CUM FUNCTIONEAZA RINICHII?

Ei indeplinesc un rol extrem de important:

- cel de filtrare a sangelui, caci prin urina pe care o elaboreaza elimina deseurile si apa in exces.
Aceste organe au si alte functii vitale:
- - mentin constant volumul de apa in corp,
- echilibreaza concentratia sanguina in substante chimice precum potasiul si sodiul,
- -regleaza tensiunea arteriala prin secretia de renina,
- controleaza formarea globulelor rosii,
- intervin in procesul de absorbtie a calciului,
- secreta anumiti hormoni care sunt implicati in activitati importante in organism etc.
Fiecare rinichi este alcatuit dintr-un milion de unitati de filtrare, numite nefroni, care produc urina.
- Dupa ce patrund in rinichi prin hilul renal (partea concava a rinichiului), arterele renale se divid in mai
multe artere mici, numite capilare.
Fiecare vas capilar se infasoara in jurul sau de mai multe ori, formand un fel de aglomerare, precum un ghem de
lana.
O astfel de mini-formatiune constituie un glomerul - aici se formeaza urina primara, care este foarte diluata si
bogata in substante ce nu trebuie sa se piarda (glucoza, potasiu, aminoacizi etc.). Aceste elemente vor fi, insa,
recuperate de rinichi si repuse in circulatie cu ajutorul unei retele fine de canale care pleaca si se intorc de mai
multe ori de la periferia spre centrul rinichiului. Pe parcursul acestei traiectorii de du-te - vino se vor resorbi
toate elementele importante de care are nevoie organismul si vor fi eliminate substantele in exces (saruri
minerale, uree, apa), dar si cele straine organismului.
Rinichiul si-a indeplinit misiunea si nu-i mai ramane decat sa transporte urina elaborata in tubii colectori, de
unde aceasta ajunge in uretere, apoi in vezica urinara, iar de aici urmeaza sa fie eliminate

Infectiile tractului urinar (ITU)

sunt cauzate de proliferarea anormala a agentilor patogeni in aparatul urinar.
-incidenta imai mare in cazul femeilor; 50% din acestea suferind cel putin o data in timpul vietii de o forma de
ITU. La femei, proximitatea dintre anus si meatul urinar (orificiul extern al uretrei) faciliteaza accesul la uretra
a bacteriilor intestinale cu provenienta rectala. In plus, uretra femeii, mai scurta decat cea a barbatului
faciliteaza contaminarea vezicii de catre bacterii.
-la copii sunt mai rare, afectand cca 2% din populatia pediatrica. Infectiile tractului urinar pot fi semnul unei
anomalii anatomice a aparatului urinar ce necesita tratament pentru a evita ca tulburarile urinare sa devina
cronice.
-pacientii cu boli cronice ale cailor urinare sau malformatii sunt predispusi la infectii recurente. Deseori, aceste
probleme sunt agravate de interventiile din mediul spitalicesc, precum utilizarea unei sonde uretrale (cateter)
pentru drenarea urinei.
Se disting trei tipuri de infectii urinare, in functie de localizarea infectiei:
- Cistita – inflamatie a vezicii urinare. Cea mai frecventa forma de infectie urinara, cistita afecteaza aproape in
totalitate numai femei. In majoritatea cazurilor, ea este provocata de proliferarea bacteriilor de tipul E. Coli, cu
provenienta din zona anala. Toate obstacolele care impiedica golirea vezicii cresc riscul de cistita. Cistita este in
general insotita de uretrita (inflamatia uretrei).
- senzatie de presiune pelvica
- discomfort la nivelul abdomenului inferior
- mictiuni frecvente si dureroase
- urina cu miros dezagreabil
- Uretrita – infectia uretrei (canalul care leaga vezica de meatul urinar). Este o boala cu transmitere pe cale
sexuala (BTS) frecventa la barbati, dar poate surveni rar si la femei. Diferiti agenti infectiosi pot cauza uretrita,
dintre care cei mai comuni sunt chlamydia si gonococul (uretrita gonococica sau blenoragia).
- senzatie de arsura in timpul mictiunii
- secretie uretrala , la barbati
- Pielonefrita - este inflamatia bazinetului si a rinichiului, rezultata in urma unei infectii bacteriene. Poate fi
vorba de o complicatie a unei cistite netratate, care permite proliferarea bacteriilor de la vezica urinara la
rinichi. Pielonefrita acuta survine in special la femei, indeosebi la gravide.
- dureri lombare
- frisoane
- febra
- varsaturi
Manifestari clinice:
- dureri sau arsuri in timpul mictiunii
- frecventa mare a mictiunilor intr-o zi (uneori necesitatea de a urina survine si noaptea)
- nevoia imperioasa de a urina, cu emisia unei cantitati mici de urina
- urina tulbure, cu un miros dezagreabil
- senzatia de presiune in abdomenul inferior
- uneori, prezenta sangelui in urina (hematurie)
La copii, infectia urinara se traduce printr-o enurezie (emisie involuntara sau inconstienta de urina in timpul
noptii) si prin dureri (care se manifesta prin plansete) in momentul urinarii.

Tratamentul general al infectiilor urinare

-Infectiile tractului urinar de origine bacteriana se trateaza cu ajutorul antibioticelor. Alegerea acestora se face
in functie de rezultatele analizelor de urina. Antibioticele pot fi administrate intr-o doza unica sau intr-un regim
de trei, sapte sau 14 zile.
-In general simptomele dispar dupa 24 - 48 ore. Dar este foarte important ca durata tratamentului sa fie strict
respectata. Daca antibioticul ales nu este eficient dupa 48 ore, trebuie informat medicul, in vederea alegerii unui
alt medicament.
-In cazul femeilor insarcinate, depistarea infectiilor urinare se face sistematic. Este foarte important ca in timpul
unei sarcini prezenta unei ITU sa fie decelata iar, daca este cazul, infectia sa fie tratata. In 30% din cazuri,
infectia se poate propaga la rinichi, existand posibilitatea unei nasteri premature.

Important. Pacientii cu infectii urinare trebuie sa evite temporar cafeaua, alcoolul, bauturile carbogazoase ce
contin cafeina si sucurile de citrice. Alimentele condimentate trebuie de asemenea evitatea pana la vindecarea
infectiei. Aceste alimente irita vezica urinara, determinand mictiuni si mai frecvente.
Masuri profilactice
- consumul de lichide, in special de apa. Se recomanda consumul a cel putin 6 -8 pahare de lichide pe zi.
- efectuarea de mictiuni frecvente, fara intarzierea lor prea mult timp
la femei:
- cea mai buna metoda de prevenire a infectiilor tractului urinar la femei este stergerea din fata in spate dupa
folosirea toaletei, pentru a impiedica contaminarea uretrei cu bacteriile ce provin din regiunea anala.
- urinarea la scurt timp dupa un raport sexual
- toaleta zilnica a regiunii anale si vulvare, in special inainte de raporturile sexuale
- evitarea utilizarii de produse agresive pentru igiena intima, deoarece pot irita mucoasa uretrei, provocand
simptome asemanatoare celor ale unei ITU. Produsele utilizate in acest scop trebuie sa aiba un pH neutru.
- in cazul unor frecventii cauzate de utilizarea unei diafragme, se recomanda schimbarea metodei contraceptive.
la barbati:
Infectiile urinare la barbati sunt mai dificil de prevenit. Se recomanda consumul de lichide pentru a mentine un
jet urinar normal. Daca este cazul, trebuie tratate afectiunile prostatei. Uretrita poate fi prevenita prin utilizarea
prezervativului in timpul relatiilor sexuale.

Insuficienta renala
reprezinta diminuarea capacitatii de filtrare a rinichilor (necesara eliminarii reziduurilor din sange), asociata cu un
dezechilibru al organismului in saruri si apa si cu dificultati de reglare a tensiunii arteriale. In general, insuficienta renala
 caracterizeaza prin diminuarea functiei si a numarului de nefroni (unitate de baza a rinichiului ce serveste la eliminarea
toxinelor din sange, elaborand urina primitiva).

Insuficienta renala acuta (IRA)

consta intr-o privare brusca a organismului de functia sa renala. Spre deosebire de insuficienta renala cronica, IRA este i
general reversibila si se vindeca deseori fara sechele.

IRA survine frecvent la:

- pacientii spitalizati si in mod deosebit la cei internati in unitatile de terapie intensiva.
- afectiunea survine in urma unei interventii chirugicale complexe,
- administrarii unor medicamente,
- unui traumatism,
- cand aportul de sange la nivelul rinichilor este redus.
Insuficienta renala se poate instala treptat, prezentand putine semne si simptome in fazele de debut. In acest caz, poarta
denumirea de insuficienta renala cronica (IRC). Hipertensiunea arteriala si diabetul sunt cauze comune ale insuficientei
renale cronice.
IRA este o afectiune grava, necesitand tratament medical intensiv. Spre deosebire de forma cronica,IRA este reversibi
Daca pacientul are o stare buna de sanatate, functia renala poate fi recuperata in decurs de cateva saptamani. Dar daca IR
survine in contextul unor afectiuni cronice severe -infarct miocardic, accident vascular cerebral, infectie generalizata sau
insuficienta mai multor organe - prognosticul este in general mai putin favorabil.
manifestari
- anurie (incetarea producerii de urina de catre rinichi)
- oligurie
- retentie de lichid, cauzand edeme ale membrelor inferioare
- anorexie
- greturi
- varsaturi
- dureri abdominale
- diaree
- cefalee
- tulburari neurologice: agitatie, confuzie, coma
- tulburari cardiovasculare - hipertensiune arteriala, tulburari de ritm cardiac
- edem pulmonar (prezenta de lichid in plamani)
- convulsii sau coma in cazurile grave
Factori de risc
IRA survine intotdeauna in legatura cu alta afectiune, majoritatea cazurilor survenind la pacientii deja spitalizati din alte
motive.
-arsurile grave si interventiile chirurgicale complexe
- infectiile severe
- expunerea la substante toxice, abuzul de droguri, excesul de alcool
- utilizarea de lunga durata a analgezicelor (aspirina, acetaminofen, ibuprofen)
-uneori, administrarea unui antibiotic (streptomicina, etc) poate cauza IRA
Alte boli si afectiuni ce cresc riscul de insuficienta renala acuta sunt:
- infectiile croncie
- diabet
- hipertensiunea arteriala
- insuficienta cardiaca
- boli autoimune: lupus, , sclerodermia
- afectiunile renale
- afectiunile hepatice
- hipertrofia prostatei
 INTERVENTII
Tratamentul-depinde de cauza insuficientei renale acute:

- in cazul unei IRA de origine mecanica, este necesara practicarea unei interventii chirurgicale pentru indepartarea
obstacolului. Totusi, la unii pacienti se practica temporar o dializa renala (epurarea artificiala a sangelui) inaintea operati
- dializa este indicata cand aciditatea din sangele circulant este mai mica de 7,1 dar si in caz de:
- hipertensiune arteriala
- edem pulmonar acut
- tulburari neurologice
- insuficienta cardiaca
- in caz de greturi – este necesara alimentarea cu ajutorul unei sonde.

Insuficienta renala cronica (IRC)

reprezinta diminuarea lenta si progresiva a capacitatii de filtrare a rinichilor
.- survine de obicei drept complicatie a altei boli sau afectiuni
-se instaleaza progresiv, pe parcursul mai multor ani, pe masura deteriorarii rinichilor. Evolutia este atat de lenta, incat
primele simptome apar doar dupa ce boala a determinat consecinte clinice si biologice importante.
Diabetul reprezinta cel mai important factor de risc pentru insuficienta renala cronica. Alte boli si afectiuni ce pot creste
riscul de IRC sunt:
- hipertensiunea arteriala
- lupus eritematos sistemic
- ateroscleroza
- glomerulonefrita cronica
- afectiuni renale congenitale
- obstructia cailor urinare
- expunerea prelungita la toxine si unele medicamente
manifestari
IRC poate fi prezenta multi ani inainte de aparitia simptomelor. In lipsa unei supravegheri medicale, simptomele pot trec
neobservate pana cand afectarea renala este ireversibila.
-Unele simptome, precum oboseala, pot fi prezente mult timp, dar, intrucat se instaleaza treptat, nu sunt remarcate.
Unele semne si simptome sunt evidente:
- urina tulbure sau de culoare inchisa
- prezenta sangelui in urina (hematurie)
- mictiuni frecvente, in special noaptea
- cantitate redusa de urina
- durere sau dificultati in timpul mictiunii

Alte simptome sunt mai putin evidente, dar sunt direct legate de incapacitatea rinichilor de a elimina toxinele si lichidele
exces din organism:
- edeme ale pleoapelor, membrelor superioare si inferioare
- hipertensiune arteriala
- oboseala
- anorexie (pierderea apetitului)
- greturi si varsaturi
-prurit persistent si generalizat
- pierdere inexplicabila in greutate
- crampe musculare
- cefalee
Pe masura ce IRC se agraveaza, iar toxinele se acumuleaza in sange, pot sa apara crize epileptice si confuzie mentala.
Stabilirea diagn
Ecografia – indica forma si structura rinichilor si pune in evidenta o eventuala obstructie a cailor urinare ce poate cauza
insuficienta renala.
- Tomografia computerizata (CT) –creeaza imagini mai detaliate ale organelor interne, inclusiv ale rinichilor.
- Rezonanta magnetica nucleara (RMN)
- Biopsia renala - prelevarea unei probe de tesut renal pentru a fi examinata la microscop.
Cresterea nivelelor de uree si creatinina din sange este o indicatie a insuficientei renale terminale – functia renala
este afectata grav si ireversibil.
INTERVENTII—
Primele masuri recomandate pacientilor cu IRC sunt modificarile regimului alimentar, in special reducerea aportului de
proteine, pentru a incetini acumularea reziduurilor in organism si pentru a limita greturile si varsaturile asociate cu
insuficienta renala cronica.
- Medicul nutritionist poate ajuta pacientii sa adopte un regim adecvat, care sa tina seama de bolile subiacente.
Intrucat functia rinichilor de eliminare a reziduurilor din organism este diminuata, rezultatul este fie o concentratie prea
mare de electroliti (calciu, sodiu si potasiu), fie o eliminare prematura a acestor elemente. -Analizele sangvine periodice
permit masurarea acestor concentratii pentru depistarea unui eventual dezechilibru electrolitic.
-In conditiile incapacitatii rinichilor de a elimina excesul de lichide, trebuie redus aportul lichidian pentru a reduce efortu
impus rinichilor. Cantitatea de lichid recomandata zilnic depinde de cantitatea de urina emisa in ziua precedenta.( De
exemplu, o persoana care a emis 500 ml de urina intr-o zina, va putea sa consume 500 ml lichid in cursul urmatoarelor 2
ore). Restrictiile lichidiene se aplica numai in cazurile grave, sau in cazul de IRC in stadiu terminal.
Daca deteriorarea functiei renale continua in ciuda tratamentului instituit, se recurge la dializa sau grefa renala.
-Pentru unii pacienti cu IRC, grefa renala este singura solutie. Persoanele ce pot beneficia de o grefa sunt cele ale caror
insuficienta renala este cauzata de hipertensiune, de infectii sau de diabet. In general, grefa renala nu este practicata la
pacientii cu insuficienta cardiaca. Rinichiul grefat poate proveni de la un donator viu, o ruda in general, sau de la o
persoana care a decedat de curand si care a acceptat sa isi doneze organele. Dupa o grefa renala reusita si cu ingrijiri
medicale adecvate, pacientul poate duce o viata activa, relativ normala.

DIALIZA
-metoda de eliminare a reziduurilor, toxinelor si excesului de apa din sange si de restabilire a echilibrului
hidroelectrolitic. Aceste functii sunt in mod normal indeplinite de rinichi.
Dializa indeplineste urmatoarele functii:
● elimina toxinele, sarurile si apa in exces pentru a preveni acumularea acestora in organism
● mentine unele substante chimice (potasiu, sodiu si bicarbonat) la un nivel lipsit de riscuri
● contribuie la controlarea tensiunii arteriale
 
Se practica in IR. Unele cazuri IRA se vindeca cu ajutorul tratamentului, iar dializa este necesara doar o scurta
perioada de timp pana la recuperarea functiei renale. In cazul IRC sau insufic.terminale, rinichii nu se vindeca,
iar pacientii necesita dializa tot restul vietii
Dializa este indispensabila in cazul IRC terminale -atunci cand functia renala este redusa la 10 -15 % din
valorile normale.

Dializa peritoneala in care eliminarea substantelor nefolositoare si a apei se face la nivel peritoneal (in abdomenul
pacientului) cu ajutorul unui lichid special care se introduce si apoi se scoate din peritoneu. In dializa peritoneala,
membrana naturala a cavitatii abdominale, numita peritoneu, joaca rolul de filtru. Cu ajutorul unui cateter, plasat
permanent in abdomen, se introduce in cavitatea abdominala o solutie numita dializat. Dupa un anumit timp, dializatul
(incarcat cu reziduurile si lichidele in exces, care traverseaza membrana peritoneului) este inlocuit cu un dializat proaspa
Dializa peritoneala poate fi efectuata in mod continuu, in cicluri. In majoritatea cazurilor, este efectuata la domiciliu, de
catre pacient sau un membru al familiei. Este efectuata zilnic, fie repetand ciclul la fiecare 6 ore, sau doar o data pe zi,
introducand dializatul seara si retragandu-l dimineata.
In cadrul acestui tip de dializa, sangele este curatat in interiorul corpului. Medicul plaseaza in abdomen un tub din
plastic numit cateter, prin care va introduce lichidul de dializa.
Sangele ramane in arterele si venele care iriga cavitatea abdominala (peritoneala), in timp ce excesul de lichide si
toxinele sunt indepartate.
Desi indeplineste o parte din functiile rinichilor si elimina numeroase probleme cauzate de insuficienta renala, dializa
nu vindeca bolile renale. Numerosi pacienti continua sa lucreze dupa ce se obisnuiesc cu dializa, cu conditia ca munca
lor sa nu implice efort fizic.

Hemodializa in care eliminarea substantelor nefolositoare si a excesului de apa se face la nivelul unui aparat cu o
membrana artificiala “rinichi artificial” (hemodializor) in scopul eliminarii toxinelor si a excesului de apa si de
substante chimice din sange.
Pentru a se putea realiza efectiv hemodializa este necesara o modalitate de acces vascular.Pentru a conecta pacientul la
hemodializor, medicul realizeaza o legatura intre o artera si o vena pentru a obtine un vas sanguin de calibru mai mare
(fistula).
Atunci cand vasele sanguine ale pacientului nu sunt apte pentru realizarea unei fistule, se poate utiliza un tub din
material plastic pentru a uni artera si vena (grefa).
Ocazional conectarea se poate realiza cu ajutorul unui tub ingust din plastic, numit cateter, care se insereaza intr-o vena
calibru mare din gat. Hemodializa este mai rapida decat dializa peritoneala si, in general, ciclul se termina in 4 ore. Ea es
repetata de aproximativ 3 ori pe saptamana.

Daca pentru punerea indicatiei de dializa si stabilirea momentului optim de incepere a dializei este direct raspunzator
medicul nefrolog, chirurgul vascular are principalul rol in a realiza accesul vascular al acestor pacienti.
Modalitatile de acces vascular folosite in hemodializa.
Aparatul de hemodializa preia sange din organism printr-o anumita cale de acces vascular si dupa epurare, returneaza
organismului sangele printr-o alta cale. Asadar aparatul de hemodializa este conectat la pacient prin intermediul unei
cai de acces vascular.

Doua conditii sunt necesare pentru ca hemodializa sa se poata realiza eficient:

a) existenta unei cai de abord vascular usor accesibila prin care aparatul sa preia si sa returneze sange organismului
b) debitul prin care aparatul preia si returneaza sange organismului sa fie suficient de mare (250-400 ml / min).

In prezent exista trei tipuri principale de acces vascular pentru hemodializa:

1. Cateterele venoase centrale pentru hemodializa
2. Fistulele arteriovenoase
3. Porturile venoase subcutanate pentru hemodializa

Caracteristicile unui sistem de acces vascular cat mai aproape de ideal:

» Montare prin sectionare minima de tesuturi – reducerea riscului de sangerare (hematom)

» Montare accesibila si inceperea imediata a dializei
» Asigurare a unui debit sangvin suficient
» Usurinta si siguranta in exploatare
» Patenta cat mai indelungata
» Risc minim de infectie
» Risc minim de alte complicatii
» Cost cat mai redus pentru montarea si utilizarea sa
Principalele puncte slabe ale tuturor modalitatilor de acces vascular sunt:
» durata de viata relativ scazuta si
» posibilitatea de infectare a lor.
1 Cateterele venoase centrale pentru hemodializa
- sunt tuburi cu diametrul destul de mare comparativ cu alte tipuri de catetere.
Ele sunt implantate prin piele (percutan) intr-o vena cu diametru mare – vena centrala.

Locurile de electie pentru implantarea cateterelor de hemodializa sunt in ordine:

1.Vena jugulara interna – vena profunda de la nivelul gatului.
2.Vena femurala – vena profunda de la baza membrului inferior
3.Vena subclavie – vena de la umar - folosita doar in cazuri speciale cand celelalte vene nu sunt cateterizabile.

Exista doua tipuri de catetere pentru hemodializa:

Catetere fara manson (cuff) de Teflon pe traiectul lor – pentru o durata scurta (3-4 saptamani).
Catetere cu manson (cuff) de Teflon pe traiectul lor – pentru o utilizare mai indelungata (peste o luna)
Mansonul de Teflon de pe traiectul cateterelor de acest tip impiedica patrunderea bacteriilor de la suprafata pielii
pana in vena centrala, facand posibila utilizarea lor mai indelungata, insa nu permanenta.

Principalul dezavantaj al cateterelor-locul patrunderii prin piele a acestor catetere este locul predilect in care se
produc deseori infectii peri cateter, infectia propagandu-se apoi pe tot traiectul cateterului, producand bacteriemii,
tromboze si in stadii avansate chiar stare septica
Cateterele sunt in principal cai de acces temporare pana efectuarea sau maturarea unei fistule arteriovenoase.

*Ce trebuie facut pentru mentinerea unui cateter de hemodializa cat mai mult timp?
-Folosirea unei tehnici aseptice la conectarea cu aparatul de hemodializa.
-Spalarea cu ser heparinat sau heparina pura a cateterului o data pe zi si dupa hemodializa.
-Toaleta locala cu solutii antiseptice a locului patrunderii cateterului in piele.
- Evitarea traumatismelor.

2.Fistulele arterio-venoase
Reprezinta modalitatea de acces vascular care poate fi mentinuta timpul cel mai indelungat (ani).
-consta din conectarea directa sau prin intermediul unui graft (tub sintetic) a unei vene cu o artera.
Prin crearea fistulei arteriovenoase se aduce sange arterial cu debit crescut la nivelul unei vene periferice accesibila
punctionarii. Astfel cu ajutorul unei fistuline care punctioneaza vena arterializata sangele ajunge la aparatul de dializa
iar cu ajutorul celei de-a doua fistulina care punctioneaza aceeasi vena arterializata, sangele din aparat se reintoarce in
circulatia sangvina.
Fistula pentru a fi functionala necesita o artera pulsatila, nestenozata care sa aduca un flux sangvin suficient si o vena
permeabila care sa nu fie stenozata sau ocluzionata.
Pentru ca un pacient sa supravietuiasca un timp cat mai indelungat cu ajutorul hemodializei avand ca modalitate de
acces vascular fistula arteriovenoasa este necesar sa aiba o functie cardiaca si un capital vascular,cat mai bune.
Cu alte cuvinte sa nu aiba afectiuni cardiace precum boala coronariana ischemica, valvulopatii aortice, mitrale sau
tricuspidiene, sa aiba o functie sistolica normala a ventriculilor, sa aiba cat mai putine vene si artere periferice si
centrale fibrozate sau ocluzionate.
Ultimile deziderate se pot realiza prin:
- limitarea drastica a punctionarilor venoase sau arteriale si a
- limitarea drastica a introducerii de canule venoase periferice (branule, flexule) (a perfuziilor intravenoase)
- limitarea drastica a introducerii de catetere venoase centrale
- montarea cateterelor venoase periferice si punctionarea venelor cat mai distal incepand de la nivelul mainii.

(Aceste reguli trebuie stiute in primul rand de personalul mediu sanitar care efectueaza punctionari si tratamente
intravenoase dar si de fiecare dintre pacienti, chiar si de cei fara afectiuni renale, deoarece intr-o etapa oarecare a vietii
lor pot dezvolta insuficienta renala iar apoi viata lor va depinde in mare masura de capitalul vascular pe care il au.)
Cu alte cuvinte starea venelor sau arterelor unui pacient cu insuficienta renala ii poate prelungi sau scurta
viata.
Complicatiile fistulelor arteriovenoase sunt:
-Trombozarea fistulelor
-Infectarea fistulelor cu dezvoltarea unor pseudoanevrisme anastomotice sau la locul de punctie
-Dezvoltarea anevrismala a venei arterializate urmata de sangerare sau ruperea anevrismului venos arterializat
-Sindrom de “furt arterial” cu producerea unei ischemii la nivelul membrului respectiv, distal de fistula arteriovenoasa
-Supraincarcare a inimii drepte cu insuficienta cardiaca dreapta consecutiva datorita unui debit crescut a fistulei
arteriovenoase.
Pastrarea un timp cat mai indelungat a unei fistule arteriovenoasa
- Evitarea traumatismelor la nivelul membrului cu fistula arteriovenoasa
- Spalarea cu un sapun bactericid inaintea punctionarilor
- Evitarea leziunilor (zgarieturilor sau a altor traumatisme ale pielii) deasupra fistulei arteriovenoase.
- Folosirea unei tehnici strict aseptica de catre personalul medical
- Rotirea locurilor punctionarilor de la nivelul venei arterializate sau graftului
- Mentinerea unei tensiuni arteriale intre 120-140 mmHg (hipotensiunea putand duce la tromboza fistulei, in timp ce
hipertensiunea poate duce la dezvoltarea anevrismelor sau a pseudoanevrismelor
3.Porturi venoase pt hemodializa---Acest tip nu este disponibil in Romania.
-portul venos pentru hemodializa este asemeni unui cateter venos central insa are marele avantaj ca este complet
implantabil, capatul distal fiind sub tegument. Necesita consumabile specifice (ace speciale de conectare cu capatul de
sub tegument)
.

LITIAZA RENALA
Calculii renali sunt depozite minerale intarite care se formeaza in rinichi. Mai intai se depun particule
microscopice care se maresc in timp.

-Rinichii filtreaza produsele reziduale din sange si le pun laolalta cu urina pe care ei o produc. Atuncii cand
reziduurile nu se dizolva complet in urina se produc cristale si pietre. O piatra se formeaza in rinichi atunci cand
exista un dezechilibru intre anumiti compusi ai urinei - substante chimice cum ar fi calciu , oxalati si fosfati -
care stimuleaza cristalizarea si altele care o inhiba.
Pietrele mici pot cauza disconfort cand sunt eliminate. Indiferent de marime pietrele pot parasi rinichiul si pot
ramane pe ureterul , cauzand dureri mari care se simt in partea de jos a spatelui si iradiaza lateral si inghinal. O
astfel de piatra poate bloca fluxul urinei determinand cresterea presiunii in ureter sau in rinichi. Aceasta
presiune creaza spasme care devin extrem de dureroase.
-De obicei barbatii sufera de aceasta afectiune dar in ultimii 10 ani numarul femeilor cu pietre la rinichi (calculi
urinari) a crescut, schimband chiar proportia. Pietrele se formeaza mai ales intre 20 - 40 de ani. Daca o persoana
are o piatra la rinichi exista o posibilitatea de 50% sa mai faca inca una.

ETIOLOGIE
-Ereditartea-nu se stie daca este implicat factorul psihologic sau doar se mostenesc aceleasi deprinderi de dieta
care duc la formarea pietrelor.
-Compozitia minerala a apei de baut desi.
-Consumul de alcool
-Cercetatorii au cazut de acord ca doar alimentatia nu determina formarea pietrelor; totusi dieta joaca un rol
important in stabilirea dimensiunii pietrelor mai ales la pacientii predispusi.(O dieta bogata in sare, grasimi,
carne, zahar si saraca in fibre , proteine vegetale si carbohidrati nerafinati mareste riscul de formare a pietrelor
la rinichi.)
-Consumul de carne la cei predispusi
-Dozele mari de vitamina C ( mai mult de 500 mg pe zi) pot determina o crestere a nivelului de oxalati in urina
( hiperoxaluria ) si pot mari riscul de producere a pietrelor. (Oxalatii se gasesc in fructe de padure, legume
(fasole verde, sfecla, spanac, rosii, suc de fructe), nuci, ciocolata si ceai.)
 -O serie de afectiuni pot determina formarea pietrelor la rinichi:
Guta: pacientii suferinzi de guta au o cantitate de acid uric mai mare in urina si astfel se pot forma pietre din
acid uric
Hipercalciuria: (concentratie mare de calciu in urina) – predispozitie familiala – duce la formarea de pietre la mai
mult de jumatate din cazuri. In acest caz se absoarbe prea mult calciu din alimente care ajunge pana la urma in
urina unde formeaza fosfat de calciu sau pietre din oxalat de calciu
-Unele medicamente de asemenea pot favoriza aparitia pietrelor la rinichi ,unele diuretice, antiacidele ce contin
calciu .
Disfunctia congenitala a rinichiului care poate creste cantitatea de calciu pierduta prin urina, favorizand formarea
pietrelor
-HTA
-Colita ulceroasa-ce cauzeaza diaree cronica, deshidratare si dezechilibru chimic
-Artrita
-Infectii urinare (afecteaza buna functionare a rinichilor) 

TIPURI DE PIETRE
Diferitele tipuri de dezechilibre chimice din urina produc pietre cu diferite compozitii chimice si diferite forme.
Cele mai intalnite 4 tipuri de pietre sunt cele din saruri de calciu , struviti , acid uric si cistina.

1. Pietrele din calciu

Apar la persoane cu hipercalciurie (prezenta in exces a calciului in urina. Cei care au insa hipercalciurie, fac
depozite de calciu in rinichi, unde se intalnesc cu alte produse ce trebuie eliminate si formeaza o piatra. Cam
40% din cei ce ajung sa aiba pietre la rinichi sufera de o disfunctie metabolica ereditara – cauzele nefiind inca
cunoscute. Unele medicamente, cum ar fi diureticul furosemid , antiacidele si steroizii pot declansa
hipercalciuria. Aceasta mai poate fi cauzata si de boli intestinale, de excesul de vitamina A sau vitamina D sau
de o dieta prea bogata in purine provenita din consumul de carne, peste si pui.

2. Pietrele din acid uric

Acidul uric apare in urma descompunerii proteinelor. Este de obicei eliminat de rinichi in urina. Totusi sunt
persoane, mai ales barbati, care depoziteaza in rinichi sau la incheieturi acidul uric in exces. In cazul
incheieturilor apare guta, ca o disfunctie a metabolismului acidului uric avand ca rezultat simptome artritice
dureroase. In cazul rinichilor, se formeaza pietrele din acid uric.
-Se estimeaza ca 5-13% din totalul pacientilor cu pietre la rinichi, mai ales barbati, au pietre formate din acid
uric. Genetica poate juca un rol important in tendinta pacientului de forma pietre din acid uric. Acesti pacienti
sunt sfatuiti sa reduca consumul de carne.

3. Pietrele struvitice
Cunoscute cu numele de “pietre de infectie” pietrele struvitice ocupa un procent de 20% din totalul pietrelor la
rinichi. Sunt alcatuite din magneziu cristalizat si din amoniac, substante care apar ca urmare a aciditatii urinei
cauzata de prezenta unor bacterii care o descompun. De aceea femeile sunt mai afectate, ele suferind mai mult
de infectii urinare decat barbatii. Pietrele struvitice se dezvolta intr-o structura zig-zag sau bifurcata.

4. Pietre din cistina

Cistina este o substanta chimica , un aminoacid care intra in componenta nervilor, a muschilor si a unor tesuturi.
Un defect genetic rar, numit cistinurie poate cauza prezenta in exces a cistinei in urina, ducand la formarea
pietrelor de cistina in rinichi. Aceste pietre sunt relativ rare – doar 1-2% din cei afectati de pietre la rinichi au
astfel de pietre. Pentru ca boala este ereditara - suferinta ramane in familie.

MC
-durerea incepe adesea brusc, atunci cand piatra se misca in tractul urinar cauzand iritatie si blocaj. Persoana in
cauza simte o durere acuta in spate si in partea laterala a rinichiului bolnav sau in abdomenul inferior, care se
poate intinde spre zona inghinala.
- prezenta sangelui in urina, greata si/sau voma.
-cateodata pietrele nu produc nici un simptom. Dar in timpul perioadei de “liniste” ele pot creste, amenintand sa
produca vatamari ireversibile functionarii rinichiului. Adesea insa daca o piatra nu este suficient de mare incat
sa produca simptome majore, ea poate sa dea nastere la dureri difuze ce pot fi confundate cu dureri musculare
sau intestinale.

Daca piatra este prea mare pentru a se elimina usor, durerea continua in timp ce muschii din peretele ureterului
incearca sa impinga piatra in vezica urinara. Pacientul simte nevoia sa urineze mai des sau simte o arsura in
timpul urinarii. La barbati durerea poate cobora pana la penis sau testicul. Daca piatra este aproape de capatul
inferior al ureterului, la intrarea in vezica, pacientul se va simti in permanenta ca si cum nu ar fi urinat complet.
-febra( infectie).
INTERVENTII
--Colica renala, durerea acuta simtita cand pietrele mici pornesc in jos pe ureter poate fi tratata cu repaus la pat
si analgezice. Unele tipuri de pietre - ca cele facute din acid uric pot fi sfaramate cu medicamente. Majoritatea
sunt insa formate din calciu si nu raspund la tratament.med
--tratamentul acestor pietre difera in functie de marimea lor de pozitie si de numarul lor. Din fericire majoritatea
pietrelor mici (pana la 5 mm in diametru) care nu produc infectii, blocaje sau simptome se vor elimina daca se
bea zilnic suficiente lichide.
--consumand 2 pana la 3 litri de apa zilnic, veti mari cantitatea de urina care va spala rinichii si va elimina
pietricelele.
--se trateaza hipercalciuria:-tiazidele si diureticele sunt adesea prescrise pentru a reduce nivelul ridicat al
calciului din urina si sa mareasca volumul de urina.
--pacientii cu nivele ridicate de acid uric in urina ( hiperuricosuria ) sunt sfatuiti sa bea 3 litri de apa pe zi si sa
reduca consumul de proteine. Pot fi prescrise : citratul de potasiu (un medicament care mentine nivelul antiacid
al urinei) sau allopurinol (un medicament care opreste producerea de acid uric)
--hiperoxaluria (nivel ridicat de oxalati in urina)Hiperoxaluria usoara este cauzata de obicei de o dieta bogata
in oxalati (prezenti in ceai, ciocolata, cola, nuci si in legume cu frunze verzi). Ca metoda de prevenire se pot
lua zilnic doze de piridoxina ( vitamina B6 ) care reduc prezenta oxalatilor, se poate mari cantitatea de
lichide consumate si la nevoie se pot lua suplimente cu citrat de calciu.
--o dieta saraca in oxalati si in grasimi, aportul crescut de lichide si suplimente de calciu . Se pot prescrie o serie
de medicamente care sa reduca nivelul de oxalati: citrat de calciu , magneziu , fier …
--hipocitraturia (nivel scazut de citrat urinar) necesita de obicei prescrierea unui supliment de citrat de potasiu.
Citricele si sucul de lamaie pot de asemenea fi folosite ca suplimente.
--cistinuria-tratamentul pentru un nivel crescut de cistina in urina se face cu o cantitate mare de lichid si cu
ridicarea ph-ul urinei ( de obicei cu bicarbonat ). Se pot prescrie: penicilamina si tiopronina.
--se intervine chirurgical atunci cand nu se reuseste remedierea situatiei prin alte procedee.E nevoie de int
chirurgicala daca o piatra:
-nu se elimina dupa o perioada rezonabila de timp si cauzeaza dureri
-e prea mare sa se elimine fara ajutor
-blocheaza jetul urinar
-cauzeaza infectii permanente ale tractului urinar
-raneste rinichiul si provoaca sangerari permanente
-se mareste (comparand rezultatele radiografiei)
Litotripsia cu unda de soc extracorporeala (ESWL): Este cea mai des folosita metoda de indepartare a pietrelor
de la rinichi. Se folosesc unde ultrasonice sau de soc create in afara corpului care sunt directionate prin piele si
tesut catre pietrele din rinichi. Pietrele sunt sparte in particule fine ca nisipul si trec cu usurinta prin tractul
urinar in urina. Aceasta metoda nu vatama tesuturile care inconjoara rinichiul ci doar sfarama pietrele.
Tehnologia aceasta se poate aplica doar daca rinichiul functioneaza bine si daca nu exista blocaje in calea
eliminarii fragmentelor de piatra rezultate.
Aparatele folosesc raze X sau ultrasunete pentru a permite chirurgului sa localizeze cu precizie pozitia pietrei in
timpul tratamentuluiIn majoritatea cazurilor, litotripsie cu unde de soc se face fara internarea pacientului si fara
anestezie. Perioada de convalescenta este scurta si pacientul isi poate relua activitatile normale in cateva zile.
Daca piatra este mai mare de 2 cm va fi nevoie de doua astfel de sedinte.

Complicatii dupa litotripsie:

-multi pacienti vor avea sange in urina cateva zile dupa interventie.
- sunt posibile aparitia unor mici vanatai si a unui usor disconfort in zona spatelui sau abdominala.
-pentru a reduce riscul complicatiilor urologii recomanda pacientilor evitarea aspirinei si a altor medicamente
care afecteaza coagularea sangelui cu cateva saptamani inainte de interventie.
-alte complicatii pot aparea daca fragmentele rezultate din spargerea pietrei ranesc tractul urinar. In unele cazuri
urologul va introduce un tub mic ( stent ) prin vezica urinara in ureter pentru a evita riscul ranirii la eliminarea
fragmentelor
--Nefrolitotomia percutana (PNL) : Acest procedeu se foloseste in cazul in care pacientul are o piatra mare
care este localizata intr-o pozitie ce nu permite folosirea litotripsiei cu unde de soc, sau care cauzeaza un blocaj
sever ce nu permite eliminarea fragmentelor folosind un stent.

-In acest caz. chirurgul va face un mic orificiu lateral si va folosi un instrument numit nefroscop pentru a
localiza si indeparta piatra. Pentru pietre mai mari va fi necesara o sonda alimentata cu energie care va sparge
piatra in bucati mai mici. Aceste operatii se fac in timp ce pacientul este sedat sau anesteziat.

-Un avantaj pe care il are acesta metoda fata de ESWL este ca chirurgul indeparteaza fragmentele de piatra el
insusi, in loc sa astepte ca ele sa fie eliminate pe cale naturala. In general pacientii raman 2-3 zile in spital si
poarta un mic cateter in rinichi pana la vindecare. Majoritatea pacientilor isi pot relua activitatile usoare dupa 1-
2 saptamani.

Ureteroscopia -acest procedeu se poate folosi pentru pietrele care se afla in partea inferioara sau de mijloc a
ureterului. Ureteroscopia se face utilizand uretroscoape, niste telescoape flexibile sau semi-rigide, ce se introduc
in vezica prin uretra , pana in ureter , fara incizie. Acest instrument permite doctorului sa aiba o imagine directa
a pietrei. Aparatul este prevazut cu niste tuburi prin care se pot introduce diferite instrumente care sa scoata sau
sa sparga piatra. In general se foloseste anestezia si la terminarea interventiei doctorul introduce un stent in
ureter pentru cateva zile pana la vindecarea completa. Majoritatea interventiilor ureteroscopice se pot face pe
loc si pacientii se pot intoarce la serviciu dupa o zi sau doua.

--Chirurgie deschisa:se face o incizie zona lombara si piatra se extrage din ureter sau rinichi. Pacientii au nevoie
de spitalizare prelungita si convalescenta dureaza cateva saptamani. Aceasta metoda se foloseste din ce in ce
mai rar.
--Desi sansa de recidiva depinde de fiecare pacient, exista o posibilitate de 50% de refacere a pietrelor intr-un
interval de 5 ani. Medicul urolog va va face cateva teste pentru a stabili ce trebuie schimat – medicatie sau dieta
- pentru a reduce riscul unei recidive.

Se colecteaza urina din 24 de ore dupa ce s-ai eliminat sau s-a inlaturat o piatra, pentru a vise masura nivelul de
aciditate, calciul, sodiul, acidul uric, oxalatii, citratii si creatinina. Aceste informatii vor fi folosite pentru a afla
cauza producerii pietrelor. O alta colectare de 24 de ore va fi necesara in conditiile unei diete restictionate. O a
treia colectare va indica eficienta tratamentului.

PREVENIRE
- dieta cu alimente complete, incluzand legume cu frunze verzi, fructe, cereale integrale, legume, peste si pui in
portii mici.
- alimente cu continut ridicat de magneziu si calciu, cum ar fi orezul brun, bananele, ovazul, orzul si soia si
bogate in fibre: seminte de in si tarate de ovaz
-lichide in proportie de cel putin 5% din greutatea corpului (o persoana de 60 de kg va trebui sa bea 3 l de apa).
O hidratare normala impiedica urina sa devina prea concentrata si sa cristalizeze, ducand la formarea pietrelor –
si reduce posibilitatea aparitiei infectiei tractului urinar care sa favorizeze aparitia pietrelor struvitice. Culoarea
urinei poate indica concentratia ei : culoarea galben inchis sau deschis indica o urina concentrata; o urina
incolora sau slab colorata indica diluarea.
-evitarea zaharului (verificati lista ingredientelor pentru a gasi surse ascunse de zahar), alcoolul, produsele
lactate (mai ales laptele), sarea, bauturile gazoase, cafeina si produsele din faina rafinata ca pastele, painea alba,
produse de patiserie
-se pot lua suplimente
Citrat de magneziu – 500mg zilnic. Lipsa magneziului poate fi legata de formarea pietrelor. Un supliment de
magneziu poate micsora dimensiunea unei pietre deja existente si preveni formare altora. Un supliment de citrat
poate preveni de asemenea formarea pietrelor
Vitamina B6 – 25 mg zilnic. Lipsa vitaminei B6 creste procentul de oxalati in urina si favorizeaza dezvoltarea
pietrelor

Rinichiul polichistic
este o boala caracterizata prin aparitia mai multor chisturi la nivelul rinichilor.
Aparitia chisturilor nu se limiteaza doar la rinichi, desi acestia sunt in general organele cele mai afectate.
Chisturile pot sa apara la nivelul ficatului, pancreasului,etc
Cel mai mare risc la care se expun pacientii cu rinichi polichistic este instalarea hipertensiunii arteriale.
Insuficienta renala este o alta complicatie a rinichiul polichistic.

Polichistoza renala autosomal dominanta este o boala a adultilor si constituie forma cea mai frecventa
Polichistoza renala autosomal recesiva este o boala a copilului si este mult mai rara. Exista de asemenea
si o polichistoza dobandita: chisturile se dezvolta in acest caz la pacientii cu insuficienta renala.

MC
Primele semne apar de regula intre 40 si 60 ani, cu descoperirea unei insuficiente renale, hipertensiunii arteriale
(HTA), sau marirea in volum a rinichilor.
- dureri lombare cauzate de marirea in volum a rinichilor
- dureri abdominale
- hematurie
- urinari frecvente (polakiurie)
- infectii urinare
- litiaza renala
Deseori, boala rinichiului polichistic evolueaza spre insuficienta renala cronica (IRC), necesitand hemodializa
spre 50 ani.
Rinichiul polichistic al copilului
Este o afectiune grava si se insoteste in general de o insuficienta renala severa, deseori si de o insuficienta
hepatica. Diagnosticul poate fi stabilit prenatal.
Daca nou-nascutul nu decedeaza in primele zile de viata, el dezvolta rapid o insuficienta renala cu hipertensiune
arteriala in 50% din cazuri. La adolescenta, acestor simptome li se adauga si fibroza hepatica (ingrosarea
patologica a tesuturilor hepatice)
Etiologie
-Rinichiul polichistic este o boala ereditara.
-Daca unul din parinti are boala polichistica renala autosomal dominanta, riscul de survenire a bolii pentru
fiecare copil este de 50%.
-la copii affect.este mult mai rara, survenind doar la 1 din 15 000 nasteri. Semnele si simptomele bolii apar la
scurt timp de la nastere. Uneori insa, simptomele isi fac aparitia in timpul copilariei sau chiar la adolescenta.
Pentru a transmite boala polichistica renala autosomal recesiva, este necesar ca ambii parinti sa poarte gena
responsabila de aparitia bolii.
INTERVENTII
Tratamentul rinichiului polichistic consta in controlarea urmatoarelor semne, simptome si complicatii:
Hipertensiunea arteriala– Controlarea hipertensiunii poate contribui la incetinirea evolutiei bolii si a afectarii
functiei renale. O dieta saraca in sodiu si grasimi si moderata in proteine si calorii, alaturi de renuntarea la
fumat, sporirea activitatii fizice si reducerea stresului pot contribui la controlarea HTA.

Medicamentele numita inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sunt deseori utilizate pentru
controlarea hipertensiunii arteriale la pacientii cu boala rinichiului polichistic.
Complicatiile chisturilor – atunci cand chisturile renale determina o obstructie a altor organe sau vene, este
necesara o interventie chirurgicala pentru drenarea lor.
Infectiile rinichilor sau vezicii urinare – tratamentul infectiilor constand in antibiotice, trebuie instituit prompt
pentru a preveni afectarea functiei renale.
Insuficienta renala – daca rinichii isi pierd capacitatea de filtrare a sangelui si de indepartare a reziduurilor din
sange, este necesara efectuarea dializei sau a unui transplant renal.
Hematuria – in cazul in care pacientii observa prezenta sangelui in urina, solutia consta in consumul de lichide
pentru a dilua urina. Diluarea poate preveni formarea de cheaguri de sange in tractul urinar.

IN CAZUL TRANSPLANTULUI RENAL:

Pacientii considerati a fi potriviti pentru un transplant renal sunt in prealabil supusi unui examen medical
complet. Pe perioada asteptarii unui rinichi compatibil, tratamentul consta in efectuarea dializei.
-Transplantul renal consta in inlocuirea pe cale chirurgicala a rinichilor bolnavi cu un rinichi sanatos prelevat de
la o alta persoana (donator). Rinichiul sanatos (“grefa”) preia functiile rinichilor nefunctionali. Se poate duce o
viata normala cu un singur rinichi, atat timp cat acesta functioneaza corespunzator.
-Transplantul in sine este o operatie chirugicala. Medicul chirurg plaseaza noul rinichi in abdomen si il ataseaza
la artera care aduce sange oxigenat, la vena care transporta sangele cu dioxid de carbon de la rinichi si la uretera
care transporta urina de la rinichi la vezica urinara.
-Orice operatie prezinta riscuri, dar transplantul renal nu este o interventie chirugicala deosebit de dificila sau
complexa. Perioada imediat urmatoare transplantului este decisiva. Medicul va urmari indeaproape evolutia
pacientului pentru a se asigura ca rinichiul transplantat functioneaza corespunzator si ca nu este respins de
organism.
 SINDROMUL NEFROTIC
- este o afectiune caracterizata prin prezenta unui nivel ridicat de proteine in urina
(proteinurie); dar a unui nivel scazut de proteine in sange.
-este cauzat de afectarea glomerulilor
Etiologie:
Sindromul nefrotic poate insoti numeroase boli, inclusiv afectiunile renale asociate cu
diabetul zaharat, dar unele cauze ale sale nu sunt cunoscute. Prevenirea sindromului
consta in adoptarea unor masuri de controlare ale acestor boli.
. MCl
sunt reprezentate de umflarea fetei, mainilor si picioarelor si de hipercolesteromie

INT
Tratamentul se axeaza pe identificarea cauzei primare, daca este posibil, si pe reducerea
colesterolului, a tensiunii arteriale si a nivelului de proteine din urina cu ajurotul dietei
sau a medicatiei. Unele medicamente utilizate in tratamentul hipertensiunii arteriale -
inhibitorii enzimei de conversie (CAPTOPRIL,ENAP,MONOPRIL) -protejeaza rinichii
prin reducerea proteinuriei.

Sindromul nefrotic poate fi vindecat atunci cand cauza sa este identificata si tratata.
La copii, 80% din cazuri sunt cauzate de boli cu leziuni minime, care pot fi tratate cu
succes prin administrarea de PREDNISON
. La adulti, de cele mai multe ori cauza primara este o boala renala (de exemplu,
glomerulonefrita), care persista si dupa tratament. In aceste cazuri, rinichii isi pot pierde
capacitatea de a filtra sangele si de a elimina toxinele din organism. Daca se instaleaza
insuficienta renala, pacientul necesita dializa sau un transplant renal.

GLOMERULONEFRITA
Glomerulonefritele sunt nefropatii glomerulare, cu leziuni predominant inflamatorii ale capilarelor glomerulare.
Dupa aspecutul clinic, se deospbesc forme acute, subacute si cronice, iar dupa intinderea leziunilor, forme
difuze si in focar.
GLOMERULONEFRITA IN FOCAR
-este o afectiune renala glomerulara, care apare in cursul unor procese infectionale, de obicei streptococice
(endocardita bacteriana subacuta, angine, erizipel, sinuzite), dar si cu alti germeni (stafilococ, pneumococ,
virusuri etc). Leziunile seamana cu acelea din glomerulonefritea difuza, dar sunt limitate doar la unii glomeruli.
Definitie: este o afectiune inflamatorie renala bilaterala, localizata la nivelul capilarelor glomerulare, de natura
infecto-alergica si caracterizata clinic prin edeme, hematurie si hipertensiune arteriala.
Simptomatologia este dominata de semnele afectiunii de baza, fiind caracterizata prin hematurii microscopice
(rareori macroscopice), dureri lombare. Absenta edemelor, a hipertensiunii arteriale si a semnelor de
insuficienta renala permite diferentierea de glomerulonefrita difuza acuta. in afara de
Tratamentul bolii cauzale prin antibioterapie masiva si eradicarea focarelor de infectie, se recomanda repaus la
pat si dieta cu reducerea proteinelor si a sarii.
GLOMERULONEFRITA DIFUZA ACUTA
-Boala apare mai ales la copii si adulti tineri, cu predilectie la sexul masculin.
-Se intalneste indeosebi in lunile de toamna si de iarna.
-Factorul etiologic cel mai important este infectia streptococica (in special streptococul hemolitic din grupa ):
angine, amigdalite, sinuzite, otite, infectii dentare, scarlatina, erizipel.
- Exceptional, poate aparea dupa infectii pneumococice sau stafilococice.
-Patogenia este imunologica. Prin toxinele (antigenele) eliberate, streptococul hemolitic sensibilizeaza
capilarele glomerulare, cu formare de anticorpi. Perioada de latenta de 10 - 12 zile dintre angina streptococica si
aparitia glomerulonefritei pledeaza pentru o inflamatie glomerulara cauzata de conflictul antigen-anticorp.
-Frigul si umezeala favorizeaza boala.
Anatomie patologica: macroscopic, rinichii sunt normali sau putin mariti, palizi, cu mici puncte hemoragice;
microscopic, se observa proliferarea celulelor en-docapilare ale glomerulilor.
MC:
debutul poate fi- brutal, cu dureri lombare, cefalee, greturi, febra si frisoane,
- insidios, cu astenie, inapetenta, paloare, subfebrilitate; apare dupa 10-12 zile de la infectia
streptococica. in scarlatina, glomerulonefrita apare in convalescenta, intre a 14^a si a 21-a zi de boala.
. hematuria, edemul si hipertensiunea arteriala.
- Sindromul urinar, cel mai frecvent intalnit, se caracterizeaza prin oligurie (200 - 500 ml/24 de ore), proteinurie
moderata (2 - 5 g%e), hematurie microscopica, mai rar macroscopica si cilindrurie inconstanta.
- Sindromul edematos este prezent la majoritatea bolnavilor. Edemul este moale, palid si intereseaza in primul
rand fata, cu deosebire pleoapele, constatandu-se in special dimineata. Uneori, se dezvolta difuz: la fata,
maleole, gambe, coapse, partile declive; nu rar apar edeme generalizate (anasarca).
- Sindromul cardiovascular consta, de obicei, in cresterea tensiunii arteriale, interesand moderat tensiunea
sistolica (180 - 200 mm Hg) si mai sever pe cea diastolica (120 - 125 mm Hg).
- Sindromul azotemic se remarca mai rar, numai in forme severe. Examenele de laborator pun in evidenta o
crestere moderata a ureei si creatininei sanguine, accelerarea marcata a V.S.H., scaderea filtratului glomerular si
a fluxului plasmatic renal si cresterea titrului ASLO.

Complicatiile
insuficienta cardiaca, edemul cerebral si insuficienta renala. Insuficienta cardiaca este consecinta hipertensiunii arteriale

Glomerulonefrita difuza acuta trebuie diferentiata de glomerulonefrita in focar, care apare in cursul unei infectii
si in care lipsesc edemul si hipertensiunea arteriala, de glomerulonefrita cronica, care evolueaza de mult timp si
in care semnele de insuficienta renala sunt pronuntate, de sindromul nefrotic, care prezinta edeme si proteinurie
masiva, hipoproteinemie si hipercolesterolemie, de pielonefrita cronica, in care exista semne de infectie urinara
si urocultura este pozitiva, de hipertensiunea arteriala maligna, in care valorile tensionale sunt mai mari si
sindromul urinar mai discret.
Tratamentul preventiv consta in antibioterapia corecta a tuturor infectiilor strep-tococice, in suprimarea
focarelor de infectie sub protectie de antibiotice, in practicarea unor examene repetate ale urinei in saptamanile
de dupa o infectie streptococica a cailor aeriene superioare, pentru diagnosticul precoce al unei eventuale
glomerulonefrite.

GLOMERULONEFRITA DIFUZA CRONICA

-este o afectiune renala bilaterala, consecinta a unei glomerulonefrite care nu s-a vindecat dupa stadiul acut.
.
. Se considera ca glomerulonefrita devine cronica dupa 6 - 8 saptamani de evolutie a formei acute. in evolutia
spre cronicizare joaca un rol persistenta infectiei de focar, autoagresiunea (anticorpi antirinichi), repetarea
puseurilor acute
. Exista si cazuri cu etiologie necunoscuta, in care lipseste, in antecedente, episodul de nefrita acuta.
Anatomie patologica: rinichii sunt mici, duri, cu suprafata neregulata. Microscopic, in forma vasculara, leziunile
sunt initial glomerulare, pentru ca mai tarziu sa apara scleroza glomerulului, modificari tubulare, vasculare si
interstitiale. in forma nefrotica predomina leziunile degenerative ale membranei bazale.

MC:
Se caracterizeaza prin leziuni glomerulare, tubulare si vasculare si se manifesta clinic printr-o insuficienta
renala progresiva si ireversibila
Stadiul latent sau compensat, care survine dupa episodul de glomerulonefrita acuta si poate dura 10 - 20 de ani.
in aceasta perioada, Simptomele sunt discrete: hematurie microscopica, proteinurie usoara, alterare a probelor
functionale, eventual reducerea capacitatii concentratie.
...Se intalnesc 2 forme de GNDC:1
1. Forma vasculara-hipertensiva este cea mai frecventa (80%).
2. Evolutia este de obicei lunga, semnele de insuficienta renala aparand dupa zeci de ani
3. . De cele mai multe ori, edemele lipsesc, iar semnele urinare sunt discrete: hematurie microscopica, proteinurie
redusa. Hipertensiunea arteriala, care este simptomul dominant, se instaleaza treptat, preceda cresterea
azotemiei, si intereseaza atat tensiunea sistolica, dar mai ales, pe cea diastolica.
4. Mai curand sau mai tarziu apar complicatii cardiovasculare (insuficienta cardiaca stanga sau globala) si
modificari ale fundului de ochi.
5. Cantitatea de urina este la inceput normala. Cu timpul apare o poliurie compensatoare, cu hipostenurie si apoi
izostenurie. Retentia azotata este mult timp absenta pana la incapacitatea rinichiului de a concentra. in cele din
urma,si insuficienta renala duce la uremia terminala.
2.Forma nefrotica este mai rara (20%)
evolueaza mai rapid spre exitus (2-5 ani) si se caracterizeaza prin semnele unui sindrom nefrotic impur(alaturi
de edemele masive, de proteinuria severa, de hipoproteinemie, de hiperlipidemie, se constata si hiperazotemie,
hematurie si hipertensiune arteriala.)
Uneori, boala trece in forma vasculara si in acest caz proteinuria scade, iar evolutia se prelungeste. Evolutia
este progresiva. Dupa o glomerulonefrita acuta initiala survine, de obicei, o faza indelungata de latenta (mai
scurta in forma nefrotica). Cand semnele clinice devin evidente, boala intra in stadiul manifest, caracterizat prin
insuficienta renala, la inceput compensata, mai tarziu decompensata. Tabloul clinic final este de uremie. De
obicei, boala evolueaza in salturi, datorita puseurilor acute.
Prognosticul este in general rezervat. Este mai sever in forma nefrotica si mai bun in cea vasculara.
-Tratamentul profilactic vizeaza tratamentul corect al glomerulonefritei acute, controale repetate dupa
vindecare, asanarea infectiilor de focar si antibioterapia tuturor infectiilor streptococice.

ADENOMUL DE PROSTATA
Hiperplazia benigna de prostata (adenomul de prostata) este o boala care afecteaza prostate, o glanda situata
intre vezica urinara si uretra . Pe masura ce barbatii inainteaza in varsta, prostata se mareste progresiv. Cu cat
prostata creste, ea poate presa pe uretra si cauza incetinirea fluxului urinei si scaderea fortei de eliminare. Poate
cauza si retentia urinei in vezica si nevoia de a urina frecvent. Daca este suficient de severa, poate aparea
blocajul complet al uretrei, care poate leza rinichii.
Problemele de prostata sunt obisnuite la barbatii peste 50 de ani. Majoritatea pot fi tratati cu succes fara a
dauna functiei sexuale.

Marirea prostatei afecteaza aproximativ jumatate din barbatii sexagenari si aproximativ 90 % din barbatii peste
70 de ani. Prezenta sau absenta maririi prostatei nu este legata de dezvoltarea cancerului de prostata.
Hiperplazia benigna de prostata este extrem de obisnuita. Jumatate dintre barbatii peste 50 de ani dezvolta
simptome de hiperplazie benigna de prostata, dar numai 10% au nevoie de interventie medicala ori chirurgicala.
ETIOLOGIE
-Principalul factor de risc pentru marirea prostatei este inaintarea in varsta.
-Un istoric familial de prostata marita poate creste sansele de a dezvolta probleme de prostata.
- la barbatii americani si europeni mai frecv. decat la barbatii asiatici.
- barbatii casatoriti au mai frecvent prostata marita decat barbatii singuri. Nu exista dovezi care sa sustina vreo
legatura intre activitatea sexuala si cresterea prostatei.
MC
Majoritatea simptomelor incep gradat. Marirea prostatei variaza ca severitate de la barbat la barbat si nu pune
intotdeauna probleme. Doar aproape jumatate dintre barbatii cu prostata marita acuza semne si simptome care
devin suficient de evidente sau suparatoare pentru ca acestia sa caute un tratament medical
Se manifesta prin:
-Jet urinar slab
-Dificultati in a incepe eliminarea urinei
-Oprirea si reinceperea urinarii
-Eliminarea picatura cu picatura la sfarsitul urinatului
-Necesitatea urinarii frecvente
-Cresterea frecventei urinarii in timpul noptii ( nicturie )
-Nevoia urgenta de a urina
-Imposibilitatea de a goli complet vezica
-hematurie
-Infectii de tract urinar
INTERVENTII
Sunt disponibile tratamente medicamentoase. Prostata marita este dependenta direct de DHT
( dihidrotestosteron ), principalul hormon androgen din prostata.
- alfa blocantele, pot ameliora simptomele de hiperplazie benigna de prostate. Unele dintre acestea sunt
terazosin, doxazosin, tamsulosin si alfuzosin. Alfa blocantele au fost folosite mult timp pentru a trata
hipertensiunea arteriala, dar ele pot sa amelioreze si simptomele de hiperplazie benigna de prostata , chiar si la
barbatii cu tensiune arteriala normala.
-Chirurgia este considerata tratamentul cel mai eficient si este utilizata la barbatii cu simptome serioase. Este si
cea mai buna metoda de a diagnostica si trata precoce cancerul de prostata. Interventia chirurgicala se face de
obicei prin uretra, fara a lasa cicatrici. Interventia are cateva riscuri, cum ar fi sangerarea, infectia sau
impotenta. Aceste riscuri sunt in general mici.

se folosesc trei tipuri de interventiii chirurgicale pentru HBP:

-rezectia transuretrala a prostatei este cea mai obisnuita. Dupa ce pacientul este anesteziat, chirurgul insera un
instrument special in uretra prin penis. Cu acest instrument, el indeparteaza partial prostata pentru a diminua
obstructia.
-incizia transuretrala a prostatei poate fi folosita cand  prostata nu este prea marita. In aceasta procedura,
doctorul introduce un instrument prin uretra pentru a face una sau
doua taieturi de mici dimensiuni in prostata.
-chirurgia deschisa este folosita cand prostata este foarte marita. In chirurgia deschisa, chirurgul face o incizie
pe abdomen sau intre scrot si anus pentru a indeparta tesutul prostatic.

Anumite schimbari ale stilului de viata pot adesea controla simptomele unei prostate marite si preveni agravarea
bolii. Se recomanda:
--limitarea consumul de lichide seara. Nu se bea apa sau alte bauturi dupa ora 19.00 pentru a reduce nevoia de a
merge la toaleta in timpul noptii. In mod particular, bauturile care contin cafeina cresc producerea de urina si
pot cauza iritarea vezicii si agrava simptomele.
--golirea vezicii. Se evita sa se ajunga cu vezica plina la maxim. Sfatuim pac i sa urineze cat de mult poate de
fiecare data cand merge la toaleta. Pentru anumiti barbatii, urinarea cu asezare pe toaleta este mai eficienta decat
din picioare.
--limitarea consumul de alcool. Alcoolul creste producerea de urina si irita vezica.
--atentie la decongestionantele nazale. Aceste medicamente pot cauza contractia muschiului care controleaza
curgerea urinei din uretra ( sfincterul uretral ) , facand urinarea si mai dificila.
--inactivitatea produce retentie urinara. Chiar si efortul fizic moderat poate reduce problemele urinarare cauzate
de marirea prostatei. Deci….ex fizic.
--vremea rece poate duce la retentie urinara si poate creste urinarea imperioasa.
 Cancerul de prostată

CANCERUL DE PROSTATA

Prostata este un organ musculo-glandular, asezat imediat sub vezica urinara, in loja prostatica, inconjurind ca un
manson prima portiune a uretrei. Prostata are forma unei castane, cu virful in jos si baza spre vezica urinara.
Fata dorsala a prostatei vine in raport cu rectul, fiind astfel posibila palparea ei prin anus. La un barbat de 20-25
de ani, prostata are o lungime de 4-4,5 centimetri, o latime de 3-5 centimetri si o greutate de aproximativ 20 de
grame, ea avind un diametru de circa 38 de milimetri.
.Cancerul de prostata, frecvent la barbatii de peste 50 de ani, ocupa un loc important in patologia urologica. El
are o evolutie clinica lenta, insidioasa, fara manifestari imediate, net sesizabile, fiind de cele mai multe ori
descoperit intimplator, in cadrul unui examen clinic general.

Epidemiologie
Ca frecventa, cancerul de prostata se afla pe locul trei la barbati, dupa cancerul pulmonar si cel gastric,
constituind a patra cauza de deces prin cancer. Distributia pe glob arata o crestere importanta, in special in tarile
nordice: Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda si in cel occidentale. In Statele Unite, de exemplu, in ultimii
cinci ani, numarul de cazuri de cancer de prostata s-a dublat, iar in Franta, peste 25.000 de barbati sint atinsi
anual de aceasta boala. Cancerul de prostata este mai rar in Europa de Est si foarte rar in Asia. Ca si in cazul
cancerului de sin la femei, riscurile cresc odata cu virsta, de aceea, un examen medical atent, este recomandat la
barbatii de peste 50 de ani, in special la cei cu antecedente familiale.

Factorii de risc
-Virsta este, fara indoiala, principalul factor de risc. Aproape 3/4¾din cancerele de prostata sint diagnosticate la
barbatii de peste 65 de ani.
-Antecedente familiale. Studiile demonstreaza o crestere de 2 pina la 5 ori ale riscului, la barbatii cu antecedente
familiale, fata de cei fara antecedente familiale.
-Factori endocrini: circa 80 la suta din cancerele de prostata sint hormonodependente.
-Vasectomia, ca metoda contraceptiva, poate duce la hipertrofia prostatei, crescand astfel riscul de cancer.
-Factorul alimentar. S-a constatat ca un regim alimentar ce contine materii grase (in special grasimi animale),
poate favoriza aparitia cancerului de prostata. Cancerul apare mai rar la vegetarieni si are o frecventa mare la
cei cu alimentatie bogata in proteine si dulciuri, asociate cu alcool si tutun. In acelasi timp, cei care consuma
peste sint de 2-3 ori mai putin expusi riscului de cancer de prostata,decit cei care nu consuma peste deloc, sau
consuma in cantitati foarte miciStudii recente, desi controversate, arata de asemenea, ca un regim bogat in
calciu, dar sarac in fructoza, creste riscul aparitiei cancerului de prostata.
- Activitatea sexuala excesiva si cu partenere multiple cresc riscul de cancer prostatic
- Infectii specifice si nespecifice: prostatita incorect tratata, infectii virale (herpes si papilom).
Stabilirea diagnosticului
Antigenul specific prostatic (PSA) este cel mai bun instrument disponibil pentru detectarea cancerului de
prostată în stadii precoce, deci curabile.
Testul măsoară nivelul PSA în sânge. Celulele prostatice neoplazice produc în exces această proteină,
determinând cresterea nivelului PSA în sânge.
Totuşi metoda nu poate diferenţia creşterile PSA datorate cancerului de cele de alte cauze cum ar fi infectiile
sau ejacularea recentă. Cancerul de prostată evoluează lent şi fără simptomatologie în stadiile iniţiale.
Tablou clinic
Manifestarile clinice ale cancerului de prostata sint diferite, in functie de stadiul bolii. Initial exista o perioada
asimptomatica indelungata in care diagnosticul se poate stabili ocazional in timpul unui tuseu rectal de rutina.
Se evidentiaza un nodul tumoral dur, localizat intr-un lob sau o zona mai putin densa fata de restul glandei,
impunind efectuarea unei biopsii. Urmeaza apoi perioada simptomatica ce include disurie, polachiurie, uneori
hematurie, dureri hipogastrice, hemospermie, erectii dureroase (priapism). Coexistenta unui carcinom de
prostata cu un adenom face diagnosticul dificil, mai ales in cazul unui adenom cunoscut, dar agravarea
fenomenelor obstructive genereaza suspiciunea aparitiei unui cancer de prostata. Durerea perineala poate fi
prezenta in invazia uretrei, sau poate fi localizata hipogastric in formele cu extensie locala. Initial, aceasta poate
fi moderata, sub forma de jena perineala, care creste in intensitate, pe masura ce procesul tumoral se extinde
dincolo de capsula.

Intr-un stadiu mai avansat, in lipsa tratamentului, sint prezente manifestarile clinice anterioare insotite de
manifestari datorate metastazelor la distanta: retentie acuta de urina, dureri pelvine si dureri osoase, care trebuie
diferentiate de durerile reumatice.

Diagnosticul pozitiv este sugerat de factorii de risc, simptomatologie, si este sustinut de examenul local si
paraclinic si confirmat de biopsie cu examen histopatologic.
Examene de laborator
Determinarea markerilor tumorali este importanta pentru diagnostic si pentru urmarirea raspunsului la
tratament. Principalii markeri folositi sint: antigenul specific prostatic (PSA) si fosfataza acida prostatica.
PSA este o glicoproteina secretata de celulele epiteliale prostatice, fiind specifica tesutului prostatic. Ea nu este
specifica exclusiv pentru cancerul de prostata, nivele crescute aparind si in adenomul de prostata sau prostatitele
acute bacteriene. PSA este util pentru evaluarea raspunsului la tratament si are o mare valoare in urmarirea
pacientilor iradiati. Fosfataza acida prostatica se utilizeaza impreuna cu PSA in diagnosticul cancerului de
prostata si monitorizarea raspunsului la tratament. Biopsia prostatica este folosita pentru diagnosticul histologic
al tumorii.
Tratament
-La bărbaţii de peste 70 de ani boala progresează adesea atât de lent încât decesul e determinat de alte cauze
înainte ca simptomele cancerului de prostată să devină importante. Din acest motiv unii medici consideră că la
pacientii din această grupă de vârstă se poate renunta la interventia chirurgicală sau la tratamente
Se consideră că tot diferenţele dintre regimurile alimentare explică şi incidenţa de 120 de ori mai mare în SUA
decât în China, unde alimentele grase nu fac parte dintre obiceiurile alimentare.

-Unele alimente par a avea efect protector. Un studiu efectuat timp de 9 ani publicat în 1995 sugerează că
produsele din roşii protejează împotriva cancerului de prostată probabil pentru că roşiile sunt bogate într-o
substantă numită lycopene. Lycopene este un antioxidant, un agent chimic care inhibă procesele celulare de
oxidare. Oxidarea celulară excesivă poate fi periculoasă pentru sănătate, pentru că se produc molecule numite
radicali liberi.

-De asemenea, rezultatele preliminare ale unui studiu efectuat în Finlanda arată că pe termen lung, doze
moderate de vitamina E ca antioxidant dovedit pot împiedica creşterea tumorilor prostatice.
-Asa cum am aratat mai sus, cancerul de prostata are o evolutie clinica lenta si fara manifestari imediate si
sesizabile. De aceea este foarte important, ca de la 50 de ani, barbatii sa mearga o data pe an la medic, pentru un
tuseu rectal. Acesta poate fi facut de orice medic, indiferent de specialitate. In afara de tuseul rectal, in cazul in
care exista suspiciunea unui cancer, trebuie facuta si o biopsie, precum si analiza singelui, care permite dozarea
unei substante numita antigen specific al prostatei - Prostate Specific Antigen (PSA). In cazul in care in familie
exista antecedente, este bine ca acest examen sa fie facut, incepind de la 40 de ani.

- Gratie depistarii precoce si unui tratament adecvat, maladia poate fi eficient combatuta astazi. In caz de cancer
avansat, tratamentul indicat este cel hormonal sau radio-hormonal (se combina tratamentul hormonal cu
radioterapia). In cazul cancerului cu metastaze, tratamentul hormonal este asociat cu chimioterapia). In cazul in
care tumora este localizata la nivel de prostata (stadiul T1 si T2), tratamentul de referinta este cel chirurgical,
asociat cu radioterapia. Tumorile T4 trebuie tratate initial prin chimioterapie si hormonoterapie, iradierea fiind
utila in controlul tumoral local sau al metastazelor la distanta. Ca paliativ, se pot utiliza diverse proceduri
chirurgical.
Tratamentul de referinta al cancerului de prostata propune, in prezent, doua alternative: cea chrurgicala si
radioterapia externa. Printre noile tehnici se numara insa tratametul cu ultrasunete focalizate de intensitate inalta
foarte promitator in prezent.

VARICOCELUL
Varicocelul reprezinta o dilatare a plexului venos pampiniform si a venelor spermatice interne.Plexul
pampiniform este acea retea de vene care insoteste cordoanele spermatice, adica “tuburile” care transporta
spermatozoizii de la nivelul testiculelor la prostata si apoi mai departe in uretra, unde se elimina in timpul ejacularii sub
forma de sperma. Daca aceste vene ale plexului pampiniform devin dilatate si torsionate, asa cum sunt varicele la
nivelul membrului inferior, discutam despre varicocel. De fapt, varicocelul nu este altceva decat o dilatare varicoasa a
plexului pampiniform in jurul testiculului.

Varicocelul apare mai ales in timpul adolescentei (aproximativ 15 % din barbati), cand organismul este in crestere.
Cresterea testiculelor duce la o nevoie sporita de oxigen si substante nutritive, care sunt carate de sange. In unele cazuri
sangele care ajunge in scrot prin artere, nu mai ajunge sa fie transportat inapoi prin vene, o parte ramanand, in exces, in
scrot. Arterele au pereti musculari care pompeaza sangele de la inima. Venele nu au pereti musculari. Ele au un sistem
de valve prin care sangele ce vine de la inima prin artere, se reintoarce la inima, aceste valve impiedicand sangele sa
"curga invers". Daca aceste valve nu functioneaza corect, atunci sangele nu mai ajunge in aceeasi cantitate inapoi la
inima, o mica parte din el "curge invers" si se aduna in zonele cele mai coborate ale corpului : scrot, picioare. Asa apar
aceste vene dilatate in care sangele este in exces. Statul in picioare mult timp sporeste acest efect. Asa cum unii oameni
au varice la picioare, tot asa unii le au la scrot.

Problema cea mai importanta legata de varicocel este incidenta crescuta a acestei afectiuni la barbatii infertili, ceea ce
face o asociatie de tip cauza-efect. Nu se cunoaste exact cum anume prezenta varicocelului altereaza structura, functia
si productia spermei, dar se presupune ca este vorba de afectarea termoreglarii la nivelul scrotului (pentru a se produce
sperma “de calitate”, temperatura la nivelul testiculelor trebuie sa fie mai scazuta decat cea a corpului – de aceea moda
blugilor foarte stramti nu a fost o idee prea stralucita).

Varicocelul apare mai frecvent la nivelul testiculului stang, datorita unor particularitati anatomice. In functie de
dimensiuni, se pot clasifica in trei categorii:
- mare – poate fi identificat prin inspectie de catre bolnav
- mediu – se identifica prin palpare fara ajutorul manevrei Valsalva (adica expir cu glota inchisa )
- mic – poate fi identificat numai prin palpare in timpul manevrei Valsalva (acesta manevra creste presiunea
intraabdominala, ceea ce impiedica intoarcerea venoasa, iar sangele stagneaza in venele de la nivelul scrotului).

MC
-de obicei pacientul cu varicocel nu are nici un simptom si este descoperit atunci cand merge la o evaluare pentru
infertilitate.
-vene vizibil angorjate, ingrosate, incrucisate in scrot
-infertilitate
-umflatura nedureroasa in scrot de obicei pe partea stanga.
-uneori poate exista durere locala si senzatia de greutate. Unii pacienti se prezinta la medic fiindca au descoperit prin
palpare ca “le-a crescut ceva” in scrot, un fel de formatiune comparabila cu o “punga cu rame”, iar cele intre cele doua
testicule exista o diferenta importanta de volum. Varicocelul debuteaza de obicei in adolescenta si trebuie tratat cat mai
repede deoarece este o leziune evolutiva, a carei reparare previne infertilitatea.
 INTERVENTII
-fiindca aceasta situatie este determinata genetic, ce se poate face este sa se controleze factorii de
mediu care o pot agrava - sedentarismul si statul in picioare timp indelungat. Reconadarile se refera la o igiena a
vietii prin exercitii fizice si cat mai putin stat in picioare.
-tratamentul consta in:
- ameliorarea simptomatologiei (usurarea durerii)
-imbunatatirea parametrilor lichidului seminal, a functiei testiculare si a ratei de fertilitate la cuplurile unde cauza
infertilitatii este varicocelul. Studiile au demonstrat ca repararea defectului poate imbunatati toti acesti parametri.
Astfel, s-a evidentiat o imbunatatire a parametrilor lichidului spermatic la 60-80% dintre barbati.
-tratamentul chirurgical.
Totusi nu orice varicocel are indicatie operatorie. Acest lucru poate fi stabilit numai de catre specialistul in urologie.
Nu este o interventie chirugicala de mare amploare, iar tehnicile moderne permit externarea pacientului dupa 2 zile de
la operatie. Marea majoritate a pacientilor prefera anestezia generala, desi interventia poate fi realizata si cu anestezie
locala.
- aplicare de gheaţă post operator pentru reducerea edemului;
Timp de doua saptamani nu are voie sa faca activitati fizic obositoare, insa isi poate continua viata ca un om normal.
Dupa cele 2 saptamani poate relua treptat activitatea sportiva, inclusiv antrenamentul de forta, dar numai dupa ce a
fost la un control medical si a primit acordul chirurgului. Activitatea sexuala poate fi reluata la 1 saptamana dupa
operatie.
Complicatiile cele mai frecvente
- aparitia hidrocelului(acumulare de apa in jurul testiculului),
- recurenta varicocelului
- lezarea arterei testiculare.
Utilizarea microscopului intraoperator reduce semnifcativ aceste complicatii deoarece face posibila identificarea cu
usurinta a elementelor vasculare ce deservesc testiculul. Aceasta tehnica imbunatateste semnificativ functia testiculara,
caliatatea lichidului spermatic si rata de fertilitate la majoritatea barbatilor.