DESPRE CUVANT

Cuvintele cele mai folosite in viata noastra sunt cele rostite si ele pot fi numite pe buna
dreptate, oglinda fidela a inimii noastre, de aceea un om curat va avea cuvinte curate, iar un
om patimas va avea cuvinte pline de rautate, asa cum spune si Sfanta Scriptura, precum ca:
Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale, scoate cele bune, pe cand omul rau, din
vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Caci din prisosul inimii graieste gura lui
(Luca 6, 45).
Dictionarul explicativ al limbii romane, ne spune despre cuvant ca este unitate de baz a
vocabularului, care reprezint asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) i a unui
complex sonor Dictionarul explicativ al limbii romane, Academia Romana, Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan", Editura
Univers Enciclopedic, 1998. Din punct de vedere teologic cuvintele pot fi considerate ca manifestari
ale sufletului nostru in afara, suflet asupra caruia Dumnezeu a suflat suflare de viata, iar
odata rostite aceste cuvinte, ele capata o libertate proprie pe care nu o mai putem ingradi si
devin puteri ce savarsesc binele sau raul, puteri ce ne vor insoti toata viata, pana la judecata
finala, care fie ne vor apara, fie ne vor condamna. Revelatia ca descoperire a lui Dumnezeu,
nu s-a facut numai prin acte si imagini ci si prin cuvinte. Propriu-zis, ntre acte i cuvinte pe
de o parte i imagini pe de alta, nu este un raport de independen, cuvantul si imaginea
fiind interioare unul altuia, in cuvant predominand sensul iar in imagine forma. Imaginile si
cuvintele in Vechiul Testament aveau un caracter profetic, de umbre inconsistente, fata de
imaginile si cuvintele consistente ale umanitatii lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu e intreg
in mod personal si definitiv. Venind Hristos, n care s-au mplinit aceste profetii n toat
amploarea lor, ba au i fost depite, ele nu mai au nici un rost. Toate imaginile, cuvintele
viziunile si profetiile se concentreaz n jurul lui Hristos, al Mielului nsngerat, al Fiului
Omului care va lua biruina final, al Mirelui care i va serba ospul su cu Mireasa, care
este Biserica universal. Pr. Dumitru Staniloae, O teologie a icoanei, Editura Fundatiei Anastasia, Bucuresti, 2005, p. 2



Aproape orice cuvant al Revelatiei este un cuvant imagine, cu un sens plasticizat, iar
actele descoperirilor dumnezeiesti sunt reale, imbracand o forma si o expresie plastica,
intrucat ating lumea vazuta, aratandu-ne totodata ca imaginile sunt modul inevitabil de
revelare a lui Dumnezeu catre spiritul uman. Ibidem, p. 23 Accesul omului la realitatea divina,
care prin excelenta este una spirituala si nu poate fi surprinsa prin ea insasi, poate fi posibil
mai ales imprumutand forme de la lumea materiala, vizibila, intr-un sens catafatic, si numai
o teologie apofatica, a tacerii, a negatiei oricarei exprimari a lui Dumnezeu, e libera de orice
imagine, de orice cuvant. Lumea constituita din ratiuni sau cuvinte plasticizate si facuta sa
fie exprimata si inteleasa de oameni in cuvinte comune, se arata prin aceasta ca-si are
originea in acelasi Cuvant si Logos creator al oamenilor, ajutandu-i sa-si comunice
experienta si modul de folosire al acestei lumi prin cuvinte comune, spre a urca la unificarea
in El ca Ratiune si Cuvant-izvor al tuturor ratiunilor si cuvintelor, imprimate potential in
oameni si in lume, sau in legatura dintre ei si lume. Dumnezeu Cuvantul face prin lume
legatura dintre oameni si dintre ei si lume, si mai mult de atat, legatura cu El insusi, si
numai aceasta legatura fundamentala, care isi are temeiul in Cuvantul Creator va putea dura
in veci. Lumea e i ea un mijloc care ajut i ntrete trebuina oamenilor de a comunica
ntre ei, dar aceasta, asa cum si cuvintele ii pot tine pe oameni intr-o legatura de dusmanie,
asa poate sa-i tina si lumea.Pr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Volumul II, Editura Cristal, Bucuresti,
1995, p. 126 Daca asa cum spunea Sfantul Isaac Sirul: Cuvantul este unealta lumii acesteia, iar
tacerea este taina veacului viitor Sfantul Isaac Sirul, , Despre tacere, Epistola a III-a, in Filocalia, vol X, trad.
introducere si note de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, EIBMBOR, Bucuresti, 1981, p. 474 ne putem da seama de
aici, ca acelasi cuvant prin care a fost creata lumea, devine totodata si pentru oameni un
mijloc de comunicare si exprimare, ce transforma gandurile in cuvinte facand posibila
intelegerea dintre ei. De cele mai multe ori acest cuvant inglobeaza sentimentele si trairile
noastre atunci cand il pronuntam, iar atunci cand aceste trairi fac sa se nasca si sa existe
neintelegeri si dusmanii intre noi, suna ca niste dezacorduri care strica frumusetea unei
melodii. Cuvintele pot avea putere prin mesajul ce-l contin, de a binecuvanta, de a blestema,
de a ne marturisi, de a ne lepada, de a slavi, si mai ales de a ne ruga, punandu-ne in dialog,
ca de la Persoana la persoana, cu Cel ce ne-a creat, cu Dumnezeu Cuvantul.