AFECȚIUNILE APARATULUI EXCRETOR

LITIAZA RENALĂ

Litiaza renală e numită şi piatra la rinchi sau calculoza renală ce consta în formarea de

calculi (concreţiuni minerale, organice şi de cele mai multe ori mixte) de-a lungul căilor urinare
(începând cu tubul urinifer şi terminând cu uretra ). Deci, în orice loc al aparatului urinar (al
conductelor acestuia) se poate forma piatra (în greceşte lithos a  piatra).

Cauzele: alimentaţia (în prezent se considera litiaza ca o boală a supraalimentaţiei;

consumarea abuzivă de alimente bogate în oxalaţi ca spanac, cacao, ciocolată sau în acid uric
cum ar fi viscerele, ficat, creier, rinichi, măruntaie etc.), factori individuali (există o predispoziţie
atât familială, cât şi în raport cu constituţia fiecăruia din noi; de asemenea, exista obiceiul de a
bea lichide puţine; unele meserii se desfăşoară în mediu foarte cald), profesia sedentară, factori
metabolici (tulburări în metabolismul calciului, fosforului, acidului uric, acidului oxalic).
Calculii pot fi de natura oxalică (oxalatul de calciu; cel mai frecvent maronii-brun deschişi),
fosfatică (friabili, albi), urică (brun – roşcaţi), cistinica (galbeni), xantinicî (galben-maronii),
calcică sau asocieri. În 95% din cazuri calculii au în compoziţia lor chimică calciul.

Simptomatologia litiazei variază cu sediul şi cu mărimea calculilor. Un calcul care se

dezvolta în întregul sistem pielocaliceal (calcul coraliform) poate fi bine tolerat şi da doar dureri
lombare difuze, intermitente, infecţie urinara cronică, uneori hematurie. Un calcul mic angajat pe
ureter poate da tabloul complet, de intensitate uneori chiar dramatică, al colicii renale Ea poate să
apară “ca un fulger pe cer senin”, dar de multe ori după eforturi, trepidaţii, alergări.
Litiaza renală produce în anumite momente, o durere specifică, denumită colica renală. Colica
renală apare în momentul în care un calcul renal a migrat din rinichi şi a pătruns în ureter, care
este foarte strâmt, acesta se contractă, se strânge, în vederea eliminării calculului. Ei pot
împiedica scurgerea urinei de la nivelul rinichiului la vezica urinară prin ureter.
De obicei, durerea se accentuează într-un interval de 15-60 minute ajungând să fie
constantă şi de intensitate foarte mare. Durerea scade în intensitate când calculul este mobilizat şi
nu mai blochează ureterul. Durerea dispare atunci când calculul este eliminat în vezica urinara.
 Litiaza renală are multe forme de tratament. Din fericire majoritatea pietrelor mici (până
la 5 mm în diametru) care nu produc infecţii, blocaje sau simptome se vor elimina dacă veţi bea
zilnic suficiente lichide.
Cele mai mari cu anumite medicamente, în funcţie ce compoziţia pietrei. Avem nevoie de un act
chirurgical dacă o piatră:
- nu se elimină după o perioadă rezonabilă de timp şi cauzează dureri;
-  e prea mare să se elimine fără ajutor;
-  blochează jetul urinar;
-  cauzează infecţii permanente ale tractului urinar;
-  răneşte rinichiul şi provoacă sângerări permanente;
-  se măreşte (comparând rezultatele radiografiei).

Metode chirurgicale
 
- Litotripsia cu undă de şoc extracorporeala (ESWL) → se folosesc unde ultrasonice sau de şoc
create în afara corpului care sunt direcţionate prin piele şi ţesut către pietrele din rinichi. Pietrele
sunt sparte în particule fine ca nisipul şi trec cu uşurinţă prin tractul urinar în urină.
- Ureteroscopia → se face utilizând uretroscoape, nişte telescoape flexibile sau semi – rigide, ce
se introduc în vezica prin uretra, până în ureter, fără incizie. Acest instrument permite doctorului
să aibă o imagine directă a pietrei. Aparatul este prevăzut cu nişte tuburi prin care se pot
introduce diferite instrumente care să scoată sau să spargă piatra.
- Chirurgie deschisă → această intervenţie necesita anestezie generală. Se face o incizie zona
lombară şi piatra se extrage din ureter sau rinichi.
 ADENOM DE PROSTATĂ
Adenomul de prostată, cunoscut și sub denumirea de hipertrofie prostatică benignă, este
una dintre cele mai întâlnite afecțiuni în rândul bărbaților. Aceasta apare în special după vârsta
de 40-50 de ani și împiedică buna funcționare a sistemului urinar. În unele cazuri poate provoca
probleme ale vezicii, tractului urinar și rinichilor.
Prostata este un organ glandular și fibromuscular care face parte din sistemul
reproducător al bărbaților. Aceasta are aspectul unei castane și poate cântări până la 28 de grame.
Prostata înconjoară uretra și are rolul de a produce cea mai mare parte a lichidului din materialul
seminal. Totuși, în cele mai multe cazuri, prostata se mărește și poate provoca disconfort la
urinare, iar dacă nu este tratată la timp, poate provoca alte complicații.
E important de menționat că prostata trece prin două cicluri de creștere. Prima etapă de
creștere are loc în perioada pubertății, când prostata își dublează mărimea. A doua etapă de
creștere are loc după vârsta de 25 de ani și continuă pe toată durata vieții. De cele mai multe ori,
adenomul de prostată apare în cea de-a doua etapă de creștere.
Adenomul de prostată apare atunci când celulele prostatei încep să se multiplice, fapt care
duce apoi la inflamarea prostatei și la modificarea actului micțional, prin blocarea fluxului
urinar. Pe măsură ce prostata crește, va pune presiune pe pereții uretrei, iar vezica urinară își
pierde capacitatea de a se goli complet.
Îngustarea uretrei, retenția de urină și golirea incompletă a vezicii sunt câteva dintre
problemele asociate cu adenomul de prostată.
 CAUZELE , FACTORI DE RISC, COMPLICAȚII
Cauzele care duc la apariția adenomului de prostată nu sunt încă stabilite cu exactitate.
Adesea, această afecțiune este asociată cu înaintarea în vârstă și cu modificările nivelului de
hormoni.
Organismul bărbaților produce o cantitate ridicată de testosteron, hormonul masculin, dar și o
cantitate mai mică de estrogen, hormonul feminin. Pe măsură ce înaintează în vârstă, cantitatea
de testosteron din sânge scade, ceea ce face ca nivelul de estrogen să fie ridicat. Acest factor
poate contribui la multiplicarea celulelor prostatei.
O altă cauză este legată de creșterea nivelului de dihidrotestosteron, hormon masculin care are un
rol important în dezvoltarea prostatei. Atunci când nivelul de testosteron din sânge începe să
scadă, nivelul de dihidrotestosteron crește și se acumulează în prostată. Acest factor poate
accelera multiplicarea celulelor prostatei.
De regulă, bărbații care au trecut printr-o intervenție de îndepărtare a testiculelor (orhiectomie) la
o vârstă fragedă nu vor dezvolta mai târziu adenomul de prostată.
Factori de risc
Factorii care pot crește riscul de apariție a adenomului de prostată pot fi:
 Vârsta - această afecțiune nu se manifestă în rândul bărbaților cu vârsta mai mică de 40
de ani;
 Ereditatea - adenomul de prostată poate fi transmis pe cale ereditară dacă, de exemplu,
tatăl sau fratele are probleme cu prostata;
 Stilul de viață - lipsa mișcării și obezitatea favorizează apariția adenomului de prostată;
 Bolile cardiovasculare și diabet - administarea de beta-blocante este asociată cu probleme
ale prostatei.
Posibile complicații
Adenomul de prostată poate duce la apariția următoarelor complicații:
 Incapacitatea de a urina (retenție de urină);
 Infecții urinare;
 Calculi renali (pietre la rinichi);
 Deteriorarea vezicii urinare;
 Infecții la nivelul rinichilor;
 Urinarea cu sânge (hematurie).
 Aceste complicații nu sunt frecvente în rândul bărbaților care suferă de adenomul de
prostată, dar pot pune în pericol sănătatea dacă nu este urmat un tratament care să amelioreze
simptomele.

SIMPTOMELE ADENOMULUI DE PROSTATĂ

La început, simptomele asociate cu prostata mărita sunt destul de ușoare, dar se pot agrava
dacă nu sunt ameliorate la timp. Cele mai frecvente simptome ale adenomului de prostată sunt:
 Început ezitant al urinării;
 Jet urinar cu presiune slabă;
 Jet urinar intermitent;
 Picurare la finalul urinării;
 Senzația de golire incompletă a vezicii;
 Urinare prelungită.
Acestea sunt considerate simptome obstructive, în timp ce simptomele iritative includ:
 Nevoia urgentă sau frecventă de a urina;
 Urinare frecventă în timpul nopții;
 Pseudoincontinență (scurgerea unor picături de urină înainte de a ajunge la baie).
Nevoia frecventă de a urina este una dintre cele mai comune manifestări ale adenomului de
prostată și poate să apară la interval de una sau două ore, în special pe timpul nopții. Totuși,
dimensiunea prostatei nu determină neapărat severitatea simptomelor. Chiar dacă prostata s-a
mărit foarte mult, simptomele pot fi minore, în timp ce bărbați cu prostata ușor mărita pot avea
simptome severe. În unele cazuri, simptomele se pot ameliora cu trecerea timpului.
Simptomele mai puțin comune pot include infecții urinare, incapacitatea de a urina sau urinare cu
sânge. Incapacitatea de a urina reprezintă urgență medicală și necesită control medical imediat.

DIAGNOSTICAREA ADENOMULUI DE PROSTATĂ

Diagnosticarea adenomului de prostată presupune o anamneză (istoric medical) și
examinara fizică a pacientului. Trebuie avut în vedere că este necesar un control medical de
urgență dacă există sânge în urină, durere sau senzație de arsură la urinare ori incapacitate de a
urina.
Examinarea fizică presupune un examen rectal digital. Pacientul va sta aplecat sau întins pe o
parte, cu picioarele la piept, în timp ce medicul va introduce un deget în rect pentru a verifica
forma și dimensiunea prostatei.
De asemenea, sunt necesare o serie de analize:

 Probă de urină - pentru a determina dacă există o infecție a tractului urinar;

 Analize de sânge - pentru a vedea dacă există probleme ale rinichilor;
 Determinarea PSA (antigen specific prostatic) - aceasta este o substanță produsă doar de
prostată. Atunci când nivelul de PSA este crescut, înseamnă că prostata este mărită.

De regulă, determinarea PSA se face înainte de examenul rectal digital și este indicat ca
pacientul să nu ejaculeze cu două zile înainte de a face analizele de sânge. Ejacularea poate
crește nivelul PSA pentru 24 sau 48 de ore.
Trebuie avut în vedere că un nivel crescut de PSA poate indica atât o prostată mărită, cât și
inflamarea prostatei (prostatită).
În funcție de fiecare caz în parte, medicul poate recomanda următoarele investigații:

 Cistoscopie - presupune introducerea unui cistoscop în uretră pentru a analiza uretra și

vezica. Se va administra un anestezic local înainte de această procedură.
 Analiza reziduului de urină - testul ajută la determinarea cantității de urină care rămâne în
vezică după urinare.
 Test urodinamic (analiza fluxului de urină) - prin umplerea vezicii cu un lichid cu
ajutorul unui cateter, astfel încât să poată fi măsurată presiunea jetului în timpul urinării.
Acest test este efectuat, de regulă, în rândul bărbaților care au urmat un tratament pentru
prostată și încă au simptome.
 Ecografie transrectală - o sondă este introdusă în rect pentru a măsura și evalua prostata.
 Biopsie de prostată - presupune recoltarea unei bucăți de țesut din prostată și examinarea
acesteia pentru a vedea dacă este vorba de cancer de prostată.

TRATAMENTUL ADENOMULUI DE PROSTATĂ

Tratamentul pentru adenomul de prostată variază în funcție de mărimea prostatei, vârsta
pacientului și starea generală de sănătate. Există numeroase metode de tratament care pot ajuta la
ameliorarea simptomelor, iar acestea pot include administrarea de medicamente, proceduri
minim invazive sau intervenții chirurgicale. În unele cazuri, simptomele se pot ameliora fără
administrarea unui tratament.
Tratament medicamentos
Medicul poate recomanda administrarea următoarelor medicamente:
 Blocante alfa - pentru relaxarea mușchilor prostatei și vezicii.
 Medicamente pentru reducerea hormonilor - împiedică schimbările hormonale care duc la
mărirea prostatei. Efectul poate fi resimțit după cel puțin șase luni, însă pot avea efecte
secundare, precum impotență sau ejaculare retrogradă.
 Antibiotice - sunt indicate în cazul în care prostata se inflamează din cauza prostatitei
bacteriene.
Intervenții chirurgicale
Atât intervențiile chirurgicale, cât și procedurile minim invazive sunt recomandate în cazul
în care simptomele sunt moderate către severe, tratamentul medicamentos nu a ajutat la
ameliorarea simptomelor sau au apărut și alte complicații.
Procedurile minim invazive presupun introducerea unui dispozitiv în uretră și prostată și pot
include:
 Ablație transuretrală cu ace - se folosesc unde radio care încălzesc și distrug țesutul
prostatei pentru a o micșora;
 Termoterapie transuretrală cu microunde - este introdus un electrod special care distruge
porțiunea internă a prostatei mărite pentru a facilita fluxul urinei;
 Termoterapie indusă cu apă - se folosește apă încălzită pentru a distruge țesutul în exces
al prostatei.
Operația de prostată este indicată pacienților cu insuficiență renală, pietre la rinichi, infecții
urinare recurente, incontinență urinară, golirea incompletă a vezicii și episoade recurente de
urinare cu sânge.

 Rezecția transuretrală a prostatei - un endoscop este introdus în uretră pentru a îndepărta

prostata bucată cu bucată;
  Prostatectomie simplă - presupune efectuarea unei incizii la nivelul abdomenului sau
perineului pentru a îndepărta partea interioară a prostatei. Această intervenție presupune
internarea pacientului pentru cel mult 10 zile.
 Incizia transuretrală a prostatei - procedura este similară cu rezecția transuretrală a
prostatei, cu excepția faptului că prostata nu este îndepărtată. Presupune efectuarea unei
mici incizii în prostată pentru a permite lărgirea vezicii și uretrei și pentru a îmbunătăți
fluxul urinar.

Pe lângă administrarea unui tratament pentru adenomul de prostată, este recomandat ca

pacienții să aibă un stil de viață sănătos și să țină cont de câteva aspecte care pot ameliora
simptomele:

 Mergi la baie să urinezi imediat ce simți nevoia;

 Urinează chiar dacă nu simți nevoia în acel moment;
 Evită administrarea de decongestionante sau medicamente antihistaminice (pentru alergii)
deoarece pot îngreuna golirea vezicii;
 Nu consuma alcool sau cafea, în special seara;
 Încearcă să reduci nivelul de stres deoarece poate spori nevoia de a urina;
 Practică sport în mod regulat (lipsa mișcării poate agrava simptomele);
 Practică exercițiile Kegel pentru a întări mușchii pelvieni.
Adenomul de prostată nu necesită întotdeauna tratament medical. De cele mai multe ori,
medicul va recomanda monitorizarea atentă a simptomelor și controale regulate pentru a verifica
mărimea prostatei.
Primele măsuri pe care le poți lua pentru ameliorarea simptomelor sunt menținerea unui stil de
viață sănătos, precum practicarea sportului, un consum ridicat de legume și fructe proaspete și
menținerea unei greutăți optime. În funcție de fiecare caz în parte, medicul poate recomanda
administrarea unui tratament medicamentos sau o intervenție chirurgicală
 CANCERUL DE PROSTATA

Prostata este o glandă a sistemulului reproducător masculin. Are dimensiunea unei nuci,
este localizată sub vezică și înconjoară partea superioară a uretrei, tubul care transportă urina din
vezică.
Cancerul de prostată este destul de frecvent în rândul bărbaților. Cancerul în stadiile
incipiente (când se găsește numai în glanda prostatică) poate fi tratat cu șanse foarte mari de
supraviețuire. Din fericire, aproximativ 85% dintre bărbații cu cancer de prostată sunt
diagnosticați într-un stadiu incipient al bolii.

SEMNE ŞI SIMPTOME CANCER DE PROSTATĂ

De multe ori, cancerul de prostată nu prezintă semne sau simptome decât în stadiile
avansate. Tumorile care se dezvoltă nu pun presiune şi nu cauzează dureri, astfel că boala se
poate dezvolta mulţi ani fără să cauzeze niciun disconfort. De aceea, screening–urile de prostată
sunt indicate periodic, pentru depistarea precoce a bolii, în stadii incipiente, când este mai uşor
de tratat şi şansele de recuperare, vindecare şi supravieţuire sunt semnificativ mai mari.
Principalele semne și simptome ale cancerului de prostată sunt:

 simptome urinare – urinări frecvente și întrerupte sau dureri la urinare, arsuri la urinare,
urinări frecvente noaptea, lipsa controlului vezicii urinarem modificări ale fluxului urinar,
sânge în urină (hematurie);
 sânge în materialul seminal;
 disfuncții erectile;
 ejaculare dureroasă;
 edemul picioarelor sau a zonei pelvine;
 amorțeală sau durere la nivelul șoldurilor, picioarelor sau picioarelor;
 dureri osoase persistente.

Simptomele menţionate anterior, inclusiv simptomele urinare, nu sunt neapărat un semn al

cancerului de prostată, putând fi cauzate de alte afecţiuni benigne.
 CAUZE ȘI FACTORI DE RISC CANCER DE PROSTATĂ

Factorii de risc obișnuiți pentru cancerul de prostată includ:

 Vârsta: riscul de a dezvolta cancer de prostată crește odată cu vârsta. În timp ce doar unul
din 10.000 de bărbați sub 40 de ani va fi diagnosticat cu cancer de prostată, unul din 15
bărbați în vârsta de 60 de ani poate fi diagnosticat cu boala.
 Istoric familial de cancer de prostată: bărbații care au o rudă de sânge de gradul I, cum
ar fi un tată sau un frate, care au sau au avut cancer de prostată, sunt de două ori mai
susceptibili la a dezvolta boala.
 Alimentația: o dietă bogată în grăsimi saturate, precum și obezitatea, cresc riscul de
cancer de prostată.
 Nivel ridicat de testosteron: bărbații care beneficiază de terapie cu testosteron au un risc
mai mare de a dezvolta cancer de prostată, deoarece o creștere a testosteronului stimulează
creșterea prostatei.
 Neoplazie intraepitelială prostatică  – afecțiune care poate fi asociată cu un risc crescut
de cancer de prostată. Este o boală în care celulele prostatei arată anormal atunci când sunt
examinate cu ajutorul unui microscop.
 Factori genetici: Anumite gene pot crește riscul de cancer de prostată, cum ar fi genele
BRCA1 și BRCA2.
Cercetările arată şi că modificarea alimentaţiei poate reduce riscul de dezvoltare a cancerului de
prostată, reducând predispoziţia  de recidivă canceroasă sau favorizând încetinirea progresului
bolii.
TIPURI DE CANCERE DE PROSTATĂ
Cunoașterea tipului cancerului de prostată este importantă pentru estimarea șanselor de
vindecare și alegerea tratamentului.
Principalele tipuri de cancere de prostată includ:

 Adenocarcinom acinar  – adenocarcinoamele sunt cancere care se dezvoltă în celulele

glandei care acoperă glanda prostatică. Este cel mai frecvent tip de cancer de prostată.
 Adenocarcinom ductal – apare la nivelul celulelor care acoperă tubii prostatei. Tinde să
crească și să se răspândească mai repede decât adenocarcinomul acinar.
 Cancerul cu celule tranzitorii – cancerul cu celule tranzitorii al prostatei se formează în
celulele care acoperă tubul ce transportă urină în exteriorul corpului (uretră). Acest tip de
cancer se formează de obicei în vezica urinară și se răspândește la prostată.
 Cancerul cu celule scuamoase – aceste tipuri de cancer se dezvoltă din celulele plate ce
acoperă prostata. Ele tind să crească și să se răspândească mai repede decât adenocarcinomul
prostatei.
 Cancerul de prostată cu celule mici – cancerul de prostată cu celule mici este alcătuit
din celule rotunde mici și este un tip de cancer neuroendocrin.

DIAGNOSTIC CANCER DE PROSTATĂ

Dacă apar anumite semne și simptome, medicul va indica o serie de analize și investigații
pentru depistarea cancerului de prostată, cum ar fi:
 Analiza PSA (antigen specific prostatei): există controverse cu privire la limitele și
intervalele de referință ale nivelului PSA;
 Examen rectal: indică prezența unui nodul, precum și asimetria, diferențele de textură și
dimensiunea prostatei, analiza veziculelor seminale și a organele adiacente;
 Biopsia și examenul histologic: ajută la diagnosticare și la stabilirea scorului Gleason; o
biopsie poate, de asemenea, ajuta la diferențierea chistului sau a calculului de focarele de
cancer;
 Tomografia computerizată (CT): pentru a evalua extinderea cancerului în vezică și
ganglionii limfatici, pentru stadializarea cancerului sau pentru ghidajul prelevării de probe
din ganglionii limfatici;
 Imagistica prin rezonanță magnetică endorectală (RMN): permite localizarea
cancerului şi este utilă pentru a ajuta la stadializarea locală;
 Ecografia transrectală: permite examinarea prostatei pentru depistarea cancerelor care
nu sunt suficient de specifice.
Nici scanarea CT, nici RMN nu pot fi utilizate pentru a determina dacă ganglionii limfatici sunt
reactivi sau conțin depozite maligne, cu excepția cazului în care nodulii sunt măriţi semnificativ
și poate fi efectuată o biopsie percutanată.
 TRATAMENTUL CANCERULUI DE PROSTATĂ
Tratamentul este diferit pentru cancerele de prostată incipiente și avansate. În cazul în care
cancerul este mic și localizat, de administrează de obicei unul dintre următoarele tratamente:
 Monitorizare: sunt testate periodic valorile markerilor cancerigeni sangvini, fără alte
intervenţii;
 Intervenţia chirurgicală: principala formă este prostatectomia radicală în care prostata
este îndepărtată chirurgical, plus ţesuturi din jur, inclusiv veziculele seminale; alte abordări
includ rezecţia transuretrală de prostată;
 Radioterapia:  se foloseşte atât radioterapia cu fascicul extern, cât şi brahiterapia, când
substanțe sau elemente radioactive sunt implantate în prostată pentru a furniza tratament
radiologic vizat;
 Crioterapia numită şi criochirurgie sau crioablaţie, este utilizată pentru a îngheţa şi
distruge celulele canceroase prostatice;
 Chimioterapia foloseşte medicamente injectate intravenos sau administrate oral pentru a
distruge celulele canceroase ce s-au răspândit în organism.
În primele etape, pacienții pot beneficia de radioterapie combinată cu terapia hormonală
timp de 4 până la 6 luni. Recomandările de tratament depind de cazurile individuale.
Pentru cancerul avansat de prostată, care este mai agresiv și se va răspândi mai mult în organism,
chimioterapia poate fi recomandată, deoarece poate distruge celulele canceroase. Terapia cu
deprivare androgenică (ADT) sau terapia de suprimare androgenică este un tratament hormonal
care reduce efectul hormonilor. Androgenii sunt hormoni masculini care pot stimula creșterea
cancerului. Prostatectomia radicală nu este în prezent o opțiune pentru cazurile avansate,
deoarece nu tratează cancerul care s-a răspândit în alte părți ale corpului.
Deoarece prostata este implicată direct în reproducerea sexuală, eliminarea acesteia
afectează producția de spermă și fertilitatea. Radioterapia afectează țesutul prostatic și, adesea,
reduce capacitatea de a avea copii. Opțiunile non-chirurgicale, de asemenea, pot inhiba grav
capacitatea de reproducere a pacientului. Opțiunile pentru păstrarea acestor funcții pot include
donarea către o bancă de spermatozoizi înainte de intervenția chirurgicală sau extracția
materialului seminal direct din testicule pentru inseminare artificială. Cu toate acestea, succesul
acestor opțiuni nu este garantat mereu.