URGENȚE ALE

APARATULUI
UROEXCRETOR.
 Planul lecţiei:

1.Traumatismele sistemului uroexcretor. Cauzele, clasificarea, manifestările

clinice, asistenţa de urgenţă, principiile de tratament.

Managementul pacienţilor cu traumatism renal conform PCN.

3.Urolitiaza. Definiţie, cauzele.

4.Colica renală. Cauzele, manifestările clinice, asistenţa de urgenţă.

Managementul pacienţilor conform PCN.

5.Cistita. Etiopatogenie, manifestările clinice,asistența medicală.

 Particularităţile anatomo-fiziologice ale
aparatului uroexcretor:

Urologia – ştiinţa despre fiziologia şi patologia

sistemului urinar şi organelor genitale masculine.
Sistemul excretor este compus din:
1.Rinichi – organ par abdominal situat retroperitoneal;
2.Uretere - organ par;
3.Vezica urinară;
4.Uretra.
 Particularităţile anatomo-fiziologice ale
aparatului uroexcretor.

Organele genitale masculine sunt următoarele:

1.Testiculele - sunt situate în:
2.Scrotul - organ par cu forma ouălui cu dimensiuni 5x3 cm;
3.Ductul spermatic – lungimea 30-35cm ;
4.Prostata – 3x4 cm localizată sub vezica urinară;
5.Penis.
 1. Metodele de explorări paraclinice şi
investigaţiile specifice:

Examinarea bolnavilor cu afecţiuni urologice:

Examen general:
I. Datele subiective:
-Anamneza bolii şi vieţii.
Datele vor scoate în evidenţă motivele bolnavului care îl aduc la medic:
-Dureri
-Dereglări de micţiune
-Modificări calitative şi cantitative ale urinei etc.
2. Traumatismele sistemului uroexcretor. Cauzele, clasificarea,
manifestările clinice, asistenţa de urgenţă, principiile de
tratament. Managementul pacienţilor cu traumatism renal
conform PCN.

• Traumatismele aparatului urogenital au loc în

circa 10-12% din toate traumatismele. Circa
49% dintre acestea survin în rezultatul
traumatismului rutier, 30-35% rezultă din
accidente de muncă şi sport, iar 15-19% dintre
ele se produc prin agresiune.
 Traumatismele renale:

Traumatismele renale se împart în:

-traumatisme închise;
-traumatisme deschise.
 Traumatismele renale închise:

• Rinichii sînt organe profunde, sînt protejate de

un important strat de muşchi, de scheletul
coastelor şi vertebrele toracice şi lombare.
 Cauzele:

Traumatismele renale închise reprezintă aproximativ 80-90% din

totalul leziunilor traumatice renale, fiind determinate cel mai
frecvent de:
-accidente de circulaţie;
-cădere de la înălţime;
-accidente sportive;
-sau prin agresiune.
 Leziunile renale închise se disting după
gradul de gravitate:

1. Contuzia, comoţia rinichiului, care pot fi asociate cu

hematomul parenchimului renal;
2. Ruptura parenchimului rinichiului fără lezarea bazinetului,
calicelor;
3. Ruptura parenchimului rinichiului cu lezarea integrităţii
capsulei;
4. Zdrobirea totală a rinichiului;
5. Desprinderea rinichiului.
 Manifestările clinice:

În leziunile renale minime ( contuzie, comoţie,

rupturi subcapsulare) starea generală este puţin
modificată deoarece rinichiul sănătos este capabil să
preia funcţia rinichiului bolnav. În acest tip de
traumatisme pacientul acuză dureri în regiunea lombară,
hematuria se depistează la 80% din accidentaţi care
poate fi de la 1-2 zile pînă la cîteva săptămîni, semnul
Giordano (Pasternaţki) este pozitiv.
 Manifestările clinice:

Poate apărea greaţa, voma, pareza intestinului. În

caz de formare a hematomului acuzele sînt mai
pronunţate, se ridică temperatura corpului, uneori se
palpează rinichiul dureros şi mărit în volum.
Dacă rinichiul este lezat puternic – ţesuturile perinefrale
sînt infiltrate cu sînge şi urina care se revarsă în continuu.
 Manifestările clinice:

Dacă a fost lezat peritoneul care acoperă rinichiul, se

dezvoltă hemoragia intraperitoneală, deoarece sângele se
revarsă în cavitatea peritoneală. În aşa caz se declanşează
şocul traumatic şi şocul hemoragic: hipotensiune, puls slab,
accelerat, transpiraţii, paloare, sete de aer şi de apă, negru în
faţa ochilor.
 Asistenţa de urgenţă conform PCN.

1. Accidentatului i se creează o poziţie de securitate.

2. Pe regiunea lombară se aplică punga cu gheaţă.
3. Se administrează remedii hemostatice: sol. Etamsilat (12,5%
cu 5 ml sol. fiziologica sau i/v sau i/m), sol. Ca Cl 10% - 10,0
i/v.
4. Accidentatul se aşează pe brancardă dură şi se transportă la
instituţia medicală specializată unde este examinat minuţios şi
stabilit diagnosticul.
 Traumatismele renale deschise:

Sînt produse:
 Traumatismele renale deschise:

Se manifestă prin prezenţa plăgii în regiunea lombară cu semiologia

caracteristică:
1.Dehiscenţa marginilor plăgii;
2.Hemoragie;
3.Dureri pronunţate;
4.Evacuarea de urină prin plagă cu un miros caracteristic.
 Traumatismele renale deschise:

Conduita a/m este identică cu cea descrisă în Traumatismele renale

închise, la care se va adăuga:
-Pe plagă se va aplica pansamentul aseptic;
-În caz de declanşare a şocului se va face terapia antişoc;
-Se va transporta cît mai urgent la instituţia medicală specializată
pentru a se aplica tratament exclusiv chirurgical şi apoi terapia
intensivă.
Traumatismele vezicii urinare:

Rupturile vezicale pot fi:

Deschise Închise
 Traumatismele închise ale
vezicii urinare :

• Traumatismele închise ale vezicii urinare intervin ca

rezultat al deplasării fragmentelor oaselor bazinului în
fracturarea lor, la lovituri directe, presiuni, vezică
supraplină etc.
 Traumatismele închise ale vezicii
urinare:

În funcţie de nivelul întreruperii integrităţii peretelui vezical pot

fi:
1.Intraperitoneale - când conţinutul vezicii urinare se revarsă în
cavitatea peritoneală cu dezvoltarea peritonitei. Apar dureri precoce
şi permanente în abdomen, care în timp scurt capătă un caracter
difuz, pe întreg abdomenul (semnele abdomenului acut), cu semne
de peritonită .
 Traumatismele închise ale vezicii
urinare:

2. Extraperitoneale – conţinutul vezicii urinare se revarsă în bazin.

Urina infiltrează ţesuturile cu dezvoltarea flegmonului urinar.
Semnul cel mai precoce şi mai frecvent este durerea în regiunea
vezicii urinare care poate iradia în regiunea perineală, rect, penis.
Alt semn caracteristic este dereglarea micţiunii (apar tenesme,
eliminări frecvente în cantităţi mici, imposibilitatea actului de
micţiune, eliminarea sângelui în picături în loc de urină, lipsa
urinei). La palparea peretelui anterior al abdomenului se determină
tensionare suprapubiană.
 Asistenţa de urgenţă:

1. În caz de declanşare a abdomenului acut a/m va urma

tactica identică (vezi abdomen acut chirurgical).
2. Se recomandă aplicarea sondei nazogastrice continue
şi a sonde vezicale continue.
3. Local se aplică punga cu gheaţă.
4. Se transportă în instituţia curativă specializată.
 Traumatismele deschise ale vezicii
urinare:

Plăgile vezicale sînt produse cu arme reci, arme de foc.

Adesea evoluează mai dificil, deoarece sînt asociate cu leziunea
intestinului. Sînt caracteristice tenesmele. Are loc eliminarea
sîngelui, urinei, materiilor fecale din plagă.
Asistenţa de urgenţă este cea de mai sus, doar că se adaugă
aplicarea pansamentului pe plagă.
Tratamentul este chirurgical de urgenţă.
 Traumatismele uretrei:

Ruptura uretrei: apare în fracturile oaselor bazinului cu

deplasării mari a fragmentelor osoase, în lovituri directe.
Manifestările clinice: accidentatul acuză dureri în regiunea
uretrei, micţiuni dureroase, disurie, absenţa urinei sau urina se
elimină cu picături de sânge.
Inspecţia denotă tumefiere, uneori echimoze, eliminarea sîngelui
din uretră în formă de cheag.
 Traumatismele uretrei:

Asistenţa de urgenţă – este exclusă cateterizarea vezicii urinare.

Dacă vezica urinară este supraplină se va face puncţia
suprabubiană. Se transportă bolnavul de urgenţă în staţionar.
Tratamentul: chirurgical de urgenţă în 2 timpi. Mai întâi se face
drenarea vezicii urinare. Suturarea şi plastia uretrei se amână pe
mai târziu cu scop de profilaxie a infecţiei.
3. Urolitiaza. Definiţie, cauzele. Principiile
de tratament.

Urolitiaza – prezenţa în parenchimul renal sau în căile urinare a

calculilor.
Nefrolitiaza – prezenţa calculilor în rinichi.
Litiaza aparatului urinar este una dintre cele mai frecvente
patologii, fiind consemnată încă din antichitate şi continuând să fie
o problemă majoră de sănătate publică atât prin incidenţa în
creştere cât şi prin afectarea preponderentă a unui segment de
vârstă tânăr, social activ. Litiaza renală apare mai des la bărbaţi
decât la femei, raportul fiind 3:1, la vârsta de 30-50 ani. Mai rar se
identifică la bătrîni şi copii.
Factorii de risc ai litiazei urinare:

1. Factorii metabolici – dereglări ale metabolismului adesea se transmit

prin ereditate şi sînt calificaţi ca factori de risc primordial;
2. Factorii de mediu – geografici, alimentari, aport lichidian
insuficient;
3. Factorii de organ – staza urinară şi infecţii urinare;
4. Factorii anatomici – anomaliile renouretrale contribuie la formarea
de calculi prin dereglarea evacuării normale a urinei şi formarea
stazei de urinare;
5. Factorii medicamentoşi – medicamente care favorizează formarea de
calculi.
 Urolitiaza:

În funcţie de compoziţia chimică a calculilor, se

deosebesc 3 tipuri de litiază:
1.Litiază anorganică (calculi minerali): oxalaţi, fosfaţi, carbonaţi;
2.Litiază organică: litiază urică (acid uric), litiază cistinică,
3.Litiază mixtă.
 Urolitiaza:

Această afecţiune poate să nu dea multă vreme nici un semn alarmant

sau chiar toată viaţa, fiind diagnosticată cu ocazia unor explorări ecografice
sau radiologice. Adesea însă, decurge cu o simptomatologie evidentă chiar de
la începutul formării calculilor, evoluând cu complicaţii grave.

Prezenţa sau absenţa semnelor clinice depinde de mai mulţi factori:

-Calcul fixat sau mobil;
-Prezenţa sau absenţa obstacolului sau iritaţiei provocate de calcul;
-Mărimea şi localizarea calculului.
 Urolitiaza:

Calculii pot să evolueze de la precipitate extrem de fine

(nisip renal) până la calculi foarte mari sau coraliformi care
ocupă tot bazinetul şi calicele. Nisipul şi calculii mici se elimină
uşor cu fluxul urinar. Calculii ceva mai mari declanşează colici
renoureterale violente permanent sesizate de bărbaţi şi rareori de
femei, datorită diferenţei structurale a uretrei (la femei uretra este
scurtă 4 cm). Uneori calculii rămîn în vezica urinară precipitând
alte săruri devenind şi mai mari.
 Urolitiaza:

Dacă calculii ating anumite dimensiuni în calice şi bazinete

ori pe ureter de unde nu se pot mişca declanşează o serie de
tulburări extrem de grave ce necesită tratament chirurgical.
Prezenţa îndelungată a calculului în rinichi poate produce atrofia
parenchimului renal sau asocierea infecţiei. Obturarea ureterului
prin calcul provoacă dezvoltarea hidronefrozei, iar infectarea –
dezvoltarea pielonefritei.
4. Colica renală. Cauzele, manifestările clinice, asistenţa de urgenţă.
Managementul pacienţilor conform PCN.

Colica renală:
Semnul clinic major în colica renală este durerea care începe
de obicei brusc, la un efort fizic, ridicarea greutăţilor, mers cu
trăsura, maşina, consumul unei cantităţi mari de lichide sau în a
2-a jumătate a nopţii. Durerea este intensă, colicativă provocată
de un calcul migrator.
Iniţial este localizată în regiunea lombară cu iradiere de-a lungul
ureterului: în abdomen, în regiunea inghinală, la bărbaţi în
testicul, în glandul penisului; la femei – în labiile mari.
 Colica renală:

 Durata este variabilă, de la cîteva secunde pînă la ore sau chiar

zile, asociată cu perioade de acalmie. Durerea nu depinde de
poziţia bolnavului, cedează doar după expulzarea calculului
sau dacă ultimul îşi reia poziţia iniţială.
 Bolnavul devine agitat, îşi schimbă des poziţia, faţa este
suferindă. Uneori se constată T0 înaltă, greaţă, vomă, cefalee,
constipaţie sau diaree. Palparea abdomenului este foarte
dureroasă.
 Colica renală:

Din partea sistemului uroexcretor se semnalează:

-Hematuria totală sau macrohematuria;
-Piuria – aproape permanent însoţeşte colica renală ca semn a
prezenţei inflamaţiei;
-Prezenţa sărurilor în urină;
-Disuria;
-Semnul Giordano (Pasternaţki) este pozitiv în partea afectată.
 Asistenţa de urgenţă:

1. Consilierea pacientului;
2. Repaus fizic absolut;
3. Suprimarea sindromului algic prin:
- Administrarea antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sol.
Analgin 50% -2,0+sol. Dimedrol 1%-2,0; sol. Ketanol 2,0, sol.
Togesic 2,0; sol. Diclofenac 3,0;
- Administrează remediilor antispastice: sol. Papaverină 2,0,
sol. No-spa 2,0; sol. Platifilină 2,0.
 Asistenţa de urgenţă:

- Un efect benefic se realizează prin administrarea remediilor cu

acţiune combinată: sol. Baralgină 5,0; sol. Piafen, sol. Spasghin.
- Administrarea anticolinergicului cu efect spasmolitic sol. Atropină
sulfat 0,1 %- 1,0.
- Dacă durerea nu cedează se administrează preparatele opiacee:sol.
Tramadol; s/c sol. Promedol 2%-1,0; Fortral i/v.
4. Cu scop adjuvant se utilizează substanţe fitoterapeutice: Fitolizină,
Urolesan, Ciston, Cistenal, Shilingtong etc.
5. Se aplică termoforul cald pe regiunea lombară sau se face o baie
caldă cu cufundarea acestei regiuni în apă pe 15-20 minute.
 Dacă aceste intervenţii nu sînt eficiente pacientul se internează în staţionar.
După examinare şi stabilirea diagnosticului se va recurge la:
1.Infiltrarea anestetică cu sol. Novocaină 0,5% a cordonului spermatic;
2.Instalarea sistemei pentru perfuzii;
3.Se repetă administrarea analgezicelor şi spasmoliticelor, a terapiei adjuvante;
4.Dacă se presupune o infecţie se indică antibioterapia;
5.Nu se dau bolnavului băuturi abundente atât timp cât calculul nu este eliminat.
Dacă calculul s-a deplasat se dă să bea multe lichide: infuzii calde de mătase de
păpuşoi, măcieş, urechea ursului, troscot, rădăcini de pătrunjel;
6.Se recomandă un regim alimentar anumit în dependenţă de compoziţia chimică a
calcului;
7.Dacă accesele nu cedează se aplică tratament chirurgical. (vezi mai sus).
 5. Cistita. Etiopatogenie, manifestările
clinice, principiile de tratament.

Cistita- este inflamaţia vezicii urinare. Una dintre cele mai

răspândite afecţiuni urologice. Mai des se întîlneşte la femei
(particularităţi – uretra e mai scurtă şi uşor pătrunde infecţia
transuretral).
Agenţii patogeni: E. Coli, Proteus mirabelis, P. vulgaris,
Stafilococul, Streptococul, Chlamidia, Fungi, Viruşi etc. Infecţia
pătrunde în vezica urinară cel mai des pe calea ascendentă
urogenă, hematogenă din alt focar din organism, prin manevre
endoscopice etc.
 Tratamentul:

Se dezgoleşte larg glandul penisului, se spală bine

cu apă caldă şi săpun se fac băiţe cu infuzie de muşeţel,
KmnO4 sau sol Furacilină. Apoi se aplică comprese cu
liniment de Sintomicină, Levomecol. Se poate presura
pulbere de Streptocid ori antibiotice. Se aplică comprese.
Procedura se repetă de 3-4 ori în zi pe parcursul a 3-4
zile.

Educaţia pentru sănătate este respectarea igienei

personale.