev: Michnea Maria

IA

Cuvantul hormon provine din limba greaca (hormao = a excita, a stimula,

activa, a pune in miscare) si a fost intodus in stiinta de catre Ernest Henry Starling (18661927) in anul 1905. Necesitatea introducerii unui termen stiintific cu caracter de
generalizare s-a ivit imediat dupa ce au fost cunoscute substante biologic-active care isi
manifesta actiunea biostimulatoare mai departe de locul secretiei.
Prin definitia originala ,celulele endocrine sunt cele producatoare de secretii, pe
care le elibereaza direct in circuitul sangvin sau limfatic care le transporta la celulele
organismului ,asupra carora isi exercita actiunea.Aceste celule ,de obicei, sunt grupate si
formeaza glande endocrine ce nu au un canal de scurgere a secretiei diferentiindu-se de
glandele cu secretie extrena care au un astfel de canal.
Cel care intuieste pentru prima data existenta unor secretii interne a diferitelor
organe este medicul francez Theofile de Bordeu (1775), ce poate fi considerat un
premergator al endocrinologiei. Karl Adolf won Basedow (1799-1854) si predecesorii sai
Caleb Llillier Parry si Robert James Graves descriu hipertiroidismul.In anul 1855,
filozoful francez Claude Bernard (1813-1878) a introdus termenul secretie interna,
facand diferenta intre secretiile glandulare externe si interne, putand fii considerat un
pionier al endocrionologiei.
Unul dintre fondatorii acestei discipline stiintifice pe plan mondial si
intemeietorul scolii romanesti de endocrinologie este savantul Constantin I. Parhon
(1874-1969), care impreuna cu M. Goldstein au publicat la Paris (1909) prima carte din
lume ce trateaza probleme de endocrinologie cunoscute la acea vreme, intitulata Les
Secretion Internes (Pathologie et Physiologie).
Prin definitia originala ,celulele endocrine sunt cele producatoare de secretii, pe
care le elibereaza direct in circuitul sangvin sau limfatic care le transporta la celulele
organismului ,asupra carora isi exercita actiunea.Aceste celule ,de obicei, sunt grupate si
formeaza glande endocrine ce nu au un canal de scurgere a secretiei diferentiindu-se de
glandele cu secretie extrena care au un astfel de canal.
Tiroida este bogat vascularizata si se compune din doua tipuri de celule: celulele
C, care secreta calcitonina (hormonul care micsoreaza nivelul calciului), si celulele
tiroidiene, cele mai numeroase, care se grupeaza in vezicule. Acestea capteaza iodul

circulant in sange si il transforma in prehormon tiroidian, pe care il stocheaza in vezicule.

Atunci cand la tiroida ajunge o stimulare cu tireostimulina hipofizara (TSH), veziculele
elibereaza o parte a stocului lor hormonal sub forma de triiodotironina, ori T3
(aproximativ 10%), si de tiroxina, ori T4 (aproximativ 90%).
Cu alte cuvinte, putem spune ca tiroxina este principalul hormon secretat de
glanda tiroida; detine un rol important in sistemul hipotalamo- hipofizar de reglare a
tiroidei si are influenta asupra metabolismului general. T4 rezulta din cuplarea a doua
molecule de 3,5-diiodotirozina, este legat de tireoglobulina si ramane in celulele
foliculilor tiroidieni, de unde este excretat sub actiunea TSH.
Majoritatea tiroxinei (99%) circula in sange legata de proteine. Deoarece
concentratia proteinelor serice transportoare este supusa influentelor exogene si endogene
(spre exemplu, creste in sarcina si dupa administrarea de contraceptive orale si scade in
sindromul nefrotic), statusul acestora trebuie luat in considerare atunci cand se evalueaza
nivelul T4.
Recomandari pentru determinarea T4:
- diagnosticul hiper- si hipotiroidismului (primar sau secundar);
- monitorizarea tratamentului supresiv al TSH.
Valori de referinta - sunt in functie de varsta:
Varsta
0-3 zile
4 zile- 2luni
2-12 luni
2-6 ani
7-11 ani
12-19 ani
Adult

Valoare nmol/L
69.1-289
67.4-299
69.1-206
67.7-190
73.4-182
61.0-188
66.0-181

In sarcina nivelul T4 inregistreaza cresteri de 40-60%, incepand cu saptamanile

11-12, datorita cresterii TBG:
- trimestrul I: 94.4-191 nmol/L;
- trimestrul II: 102-208 nmol/L;
- trimestrul III: 89.5-202 nmol/L.

Rolul tiroxinei in organism:

Hormonii tiroidieni stimuleaza consumul de oxigen tisular si celulele
organismului. Mai mult, ei sunt indispensabili cresterii si maturarii scheletului si
sistemului nervos. Ei mai participa si la metabolismul lipidelor si glucidelor.
Tiroxina libera este fractiunea biologic activa a tiroxinei si reprezinta 0,03%
avand rol de a mentine normala functia tiroidei alaturi de ceilalti hormoni tiroidieni.
Modificarea concentratiilor proteinelor serice determina modificari ale valorilor
de T4 total in timp ce valorile T4 liber pot fi normale. De aceea determinarea T4 total nu
reflecta cu exactitate starea functionala a tiroidei. Nivelul TBG poate varia fiind
influientat de diferite stari fiziologice cum ar fi: sarcina, folosirea contraceptivelor orale
si tratament cu estrogeni. T4 total poate creste in timp ce T4 liber pot fi normal.
Pot exista cazuri in care unii pacienti au disfunctii ale glandei tiroide cu nivele
TBG alterate dar cu nivel normal al T4 total mascand astfel boala. De aceea este
determinarea T4 liber este mai concludenta pentru diagnosticarea unei afectiuni tiroidine
decat T4 total.
Valoarea tiroxinei libere este influientata de mai multe medicamente care interfera
asupra legarii T4 de proteina circulanta si de asemenea cu metabolismul T3. In cazul
hipertoxemiei disalbuminice familiale determinarea tiroxinei libere este neconcludenta.
Pot aparea reactii incrucisate intre anticorpii anti T4 si inhibitorii de legare a hormonului.
Heparina influienteaza valoarea tiroxinei libere de aceea se evita recoltarea in timpul sau
imediat dupa administrarea tratamentului anticoagulant pentru aceasta analiza.
Nivel scazut de t4 libera este intalnit in: hipotiroidie, deficit de iod, defect de
sinteza a tiroxinei, tiroidita cronica, insuficienta hipotalamo-hipofizara, boala Cushing,
insuficienta renala, hepatica, metastaze.In aceste cazuri se vor face tratamente cu:
substante antitiroidiene, litiu, fenitoina, furosemid, metadona, rifampicina.
Nivel crescut de t4 libera este intalnit in:hipertiroidie, tireotoxicoza, boala
Basedow, la debutul unei tiroidite, tumora hipofizara, mola hidatiforma. In aceste cazuri
tratamentele constau in : iod, aspirina, danazol, heparina, propanolol, T4.
Hormonii tiroidieni sunt transportati in plasma in cea mai mare parte legati de
proteine si doar 0,04% T4 si 0,4%T3 se gasesc in stare libera.
In plasma se gasesc trei proteine transportoare de hormoni tiroidieni:

-globulina care se leaga de hormonii tiroidieni(TBG-thyroid hormone binding

globin)este o glicoproteina monomera prezenta in cantitati foarte reduse si avand T 1/2 de
5 zile.Fiecare molecula are un singur situs de legare pentru T4 sau T 3,dar deoarece are
cea mai mare afinitate de a lega hormoni tiroidieni(T4>T3),TBG transtorta 70% din
fractiunea hormonala legata.
-prealbumina care leaga tiroxina(TBPA-thyroxine binding prealbumin)cu T 1/2 de
doua zile,nu tansporta T3 ci numai T4.
-albumina,desi are o afinitate redusa pentru hormonii tiroidieni,transporta aprox.
10% T4 si 30%T3 deoarece se gaseste in cantitate mare in plasma.
Metabolismul hormonilor tiroidieni (tiroxina)
Conversia T4 in T3 reprezinta o etapa in activitatea biologica a hormonului,
deoarece T3 este de 3-4ori mai activ decat T4 si efectele sale apar dupa cateva ore, intimp
ce T4 devine activ deabia dupa cateva zile, iar conversia T4 in RT3 reprezinta o
inactivare hormonala,deoarece RT3 este aproape inactiv.De aceea se admite ca deiodarea
inelului extern sau intern reprezinta un mecanism important de modulare a activtatii
hormonilor tiroidieni.
Cercetarile cinetice au precizat ca T4 este convertita in T3 la nivel tisular in
proportie de 1/4-1/3 din cantitatea totala secretata de catre tiroida. Deoarece T3 este legat
mai lax de proteinele plasmatice ,are timpul de injumatatire mai scurt si actiunea mult
mai rapida si mai puternica decat T4,unii autori considera ca T3 ar fi adevaratul hormon
activ tiroidian,iar T4 ar fi doar prehormonul.Cercetarile efectuate au precizat ca efctele
biologice ale T4 sunt inhibate de catre agenti care inhiba conversia T4(T3,sugerand ca
multe din efectele T4 se datoreaza de fapt lui T3,dar nu s-a rezolvat problema daca T4 are
si efecte biologice proprii(Teodorescu-Exarcu,1989).
Tiroida este capabila de deiodarea T4 si T3 si generarea celui din urma din cel din
intai.Totusi,contributia deiodarii intratiroidiene a T4 la secretia de T3 ,in conditii
normale, nu este cunoscuta.Raportul T4/T3 in tiroglobulina umana este de aprox. 10:1.
In tesuturi T3 si RT3 degradati in continuare sub actiunea unor 5( si 5monodeiodaze,rezultand trei forme de diiodotironina care , la randul lor sunt
monodeiodate iar parte din T3 si RT3 intra in sange.

Concentratia iodotironinei libere este presupusa a regla rata transferului

unidirectional al hormonilor din plasma in tesuturi.Acest fenomen de transport este direct
si se realizeaza prin proces controlat de difuzie pasiva. Experientele cu hepatocite de
sobolan cultivate au aratat totusi prezenta unui sistem de transport activ pentru
iodotironine mediat carrier. In afara deiodarii,T4 si T3 mai pot fi metabolizati si pe alte
cai de importanta minora care include:
-dezaminarea oxidativa a iodotironinelor in derivatii lor acetici cu oarecare
activitate biologica;
-conjugarea fenolica in derivati glucuronici sau sulfurici,primii mai ales in
ficat,secunzii mai ales in rinichi.Compusii glucuronici sunt eliminati prin bila in intestin
si in cantitati mici reabsorbiti, la om in cadrul unui circuit enterohepatic;
-decarboxilarea tiroxinei la tiroxamina;
-clivarea legaturii eter dintre doua inele fenolice ale iodotironinelor.
Tesuturile care concentreaza cantitati mai mari de hormoni tiroidieni sunt
ficatul,rinichii si muschii,iar creirul,splina si gonadele capteaza cantitati reduse,
capacitatea de captare hormonala fiind paralela cu efectele T4 asupra consumului de O2
in vivo.
Metabolizarea hormonilor tiroidieni poate fi afectata de diverse droguri sau in
diverse boli.Astfel glucocorticoizii,propiltiouracil si propranololul inhiba conversia a T4
in

T3

in

ficat

si

ultimii

doi

in

rinichi.Arsurile,traumele

,neoplasmele

avansate,ciroza,insuficienta renala, infarctul miocardic,starile febrile inhiba deiodarea la

T3.Inanitia de 24 ore scade nivelul T3, concomitent cu cresterea RT3,dar fara modificari
ale nivelului T4 liber si legat.In inanitiile de durata mai mare RT3 revine la normal,dar T3
se mentine scazuta.Supraalimentatia mareste T3 si reduce RT3.
Metabolismul protidic este stimulat sub actiunea hormonilor tiroidieni,stimularea
sintezelor proteice fiind raspunzatoare partial de efectul calorigen,iar cresterea sintezei
altor enzime putand explica alte efecte.La hipertiroidieni exista un raspuns
catabolic,uneori foarte intens,dar nu este clar daca acest raspuns este datorat hormonilor
tiroidieni in exces sau echilibrului calorigen negativ.La hipotiroidienii adulti atat rata
sintezei cat si cea a degradarii albuminei sunt incetinite si se restabilesc prin administarea
de doze de intretinere de hormoni tiroidieni(Teodorescu Exarcu,1989).

Metabolismul glucidic este profund afectat de hormonii tiroidieni,in asociere cu

alti hormoni, mai ales cu catecolaminele si insulina.Hormonii tiroidieni regleaza
amploarea glicogenolitice si hiperglicemice ale epinefrinei, probabil prin cresterea
responsivitatii sistemului adenilatciclaza-cAMP si potenteaza efectul insulinei asupra
sintezei de glicogen si asupra utilizarii glucozei la nivelul tesutului adipos si
muscular(Lee,1979).Hormonii tiroidieni activeaza absorbtia intestinala de gluciza si
galactoza,dar maresc si rata captarii glucozei la nivelul tesutului adipos si muscular.Rata
degradarii insulinei este crescuta de catre hormonii tiroidieni,ceea ce explica diminuarea
sensibilitatii la insulina exogena observata la hipertiroidieni si cresterea sensibilitatii la
hipotiroidieni.
Metabolismul lipidic este stimulat la toate etapele sub actiunea hormonilor
tiroidieni.Dar cum degradarea este mai activa decat sinteza, efectul net la hipertiroidieni
este

scaderea

depozitelor

si

plasmatice(trigliceride,fosfolipide,colesterol),

iar

concentratiei
la

hipotiroidieni

lipidelor
efectul

este

invers.Sinteza hepatica de trigliceride este activata de hormonii tiroidieni consecutiv

cresterii disponibilului de acizi grasi si glicerol,dar concomitent este stimulata si
indepartarea lor din circulatie ca urmare a activarii lipoproteinlipazei.
Vitaminele hidrosolubile(tiamina,riboflavina,acidul ascorbic) scad in tesuturi la
hipertiroidieni,deoarece hormonii tiroidieni maresc necesarul lor consecutiv stimularii
proceselor metabolice.Conversia unor vitamine hidrosolubile in coenzime este afectata in
hipertiroidism.Metabolismul unor vitamine liposolubile este de asemenea influentat de
hormonii tiroidieni. Corelatiile hormonilor tiroidieni cu catecolaminele sunt inca
insuficient lamurite.Epinefrina si,in mai mica masura norepinefrina,maresc metabolismul
bazal, stimuleaza sistemul nervos si produc efecte cardiovaculare similare celor ale
hormonilor

tiroidieni,dar

catecolaminelor

si

cu

excretia

durata
urinara

mai
a

scurta.Concentratiile

metabolitilor

nu

sunt

plasmatice
modificate

ale
la

hipertiroidieni,dar acesti bolnavi sunt mai sensibili la catecolamine.O serie de cercetatari

au evidentiat efectele hormonilor tiroidieni asupra receptorilor adrenergici.Astfel s-a
dovedit ca unele manifestari clinice ale hipertiroidismului sunt corelate cu
( blocante(retractia pleoapelor,tahicardia) ,dar alte actiuni nu sunt influentate (activarea

consumului de O2).Hormonii tiroidieni maresc numarul (-receptorilor adrenergici

cardiaci,dar nu si al celor hepatici.

BIBLIOGRAFIE
1. Corneliu Borundel, Medicina interna pentru cadre medii, Editura ALL,
Bucuresti, 2000;
2. L. Zota, L. Alexeev, Gh. Caradja, ...; red. t.: Z. Anestiadi, Endocrinologia
clinic:curs de prelegeri, Universitatea de Stat de Medicin i Farmacie
"Nicolae Testemianu", Catedra de Endocrinologie. - Chiinu: Medicina, 2004;
3. Ciprian Antipa, Marian Bistriceanu, Ctlina Boan..., red. tefan M. Milcu,
Tratat de endocrinologie clinic. vol.1, Editura Academiei Romane, Bucuresti,
1992
4. www.sfatulmedicului.ro
5. www.anatomie.romedic.ro