Urgentele neurologice

PLANUL LECȚIEI:
 Pacientul inconştient. Noţiune, cauze,
managementul pacientului inconştient.
 Accident vascular cerebral, semnele clinice,
asistenţa de urgenţă
 Sindromul convulsiv, cauzele, semnele clinice,
asistenţa de urgenţă.
 Rău de transport, semnele clinice, asistenţa de
urgenţă.
Prin conştienţă înţelegem păstrarea
stării de veghe care permite orientarea
unei persoane asupra propriei identităţi
(cine este?), asupra locului şi a timpului
în care se află (păstrarea clarităţii minţii
prin care o persoană este orientată auto
şi allopsihic).
Cauzele:
EVALUAREA PACIENTULUI INCONŞTIENT
O evaluare rapidă neurologică este cheia tratamentului adecvat:
– stabilizatea pacientului (resuscitarea şi tratamentul de urgenţă)
– evaluare clinică (patru etape)
– anamneza
– examen obiectiv general
– stabilirea nivelului de conştienţă CGS
– identificarea activităţii trunchiului cerebral
– pattern respirator – excursii globilor oculari
– răspuns motor
 PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI
INCONŞTIENT Treaptă I
• Asiguraţi securitatea medicului (salvatorului) şi pacientului
Treaptă II
• Controlaţi reacţia pacientului:
- loviţi-l uşor pe umăr şi întrebaţi-l suficient de tare: “Cum vă
simţiţi?”

Treaptă III
• Dacă observaţi vreo reacţie (răspunsul sau mişcarea pacientului): 
atunci nu mişcaţi pacientul (dacă nu se află în pericol), examinaţi
condiţiile în jurul pacientului, obţineţi informaţia necesară
 efectuaţi examenul primar
 continuu apreciaţi condiţiile în jurul pacientului
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT •
Dacă pacientul nu reacţionează :
 faceţi apel primar către serviciul de urgenţă
 deschideţi căile respiratorii superioare ale pacientului: efectuaţi
hiperextensia capului şi luxarea anterioară a mandibulei
• Notă: în caz de traumatism - se efectueză numai luxarea anterioară
a mandibulei
Treaptă IV • Apreciaţi prezenţa respiraţiei privind, ascultând şi
simţând până la 10 sec înainte de a hotărî este prezentă sau nu
respiraţia
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT
Treaptă V • Dacă pacientul respiră:
 puneţi pacientul în poziţia laterală de siguranță
 controlaţi permiabilitatea căilor respiratorii
 treceţi la evaluarea circulaţiei
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT
• Dacă pacientul nu respiră :
 puneţi pacientul pe spate, dacă nu este în această poziţie
 îndepărtaţi orice obstacole vizibile din cavitatea bucală , inclusiv
protezele dentare, care se mişcă, cele fixate bine – lăsaţi-le
 faceţi 2 respiraţii efective salvatoare, care duc la mişcarea cutiei
toracice
 asiguraţi hiperextensia capului şi luxarea anterioară a mandibulei
 la suspecţie traumatismului sau în comă survenită fără martori:
aplicarea atelei cervicale și imobilizarea pe scândura lungă
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT
 Dacă însă aveţi dificultăţi în efectuarea respiraţiei efective:
• repetaţi controlul cavităţii bucale şi îndepărtaţi orice obstacol
• verificaţi dacă este adecvată hiperextensia capului şi luxarea
anterioară a mandibulei
• efectuaţi 5 încercări, pentru a realiza 2 respiraţii effective
 Chiar dacă nu a-ţi reuşit să le efectuaţi, treceţi la evaluarea circulaţiei
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT
Treaptă VI • Apreciaţi la pacientul semnele de prezenţă a circulaţiei
sanguine în timp de 10 sec:
 apreciaţi prezenţa pulsului la arterele magistrale:

Treaptă VII • Dacă nu sunt semne ale prezenţei circulaţiei sanguine

(în absența pulsului la artera carotidă):
 începeţi să efectua RCRC – Suportul Vital Bazal
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT
Treaptă VIII • Dacă sunt prezente semnele circulaţiei sanguine:
 continuaţi respiraţia artificială (FR - 10-12/min) până la apariţia
respiraţiei spontane
 evaluaţi starea de conştienţă la pacientul:
• alert
• reacţionează la stimul verbal
• reacţionează la stimul dureros
• nu reacţionează, inconştient
PROTOCOL DE EVALUARE A PACIENTULUI INCONŞTIENT
• Dacă la pacientul a apărut respiraţia spontană verificaţi indicele
vitale:
 respiraţia: frecvenţă, ritm, profunzimea, sonori atipice
 pulsul: ritm, frecvenţă, volum
 pulsul capilar
 tensiunea arterială
 temperatura tegumentelor
 pupilile: dimensiuni, formă, afectare, simetrie, reflexul fotomotor,
acţiune conexă bilaterală
 deficitul motor lateralizat
Dacă pacientul rămâne în continuare în comă:
 apreciaţi gradul al comei după scala Glasgow
 verificaţi etiologia a comei (protocol de diagnosticare a comei)
APRECIEREA STĂRILOR DE CONŞTIENŢĂ DUPĂ SCALA
GLASGOW
 Pacientul practic sănătos: 15 puncte
 Dereglările de conştienţă:
• Obtuzia (Somnolenţă, Hipersomnie): 13 - 14 puncte
• Stupoarea: 9 - 12 puncte
• Coma:
 coma uşoară sau vigilă: 7 - 8 puncte
 coma tipică sau cu evoluţie severă: 5 - 6 puncte
 coma carus sau profundă: 3 - 4 puncte
 coma depăşită sau terminală (moartea clinică): sub 3 puncte
 Ictusul cerebral sau accident
vascular-cerebral
 Determină tulburări masive
ale circurculației într-un
important teritoriu arterial.
Debutul bolii este brusc cu
instalarea comei, coma
deseori e precedata de cefalee,
vertij , grețuri, apoi cu
instalarea hemiplegiei, afaziei
( dificultatate de vorbire in
stare de coma bolnavul are o
respirație profunda, uneori
bradicardia)
Ictusul poate fi :
 Ischemic
 Hemoragic
 FACTORI DE RISC :
 Stresul.
 Hipodinamica.
 Abuz alimentar.
 Alcoolul, fumatul.
 Contraceptive orale.
 Diabetul zaharat.
 Obezitatea.
 Hipertensiunea arterială.
Semnele clinice:
1. Afectarea vederii:
- vedere ca prin ,,ciața’’
- vedere dubla.
2. Amorțirea unui braț sau a unui picior.
3. Cefalee puternica (durere de cap)
4. Vertij (amețeli cu greața), dereglarea echilibrului.
5. Amorțirea fieții.
6. Stare de oboseala, slabiciune generala instalata brusc.
7. Durere apărută brusc în brațe, piept sau picioare.
8. Sughiț.
9. Palpitații apărute subit și fără motiv.
F- fata este asimetrica , buza cazuta in jos,
Semnul ,,Pipei’’
A- ambele brațe. Se ridica ambele brațe și se lasa sa
cada brusc.
O mina cade mai repede.
La bolnavii in conștiința i-i rugam sa ne stringa
miinele—se observa asimetrie in puterea miinilor.
S- spune ceva. Se observa dereglarea vorbirii.
T- nu pierdeți timpul sunați 903 dupa ajutor.
 AsistenȚa de urgenȚĂ:
1. Evaluarea victimei.
2. Sunați dupa ajutor.
3. Poziționați victima în poziție de siguranță în
caz de comă,
4. Calmați victima (Valocardin 10 picaturi)
5. Dacă tensiunea arterială este mare administrați
( Captopril 1 pastila sub limbă).
 SINDROMUL CONVULSIV
 Sindromul convulsiv: o criză
cerebrală critică ce include
tulburările paroxistice determinate de
o activitate excesivă şi hipersincronă
a unei populaţii de neuroni cerebrali.
 Convulsiile: contracţiile musculare paroxistice, involuntare, tonice, clonice sau
tonico-clonice.
 Crizele convulsive generalizate tonice: contracţii intense generalizate a
musculaturii membrelor, coloanei vertebrale, toracelui, feţei, asociate cu apnee,
cianoză, muşcarea limbii.
 Crizele convulsive generalizate clonice: contracţii musculare bruşte, generalizate,
sincrone, de scurtă durată şi repetative cu reducerea treptată.
 Crizele convulsive generalizate mioclonice: secusele musculare scurte, simetrice,
bilaterale şi repetitive cu localizare şi intensitate variabilă fără dereglări
perceptibile ale conştienţei.
 Crizele convulsive generalizate tonoco-clonice (status grand mal): o pierdere
bruscă a conştienţei asociate cu contracţii tonico-clonice ritmice, simetrice, cu
pierderea controlului sfincterian şi vezical, muşcarea limbii şi somnul pasteritic.
 Principalele cauze ale crizelor
epileptice:
Ereditare:
Dobândite:Factorii prenatali, Factorii
neonatali, Factorii
postnatali,Traumatismele, Intoxicaţiile,
 Etapele de instalare a crizei convulsive
generalizate:
 Faza preconvulsivă (nu este obligatorie): se exprimă
prin privire anxioasă, agitaţie sau aură halucinatorie
(vizuală, auditivă, olfactivă).
 Faza de desfăşurare a crizei convulsive tonico-clonice
(grand mal): - Faza tonică: hipertonie musculară
generalizată, hiperextensia capului, maxilare încleştate,
privire fixă, apnee cu cianoză, contractura membrelor în
semiflexie, adducţie, pronaţie cu pumnii strânşi,
membrele inferioare în extensie şi adducţie.
Faza clonică (30 min): contracţii musculare repetitive,
sincrone, generalizate, separate de scurte perioade de
relaxare musculară;
Manifestările vegetative: tahicardie, tulburări de ritm
respirator, hipersalivaţie, hipersecreţie bronşică,
micţiune sau defecaţie involuntară, hipertensiune
arterială, febră.
Faza postconvulsivă: sfârşitul crizei survine spontan
sau terapeutic: oprirea contracţiilor clonice, rezoluţie
musculară generalizată şi stare de comă profundă (coma
postconvulsivă), apoi somn de câteva ore, revenirea
conştienţei este precedată de apariţia unor mişcări
automate, ulterior poate fi obnubilare şi cefalee;
amnezia totală a episodului.
 Faza postcritică: - Hipotonia musculară
marcată. - Hipotensiunea arterială.
 Faza postconvulsivă: - Bolnavul devine
brusc conştient sau prezintă pareze
postcritice ce pot dura ore sau zile.
Uneori faza se prezintă prin somn
profund cu durată de câteva ore. -
Prezenţa amneziei complete a crizei.
 AsistenȚa de urgenȚĂ
 În cazul crizelor generalizate (tonice, clonice, tonico-clonice,
mioclonice) este obligatorie instituirea următoarelor măsuri:
- Asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii superioare prin
aplicarea unei pipe oro-faringiene.
- Poziţionarea în decubit lateral pentru a nu facilita aspiraţia
secreţiilor în căile respiratorii.
- Prevenirea producerii traumatismelor secundare a crizei prin
îndepărtarea obiectelor sau suprafeţelor tăioase, ascuţite,
surselor de foc, apă.
- Protejarea capului de o posibilă traumă.
- Eliberarea hainelor strâmte, cravatei din jurul gâtului.
- Se observă evoluţia accesului.

- Se determină durata accesului

 Nu este recomandată:
- Fixarea membrelor (tentativa de blocare a
contracţiilor clonice ale membrelor, care poate
favoriza leziunile traumatice: ex.: rupturile
musculare).
- Deschiderea forţată a cavităţii bucale.
- Extensia degetelor.
- Compresiunile sternale.

- Imobilizarea bolnavului.
 NoȚiune
 Răul de
mişcare sau kinetosis este o
tulburare medicală care afectează
unele persoane atunci cînd sunt
supuse la mişcare, în
timpul călătoriei cu un mijloc
de transport.
 Funcţie de mijlocul de transport,
răul de mişcare poate fi:
 rău de mare: apare
pe vapoare, ambarcaţiuni, iaht-
uri, submarine
 rău de avion: se manifestă
în avioane, elicoptere
 rău de maşină:
în automobile, trenuri
 alte mijloace în mişcare: roller
coaster, simulatoare, nave spaţiale,
în timpul folosirii anumitor
dispozitive de realitate virtuală.
 Cauze
 În timpul călătoriei, indiferent
de vehicul, receptorii echilibrulu
i din urechea internă percep în
permanenţă poziţia corpului,
sesizează mişcarea (un balans) şi
transmit informaţiile către creier.
Receptorii vizuali, la rîndul lor,
sesizează poziţia corpului şi
transmit creierului informaţia.
 Cele două informaţii
contradictorii ajung la creier şi
apare un conflict de informaţii la
acest nivel, iar organismul este
derutat.
 Din cauza lipsei de sincronizare,
în organism se declaşează un
semnal de eroare, un reflex
de stres la nivelul anumitor
receptori antihistaminici care
apare sub forma unei indispoziţii
cu intensitate variabilă.
Semne clinice
Răul de mişcare se manifestă prin mai multe semne şi simptome:
 paloare
 înroşirea fetei
 greaţă
 diaforeză (transpiraţie rece abundentă)
 senzaţie de frig (frisoane)
 dureri de cap
 hipomotilitate gastrică
 vărsături
 modificări cardiovasculare şi endocrine
 somnolenţă
 apatie
 leşin
Severitatea simptomelor este variată, de la un disconfort minor
pînă la prostraţie (stare patologică de totală indiferenţă fată de
ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala excesivă a
nervilor) şi vărsături continue ce duc la deshidratare
Asistenţa de urgenţă
La apariţia simptomelor de rău de mişcare, se
recomandă:
 aşezarea sau întinderea la orizontală, într-un
loc în care mişcarea nu se simte atît de intens
şi menţinerea în poziţie fixă a capului.
 respirarea de aer proaspăt
 să se consume biscuiţi săraţi şi apă minerală
sau apă tonică
 pentru a preveni sau reduce simptomele
răului de mişcare se pot folosi diverse
medicamente. Majoritatea medicamentelor
sunt eficiente dacă sunt administrate înainte
de plecarea în călătorie.
 Medicamente de
tipul Anergan, Clorpromazină, Emetiral, Met
oclopramid, Phenergan,
Proclorperazina, Scopolamină, Torecan,
Dramamine, Benadryl, Marezine, Antivert,
ghimbir (extras natural), inhalator pe bază de
uleiuri eterice, Rodovan, emplastre pentru rău
de mişcare, braţări preventive.
Sfaturi
în cazul copiilor
 Cel mai mult au de suferit copii sau persoane de generaţia III.
 Ar fi de dorit ca copilul să fie aşezat în locul care va suporta minimum de
miscare: pe locul din faţă al maşinii, la mijloc în avion sau pe vapor.
 Sfătuieşte-l să fixeze cu privirea linia orizontului şi să evite să privească
obiectele în mişcare (celelalte maşini, valurile etc.)
 Nu-l expune fumului de tigara
 Aeriseşte vehiculul
 Pauzele regulate sunt binevenite
 Evită să pleci cu stomacul gol şi alege alimentele uşoare
 Unele antihistaminice (contra alergiilor) în sirop sau în comprimate au
proprietăţi antivomitive.
 Aveţi grijă de sănătate oriunde nu v-aţi
afla!