Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza„

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Master: Familia și managementul resurselor familiale
Disciplina: Modele tradiționale și actuale de familie

Analiză comparativă priviind familia rusă

tradițională și modernă

Coordonator științific:
Prof. Univ. Dr. Dumitru Stan

Masterandă:

Anul I, Sem. 2.

Iași, 2019
 Introducere
Fiecare familie, stat în parte deține obiceiuri, tradiții specifice, care au evoluat sau s-au
modificat cu timpul, în funcție de schimbările produse în societate.
În această lucrare am abordat câteva criterii priviind familia rusă din perspectivă
etnologică, care studiază familia tradițională și din perspectivă sociologică, care cercetează
familia actuală, precum: căsătoria, selecția maritală, vârsta la căsătorie, validarea căsătoriei,
locuința, alimentația, vestimentația, autoritatea, diviziunea muncii și accesul la educație.
Referitor la apariția statului rus, aceasta s-a datorat unui proces lung de dezvoltare istorică
a societății. „Istoria Rusiei din secolul al XX-lea trece de la o extremă la alta. Țara și-a schimbat
capitala și numele, granițele până la Varșovia și Minsk pentru un viitor care, în prezent, apune în
propria ruină”. Revoluția din 1917 a transformat Rusia în primul stat socialist. 1

Date generale
Rusia este cea mai întinsă țară din lume având o suprafață de aproximativ 17 075.400
km², aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua țări ca întindere, Canada. Ea se
situează în partea de Est a Europei, respectiv partea de Nord a Asiei. Aproximativ 30% din
teritoriul Federației Ruse se află în Europa, iar circa 70% este în Asia. În ciuda întinderii sale,
Rusia este doar a opta țară din punct de vedere al numărului de locuitori, acesta fiind de 142, 5
milioane de locuitori. Partea de vest a Rusiei (1/4 din suprafața țării) se află în limitele Europei
de Est. Aceasta este numită partea europeană a Rusiei. Teritoriul situat la est de Urali (3/4 din
suprafața țării) reprezintă partea asiatică a Rusiei (Ministerul educației și științei al Federației
Ruse). Munții Urali fiind granița oficială dintre Europa și Asia.
Rusia are granițe comune cu Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și Coreea de Nord.
Rusia este mărginită de trei oceane: Oceanul Arctic în Nord, Oceanul Atlantic în vest și
Oceanul Pacific în est.2
Rusia cuprinde 11 fuse orare, atunci când cei din vest se trezesc, locuitorii de pe țărmul
Pacificului au ajuns deja acasă de la muncă, pregătindu-se să doarmă.
Cel mai mare oraș polar din lume este Murmansk, aflat în peninsula Kola, pe coasta
Oceanului Arctic, acesta fiind singurul port la mare din nordul Rusiei. Acesta este „acoperit de

1
Sava, Michael, Adevăruri despre Rusia de ieri și de azi, Editura „Societatea”, București,1995, p. 8.
2
Articol publicat de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei al Federaţiei Ruse, www.md.russia.edu.ru/russia/geo/.

2
întuneric din noiembrie până în martie. Pe de altă parte în St. Petersburg se ține anual un festival
al nopților albe, o sărbătoare ce are loc timp de o lună, din iunie până în iulie, când orașul este
scăldat de o lumină translucidă, fiind foarte greu de dormit în timpul acestei nopți”.3
În ceea ce privește structura socială, în trecut, Rusia era un stat rural. 96% din populație
trăiau la sate. „Cele mai multe sate din acea perioadă erau formate dintr-o serie de familii extinse
(50 membri sau mai mult, în 1815 fiind înlocuită familia extinsă de obște sau comună-mir) și
aveau mai puțin de 500 de locuitori. Luarea deciziilor privind comunitatea revenea unui grup
compus din capii de familii. Existau două categorii principale de țărani: iobagii, care aparțineau
unor proprietari privați și așa-numiții „țărani de stat”, care ocupau terenuri ce nu constituiau
proprietate privată. Iobagii se aflau la bunul plac al proprietarilor, puteau fi cumpărați sau
vânduți, munceau unde voia proprietarul și nu aveau niciun drept legal”.
Puterea guvernatoare din Rusia este reprezentată de organele legislative (Parlamentul) și
organele executive, (Guvernul) care sunt purtătoarele suveranității Federației Ruse. 4
În Rusia trăiesc aproape 200 de grupuri etnice și naționale, printre care se numără rușii
77.7%, tătari 3.7%, ucraineni 1.35%, bașkiri 1.1%, ciuvași 1.0%, ceceni 1.0%, armeni 0.8%, alții
9.45% și nedeclarată 3.9%.
Iar în ceea ce privește apartenența confesională avem creștini (ortodocși ruși - 74%,
protestanți 2%, catolici 1%), spirituali dar nu religioși 10%, atei 5%, musulmani 7%, și alții de
2%.5

Aspecte etnosociologice privind familia rusă

1. Căsătoria și familia
Mitrofan definește căsătoria drept „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie,
încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întocmi o familie și reglemantată de normele
imperative ale legii”.6
Guvernul Sovietic s-a ocupat de problemele pe care le presupune întemeierea unei
familii, desfacerea unei familii, căsătoria sau alte asemenea aspecte încă de la începutul
existenței sale. În toamna anului 1918, s-a publicat „codul legilor referitoare la acte de stare

3
Chișvasi, Simona, Rusia, Belarus și Ucraina, Ed. Aquila’93, Oradea, 2007, p. 17.
4
Sherman, Russell, Rusia, 1815-1881, Editura All, București, 2001, p. 6.
5
Mitchell, Charles, Paşaport Rusia, Editura Rentrop & Straton, Bucureşti, 2000, p. 7.
6
Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, Nicolaie. (1991). Familia de la A...la Z, Ed. Științifică, București, p. 66.

3
civilă, căsătorie, familie și tutelă”. 7Principalele acte legislative în domeniul căsătoriei și al
familiei sunt reprezentate de următoarele: „Codul legilor referitoare la căsătorie, familie și
tutelă” (aflat în vigoare și în prezent), Hotărârea Comitetului Central Executiv și a Sovietului
Comisarilor Poporului al U.R.S.S. (din 27 iunie 1936), Ucazul Prezidiumului Sovietului Suprem
al U.R.S.S. (din 8 iulie 1944).
Vorbind despre familiile din Europa de Est comunistă și din URSS, Basile Kerblay
(1994) punea problema influenței regimului politic asupra politicilor familiale. Acesta urmărea
să scoată individul de sub jugul familial, discutându-se despre transformarea societății prin
transformarea familiei. „În Rusia au fost instaurate măsuri liberale, mai ales în privința femeilor,
care jucaseră un rol deosebit în cursul revoluției bolșevice. În 1917, căsătoria era secularizată,
era instaurat divorțul și se proclama egalitatea între soți; în 1920, avea loc legalizarea avortului”.8
În trecut, în Rusia, atunci când îndatoririle părinților de a îngriji copiii treceau asupra
societății, interesul acesteia pentru constituirea familiei, prin căsătorie scădea.
Totuși, statul rus încurajează instituția familiei, aceasta fiind privită ca o bază a unei
creșteri normale și sănătoase a copiilor.9 Statul mai este direct interesat de sporirea populației,
care poate fi asigurată numai în condiții optime pentru viața normală a familiei. Se încearcă astfel
să se consolideze familia prin toate mijloacele posibile, pentru că o familie puternică înseamnă
un stat puternic.
Căsătoria la ruși a păstrat poate cele mai multe particularități tradiționale precum:
matchmaking, răscumpărarea miresei, împletitul părului miresei de către nașă, împrăștierea
cerealelor, pâinea și sarea.
În prezent matchmaking-ul a suferit multe schimbări. În perioada tradițională , rudele și
părinții mirelui veneau la casa fetei pentru a negocia căsătoria. În timpul confruntărilor, rudele
se cunoșteau între ele și întemeiau legături. În zilele noastre ceremonia a devenit mult mai
simplă: mirele vine la casa miresei și îi cere mâna de la părinții ei sau cei doi împărtășesc
împărtășesc pur și simplu părinților, decizia lor de a se căsători.
Înainte de cununia religioasă, care are loc imediat după liturghie, se practică un obicei
de cumpărare a miresei de la casa părintească. Odată ce mirele ajunge la casa miresei, trebuie să
platească o răscumpărare pentru aceasta, un termen cunoscut ca „vykup nevesty” în limba rusă.
7
Sverdlov, Gh., Căsătoria, maternitatea și familia în legsilația sovietică, Editura „Cartea Rusă”, București, 1945, p.
33.
8
Segalen, Martine, Sociologia familiei, Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 396.
9
Sverdlov, Gh. op. cit., p. 37.

4
Pentru amuzamentul familiei ei, aceștia refuză să o dea până când mirele nu plătește în cadouri
scumpe, bani, bijuterii sau pură umilință pentru ea. Acest ritual simbolizează tranziția fetei de la
cuibul părinților ei, la familia soțului.
Urmatorul pas este ceremonia religioasă. Aceasta are loc într-o biserică și este divizată în
două părți: „Logodna” și „Încoronarea”. Slujba are loc dimineața, după celebrarea Liturghiei
Divine, în timpul căreia, verighetele au fost binecuvantate, fiind puse pe Sfanta Biblie (la altar).
Înainte de începerea cununiei, nașa o pregătește pe mireasă. Părul fetei, care pănă la
căsătorie este purtat într-o coadă împletită, se împarte în două și se împletește invers decât până
atunci. În ceea ce privește rochia miresei aceasta este de culoare albă, acest obicei fiind
împrumutat din occident, pe când în trecut aceasta era de culoare roșie, simbolizând fertilitatea.
După ceremonia religioasă, are loc cununia civilă, intitulată „rospis v zagse”. Ceremonia
are loc la Departamentul pentru Servicii Publice, cunoscută ca ZAGS. După ce tinerii părăsesc
biroul de înregistrare, aceștia sunt presărați în cap cu orez simbolizînd bogăția sau petalele de
trandafir, în trecut aceșteia erau presărați cu ovăz sau hamei.
După ceremonia religioasă, alaiul în fruntea cărora merg tinerii căsătoriți care poartă o
icoană merg la casa mirelui. La intrarea în casă, părinții mirelui îi așteaptă pe tineri cu pâine și
sare, (o pâine festivă care este decorată uneori cu imaginea unor lebede și alte simboluri ale
bogăției, fidelității și fertilității). Pâinea simbolizează bogăția și prosperitatea dorită de tânăra
familie, iar sarea ca să îi protejeze de forțele rele. Tinerii trebuie să muște dintr-o bucată de pâine
și să mănânce. Există un semn că cine ia o bucată mai mare, acela va fi capul familiei.10

2. Selecția maritală
În perioada tradițională (Sec. al XIII-lea), încă se mai practicau anumite obiceiuri păgâne,
tradiția de „a duce fetele de vârsta măritișului la râu”11 fiind încă răspândită.
Rușii din înalta societate aveau un ceremonial aparte referitor la alegerea miresei lor.
Aceștia organizau „o mare adunare a tuturor fetelor și le alegeau pe cele mai frumoase și mai
modeste”,12iar aceea pe care o plăceau cel mai mult devenea soția lor. Rușii acordau o mai mare
atenție frumuseții și virtuții femeilor, în detrimentul staturii înalte sau joase.
De exemplu, în unele din republicile sovietice orientale a existat obiceiul potrivit căruia
văduva era obligată să se căsătorească cu una din rudele soțului decedat. Mai exista obiceiul
10
http://fny.scrieunblog.com/articles/traditii-si-obiceiuri-de-nunta-din-rusia.html.
11
Olteanu, Antoneta, Civilizația rusă, Editura Paideia, București, 1998, p. 15.
12
Ibidem, p. 18.

5
răpirii femeii cu scopul de a o obliga să se căsătorească și alte tradiții care îi limitau demnitatea și
drepturile personale. În prezent, toate aceste cazuri sunt sancționate aspru de legea rusă.
În statul rus, soția nu este obligată să ia numele soțului la căsătorie, aceștia stabilind de
comun acord dacă se preia numele soțului sau dacă fiecare rămâne la situația inițială.
Până la 8 iulie 1944, în U.R.S.S., cuplurile erau recunoscute în fața legii chiar dacă
aceștia nu se înregistrau la Oficiul Stării Civile. Bărbatul și femeia care locuiau împreună aveau
aceleași roluri, drepturi și obligații, chiar dacă nu erau căsătoriți legal. Ucazul din 1944 a
introdus schimbările potrivit cărora doar persoanele cu căsătoria înregistrată la Oficiul Civil
aveau dreptul la pensie alimentară, la împărțirea averii, a bunurilor, averea soțului decedat, etc.).
Țăranii au avut reacții ostile în ceea ce privește căsătoria neînregistrată ori divorțul prin
dorința unei singure părți.13

3. Vârsta la căsătorie
Vârsta la prima căsătorie variază semnificativ între țări. În general, cu cât venitul pe cap
de locuitor este mai ridicat, cu atât mai în vârstă sunt oamenii care se căsătoresc pentru prima
dată.
În Rusia, pentru ca doi indivizi să se poată căsători, o primă condiție este ca ambii
parteneri să fie de acord. Legea sovietică nu cere ca aceștia să aibă consimțământul neapărat al
părinților, respectiv al tutorilor. Odată ajunși la vârsta permisă de lege (18 ani), oricărui cetățean
rus îi este garantat dreptul de a-și alege partenerul/a de viață. Orice act de constrângere sau
violență asupra uneia dintre părți pentru a se căsători este pedepsit de legea sovietică. O altă
condiție absolut necesară este ca ambele persoane să fie în deplinătatea facultăților mintale. În
caz contrar, nu se poate legaliza căsătoaria.
Înainte de Revoluție, regulile prevedeau ca anumite categorii din populație să se
căsătorească la altă vârstă decât cea prevăzută de lege. De exemplu, ofițerii se puteau căsători la
23 ani, persoanele peste 80 de ani nu mai aveau voie să se căsătorească.
Media de vârstă pentru a se căsători era foarte diferită în mediul urban comparativ cu cel
rural. În 1860, la orașe, bărbații se căsătoreau după ce își terminau ucenicia și își achiziționau o
casă, întârziind astfel vârsta la căsătorie.14

13
Gabrea, Iosif, Educația și învățământul în Rusia Sovietică, Ed. Libr. „Universală”, București, 1929, p. 76.
14
Goody, Jack, Familia europeană, Editura Polirom, București, 2003, pp. 133-134.

6
 În zonele rurale, căsătoria cu fete mai în vârstă era ceva normal, deoarece acestea erau
mai înstărite, femeia devenind astfel „amanta tatălui vitreg”. Acest tip de aranjamente s-au
diminuat odată cu abolirea iobăgiei, în 1861.
La cumpăna secolelor XIX și XX, aproape toată populația era căsătorită: practic, toți
bărbații și toate femeile până la vârsta de 50 de ani erau căsătoriți. Înainte de revoluție, în Rusia
aproape că nu existau divorțuri, comuniunea căsătoriei era înfăptuită pe viață și, practic, nu putea
fi anulată. Biserica privea divorțul drept cel mai grav păcat și permitea acest lucru doar în situații
cu totul deosebite.
Potrivit statisticilor, rușii încep să amâne căsătoria din ce în ce mai mult. Ei urmăresc să
se concentreze pe carieră și pe interesele personale. În timp ce în urmă cu 10 ani, 40 % dintre
nunți aveau loc între persoane cu vârstele sub 24 de ani, care în prezent sunt în jur de 20 %.
Experții atribuie această schimbare dorinței tinerilor de azi de a-și găsi o slujbă și de a acumula
experiență de viață înainte de a „se lega la cap”.
Dacă în 1989, vârsta medie la căsătorie a bărbaților era 24,3 ani, iar a femeilor era de 21,6
ani, aceasta a crescut considerabil până în 2010. La prima căsătorie, bărbații au în jur de 27 de
ani, iar femeile aprozimativ 24,4 ani.
Potrivit Serviciului Federal de Statistici ale Statului (Rosstat), în anul 2013 a fost prima
dată în ultimii 50 de ani când majoritatea tinerilor căsătoriți (atât femei, cât și bărbați) aveau în
jurul vârstei de 25 de ani sau mai mult. 15

4. Validarea căsătoriei
Biserica a fost mijlocul de legătură a sufletului rus profund religios. Predominantă este
religia ortodoxă, dar există, de asemenea, și musulmani, catolici și alte culte. Biserica Rusă
Ortodoxă era cea care se ocupa de nașteri, căsătorii, decese și divorțuri. Cele din urmă erau
foarte rare și, de aceea, era necesară o „aprobare specială dată de biserică”.16
Căsătoria între bărbat și femeie este văzută de Uniunea Sovietică ca o modalitate de a
promova reproducerea. „Uniunea conjugală se realizează de către ofițerul stării civile, care
înregistrează actul”.17

15
Federal State Statistics Service, www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/en/main/.
16
Sava, Michael, op. cit. p. 16.
17
Martinescu-Asău, T., Rusia Sovietică de azi, Ed. Speranța, Craiova, 1993, p. 78.

7
 Legile sovietice au anulat absolut toate restricțiile referitoare la căsătoria între ortodoxi,
catolici, necreștini etc. De asemenea, nu există limite privind religia, sexul, naționalitatea, rasa
sau alte aspecte.18

5. Autoritatea
În trecut autoritatea supremă aparținea tatălui sau bunicului. După căsătorie copiii
rămâneau adesea lângă părinți. În mod frecvent, sub același acoperiș trăiau mai multe familii, din
mai multe generații, care lucrau același camp. La moartea capului familiei, pământul era împărțit
egal între toți moștenitorii de parte bărbătească; în regiunile din Rusia Centrală și văduvele
primeau o parte din pământ, cam 1/7 sau 1/10 din suprafață. După emanciparea iobagilor,
tinerele perechi manifestau tendința din ce în ce mai clară de a se stabili departe de părințiillor.
Căsătorit sau nu, atâta vreme cât trăia sub acoperișul patern, fiul nu făcea parte din adunarea
comunală. Îndată ce-și făcea o casă pentru el și soția sa, el devenea, la rândul lui, cap de familie
și putea participa la dezbaterile mirului.19
În 1927 legislația sovietică susține drepturile egale dintre femei și bărbați, acordând o
mare libertate persoanei, după cum se specifica și în Constituția U.R.S.S.: „Femeia în U.R.S.S.
se bucură de drepturi egale cu bărbatul în toate domeniile vieții economice, publice, culturale și
social-politice”.20

6. Locuința
Casele din lemn reprezintă baza arhitecturii vechii Rusii construite în secolul al XVIII-
lea, al XIX-lea sau la începutul secolului XX. Casele erau, de regulă, orientate spre sud-est, acest
obicei nu va mai fi păstrat din secolul al XIX-lea, din cauza creșterii populației. Alegerea locului
pentru casă era o condiție importantă pentru ca gospodăria respectivă să aibă noroc. Locul
trebuia să fie uscat, înalt, luminos, dar și să corespundă din punct de vedere ritual. Tradiția
considera că locurile nefaste erau acele în care fuseseră îngropați oameni, pe unde trecuse un
drum sau unde fusese amplasată o baie.
Construcția unei locuințe reprezenta un eveniment important nu numai în viața familiei
respective, ci și în viața satului, în special pentru că locul de casă fusese alocat de administrația
țărănească locală. Ca regulă generală rușii își construiau casele din lemn de pin, brad sau tisă

18
Sverdlov, Gh., op. cit, p. 61.
19
Olteanu, Antoneta, Rusia Imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea, Editura All, Bucureşti, 2011, p. 247.
20
Sverdlov, Gh. op. cit., p. 36.

8
pentru că acești arbori aveau trunchiurile lungi, drepte, care se îmbinau bine, mențineau căldura
din interior și nu putrezeau ușor. Numai în regiunile din sud se ridicau case cu pereții din lut.
Construcțiile din piatră încep să fie preferate de către țăranii înstăriți spre sfârșitul secolului al
XIX-lea. Lemnele folosite nu trebuiau să fi fost blestemate, adică să fi provenit din copaci sacri
sau nefaști, pentru a nu abate moartea asupra acelei case. Acoperișul caselor era de obicei înalt,
în două ape. Pentru ca edificiul să dureze, la temelia casei se aduceau jertfe, de obicei o găină sau
un berbec. Printre bârne, mai ales sub fereastră sau grindă, se puneau bani, lână, boabe de
cereale, simboluri ale bogăției și ale căldurii familiale, ori tămâie, simbol al sfințeniei.
Casele erau numite izba, în majoritatea regiunilor, sau hata în sud și dom în Siberia.
Casele țărănești aveau, de regulă, una sau două camere, mai rar trei, unite între ele prin tindă
(seni). Construcția tipică presupunea o casă formată dintr-o cameră încălzită cu o sobă și o tindă,
care servea drept cameră de zi, în care se desfășurau numeroase treburi cotidiene. Țăranii înstăriți
mai aveau pe lângă această cameră încălzită, încă una pentru vară (gornița), care la familiile
numeroase și înstărite, servea și drept cameră de zi. Amplasarea camerelor de la nivelul superior
era aproape pretutindeni aceeași. Pe o jumătate din spațiu se întindea o cameră mare, svetlița,
împărțită în două sau trei compartimente. Avea ferestre mari făcute doar pentru ieșirea fumului,
încăperile mici nu aveau, uneori nici măcar acest geam, pe timpul nopții deschiderea fiind
acoperită cu o scândură. Sobele erau făcute din lut, iar vatra din cărămidă. În fața svetliței se afla
o cameră modestă, numită izbă. Între svetlița și izbă se afla tinda seni, în care uneori se afla
camera numită ciulan. Sub camerele de locuit se afla pivnița, podkleti. În afara casei propriu-
zise, locuința mai putea dispune și de o serie de construcții anexe.21
Prin sec. al XIX-lea, dacă un cuplu avea doar fiice, ginerele putea să se mute în casa
părintească a soției. Realizând o uniune filiancentrică. Dar exista o puternică tendință ca bărbații
să se căsătorească mai devreme și ca tânăra pereche să-și înceapă viața de cuplu în casa
părintească. Iar atunci când un bărbat era chemat să-și satisfacă stagiul militar, fratele sau vărul
său rămânea să conducă gospodăria. 22
Multe dintre căsuțele din lemn se regăsesc și astăzi în mai multe state care au aparținut
fostei URSS. Însă casele construite de ruși în ziua de azi nu mai respectă vechea arhitectură și
acestea nu mai sunt construite din lemn, ci din bolțari sau cărămidă.

21
Olteanu, Antoneta, op. cit. pp. 247-249.
22
Goody, Jack, op. cit, pp. 134-135.

9
 7. Vestimentația
Cât timp erau mici, adică până la 5-7 ani, fetele și băieții se îmbrăcau la fel, în cămăși
lungi, albe sau roșii, încinse la mijloc cu o panglică. Când mai creșteau băieții primeau în plus
pantaloni, iar fetele, mai ales în zilele de sărbătoare, îmbrăcau peste cămașă un sarafan sau o
fustă.
Vestimentația masculină se baza în general pe modelul slav: o cămașă de tip tunică, cu
gulerul scurt, oblic, pantaloni nu prea largi, încățăminte împletită din coajă de tei sau din piele,
căciulă cu margine răsfrântă sau fără margine. De regulă, cămașa se purta peste pantaloni și se
lega în talie cu un brâu. Oamenii simpli purtau haine mai scurte, de regulă cenușii sau albe,
numite zipun, jupan, polușubka. Pet timp de vară oamenii simpli purtau o cămașă tip rubașkă, iar
pe deasupra ei o haină de exterior din pânză de in. Brâul (poias), era piesă vestimentară
importantă deoarece comunica starea socială a posesorului, mai ales dacă era făcut din fir de aur
și împodobit cu pietre prețioase.
Vestimentația feminină rusească cunoaște câteva tipuri majore de costumație întâlnite pe
întreg teritoriul Rusiei: fota (poniova), sarafanul, fusta (andarak), rochia (kubeliok). Primele
două tipuri sunt întâlnite peste tot, ultimile două tipuri având o răspândire limitată.
Femeile purtau haine lungi, largi, din postav subțire de culoare roșie sau din alte
materiale viu colorate, cu marginile împodobite cu blană, care se închideau cun nasturi aurii.
Mânecile erau lungi, largi. Gulerele lor erau răsfrânte, ajungând până la mijloc. Rubașka, haina
de interior, era lungă și avea mâneci uriașe, de 6-10 coți, strânse cu măestrie în cute și bogat
ornamentate, mai ales în regiunea mașetelor, cu perle și pietre scumpe. Pe deasupra hainelor se
purta ferezeia, haina largă, fără mâneci, care se încheia în față, asemănătoare sarafanului.
În Rusia, costumul național a avut și are și în prezent specificul său în funcție de regiune.
Potrivit hainei naționale, oamenii pot înțeleage de unde provine o persoană și carei clase sociale
aparține. Costumul popular și decorarea sa furnizează informații simbolice despre întreaga
familie, despre ocupațiile și evenimentele de familie.23
În present, în Rusia se poartă îmbrăcăminte europeană obișnuită. Datorită caracteristicilor
climatice, rușii preferă haine de culori închise. Costumele naționale pot fi văzute numai la
activitățile festive și artistice. Dar în unile cazuri sunt restricții dure. De exemplu, ,,cu umerii goi,
în pantaloni scurți, în caciulă (pentru bărbați) sau fără șal pe cap (pentru femei), este interzisă

23
Ibidem, pp. 254-256.

10
intrarea în bisericile ortodoxe și pe teritoriul  locurilor sfinte, chiar dacă acestea nu mai
funcționează”.  Pe lîngă acest fapt, pentru a face o vizită unui astfel de loc, o femeie trebuie să
poarte, în mod neapărat, fustă, lungimea căreia nu trebuie să fie mai sus de genunchii acesteia.24

8. Alimentația
Cel mai adesea mâncarea țăranilor ruși consta în două feluri de mâncare, care nu se
consumau de cele mai multe ori, în cadrul aceleași mese. Este vorba de supa din cartofi sau varză
și kașa. Un proverb din popor afirma că: "Kașha este mama noastră, iar painea de secară tatăl
nostru". Obținută din fulgi de ovăz și servită de obicei la masa de dimineață, atât de cei mici cât
și de adulți, kașha a fost și este și în prezent mâncarea tradițională a rușilor.
La marile sărbători rușii făceau cartofi prăjiți cu carne. De asemenea, la sărbătorile
religioase se obișnuia pregătirea unui fel de aspic-piftie, din carne sau picioare de porc sau vită și
măruntaie. Crupele erau destul de populare, datele păstrate vorbesc despre un consum de cca
16.3%, se făceau pe bază de mei, și în zilele de dulce se adăuga slănină.
Descrierile etnografilor sunt destul de generoase, mai ales pentru unele regiuni.
Dimineața, de cum se trezeau, țăranii luau o gustare la care se mâncau de regulă, resturile de la
masa de seară sau pâine cu apă și cartofi copți. Pe la ora 9-10, gospodina punea pe masă micul
dejun: o oală mare cu kașa din mei sau găluște din griș, iar de băut aducea kvas. Alteori la micul
dejun se mâncau supă și cartofi. Fiecare mesean primea de la capul familiei câte o bucată de
pâine. Până la masa următoare, considerată prânz, între orele 12 și 2, se puteau mânca turte,
adesea cu sare, un cartof, o căpățână de usturoi. La masa de seară, servită pe la ora 9 sau chiar
mai devreme, se mânca ciorbă din varză sau sfeclă murată și kașă de grâu sau ovăz cu ulei de in
sau cânepă. În timpul postului se mânca și supă de cartofi cu ceapă. În zilele de dulce, masa era
completată cu slănină sau pește, dacă Biserica permitea acest lucru. Carnea și produsele lactate
se consumau extrem de rar, îndeosebi la nunți și la marile sărbători religioase.
În ceea ce privește băutura preferată a rușilor, aceasta era miod, miedul, obținut din
miere. În prezent vodca este băutura care nu lipsește de la nici o masă a rușilor. ,,Odată ce-s-a
deschis o sticlă, ea trebuie consumată, dar asta mai degrabă din lipsă de dopuri și sticle ermetice
decât dintr-o tradiție bine înrădăcinată.”25

9. Diviziunea muncii
24
http://md.russia.edu.ru/information/culture/.
25
Ibidem, pp. 258-261.

11
 În prezent soții își pot exprima dorința de a lucra într-un anumit domeniu, fiecare având
dreptul de a-și alege locul de muncă. În comparație cu perioada dinainte de Revoluție, cand soția
nu avea voie să se angajeze fără a primi permisiunea soțului, în prezent, atât aceasta cât și soțul
nu au nicio obligație de a impune ce să muncească celălalt.
Rusia a fost întotdeauna și este și în prezent o societate dominată de bărbați, în special în
lumea afacerilor. Deși în anumite profesii femeile sunt mai bine reprezentate (există mai multe
femei doctor decât bărbați). Cu toate astea, femeile au rămas în funcții de subordonare, ele fiind
nevoite să realizeze treburile casnice și să ocupe de creșterea copiilor, după o săptămână
încărcată de muncă.
„Peste 70% dintre șomerii înregistrați oficial în Rusia sunt femei”, dintre care aproape
jumătate au diplomă universitară sau de absolvire a unui institut tehnic. 26

10. Maternitatea
Maternitatea, căsătoria și familia sunt subiecte abordate în cadrul legislativ al fiecărui
stat. De asemenea, mediul în care se dezvoltă familia, factorii care influențează maternitatea
depind de sistemul social al statului din care acestea fac parte.
În Rusia, maternitatea are un rol principal, fiind unul din cele mai protejate și prețioase
bunuri. Un prim pas în ocrotirea acesteia a constat în apariția decretului din 1917, după două luni
de la revoluția din Octombrie, potrivit căruia „ocrotirea maternității și a perioadei infantile era
obligația directă a Statului”.27 Acest principiu a fost dezvoltat și consolidat de-a lungul
următorilor ani. Un alt susținător al ocrotirii copiilor și al mamelor a fost Vladimir Ilici Lenin,
care, la 4 ianuarie 1919, a semnat decretul de înființare al „Sovietului pentru ocrotirea copiilor”.
Mai târziu, în 1944, s-a dezbătut problema mamei necăsătorite și a copiilor acesteia. Femeia era
îndreptățită să ceară stabilirea paternității și să solicite pensie alimentară pentru a-și întreține și
crește copilul. De asemenea, s-a înființat și legea potrivit căreia mama primea un ajutor din
partea statului, „în valoare de 100 de ruble pe lună pentru un copil, 150 de ruble pentru doi copii
și 200 ruble pentru trei și mai mulți copii”.28

11. Accesul la educație

26
Mitchel, Charles, op. cit., p. 39.
27
Sverdlov, Gh. op. cit., p. 14.
28
Sverdlov, Gh., Căsătoria, maternitatea și familia în legsilația sovietică, Editura „Cartea Rusă”, București, 1945,
p. 28.

12
 La început a fost creată o școală unică în care nu se făcea distincția între școala primară și
cea secundară, iar mai curând școala secundară a fost suprimată, considerând-o ca fiind un
învățământ de clasă. Toții copii trebuiau să treacă prin școala elementară, a cărei durată era de 4
ani, cei mai buni recrutați după merit în proporție de 1 contra 6 urmau al doilea ciclu timp de 5
ani. În ajunul revoluției, se găseau în imperiul țarist 72% analfabeți la țară și 41% la oraș.
Lunaciarski, om de litere communist, pregătește în 1929 un decret asupra învățământului care
devine obligatoriu și general. Decretul prevede introducere învățământului obligatoriu mai mult
prntru oraș, iar în anul 1931 acesta se aplică și la țară. Principiul școlii sovietice era ..școala
unică” adică care să cuprindă cunoștințele generale, inspirație luată din occident. 29
Începând cu anul 1990, s-a introdus educația școlară de 11 ani. Conform Constituției,
educația preșcolară, învățământul primar și secundar profesional în unitățile de învățământ de
stat sau municipale este gratuit pentru cetățenii ruși, aceștia având acces nelimitat la aceste forme
de învățământ. Învățământul primar este obligatoriu, părinții având obligația de a asigura copiilor
acest nivel de educație. Copiii merg la școală la vârsta de 6-7 ani și studiază în școala primară 4
ani. Clasele V-IX reprezintă ciclul intermediar. La sfârșitul clasei a IX-a, elevii susțin examene și
primesc un atestat și, în funcție de dorințele elevilor, ei își pot continua studiile în școală (clasele
X-XI ale ciclului superior). După parcurgerea ciclului intermediar, elevii susțin examene de
absolvire. În ceea ce privește educația universitară, aceasta este gratuită, cu unele excepții. O
parte substanțială a studenților sunt înscriși la studii subvenționate complet, dar multe instituții
de stat au început să ofere și ele locuri cu taxă.30

Concluzii
Din ceea ce am observat de-a lungul perioadei de studiere a acestui stat și a
caracteristicilor sale în ceea ce privește familia, izvoarele ne furnizează prea puține informații
asupra felului de viață și a obiceiurilor din vechea Rusie.
În Rusia, într-o mai mare măsură decât în Europa de Vest, este sprijinită foarte mult
familia extinsă, unitară, în care sunt incluse unul sau mai multe cupluri căsătorite și alte persoane
înrudite precum: părinți, bunici, copii, nepoți, unchi și mătuși. Statul rus încurajează instituția
familiei pentru că aceasta este privită ca o bază a unei creșteri normale și sănătoase a copiilor. Se
29
Martinescu-Asău, Th., op. cit., pp. 56-58.
30
Pahom, Dumitru, Geografia Federaţiei Ruse, 2017, http://rou.rs.gov.ru/uploads/document/file/5148/Geografia%
20Rusiei.pdf.

13
încearcă astfel să se consolideze familia prin toate mijloacele posibile, pentru că o familie
puternică înseamnă un stat puternic.

Bibliografie
1. Bejenaru, Ludmila, Rusia. Elemente de civilizație, istorie și cultură, Editura Tehnopress, Iași,
2008.
2. Chișvasi, Simona, Rusia, Belarus și Ucraina, Ed. Aquila’93, Oradea, 2007.
3. Gabrea, Iosif, Educația și învățământul în Rusia Sovietică, Ed. Libr. „Universală”,
București, 1929.
4. Goody, Jack, Familia europeană, Editura Polirom, București,2003.
5. Martinescu-Asău, Th., Rusia Sovietică de azi, Ed. Speranța, Craiova, 1993.

14
6. Mitchell, Charles, Pașaport Rusia, Editura Rentrop & Straton, București, 2000.
7. Mitrofan, Iolanda, (1991). Familia de la A...la Z, Ed. Științifică, București, p. 66.
8. Olteanu, Antoneta, Civilizația rusă, Editura Paideia, București, 1998.
9. Olteanu, Antoneta, Rusia Imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea, Editura All,
București, 2011.
10. Sava, Michael, Adevăruri despre Rusia de ieri și de azi, Editura „Societatea”,
București,1995.
11. Segalen, Martine, Sociologia familiei, Ed. Polirom, Iași, 2011.
12. Sherman, Russell, Rusia, 1815-1881, Editura All, București, 2001.
13. Sverdlov, Gh., Căsătoria, maternitatea și familia în legsilația sovietică, Editura „Cartea
Rusă”, București, 1945.

Webografie
1. Articol publicat de Ministerul Educației și Științei al Federației Ruse, [online] la adresa:
www.md.russia.edu.ru/russia/geo/, (accesat la data 18.05.2019).
2. Federal State Statistics Service, [online] la adresa: www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_
main/rosstat/en/main/ (accesat la data 20.05.2019).
3. Pahom, Dumitru, Geografia Federației Ruse, 2017, [online] la adresa: http://rou.rs.gov.ru/
uploads/document/file/5148/Geografia%20Rusiei.pdf. (accesat la data 22.05.2019).
4. http://fny.scrieunblog.com/articles/traditii-si-obiceiuri-de-nunta-din-rusia.html, (accesat la
data 25.05.2019.
5. http://md.russia.edu.ru/information/culture/. (accesat la data 25.05.2019).

15