Incontinenta urinara

DEFINITIE
EPIDEMIOLOGIE
FACTORI DE RISC
FZIOPATOLOGIE FUNCTIA DE STOCARE A VEZICII URINARE
FUNCTIA DE EVACUARE A VEZICII URINARE
TEORIILE CONTINENTEI URINARE
DIAGNOSTIC ( ISTORIC, EXAMEN FIZIC SI METODE DE DIAGNOSTIC)
TRATAMENT
Incontinenta urinara de efort
 DEFINITIE= Incontinenta urinara este definita ca orice pierdere involuntara de
urina. Pe langa pierderea de urina pe uretra, urina se poate scurge si din surse
extrauretrale, cum ar fi traiecte fistuloase, anomaliile dobandite sau congenitale ale
tractului urinar inferior.

CLASIFICARE INCONTINENTEI URINARE

1. INCONTINENTA URINARA DE STRES(DE EFFORT) reprezinta
pierderea de urina ce apare la exercitarea unui efort, de ex. stranut sau tuse.
2. INCONTINENTA URINARA PRIN IMPERIOZITATE - pierderea de
urina insotita sau precedata de perceptia nevoii puternice si iminente de a urina,
fara posibilitatea de a fi amanata.Incontinenta urinara reprezinta un simptom, un
semn si o conditie.
3.INCONTINENTA URINARA MIXTA
 SIMPTOM+SEMN+CONDITIE

SIMPTOM=pacienta acuza pierdere involuntara de

urina la efectuarea de exercitii fizice, ras, stranut,
tuse.
SEMN=pierderea involuntara de urina poate fi
observata in timpul examinarii pacientei in cadrul
manevrei Valsalva
CONDITIE=IUE poate fi demonstrata in timpul
testarii urodinamice in conditiile cresterii presiunii
abdominale, in absenta contractiei detrusoriene

EPIDEMIOLOGIE
Se estimeaza ca doar 1 din 4 femei ce sufera de incontinennta
urinara va consulta un medic specialist, din motive prin care
se numara jena fata de suferinta, accesul limitat la servicii de
sanantate sau posibilitatile reduse de screening.
Incontinenta urinara moderata sau severa, in masura sa
perturbe activitatea cotidiana a femeii si care sa necesite
tratament chirurgical, are o incidenta mai redusa, 5-6% din
pacientele serviciilor de ginecologie.
Incontinenta urinara poate influenta semnificativ calitatea
vietii pacientei afectate, putand duce la perturbarea relatiilor
sociale, jena si frustrare, spitalizari pentru complicatii cum ar
fi eroziunea tegumentelor cauzate de contactul cu urina,
infectiile tractului urinar, nevoie de ingrijire in centre
specializate.
 FACTORI DE RISC
 VARSTA=prevalenta IU creste progresiv odata cu
varsta. Exista o serie de modificari la nivelul tractului
urinar determinate de procesul de imbatranire, si
anume:
Hipercativitate detrusoriana
Scaderea capacitatii vezicale cu instalarea polakiuriei
Debit maxim de urina scazut in contextul modificarii contractilitatii
vezicale
scaderea estrogenului in post-menopauza duce la atrofia mucoasei
uretrale, scaderea compliantei si iritatia vezicala
modificarile RFG determinate de alternanta nivelului seric de hormon
antidiuretic determina crestere productiei de urina spre partea a doua a zile

20-40 40-60 ani 60-80 ani >80 ani

ani
7% 17% 23% 32%
SARCINA SI NASTEREA Efectele sarcinii si nasterii asupra continentei
urinare par a fi bazate pe trauma directa asupra musculaturii pelviene si
tesutului conjunctiv adiacent. In plus, trauma directa si elongatia nervilor pot
conduce la disfunctia musculaturii pelviene, fiind descrise durate de latenta
mai mari la nivelul nervului pudental, dupa nastere, la femeile cu
incontinenta.
Principalul factor de risc legat de aparaitia IU dupa nastere este reprezentat
de greutatea fetala >4000g
Interventia cezariana poate fi descrisa ca un factor protector al IUE.

HISTERECTOMIA Pacientele cu histerectomie au risc pe termen lung mai crescut de IU.

MENOPAUZA prin efectele hipoestrogenemiei insa nu este clar inca rolul terapiei cu
estrogeni in IU
OBEZITATEA

PRE-EXISTENTA SIMPTOMELOR URINARE

PRESIUNEA ABDOMINALA CRESCUTA CRONIC: TUSITORI CRONICI, CONSTIPATIE

FUMATUL prin diminuarea productiei de colagen prin efectul antiestrogenic si tusea

cronica ce determina cresterea presiunii intrabdominale
 FIZIOPATOLOGIE

Continenta urinara si statica pelviana

Vezica urinara este organul de stocare a urinei. Ea are capacitatea de a
se adapta unor cresteri semnificative de volum, fara cresterea
semnificativa a presiunii intravezicale. Capacitatea de de a stoca urina,
combinata cu abilitatea de a goli vezica urinara voluntar, in conditii
acceptabile din punct de vedere social, reprezinta continenta.
Continenta presupune o coordonare complexa a multiple
componente : contractia si relaxarea musculaturii, suport adecvat
aigugurat de tesutul conjunctiv si o inervare si comunicare integrata
intre toate aceste componente.
 Clasic exista cel putin 5 mecanisme care concura la contentia
vezicii urinare:

Un sfincter neted dispus de-a lungul intregii uretre – are
valoare mica in asigurarea contentiei, inervatia este de tip
adrenergic.

Sfincterul extern striat – alcatuit din fibre musculare striate
dispuse in jurul uretrei mijlocii si actioneaza sinergic cu
musculatura planseului pelvin. Sfincterul striat asigura
controlul voluntar al golirii vezicii urinare.

Turgorul si elasticitatea mucoasei uretrale, aflate sub influenta
estrogenilor

Plasarea uretrei proximale deasupra planseului pelvian, in
„incinta manometrica abdominala”. Cand presiunea creste in
interiorul vezicii urinare, creste si in uretra proximala, situata
in mod normal deasupra planseului pelvian, care inchide
distal incinta abdominala. Gradientul de presiune ramane
favorabil uretrei, iar urina nu se scurge in afara.

Simptomatologia
Unicul simptom al IUE este pierderea involuntara de urina
care survine in timpul tusei, stranutului, ridicarea de greutati,
practicarea de sporturi, mers, etc. Pierderea de urina nu este
precedata de nevoia de a urina.
Au fost definite 3 grade ale IUE:
 Gradul I – pierderi involuntare de urina in timpul tusei,
stranutului, al extercitiilor sportive. Este forma usoara de
incontinenta.

Gradul II – pierderi care survin in timpul mersului, la trecerea
din pozitie culcata in picioare sau cu ocazia unor cresteri ale
presiunii intraabdominale, chiar daca femeia este in
clinostatism.

Gradul III – pierderile involuntare de urina sunt aproape
continue cand femeia este in picioare, iar cand este culcata
survin la schimbari ale pozitiei.

Examenlul clinic in IUE
Are drept obiective :

Diagnosticarea/ evaluarea unor eventuale afectiuni
asociate, care afecteaza stare generala a femeii

Depistarea unor entitati, care asociindu-se cu tusea sau
cu constipatia cronica, cresc repetat, de o maniera
importanta, presiunea intraabdominala

Diagnosticarea prolapsului genital asociat (prezent la 3/4
din femeile cu IUE)

Evaluarea troficitatii mucoasei genitale

Depistarea unor eventuale infectii

Teste de diagnostic pentru IUE

Testul NARIK ( stress-test) – permite stabilirea gradelor
incontinentei. Se introduc intravezical 300 ml ser fiziologic
colorat cu albastru de metilen. In functie de importanta
eforturilor comandate femeii, la care apare emisia involuntara
de urina, se stabilesc gradele incontinentei.

Testul BONEY-MARCKETTI – cu ajutorul unui tampon
montat pe o pensa port-tampon, suficient de lunga, introdusa
in vagin, se ridica jonctiunea uretero-vezicala. Daca nu mai
apar pierderi de urina in timpul efortului, se conchide ca o
eventuala interventie chirurgicala de ridicare a jonctiunii
uretero-vezicale va fi eficienta;

Testul Q – demonstreaza hipermobilitatea uretrei in timpul
mictiunii prin plasarea intrauretrala, la nivelul jonctiunii
uretrovezicale o unui tampon de vata. O mobilizare care
depaseste 30 grade este considerata patologica

Studii urodinamice si comportamentul detrusorului vezical in
timpul umplerii cu urina (este important in primul rand sa
excluda o eventuala instabilitate a detrusorului, care poate sa
se confunde cu IUE

Uretrocistoscopia – verifica integritatea anatomica si
functionala a tractului urinar inferior

Jurnalul mictional – i se solicita pacientei inregistrarea de-a
lungul a 3-7 zile a diurezei, ingestiei de lichide, mictiunilor si
simptomatologiei insotitoare.

Evaluarea sonografica a volumului de urina rezidual

Investigatii radiologice - cistografia, uretrocistografia
retrograda mictionala au fost abandonate ca fiind
incomode, costisitoare si supunand pacienta unor doze de
iradiatii nejustificate in raport cu informatia medicala
obtinuta.

Investigatii paraclinice – sumar urina, urocultura, etc

Diagnostic
Diagnosticul pozitiv al IUE se stabileste pe baza
simptomatologiei descrise de pacienta : pierderi
involuntare de urina, in general reduse cantitativ,
determinate de eforturi care sunt insotide de cresterea
intempestiva a presiunii intraabdominale ( tuse, stranut,
ridicare de greutati, etc) si care pot fi intrerupte voluntar.
Diagnosticul diferential se face cu:

Afectiuni neurologice (tabes, siringomielie, scleroza
multipla). In aceste boli exista atonie uterina si
incontinenta de prea-plin

Incontinenta din fistulele uretro-vezico-vaginale.
Istoricul, caracterul continuu al pierderilor urinare,
examenul clinic stabilesc diagnosticul

Mictiunile imperioase din inflamatiile cailor urinare joase
(uretrite, cistite, trigonite)

Instabilitatea detrusorului (vezica neurogena) – in acest
caz, pierderea de urina succede nevoii imperioase de a
urina. In vezica neurogena tulburarea mictionala survine
si in repaus

Tratament
In formele usoare de IUE, tratamentul este conservator
si consta in :

Schimbarea modului de viata: reducerea greutatii
corporale, tratamentul tusei cronice, oprirea fumatului

Gimnastica musculaturii perineale – se contracta si se
relaxeaza succesiv, in mod repetat, musculatura perineala

Administrarea de Duloxetina (inhibitor al recaptarii
serotoninei) care creste tonusul sfincterului uretral, cu
eficienta in 60-70% cazuri

Tratamentul cu estrogeni pentru ameliorarea troficitatii
locale
 Tratamentul chirurgical se adreseaza cazurilor :

Tratament conservator esuat

IUE gr II si III
Principiile tratamntului chirurgical constau in :

Imobilizarea uretrei prin solidarizarea sa la structurile
fibro- conjunctive originale

Refacerea unghiului uretro-vezical posterior

Recalibrarea uretrei posterioare
 Principalele clase si tipuri de interventii chirurgicale sunt
urmatoarele :

Uretroplastia pe cale vaginala (colporafie anterioara,
Kelly, Marion) – se recalibreaza uretra proximala si se
creeaza astfel un hamac suburetral.

Uretropexii – interventii de suspensie a jonctiunii uretro-
vezicale

Uretropexii directe – constau in ancorarea directa a
fasciei adiacente jonctiunii uretrovezicale la fascia
dreptilor abdominali, pe cale retrosimfizara

Uretropexii indirecte – se efectueaza pe cale
suprapubiana sau mixta (vaginala si suprapubiana)
Procedeul BURCH – colul vezical se suspenda la
ligamentele lui Cooper. Este denumit si colpo-suspensie si
are o rata de succes la 5 ani de 70-90%
Procedeul MARSHALL-MARCHETTI-KRANT – este
similar operatiei Burch, dar implica fixarea fundurilor de
sac vaginale la periostul fetei posterioare a simfizei. Este
mai putin popular datorita riscului de periostita.
Procedee de tip SLING – constau in insertia de bandelete,
din tesut autolog (fascia lata) sau material sintetic. Rata de
succes este de 94%
 Procedee de tip SLING

Retropubian (tension-free vaginal tape, TVT) bandeleta
este trecuta suburetral, bilateral, retropubian, la
tegumentul suprapubian

Transobturator (tension-free obturator tape, TOT)
bandeleta este trecuta in aceeasi maniera, dar prin cele
doua gauri obturatorii la tegumentul perineal
laterovulvar

Minitapes – bandeleta se aplica prin incizie suburetrala
minima, suburetral, ancorandu-se prin dispozitive
speciale la tesuturile conjunctive adiacente. Alte sisteme
dezvoltate in ultimii ani se aplica prepubian, evitand
astfel posibilele complicatii

Injectii periuretrale cu agenti „de ingrosare” (bulking
agents) – se folosesc numeroase substante injectate
periuretral sau transuretral cu scopul de a creste gradul
de inchidere a uretrei. Se folosesc in prezent colagen,
politetrafluoretilena si silicon. Se adreseaza pacientelor
pentru care interventia chirurgicala este contraindicata,
ca masura paliativa pentru cele care isi mai doresc sarcini
sau dupa IUE recidivate
Prolapsul genital
 Prolapsul organelor pelvine este o afectiune cu semne si
simptome specifice, care duce la deteriorarea functiei normale
si diminuarea calitatii vietii.

Semnele includ coborarea unuia sau mai multor organe:
peretele vaginal anterior, peretele vaginal posterior, uterul si
colul uterin, apexul vaginului dupa histerectomie sau perineul.

Simptomele includ exteriorizarea vaginului, presiune in
pelvis si sustinerea sau digitarea.

Sustinerea este presarea manuala a prolapsului pentru a

imbunatati simptomele, iar digitarea ajuta la evacuarea
scaunului.

Pentru ca prolapsul sa fie considerat stare de boala, trebuie sa

dea simptome care pot fi ameliorate doar prin interventie
chirurgicala sau nechirurgicala, pentru refacerea
functionalitatii si imbunatatirea calitatii vietii.

Etiologie
Etiologia este multifactoriala. Printre factorii de risc
mentionam

Factorul obstetrical- nasterea vaginala este cel mai frecvent
risc citat. Dintre factorii de risc obstetrical specifici sunt :
macrosomia, travaliul secundar prelungit, epiziotomia,
laceratia sfincterului anal, analgezia epidurala, utilizarea
forcepsului, stimularea travaliului cu oxitocin

Factorul constitutional – deficiente constitutionale
musculo-conjunctive pelviperitoneale (asociere de varice,
hemoroizi, vergeturi pronuntate in timpul sarcinii, cazuri
rarisime de prolaps la virgine)

Alti factori – cresterea exagerata, repetata, de lunga
durata a presiunii intraabdominale-munca fizica, tuse
cronica, constipatia cronica, obezitatea;
- carenta estrogenica in menopauza,
inaintarea in varsta
-factori genetici, rasa
-histerectomia, interventii chirurgicale
perineale
Predispozanti Initiatori Acceleratori Decompensatori

-defecte congenitale -sarcina -factori ocupationali, -varsta –

-anomalii ale -multiparitatea recreationali imbatranirea
tesuturilor dobandite -denervare -presiune -menopauza –
-rasa -chirurgie intraabdominala carenta estrogenica
-interventii -histerectomie cronica -miopatii
precedente -fumat -neuropatii
perineale -constipatie
-obezitate
-boli pulmonare
 Sistemul Baden-Walker pentru evaluarea prolapsului organelor
pelviene in timpul examenului fizic

-grad 0 -Pozitie normala pentru fiecare localizare

-grad 1 -Coborare la jumatate fata de himen

-grad 2 -Coborare pana la himen

-grad 3 -Coborare cu jumatate peste himen

-grad 4 -Coborare maxima posibila pentru fiecare localizare


Fiziopatologie:
Suportul organelor pelvine este mentinut de interactiuni
complexe intre muschii planseului pelvian, tesuturile
conjunctive ale planseului pelvian si peretele vaginal.
Acestea lucreaza impreuna pentru a asigura suportul si a
mentine functionarea fiziologica normala a vaginului,
uretrei, vezicii urinare si a rectului.
Mai multi factori contribuie la lipsa de suport a organelor
pelvine. Acestia sunt: predispozitia genetica, pierderea
suportului muschilor stiati din planseul pelvian, slabirea
peretelui vaginal si pierderea legaturilor intre peretele
vaginal si muschii planseului pelvian si viscerele pelvine.

Rolul muschilor ridicatori anali

Muschii levator ani sunt o pereche de muschi striati compusi

din 3 regiuni:

-portiunea iliococcigiana formeaza un etaj orizontal plat, care se

intinde de la in perete pelvian lateral la celalalt. -muschiul
pubococcigian porneste de la osul pubic pe ambele parti; este
atasat de peretii vaginului, uretra, anus si corpul perineal si se
insereaza pe coccis. Muschiul pubococcigian este important
pentru sustinerea peretelui vaginal de pelvis.

-a treia portiune a muschilor levator ani, muschiul puborectal,

formeaza o banda care porneste din osul pubic.

In stare de sanatate, activitatea contractila a lieie de baza a

muschilor levator ani ridica planseul pelvian si impinge
veginul, uretra si rectul catre osul pubic.

Rolul tesutului conjunctiv

Un sistem interdependent continuu de tesuturi conjunctive si

ligamente inconjoara organele pelvine si le ataseaza de
muschii levator ani si de oasele pelvisului. Tesutul conjunctiv
al pelvisului este alcatuit din colagen, elastina, muschi neted si
microfibre, care sunt ancorate intr-o matrice extracelulara de
polizaharoza.

Ligamentele uterosacrate contribuie la suportul apical prin

suspendarea si stabilizarea uterului, a cervixului si a portiunii
superioare a vaginului. Ligamentele sunt alcatuite din aprox.
20% muschi netezi.

Anomaliile tesutului conjunctiv si deficientele de refacere a

acestuia predispun femeile la prolaps.

Fasciile si tesuturileconjunctive ale planseului pelvin pot de

asemenea sa piarda putere in procesul de imbatranire si de
reducere a semnalelor neuroendocrine in tesuturile pelvine.

Rolul peretelui vaginal
Aneomaliile peretelui vaginal si ale conexiunilor sale cu mischii
planseului pelvianpot fi cauza patogenezei POP. Peretele
vaginal este alcatuit din mucoasa (epiteliu si lamina propria),
un strat muscular fibroelastic si un strat adventitial, care este
alcatuit din testut areolar permeabil, multe fire elastice si
fasciculi neurovasculari.
Anomaliile in anatomia, fiziologia si biologia celulara a
muschilor netezi din peretele vaginal contrubuie la aparitia
POP. Mai exact, testutul fibromuscular din apexul vaginal, atat
cel din peretele vaginal anterior, cat si cel din posterior,
prolapsul vaginal este asociat cu pierderea de muschi neted,
activarea fibroblastilor, fenotip anormal al muschiului neted si
activitate crescuta a proteazei.

Simptome asociate cu prolapsul organelor
pelvine

Simptome de umflare – senzatia ca vaginul are umflaturi sau
prolabeaza; se vede sau se simte o umflare in vagin; presiune
pelviana sau vaginala; greutate pelvis sau vagin

Simptome urinare – incontinenta urinara; frecventa urinara;
urgenta urinara; jet urinar slab sau prelungit; ezitare; senzatie
de golire incompleta; reducere manuala a prolapsului pentru
inceperea sau terminarea golirii; schimbarea pozitiei pentru
inceperea sau terminarea golirii;

Simptome intestinale – incontinenta de gaze sau scaun
lichid/solid; senzatie de golire incompleta; fortare de defecare;
urgenta la defecare; evacuare digitala pentru a termina
defecarea; senzatie de blocaj sau obstructie in timpul defecarii

Simptome sexuale – dispareunie; lubrifiere scazuta;
senzatii reduse; excitare sau orgasm redus

Dureri – dureri in vagin, vezica sau rect; dureri pelvine
 Forme clinice de prolaps
Denumire Descriere

Cistocel Coborarea peretelui vaginal anterior si a vezicii

urinare
Uretrocistocel Hernierea peretelui posterior al uretrei, peretelui
vaginal anterior si a vezicii urinare
Enterocel Hernierea fundului de sac posterior impreuna cu
intestin
Rectocel Hernierea peretelui vaginal posterior si rect

Prolaps genital gr I Cervixul coboara pana la 1/3 mijlocie a vaginului, nu

depaseste introitul nici in efort
Prolaps genital gr II Cervixul ajunge la nivelul introitului

Prolaps genital gr III Prolaps uterin total- uterul si colul se afla in afara
introitului

Examenul clinic
-permite diagnosticarea prolapsului genital, gradului si
stabilirea formei anatomoclinice.
La inspectie – beanta vulvara – intredeschiderea
orificiului vulvar prin care se vizualizeaza bombarea
peretelui vaginal anterior/posterior si/sau coborarea
cervixului, atrofia vulvara si vaginala, lezarea corpului
tendinos al perineului ( apropierea anormala a comisurii
posterioare vulvare de orificiul anal)
Examenul cu valvele – pentru aprecierea cistocelului se
deprima peretele vaginal posterior; pentru rectocel –
peretele vaginal anterior.
La tactul vaginal se poate aprecia coborarea uterului,
supunand pacienta la un efort de presiune.
Pentru a aprecia gradul prolapsului in timpul examinarii,
se comanda pacientei un efort de pulsiune ( tuse).
Teste diagnostice utile pentru prolaps:

Histerometria – in cazul elongatiei de col uterin

Ecografia – permite evaluarea volumului uterin si a patologiei
anexiale conexe

Uretrocistograma – pentru vizualizarea vezicii urinare si a
uretrei ( fistule, diverticuli, funelizarea uretrei)

Studii urodinamice – in cazul pacientelor ce asociaza
incontinenta urinara (diagnostic dinferential al IU)

MRI in dinamica la pacientele cu prolaps/ simptomatologie
complexa
Diagnostic diferential
1) Intre diferite forme anatomoclinice de prolaps

2) Diagnosticul diferential al simptomelor asociate

prolapsului : incontinenta urinara (de efort, neurogena,
dissinergie de detrusor vezical), constipatia cronica
(patologie intestinala), durere pelvina, dispareunie
3) Cu alte afectiuni : polipi cervicali, fibroame pediculate,
elongatia hipetrofica a colului, chisturi vaginale, tumori
uretrale sau vezicale, tumori ale septului rectovaginal,
inversiune uterina ( urgenta obstetricala majora)
Tratament
Tratamentul profilactic este reprezentat de
-conduita corecta la nastere(expulzie, delivrenta)
-gimnastica perineala pentru tonifiera musculaturii pelvine
( la femeile tinere dupa nastere)
-tehnici chirurgicale corecte
Tratament conservator- nechirurgical
-se recomanda in cazurile usoare de prolaps.
-aplicatii locale de creme cu estrogeni – pentru imbunatatirea
vascularizatiei si tonifierea sfincterului uretral extern (la
paciente in menopauza)
-electroterapie pelvina
Folosirea pesarelor (dispozitive din silicon, plastic, cauciuc,
care se introduc intravaginal pentru sustinerea organelor
pelvine prolabate) este indicata la pacientele la care este
contraindicat tratamentul chirurgical ( contraindicatii
anestezice, paciente varstnice care refuza interventia, gravide
cu prolaps)
 Tratamentul chirurgical
-se recomanda in cazul prolapsului simptomatic si in
cazurile de prolaps inalt.
Scopul este de a elimina simptomele si rezolvarea
prolapsului prin refacerea anatomiei pelvine. Procedeul
chirugical va tine seama de forma clinica si gradul
prolapsului, varsta pacientei, dorinta de a procrea,
asocierea cu alte afectiuni ginecologice, riscul anestezic,
alte interventii plastice pelvine.
Abordul poate fi laparoscopic, abdominal sau vaginal.
 Exista mai multe tipuri de tehnici chirurgicale:

Proceduri obliterative – ce constau in inchiderea
partiala/ totala a canalului vaginal – colpocleisis partial
sau total.
Se aplica pacientelor cu risc anestezic si chirurgical
crescut, avantajele fiint timp operator scazut, complicarii
putine, rezultate bune prin desfiintarea vaginului.

Proceduri restaurative – reconstituirea anatomiei pelvine
prin refacerea lungimii, calibrului si orientarii vaginului.
 Exista multiple tehnici chirurgicale clasice:

Suspensia vaginului la ligamentul sacrospinos, suspensia la
fascia iliococcigiene, suspensia la ligamentul uterosacrat

Colporafie anterioara – repararea directa a defectului fasciei
pubocervicale, repararea defectului paravaginal

Colporafie posterioara – repararea directa a defectului fasciei,
histerectomie vaginala

Repararea enterocelului – tehnica Moscowitch, procedeul
Halban, plicatura ligamentelor uterosacrate, culdoplastia
McCall

Proceduri compensatorii
-folosirea grefelor compensatorii cand tesuturile proprii
sunt insuficiente. Materialele protetice folosite sustin si
intaresc structurile lezate (tesuturi de legatura, ligamente,
fascie, muschi), altfel refacerea anatomiei pelvine duce la
disparitia simptomelor.
Exemple:
-sacropexie transabdominala / laparoscopica
-proceduri cu mesa sintetica – de intarire/ inlocuire a
fasciilor/ ligamentelor lezate ale peretelui anterior/
posterior
-pentru cistocel -cistopexia directa cu plasa – transobturator
-rectocel – reparare cu plasa
https://www.ics.org/committees/education/videoso
urce/colpocleisis