1.

Examenul primar și secundar

Examenul primar- ABCD (2 minute)
A-caile aeriene (Dubla manevra Esmark, tripla manevra Safar)
B-respiratia (Observatia-miscarilor, auscultatia aerului nas, simtim aerul, respiratie
artificiala)
C-circulatia (pulsul radial apoi carotid,hemoragii externe,pielea pacient)
D-neurologic (Starea de constiinta-A (alert) V (stimuli verbali) P(dolori) U(coma),
starea pupilelor, deficit motor)

Examenul secundar- evaluarea amanuntita de la cap la picioare-date generale despre

pacient, anamnesticul, verificam deformari, contuzii, plagi, arsuri, edeme

2. Suportul vital bazal copii/nou-născut

- Suport vital bazal pediatric (SVBP): o menţinere deschisă a căilor aeriene,
asigurarea respiraţiei şi a circulaţiei fără a folosi echipamente cu excepţia celor de
protecţie a salvatorului.
Cauzele primare stop cardio-respirator:
- Malformaţiile cardiace complexe. Miocardite. Cardiomiopatii. Intoxicaţii (digoxină, efedrină,
cocaină). Comoţii cardiace (în cazul loviturii directe a toracelui).
Cauzele secundare:
- Insuficienţă respiratorie (în 80%): Cauzele obstructive. Edemul pulmonar acut. Dereglările
respiratorii. Insuficienţă cardiacă: Şocul hipovolemic (hemoragie, dehidratare). Şocul cardiogen.
Semne clinice a morţii clinice:
- Pacient inconştient/nu răspunde la stimuli. !!!! Bradicardia este principalul semn al hipoxiei
- Tegumente reci, palide sau cianotice.
- Apnee sau respiraţie agonală.
- Puls absent la a. brahială, a.carotidă sau bradicardie severă.
- Hipotensiune, timp de reumplere capilară peste 5 sec
Suportul vital bazal
Eliberaţi căile respiratorii superioare.
- Efectuaţi cinci ventilaţii salvatoare.- Pe parcursul ventilaţiei artificiale verificaţi orice reacţie
- Verificaţi circulaţia. Căutaţi pulsul carotidian timp de 10 sec.
- Dacă sunt prezente semnele vitale, timp de 10 sec: - Continuaţi respiraţia artificială. - Poziţionaţi
copilul în poziţie laterală de siguranţă. Reevaluarea continuă a copilului.
- Dacă semnele vitale sunt absente:
- Începeţi compresiunile sternale. Plasaţi podul unei palme pe jumatatea inferioară a
sternului, la 2 degete deasupra apendicelui xifoid. Efectuaţi 15 de compresiuni sternale
pe o adâncime de 5 cm, cu o frecvenţă nu mai puţin de 100 compresiuni/min (dar nu
mai mult de 120/min).
- După 15 compresiuni sternale efectuaţi 2 ventilaţii artificiale eficiente.
- Continuaţi compresiunile sternale şi ventilaţiile artificiale în raport de 15:2.
- Verificaţi pulsul după 1 minut şi apoi la fiecare 3-4 min, verificaţi pulsul la artera carotidă>1 an si
a.brahiala si radiala<1an.
3. Suportul vital bazal adulți
Reprezinta prima faza a resuscitarii cardio-respiratorii si cerebrale si are drept scop
mentinerea functiilor vitale, restabilirea permeabilitatii cailor aeriene.
 Este format din cele 3 verigi ale lantului supravetuirii:
Recunoasterea si apelul de urgenta precoce
Resuscitarea precoce
Defibrilarea

A- Dezobstructia cailor aeriene (manevrele safar,esmarch, extragerea corpilor straini cu

pensa magill, intubatie orofaringiana, nazofaringiana, aplicarea mastii faringiene,
intubatie endotraheala, cricotireotomie, traheostomie.
B- Ventilare gura-gura, gura-nas,
C- Determinam pulsul
Masajul cardiac extern 30:2, f-100

!!Nu se face resuscitare daca: pacient cu semne de moarte

cerebrala(rigor mortis, cornee opaca, midriaza fixa),
functii vitale deteriorate, nou nascut <400g sau <23
saptamini.

4. Suportul vital avansat cardiac

Moartea Subită Cardiacă (MSC) este o moarte naturală, determinată de o cauză cardiacă,
anunţată printr-o pierdere abruptă de conştiinţă, ce survine în mai puţin de o oră de la debutul
simptomelor acute, la o persoană cu sau fără boli cardiace preexistente, dar la care momentul
şi modul decesului sunt neaşteptate.
Există două vârfuri ale morţii subite: • 0 - 6 luni, sindromul morţii subite la sugar; • 45 - 75
de ani, consecinţa cardiopatiei ischemice;
Cauze : cardiace(90%)- CMI, valvulopatii, boli congenitale cord,HTA
Pulmonare-cord acut pulmonar, astm bronsic, trombembolism pulmonar
Extracardiace- meningoencefalice, hemoragii cerebrale, disectie de aorta
Medicamentoase- antiaritmice, antidepresive..
Manifestari clinice- prodromale (zile,luni)- dispnee,slabiciuni,oboseala,palpitatii
Debutul evenimentului terminal(0ora)-aritmii,hipotensiune,dureri
toracice,
Stopul cardiac (minute)- colaps circullator,pierderea constiintei,circulatiei
Moartea biologica( resuscitare nereusita)
Suportul vital avansat cardiac- socabile
 1 soc (150-200J) bifazic sau 360 J monofazic
 Se initiaza imediat RCR timp de 2 minute,incepind cu compresii toracice (30 :2)
 Soc 2 si imediat RCR timp de 2 minute, adrenalina 1 mg i/v
 Soc 3, amiodarona 300mg i/v,al-4 lea soc
 Adrenalina la fiecare 3-5 minute
5. Ritmurile șocabile ale stopului cardiac
Fibrilația ventriculară (FiV) –. 3 faze- electrica(0-4 minute dupa colaps), circulatorie (4-10
minute), metabolica (>10 minute) F-150-500/min
Tahicardia ventriculară fără puls - succesiune >3 compexe extrasistole, F-100-250/min,
sustinuta >30 sec, nesustinuta<30 sec, Tablou-palpitatii, sincope, apnee, colaps. QRS largi.

Principala diferanta in tratamentul acestor 2 grupuri de aritmii este necesitatea pentru

incercarea defibrilarii la pacientii cu FV/TV, celelalte actiuni, inclusiv compresiile sternale de
calitate cu intreruperi minime, managementul cailor aeriene si ventilatiei, accesul venos,
administrarea de adrenalina si identificarea si corectarea factorilor reversibili, fiind comune
ambelor grupuri.

6. Ritmurile neșocabile ale stopului cardiac

asistola - (absenta activitatii electrice a cordului)
activitatera electrica fara puls – PEA- (activitatea electrica prezenta,activitate mecanica
absenta)

7. Defibrilarea. Tehnica efectuării.

Defibrilarea constituie aplicarea unui şoc electric miocardului pentru a realiza simultan
depolarizarea tuturor sau a majorităţii fibrelor miocardice şi a permite prelungirea controlului
de către structurile naturale generatoare de impulsuri.
Defibrilare cardiacă – este metoda de tratament prin eliberarea dozelor terapeutice de energie
electrică (șocuri electrice) cordului afectat de FV sau TV fără puls pentru al forța de a trece la
un ritm cardiac normal.
Doze- 150-200 J bifazic, 360 J monofazic
Defibrilarea la copii- Nivelele de energie recomandate pentru defibrilarea manuală
monofazică sunt de 4 J/kg pentru şocul iniţial, cât şi pentru şocurile următoare.

Masuri de siguranta : Tinerea padelelor in miini diferite

Incarcarea dupa ce le aplicam pe torace
Evitarea contactului direct cu pacientul
Inlaturarea lichidului de pe torace
Sursa da O2 se indeparteaza la 1 m.
Tipuri- manuale,automate externe, semiautomate externe,portabile.

Tehnica automat- electrod alb- mai jos de clavicula in dreapta sternului, rosu-spatiul 5 interc.
Linia axilara medie. Se apasa analiza si de determina socabil sau nu. Apoi atentie soc si de
aplica.

8. Cardioversia. Tehnica efectuării.

  Cardioversia electrică este procedeul prin care o aritmie cardiacă sau o frecvență cardiacă
anormal de rapidă este oprită prin descărcarea unui curent electric, în doză terapeutică, într-un
moment specific al ciclului cardiac. Cardioversia electrică sincrsin se realizează prin aplicarea
unui șoc electric sincron cu unda R a complexului QRS, evitând perioada refractară a inimii.

INDICAȚII:
- ARITMII ATRIALE SAU VENTRICULARE , CARE DETERMINĂ INSTABILITATE HEMODINAMICĂ
- TRATAMENTUL TV, FIA, FLA, STABILE HEMODINAMIC , DAR CARE NU AU RASPUNS LA
TERAPIA MEDICAMENTOASA
- CONVERSIA FIA SAU FLA, ÎN MOD SELECTIV, LA PACIENȚII STABILI HEMODINAMIC .

TEHNICA efectuării cardioversiei electrice:

3. Selectarea modului sincron (SYNC) și a intensității primului șoc:

- FiA: șocul inițial 75J bifazic ( 100-200J monofazic), cu creșterea progresivă în caz de eșec.
- FlA si TPSV: șocul inițial 50J bifazic (100 J monofazic), cu creșterea progresivă a energiei
la șocurile următoare.
- TV cu puls: șocul inițial 50-100J bifazic (200J monofazic), cu creșterea treptată în caz de
eșec.
      La copiii, cu TPSV sau TV, stabili hemodinamic, se aplică șoc sincron, inițial de 0,5J/kg,
apoi energia se crește pentru șocurile următoare.
4. Aplicarea padelelor pe toracele pacientului
- antero-lateral: o padelă în sp.4-5 i.c. pe linia medio-claviculara stg, cealaltă parasternal
drept, în sp.2-3 i.c. (subclavicular dr.)
      La pacienții cu dispozitive implantate (pacemaker sau defibrilator automat implantabil),
padelele se plasează la 10 cm distanță de acestea, poziția antero-laterala fiind de elecție,
deoarece evita trecerea curentului prin dispozitive si deteriorarea lor. Dupa cardioversie este
necesară verificarea dispozitivelor implantate.
9. Cardiostimularea. Tehnica efectuării.
Cardiostimularea electrică temporară este o procedură intervențională cardiovasculară
caracterizată prin stimularea funcției cardiace pe cale chirurgicală prin montarea la nivelul
cordului a unui stimulator electric temporar. Procedura este recomandată în cazul
bolnavilor cu bradiaritmii sau tahiartimii severe, expuși în permanență riscului crescut de
apariție a unui stop cardio-respirator. Principalele metode prin care se realizează
cardiostimularea electrică temporară sunt reprezentate de implantarea următoarelor tipuri de
stimulatoare cardiace:
 Stimulatorul ventricular transcutanat, Stimulatorul epicardic
 Stimulatorul transgastric sau transesofagian (stimulatorul transtoracic)
 Stimulatorul transvenos
10.Monitorizarea pacientului critic
11.Metode de dezobstrucție a căilor aeriene
Limita între caile superioare și inferioare ele sunt coardele vocale, care sunt localizate în
laringe.
• Căile respiratorii superioare -nasul, gura,nazo- oro- faringe, faringele si laringele
anterior cu cartilajul hioid.
• Căile respiratorii inferioare - laringele mijlociu si laringele posterior cu cartilajul tiroid
si cricoid, traheea, bronhiile pina la alveole.
Adult - 12-20 resp. pe minut. Copil - 15-30 resp/ min.
Sugar - 25 la 40 resp. pe minut.
• Nou-născut – 30-60 respiraţii pe minut.
La un pacient conştient, evaluarea începe cu verificarea dacă respiraţia este adecvată sau
neadecvată.
• Respiraţia Adecvată: • Frecvenţa Normală 12-20/min
• Respiraţia neadecvată: • Frecvenţa respiraţiilor peste 24/min sau sub 8/min
Deschiderea căilor aeriene:
• Hiperextensia capului• Ridicarea mandibulei • Deschiderea gurii -( - manevra Safar)
• Dacă este suspecție de leziune de coloană vertebrală :
• Subluxaţia mandibulei sau ridicarea barbiei - (manevra Esmarch)
Obstrucţia uşoară a căilor respiratorii:
• Victima se sufocă, poate vorbi, tuse seacă sau lătrătoare, crize de apnee - cianoză,
tiraj
• Obstrucţia severă a căilor respiratorii:
• Victima nu poate vorbi, apnee, respiraţie neregulată, cianoza in crestere, epuizare,
stare de inconştientă, convulsii, transpiraţii difuze – stop respirator.
12.

12 Tubul orofaringian. Tehnica aplicării

Pila Guedel-masuram de la comisura gurii spre lobul urechii. Se introduce
cu concavitatea in sus cind virful pipei atinge palatul dur se roteste la 180
grade si de continua inainte pina cind capatul extern ajunge la arcadele
dentare.

13.Tubul nasofaringian. Tehnica aplicării

14.Masca laringiană. Tehnica aplicării
ML – un sistem tubular de menținere a permeabilității căilor aeriene superioare.
Manșeta după umflare crează contact cu orificiul laringian. Se lubrefiază pe partea
externă, care nu vine în contact cu laringele. Mărimea este în depenență de masa
corpului în kg.
Masca laringiana- este un tub cu manșetă gonflabilă care se introduce în orofaringe. 
R: Manșeta dezumflată se lubrefiază și este introdusă în gură. 
B: Cu degetul arătător, manșeta este ghidată în loc deasupra laringelui. 
C: Odată așezat, manșeta este umflată.
Unele manșete mai noi folosesc un gel care se mulează pe căile respiratorii, mai degrabă
decât o manșetă gonflabilă

15.I-gel. Tehnica aplicării

16. I-gel. Tehnica aplicării (ca si la masca laringiana!)
I –gel se folosește când se presupune a fi o intubație dificilă(gravide, fracturi cervicale,
obezitate) și nu se reuseste cu masca laringiana obisnuita.
Avantaje--nu are balonas gonflabil, --este bine tolerata—fenomene de compresiune minimala
asupra mucoaselor.
Dezavantaj- nu protejează față de aspirarea conținutului gastric.
17.Intubația endotraheală. Tehnica efectuării
Intubația endotraheală. Tehnica efectuării
intubatia traheală este percepută ca fiind cea mai bună metodă de asigurare a unei căi
aeriene patente şi protejate. Reprezintă o metodă de ales atunci când există personal cu
abilităŃi şi experienŃă corespunzătoare.
Avantajele intubatiei traheale fata de ventilatia pe masca si balon includ: permite
ventilatia pacientului fara intreruperea compresiilor toracice;
TEHNICA
se administreaza medicatia prescrisa pentru a reduce secretiile respiratorii, pentru a induce
analgezia si anestezia
se ventileaza cu 100% oxigen folosind un balon ruben pana cand pacientul este intubat,
pentru a preveni hipoxia
Pacientul se află în decubit dorsal, medicul se află în spatele pacientului, uşoară extensie
în
articulaţie occipitală:
- laringoscopul în mâna stângă, deschideţi cavităţile bucale cu mâna dreaptă;
- introduceţi laringoscopul din partea dreaptă, până la vizualizarea epiglotei;
- vârful spatulei se introduce în plica epiglotică şi se ridică spre ventral şi cranial, până ce
devine
vizibil spaţiul glotic;
- cu mâna dreaptă se introduce tubul prin glotă, până ce cuful (manşeta gonflabilă în
vederea
etanşeizării traheei) a trecut de orificiul glotic;
- blocaţi tubul cu 10 ml aer;
- controlaţi poziţia tubului prin ventilare cu balonul şi prin auscultaţie pulmonară;
- în caz că tubul este prea profund, cel mai adesea survine situaţia în care este intubată
unilateral doar bronhia principală dreaptă;
- trebuie auscultat şi epigastrul (se va percepe zgomotul de “bolborosire” în caz de
intubare a
esofagului);
- în cazul dificultăţilor la introducerea spatulei (trismus), pacientul va fi sedat mai
puternic, de
ex., Diazepam10 mg i.v., iar relaxante doar atunci, când poate fi intubat în mod cert;
- în caz că intubaţia nu reuşeşte, din motive de ordin tehnic sau de variaţiuni anatomice,
ventilarea se va face cu masca-balon Ambu;
- în cazul situaţiilor în care viaţa bolnavului se află în pericol se va practica conicotomia
de urgenţă cu setul instrumentar corespunzător.
18.Cricotiroidotomia pe ac. Tehnica efectuarii
Se pot întâlni situații când atât ventilația pe mască şi balon cât şi intubația traheei sau
folosirea dispozitivelor supraglotice de cale aeriana sunt imposibil de realizat (traumă
facială sau extinsa, obstrucție laringiana prin edem sau corp strain). Asemenea situații
impun efectuarea cricotiroidotomiei pe ac sau chirurgicale.
19.Ventilația cu balonul portabil AMBU
Balonul AMBU este un dispozitiv manual de ventilare. Balonul AMBU poate fi utilizat
pentru ventilarea unui pacient cu stop respirator, în insuficienţa respiratorie acută sau
supradozaj de droguri.
Ventilaţiile cu utilizarea balonului AMBU de către 2 salvatori:
Suspecţia de traumatism lipseşte:
- Deschideţi şi menţineţi permeabile căile respiratorii pacientului. Aspiraţi şi aplicaţi pipa
dacă este necesar.
- Alegeţi mărimea corespunzătoare a măştii de pe balonul AMBU (adult, copil, sugar).
- Îngenunchiaţi la capul pacientului. Poziţionaţi degetele mari peste mijlocul de sus al
măştii, degetul arătător şi mijlociu peste mijlocul de jos.
- Plasaţi apexul, sau vârful măştii triunghiulare la baza nasului. Mai apoi, coborâţi masca
peste gură şi partea superioară a bărbiei. Dacă masca are o manşetă largă, rotundă ce
înconjoară orificiul de ventilare, centraţi orifi ciul peste gura pacientului.
- Folosiţi degetele inelar şi mic pentru a aduce mandibula pacientului până la mască.
- Al doilea salvator trebuie să conecteze masca, dacă aceasta nu e conectată deja. În timp
ce primul menţine masca lipită, al doilea salvator trebuie să comprime punga odată la
fiecare 5 sec în cazul unui adult şi o dată la fiecare 3 sec pentru un copil sau sugar.
- Al doilea salvator trebuie să elibereze presiunea emisă pe pungă şi să permită pacientului
să expire pasiv. În timp ce are loc expirarea, balonul se umple de la sursa de oxigen.
Ventilaţia cu balonul AMBU de un singur salvator:
- Poziţionaţi-vă la capul pacientului şi restabiliţi permeabilitatea căilor respiratorii.
Aspiraţi şi aplicaţi pipa dacă este necesar.
- Alegeţi mărimea corespunzătoare a măştii de pe balonul AMBU (adult, copil, sugar).
 - Poziţionaţi masca pe faţa pacientului după cum este descris mai sus în tehnica pentru 2
salvatori.
- Formaţi un “C” în jurul orifi ciului de ventilare cu ajutorul degetului mare şi arătător.
Folosiţi degetele inelar, mijlociu şi mic sub mandibula pacientului pentru a ţine mandibula
la mască.
--Cu cealaltă mână, comprimaţi balonul odată la fiecare 5 sec. Comprimarea trebuie să fie
una completă şi să cauzeze ridicarea cutiei toracice a pacientului.
- Eliberaţi presiunea de pe balon şi permiteţi pacientului să expire pasiv. În timp ce are loc
expirarea balonul se umple de la sursa de oxigen.

Dacă cutia toracică a pacientului nu se ridică şi coboară în timpul fiecărei ventilări, atunci
trebuie să:
- Repoziţionaţi capul;
- Verificaţi dacă masca este aplicată ermetic în jurul gurii şi repoziţionaţi degetele şi
masca;
- Verificaţi căile respiratorii la prezenţa de corpi străini;
- Dacă nici una din metodele de mai sus sunt neefective, utilizaţi o metodă alternativă de
ventilare artificială, cum este utilizarea măştii faciale de buzunar sau dispozitivul de
ventilare cu oxigen cu flux restricţionat.

20.Abord intraosos. Tehnica efectuării.

Abordul intraosos = INDICAŢII: - stop cardiorespirator; - şoc hipovolemic.

LOCURI DE PUNCŢIE: - tibie proximal/distal; - femur distal

PREGĂTIRE: - pacient: poziţionare: femur distal/tibie proximal – câmp rulat sub articulaţie
genunchi; tibie distal – rotaţie externă a gambei şi piciorului
- materiale: ace speciale (cu lungime mică, opritor de protecţie pentru a limita adâncimea
penetrării); mănuşi, tampoane, câmpuri sterile; soluţii dezinfectante (Betadina); Xilina1%;
seringi 2,5 ml, trusă perfuzie, soluţii perfuzabile; benzi adezive.

FIXARE: ƒ perfuzorul trebuie astfel securizat încât să nu se modifice poziţia acului; se va imobiliza
piciorul pe o atelă, cu atenţie, astfel încât să se poată vizualiza zona de inserţie;
COMPLICAŢII: ¾ osteomielita (1%) depinde şi de durata păstrării acului; ¾ celulita şi abcesul
subcutanat – extravazare de lichid în zona de inserţie, sau defectuoasă pregatire a tegumentelor;
¾ sindromul de compartimentare - lichidul se administreaza în ţesuturi (2); ¾ embolia grăsoasă
(3); ¾ lezarea cartilajului de creştere; ¾ sepsis.
 MONITORIZARE: Supravegerea locului de inserţie a acului şi a ţesuturilor din jur.

RECOMANDĂRI: * durata infuziei intraosoase nu trebuie să depăşească 12 ore * Acul trebuie să

evite lezarea cartilagiului de creştere; * Să nu se folosească forţă excesivă / bruscă, deoarece se
pot străpunge ambele cortexuri. * Dacă nu se aspiră măduvă sau sânge, ar fi de folos instilarea de
soluţie salină. Reaspirarea ar trebui să aibă ca rezultat un 94 lichid roz pentru confirmarea
prezenţei acului în cavitatea medulară.

* Medicaţia de urgenţă (adrenalina, atropina, bicarbonat de Na, xilina, preparate de sânge etc.)
poate fi administrată fără nici o rezervă pe această cale prin perfuzorul intraosos

21.Abord intravenos. Tehnica efectuării

MANEVRA ƒ stază maximă 2-5 min cu garoul aplicat la o distanţă de 3-4 cm (sugar, copil mic), 7-8
cm (copil mare, adolescent) deasupra locului puncţiei; ƒ dezinfecţia tegumentului cu alcool iodat
sau Betadină; ƒ se fixează tegumentul cu mâna nedominantă (mâna dominantă este cea care ţine
fluturaşul sau canula); ƒ tegumentul se puncţionează cu acul la un unghi de 30°, se va traversa
ţesutul celular subcutanat şi avansând acul cu blândeţe se pătrunde la câţiva mm proximal de
locul puncţiei tegumentare. Apariţia sângelui implică avansarea canulei urmată de retragerea
mandrenului; ƒ verifică poziţia canulei prin ataşarea seringii cu ser fiziologic, aspiraţia şi refluarea
sângelui; ƒ se ataşează trusa de perfuzie la canulă, se fixează cu leucoplast, la locul de
puncţionare se poate aplica unguent cu Betadină; ƒ se imobilizează pe atelă.

22.Infuzomatul.
Infuzomatul este un dispozitiv medical folosit pentru a furniza infuzii corecte şi
exacte pe un domeniu mare de rate de infuzie, în corpul pacientului într-un mod
controlat.

Cu ajutorul infuzomatului se pot administra rate de la 0.1 ml/oră până la 999 ml/h,
lucru care este imposibil de realizat cu acurateţe, manual. Este indicat pentru
administrarea lichidelor, a medicamentelor, a alimentaţiei parentale, a sângelui şi
a produselor sangvine pe căi de administrare precum intravenos (IV), intraarterial
(IA), subcutanat, epidural sau pe sonda nazo gastrica.

23.Examenul primar și secundar al pacientului traumatizat

Evaluarea iniţială consta: Evaluarea primară a pacientului critic traumatizat are ca obiectiv
stabilirea nivelului de conştientă urmat de evaluarea funcţiilor vitale (ABC). AVPU – oferă
premizele unei orientări rapide asupra situației. Aprecierea stării de conștiență după scala AVPU:
Verificarea stării de conștiență se face adresându-i intrebări simple: Cum vă simțiți? Sunteți bine?
 Ce vă supără? Cum vă cheamă? sau solicitări de genul: Deschideți ochii! • A – alert. Un pacient pe
care-l clasificați ca fiind alert este capabil să răspundă • coerent la întrebări. • Exemplu: Cum vă
numi]i? Unde vă aflați? Ce dată este • azi? Deci un pacient care răspunde la aceste întrebări este
conștient, alert, orientat în timp și spațiu V – verbal. În această categorie se află pacienții care
răspund la stimulii verbali, • chiar dacă ei reacționează doar la stimuli verbali foarte puternici. • P
– pain (durere). Un pacient care răspunde la stimuli dureroși. • Răspunde la stimuli durerii: • 1.
Compresia in regiunea sternului • 2. Compresia pavilionului urechii • 3. Compresia muşchiului
trapezoid • U – Inconştient – Nu răspunde la orice stimul

1. Dacă victima este inconştientă acţionaţi în următoarea succesiune:  Trimiteţi pe cineva după
ajutor  Dacă sunteţi singur, mergeţi după ajutor, dar reveniţi după un minut şi începeţi măsurile
de resuscitare (cardio-respiratorie primară: ABCeliberare cailor respiratorii, respiratie artificiala si
masajul cardiac  Alertaţi ambulanţa nformaţi:  Unde s-a petrecut accidentul (adresa exactă şi
puncte de reper)  Ce s-a întîmplat  Cîţi răniţi sunt  De unde se dă alarma (numele persoanei
care solicită intervenţia ambulanţei, adresa şi nr. de telefon)

2.Victima respiră şi are puls • Dacă victima respiră şi are puls, dar este inconştientă o vom aşeza
în poziţie laterală de siguranţă. • Dezobstrucţia căilor aeriene prin suluxaţia mandibulei şi
ridicarea bărbiei. • Solicitaţi imediat ajutor medical calificat şi chemaţi ambulanţa. •
Supraveghem accidentatul pînă la sosirea echipajului medical • Algoritmul examenului primar
Primul ajutor calificat Capitolul 7 5  A –(Airway) – Căi aeriene: verificarea, restabilirea şi
menţinerea permiabilităţii lor. Stabilizarea manuală a regiunii cervicale  B – (Breathing) –
Respiraţie: verificarea, restabilirea şi asigurarea unei respiraţii optime artificiale  C –
(Circulation) – Circulaţie sanguină: verificarea semnelor vitale şi suportul circulaţiei sanguine,
controlul hemoragiei  D – Examenul mini neurologic  E – Expose - Dezbrăcarea completă a
bolnavului şi asigurarea protecţiei termice

24.Guler cervical. Tehnica aplicării

Un salvator imobilizeaza capul in pozitie neutra, alt salvator masoara gitul de la nivelul
barbiei pina la umar cu degetele, se alege gulerul potrivit dimensiunilor, se ajusta gulerul si se
blocheaza clipsele, gulerul se preformeaza pina la aplicare,

25.Imobilizarea pe scîndură scurtă/lungă

26.Puncția pleurală. Tehnica efectuării.

 Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii superioară a
coastei.
Indicatii:
Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală
(hidrotorax)
 Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi
plămânului
 Evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hematom masiv posttraumatic,
pleurezie serofibrinoasă abundentă nerezolvată medical, pleurezie purulentă

Dacă puncția e evacuatorie se atașează la acul de punctie sau trocar, prin

intermediul robinetului cu trei căi după închiderea lui, un tub de dren
racordat la un recipient de colectare; se evacuează maxim 1200 ml/ședință;

Se retrage acul și se aplică la locul puncției un pansament steril.

27.Echipamentul medical din ambulanță

În afară de medicația de urgență, ambulanțele pot fi dotate cu următoarele aparate sau
dispozitive:

 stație radio de emisie recepție - una dintre cele mai importante dotări deoarece
îndrumă echipajul spre destinație și poate pune echipajul în contact cu spitalul pentru
schimbul de informații.
 circuit închis de televiziune - cele mai noi salvări au în dotare camere care
înregistrează activitatea dinăuntrul autovehiculului.
 targa pentru transportul bolnavilor sau accidentaților până la autovehicul sau de la
acesta la camera de primiri urgențe.
 iluminare specială albastră sau roșie destinată pacienților cu fotosensibilitate
 aer condiționat
 oxigen
 aparate care asigură stabilizarea și monitorizarea funcțiilor vitale

(infuzomat, defibrilator, aparatul de ventilare artificială, aspiratorul, trusa de nastere,

trusa traumatologica)

 girofaruri și sirenă pentru atenționarea celorlalți participanți la trafic

28.Medicația de urgență.
Adrenalina- 1 mg- stop cardiorespirator, soc anafilactic,oc cardiogen
Amiodarona 300mg apoi 150 mg-fibrilatie/tahicardie ventriculara
Sulfat de Mg- Torsada de virfuri
Atropina 0,5 mg- bradicardie,asistolie
Dopamina 10 mcg/kg/min-hipotensiune copii