Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului

Clasa a XI-a.

Rastignirea Domnului

Vă spuneam ora trecută, discutând subiectul descoperirii lui Dumnezeu, că prin

Întruparea Sa, Mântuitorul

S-a adus în forma maximă de comunicare faţă de om, spre a fi mai bine înţeles. Pe lângă
aspectul Întrupării ca smerenie a lui Dumnezeu, azi vom discuta despre Jertfa de pe cruce a
Mântuitorului.

Termenul euharistie provine din limba greacă şi înseamnă mulţumire, recunoştinţă. Jertfa
euharistică, adică Sfânta Taină a Euharistiei, este centrul cultului liturgic al Bisericii noastre. Ea
a fost instituită de către Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a mulţumit lui Dumnezeu şi a
împărtăşit pe ucenici: Iar pe când mâncau ei toţi; luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând
ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat,
zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor (Mt. 26,26-28; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 17-20).

Euharistia este desăvârşirea tuturor celorlalte Taine ale Bisericii, prin care credincioşii se
unesc în mod real cu Hristos.

Jertfa euharistică este o actualizare a Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului,care are loc la

fiecare Sfântă Liturghie, după porunca Mântuitorului: aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Lc.
22, 19). Dacă în Vechiul Testament se aduceau ca jertfă animale şi produse agricole, în Noul
Testament, însuşi Hristos Se aduce drept Jertfă, căci El este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică
păcatul lumii (In. 1, 29). El este imaginea mielului pascal sacrificat în Vechiul Testament (Ieş.
12, 1-14). Spre deosebire însă de Jertfa de pe Golgota, care a fost sângeroasă, Euharistia este o
jertfă nesângeroasă.

Ce legătură este însă între Sfânta Împărtăşanie şi iubirea jertfelnică?Prima este Trupul şi
Sângele lui Hristos, iar a doua îl priveşte mai mult pe om. Prima se săvârşeşte numai în Sfântul
Altar în Biserică, a doua se poate săvârşi de fiecare om în parte, în relaţia cu semenii săi în viaţa
de zi cu zi.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit pe Pământ şi a luat trup asemeni nouă pentru a ne
scoate din robia păcatului. Nimic altceva nu L-a făcut pe Dumnezeu să realizeze aceasta decât
marea şi nesfârşita Lui iubire de oameni. Şi această iubire a Lui nu ar fi fost desăvârşită dacă ea
nu s-ar fi încheiat prin însăşi Jertfa supremă de pe Cruce. Căci chiar şi Mântuitorul spune în
Evanghelie: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul să şi-l pună pentru
prietenii săi (In. 15, 13). Şi iarăşi: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul
Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16).

Iată, aşadar, care este forma supremă a iubirii - jertfa. Deci, legătura dintrejertfa
euharistică şi iubirea jertfelnică este următoarea: să nu uităm atunci când vedem Potirul cu
Sfintele Taine în mâna preotului că, pentru a fi vrednici de ele, nu trebuie să facem altceva decât
să ne asumăm dragostea jertfelnică pe care Hristos a arătat-o faţă de noi, creaturile Lui.

Să nu ne imaginăm vreodată că iubirea jertfelnică are putere doar până la producerea

actului suprem, adică a morţii celui în cauză. Aici avem de-a face cu un alt paradox propriu
creştinismului: jertfa este tocmai ceea ce face ca iubirea noastră să fie veşnică. Poate că, dacă
Mântuitorul Hristos nu ar fi murit pentru noi, ceea ce ne-ar fi propovăduit nu ar fi avut niciodată
valoarea şi puterea pe care o are acum. Jertfa este ceea ce dă viaţă. Împărtăşindu-ne de Sfintele
Taine ale lui Hristos, ne împărtăşim de Trupul şi Sângele Lui.

Jertfindu-ne din iubire creştină pentru aproapele, ne împărtăşim noi înşine de jertfa lui
Hristos, iar pe cel de lângă noi îl facem părtaş veşniciei - dacă el doreşte acest lucru.

Iubirea jertfelnică este, poate, cea mai înaltă formă de propovăduire a lui Hristos şi totodată cea
mai eficientă.

Deci Sfânta Liturghie, jertfa adusă lui Dumnezeu, trebuie să se prelungească şi în

societate, iubind până la jertfă pe aproapele nostru, după modelul lui Hristos, Care, după ce a
instituit Euharistia, a spălat picioarele ucenicilor (In. 13, 3-5), S-a rugat, a pătimit şi a murit
pentru iertarea păcatelor tuturor. Noi nu trebuie însă să murim de moarte sângeroasă ca Hristos
pentru a ne jertfi pentru semenii noştri, ciiubirea jertfelnică se vede în faptele noastre de
renunţare la egoism şi de ajutorare a semenilor.
 Toţi suntem creaţi ca fiinţe sociale, ce trebuie să trăim în comuniune cu cei de lângă noi.
Aşa cum o pâine, un trup, suntem, căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine (1 Cor. 10, 17), aşa
trebuie să ne împărtăşim iubirea unul altuia. Aşa cum II iubim pe Dumnezeu şi-I aducem jertfă,
asemenea şi pe semeni, ca unii ce sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, trebuie
să-i iubim, căci nimeni nu iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu iubeşte pe cel de lângă el.

Această iubire nu trebuie să fie una teoretică, ci arătată prin fapte. Biserica vorbeşte
despre fapte ale milei trupeşti şi fapte ale milei sufleteşti. Astfel, faptele milosteniei trupeşti sunt:
hrănirea celui flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celui aflat în
necazuri şi nevoi, cercetarea celui bolnav, găzduirea călătorilor, îngroparea celor pe care nu are
cine să-i îngroape etc. Faptele milosteniei sufleteşti sunt: întoarcerea celor rătăciţi la adevăr şi a
celor păcătoşi la virtute, învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi, sfatuirea celor ce au nevoie de
sfat, rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru, mângâierea celor întristaţi, răsplătirea
răului cu bine, nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, iertarea celor ce ne greşesc etc.

Numai procedând astfel, noi continuăm Liturghia Euharistică din biserică cu liturghia
slujirii aproapelui, ce ne deschide uşa împărăţiei lui Dumnezeu: Atunci va zice împăratul celor
de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la
întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mimaţi dat să
beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi
cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine(Mt. 25, 34-36).

Material bibliografic: Biblia sau Sfânta Scriptură, Isidor TODORAN, Ioan ZĂGREAN,
Dogmatica Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2000, pp. 222-224; Ioan ZEGREAN,
Morala creştină, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, pp. 189-194;