Retenția de urină la persoanele

vârstnice

Proiect realizat de : PETREA

ANCA,VALEANU OANA ,MOCANU ADINA
Ce este retenția urinară?
Retenția urinară reprezintă incapacitatea de a elimina în mod voluntar urina sau o cantitate suficientă de
urină, astfel încât vezica urinară fie nu se gole ște complet, fie acumuleaz ă lichidul în exces. Reten ția de
urină nu este considerată o afecțiune în sine, ci mai degrab ă o problem ă legat ă de prezen ța altor boli, cum
ar fi cele ale prostatei.

Retenția urinară este mai comună în rândul bărbaților și afecteaz ă mai frecvent persoanele vârstnice, fiind
foarte rar întâlnită la copii. Poate fi de două tipuri:

Retenție urinară acută: Incapacitatea de a urina apare brusc și se asociaz ă cu dureri severe, fiind o
urgență medicală care poate pune viața în pericol. Deși pacientul are vezica urinar ă plin ă și simte o nevoie
puternică de a urina, nu poate elimina deloc lichidul. În lipsa tratamentului, vezica cre ște excesiv în
volum și pune presiune pe țesuturile din jur.
Retenție urinară cronică: Se dezvoltă progresiv, în timp. Pacientul poate urina, îns ă nu elimin ă întreaga
cantitate de urină. Astfel, vezica urinară nu se gole ște complet.

Cauze și factori de risc pentru retenția urinară

Retenția urinară poate avea multiple cauze, în func ție de tulbur ările care pot ap ărea oriunde la nivelul
tractului urinar. Problema poate afecta atât bărbații, cât și femeile de orice vârst ă. Totu și, inciden ța cea
mai mare a fost înregistrată în cazul bărbaților de peste 80 de ani.
CAUZE NEUROLOGICE
Semnalele nervoase care controlează procesul mic țiunii pot fi alterate, în cazul unor afec țiuni
neurologice, cum ar fi:

Boala Parkinson;

Scleroza multiplă;
Boala Alzheimer;
Sindromul Guillain-Barre;
Sindromul Fowler.
Semnalele nervoase la acest nivel pot fi afectate și de traumatismele cerebrale, spinale și pelvine,
nașterea pe cale vaginală, malformațiile congenitale (cum ar fi spina bifid ă), accidentul vascular cerebral și
diabetul zaharat.

CAUZE INFECȚIOASE ȘI INFLAMATORII

Numeroase boli infecțioase pot produce inflama ție la nivelul vezicii urinare, cauzând reten ție urinar ă
acută, spre exemplu:

Infecțiile urinare, cum ar fi cistita (infecția vezicii urinare), uretrita (infec ția uretrei), cistita cronică sau
cistită acută;

Vulvovaginita candidozică (infecție genitală în cazul femeilor);

Prostatita (inflamația prostatei) și balanita (inflamația glandului penisului), în cazul b ărba ților;
Infecții cu transmitere sexuală.

CAUZE OBSTRUCTIVE
O obstrucție urinară reprezintă un blocaj sau îngustare la nivelul tractului urinar, care împiedic ă procesul
de micțiune. Aceasta poate fi cauzată de:
 Formațiuni canceroase și necanceroase la nivelul organelor pelvine, cum ar fi fibroamele uterine sau
cancerul de prostată;
Prezența unui cheag de sânge la nivelul uretrei;
Prolapsul organelor pelvine, cum ar fi cistocelul (coborârea vezicii urinare în vagin);
Strictura uretrală (îngustarea uretrei din cauza dezvoltării unui țesut cicatricial).

CAUZE IATROGENICE
Retenția de urină poate apărea temporar din cauza unei interven ții chirurgicale. În unele cazuri, acest lucru
este pus pe seama substanței anestezice. De asemenea, în cazul interven țiilor chirurgicale în regiunea
pelvină, tractul urinar poate dezvolta o obstruc ție în contextul inflama ției sau din cauza țesutului cicatricial.
Problema este mai des întâlnită după artroplastia de șold (operația de protezare a șoldului) și după interven țiile
spinale.

Pe de altă parte, unele medicamente care interfer ă cu semnalele nervoase pot provoca reten ția urinar ă, spre
exemplu:

Benzodiazepinele;
Antipsihoticele;
Antidepresivele;
Miorelaxantele;
Opioidele;
Medicamentele pentru tratarea bolii Parkinson.

ALTE CAUZE
Retenția de urină poate apărea și din cauza slăbirii mu șchilor de la nivelul vezicii urinare. Acest lucru poate
avea loc din cauza:

Vârstei înaintate;
Semnele și simptomele retenției urinare
În funcție de tipul retenției de urină, manifestările sunt u șor diferite.

În cazul retenției urinare acute, pacientul poate experimenta:

Durere severă la nivelul pelvisului (în partea inferioară a abdomenului);

Disconfort pelvin;
Nevoia urgentă de a urina;
Inabilitatea de a urina sau absența urinării;
Umflarea zonei inferioare a abdomenului, resimțită ca o senza ție de balonare;
Uneori, o ușoară incontinență urinară (eliminare involuntară de urină, în cantități mici).

Forma cronică a retenției urinare se manifestă prin :

Inabilitatea de a goli în totalitate vezica urinară;
Urinare frecventă (mai mult de 8 ori pe zi, dar și de câteva ori pe noapte);
Nevoia urgentă de a utiliza toaleta;
Urinare în cantități mici;
Dificultatea de a porni jetul de urină;
Jet slab de urină, care se oprește înainte de a urina complet;
Reapariția nevoii urgente de a urina, imediat dup ă utilizarea toaletei;
Incontinență urinară;
Disconfort în zona pelvisului.

Metode de diagnosticare pentru reten ție urinar ă

Diagnosticul este pus pe baza anamnezei, a examenului clinic și a investiga țiilor medicale. Examenul clinic
distensie), dacă este vorba despre o retenție urinar ă acut ă. De asemenea, pot fi necesare și alte
consultații, pentru depistarea cauzelor reten ției de urin ă (cum ar fi examen rectal, pentru examinarea
prostatei la bărbați sau un consult ginecologic pelvin la femei).

Printre investigațiile care pot fi necesare, se num ăr ă:

Determinarea urinei reziduale, cu ajutorul ecografiei abdominale sau unui cateter introdus prin uretră;
Cistoscopie – presupune inserarea în uretră a unui instrument sub țire, prev ăzut cu lentile, pentru
vizualizarea vezicii urinare și uretrei;
Teste urodinamice – un set de investigații complexe, care evalueaz ă modul de func ționare a sistemului
urinar;
Investigații imagistice, cum ar fi tomografia computerizată (CT) și examenul RMN;
Analize de sânge și de urină.

Complicațiile retenției de urină

Netratată, retenția de urină poate produce complica ții, precum:

Afectarea funcției vezicii urinare: din cauza distensiei constante a acesteia, condi ția poate deteriora
mușchii de la acest nivel. Astfel, vezica nu va mai func ționa corect.
Infecții de tract urinar: staza urinei favorizeaz ă multiplicarea bacteriilor în vezica urinar ă.
Insuficiență renală acută sau boală cronică de rinichi: urina în exces se poate întoarce către rinichi,
afectându-le permanent funcția.
Alte complicații posibile sunt hipertensiunea arterială, dezechilibrele hidroelectrolitice și edemele (acumulare de
lichide) la nivelul picioarelor.

Tratamentul retenției urinare

TRATAMENTUL RETENȚIEI URINARE ACUTE
Forma acută trebuie tratată de urgență în spital și are scopul de a elimina rapid urina din vezica urinar ă.
Procedura presupune efectuarea unei anestezii locale și inserarea unei sonde urinare (cateter urinar) în
uretră. Aceasta este un tub subțire și flexibil din plastic, la care se ata șeaz ă o pung ă de drenaj.

Dacă o afecțiune la nivelul uretrei nu permite acest lucru, medicul va insera cateterul transcutanat,
printr-o puncție la nivelul pielii, în zona suprapubian ă.

TRATAMENTUL RETENȚIEI URINARE CRONICE

În cazul formei cronice, pacienții pot necesita un tratament prelungit, care vizeaz ă atât ameliorarea
retenției urinare, cât și tratarea cauzelor acesteia. În unele situa ții, poate fi recomandat ă utilizarea
sondei urinare pe termen lung sau intermitent, sub îndrumarea specialistului.

Dacă medicul identifică o strictură uretrală, va dilata gradual uretra, prin diferite metode: poate insera
un tub, un cateter prevăzut cu un balon, pe care îl va umfla progresiv sau un stent (dispozitiv cilindric
gol), pe care îl va fixa în uretră, pentru a o menține deschisă.

Cu ajutorul unui cistoscop, medicul poate identifica și îndepărta eventuale obstruc ții din tractul urinar,
cum ar fi calculii. În anumite cazuri, poate fi necesară o interven ție chirurgical ă clasic ă sau de
chirurgie laparoscopică, pentru a îndepărta obstrucțiile (spre exemplu, pentru rezec ția unei sec țiuni a
prostatei sau îndepărtarea maselor tumorale).

Uneori, specialistul poate recomanda o serie de medicamente, cum ar fi antibiotice pentru tratamentul
infecțiilor, sau substanțe farmaceutice care reduc în volum o prostat ă m ărit ă.

Se recomandă, de asemenea, consumul lichidelor dup ă un anumit program, pentru a ține sub control
micțiunea. În plus, exercițiile pentru planșeul pelvin ajut ă la înt ărirea musculaturii care controleaz ă
tractul urinar.