Nutriţionist Prof. Dr.

Veronica Mitescu

RINICHIUL
Rinichii sunt organe pereche, de culoare roşu închis şi de dimensiuni reduse ( 11 - 13 cm
lungime, 5 – 7 cm lăţime, 3 – 4 cm grosime, 150 g greutate ), cu rol esenţial în formarea şi eliminarea
substanţelor toxice din organism, dar şi a celor care nu mai sunt utile acestuia. Sunt situaţi de o parte
şi de cealaltă a coloanei vertebrale, la nivelul ultimelor două coaste şi a primelor trei vertebre
lombare, în zona taliei.

,
Din cauza poziţiei sale sub ficat, rinichiul drept este amplasat puţin mai jos decât cel stâng,
care este situat lângă splină.
Rinichii sunt înveliţi într-o membrană transparentă, numită capsulă renală, al cărei rol este
acela de protecţie împotriva traumatismelor şi a infecţiilor.
Cele două organe sunt hrănite printr-o arteră care porneşte din aorta abdominală. Ajunsă la
nivelul rinichiului, aceasta se ramifică în artere mici şi capilare, astfel încât întregul organ este
puternic vascularizat.
Nefronul este unitatea morfo-funcţională a rinichiului, în care se formează urina. Numărul lor
este de circa 1-1,3 milioane nefroni/rinichi. După 40 ani, acesta se reduce cu 10% la fiecare 10 ani.
Nu se pot regenera. Componentele nefronului sunt : corpusculul renal ( format din : glomerulul renal
şi capsula Bowman ) şi tubulul renal - în care pătrunde lichidul filtrat → urina primară, ce suferă
procese de secreţie, excreţie şi reabsorbţie şi se transformă în urină finală.
De la rinichi, urina este transportată către vezica urinară prin intermediul ureterelor, două
tuburi lungi de circa 30 cm.
Vezica urinară, care are rolul de a depozita urina în scopul eliminării, are o capacitate de
aproximativ 300 ml lichid. Forma ei este de semilună, atunci când este goală, sau ovală, atunci când
se umple.
De la nivelul vezicii urinare porneşte uretra, diferită în cazul celor două sexe :

1
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

- Uretra masculină este un canal de aproximativ 20 cm, al cărui rol este acela de eliminare
atât al urinei, cât şi a lichidului spermatic
- Uretra feminină are doar 5 cm lungime şi serveşte exclusiv pentru eliminarea urinei.
Datorită lungimii diferite a uretrei, femeile sunt mult mai expuse infecţiilor vezicii urinare
decât bărbaţii.
Cantitatea de urină eliminată din organism în timp de 24 ore este de aproximativ 1,5 litri, dar
aceasta variază în funcţie de alimentaţie şi de starea de sănătate a căilor urinare.
În organism, spre deosebire de celelalte căi urinare, care au doar rol de transport, depozitare şi
eliminare a urinei din corp, rinichii indeplinesc 8 funcţii :
* Formarea urinei – un amestec de apă, glucoză, săruri minerale şi substanţe toxice ( ex :
ureea, acidul uric ). Are loc la nivelul rinichiului, în urma desfăşurării unui proces complex de filtrare
a sângelui, reabsorbţie a elementelor utile corpului şi secreţie a unor substanţe chimice.
* Eliminarea reziduurilor din organism – reziduurile rezultate în urma procesului de
dezasimilaţie sunt eliminate din organism, în scopul prevenirii supraîncărcării cu toxine a sângelui şi
a îmbolnăvirii celorlalte organe.
* Menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului – menţine pH-ul sanguin la valori în
jur de 7,35. Excesul de acizi din organism este îndepărtat prin producerea de amoniac, cu care aceştia
intră în reacţie.
* Reglarea presiunii arteriale – prin secreţia reninei ( enzimă cu rol în prevenirea instalării
hipertensiunii arteriale şi în reglarea acesteia ).
* Menţine echilibrul sărurilor minerale în organism – prin eliminarea cantităţilor în exces o
dată cu urina
*
Eliminarea din organism a substanţelor străine introduse în organism – inclusiv a
medicamentelor, a căror acumulare în organism ar da naştere la efecte adverse grave.
* Contribuie la formarea globulelor roşii ( eritrocite sau hematii ) – rinichiul produce
eritropoietina, substanţă necesară în producerea şi maturizarea globulelor roşii de către măduva
spinării. Funcţionarea incorectă a rinichiului duce la scăderea numărului de globule roşii sănătoase
mature, ceea ce determină apariţia anemiei, proasta oxigenare a organelor interne şi scăderea
capacităţii de efort a organismului.
* Menţine în echilibru cantitatea de apă din organism – apariţia de dezechilibre în procesul de
reţinere şi utilizare a apei în corp atrage după sine o serie de afecţiuni, deoarece în organism toate
procesele se desfăşoară în mediul lichid. Printre problemele legate de o proastă funcţionare a
rinichiului se numără : apariţia celulitei, hipertensiunea arterială, problemele de ritm cardiac, excesul
de apă în creier ( care poate determina modificări ireversibile în funcţionarea acestuia sau chiar
decesul persoanei în cauză ). Un indicator al retenţiei de apă în organism este faptul că rămân urme
pe piele după ce o strângem între degete.
Depistarea afecţiunilor renale presupune intervenţia unui medic specialist, dar există şi semne
fizice care evidenţiază existenţa unei astfel de afecţiuni. Printre acestea se numără : aspectul palid al
pielii, edemul ( umflătura datorată retenţiei de apă în ţesuturi, mai evident la trezirea din somn şi care

2
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

se atenuează, de obicei, pe parcursul zilei în fazele incipiente ), poziţia în care stă bolnavul : culcat pe
partea dureroasă, cu genunchii flexaţi şi palmele între genunchi.
Printre testele clinice care se fac pentru determinarea afecţiunilor renale, se numără :
- Examenul de urină – pentru cazurile puţin grave, este suficient pentru diagnosticarea
unei afecţiuni, dacă procesul de recoltare şi depozitare s-a realizat corespunzător.
Recoltarea corectă a probei de urină se face astfel : într-un recipient steril, se recoltează
urină din mijlocul jetului, din prima urină de dimineaţă, în jurul orei 8, după ce s-a făcut
în prealabil toaleta zonei intime, după care, în cel mai scurt timp, se predă laboratorului
pentru analize. Urina sănătoasă are culoarea galbenă şi este limpede şi transparentă. Urina
tulbure indică o concentraţie mare de săruri minerale sau prezenţa sângelui sau a
puroiului.
- Analizele de sânge – cuprind teste specifice rinichilor - renina plasmatică, ureea,
eritropoietina plasmatică, sau nespecifice, dar care dau indicii semnificative –
hemograma, fibrinogenul, VSH, etc.
- Ecografia abdominală – ajută la depistarea problemelor renale
- Radiografia simplă ( fără substanţe de contrast ) – aduce informaţii despre poziţia, forma
şi dimensiunile rinichilor şi ajută la depistarea unor tipuri de calculi renali.
- Urografia – aduce informaţii despre funcţionarea întregului aparat urinar. Aceasta poate
depista malformaţiile renale, tumorile, unele tipuri de calculi renali, afecţiuni inflamatorii,
care nu pot fi observate la o radigrafie simplă. Aceasta aduce informaţii funcţionale legate
de starea fiziologică a rinichiului. Este o procedură puţin agresivă cu organismul, care
presupune riscuri minime de iradiere, deoarece se utilizează aparatură modernă.
Beneficiul terapeutic şi de diagnostic al acestei proceduri nu poate fi înlocuit de alte forme
de examinare.
- Examenul RMN şi CT – aduc imagini detaliate ale aparatului urinar, putând depista
existenţa tumorilor, infecţiilor, bolilor vaselor de sânge, blocaje ale căilor urinare,
chisturi, etc.
- Biopsia renală – este ultimul dintre teste, care se aplică numai dacă celelalte tipuri de
teste nu au dat informaţii concludente. Aceasta presupune prelevarea unei probe de ţesut
renal, în scopul studierii acesteia la microscop pentru stabilirea afectării rinichiului. Se pot
da informaţii, astfel, despre afecţiuni de natură infecţioasă, genetică şi inflamatorie.
Printre cele mai frecvente afecţiuni se numără durerea de rinichi, rinichiul polichistic,
infecţiile urinare şi alte afecţiuni renale şi urinare.
În mod normal, în timpul somnului nu apare necesitatea urinării. Micţiunea nocturnă este un
semn al unei suferinţe la nivelul aparatului urinar. De obicei, apariţia durerii este un semn că ceva
este în neregulă în organism. Durerea de rinichi este localizată în regiunea lombară şi poate cuprinde
fie o singură parte, fie pe ambele, în funcţie de întinderea zonei afectate. Este relativ uşor de
recunoscut, pentru că, de obicei, coboară pe traseul ureterului sau a organelor genitale şi pe partea
internă a coapsei.

3
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

Afecţiunile renale şi urinare

Apar atunci când funcţionarea rinichilor şi a căilor urinare este perturbată în urma unor
traumatisme datorate accidentelor, infecţiilor bacteriene, malformaţiilor genetice sau formării
calculilor renali.
Cele mai frecvente afecţiuni ale rinichilor sunt : insuficienţa renală cronică, insuficienţa
renală acută, litiaza renală, uretrita şi cistita.
Insuficienţa renală cronică este o boală cu evoluţie lentă, care apare datorită reducerii
capacităţii de filtrare a rinichilor şi a acumulării toxinelor în organism. De multe ori apare în urma
dezvoltării altor afecţiuni, cum sunt diabetul şi hipertensiunea arterială.
Primele simptome apar târziu, atunci când boala este deja instalată, iar funcţia rinichilor s-a
redus deja cu cel puţin 25 %. Simptomele asociate insuficienţei renale cronice sunt :
Micţiunile frecvente, reduse cantitativ şi uneori dureroase, care apar în timpul nopţii
Oboseala, durerile de cap, crampele musculare – produse datorită acumulării de toxine
în organism
În cazul în care insuficienţa renală este foarte avansată, pot să apară şi crize de
epilepsie.
În cazul suferinzilor de diabet şi hipertensiune arterială, sunt indicate analizele de sânge şi
examenul de urină la fiecare 6 luni, în scopul depistării de timpuriu a acestei afecţiuni.
Cauzele care stau la originea insuficienţei renale cronice sunt :
 Diabetul – creşterea cantităţii de zahăr din sânge determină deteriorarea vaselor
sanguine ( rinichiul este un organ foarte puternic vascularizat ), iar valoarea crescută
constant a glicemiei deteriorează funcţia renală
 Hipertensiunea arterială şi ateroscleroza – deteriorează funcţia renală, prin
îngreunarea schimbului de substanţe la nivel celular
 Blocarea căilor urinare – se poate produce datorită unor tumori sau calculi renali şi
împiedică funcţionarea corectă a rinichilor şi eliminarea toxinelor din organism
 Stenoza de arteră renală –îngustarea pereţilor arterei renale prin depuneri de grăsime,
îngreunează alimentarea cu sânge a rinichilor şi funcţionarea lor.
 Abuzul de medicamente – mai ales a celor antiinflamatoare ( ex : ibuprofen,
paracetamol, etc ) şi a antibioticelor ( ex : gentamicină )
 Consumul excesiv de alimente acide – carnea şi alte produse animale cresc aciditatea
sângelui şi contribuie semnificativ la umplerea cu toxine a rinichiului, mai ales atunci
când acesta este deja afectat.
În cazul în care funcţia rinichiului este foarte afectată, aceasta este suplinită prin dializă sau se
poate apela la transplantul renal.
Insuficienţa renală acută reprezintă o deteriorare bruscă a funcţiei renale, produsă într-un
interval foarte scurt de timp ( câteva ore sau zile ), şi apare atunci când rinichii nu îşi mai pot
îndeplini funcţia brusc.
Cantitatea de sânge filtrată de rinichi în fiecare minut este de aproximativ 1 – 1,5 litri, astfel
încât, pentru ca acesta să funcţioneze corect, este necesar ca fluxul sanguin să se menţină constant,
iar schimbul de substanţe la nivelul lui să se realizeze în condiţii optime. Printre cauzele insuficienţei
renale acute, sunt :

4
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

 Pierderea unei cantităţi mari de sânge – produse în urma unei operaţii sau a unui
accident
 Reducerea cantităţii de apă din sânge – prin deshidratare, rezultată fie în urma unui
aport redus de apă, prin consumul de diuretice, în urma stărilor diareice sau a
vărsăturilor
 Folosirea substanţelor de contrast pentru diferite investigaţii imagistice – acestea cresc
vizibilitatea vaselor sanguine şi a organelor, dar pot produce insuficienţa renală acută.
Simptomele asociate insuficienţei renale acute sunt imediate şi grave :
Tahicardia – datorită creşterii cantităţii de potasiu din organism, care determină
dereglarea funcţionării inimii
Edemele – apărute la nivelul gleznelor sau a labei piciorului, datorită retenţiei de
toxine şi apă în organism
Sete – ca rezultat al deshidratării puternice a organismului
Ameţeala – ca rezultat al creşterii cantităţii de acid uric din organism
Cu toate că poate avea urmări foarte grave, depistată şi tratată la timp, insuficienţa renală
acută se poate vindeca fără urmări.
Litiaza renală reprezintă formarea de calculi la nivelul rinichiului, rezultaţi din precipitarea
unor substanţe care, în mod normal, se găsesc dizolvate în urină, aceştia putând să migreze în căile
urinare pentru a fi eliminaţi. Eliminarea acestor acumulări de minerale poate fi foarte dureroasă, dar
există şi cazuri în care se face fără nici un simptom.
Formarea calculilor renali este datorată perturbării echilibrului dintre cantitatea de apă din
urină şi a celorlalţi compuşi chimici ai acesteia. Calculii au o structură solidă, de obicei ireversibilă.
De cele mai multe ori sunt de dimensiuni mici ( mâl sau nisip ), dar există şi posibilitatea creşterii în
dimensiuni, devin pietre, care pot bloca funcţionarea rinichiului şi a căilor urinare.
Cauzele litiazei renale sunt :
 Deshidratarea – ca urmare a consumului unui volum insuficient de lichide
 Alimentaţia – bogată în carne, fasole, varză, roşii, spanac, ciocolată – aceste alimente
conţin compuşi care favorizează apariţia calculilor
 Unele afecţiuni – care determină producerea unui dezechilibru al sărurilor minerale în
organism
Clasificare :
Clasificare topografică : litiază renală, ureterală, vezicală şi uretrală.
Clasificare după compoziţia calculilor :
- calculi anorganici ( 95% din cazuri ) - conţin calciu ( oxalat sau fosfat – fosfat de
calciu, fosfat amoniaco - magnezian; compoziţie mixtă – oxalofosforică )
- calculi organici – urici şi uratici, cistinici, xantinici
In funcţie de compoziţia lor, calculi se deosebesc prin aspect, culoare, duritate :
- calculii urici - de culoare brun-roşcată, rotunzi, netezi, duri, de dimensiuni
variabile
- calculii oxalici - culoare brun-negricioasă, cu suprafaţă neregulată,
muriformă, duri, de dimensiuni mai mici şi forme geometrice cu colţuri.
- calculii fosfatici - au culoare alb-cenuşie, sunt sfărâmicioşi, suprafaţă netedă,
forme şi dimensiuni variabile - deseori pot fi coraliformi.

5
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

- calculii din fosfat amoniaco-magnezian - sunt de culoare albastră strălucitoare

şi consistenţă mai dură.
- calculii cistinici - mici, de culoare gălbuie şi cu suprafaţă ceroasă-lucioasă,
radiotransparenţi
Patogenie
Mecanismul de formare a calculilor este în mare parte ipotetic. Se consideră că intervin mai
multe mecanisme :
- creşterea concentraţiei urinare a substanţelor formatoare de calculi
- reducerea eliminării urinare de substanţe inhibitoare ale cristalizării, chelatoare
sau solubilizante
- modificările ph-ului urinar ( ph-ul alcalin favorizează litiaza fosfatică, ph-ul acid
favorizează litiaza urică )
- staza urinară
- infecţia urinară - determină ph alcalin
- precipitarea unor mucoproteine
Litiaza urinară se caracterizează printr-un mare polimorfism. Aceasta prezintă mai frecvent
următoarele simptome : colică renală, anuria calculoasă, hematuria macroscopica şi lombalgie
cronică, litiază urinară asimptomatică.
Tratamentul – este curativ şi profilactic.
Tratamentul curativ - are drept scop îndepărtarea calculului, suprimarea simptomatologiei
dureroase şi tratamentul complicaţiilor.
Tratamentul profilactic – presupune tratarea cauzelor care duc la formarea calculilor, prin
regim igieno-dietetic, medicaţie şi crenoterapie ( cură balneară cu ape minerale ).
Uretrita este o inflamaţie a canalului urinar ( uretrei ), provocată de bacterii cu transmitere
sexuală sau de alţi microbi. Poate avea şi cauze traumatice sau alergice. De cele mai multe ori apare
după un act sexual, folosirea sondei uretrale sau în urma unui tratament cu antibiotice.
Cele mai frecvente cauze ale uretritei sunt :
 Gonoreea – boală cu transmitere sexuală, este cea mai frecventă cauză a uretritei, care
presupune infectarea căilor urinare cu bacteria Neisseria gonoree. Această bacterie nu
afectează doar uretra, ci şi rectul, colul uterin, gâtul şi ochii. Deoarece de cele mai
multe ori această bacterie coexistă cu Chlamydia, se tratează cu antibiotice specifice
pentru aceasta din urmă
 Traumatismele mecanice – sunt specifice pentru persoanele a căror profesie presupune
poziţia şezând ( ciclişti, şoferi ), aceasta presupunând presarea permanentă a uretrei
 Carenţa vitaminelor A şi B – este considerată ca factor de risc în apariţia uretritei,
deoarece lipsa vitaminelor determină scăderea capacităţii sistemului imunitar
 Excesele sexuale – care determină presarea locală şi activarea bacteriilor latente
Cistita reprezintă inflamaţia vezicii urinare, ca urmare a infectării cu bacterii din mediul
intestinal ( de exemplu : Escherichia coli ). Dacă nu este tratată, infecţia se extinde la rinichi şi
determină instalarea insuficienţei renale cronice.
Pentru prevenirea migrării bacteriilor din zona anală către cea urinară, se recomandă evitarea
lenjeriei prea strâmte şi de culoare închisă şi o toaletă corectă a regiunii intime.
Colica renală sau nefrita apare spontan şi durează de la 2 - 3 ore până la câteva zile. Aceasta
reprezintă o durere la nivelul rinichilor, care ajunge la o intensitate mare, uneori foarte greu de

6
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

suportat, caz în care durerea este însoţită şi de alte simptome, cum ar fi greaţa, vărsăturile, gaze
intestinale, tulburări de ritm cardiac.
Durerea de intensitate redusă ( durerea surdă ) apare în orice suferinţă renală, cea mai mare
incidenţă fiind întâlnită în litiaza renală, în cancerul şi tuberculoza renală. În cazul litiazei renale,
colica este produsă de spasmul muscular determinat de migrarea calculilor prin căile urinare. Poate fi
provocată şi de efortul fizic intens, dar poate să apară şi în absenţa oricărui alt stimul.
Rinichiul polichistic este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni renale. Se manifestă prin
apariţia la nivelul rinichiului a unor mici chisturi, reprezentate de punguţe cu lichid cu dimensiuni
între 1 mm – 10 cm. Această afecţiune este însoţită, de obicei, de formarea calculilor renali, de
apariţia hipertensiunii arteriale, insuficienţă renală cronică sau mărirea în volum a rinichiului, un
rinichi polichistic putând ajunge până la o greutate de 4 kg.
Chisturile renale se formează prin dilatarea unor segmente ale nefronului ( glomerule sau
tubuli renali ) şi reprezintă cavităţi cu mărimi şi localizări diferite. Printre cauzele apariţiei
chisturilor, sunt :
 1 – mutaţiile genetice moştenite sau definite
 2 – congenitale – apar în timpul vieţii intrauterine datorită unor anomalii de dezvoltare
 3 – dobândite – care pot fi asociate sau nu cu alte boli renale sau sistemice.
Chisturile pot să apară şi la persoanele cu insuficienţă renală cronică sau cu alte afecţiuni
renale. Boala polichistică nu afectează doar rinichii, ci şi alte organe ( ficat, splină, pancreas, tiroidă,
ovare, uter ). Forma recesivă este genetică, afectează numai rinichiul şi este letală dacă se manifestă
în primul an de viaţă.
În general, chisturile renale sunt descoperite întâmplător, în urma ecografiilor, organismul
neprezentând nici un simptom. Printre complicaţiile acesteia, care dau şi semne de boală, sunt :
- Infecţia intrachistică ( infectarea peretelui chistului ) – duce la apariţia febrei şi durerii şi
la formarea calculilor renali
- Hemoragia intrachistică ( formarea cheagurilor de sânge pe peretele chistului ) –
determină apariţia durerii intense şi a sângelui în urină. Riscul ruperii chistului este însă
redus.
- Hipertensiunea arterială – apare datorită perturbării procesului de eliminare a sării din
organism, dar şi a presiunii exercitate de chist asupra ţesutului renal intens vascularizat.
Chisturile mai mari de 5 mm pot fi descoperite printr-o ecografie simplă.
Pentru această afecţiune nu există un tratament propriu-zis. Evoluţia chisturilor va fi urmărită
periodic ( prin ecografie, RMN, CT, etc ), avându-se în vedere localizarea, gradul de dezvoltare,
numărul şi apariţia altor afecţiuni asociate. Tratamentul se referă la afecţiunile asociate sau la
intervenţia de urgenţă, în cazul complicaţiilor.
Glomerulonefrita ( sindromul glomerular sau nefritic ) este reprezentată de serie de
manifestări care determină apariția de leziuni la nivel glomerular. Aceasta poate fi acută și cronică.
Glomerulonefrita acută este cauzată, de obicei, de infecții bacteriene care pot să afecteze
doar rinichiul sau întregul organism. Sub denumirea de sindrom nefritic acut, simptomele se
manifestă în trei faze : faza infecțioasă inaugurală, faza de latent, perioada de stare.
În faza inaugurală, cu 1-4 săptămâni înainte de instalarea glomerulonefritei acute se produce o
infecție de căi aeriene superioare ( angină, otită, amigdalită, sinuzită, laringită, bronșită ), o infecție

7
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

cutanată cu streptococ, reumatism articular sau scarlatină. Faza de latență, cu durată de 1-4
săptămâni, se caracterizează prin astenie, iar faza de stare se instalează brusc și cuprinde mai multe
simptome : sindrom infecțios ( stare subfebrilă, astenie, paloare, uneori asociate cu dureri lombare și
abdominale ), edematos ( producerea edemelor în legătură cu aportul de sare, care pot fi însoțite de
cefalee și dispnee ), urinar ( urină închisă la culoare, care durează 7 zile, putând fi însoțină chiar de
anurie – sub 150 ml/zi ), cardiovascular ( instalarea bruscă a hipertensiunii arteriale, cu valori
moderate, dar cu variații diurne mari ), de insuficiență renală.
În cea mai mare parte a cazurilor, glomerulonefrita acută se vindecă complet, dar există și
situații în care aceasta se poate croniciza, ducând uneori până la deces.
Tratamentul glomerulonefritei acute are ca scop vindecarea episodului acut și împiedicarea
evoluției spre cronicizare.
Glomerulonefrita cronică se caracterizează prin leziuni inflamatorii cronice și progresive ale
glomerulilor renali, cu distrucția lor treptată apoi a nefronilor, conducând la insuficiență renală
cronică. Glomerulonefrita cronică se caracterizează prin absența simptomelor clinice și a alterării
funcționării rinichiului. Trecerea spre stadiul clinic manifest se face fie treptat, fie prin puseuri de
acutizare, acesta incluzând simptome ce țin de leziunea glomerulară și de insuficiența renală cronică.
Simptomele leziunii glomerulare sunt : urinare ( proteinuria şi hematuria ), cardiovasculare (
hipertensiunea arterială şi complicaţiile ), de retenţie hidroelectrolitică ( edemul - poate fi discret şi
trecător sau masiv, fiind în acest caz legat de puseele acute, de proteinuria mare, de insuficienţa
cardiacă sau de oliguria terminală ).
Tratamentul curativ al glomerulonefritei cronice cuprinde măsuri : etiopatogenice,
simptomatice şi ale complicaţiilor.

Afecţiunile renale la copii

Incidenţa afecţiunilor renale în cazul copiilor este din ce în ce mai mare, datorită stilului de
viaţă sedentar al copiilor moderni. Chiar şi copiii sub un an, deci foarte mici, suferă de afecţiuni
renale din ce în ce mai des.
De cele mai multe ori, chisturile renale se dezvoltă datorită unor sindroame congenitale,
asociindu-se cu alte anomalii. Ele se tratează ca şi în cazul adulţilor.
Colica renală are evoluţie similară şi în cazul copiilor, iar tratamentul se face sub
supraveghere medicală.
Litiaza renală şi nefrita sunt, de asemenea, afecţiuni specifice adulţilor, dar care afectează în
prezent din ce în ce mai des copiii, datorită regimului de viaţă foarte sedentar.
În cazul litiazei renale la copii, factorii de risc cei mai întâlniţi sunt : obezitatea, sedentarismul
( determină deteriorarea circulaţiei sanguine şi procesul de eliminare a toxinelor din organism ),
alimentaţia de tip fast-food ( bogată în sare, grăsimi, proteine animale şi zahăr, creşte foarte mult
aciditatea organismului ), deshidratarea ( aportul insuficient de lichide pure şi transpiraţia abundentă
cresc concentraţia sărurilor minerale, mai ales a calciului, care se depun în rinichi ). Majoritatea
calculilor renali ( 75 – 80 % ) sunt pe bază de calciu.
Nefrita, afecţiune inflamatorie care se poate dezvolta la ambii rinichi sau doar la unul, se
datorează fie unei infecţii, fie unei malformaţii a căilor urinare. Copiii care suferă frecvent de otită,
sinuzită sau furuncule prezintă un risc crescut de nefrită, datorită infectării cu streptococi şi

8
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

stafilococi. Aceasta se manifestă prin febră, edeme la nivelul feţei, stare de vomă, dureri de cap şi
abdomen, la două saptămâni după depistarea infecţiei ORL.

Dializa renală este o ultimă soluţie de urgenţă, la care se recurge atunci când funcţia renală
este compromisă în proporţie de peste 80 %, iar rinichiul bolnav nu îşi mai poate îndeplini funcţiile.
Dializa este o metodă de îndepărtare a toxinelor şi a excesului de săruri minerale şi de apă din sânge.
Este un procedeu care doar atenuează suferinţa bolnavului, nu vindecă rinichii bolnavi.
De obicei, acumularea substanţelor toxice în sânge se produce în insuficienţa renală acută,
care apare în cazul unor boli, malformaţii congenitale sau accidente. Aceasta se vindecă prin
tratament, dializa fiind necesară numai pentru o anumită perioadă de timp.
Insuficienţa renală cronică terminală ( stadiul V ) necesită dializă toată viaţa sau până la
efectuarea unui transplant de rinichi.
Cele mai importante tipuri de dializă sunt :
1. Hemodializa – se realizează cu ajutorul unui aparat, care îndeplineşte funcţia unui rinichi
artificial. În acelaşi timp, acest aparat filtrează şi îndepărtează toxinele din sânge,
corectează concentraţia de săruri din sânge şi echilibrează pH-ul sanguin. O şedinţă de
tratament durează 4 – 5 ore, sunt necesare trei şedinţe pe săptămână şi se poate face atât în
centre specializate, cât şi la domiciliul persoanei dializate.
2. Dializa peritoneală – presupune filtrarea sângelui în interiorul corpului. În cavitatea
abdominală este introdus un tub din plastic plin cu soluţia sterilă necesară dializei. Soluţia
este lăsată în cavitatea abdominală un anumit interval de timp, necesar pentru ca aceasta
să absoarbă compuşii toxici, apoi este drenată în exterior prin acelaşi tub. Eficienţa ei este
mult mai redusă.
3. Dispozitivul portabil – este o metodă nouă de dializă, care uşurează mult viaţa
persoanelor dependente de dializă. Aparatul este încă în faza de testare, dar rezultatele
obţinute sunt foarte bune. Printre avantajele acestui aparat se numără : greutatea redusă
( în jur de 2 kg ), portabilitatea ( aparatul este fixat pe o curea care se poartă la talie ),
filtrează sângele în afara corpului timp de 24 ore, practic funcţionând permanent, la fel ca
un rinichi natural, timpul câştigat pentru că bolnavul nu mai este imobilizat la pat şi
dependent de centrul de dializă.

Apa
Apa este un element vital pentru toate organismele vii. Toate procesele din organism se
desfăşoară în mediul lichid. O persoană sănătoasă consumă zilnic circa 2 litri lichide. În cazul
afecţiunilor renale, aportul de apă trebuie reglat în funcţie de cantitatea de urină produsă şi eliminată
din corp.
Astfel, o persoană cu afecţiuni renale poate să consume până la 1,4 litri de lichid pe zi, dacă
medicul nu indică o cantitate mai redusă. Aceasta poate să provină din băuturi şi alimente. Starea în
care se consumă lichidele trebuie să fie cât mai pură : apă de izvor, infuzii de plante, fructe şi legume
proaspete, supe cât mi naturale.
Persoanele care reţin apa în corp trebui să fie atente la cantitatea de lichide consumate.

9
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

Unele afecţiuni renale necesită un consum mai mare de apă, pentru a se asigura un flux urinar
mărit. Printre acestea se numără litiaza renală, în care, prin creşterea fluxului urinar se micşorează
concentraţia elementelor din care se formează calculii renali. În infecţiile urinare, debitul urinar
crescut are efect de spălare a agenţilor patogeni.

Dieta
Mai ales în cazul afecţiunilor renale, dieta corectă trebuie întocmită de nutriţionist, în funcţie
de cerinţele organismului, deoarece funcţia renală este deja afectată, iar organismul suferă din cauza
unei proaste gestionări a toxinelor. În întocmirea dietei, trebuie să se ţină cont de câteva reguli de
bază :
- Evitarea proteinelor de origine animală – în urma metabolizării acestora creşte
concentraţia acizilor sulfuric şi fosforic în organism, ceea ce determină scăderea pH-ului
şi acidificarea sângelui.
- Consumul de legume şi fructe – mai ales în stare crudă, acestea contribuie la alcalinizarea
organismului, menţinând echilibrul pH-ului şi protejând rinichii şi căile urinare.
- Reducerea cantităţii de fosfor ( din alimente şi băuturi ) – fosforul atacă inima, rinichii şi
ficatul. Se găseşte în carne, peşte, ouă, ciocolată, băuturile carbogazoase.
- Limitarea consumului de sare – sarea contribuie la retenţia apei în organism şi la creşterea
tensiunii arteriale. Alimentele sărate trebuie evitate ( brânza sărată, conservele, alimentele
afumate ).

ALIMENTAŢIA ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ

- bolnavul este internat în spital
- dietetica ocupă un rol important
- în primele 24-48 h va primi un regim complet fără sare
- este un regim hidric - ceaiuri, compoturi, siropuri - cantitatea de lichide trebuie să fie
egală cu diureza
Alimente permise
- după 48-72 h - se consumă alimente bogate în glucide ( diureza > 1000ml/zi ) : paste
făinoase, orez, zahăr, fructe
- când diureza devine satisfăcătoare, regimul se îmbogăţeşte : supe de zarzavat ( legume
sărace în sodium ), cartofi, pâine fără sare, gălbenuş de ou, marmeladă
- treptat se introduc alimentele cu conţinut protidic mai crescut : laptele degresat, brânza de
vaci, caşul, urda ( proteine şi sodium premise ).
- Apoi se vor introduce :
- peştele de râu;
- carnea fiartă sau friptă;
- făinoasele sub formă de budinci;
- legumele - salate de crudităţi, piureuri, soteuri;
- fructele - crude, salate, coapte, compoturi;
- grăsimi : unt desărat, ulei, smântână, frişcă;
- băuturi : sucuri de fructe, ceaiuri de plante;
- supe – permise - de legume, de făinoase;
10
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

- sosuri – permise – dietetice, fără sare;

- sodiul - în primele 24-48h - regim complet desodat, apoi se permit 3g ( se va
creşte treptat )
Alimente interzise :
- cărnuri grase
- supe de carne şi de oase
- laptele integral, brânzeturile sărate
- mezelurile, afumăturile
- conservele de carne şi peşte
- untura, slănina
- albuşul de ou

ALIMENTAŢIA ÎN GLOMERULONEFRITA CRONICĂ :

Pentru a preveni evoluţia bolii spre insuficienţă renală, trebuie :
- repaus suficient zilnic
- evitarea frigului
- evitarea oricărei infecţii
- regimul : - normocaloric
- normo ( hiper ) protidic – în raport cu pierderile de proteine
- normo ( hiper ) glucidic
- hipolipidic
- hiposodat
Alimente indicate :
- lactate : lapte, brânză de vaci, caş, urdă, iaurt ( sodate în limita cantităţii recomandate )
- carne şi peşte : carne fiartă, friptă, la cuptor, tocată
- ouă - un ou/zi sau 2 albuşuri ( omletă de albuş )
- pâine – albă, fără sare
- făinoase - budinci
- fructe : crude, salate, piureuri, fructe coapte, compoturi
- grăsimi : unt - 5g, ulei - 15g
- băuturi : sucuri de fructe, ceaiuri diuretice
- sodiu : 1-3g/zi ( în funcţie de edeme )
- supe - de legume, de făinoase, borşuri de legume
Alimente interzise :
- carnea grasă
- conservele, afumăturile
- brânzeturile sărate şi grase
- ouăle în cantităţi crescute
- grăsimile sărate, grăsimea, untul
- legumele bogate în sodium : spanac, ştevie, ţelină, leguminoasele uscate, usturoiul
- conservele de legume
- supele de carne grase şi oase
- condimentele iuţi

11
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

ALIMENTAŢIA ÎN INSUFICIENŢA RENALĂ CRONICĂ :

- sunt prezente tulburări ale metabolismului hidroelectrolitic
- acumularea în sânge de produşi de degradare a proteinelor ( uree sanguină crescută )
- regimul : - hipercaloric
- hipoprotidic
- hiperglucidic
- hiperlipidic ( moderat )
- hiposodat ( eventual )
- aportul proteic - 60-80g/zi - când ureea este <80mg/zi
- 60-40g/zi – când ureea tinde să crească
- 20-25g/zi - când ureea creşte mult - se elimină carnea, ouăle; se dă pâine
de secară - 6g%
Alimente permise:
- lapte şi derivate - brânză de vaci, caş, urdă, iaurt ( în limita proteinelor premise )
- carne şi peşte - în limita proteinelor premise - fiartă, friptă, rasol
- ouă - gălbenuşul, albuşul în limita proteinelor premise
- pâine – albă
- făinoase - permise toate
- legume - salate crude, soteuri, piureuri
- fructe - crude, coapte, compoturi
- dulciuri - marmelade, jeleuri, frişcă
- băuturi - permise în general
- sodiu - 2-3g/zi ( în caz de edeme, se reduce la 500mg/zi )
- grăsimi - unt, smântână, frişcă
- condimente - permise aromate
- sosuri - dietetice
Se dau 5-6 mese/zi

ALIMENTAŢIA ÎN LITIAZA RENALĂ

Alimentaţia în litiaza urică
- este asemănătoare cu cea din hiperuricemii
- este o alimentaţie săracă în calorii
- lacto-vegetariană
- alcalinizantă
Alimentaţia în litiaza oxalică
- regim : - hipocaloric
- hipolipidic
- hipoglucidic
- hiperprotidic
- acidifiant
- bogat în lichide
- se vor exclude alimentele bogate în acid oxalic şi oxaligene
Alimente permise :
- laptele în cantitate mică, brânzeturi cu moderaţie
- carnea de vacă slabă, pasăre, porc, iepure
- ouăle sub formă de preparate
- grăsimile – în cantitate redusă
- pâine - în cantitate limitată
- legume : conopidă, varză albă, ciuperci, salată verde, mazăre, ridichi
12
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

- fructe : merele, perele, piersicile, strugurii, gutuile

- dulciurile : cele preparate cu albuş, dulceaţă, zahăr în cantitate limitată
- băuturi : ceaiurile de plante, sucurile de fructe şi legume
- sarea în cantitate limitată
- supe - bulion de carne
- sosuri - numai dietetice
Alimente interzise:
- carne grasă, conserve de carne
- ouăle în cantitate mare
- pâinea şi făinoasele în cantităţi crescute
- grăsimile în cantităţi crescute
- legumele : spanacul, sparanghelul, ştevia, toate legumele bogate în celuloză greu
digerabilă
- fructele : prunele, fragii, smochinele, bananele
- băuturi : ciocolată, cacao, alcool, apele alcaline
- supele de legume sunt interzise
- sosurile nedietetice
Se dau 5-6 mese/zi, cu volum redus
Alimentaţia în litiaza fosfatică
- se exclud alimentele bogate în fosfor ( de obicei sunt bogate şi în calciu )
- regim : hipocaloric
- hipolipidic
- hiperprotidic
- acidifiant
- bogat în lichide
- hiposodat
- lichide suficiente, care împiedică precipitarea sărurilor

Alimente permise :
- laptele în cantitate limitată
- carnea şi peştele slabe - fierte, fripte
- ouăle permise în cantitate limitată, în preparate
- grăsimile : în cantitate limitată
- pâinea albă, intermediară
- făinoasele de orice fel
- legumele : cele cu conţinut scăzut de calciu – sparanghel, mazăre, fasole verde
- fructe : în cantitate redusă - mere, coacăze, afine, prune
- dulciuri : produse zaharoase, biscuiţi
- supele - cele preparate din făinoase, bulion de carne, legume permise
- sosurile dietetice
Alimentele interzise:
- laptele şi brânzeturile
- conservele de peşte, peştele sărat
- gălbenuşul de ou în exces
- pâinea în cantităţi excesive
- leguminoasele uscate, legumele alcaline şi bogate în calciu
- fructele oleaginoase
- ciocolata
Se dau 5-6 mese/zi, de volum redus.
13
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

TERAPII COMPLEMENTARE PENTRU AFECŢIUNILE RENALE

SUPERPLANTE PENTRU RINICHI

Cireşele
Sunt cunoscute şi consumate încă din cele mai vechi timpuri. În siturile arheologice din epoca
bronzului au fost găsiţi sâmburi de cireşe, ceea ce atestă cunoaşterea şi consumul lor foarte timpuriu.
Codiţele de cireşe au efecte puternic diuretice, datorită conţinutului mare în săruri de potasiu
şi flavonoide. Au, de asemeena, şi proprietăţi astringente şi antidiareice, datorită conţinutului bogat
în taninuri, sunt depurative, antifebrile şi antiinflamatorii renale.
Afecţiunile renale care pot fi tratate cu cireşe sunt : litiaza renală, uretrita, nefrita, cistita,
catarul urinar. Pe lângă acestea, pot fi utilizate cu succes şi în alte afecţiuni, cum ar fi : ciclul
menstrual abundent, afecţiuni respiratorii ( tuse, gripă, febră, bronşită, laringită, etc ), şi
cardiovasculare ( insuficienţă cardiacă, arterită, ateroscleroză, hipertensiune arterială, etc ).
Decoctul se obţine prin fierberea unui pumn de codiţe uscate în 600 ml apă, la foc mic, timp
de 10 minute, după care se lasă la infuzat încă 20 minute. Se bea călduţ, între mese, în 3 – 4 reprize.
Are efect deosebit în tratarea durerilor datorate litiazei renale.
Infuzia se obţine dintr-un pumn de codiţe la o cană de apă clocotită, lăsate 10 minute la
infuzat. Se foloseşte şi în bolile de rinichi, dar şi împotriva tusei, a durerilor de stomac, a durerilor
lombare ( lumbago ).
Coada calului
Se foloseşte sub formă de infuzie şi are numeroase efecte benefice, printre care :
- Stoparea hemoragiilor de natură renală sau urinară
- Ajută la funcţionarea normală a rinichilor şi a căilor urinare
- Tratează infecţii ale rinichiului ( nefrita )
- Stimulează circulaţia renală ( baia de şezut )
Infuzia se obţine dintr-o linguriţă de plantă la 1 litru de apă. Se bea câte o cană pe stomacul
gol, de 2-3 ori pe zi.
Decoctul de plantă este folosit pentru băile fierbinţi de şezut.
Ienupărul
Este mai puţin cunoscut, dar foarte eficient. Vinul medicinal din boabe de ienupăr este indicat
în special în infecţiile renale şi ale vezicii urinare, în litiază şi pentru reducerea edemelor.
Printre efectele lui benefice, se numără :
- Dezinfectarea întregului aparat urinar
- Eliminarea apei acumulate în ţesuturi
- Eliminarea reziduurilor acumulate în organism
Vinul de ienupăr se obţine din 50 boabe de ienupă, 1 litru de vin roşu şi 50 ml rachiu. Boabele
se strivesc, se amestecă cu alcoolul şi se pun la fiert pentru 5 minute. Se lasă la temperatura camerei
pentru o săptămână, apoi se strecoară şi se păstrează în sticlă. Se consumă câte 50 ml de vin de trei
ori pe zi, înainte de masă cu o jumătate de oră.

14
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

Mătasea de porumb
Este bogată în săruri de potasiu, cu efect alcalinizat. Se foloseşte în litiaza renală oxalică ( cea
mai frecventă ) şi urică. Nu este recomandată însă în cazul calculilor renali de origine calcică,
deoarece conţine săruri de calciu.
Printre efectele benefice ale mătăsii de porumb se numără :
- Contribuie la eliminarea nisipului şi a pietrelor din rinichi
- Reduce tensiunea arterială de origine renală
- Are efect puternic antiinflamator şi antibacterian, prevenind astfel apariţia cistitei şi
nefritei
- Previne retenţia de apă în organism, prin efectul său puternic diuretic
- Contribuie la eliminarea excesului de acid uric
Se utilizează sub formă de infuzie obţinută dintro linguriţă cu plantă uscată la o cană cu apă.
Se beau două căni zilnic, înainte de maă, timp de 10 zile, urmează 5 zile de pauză, după care se reia
tratamentul.
Strugurii
Sunt indicaţi pentru persoanele care suferă de litiază renală, indiferent de tipul acesteia.
Printre efectele lor benefice se numără :
- Reducerea tensiunii arteriale
- Îmbunătăţirea funcţionării rinichilor şi a căilor urinare
- Previn riscul de formare a cheagurilor în interiorul chisturilor renale şi reduc riscul de
apariţie a hemoragiei
- Întăresc vasele sanguine care irigă rinichii şi contribuie la vindecarea insuficienţei renale

AFECŢIUNI TRATATE PRIN FITOTERAPIE

Edemele – scad foarte repede dacă sunt tratate cu două linguriţe cu rădăcină mărunţită de
osul iepurelui, puse într-o ceaşcă cu apă şi lăsate la macerat peste noapte.
Incontinenţa urinară – se ameliorează dacă este tratată cu băi calde de şezut cu coada-
calului şi codiţa şoricelului.
Incontinenţa urinară – poate fi tratată cu infuzie de creţişoară şi pufuliţă ( câte o cană pe zi
din fiecare, preparate separat ), însoţite de masaj pe abdomenul inferior cu tinctură de traista
ciobanului.
Nisipul la rinichi – se elimină cu ajutorul sucului proaspăt de cartofi sau cu tinctură de urzici.

AFECŢIUNI TRATATE PRIN AROMOTERAPIE

Cistita – poate fi tratată cu ulei de eucalipt, oregano, cimbru, anason, ienupăr, levănţică, pin.
Pietrele la rinichi – pot fi tratate cu ulei de anason, ienupăr, pin.

15
 Nutriţionist Prof. Dr. Veronica Mitescu

GEMOTERAPIE
Afecţiunile aparatului urinar, dar şi genital, pot fi tratate cu mare succes cu o combinaţie de
mai multe extracte :
- Muguri de Fagus sylvatica ( fag ) – stimulează funcţia renală. Este recomandat în litiaza
renală urică, nefrite, obezitate ( tratează retenţia de lichide )
- Mlădiţe de Sequoia gigantea ( arborele de sequoia ) – indicat în hipertrofia prostatei şi
andropauză. Stimulează forţa fizică şi mentală.
- Mlădiţe de iarbă neagră ( Calluna vulgaris ) - poate reduce stările inflamatorii de la
nivelul căilor urinare, ajută la eliminarea calculilor renali.
- Muguri proaspeţi de Merişor ( Vaccinium vitis idaea ) – ajută la ameliorarea
simptomelor din infecţii ale tractului urinar inferior.

ŞTIAŢI CĂ?
- Se poate trăi normal cu un singur rinichi până la 100 de ani. Condiţia este ca în lungul
vieţii să te hidratezi corect şi să reduci consumul de alimente, medicamente şi alte
substanţe toxice.
- Conform unui studiu din SUA, persoanele cu afecţiuni renale cronice sunt sfătuite să
devină vegetariene. Alimentaţia fără carne ajută la eliminarea excesului de fosfor din
corp, previne complicaţiile de natură renală şi prelungeşte viaţa.
- Calculii renali mai mari de 1 cm parcurg foarte rar căile urinare în vederea eliminării fără
complicaţii. De obicei produc blocaje, determinând producerea de inflamaţii şi hemoragii.
- Cel mai mare calcul renal văzut până acum a măsurat 17 cm în diametru, avea forma unei
mingi de golf şi cântărea peste 1 kg. A fost extras prin operaţie abdominală.
- Există persoane ai căror rinichi măsoară aproximtiv 2 cm fiecare. Acestea însă au o
greutate sub cea normală şi sunt dependente de dializă.
- Pierderea rapidă în greutate ( de peste 20 kg ) poate duce la căderea rinichiului ( ptoza
renală ), fiind necesară intervenţia chirurgicală.
- Rinichiul în repaos consumă 8% din oxigenul adus în corp, datorită intensei sale
vascularizări. Din acest motiv, în afecţiunile renale se recomandă evitarea fumatului şi a
consumului de alcool, deoarece acestea reduc cantitatea de oxigen din sânge.

16