Sunteți pe pagina 1din 3

Postul și rugăciunea – trepte de urcuș duhovnicesc

Student Adrian Sergiu Aparascăi

Postul și rugăciunea sunt aripile care ne înalță sufletul spre Lumină, spre
Dumnezeu. Ele sunt trepte care ne conduc spre cărările mântuirii. Prin acestea
ne eliberăm de patimi și ne îmbrăcăm în virtuți. Postul și rugăciunea sunt
armele cu care creștinul luptă pentru dobândirea libertății duhovnicești, Sfântul
Nectarie din Eghina ne spune că omul devenit liber duhovnicește primește
curăție, bunătate, cumințenie și puterea voinței de a nu îngenunchia în fața
păcatului.
Folosul rugăciunii este multiplu, adică iertarea păcatelor și mântuirea
sufletului, indiferent că o facem prin cuvânt, cu inima sau cu mintea. Fiecare să
se roage cum simte și după cum îl învață duhovnicul. Rugăciunea care izvorăște
lacrimi de umilință este cea mai de folos deoarece ne ajută să părăsim păcatele,
să creștem în dragoste, în smerenie și în credință.
După cum rugăciunea are folosul ei pentru mîntuirea sufletului tot așa și
postul are același rol în viața credinciosului după cum ne învașă Sfînta Scriptură
și Sfinți Părinți.
Multă lume nu știe ce însemnătate are postul. Unii spun că ar fi poruncă
impusă de preoți și nu face parte din poruncile lui Dumnezeu, că de aceea a
spus Domnul Hristos: ,,nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură,
aceea spurcă pe om” (Matei 15, 11) - pe aceasta o știu toți, dar Mântuitorul n-a
desființat postul, n-a spus să nu mai postească nimeni, ci a arătat cum trebuie
ținut postul și care este adevăratul post plăcut lui Dumnezeu. Domnul Hristos
laudă postul și arată puterea lui când spune ucenicilor că diavolul nu poate fi
biruit decât cu post și rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29), de aceea sfinții
Părinți spun că Postul este una dintre cele mai bune arme care ne ajută să
ajungem la mântuire.
Înainte de orice altă poruncă, Dumnezeu i-a poruncit lui Adam, în Rai, să
postească, adică să nu mănânce din pomul oprit, acel al cunoștinței binelui și
răului. Adam și Eva au stat în Rai atât cât au păzit porunca, iar când au mâncat
au pierdut Raiul și bucuria de acolo. Prin călcarea acestei porunci s-a prefăcut
bucuria în lacrimi, mintea s-a îngroșat, trupul a murit și toată natura s-a răsculat
împotriva omului căci a intrat moartea în lume. Vedem că însuși Mântuitorul a

1
postit în pustiul Carantaniei, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei
(Matei, 4,2, Luca, 4,2) unde a fost ispitit de diavol; posteau, de asemenea, sfinții
apostoli și ucenicii lor (Fapte12, 2-3; Cor. 6,5), ei au rânduit postul pentru
creștini.
Adevărul este că viața curată și nevinovată pe care Dumnezeu o cere de
la creștini în timpul postului constă în abținerea de la păcate, precum și în
abținerea de la carne și celelalte bucate de dulce. Acesta este postul cel
adevărat, să postească și trupul și sufletul. Abținerea de la păcat este postul
sufletului, iar abținerea de la bucate este postul trupului. Postul trupesc nu
trebuie despărțit de cel duhovnicesc, adică, dacă omul postește de la mâncare,
dar în schimb înjură, minte, dă răului și face tot felul de păcate – un astfel de
post e ca un trup fără suflet. Adevăratul post e să ne abținem de la patimi, vicii .
Căci la ce ne servește să nu mâncăm carne, dacă osândim pe fratele nostru,
vorbindu-l de rău, dușmănindu-l și pârându-l? La ce ne folosește să nu bem vin,
dacă vărsăm sângele fraților noștri? Ce ne folosește dacă mâncăm numai seara
iar toată ziua am petrecut-o pe la spectacole, filme, procese și în tot felul de
păcate? Trebuie să știm că și sufletul și trupul au o hrană și un post propriu.
Această hrană este Cuvântul lui Dumnezeu: rugăciunile, citirea psaltirii,
cântarea sfântă religioasă. Omul nu trăiește numai ca animalul mâncând și
bând; omul cugetă, iubește, se roagă, gândește ceea ce hrănește cugetul lui,
iubirea lui este Cuvântul lui Dumnezeu; Mântuitorul când a fost ispitit de satana
în pustie și i-a cerut să facă din pietre pâini, Domnul Hristos i-a răspuns: ,,nu
numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui
Dumnezeu”.
Sfinții noștri Părinți aseamănă Postul Mare cu o scară cu patruzeci de
trepte. O scară ce urcă pe om prin înfrânare de la pământ la cer. La capătul cel
de jos al scării stă săracul Adam, omul – noi – iar de la cel de sus privește
Domnul Iisus Hristos spre noi. Jos plângem noi cu strămoșul Adam și cu Eva, noi
toți păcătoșii, iar sus așteaptă Milostivul Dumnezeu și privește să vadă lupta
noastră, lucrarea noastră, dragostea noastră, cum urcăm noi pe aceste trpte ale
postului. Fiecare dintre aceste trepte ale scării reprezintă o zi. În aceste 40 de
zile ale sfântului post, să nu fie una pe care să o petrecem fără de folos. Într-o zi
fă milostenie, într-o zi fă pace între cei ce se dușmănesc, într-o zi deschide ochii
sufletului unui necredincios, în altă zi însoțește un mort la groapă, în altă zi
ascultă o rugăciune, o cântare sfântă, o învățătură sfântă, și împarte tot felul de
fapte bune, împreună cu postul, cu rugăciunea și cu smerenia. Așa să urcăm zi

2
de zi pe scara aceasta până acolo sus la Stăpânul nostru unde ne vom bucura
de milostivirea lui Dumnezeu.
Trebuie să ținem seama că după canoane și după învățăturile Sfinților
Părinți, postul nu este pentru toți la fel: vorbim desigur despre postul de
bucate, căci în ceea ce privește postul duhovnicesc, oprirea de la păcate și fapte
rele, acesta este pentru toți la fel. Vedem că nici sfinții părinți nu au ținut postul
la fel - postul de bucate, unii puteau mai mult, alții mai puțin. Pentru aceasta
postul de bucate poate fi îndulcit celor care sunt bolnavi, doar după ce fac
dezlegare la preot, după ce se spovedesc, după ce se împărtășesc și în timpul
acesta să pună dragoste mare și fierbinte pentru Domnul. Aceștia să țină și ei
cât pot, și în schimb să se păzească de faptele cele rele și să înmulțească faptele
cele bune.
Chiar dacă am face destule fapte bune sau postim tot postul, nu primim
iertare dacă nu iertăm pe cei care ne-au greșit. Iar dacă aceștia nu vor să ne
ierte, să-i iertăm noi din inimă și atunci vom primi iertare de la Dumnezeu. Și
așa împăcați cu toți și cu noi, să ne unim cu Hristos prin Sfânta Taină a
Euharistiei în așteptarea Slăvitului Praznic al Învierii..

S-ar putea să vă placă și