Sunteți pe pagina 1din 5

Adenomul de prostată: cauze, simptome,

posibile complicații, diagnosticare și


tratament
Adenomul de prostată, cunoscut și sub denumirea de hipertrofie prostatică benignă, este una dintre
cele mai întâlnite afecțiuni în rândul bărbaților. Aceasta apare în special după vârsta de 40-50 de ani
și împiedică buna funcționare a sistemului urinar. În unele cazuri poate provoca probleme ale
vezicii, tractului urinar și rinichilor.
Află în cele ce urmează care sunt cauzele care duc la apariția adenomului de prostată, cum se
manifestă și cum poate evolua în timp, dar și cum poate fi tratat.
Ce înseamnă adenom de prostată
Cauzele apariției adenomului de prostată: factori de risc, complicații
Care sunt simptomele adenomului de prostată
Diagnosticarea adenomului de prostată
Tratamentul adenomului de prostată

Ce înseamnă adenom de prostată


Prostata este un organ glandular și fibromuscular care face parte din sistemul reproducător al
bărbaților. Aceasta are aspectul unei castane și poate cântări până la 28 de grame. Prostata
înconjoară uretra și are rolul de a produce cea mai mare parte a lichidului din materialul seminal.
Totuși, în cele mai multe cazuri, prostata se mărește și poate provoca disconfort la urinare, iar dacă
nu este tratată la timp, poate provoca alte complicații.
E important de menționat că prostata trece prin două cicluri de creștere. Prima etapă de creștere are
loc în perioada pubertății, când prostata își dublează mărimea. A doua etapă de creștere are loc după
vârsta de 25 de ani și continuă pe toată durata vieții. De cele mai multe ori, adenomul de prostată
apare în cea de-a doua etapă de creștere.
Adenomul de prostată apare atunci când celulele prostatei încep să se multiplice, fapt care duce apoi
la inflamarea prostatei și la modificarea actului micțional, prin blocarea fluxului urinar. Pe măsură
ce prostata crește, va pune presiune pe pereții uretrei, iar vezica urinară își pierde capacitatea de a se
goli complet.
Îngustarea uretrei, retenția de urină și golirea incompletă a vezicii sunt câteva dintre problemele
asociate cu adenomul de prostată.

Adenomul de prostată vs. cancerul de prostată


Chiar dacă adenomul de prostată și cancerul de prostată pot avea simptome similare, aceste două
afecțiuni sunt diferite. Adenomul de prostată este benign și, în același timp, nu crește riscul de
apariție a cancerului de prostată.
Cancerul de prostată este o boală mult mai serioasă care necesită tratament specializat. În cazul
adenomului de prostată, simptomele se pot ameliora fără tratament și prin menținerea unui stil de
viață sănătos.
Cauzele apariției adenomului de prostată: factori de risc,
complicații
Cauzele care duc la apariția adenomului de prostată nu sunt încă stabilite cu exactitate. Adesea,
această afecțiune este asociată cu înaintarea în vârstă și cu modificările nivelului de hormoni.
Organismul bărbaților produce o cantitate ridicată de testosteron, hormonul masculin, dar și o
cantitate mai mică de estrogen, hormonul feminin. Pe măsură ce înaintează în vârstă, cantitatea de
testosteron din sânge scade, ceea ce face ca nivelul de estrogen să fie ridicat. Acest factor poate
contribui la multiplicarea celulelor prostatei.
O altă cauză este legată de creșterea nivelului de dihidrotestosteron, hormon masculin care are un
rol important în dezvoltarea prostatei. Atunci când nivelul de testosteron din sânge începe să scadă,
nivelul de dihidrotestosteron crește și se acumulează în prostată. Acest factor poate accelera
multiplicarea celulelor prostatei.
De regulă, bărbații care au trecut printr-o intervenție de îndepărtare a testiculelor (orhiectomie) la o
vârstă fragedă nu vor dezvolta mai târziu adenomul de prostată.

Factori de risc
Factorii care pot crește riscul de apariție a adenomului de prostată pot fi:
Vârsta - această afecțiune nu se manifestă în rândul bărbaților cu vârsta mai mică de 40 de
ani;
Ereditatea - adenomul de prostată poate fi transmis pe cale ereditară dacă, de exemplu, tatăl
sau fratele are probleme cu prostata;
Stilul de viață - lipsa mișcării și obezitatea favorizează apariția adenomului de prostată;
Bolile cardiovasculare și diabet - administarea de beta-blocante este asociată cu probleme
ale prostatei.

Posibile complicații
Adenomul de prostată poate duce la apariția următoarelor complicații:
Incapacitatea de a urina (retenție de urină);
Infecții urinare;
Calculi renali (pietre la rinichi);
Deteriorarea vezicii urinare;
Infecții la nivelul rinichilor;
Urinarea cu sânge (hematurie).
Aceste complicații nu sunt frecvente în rândul bărbaților care suferă de adenomul de prostată, dar
pot pune în pericol sănătatea dacă nu este urmat un tratament care să amelioreze simptomele.

Care sunt simptomele adenomului de prostată


La început, simptomele asociate cu prostata mărita sunt destul de ușoare, dar se pot agrava dacă nu
sunt ameliorate la timp. Cele mai frecvente simptome ale adenomului de prostată sunt:
Început ezitant al urinării;
Jet urinar cu presiune slabă;
Jet urinar intermitent;
Picurare la finalul urinării;
Senzația de golire incompletă a vezicii;
Urinare prelungită.
Acestea sunt considerate simptome obstructive, în timp ce simptomele iritative includ:
Nevoia urgentă sau frecventă de a urina;
Urinare frecventă în timpul nopții;
Pseudoincontinență (scurgerea unor picături de urină înainte de a ajunge la baie).
Nevoia frecventă de a urina este una dintre cele mai comune manifestări ale adenomului de prostată
și poate să apară la interval de una sau două ore, în special pe timpul nopții. Totuși, dimensiunea
prostatei nu determină neapărat severitatea simptomelor. Chiar dacă prostata s-a mărit foarte mult,
simptomele pot fi minore, în timp ce bărbați cu prostata ușor mărita pot avea simptome severe. În
unele cazuri, simptomele se pot ameliora cu trecerea timpului.
Simptomele mai puțin comune pot include infecții urinare, incapacitatea de a urina sau urinare cu
sânge. Incapacitatea de a urina reprezintă urgență medicală și necesită control medical imediat.

Diagnosticarea adenomului de prostată


Diagnosticarea adenomului de prostată presupune o anamneză (istoric medical) și examinara fizică
a pacientului. Trebuie avut în vedere că este necesar un control medical de urgență dacă există sânge
în urină, durere sau senzație de arsură la urinare ori incapacitate de a urina.
Examinarea fizică presupune un examen rectal digital. Pacientul va sta aplecat sau întins pe o parte,
cu picioarele la piept, în timp ce medicul va introduce un deget în rect pentru a verifica forma și
dimensiunea prostatei.
De asemenea, sunt necesare o serie de analize:
Probă de urină - pentru a determina dacă există o infecție a tractului urinar;
Analize de sânge - pentru a vedea dacă există probleme ale rinichilor;
Determinarea PSA (antigen specific prostatic) - aceasta este o substanță produsă doar de
prostată. Atunci când nivelul de PSA este crescut, înseamnă că prostata este mărită.
De regulă, determinarea PSA se face înainte de examenul rectal digital și este indicat ca pacientul să
nu ejaculeze cu două zile înainte de a face analizele de sânge. Ejacularea poate crește nivelul PSA
pentru 24 sau 48 de ore.
Trebuie avut în vedere că un nivel crescut de PSA poate indica atât o prostată mărită, cât și
inflamarea prostatei (prostatită).
În funcție de fiecare caz în parte, medicul poate recomanda următoarele investigații:
Cistoscopie - presupune introducerea unui cistoscop în uretră pentru a analiza uretra și
vezica. Se va administra un anestezic local înainte de această procedură.
Analiza reziduului de urină - testul ajută la determinarea cantității de urină care rămâne în
vezică după urinare.
Test urodinamic (analiza fluxului de urină) - prin umplerea vezicii cu un lichid cu ajutorul
unui cateter, astfel încât să poată fi măsurată presiunea jetului în timpul urinării. Acest test
este efectuat, de regulă, în rândul bărbaților care au urmat un tratament pentru prostată și
încă au simptome.
Ecografie transrectală - o sondă este introdusă în rect pentru a măsura și evalua prostata.
Biopsie de prostată - presupune recoltarea unei bucăți de țesut din prostată și examinarea
acesteia pentru a vedea dacă este vorba de cancer de prostată.
Tratamentul adenomului de prostată
Tratamentul pentru adenomul de prostată variază în funcție de mărimea prostatei, vârsta pacientului
și starea generală de sănătate. Există numeroase metode de tratament care pot ajuta la ameliorarea
simptomelor, iar acestea pot include administrarea de medicamente, proceduri minim invazive sau
intervenții chirurgicale. În unele cazuri, simptomele se pot ameliora fără administrarea unui
tratament.

Tratament medicamentos
Medicul poate recomanda administrarea următoarelor medicamente:
Blocante alfa - pentru relaxarea mușchilor prostatei și vezicii.
Medicamente pentru reducerea hormonilor - împiedică schimbările hormonale care duc la
mărirea prostatei. Efectul poate fi resimțit după cel puțin șase luni, însă pot avea efecte
secundare, precum impotență sau ejaculare retrogradă.
Antibiotice - sunt indicate în cazul în care prostata se inflamează din cauza prostatitei
bacteriene.

Intervenții chirurgicale
Atât intervențiile chirurgicale, cât și procedurile minim invazive sunt recomandate în cazul în care
simptomele sunt moderate către severe, tratamentul medicamentos nu a ajutat la ameliorarea
simptomelor sau au apărut și alte complicații.
Procedurile minim invazive presupun introducerea unui dispozitiv în uretră și prostată și pot
include:
Ablație transuretrală cu ace - se folosesc unde radio care încălzesc și distrug țesutul
prostatei pentru a o micșora;
Termoterapie transuretrală cu microunde - este introdus un electrod special care distruge
porțiunea internă a prostatei mărite pentru a facilita fluxul urinei;
Termoterapie indusă cu apă - se folosește apă încălzită pentru a distruge țesutul în exces al
prostatei.
Operația de prostată este indicată pacienților cu insuficiență renală, pietre la rinichi, infecții urinare
recurente, incontinență urinară, golirea incompletă a vezicii și episoade recurente de urinare cu
sânge.
Rezecția transuretrală a prostatei - un endoscop este introdus în uretră pentru a îndepărta
prostata bucată cu bucată;
Prostatectomie simplă - presupune efectuarea unei incizii la nivelul abdomenului sau
perineului pentru a îndepărta partea interioară a prostatei. Această intervenție presupune
internarea pacientului pentru cel mult 10 zile.
Incizia transuretrală a prostatei - procedura este similară cu rezecția transuretrală a
prostatei, cu excepția faptului că prostata nu este îndepărtată. Presupune efectuarea unei mici
incizii în prostată pentru a permite lărgirea vezicii și uretrei și pentru a îmbunătăți fluxul
urinar.
Pe lângă administrarea unui tratament pentru adenomul de prostată, este recomandat ca pacienții să
aibă un stil de viață sănătos și să țină cont de câteva aspecte care pot ameliora simptomele:
Mergi la baie să urinezi imediat ce simți nevoia;
Urinează chiar dacă nu simți nevoia în acel moment;
Evită administrarea de decongestionante sau medicamente antihistaminice (pentru alergii)
deoarece pot îngreuna golirea vezicii;
Nu consuma alcool sau cafea, în special seara;
Încearcă să reduci nivelul de stres deoarece poate spori nevoia de a urina;
Practică sport în mod regulat (lipsa mișcării poate agrava simptomele);
Practică exercițiile Kegel pentru a întări mușchii pelvieni.
Adenomul de prostată nu necesită întotdeauna tratament medical. De cele mai multe ori, medicul va
recomanda monitorizarea atentă a simptomelor și controale regulate pentru a verifica mărimea
prostatei.
Primele măsuri pe care le poți lua pentru ameliorarea simptomelor sunt menținerea unui stil de viață
sănătos, precum practicarea sportului, un consum ridicat de legume și fructe proaspete și menținerea
unei greutăți optime. În funcție de fiecare caz în parte, medicul poate recomanda administrarea unui
tratament medicamentos sau o intervenție chirurgicală.

S-ar putea să vă placă și