CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CHIRURGICALE

LECŢIE TEORETICĂ
SUBIECTUL: Traumatismele şi afecţiunile chirurgicale ale
sistemului uroexcretor. Managementul pacienţilor cu
traumatism renal, urolitiaza la adult conform PCN.

LECŢIE TEORETICĂ
 SUBIECTUL: Traumatismele şi afecţiunile chirurgicale ale
sistemului uroexcretor. Managementul pacienţilor cu traumatism
renal, urolitiaza la adult conform PCN.

1. Metodele de explorare a sistemului uroexcretor.

2. Traumatismele sistemului uroexcretor. Cauzele, clasificarea, manifestările
clinice, asistenţa de urgenţă, principiile de tratament.
Managementul pacienţilor cu traumatism renal conform PCN.
3. Urolitiaza. Definiţie, cauzele. Principiile de tratament.
4. Colica renală. Cauzele, manifestările clinice, asistenţa de urgenţă.
Managementul pacienţilor conform PCN.
5. Cistita. Etiopatogenie, manifestările clinice, principiile de tratament. Îngrijiri
specifice acordate pacientului tematic

Particularităţile anatomo-fiziologice ale aparatului uroexcretor.

Urologia – ştiinţa despre fiziologia şi patologia sistemului urinar şi organelor

genitale masculine.
Sistemul excretor este compus din:
1. Rinichi – organ par abdominal situat retroperitoneal;
2. Uretere- organ par;
3. Vezica urinară;
4. Uretra.
Organele genitale masculine sunt următoarele:
1. Testiculele - sunt situate în:
2. Scrotul - organ par cu forma ouălui cu dimensiuni 5x3 cm;
3. Ductul spermatic – lungimea 30-35cm ;
4. Prostata – 3x4 cm localizată sub vezica urinară;
5. Penis.

1. Metodele de explorări paraclinice şi investigaţiile specifice.

Examinarea bolnavilor cu afecţiuni urologice:

Examen general:
I. Datele subiective:
- Anamneza bolii şi vieţii.
 Datele vor scoate în evidenţă motivele bolnavului care îl aduc la medic:
- Dureri
- Dereglări de micţiune
- Modificări calitative şi cantitative ale urinei etc.

II. Date obiective:

- Inspecţia bolnavului şi excreţiilor prezintă o informaţie preţioasă în stabilirea
diagnosticului. Palparea se face culcat şi apoi ridicat în picioare. Se vor examina zonele
lombare dacă sunt dureroase sau nu. Se atrage atenţia la deformările regiunii lombare şi
părţilor inferioare ale abdomenului. Se va palpa cu atenţie regiunea inghinală pentru a
depista modificările în ganglionii limfatici, sau dacă nu există o hernie.

- Tuşeul rectal şi examinarea vaginului la femei se va face obligator. Tuşeul rectal ste
una din cele mai importante investigaţii în urologie.
În timpul tuşeului rectal se verifică lobii prostatei, la femei se verifică starea vezicii
urinare.
II. Examinări paraclinice a urinei: aspectul macroscopic, analiza generală a
urinei, analizele Neciporenco, Zimniţchii, examenul bacteriologic etc.
III. Explorarea radiologică
1. Renografia reno-vezicală pe gol – este investigaţia primară şi obligatorie în urologie, ce
precede întotdeauna urografia.
2. Urografia intravenoasă – este principala investigaţie radiologică „regina explorării
urinare ”. Ea este o metodă anatomo-funcţională ce prezintă rezultate valoroase:
morfologia şi funcţionarea rinichilor, calicilor, bazinetelor, ureterelor, vezicii urinare.
I/v se administrează o fiolă de substanţă de contrast triiodată – Urografin, Verografin
sau Obiston. Peste 5-10 min., se face examenul radiologic care înregistrează pe 2-3
clişee urografice luate la 5-7 min şi la 12-15 min. de la injectarea substanţei. Ea
demonstrează modul eliminării prin aparatul urinar.
Prin aşa metodă se depistează orice patologie a căilor urinare. A/m trebuie să ştie să
pregătească bolnavul pentru urografie i/v. În acest scop cu 12-18 ore înainte de
investigaţie nu se va da bolnavului nimic de băut. Să fie eliberat intestinal gros printr-un
laxativ ori clisme evacuatoare, 3 zile se va da 2x3 ori în zi fermenţi – Festal, Pancreatin,
Enzistal etc. şi cărbune activat.
3. Tomografia computerizată (TC) – se obţin imagini maxim apropiate de real.
IV. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
V. Investigaţii izotopice – Renograma izotopică, Renoscintigrama - arată indici
preţioşi despre anatomia şi fiziologia renală.
VI. Ultrasonografia (ecografia) rinichilor şi căilor urinare.

VII. Explorarea instrumentală

 1. Cistoscopia – este endoscopia vezicală cu ajutorul cistoscopului cu care se examinează
mucoasa vezicii urinare şi funcţia ei
2. Cateterizarea ureterelor – se utilizează un cistoscop special de cateterizare.
3. Cateterizarea vezicii urinare
4. Litotriţia mecanică endoscopică
5. Puncţii , biopsii renale.
6. Laparascopia în urologie.

2. Traumatismele sistemului uroexcretor. Cauzele, clasificarea, manifestările clinice,

asistenţa de urgenţă, principiile de tratament. Managementul pacienţilor cu
traumatism renal conform PCN.

Traumatismele aparatului urogenital au loc în circa 10-12% din toate traumatismele. Circa 49%
dintre acestea survin în rezultatul traumatismului rutier, 30-35% rezultă din accidente de muncă
şi sport, iar 15-19% dintre ele se produc prin agresiune.
Traumatismele renale

Traumatismele renale se împart în:

- traumatisme închise
- traumatisme deschise

Traumatismele renale închise

Rinichii sînt organe profunde, sînt protejate de un important strat de muşchi, de scheletul
coastelor şi vertebrele toracice şi lombare.
Cauzele:
Traumatismele renale închise reprezintă aproximativ 80-90% din totalul leziunilor traumatice
renale, fiind determinate cel mai frecvent de:
- accidente de circulaţie
- cădere de la înalţime
- accidente sportive
- sau prin agresiune.

Leziunile renale închise se disting după gradul de gravitate:

1. Contuzia, comoţia rinichiului, care pot fi asociate cu hematomul parenchimului renal;
2. Ruptura parenchimului rinichiului fără lezarea bazinetului, calicelor;
3. Ruptura parenchimului rinichiului cu lezarea integrităţii capsulei;
4. Zdrobirea totală a rinichiului;
5. Desprinderea rinichiului.

Manifestările clinice:
 În leziunile renale minime ( contuzie, comoţie, rupturi subcapsulare) starea generală este
puţin modificată deoarece rinichiul sănătos este capabil să preia funcţia rinichiului bolnav. În
acest tip de traumatisme pacientul acuză dureri în regiunea lombară, hematuria se depistează la
80% din accidentaţi care poate fi de la 1-2 zile pînă la cîteva săptămîni, semnul Giordano
(Pasternaţki) este pozitiv. Poate apărea greaţa, voma, pareza intestinului. În caz de formare a
hematomului acuzele sînt mai pronunţate, se ridică temperatura corpului, uneori se palpează
rinichiul dureros şi mărit în volum.
Dacă rinichiul este lezat puternic – ţesuturile perinefrale sînt infiltrate cu sînge şi urina care se
revarsă în continuu. Dacă a fost lezat peritoneul care acoperă rinichiul, se dezvoltă hemoragia
intraperitoneală, deoarece sângele se revarsă în cavitatea peritoneală. În aşa caz se declanşează
şocul traumatic şi şocul hemoragic: hipotensiune, puls slab, accelerat, stare de inconştienţă,
transpiraţii, paloare, sete de aer şi de apă, negru în faţa ochilor.
Asistenţa de urgenţă conform PCN.
1. Accidentatului i se creează o poziţie de securitate.
2. Pe regiunea lombară se aplică punga cu gheaţă.
3. Se administrează remedii hemostatice: sol. Etamsilat (12,5% cu 5 ml sol. fiziologica sau
i/v sau i/m), sol. Ca Cl 10% - 10,0 i/v.
4. Accidentatul se aşează pe brancardă dură şi se transportă la instituţia medicală
specializată unde este examinat minuţios şi stabilit diagnosticul.
Principii de tratament:
În traumatismele renale închise ca contuzia, comoţia sau leziunile renale subcapsulare
tratamentul este numai conservator în repaus absolut:
- Aplicarea pungii cu gheată pe regiunea lombară;
- Administrarea antibioticelor cu scop de profilaxie a infecţiei;
- Administrarea remediilor chimioterapice specifice: Palin, Furadonin, Furaghin,
Norbactrim, 5-NOK, Nevigramon etc.
- Administrarea hemostaticelor: Etamsilat (12,5%- cu sol. fiziologica i/v sau i/m) , sol.
CaCl 10% strict i/v), Acid aminocapronic i/v;
- Cateterizarea vezicală cu cateterul Foley;
- Tratament simptomatic.
Dacă traumatismul a produs distrugeri importante intervenţia chirurgicală este obligatorie.
Sub anestezia generală, se face suturarea rinichiului. Dacă este imposibil se efectuează
nefrectomia (înlăturarea rinichiului).
În traumatism renal se alătură pericolul unei infecţii perirenale. Pot apărea fistule urinare al
căror tratament este deseori foarte dificil.
Traumatismele renale deschise
Sînt produse:
1. De accidente rutiere
2. De arme albe (reci);
3. Prin armă de foc;
Se manifestă prin prezenţa plăgii în regiunea lombară cu semiologia caracteristică:
 1. Dehiscenţa marginilor plăgii;
2. Hemoragie;
3. Dureri pronunţate;
4. Evacuarea de urină prin plagă cu un miros caracteristic.

Conduita a/m este identică cu cea descrisă în Traumatismele renale închise, la care se va adăuga:
- Pe plagă se va aplica pansamentul aseptic;
- În caz de declanşare a şocului se va face terapia antişoc.
- Se va transporta cît mai urgent la instituţia medicală specializată pentru a se aplica
tratament exclusiv chirurgical şi apoi terapia intensivă.

Traumatismele vezicii urinare

Rupturile vezicale pot fi:
1. Deschise
2. Închise
Traumatismele închise ale vezicii urinare
Traumatismele închise ale vezicii urinare intervin ca rezultat al deplasării fragmentelor oaselor
bazinului în fracturarea lor, la lovituri directe, presiuni,
vezică supraplină etc.
În funcţie de nivelul întreruperii integrităţii peretelui vezical pot fi:
1. Intraperitoneale - când conţinutul vezicii urinare se revarsă în cavitatea peritoneală cu
dezvoltarea peritonitei. Apar dureri permanente şi precoce în abdomen, care în timp scurt
capătă un caracter difuz, pe întreg abdomenul (semnele abdomenului acut), cu semne de
peritonită .
2. Extraperitoneale – conţinutul vezicii urinare se revarsă în bazin.
Urina infiltrează ţesuturile cu dezvoltarea flegmonului urinar. Semnul cel mai precoce şi
mai frecvent este durerea în regiunea vezicii urinare care poate iradia în regiunea
perineală, rec, penis. Alt semn caracteristic este dereglarea micţiunii (apar tenesme,
eliminări frecvente în cantităţi mici, imposibilitatea actului de micţiune, eliminarea
sângelui în picături în loc de urină, lipsa urinei). La palparea peretelui anterior al
abdomenului se determină tensionare suprapubiană.
Asistenţa de urgenţă
1. În caz de declanşare a abdomenului acut a/m va urma tactica identică (vezi abdomen
acut.
2. Se recomandă aplicarea sondei nazogastrice continue şi a sonde vezicale continue.
3. Local se aplică punga cu gheaţă
4. Se transportă în instituţia curativă specializată
Tratamentul este chirurgical de urgenţă. În cazul leziunilor intraperitoneale se efectuează
laparatomia cu suturarea defectului, sanarea cavităţii abdominale şi aplicarea epicistostomei la
bărbaţi (la femei vezica este drenată prin uretră).
În cazul leziunilor extraperitoneale se depistează defectul vezicii urinare şi se suturează în două
straturi cu aplicarea de epicistostomă.

Traumatismele deschise ale vezicii urinare

Plăgile vezicale sînt produse cu arme reci, arme de foc. Adesea evoluează mai dificil, deoarece
sînt asociate cu leziunea intestinului. Sînt caracteristice tenesmele.
Are loc eliminarea sîngelui, urinei, materiilor fecale din plagă.

Asistenţa de urgenţă este cea de mai sus, doar că se adaugă aplicarea pansamentului pe plagă.
Tratamentul este chirurgical de urgenţă.

Traumatismele uretrei
Ruptura uretrei: apare în fracturile oaselor bazinului cu deplasării mari a fragmentelor osoase,
în lovituri directe.
Manifestările clinice: accidentatul acuză dureri în regiunea uretrei, micţiuni dureroase, disurie,
absenţa urinei sau urina se elimină cu picături de sânge. Inspecţia denotă tumefiere, uneori
echimoze, eliminarea sîngelui din uretră în formă de cheag.
Asistenţa de urgenţă – este exclusă cateterizarea vezicii urinare. Dacă vezica urinară este
supraplină se va face puncţia suprabubiană. Se transportă bolnavul de urgenţă în staţionar.
Tratamentul: chirurgical de urgenţă în 2 timpi. Mai întâi se face drenarea vezicii urinare.
Suturarea şi plastia uretrei se amână pe mai târziu cu scop de profilaxie a infecţiei.

3. Urolitiaza. Definiţie, cauzele. Principiile de tratament.

Urolitiaza – prezenţa în parenchimul renal sau în căile urinare a calculilor.

Nefrolitiaza – prezenţa calculilor în rinichi.
Litiaza aparatului urinar este una dintre cele mai frecvente patologii, fiind consemnată încă
din antichitate şi continuând să fie o problemă majoră de sănătate publică atât prin incidenţa în
creştere cât şi prin afectarea preponderentă a unui segment de vârstă tânăr, social activ. Litiaza
renală apare mai des la bărbaţi decât la femei, raportul fiind 3:1, la vârsta de 30-50 ani. Mai rar
se identifică la bătrîni şi copii.
Factorii de risc ai litiazei urinare:
1. Factorii metabolici – dereglări ale metabolismului adesea se transmit prin ereditate şi sînt
calificaţi ca factori de risc primordial;
2. Factorii de mediu – geografici, alimentari, aport lichidian insuficient;
3. Factorii de organ – staza urinară şi infecţii urinare;
4. Factorii anatomici – anomaliile renouretrale contribuie la formarea de calculi prin
dereglarea evacuării normale a urinei şi formarea stazei de urinare
 5. Factorii medicamentoşi – medicamente care favorizează formarea de calculi;
În funcţie de compoziţia chimică a calculilor, se deosebesc 3 tipuri de litiază:
1. Litiază anorganică (calculi minerali): oxalaţi, fosfaţi, carbonaţi;
2. Litiază organică: litiază urică (acid uric), litiază cistinică,
3. Litiază mixtă.
Această afecţiune poate să nu dea multă vreme nici un semn alarmant sau chiar toată
viaţa, fiind diagnosticată cu ocazia unor explorări ecografice sau radiologice. Adesea însă
decurge cu o simptomatologie evidentă chiar de la începutul formării calculilor, evoluând cu
complicaţii grave.
Prezenţa sau absenţa semnelor clinice depinde de mai mulţi factori:
- Calcul fixat sau mobil;
- Prezenţa sau absenţa obstacolului sau iritaţiei provocate de calcul;
- Mărimea şi localizarea calculului;
Calculii pot să evolueze de la precipitate extrem de fine (nisip renal) până la calculi foarte
mari sau coraliformi care ocupă tot bazinetul şi calicele. Nisipul şi calculii mici se elimină uşor
cu fluxul urinar. Calculii ceva mai mari declanşează colici renoureterale violente permanent
sesizate de bărbaţi şi rareori de femei, datorită diferenţei structurale a uretrei (la femei uretra este
scurtă 4 cm). Uneori calculii ramîn în vezica urinară precipitând alte săruri devenind şi mai
mari.
Dacă calculii ating anumite dimensiuni în calice şi bazinete ori pe ureter de unde nu se pot mişca
declanşează o serie de tulburări extrem de grave ce necesită tratament chirurgical. Prezenţa
îndelungată a calcului în rinichi poate produce atrofia parenchimului renal sau asocierea
infecţiei. Obturarea ureterului prin calcul provoacă dezvoltarea hidronefrozei, iar infectarea –
dezvoltarea pielonefritei.

Principii de tratament
Tratamentul litiazei urinare poate fi:
- Conservator;
- Chirurgical;
- Profilactic.
Tratament de urgenţă necesită nu atît litiaza ca atare, cît complicaţiile sale, în special:
- Colica renală;
- Anuria obstructivă;
- Pielonefrita acută obstructivă.
Tratamentul conservator este indicat în litiază cu eliminare spontană a calculilor, de obicei mai
mici de 5 mm, calculii neobstructivi de acid uric sau cistină.
1. Se recomandă un regim alimentar anumit în dependenţă de compoziţia chimică a
calculului:
- În litiază de fosfaţi – se exclude laptele, oule, legumele, merele, pere.
 - În litiază urică – se exclude carnea, mai ales carnea tînără şi viscerele, afumături,
conserve de legume şi carne. Se recomandă: lapte, multe zarzavaturi, legume, fructe.
Se interzice cafeaua, cacao, ceaiul, ciuperci, brînză.
- În litiază oxalică – se exclude zahărul, fasolea, mazărea, pătrunjelul, morcov, spanac,
sfeclă, ceai, fructe, căpşuni, fragi, coacăză.
2. Se administrează medicaţia ce favorizează eliminarea calculilor: Ciston, Shilingtong;
Urinex, Fitolizină (pastă dizolvă în 0,5 pahar de apă).
3. Medicaţia spasmolitică: No-Spa, Baralgin;
4. Cura de diureză: aport de lichid zilnic;
5. Se recomandă de a evita pierderile de lichide prin transpiraţii, expunerea la soare, regim
activ (evitarea imobilizării la pat, a modului sedentar de viaţă);
6. Tratament balnear: Jeleznovodsc, Esentuchi, Slănic-Moldova.
7. Litotriţia extracorporală sub acţiunea undelor de şoc cu ESWL.
Litotritor extracorporal
Tratamentul chirurgical - scopul este înlăturarea calculului.
Indicaţii pentru tratamentul chirurgical:
- litiaza urinară obstructivă cu afectarea rinichiului;
- litiaza urinară simptomatică cu persistenţa durerilor, hematuriei, pielonefritei
secundare.
Se aplică tehnici chirurgicale clasice şi moderne: pielolitotomia, ureterolitotomia, nefrectomia,
metode endoscopice cu litotriţie intracorporală etc.
4. Colica renală. Cauzele, manifestările clinice, asistenţa de urgenţă.
Managementul pacienţilor conform PCN.

Colica renală
Semnul clinic major în colica renală este durerea care începe de obicei brusc, la un efort fizic,
ridicarea greutăţilor, mers cu trăsura, maşina, consumul unei cantităţi mari de lichide sau în a 2-a
jumătate a nopţii. Durerea este intensă, colicativă provocată de un calcul migrator. Iniţial este
localizată în regiunea lombară cu iradiere de-a lungul ureterului: în abdomen, în regiunea
inghinală, la bărbaţi în testicul, în glandul penisului; la femei – în labiile mari. Durata este
variabilă, de la cîteva secunde pînă la ore sau chiar zile, asociată cu perioade de acalmie. Durerea
nu depinde de poziţia bolnavului, cedează doar după expulzarea calculului sau dacă ultimul îşi
reia poziţia iniţială.
Bolnavul devine agitat, îşi schimbă des poziţia, faţa este suferindă. Uneori se constată T0 înaltă,
greaţă, vomă, cefalee, constipaţie sau diaree. Palparea abdomenului este foarte dureroasă.
Din partea sistemului uroexcretor se semnalează:
- Hematuria totală sau macrohematuria;
- Piuria – aproape permanent însoţeşte colica renală ca semn a prezenţei inflamaţiei.
- Prezenţa sărurilor în urină.
- Disuria
 - Semnul Giordano (Pasternaţki) este pozitiv în partea afectată.
Asistenţa de urgenţă:
1. Consilierea pacientului;
2. Repaus fizic absolut;
3. Suprimarea sindromului algic prin:
- Administrarea antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sol. Analgin 50% -2,0+sol.
Dimedrol 1%-2,0; sol. Ketanol 2,0, sol. Togesic 2,0; sol. Diclofenac 5,0;
- Administrează remediilor antispastice: sol. Papaverină 2,0, sol. No-spa 2,0; sol.
Platifilină 2,0.
- Un efect benefic se realizează prin administrarea remediilor cu acţiune combinată:
sol. Baralgină 5,0; sol. Piafen, sol. Spasghin.
- Administrarea anticolinergicului cu efect spasmolitic sol. Atropină sulfat 0,1 %- 1,0.
- Dacă durerea nu cedează se administrează preparatele opiacee:sol. Tramadol; s/c sol.
Promedol 2%-1,0; Fortral i/v.
4. Cu scop adjuvant se utilizează substanţe fititerapeutice: Fitolizină, Urolesan, Ciston,
Cistenal, Shilingtong etc.
5. Se aplică termoforul cald pe regiunea lombară sau se face o baie caldă cu cufundarea
acestei regiuni în apă pe 15-20 minute.
Dacă aceste intervenţii nu sînt eficiente pacientul se internează în staţionar. După examinare şi
stabilirea diagnosticului se va recurge la:
1. Infiltrarea anestetică cu sol. Novocaină 0,5% a cordonului spermatic;
2. Instalarea sistemei pentru perfuzii;
3. Se repetă administrarea analgezicelor şi spasmoliticelor, a terapiei adjuvante.
4. Dacă se presupune o infecţie se indică antibioterapia.
5. Nu se dau bolnavului băuturi abundente atât timp cât calculul nu este eliminat. Dacă
calculul s-a deplasat se da să bea multe lichide: infuzii calde de mătasă de păpuşoi,
măcieş, urechea ursului, troscot, rădăcini de pătrunjel.
6. Se recomandă un regim alimentar anumit în dependenţă de compoziţia chimică a
calcului:
7. Dacă accesele nu cedează se aplică tratament chirurgical. (vezi mai sus).

6. Cistita. Etiopatogenie, manifestările clinice, principiile de tratament.

Cistita- este inflamaţia vezicii urinare. Una dintre cele mai răspândite afecţiuni
urologice. Mai des se întîlneşte la femei (particularităţi – uretra e mai scurtă şi uşor pătrunde
infecţia transuretral).
Agenţii patogeni: E. Coli, Proteus mirabelis, P. vulgaris, Stafilococul, Streptococul,
Chlamidia, Fungi, Viruşi etc. Infecţia pătrunde în vezica urinară cel mai des pe calea
ascendentă urogenă, hematogenă din alt focar din organism, prin manevre endoscopice etc.
Factorii predispozanţi:
1. Suprarăcirea organismului generală sau locală (aşezarea pe sol rece, etc).
2. La barbaţi: ca rezultat al adenomului de prostată.
3. Sricturi ale uretrei cu stază urinară;
4. Calculi ai vezicii urinare;
 Cistita este:
- Acută;
- Cronică.

Cistita acută – boala începe pe neaşteptare cu micţiuni frecvente, mai apoi apar
durerile în timpul micţiunii, (disuria), micţiuni false. Durerile se localizează în partea inferioară
a abdomenului. În urină se observă hematuria mai ales la sfârşitul micţiunii. Des este evidenţiată
piuria.
Diagnosticul:
- Datele subiective şi obiective;
- Analiza generală a urinei – se depistează bacterii, leucocite, eritrocite, mucozităţi,
epiteliu;
- Analiza Neciporenco;
- Analiza bacteriologică –însămînţarea urinei pe medii nutritive cu obţinerea tipului
florei patologice şi a antibiogramei.
Cistoscopia – este interzisă în perioada acută.
Principii de tratament:
1. Antibioterapia: Levomicetină, Levoximed, Ghentamicină, Norfloxacină, Doxiciclină;
2. Chimioterapia antibacterială: Nevigromon, 5- Noc (Nitroxalin), Palin, Norbactrim,
Furadonin, Furagin, Urotractin, Biseptol,
3. Remedii Spasmolitice: No-spa, sol. Papaverină.
4. Remedii AINS general şi local în supozitoare: Diclofenac, Dicloberl, Indometacină,
Ibuprofen, Ketoprofen, Nimesil;
5. Supozitoare cu Beladonă, Anestezină;
6. Băi calde pe şezut cu infuzie de: romaniţă, coajă de stejar, rostopască (cistotel), KMnO4,
salvie.
7. Aplicarea căldurii uscate: sare, tărâţe, făină de păpuşoi, nisip. Toate acestea trebuiesc
încălzite bine;
8. Dieta strictă Nr.7;
9. Băuturi în cantităţi mari- infuzii de macieş, matasă de păpuşoi, rădăcină de pătrunjel, cori
de harbuz proaspăt,ceai de flori tei, etc.
10. Preparate antibacteriene şi uroantiseptice – Urolesan, Fitolizin, Ciston, Shilingtong,
Urinex;
11. Însănătoşirea apare peste 1-2 săptămâni.

Cistita cronică – de regulă este secundară (primară nu se întâlneşte). Ea este ca urmare a cistitei
acute netratate, adenomului de prostată, cancerului de prostată, strictura uretrei. Poate decurge
foarte îndelungat şi dificil.
Manifestările clinice: are loc alternarea semnelor acute cu perioade de remisie.
Tratamentul: este înlăturarea cauzei ce duce la cistita cronică şi tratamentul cistitei acute.