Referat

Tema: Incontinența urinară și fecală.

Constipația

Realizat: Tupicica Elena

Gr. M1211

Chișinău 2018
!Incontinenta urinara este definita ca eliminarea accidentala (involuntara) de urina. Ea nu reprezinta o boala in sine, ci
mai degraba un simptom al unei maladii a tractului urinar.

Eliminarea accidentala de urina are loc, de obicei, in cadrul activitatilor care cresc presiunea intra-abdominala cum ar
fi tusea, stranutul, rasul sau in situatiile in care pacientul nu poate ajunge suficient de repede la toaleta.

Incontinenta nu e o boala in sine, ci mai degraba un simptom al unei afectiuni a tractului urinar inferior si este foarte
frecventa, mai ales la adultii varstnici. De obicei, incontinenta urinara nu cauzeaza probleme majore de sanatate, dar poate
fi jenanta si poate afecta increderea in sine a pacientelor.

Tipuri de incontinenta urinara

Urmatoarele tipuri de incontinenta urinara sunt cel mai frecvent regasite:

-incontinenta urinara de efort: apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea presiunii in vezica urinara, cum ar
fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc. (acesta e cel mai frecvent tip de incontinenta urinara la femei)
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina: numita si vezica iritabila, se caracterizeaza prin senzatia de
mictiune imperioasa (chiar daca in vezica se afla cantitati mici de urina), astfel incat pacienta nu mai poate ajunge la
toaleta la timp; pe de alta parte, unele paciente pot avea eliminari accidentale de urina fara nici un avertisment, iar la unele
paciente simpla ingestie de apa, sunetul, sau imaginea apei curgand, poate cauza eliminari de urina
-incontinenta urinara combinata (mixta): este caracterizata de o combinatie intre tipurile de incontinenta mentionate, de
obicei intre incontinenta urinara de efort si incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina; aceasta apare cu
o frecventa mai mare la femeile varstnice.
Incontinenta poate reprezenta o problema tranzitorie, cauzata de afectiuni ale tractului urinar cum ar fi infectiile, diverse
medicatii, sau constipatia si se rezolva de obicei spontan, odata cu disparitia cauzei.
Acest articol se ocupa de incontinenta urinara cronica (de lunga durata), in particular de incontinenta urinara de efort, de
incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina si de incontinenta urinara combinata.

Cauze
Cele mai frecvente cauze ale incontinentei urinare la femei sunt:

- incontinenta de efort: aceasta este rezultatul afectiunilor sau conditiilor fiziologice care presupun o presiune crescuta
asupra musculaturii pelvine. Printre ele se numara nasterea pe cale naturala, obezitatea, etc. Cand muschii pelvini nu-si
indeplinesc in mod satisfacator functia de sustinere a vezicii urinare, aceasta se deplaseaza inferior, invecinandu-se cu
vaginul si pierzand astfel capacitatea de contractie a muschilor, care in mod normal tin uretra inchisa. Eliminarea
accidentala de urina poate apare in corelatie cu exercitarea unei presiuni suplimentare asupra vezicii urinare, cum se
intampla la stranut, tuse, ras sau alte activitati. Incontinenta de efort poate fi agravata de depletia hormonilor sexuali ce
apare odata cu menopauza, de fumat sau de obezitate.
- incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina: acest tip de incontinenta, supranumit si "vezica iritabila",
este cauzata de contractiile involuntare ale peretilor vezicii urinare, acestea fiind datorate:
-modificarilor legate de varsta
-bolii Parkinson
-accidentului vascular cerebral
-litiazei vezicale sau renale
-tumorilor ce cresc presiunea intravezicala, cum ar fi cancerul pelvin, de col uterin sau carcinomul uterin.
-prostatita
-obstructia datorata cancerului prostatic sau hiperplaziei benign de prostate

Este frecventa aparitia incontinentei urinare mixte, combinatie intre incontinenta urinara de efort si incontinenta urinara
datorata necesitatii imperioase de a urina.
Tipuri mai putin frecvente de incontinenta urinara includ:

-incontinenta urinara prin prea-plin: aceasta reprezinta eliminarea accidentala de urina atunci cand vezica urinara se umple
excesiv cu urina (datorita unei obstructii, de exemplu), dar nu exista senzatia subiectiva de necesitate de a mictiona; acest
tip de incontinenta apare foarte rar la femei
-incontinenta totala: aceasta reprezinta pierderea continua si totala a controlului actului voluntar al mictiunii; se pot
identifica mai multe cauze pentru acest tip de incontinenta, printre care se numara vezica neurogena, eliminarea de urina
datorata unei contractii involuntare a peretilor vezicii urinare, traumatisme ale maduvei spinale, scleroza multipla si alte
afectiuni care afecteaza functia nervoasa
-incontinenta urinara functionala: aceasta apare cand o dizabilitate fizica sau psihica, cum ar fi artrita sau dementa, fac
pacienta incapabila sa ajunga la toaleta in timp util
-incontinenta anatomica: aceasta e reprezentata de eliminarea involuntara de urina corelata cu afectarea structurala a
tractului urinar, care afecteaza secundar si fluxul urinar; acest tip de incontinenta poate fi congenitala (poate fi prezenta de
la nastere).

Mecanism fiziopatogenetic
Incontinenta urinara care are un debut brusc si se rezolva odata cu tratarea cauzei subiacente, este numita incontinenta
urinara temporara.De exemplu, incontinenta datorata infectiei de tract urinar va dispare in momentul in care infectia este
vindecata.Incontinenta urinara cronica are de obicei un debut lent, cu agravare progresiva. Pe masura ce incontinenta
progreseaza, pacientele pot sa:

-evite sa iasa in public datorita sentimentului de jena pe care il resimt datorita acestei afectiuni
-dezvolte afectiuni iritative ale introitusului vaginal sau al zonei inghinale, datorita contactului prelungit al acestora cu
urina sau sa faca infectii urinare recurente cu o frecventa mai mare.

Tratamentul incontinentei urinare cronice rezolva sau controleaza de obicei si aceste probleme.

Factori de risc
Uneori, incontinenta urinara e multifactoriala. De exemplu, o femeie multipara (care a avut mai multe nasteri), varstnica
sau tusitoare cronica (datorita unei bronsite cronice sau fumatului), are un risc mai mare de a dezvolta aceasta afectiune.

Afectiunile sau situatiile fiziologice care cresc riscul de a face incontinenta urinara includ:

-sarcina si nasterea pe cale vaginala

-histerectomia in antecedentele personale patologice
-obezitatea sau supraponderabilitatea
-varsta inaintata
-litiaza vezicala
-lipsa estrogenului secundara menopauzei
-anomaliile structurale ale tractului urinar
-obstructia (blocajul) subvezicala
-cistite (infectii ale vezicii urinare) cronice.

Boli sau situatii fiziologice care pot produce cu certitudine incontinenta urinara includ:

-tusea cronica datorita fumatului sau bronsitei cronice

-diabetul zaharat
-boala Parkinson
-boala Alzheimer
-scleroza multipla
-cancerul vezical
-accidentul vascular cerebral
-traumatismele maduvei spinarii.

Incontinenta urinara poate fi agravata de:

-medicamente care cresc productia de urina, cum ar fi diureticele, cat si cele care relaxeaza peretii vezicii urinare, cum ar
fi bronhodilatatoarele
-bauturile care contin cafeina, cum ar fi cafeaua, ceaiul sau bauturile carbogazoase cafeinate
-fumatul, care poate declansa tusea cronica si incontinenta urinara secundara.

Medici specialisti recomandati

Oricare din urmatorii medici specialisti enumerati, poate diagnostica si trata incontinenta urinara:

-medicul de familie
-medicul internist
-medicul specialist urolog
-medicul specialist de geriatrie.

E posibil ca medicul de familie sa recomande pacientei un consult de specialitate, solicitat de obicei unui medic urolog
(specialist in afectiunile tractului urinar) sau unui medic geriatru (specialist in tratamentul persoanelor varstnice).In cazul
in care e nevoie de cura chirurgicala, este importanta gasirea unui chirurg, care stapaneste mai multe tehnici chirurgicale
de tratament pentru incontinenta.
Investigatii
Primii pasi pe care medicul specialist ii va face, vor viza aflarea cauzei incontinentei urinare, constand in examinarea
obiectiva si anamneza cu antecedentele personale si heredo-colaterale ale pacientei. Specialistul va efectua un examen
obiectiv al zonei pelvine, urmat de prelevarea unui sumar de urina si a unei uroculturi, pentru a investiga existenta unei
posibile infectii de tract urinar.

Medicul specialist va chestiona pacienta in legatura cu simptomele si obiceiurile acesteia. De exemplu, cat de des urineaza
aceasta in 24 de ore, momente asociate cu eliminari accidentale de urina, cantitatea si tipurile de fluide ingerate de obicei
si daca pacienta mai are si alte simptome concomitente incontinentei urinare. Raspunsurile pacientei pot da informatii
valoroase in depistarea cauzei incontinentei urinare.In plus, specialistul poate solicita pacientei pastrarea unui jurnal, in
care sa noteze cantitatea si tipurile de lichide ingerate, cat de des urineaza in 24 de ore, momente asociate cu eliminari
accidentale de urina.

Modelul eliminarii accidentale de urina poate avea o valoare diagnostica in identificarea tipului de incontinenta.
Medicul poate solicita pacientei sa tuseasca in timp ce aceasta este in ortostatism (in picioare) pentru a verifica prezenta
incontinentei urinare de efort.Un diagnostic corect e deosebit de important, deoarece un tratament conceput pentru un
diagnostic eronat, e sortit esecului si poate chiar agrava incontinenta urinara.
Alte investigatii cu scop diagnostic includ:

Testul de continenta urinara la efort si testul Bonney. In timpul acestui test, specialistul va introduce o cantitate de fluid
in interiorul vezicii urinare si apoi va solicita pacientei sa tuseasca, verificand daca exista scurgeri accidentale de urina
cauzate de actul tusei. Testul Bonney este similar, cu singura deosebire ca aici colul vezical este ridicat usor cu un deget
sau dispozitiv introdus in vagin, iar pacienta este rugata sa tuseasca.
Testul tamponului de vata. Acest test e util pentru pacientele la care eliminarea accidentala de urina nu a putut fi
evidentiata la cabinetul medical. Prin acest test se poate determina severitatea si frecventa incontinentei urinare.

Teste urodinamice. Aceste tipuri de teste asigura o investigatie mai avansata a functiei vezicale. Pot fi efectuate daca
testele mentionate mai sus nu au dat rezultate concludente asupra cauzei incontinentei urinare sau daca specialistul
suspecteaza o incontinenta urinara mixta multifactoriala. Testele in sine au o mare variabilitate. Acestea pot include
masuratori ale reziduului vezical postmictional, ecografii sau radiografii in dinamica, pentru a examina schimbarile in
pozitia vezicii urinare si ale uretrei in timpul mictiunii, tusei sau activitatilor ce cresc presiunea abdominala.

Testele urodinamice pot include cistometria (cistometrografia), care reprezinta o serie de teste destinate masurarii
presiunii intravezicale la diferite grade de umplere. Cistometria e utila in diagnosticul incontinentei datorate necesitatii
imperioase de a urina. Testele de cistometrie includ:

-presiunea punctului de scurgere, care masoara eficienta contractiei sfincterului urinar

-presiunea maxima de inchidere a uretrei, care masoara presiunea la care uretra e inchisa in mod natural.
Testele urodinamice sunt scumpe si sunt efectuate, de obicei, ca investigatie preoperatorie sau daca pacienta nu raspunde
la nici un tratament.In cazul in care cauza incontinentei urinare nu e elucidata, prin nici una din metodele descrise mai sus,
alte investigatii mai complete sunt necesare.
Testele descrise mai jos nu sunt efectuate de rutina pentru diagnosticul incontinentei urinare.
Cistoscopia foloseste un cistoscop (un tub subtire prevazut cu o camera video) care permite vizualizarea directa a vezicii
urinare si a uretrei, in scopul detectarii unor eventuale anomalii structurale.Cisto-uretrograma mictionala este o
investigatie radiologica ce foloseste o substanta de contrast iodata, ce pune in evidenta pe o radiografie forma tractului
urinar inferior (vezica urinara si uretra). Aceasta investigatie arata eventualele anomalii structurale ale tractului urinar, care
ar putea contribui la aparitia incontinentei urinare.

Tratament - Generalitati
Exista mai multe conduite terapeutice care se pot adopta in cazul incontinentei urinare. Un tratament ideal trebuie sa
respecte un diagnostic corect al tipului incontinentei si preferintele pacientelor.E necesar ca pacientele sa nu se simta
jenate de afectiunea lor sau sa suporte inconvenientele inerente acesteia, deoarece, de cele mai multe ori, incontinenta
poate fi tratata sau macar ameliorata.Tehnicile comportamentale, exercitiul fizic, schimbarile in modul de viata si
tratamentul medical conservator, sunt incercate de prima intentie. Totusi, succesul lor depinde de complianta pacientei la
terapie (respectarea stricta a indicatiilor medicului curant) si de severitatea incontinentei.

Noile tehnici chirurgicale microinvazive au cea mai mare rata de succes pentru incontinenta de efort. Alt avantaj e faptul
ca necesita o perioada de recuperare postoperatorie foarte scurta.Medicatia poate ameliora simptomatologia incontinentei
urinare datorate necesitatii imperioase de a urina. Totusi, poate avea ca efecte secundare senzatia de uscaciune a gurii si
altele.

Exercitiul fizic si schimbarile in modul de viata

Exercitiile de tonifiere a musculaturii pelvine (Kegel) pot ajuta 50 pana la 75% din femei sa scada recurenta episoadelor
de incontinenta urinara de efort. Aceste exercitii, care intaresc musculatura pelvina implicata in urinare, sunt utile mai ales
pentru incontinenta de efort, dar pot fi de ajutor si pentru incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.
Executarea corecta si consecventa a acestor exercitii este cheia succesului acestei metode.

Exercitiile Kegel pot fi combinate cu biofeedback-ul, o tehnica ce poate ajuta pacientele sa evalueze constient contractiile
musculaturii pelvine vizate. Aceasta poate fi facuta prin introducerea unui deget in vagin in timp ce executa exercitiile,
astfel incat pacientele sa exploreze direct contractiile musculaturii pelvine. De asemenea, pentru a preveni eliminarea
accidentala de urina in cazul unui stranut sau al unui acces de tuse, pacientele ar trebui sa-si contracte musculatura pelvina
conform unui exercitiu Kegel si sa-si incruciseze picioarele.
Pierderea in greutate este, de obicei, utila in tratamentul incontinentei urinare de efort.
Uneori, schimbarile in modul de viata pot fi utile in tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de
urina. Pacientele ar trebui sa identifice orice aliment cu efect iritativ asupra vezicii urinare - inclusiv citricele, ciocolata,
rosiile, otetul, produsele lactate, aspartamul si mancarurile foarte condimentate si sa reduca consumul acestora. De
asemenea, reducerea sau evitarea consumului de alcool sau de cafeina este util.
Tehnicile comportamentale
Exista trei tipuri de tehnici comportamentale care pot fi folosite pentru tratamentul incontinentei urinare:
-antrenarea vezicii urinare
-urinarea temporizata
-urinarea la comanda.

Antrenarea vezicii urinare (numita si reantrenarea vezicii urinare) este folosita pentru tratamentul incontinentei urinare
datorate necesitatii imperioase de urina. Prin intermediul acestei metode, se creste capacitatea de umplere a vezicii urinare,
crescand astfel timpul scurs intre urinari. Se bazeaza pe incercarea de a amana mersul la toaleta, atunci cand pacienta
resimte necesitatea imperioasa de a mictiona. Pacienta poate incepe prin a amana mictiunea pentru 10 minute de fiecare
data cand simte nevoia de a urina, cu cresterea progresiva a intervalului de la 10 la 20 de minute. Scopul este atingerea
unui interval de pauza intre mictiuni cuprins intre 2 si 4 ore.

Urinarea temporizata poate fi recomandata de medicul specialist daca pacienta urineaza rar. Aceasta trebuie sa incerce sa
urineze la fiecare 2-4 ore in timpul zilei, chiar daca pacienta nu simte nevoia de a mictiona. Aceasta metoda poate fi
eficienta atat pentru incontinenta de efort cat si pentru incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a
urina.Urinarea la comanda necesita asistenta unui ingrijitor care sa ajute pacienta incontinenta sa urineze. Aceasta tehnica
se aplica mai ales incontinentei urinare functionale.

Medicatia
Daca terapia comportamentala si exercitiile fizice nu au succesul scontat, terapeutul le poate combina cu terapia
medicamentoasa:

-medicatia anticolinergica cum ar fi Oxibutin, Tolterodine si Diciclomine relaxeaza vezica urinara si cresc capacitatea
vezicala; sunt eficiente de cele mai multe ori in tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina.
Totusi, au efecte secundare nedorite, cum ar fi uscaciunea mucoasei bucale, constipatie, vedere incetosata si incapacitatea
de a urina, putand duce la aparitia globului vezical. Noile medicamente, inclusiv cele cu eliberare fractionata a substantei
active si plasturii cutanati, au mai putine efecte secundare.
-Imipiramina, un medicament antidepresiv, poate fi folosita pentru tratamentul incontinentei de efort si al incontinentei
urinare datorate necesitatii imperioase de a urina, deoarece produce relaxarea musculaturii peretelui vezical concomitent
cu contractia musculaturii sfincterului urinar; poate fi folosita in combinatie cu medicatia anticolinergica.

Dispozitive medicale
Diafragma este un dispozitiv din cauciuc, care se introduce in vagin pana la atingerea cervixului uterin. Diafragma aplica o
presiune asupra peretelui vaginal, sustinand astfel si uretra. Se foloseste in incontinenta de efort, deoarece datorita
presiunii pe care o aplica asupra uretrei prin intermediul peretelui vaginal, diafragma tine uretra inchisa, crescand
continenta vezicala. Unele paciente folosesc diafragma doar in timpul activitatilor care pot cauza eliminari accidentale de
urina, cum ar fi joggingul. Totusi, multe tipuri de diafragma pot fi folosite permanent. In cazul purtarii unei diafragme,
pacienta trebuie sa monitorizeze aparitia infectiilor vaginale sau de tract urinar si sa faca controale regulate la medicul
ginecolog.

Optiuni chirurgicale
Incontinenta de efort care nu raspunde la tratamentul medical conservator este, de obicei, tratata chirurgical (nu este
tratamentul de prima intentie pentru acest tip de incontinenta).In cazul incontinentei urinare mixte, o evaluare clinica
completa si investigatii complexe, pot fi efectuate inainte de a lua decizia de interventie chirurgicala. E necesar ca pacienta
sa discute cu terapeutul, care dintre simptomele incontinentei urinare se doresc a fi abordate. Celelalte simptome pot
ramane si dupa interventia chirurgicala. In cazul incontinentei urinare mixte, operatia chirurgicala poate trata incontinenta
de efort, dar poate sa nu imbunatateasca simptomatologia incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina.
Interventia chirurgicala cea mai folosita este TVT (bandeleta transvaginala). In cadrul acestei interventii, inferior de uretra
se pozitioneaza o mesa de material, care o sustine pe aceasta ca intr-un hamac, asigurandu-i o pozitie normala. Chirurgul
introduce aceasta mesa prin mici incizii intravaginale si in zona pubiana. Interventiile de tip TVT dureaza aproximativ 30
de minute si sunt efectuate, de obicei, sub anestezie locala. Acest tip de interventie poate fi folosit si pentru corectarea
incontinentei recurente in urma altui tip de interventie pentru tratamentul incontinentei.

Metode mai invazive includ: suspensia retropubica si interventia tip sling uretral. Acestea sunt folosite pentru cura
incontinentei de efort, prin sustinerea in pozitia anatomica corecta a organelor pelvine. Ambele necesita anestezie generala
si spitalizare.Interventiile chirurgicale nu sunt considerate utile in tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii
imperioase de a urina. Cura acesteia se rezuma la terapiile comportamentale care incurajeaza modificarile obiceiurilor
urinare (antrenarea vezicii) si la terapia medicamentoasa.

Pentru pacientele care sufera de incontinenta de efort, care nu pot suporta o interventie chirurgicala, se poate efectua
procedura mai simpla numita injectarea ("ingrosarea") peretilor uretrei. In cadrul acesteia, medicul urolog injecteaza
colagen sau alte materiale in jurul uretrei, pentru a consolida pozitia acesteia la iesirea din vezica urinara. Aceasta
interventie elimina simptomatologia incontinentei urinare de efort pentru aproximativ 1 an, desi e posibil ca pe parcursul
acestuia sa fie necesare 2-3 reinterventii (injectii).Tratamentul variaza pentru tipurile mai putin frecvente de incontinenta,
cum ar fi incontinenta prin prea-plin, incontinenta reflexa, incontinenta functionala si incontinenta anatomica.

Profilaxie
Se poate reduce riscul de a face incontinenta urinara, prin urmatoarele masuri generale:
-limitarea consumului de cafeina si alcool
-pastrarea unei greutati corporale normale
-renuntarea la fumat
-evitarea constipatiei printr-un regim alimentar sanatos, bogat in fibre
-efectuarea regulata a exercitiilor Kegel pentru tonifierea musculaturii pelvine, care controleaza fluxul urinar.

Tratament ambulatoriu
In multe cazuri, schimbarile in stilul de viata, intre care se numara si schimbarile in dieta si in obiceiurile urinare, pot fi
suficiente pentru controlul incontinentei urinare.

Intre acestea sunt de mentionat:

-reducerea sau eliminarea din dieta a bauturilor carbogazoase si cafeina care e continuta in ceai, cafea si alte bauturi
-reducerea consumului de alcool la maxim un pahar pe zi
-renuntarea la fumat
-daca constipatia reprezinta o problema, trebuie crescuta cantitatea de fibre alimentare din dieta; aceasta se poate face cu
usurinta, prin adaugarea unei linguri de tarate de grau la alimentele consumate de obicei; daca constipatia persista, e
necesar consultul unui medic
-daca pacientul e supraponderal, e util ca acesta sa scada in greutate; este de retinut faptul ca un program eficient de slabit
se bazeaza pe combinarea unei diete cu exercitiul fizic
-efectuarea regulata a exercitiilor Kegel pentru tonifierea musculaturii pelvine, care controleaza fluxul urinar.
Urmatoarele schimbari in obiceiurile urinare pot ajuta la reducerea simptomatologiei incontinentei urinare:
-stabilirea unui program de urinare la fiecare 3-4 ore, fie ca pacienta simte nevoia de a mictiona sau nu
-practicarea tehnicii de "dubla golire", ceea ce se traduce prin urinarea cat mai mult posibil intr-o repriza, relaxarea pentru
cateva momente si incercarea de a urina din nou
-daca pacienta nu poate ajunge la baie in timp util, aceasta ar trebui sa ia in considerare crearea unui drum cat mai scurt si
mai lipsit de obstacole pana la toaleta, si purtarea unor haine care se pot scoate cat mai usor (cum ar fi cele prevazute cu
elastic sau inchizatori de tip velcro si nu cu fermoare) sau pastrarea unui recipient pentru urina cat mai aproape de pat sau
scaun.

Trebuie ca pacientul sa discute cu medicul folosirea unor medicamente (inclusiv a medicamentelor ce se elibereaza fara
prescriptie medicala) care pot agrava incontinenta urinara. Intre acestea se numara anumite antidepresive, sedative si chiar
unele anti-alergice sau medicamente impotriva guturaiului.Pacienta e sfatuita sa poarte un tampon din material absorbant
in timpul efectuarii unor activitati cum ar fi joggingul sau dansul, pentru a exercita o mica presiune asupra uretrei si sa
scada sau sa opreasca temporar eliminarile accidentale de urina.

Trebuie sa se evite consumul in exces sau prea mic de lichide. Consumul prea mare de lichide poate creste nevoia de a
urina si sa agraveze incontinenta, pe cand un consum prea mic poate duce la deshidratare. Aproximativ 2 litri de lichide
sunt necesari pentru a pastra sanatatea rinichilor si a vezicii urinare.
Dieta trebuie sa fie bogata in fibre, continute in fructe, vegetale, cereale integrale si fasole.

Tratament medicamentos
Incontinenta urinara poate fi tratata medicamentos. Totusi, in multe cazuri, tratamentele prin metodele comportamentale
(pentru incontinenta urinara datorate necesitatii imperioase de a urina) si exercitiile Kegel (pentru incontinenta de efort)
sunt incercate inaintea administrarii medicatiei.Chiar atunci cand terapia medicamentoasa e eficienta, aceasta se amana
datorita posibilelor efecte secundare sau a interactiunilor cu alte medicamente.
De retinut!
Medicatia e deseori utilizata in combinatie cu metodele comportamentale.Folosirea terapiei de substitutie hormonala la
femeile cu menopauza, pentru tratamentul incontinentei urinare de efort nu este recomandata. Mai multe studii recente
asupra utilizarii estrogenului pentru tratamentul incontinentei, au aratat ca acesta nu are nici un efect terapeutic. Totusi,
terapia topica (aplicarea unei mici cantitati de crema cu estrogen) in interiorul vaginului, poate fi de ajutor pentru unele
paciente cu incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.Studii recente asupra Duloxetinei, un nou
antidepresiv, au aratat rezultate promitatoare in tratamentul incontinentei de efort. Se asteapta aprobarea si eliberarea pe
piata a acestui medicament.

Tratament chirurgical
Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale ce se pot efectua pentru corectarea incontinentei urinare de efort, care
apare atunci cand muschii pelvini slabiti, permit caderea colului vezical si al uretrei. Aceste tipuri de interventii au ca scop
ridicarea uretrei si/sau vezicii urinare si readucerea lor la pozitia normala. Cand acest deziderat e indeplinit, rasul, tusea si
stranutul nu mai cauzeaza eliminarea urinei din vezica urinara.Interventiile chirurgicale nu sunt recomandate pentru
incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.
Decizia de a interveni chirurgical trebuie intotdeauna bazata pe un diagnostic corect, evaluarea tuturor posibilitatilor de
tratament si asteptarile realiste in ceea ce priveste succesul interventiei.

Optiuni de interventii chirurgicale

TVT (bandeleta transvaginala). TVT devine din ce in ce mai frecvent utilizata la femeile cu incontinenta urinara de efort.
In cadrul acestei interventii, o bandeleta ca o mesa, este pozitionata inferior de uretra, similar unui lat sau unui hamac,
pentru a o sustine si a o readuce la pozitia normala. Chirurgul introduce aceasta mesa prin mici incizii intravaginale si in
zona pubiana. Interventiile de tip TVT dureaza aproximativ 30 de minute si sunt efectuate de obicei sub anestezie locala.
Acest tip de interventie poate fi folosit si pentru corectarea incontinentei recurente in urma altui tip de interventie pentru
tratamentul incontinentei.

Suspensia retropubica. Metoda Marshall-Marchetti-Krantz (MMK) si metoda Burch de suspensie vaginala (colpo-
suspensie) sunt cele mai frecvent utilizate tipuri de suspensie retropubiana. Aceste interventii asigura ridicarea uretrei si a
colului vezicii urinare, prin fixarea lor de osul pubian sau de ligamente rezistente, prin intermediul unor tesuturi de
sustinere. Acest tip de interventie necesita spitalizare.

Slingul uretral. Chirurgul construieste un "lat" din muschi, ligamente, tendoane sau din material sintetic, care ridica uretra
intr-o pozitie normala. Deoarece implica o operatie chirurgicala abdominala, aceasta interventie necesita spitalizare.

Alte tratamente
Metodele comportamentale (prin modificarea stilului de viata) si efectuarea de exercitii fizice ce intaresc musculatura
pelvina, sunt utilizate de prima intentie, pentru ca pot fi efectuate acasa, nu au efecte secundare notabile si nu limiteaza
optiunile de tratament pentru viitor.

Metodele comportamentale, care includ antrenarea vezicii urinare si golirea temporizata, sunt folosite pentru tratarea
incontinentei urinare de efort si incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.
Exercitiile pentru intarirea musculaturii pelvine (Kegel). Sunt folosite pentru tratarea incontinentei urinare de efort si
incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.

Stimularea electrica, care foloseste pentru stimularea muschilor pelvini implicati in urinare, un curent electric de
intensitate slaba. Desi insuficient studiata, aceasta metoda pare sa fie mai eficienta pentru incontinenta urinara datorata
necesitatii imperioase de a urina, decat pentru incontinenta urinara de efort.

Dispozitive mecanice. Acestea includ diafragma (un dispozitiv de cauciuc care se introduce in vaginul superior, pentru a
ridica vezica si pentru a controla incontinenta de efort) si cateterul (un tub subtire si flexibil, care este introdus in vezica
urinara prin uretra, pentru a drena urina si a controla incontinenta urinara prin prea-plin).
Produsele absorbante, care includ scutecele pentru adulti, lenjeria captusita cu plastic, tampoane de vata sau absorbante
externe care se ataseaza la lenjeria intima.

Injectarea ("ingrosarea") periuretrala. Aceasta implica injectarea de colagen sau de alte materiale in jurul uretrei, in
regiunea sa subvezicala, pentru a mari gradul de continenta urinara. Aceasta interventie elimina simptomatologia pentru o
perioada de aproximativ un an, desi e posibil sa fie necesare 2-3 injectii.
! Incontinenta fecala este considerata ca fiind una din cele mai debilitante afectiuni cu care se poate confrunta o
persoana, de altfel sanatoasa. Poate fi cauza de izolare sociala, de pierdere a respectului de sine si a increderii in
sine si poate induce aparitia depresiei. Adesea pacientii nu indraznesc sa ceara ajutor medical, si iau problema in
propriile maini, incercand sa o rezolve prin diverse procedee traditionale. Tratamentul este insa doar unul de
specialitate si doar acesta poate reface viata individului, redandu-i calitatea pierduta o data cu aparitia acestei
probleme. Pacientii trebuie sa inteleaga ca in prezent exista tratament eficient care sa rezolve aceasta problema,
foarte jenanta, insa medicul trebuie sa cunoasca faptul ca pacientul se confrunta cu ea.

Specialistii definesc incontinenta fecala drept sindromul ce implica pierderea involuntara de materii fecale (lichide
sau solide). Unele definitii asociaza incontinentei fecale si eliminarea necontrolata de gaze (flatulenta). Totusi, se
considera ca incontinenta adevarata este cea determinata de pierderea controlului voluntar al sfincterului anal, ceea
ce duce la eliminare la timpul nepotrivit si in conditii nepotrivite, a gazelor si fecalelor. Afectiunea poate avea
diverse grade de intensitate, de la partiala (pacientul pierde doar o cantitate mica de materii fecale neformate, sau
semilichide) pana la completa (se elimina intregul scaun).

Incontinenta fecala apare la orice varsta si la ambele sexe, chiar daca se pare ca este mai frecventa la femei, datorita
faptului ca la ele apar traumatisme ale planseului pelvin la nastereacopiilor, traumatisme ce sunt importanti factori
favorizanti pentru aparitia ulterioara a incontinentei. De asemenea, incontinenta este mai des intalnita la varstnici
comparativ cu populatia tanara, deoarece cu trecerea timpului se reduce si tonusul sfincterian. Prevalenta
incontinentei fecale in populatia generala este in jur de 1-2%, desi cifrele nu pot fi exacte, pacientii nedorind sa
comunice o astfel de informatie, pe care o considera mult prea personala. Procentul este semnificativ mai crescut in
cazul femeilor care au nascut pe cale naturala: la 3-6 luni dupa nastere, intre 13-25% dintre proaspetele mamici au
raportat ca se confrunta cu aceasta problema.

Cauze
In mod normal, controlul adecvat al golirii intestinale (eliminarea materiilor fecale) este sub control voluntar. Nu
putem controla miscarile peristaltice, dar putem controla evacuarea intestinala. Pentru ca acest control voluntar sa
poata exista, trebuie sa existe o functionare perfecta a tuturor elementelor implicate in realizarea lui, de la creier si
sistemul nervos, pana la musculatura perianala si la sfincterul anal. De o importanta deosebita sunt si integritatea
colonului si consistenta materiilor fecale.

Specialistii au identificat numeroase cauze de aparitie a incontinentei fecale, printre care se numara si:
- Leziuni sau traumatisme ale sfincterului anal sau ale nervilor care il inerveaza: pot fi afectate sfincterul anal extern
sau intern (sau ambele). Atunci cand fucntioneaza normal, aceste sfinctere au rolul de a preveni pierderea
involuntara a fecalelor. Modificarea functionarii lor apare la femei la nasterea copiilor, mai ales daca se
foloseste forcepsul sau se practica o episiotomie;
- Interventii chirurgicale in regiunea perianala pentru alte afectiuni proctologice: cum ar fi interventiile pentru
tratarea hemoroizilor;
- Tumori pelvine ce cresc treptat in dimensiuni si invadeaza anusul sau care au localizarea anala sau rectala primara;
- Diareea: spre deosebire de scaunul de consistenta normala, diareea este foarte greu de controlat si astfel ea ajunge
sa puna problema chiar si indivizilor sanatosi dar care au un episod de intoleranta alimentara. Anumite afectiuni
cronice, cum ar fi sindromul de intestin iritabil sau boala Crohn, pot fi destul de greu de diagnosticat si se
caracterizeaza si ele prin diaree recurenta si incontinenta fecala;
- Disfunctii ale planseului pelvin: cum ar fi rectocelul, prolapsul rectal, alterarea sensibilitatii la nivel perianal;
- Administrarea unor medicamente care pot avea astfel de reactii adverse (cum este cazul unor anticonvulsivante);
- Dieta neadecvata;
- Constipatie: este una din cele mai frecvente cauze. Ea determina o intindere musculara permanenta, ceea ce va
duce la instalarea unei hipotonii a musculaturii intestinale. Dupa un anumit timp, rectul pur si simplu va deveni
incapabil sa se inchida suficient de mult incat sa previna pierderea fecalelor, si astfel apare simptomatologia;
- Radioterapie realizata in regiunea pelvina;
- Chimioterapie;
- Accident vascular cerebral;
- Stari asociate diareei sau constipatiei cronice;
- Afectiuni sistemice cum ar fi diabetul zaharat sau sclerodermia;
- Leziuni de maduva spinala.

Factori de risc
Incontinenta fecala poate sa apara la orice varsta, insa este mai frecvent diagnosticata la adultii varstnici, care uneori
au si probleme cu incontinenta urinara.
Alti factori de risc sunt:
- Sexul feminin: incontinenta anala poate sa apara ca o complicatie dupa nasterea unui copil;
- Leziuni nervoase: cum sunt cele care caracterizeaza diabetul zaharat cu evolutie indelungata, sau scleroza multipla;
- Boala Alzheimer: incontinenta fecala poate fi un semn de boala Alzheimer in stadiu final, boala in care atat
dementa cat si leziunile nervoase au un rol important;
- Dizabilitati fizice: daca pacientul nu ajunge in timp util la toaleta.

Consultarea unui specialist

In cazul in care va confruntati cu simptome sugestive pentru incontinenta anala (pierderea de materii fecale spontan,
involuntar), nu trebuie sa traiti cu aceste acuze zilnic. In prezent exista un tratament eficient impotriva acestei
afectiuni, tratament care poate reda normalitatea vietii. Specialistii insista sa discutati cu medicul personal orice
problema, indiferent cat de jenanta ar fi, pentru ca doar astfel puteti descoperi impreuna o rezolvare.

Diagnosticarea afectiunii nu este complicata si nici dureroasa, si nu trebuie sa va internati in spital pentru realizarea
acestor proceduri. O data ce testele au confirmat diagnosticul, medicul va va prezenta optiunile terapeutice si veti
discuta avantajele si dezavantajele acestora si cat de indicate sunt ele in cazul dumneavoastra. Unele recomandari
terapeutice sunt pur si simplu de natura dietetica, deci nu trebuie sa plecati de la ideea ca
tratamentul incontinentei fecale trebuie sa fie unul chirurgical. Indiferent cat este de grava, incontinenta fecala este o
afectiune ce poate fi rezolvata cu succes, ce poata fi tratata prompt, asfel incat pacientul sa isi reia viata normala.
Conditia de baza este comunicarea acestei probleme medicului personal.

Investigatii paraclinice
Pacientul care se prezinta pentru investigarea unei posibile incontinente fecale a trebuit sa depaseasca anumite
situatii jenante si din acest motiv consultatia trebuie sa se desfasoare cu maximum de discretie si intelegere din
partea medicului. Incontinenta fecala este, pana la urma o problema medicala, iar pacientul este in fata medicului
deoarece doreste sa fie ajutat si nu judecat.

Investigarea trebuie inceputa prin efectuarea anamnezei. In cadrul acesteia se pot afla circumstantele de debut ale
simptomatologiei, frecventa si intensitatea lor (daca este vorba de incontinenta totala sau partiala), corelatia cu
anumiti factori de risc, cu anumite activitati care ar fi putut actiona ca factori declansatori. Trebuie sa se stabileasca
daca este vorba de incontinenta adevarata sau daca sunt eliminate pe cale anala mucus, puroi, sau sange, ceea ce
pentru pacient poate fi sinomin cu incontinenta. Antecedentele medicale ale pacientului trebuie si ele lamurite,
deoarece astfel se poate identifica, sau cel putin, suspecta cauza de aparitie a simptomelor. Obiceiurile alimentare si
eventualele medicamente administrate in acest timp trebuie si ele discutate.

Concomitent, sau consecutiv anamnezei se va realiza si examenul fizic, care va fi centrat pe examinarea regiunii
pelvine si pe investigarea tonusului muscular de la acest nivel. Se va efectua un tuseu rectal pentru a se stabili
functionalitatea sfincterului anal extern si caracteristicile ampulei rectale. Investigarea paraclinica a simptomelor se
face in special imagistic. Statusul hematologic al pacientului se stabileste daca se suspecteaza o hemoragie oculta,
o anemie, daca se doreste sa se intervina chirurgical.

Principala investigatie imagistica utila in acest caz este ultrasonografia, anume ecografia transanala sau endoanala,
procedura prin care se pot identifica cu foarte mare exactitate anomaliile existente la nivelul anusului. Prin
intermediul ei se poate vizualiza in timp real, la un unghi complet de 360 grade, sfincterul anal intern si extern.
Sensibilitatea si specificitatea acestei proceduri o indica de fiecare data ca investigatie de prima intentie: 99-100%
pentru caracterizarea sfincterului anal extern si 95.5% pentru sfincterul anal intern. Prin ultrasonografie se poate
diagnostica cu precizie cauza de aparitia a incontinentei, si se poate stabili localizarea defectului muscular.
In vederea investigarii incontinentei fecale pot fi recomandate si alte proceduri diagnostice, cum ar fi:
- Sigmoidoscopie flexibila: presupune introducerea prin anus a unui tub subtire, flexibil, dotat la capatul explorator
cu o camera foarte mica numit endoscop, aceasta fiind conectata cu un ecran extern, unde trimite imaginile captate
in interiorul organismului. Sigmoidoscopul investigheaza ultimele segmente ale colonului, anuma anusul si
sigmoidul;
- Manometrie anala: este un test foarte specific prin care se masoara presiunea si tonusul sfincterului anal (atat in
starea relaxata cat si contractata) si astfel se va determina daca exista sau nu tulburari ale
functionarii. Manometria poate fi utilizata si pentru furnizarea de date despre capacitatea rectala, reflexul inhibitor
rectal si complianta rectala;
- Studii neurologice (investigheaza in special timpul de latenta motorie a nervului rusinos): evalueaza timpul de
conducere a stimulului electric de-a lungul nervului, de la spina ischiatica pana la creasta anala. Rezultatele reflecta
functionarea tecii de mielina in nervii periferici iar testul permite evaluarea integritatii neuromusculare a planseului
pelvin;
- Electromiograma: evalueaza activitatea electrica generata de fibrele musculare in timpul contractiei musculare
voluntare, in timpul relaxarii si in timpul efectuarii manevrei Valsalva. La aceasta investigatie peste 90% din
pacientii cu incontinenta fecala au rezultate anormale;
- Rezonanta magnetica nucleara: poate identifica zonele de hipotonie parietala, eventualele rectocele;
- Defecografia (proctografia de evacuare): presupune realizarea de radiografii seriate ale rectului, dupa administrarea
unei substante de contrast si evaluarea golirii acestuia. Aceasta investigatie poate oferi informatii calitative asupra
functionarii segmentului anorectal si eficienta golirii rectului. De asemena, se pot diagnostica rectocele, enterocele,
si prolapsuri rectale oculte.

Tratament
Dupa ce a fost stabilit diagnosticul de certitudine, incontinenta fecala poate fi vindecata cu succes in majoritatea
cazurilor, sau cel putin simptomatologia poate fi ameliorata. Totusi, trebuie precizat ca tratamentul exact variaza in
functie de cauza care a determinat incontinenta fecala, deci el poate fi foarte diferit de la un pacient la altul.
Uneori, incontinenta se poate ameliora doar prin simple modificari dietetice, sau prin eliminarea unor medicamente
care au drept reactii adverse episoade de incontinenta. Cel mai adesea insa, tratamentul este complex si presupune
combinarea terapiei medicamentoase, cu biofeedback si exercitii specifice.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea unor medicamente care pot modifica consistenta scaunului. Este
de preferat sa se administreze medicamente care sa faciliteze formarea scaunului, pacientilor fiindu-le mult mai usor
sa controleze eliminarea unui scaun format decat a unuia neformat. Pentru acest scop pacientul poate lua
medicamente ce se elibereaza si fara prescriptie medicala, de tipul imodiumului (este administrat de obicei ca
antidiareic, deoarece scade numarul contractiilor peristaltice).

Biofeedbackul este util in tratarea incontinentei fecale, desi procedura poate fi simtita ca disconfortanta pentru
pacient: ea presupune introducerea unui element de presiune in anus sau a unui electrod pe piele. Aceste dispozitive
sunt atasate unui ecran sau unui casetofon de unde pacientul este ghidat ce sa faca. Astfel pacientul poate sa isi
imbunatateasca tonusul si coordonarea sfincteriana si poate controla golirea intestinala.

Exercitiile fizice de intarire a planseului pelvin (numite exercitii Kegel) pot fi foarte importante in vederea
ameliorarii simptomatologiei incontinentei anale. Pentru a realiza astfel de exercitii, pacientii trebuie sa contracte
muschii anusului, fesele si pelvisul sa tina aceasta contractie la intensitate maxima timp de 5 secunde si apoi sa
relaxeze muschii. Pentru a intelege mai bine astfel de exercitii, specialistii recomanda pacientilor sa isi imagineze ca
incearca de fapt sa impiedice scurgerea urinii sau a materiilor fecale si sa contracte cat mai puternic intreaga
musculatura responsabila de aceasta. Pacientii ar trebui sa faca zilnic o serie de cate 30 de astfel de exercitii, de trei
ori pe zi.

Cu siguranta vor observa in cateva saptamani o intarire evidenta a musculaturii pelvine si o ameliorare a
simptomatologiei. Tratamentul chirurgical este o alternativa doar in cazul pacientilor care nu resimt nicio ameliorare
evidenta dupa aplicarea masurilor medicamentoase, dietetice si realizarii exercitiilor de intarire a musculaturii
pelvine. Indicatii clare pentru tratament chirurgical au pacientii cu leziuni ale sfincterului anal, ale musculaturii
pelvine, leziuni ce nu pot fi rezolvate decat pe cale chirurgicala.

Proceduri chirurgicale recomandate

Optiunile chirurgicale in vederea rezolvarii incontinentei fecale pot include:
- Sfincteroplastie: este considerata cea mai frecvent utilizata metoda chirurgicala de tratament a incontinentei
fecale. In functie de cauza incontinentei, sficteroplastia poate realiza sutura sfincterului, restabilirea continuitatii
musculare si ameliorarea functionalitatii in ansamblu;

- Transpozitie musculara: presupune aducerea unei fasii musculare dintr-un muschi profund situat, cum ar fi
muschiul gluteus (din fesa) sau muschiul gracilis (de pe partea interna a coapsei) si folosirea ei la intarirea
sfincterului anal. Acest fragment muscular se va plasa peste sfincterul anal. In cazul in care se foloseste un fragment
din muschiul gracilis, se vor implanta in interiorul sau pace-makeri care vor antrena permanent muschiul, astfel incat
acesta sa nu isi piarda contractilitatea si tonusul. Daca se foloseste un fragment din muschiul fesei, nu trebuie
instalati pacemakeri deoarece muschiul isi pastreaza inervatia proprie. O astfel de alternativa terapeutica este
indicata unui procent relativ mic din pacienti, in special celor care nu pot fi tratati prin sfincteroplastie;

- Colostomie: datorita caracterului (adesea) invalidant al acestei interventii, se apleaza la colostomie doar in situatii
extreme. Colostomia presupune crearea unei comunicari intre colon si tegumentul regiunii abdominale, comunicare
la care este atasata o punga in care se va colecta bolul fecal, ce va fi eliminat prin colon. In cazul in care tratamentul
chirurgical si refacerea integritatii sfincterului anal nu amelioreaza simptomatologia, se poate lua in considerare
implantarea unui sfincter anal artificial. Acesta este de obicei rotund si se implanteaza perianal (in jurul anusului), se
va umfla similar unui balon si va preveni astfel eliminarile involuntare de fecale. Cand pacientul doreste sa elimine
materiile fecale, balonul poate fi dezumflat, iar scaunul poate trece.

Complicatii
Complicatiile incontinentei fecale sunt psihice si fizice:
1. Stresul emotional: incontinenta fecala este o sursa permanenta de rusine pentru pacient, episoadele aparand
oriunde, oricand. Pacientii ajung sa evite iesirile in societate, sarcinile de serviciu si se izoleaza datorita acestei
probleme;
2. Iritatie tegumentara: tegumnetul din jurul anusului are o anumita sensibilitate iar contactul repetitiv cu materiile
fecale poate determina aparitia pruritului, a ulcerelor (leziuni ce pot fi poarta de intrare pentru bacterii) si infectii
locale.

Preventie
In functie de cauza de baza a incontinentei, exista anumite masuri ce pot avea rol preventiv:
- Evitarea folosirii forcepsului la extractia coilului in timpul nasterii;
- Reducerea constipatiei: poate fi realizata prin consumul alimentelor bogate in fibre, consumul zilnic al unor
cantitati adecvate de lichide;
- Controlul diareei;
- Evitarea eliminarii cu efort a materiilor fecale.

Constipatia
! 20% dintre persoanele peste 60 de ani sufera de constipatie, arata Societatea Romana de Gastroenterologie si

Hepatologie. O data cu inaintarea in varsta imbatranesc si intestinele, metabolismul este mai lent, ceea ce duce implicit la
scaderea motilitatii intestinale. De aici si pana la constipatie nu mai e decat un pas.

Specialistii explica frecventa constipatiei la varstnici nu doar prin modificarile de motilitate, ci si prin modificarile de
secretie si flora intestinala si prin scaderea reflexului defecatiei.

Constipatie = mai putin de trei scaune saptamanal

La varstnici, ca si la celelalte categorii de varsta, se vorbeste despre constipatie acuta si constipatie cronica. Constipatia
care dureaza cateva zile este acuta, iar cea care persista mai mult de trei luni este constipatie cronica.

Tubul digestiv este si el afectat de procesul de imbatranire. Digestia este mai lenta, persoanele in varsta fac mai putina
miscare, de aceea tranzitul intestinal este lent, iar resturile alimentare nu mai sunt eliminate corespunzator. Pe acest fond
se instaleaza constipatia, dar si alte boli diverse specifice varstei a treia: colecistite, ocluzii intestinale, reflux gastro-
esofagian, insotit de tulburari de deglutitie, varsaturi.

Musculatura abdominala care are rol in defecatie slabeste pe masura inaintarii in varsta. De asemenea, flora bacteriana
intestinala cu rol protector scade la varstnici, din cauza reducerii secretiei enzimelor digestive. In mod normal, enzimele
digestive sunt un factor stabilizator al florei bacteriene intestinale.

De ce apare constipatia la varstnici?

 Daca in privinta imbatranirii tubului digestiv nu se prea poate actiona, ceilalti factori care determina constipatia la
varstnici pot fi controlati.

Factorii care favorizeaza constipatia la varstnici sunt aceeasi ca si in cazul altor categorii de persoane:

 Dieta dezechilibrata, mesele neregulate, sarace in fibre si bogate in arome articificiale duc la constipatie.
 Carnea, dulciurile, pastele fainoase ingreuneaza digestia si pot favoriza constipatia.
 Unele persoanele in varsta beau putina apa, de teama de a nu o retine in corp, ceea ce creste riscul de constipatie.
 Stresul, sedentarismul favorizeaza constipatia.
 Administrarea de medicamente pentru alte boli ale batranetii − opiacee, analgezice, antiacide, antispatice,
antidepresive, antiparkinsoniene, antiepileptice, antihipertensive, antibiotice, sulfat de bariu, laxative in exces − contribuie
la aparitia constipatiei.
 Constipatia apare de asemenea in unele boli: hipotiroidism, diabet, hiperparatiroidism, boala Parkinson, depresie,
colon iritabil, diverticuloza, hemoroizi, fisuri anale.
 Amanarea voluntara a nevoii de a merge la toaleta este factor favorizant pentru constipatie.

Principalii factori care cresc riscul de apariție a constipației cronice

 Vârsta (peste 65 de ani)

 Deshidratarea

 Dieta săracă în fibre

 Activitatea fizică scăzută

 Administrarea anumitor medicamente, cum ar fi sedativele, unele antidepresive, antihipertensive

 Tulburări psihice (depresie, mâncat compulsiv)

În unele cazuri, constipația poate fi un simptom secundar unei afecțiuni, printre care:
 Bolile cardiovasculare: insuficiență cardiacă cronică
 Afecțiunile endocrinologice și metabolice: hipotiroidism, paratiroidism, diabet zaharat, hipercalcemie,
hipermagnezemie, hipocalemie

 Afecțiuni gastrointestinale: sindrom de colon iritabil, fisură anală, boală diverticulară

 Afecțiuni neurologice: demență, neuropatie, boli cerebrovasculare

 Afecțiuni musculare: amiloidoză, scleroză multiplă

 Tulburări afective, cum ar fi depresia majoră, tulburarea obsesiv-compulsivă

De retinut! Atunci cand constipatia este severa, cand scaunul apare o data pe saptamana, materiile fecale se aduna in rect si
pot mima chiar ocluzia intestinala. In acelasi timp, materiile fecale mai apoase ce vin din restul colonului pot trece pe
langa cele deja existente si intarite, aparand astfel incontinenta fecala (pierderea involuntara de fecale). Este un fenomen
frecvent la femeile in varsta, care au nascut de mai multe ori si a caror musculatura pelvina este slabita. Daca dieta nu
rezolva constipatia, in aceste cazuri se poate interveni chirurgical pentru refacerea sfincterului anal si stimularea reflexului
de defecatie.

Masuri contra constipatiei

Regulile de baza in combaterea constipatiei la varstnici sunt restructurarea dietei, in sensul cresterii aportului de fibre, si
efectuarea de exercitii fizice pentru stimularea tranzitului intestinal.
 Pentru combaterea constipatiei, cresteti aportul de fibre alimentare, din legume, fructe, cereale integrale. Acestea
imbunatatesc motilitatea intestinala si ajuta la rezolvarea si prevenirea constipatiei. Daca nu mancati suficiente fructe si
legume incercati ColonHelp, un supliment de fibre, 100% natural, care rezolva constipatia bland si eficient.
 ColonHelp contine fibre de psyllium si in, care actioneaza sinergic pentru detoxifierea organismului si combaterea
constipatiei. Incepeti acum o cura de ColonHelp! O cura de 3 luni va garanteaza reglarea tranzitului.
 Beti 2 litri de apa pe zi! Pe masura ce inainteaza in varsta, organismul se deshidrateaza, reactiile metabolice se
desfasoara mai greu, detoxifierea organismului este mai dificila. Toate acestea favorizeaza constipatia. Iata de ce apa este
aliat de nadejde al varstei a treia. Daca va hotarati sa urmati o cura de ColonHelp, consumul de apa este obligatoriu, pentru
ca fibrele sa poata actiona.
 Nu abuzati de laxative in dorinta de a scapa de constipatie! Laxativele sunt iritante, au efecte nefaste asupra
intestinelor. Mai mult, laxativele pot sa impiedice absorbtia unor vitamine si minerale. ColonHelp nu are astfel de actiune
asupra intestinelor. Prin continutul de omega 3 din semintele de in, ColonHelp are efect emolient asupra peretilor
intestinali, nu irita colonul asa cum fac laxativele obisnuite. In cazul laxativelor, exista riscul de a dezvolta dependenta.
Suplimentul cu fibre ColonHelp poate fi luat pe termen lung (in cure de cate 3 luni), fara a exista riscul de dependenta.
!La un pacient cu boala cardiaca ischemica, fortarea in timpul defecatiei poate provoca chiar infarct miocardic. Iata un
motiv in plus pentru a preveni constipatia. Incepeti acum o cura cu produsul ColonHelp!

 Mergeti la toaleta atunci cand simtiti nevoia! Amanarea nevoii de a merge la toaleta duce la intarirea scaunului,
ceea ce poate provoca ulterior ulceratii ale intestinului si chiar obstructie completa.
 Daca suferiti de constipatie, evitati sa va fortati in timpul defecarii. Nu stati mai mult de 10 minute la toaleta,
incercati mai bine mai tarziu, dupa o masa sau a doua zi de dimineata.

Investigatii suplimentare in constipatie

Daca nu scapati de constipatie dupa ce ati crescut aportul de fibre, dupa ce ati inceput sa consumati mai multe lichide,
adresati-va medicului pentru a investiga posibilele leziuni intestinale care impiedica tranzitul.

! Orice constipatie agravata trebuie investigata imagistic (colonoscopie) la varstnici pentru excluderea cancerului de colon.

 Boala Hirschprung este o afectiune printre simptomele careia se numara constipatia.

 Tumorile obstructive pot determina constipatie, insotita de pierdere in greutate, pierdere de sange si anemie.
 Fisurile anale, hemoroizii pot determina constipatie, din cauza durerii care apare la defecatie.

Măsuri farmacologice
Atunci când schimbarea regimului alimentar și a stilului de viață nu contribuie la ameliorarea simptomelor, se recomandă
utilizarea laxativelor. Administrarea laxativelor la pacienții vârstnici trebuie să fie individualizată și să se facă cu prudență
la persoanele cu afecțiuni cardiace și renale. În prezent, sunt disponibile numeroase tipuri de laxative: agenți de volum,
agenți de înmuiere, agenți osmotici, purgative secretorii. Agenții de volum (ex. psyllium, meticeluloza) sunt recomandați
în utlizarea pe termen lung. Se administrează de 3-4 ori pe zi, cu o cantitate suficientă de lichide. Creșterea dozelor de
agenți de volum trebuie să fie progresivă. Agenții de înmuiere (ex. supozitor cu glicierină) au o acțiune lentă și ușurează
defecația. Cu toate acestea, nu au un efect puternic de stimulare a defecației. Laxativele osmotice (ex. lactuloză) sunt
utilizate în pregătirea pacientului pentru unele proceduri de diagnostic imagistic intestinal și în tratamentul costipației.
Utilizarea frecventă sau în doze mari a laxativelor osmotice poate perturba echilibrul hidroelectrolitic. Purgativele
secretorii (ex. bisacodilul) acționează prin iritarea mucoasei intestinale și ameliorează constipația pe termen scurt. Crește
peristaltismul și volumul lichidian intraluminal, determinând apariția crampelor și a scaunelor semilichide, în 6-8 ore de la
administrare [6]. În tratamentul constipației se mai pot folosi și clismele cu apă sau soluții hipertone.