FCT ŞI FT AFECŢIUNILOR

OTORINOLARINGOLOGICE

Prof.univ. V.Gonciar
OTORINOLARINGOLOGIA – disciplină clinică
specială care studiază particularităţile morfo-fiziologice
şi patologia urechii, căilor respiratorii superioare şi
porţiunilor adiacente.
Denumirea otorinolaringologiei provine de la cuvintele
greceşti otos – ureche, rhinos – nas, laryngos - laringe
şi logos – ştiinţă. Abrevierea acestei disciplini este ORL.

Afecţiunile urechii au importanţă medico-socială,

deoarece duc la dezvoltarea dereglărilor auzului –
hipoacuzie sau surditate.
Afecțiunile ORL
În Republica Moldova, afecțiunile ORL se plasează pe
locul 5, cât afecțiunile acute, atât și afecțiunile
cronice. Pe locul 1 se plasează afecțiunile gâtului, pe
locul 2 – afecțiunile nasului și sinusurilor paranazale,
pe locul 3 – afecțiunile urechii.
În declanşarea afecțiunilor ORL contribue mai mulţi
factori de risc: frigul, în special umed; schimbarea
bruscă a temperaturii; atmosfera poluată, obstrucţia
nazală prin: deviaţii de sept, vegetaţii adenoide, polipi
nazali, stresul, oboseala intelectuală şi fizică, tulburări
de metabolism, alcoolismul, tabacismul.
Urechea este un segment periferic al
analizatorului statoacustic, funcția ei principală
fiind transformarea energiei acustice în senzație
auditivă.
Urechea este constituită din trei compartimente:
urechea externă, urechea medie și urechea
internă.
 OTITA MEDIE ACUTĂ
Otita medie acută este o
afecţiune generată de
inflamaţie acută a
mucoasei urechii medii,
care cuprinde
concomitent toate
compartimentele urechii
medii:
cavitatea timpanică,
tuba auditivă (Eustache)
şi
sistemul de celule
pneumatice ale procesului
mastoidian.
 OTITA MEDIE ACUTĂ
Otita medie acută (OMA) este un proces infecțios și
inflamator în țesuturile timpanului, ale tubului auditiv și
ale procesului mastoid. Are o etiologie virală sau
bacteriană care se dezvoltă ca urmare a răspândirii infecției
prin nazofaringe în urechea medie. Virusurile urcă tubul
Eustachian până la urechea medie și deschid calea pentru
agenții patogeni bacterieni aflați în nazofaringe.
În aproximativ 50-70% din cazuri, inflamația urechii
medii se dezvoltă împreună cu răcelile sau gripa. În 64,9%
din cazuri, cei mai frecvenți agenți patogeni bacterieni ai
OMA includ pneumococul (Streptococcus pneumoniae),
Haemophilus influenzae și Moraxella catarrhalis. OMA
este una dintre cele mai frecvente boli din lume, apare în
copilărie.
 OTITA MEDIE ACUTĂ

Complicațiile purulent-inflamatorii rare ale CCA se

manifestă prin mastoidită acută, meningită și abces
cerebral, care pot pune viața în pericol.
Odată cu dezvoltarea complicațiilor intracraniene,
temperatura crește, simptomele neurologice focale,
apare confuzia, reprezintând o amenințare la adresa
sănătății sau a vieții.
Se estimează că 21000 de oameni mor în fiecare an din
cauza complicațiilor otitei medii, iar prevalența globală
a pierderilor de auz asociate cu otita medie este
estimată la 30 de cazuri la 10000 de persoane.
 ETIOlOGIE
 Cauza determinantă a bolii în majoritatea cazurilor este
infecţia, care poate fi de origine:
 virală, bacteriană, micotică,
 asociere de diverşi factori patogeni.
 Infecţia virală micşorează imunitatea locală şi generală a
organismului, asigurând condiţii pentru exacerbarea
agenţilor bacterieni.
 Se ştie, că infecţia, cât de agresivă n-ar fi, nu va provoca
îmbolnăvirea dacă asupra organismului n-ar acţiona
diverşi factori predispozanţi.
 În cazul OMA factori predispozanţi sunt:
 ETIOlOGIE
A. Factori de ordin general:
Boli infecto-contagioase (gripa, rujeola, poliomielita,
tuberculoza, scarlatina etc).
Substratul alergic.
Tulburări endocrino-metabolice şi imune.
Adenoidism.
Carenţă de vitamine sau avitaminoza.
ETIOlOGIE
B. Factori de ordin regional:
Bolile acute şi cronice ale nasului şi sinusurilor
paranazale.
Bolile rinofaringelui.
Bolile tubei auditive, mai ales obstrucţia.
C. Factori de mediu:
Clima.
Variaţiile de temperatură şi umiditate.
Poluarea aerului.
 PATOGENIE
Există mai multe mecanisme posibile a fi incriminate
în dezvoltarea OMA.
1) Obstrucția tubară, prin împiedicarea ventilării casei
urechii medii, este urmată de resorbția aerului în
capilare; presiunea negativă care apare generează
vasodilatație și transudare; obstrucția tubară poate fi
pasivă, prin formațiuni limfoide sau inflamație,
blocând orificiul faringian al trompei, sau activă,
printr-o insuficiență a musculaturii salpingiene.
2) Pătrunderea germenilor în urechea medie prin
trompa lui Eustache, pornind de la un proces infecțios
rinofaringian sau nazal, determină apariția otitei acute
supurate: în acest mecanism, o serie de acte fiziologice
ca strănutul, sughițul, sau manevre incorecte de suflat
nasul pot juca un rol important.
 PATOGENIE
3) Infectarea mucoasei urechii medii din cauza perforației
timpanice (prin lichide introduse în conductul auditiv
extern); mai rar se poate produce infectarea ei pe cale
vasculară.
4) Resturile de țesut embrionar mezenchimatos, prezent în
urechea medie (submucos) îndeosebi în primii ani de viață,
ar constitui un factor favorizant pentru apariția supurațiilor
auriculare.
În mecanismul inflamator din urechea medie în timpul otitei
acute supurate sunt implicați radicalii liberi (superoxid,
hidroxil, peroxizi), care pot apare din neutrofilele activate,
dar și din agentul patogen cauzual (pneumococ).
PATOGENIE

 Unul sau mai mulţi factori predispozanţi dereglează

echilibrul existent dintre organism şi mediul
înconjurător, astfel se creează condiţii în care germenii
saprofiţi devin foarte ofensivi, diminuând şi mai mult
imunitatea locală şi generală.
 Ca rezultat se dezvoltă OMA. Deci OMA este
consecinţa următorului lanţ etiopatogenic:
1. Impermeabilitatea tubei auditive.
2. Agentul patogen.
3. Factorii favorizanţi.
4. Diminuarea imunităţii generale şi locale.
CĂILE DE PĂTRUNDERE A INFECŢIEI ÎN
URECHEA MEDIE.
1. Trompa lui Eustache este calea cea mai frecventă. De
aceea OMA se atestă cu preponderenţă la bolnavii ce
suferă de catar al căilor respiratorii superioare.
2. Calea sanguină. Această formă de otită se întâlneşte
la bolnavii de gripă sau alte boli infecţioase.
3. Calea limfatică.
4. Lezarea membranei timpanice în caz de traumatism.
5. Microspaţiile dintre oasele craniului vaselor sanguine
şi nervi.
CLASIFICAREA OTITELOR MEDII ACUTE

La Sesiunea Internaţională a Asambleei Ocrotirii

Sănătăţii, otitele medii au fost clasificate în felul
următor:
otitele medii acute;
otitele medii subacute;
otitele medii cronice.
Se mai întâlnesc şi alte clasificări, ca:
otita medie acută perforativă;
otita medie acută neperforativă;
otita medie acută postperforativă
TABLOUL CLINIC
Simptomatologia OMA depinde de caracterul şi
virulenţa infecţiei, imunitatea organismului, faza
evolutivă a bolii, vârsta bolnavului, prezenţa la
bolnavul respectiv a altor boli concomitente,
precum şi de tratamentul aplicat.
OMA evoluează în trei faze:
preperforativă,
perforativă şi de
regenerare (postperforativă sau de vindecare).
PERIOADA
PREPERFORATIVĂ
corespunde invaziei
microbilor în căsuţa
timpanică, producerii şi
acumulării exsudatului
purulent în urechea medie.
Simptomul patognomic:
otodinie bruscă, violentă,
pulsatilă, profundă,
exacerbată de deglutiţie,
iradiată în întregul masiv
cranio-facial de partea urechii
bolnave.
PERIOADA
PREPERFORATIVĂ
Bolnavii acuză acufene
(zgomote), ameţeli,
cefalee, vărsături, agitaţie.
Starea bolnavului este
profund alterată, atacată de
febrilitate (39-41°C),
însoţită de frisoane.
Se constată astenie,
inapetenţă, tahicardie,
insomnie.
PERIOADA PERFORATIVĂ se caracterizează prin
apariţia perforaţiei spontane a timpanului, asigurându-se
drenajul căsuţei timpanice, ceea ce duce la o ameliorare
vădită a stării generale a bolnavului.
Durerea otică şi senzaţia de tensiune otică se atenuează,
febra scade sau dispare complet, însă persistenţa
hipoacuziei şi apariţia unui nou simptom - otoreea -
atenţionează că bolnavul nu s-a vindecat.
După apariţia perforaţiei, timpanul este mai puţin
hiperemiat şi bombat, dar prezintă o perforaţie ale cărei
dimensiuni şi localizări variază în funcţie de modul în
care s-a produs şi de sediul principal al procesului
supurativ.
PERIOADA POSTPERFORATIVĂ. În această
perioadă toate simptomele subiective şi obiective
cedează sau dispar treptat.
Starea generală se normalizează.
Otoreea devine mucoasă şi din ce în ce mai puţin
abundentă.
Timpanul nu este hiperemiat şi infiltrat. Reperele
timpanului revin la normal.
Perforaţia începe să se închidă.
Febra şi otodinia, cefaleea, insomnia şi alte
simptome dispar.
De regulă OMA se vindecă după 2-4 săptămâni.
TRATAMENT
• Tratamentul otitelor medii poate fi:
• medicamentos,
• chirurgical şi
• profilactic.
• Farmacoterapia are ca scop:
• combaterea durerii,
• înlesnirea resorbţiei exsudatului, drenarea puroiului,
• restabilirea permeabilităţii tubei auditive şi
• recuperarea funcţiei auditive şi întruneşte măsuri
locale şi generale aplicate în concordanţă cu fazele
evolutive ale bolii.
TRATAMENT

• În faza preperforativă tratamentul va viza, în primul

rând, cauza bolii (infecţia şi obstrucţia nazală) şi va
consta din:
- instilaţii sau pulverizaţii nazale cu substanţe
vasoconstrictoare şi antiseptice,
- aplicaţii calde în regiunea otomastoidiană;
- medicaţie antiinflamatoare,
- medicație antialergică,
- vitaminoterapie.
TRATAMENT
1. Pentru atenuarea durerilor se administrează
paracetamol şi acid acetilsalicilic peroral.
2. Tratament antibacterian. Alegerea antibioticului va fi
făcută, în principiu, în funcţie de antibiograma efectuată
după apariţia perforaţiei sau timpanotomie.
Antibioterapia trebuie să fie etiotropă şi asociată, masivă,
neîntreruptă, prelungită şi completată eventual cu diverse
medicamente.
Sunt recomandate următoarele grupe de antibiotice şi
chimioterapice:
Beta-lactaminele: Penicilinele şi Cefalosporinele.
Macrolidele, azalidele sau lincosamidele.
Sulfamidele (Co-trimoxazolul).
TRATAMENT
Preparatele de elecţie sunt:
Amoxiclavul - intravenos sau oral.
Augmentină.
Cefalosporine orale (Ceftibuten, Cefpodoxim
proxetil, Cefaclor, Cefixim, Cefuroxim etc).
Eritromicină sau macrolide noi (Claritromicină,
Azitromicină);
Lincosaminele (Lincomicină, Clindamicină).
Aminoglicozidele sunt interzise în antibioticoterapia
otitelor medii.
În otitele grave, mai ales la copii, se vor administra
asocieri de antibiotice.
 TRATAMENT LOCAL:
Local se vor utiliza proceduri de încălzire, care reduc
infiltraţia şi fenomenele de stază, accelerează dispariţia
procesului inflamator.
Destul de eficiente sunt: undele ultrascurte, razele
infraroşii în doze antiinflamatorii.
Medicamentele, utilizate topic trebuie să favorizeze
atenuarea durerilor şi să limiteze procesul inflamator.
 În acest scop se administrează soluţie 5% acid carbolic
în glicerină (picături carbolo-glicerinice), otinum,
otipax, sofradex.
În cazul apariţiei exsudatului din ureche nu se recomandă
utilizarea picăturilor carbolo-glicerinice, întrucât acestea
fiind în amestec cu exsudatul, manifestă efect cauterizant
şi pot afecta membrana timpanică.
Din aceste considerente se folosesc alte medicamente:
picături dicaino-glicerinice, picături cu glicerină şi
soluţie uleioasă de camfor.
În prima stadie a maladiei se indică picături decongestive
nazale pentru ameliorarea funcţiei de drenaj a tubului
autidiv, ceea ce va favoriza eliminarea exsudatului din
cavitatea timpanică în nazofaringe.
În stadia a doua se pot instila medicamente cu acţiune
antimicrobiană, antiinflamatoare şi cicatrizantă asupra
timpanului: alcool de 70°, soluţie 0,02 % de nitrofural,
soluţie 5% de sulfacetamidă, soluţie 3 % de acid boric,
soluţie 1% de rezorcină, soluţie 0,1% de etacridină
lactat, soluţie 1% de protargol (collargol), soluţie 2,5 %
de dimetilsulfoxid, lizocim (0,1 g la 10 ml soluţie
izotonică clorură de sodiu).
Enzima lizocim exercită acţiune analgezică, antialergică
şi antibacteriană faţă de stafilococi, streptococi, bacilul
difteriei.
În cazul unei perforaţii mari a membranei timpanice şi
unei cantităţi moderate de exsudat, după spălarea urechii
se va instila pulbere cu acid boric, nitrofural,
eritromicină, cloramfenicol, benzilpenicilină.
Tratament chirurgical. Odată formată, colecţia de puroi va
trebui urgent drenată prin timpanotomie, fără a se aştepta
perforarea spontană, care, de cele mai multe ori, este
prost plasată (în membrana Schrapnell) şi insuficientă ca
dimensiune.
 Pentru susţinerea stării generale se vor administra
vitamine (A, B, P, C, E şi D).
 RINITELE

Rinită - inflamaţia mucoasei

nazale.
După evoluţie se disting: rinită
acută şi cronică.
Rinitele cronice specifice, rinitele
alergice, polipoza nazală, rinitele
vasomotorii după evoluţie pot fi
considerate rinite cronice.
RINITELE
Incidența acestei afecțiuni este aproximativ 80-90%
în populația globului, preponderent fiind afectate și
bărbați și femei cu vârsta până la 40 de ani.
Incidența rinitelor în Republica Moldova este de 1,6
la 10000 locuitori.
Rinitele contribuie la apariția și exacerbarea altor
boli respiratorii: astm, sinusita, otita.
Între 50-80% dintre pacienți cu astm bronșic au
rinita, iar între 10-15% dintre pacienți au rinita cu
astm.
Rinita acută este un proces inflamator a mucoasei
nazale, produs de reducerea reactivităţii organismului.
Rinitele se întâlnesc ca boli de sine stătătoare sau
însoţesc unele boli infecţioase şi virotice (gripă,
rugeolă, erizipel ş.a.).

CLASIFICAREA RINITELOR
Etiologic rinitele acute se împart în următoarele grupe:
rinite acute banale (coriză, guturai);
rinite în cadrul bolilor infecţioase.
ETIOPATOGENIE
Factorii predispozanţi ai rinitelor acute:
a) Externe:
frigul, în special umed;

schimbarea bruscă a temperaturii;

atmosfera poluată a locului de lucru, locuinţei etc.

b) Locale:
obstrucţia nazală prin: deviaţii de sept, vegetaţii

adenoide, polipi nazali, tumorile cavităţilor

nazale, corpi străini ai nasului etc.
stările patologice ale pituitarei, cum ar fi alergia

nazală, rinolitiaza, corpii străini etc.

ETIOPATOGENIE

c) Generale:
stresul, oboseala intelectuală şi fizică;
tulburări de metabolism,

alcoolismul,
tabacismul,

teren debilitat prin malnutriţie;

avitaminoză (carenţa de vitamine);

boli cronice şi decompensate: insuficienţa hepatică,

renală, cardiacă, diabetul zaharat, rahitismul etc.

ETIOPATOGENIE
c) Generale:
Astfel, prezenţa şi acţiunea unuia sau a mai multor
factori predispozanţi asupra pituitarei micşorează
puterile de apărare ale acesteia, asigurând accesul
agentului microbian, virotic în mucoasa nazală,
exacerbarea şi sporirea virulenţei acestuia.
Factorii declanşatori diminuează şi rezistenţa
întregului organism ceea ce favorizează dezvoltarea
rinitei.
 Factorii declanşatori
Încă în 1914 s-a insistat asupra originii virotice a
rinitei acute banale. Unele grupe de virusuri lezează
pituitara:
1. virusurile respiratorii (paramixovirusurile,
adenovirusurile şi rinovirusurile);
2. enterovirusurile.
Astfel, prezenţa şi acţiunea unuia sau a mai multor
factori predispozanţi asupra pituitarei micşorează
puterile de apărare ale acesteia, asigurând accesul
agentului microbian, virotic în mucoasa nazală,
exacerbarea şi sporirea virulenţei acestuia.
 Factorii declanşatori

Factorii declanşatori diminuează şi rezistenţa

întregului organism, ceea ce favorizează dezvoltarea
rinitei.
În debutul bolii se dezvoltă o vascularizaţie
pronunţată, înlocuită apoi de o tumefiere edematoasă
a mucoasei.
Capilarele se dilată.
Hipersecreţia este maximă prin dilatarea vaselor
periglandulare.
Concomitent se înregistrează o inflamaţie limfocitară,
polinucleară, secreţie nazală modificată.
TABLOUL CLINIC

Rinita acută banală se prezintă în mod diferit

în funcţie de cele trei etape evolutive ale ei.
In faza de debut acuzele subiective se
manifestă sub formă de uscăciune a foselor
nazale, uneori a epifaringelui, indispoziţie
generală, senzaţie de frig, oboseală, cefalee,
anorexie.
Pruritul nazal, strănutul, obstrucţia foselor,
epistaxisul sunt urmate la un scurt interval
de timp (24 ore) de o rinoree seroasă, care
irită tegumentele perinare.
TABLOUL CLINIC

Se constată roşeaţa conjunctivelor, lăcrimarea şi

senzaţia de ureche înfundată.
Mucoasa devine turgescentă, roşie-uscată, cornetele
hipertrofiate, lumenul inexistent.

în faza de stare, care durează aproximativ 5-6 zile,

rinoreea din seroasă devine mucopurulentă, gălbuie,
uneori cu striuri sanguine.
Fenomenele subiective, cefaleea, pruritul, strănutul,
anosmia, hipoacuzia etc., dispar progresiv.
În faza terminală, cu o durată de 2-4 zile, simptomele
sunt mult diminuate, dispar obstrucţia nazală şi secreţia.
Otoscopic fosele nazale revin la starea normală.
Evoluţia bolii de obicei este benignă şi sfârşeşte prin
vindecare în decurs de 8-12 zile.
Uneori, din cauza rezistenţei scăzute a organismului sau a
altor circumstanţe favorizante (mediu, mod de viaţă etc),
se poate complica sau croniciza.
Tabloul clinic al rinitei cronice se caracterizează prin
obstrucţie nazală, rinoree, hiposmie, algie de divers grad,
uscăciune în nas (rinită atrofică banală şi ozenă), miros
fetid din nas (ozenă).
 TRATAMENT
Tratamentul în perioada de debut, judicios instituit şi
corect aplicat, stopează evoluţia bolii încă de la
primele semne asigurând o vindecare mai rapidă şi
lipsită de complicaţii.
Acest tratament presupune:
restabilirea permeabilităţii nazale;
combaterea stării febrile;
combaterea stării de indispoziţie;
prevenirea complicaţiilor.
1. Restabilirea permeabilităţii foselor nazale se efectuează
cu unul din vasoconstrictoarele enumerate în continuare:
Nafazolină (Naftizină, Sanorin) de 0,05%- 0,1 % -
intranazal, 1-2 picături fiecare 12 ore. Flaconul trebuie
folosit de o singură persoană în vederea excluderii
riscului transmiterii infecţiei.
Oximetazolină (Nazol), se administrează 2-4 picături în
fiecare fosă nazală. Aerozol nazal de 0,05% - 30 ml.
Tetrizolină (Tyzin). Flacoane a 10 ml cu pipetă, se
administrează la adulţi şi copiii mai mari de 6 ani 2-4
picături soluţie de 0,1% în fiecare fosă nazală pe noapte
sau o dată în 4 ore timp de 3-5 zile. Copiilor de 2-6 ani
soluţie de 0,05%.
De asemenea, pot fi utilizate intranazal sucurile de
calanhoe, ceapă, usturoi, care exercită proprietăţi
antiseptice.
Se recomandă utilizarea preparatelor desensibilizante
(gluconat de calciu, tiosulfat de sodiu).
În scopul lichefierii secreţiilor nazale vâscoase şi
înlăturarea crustelor din nas, ameliorarea circulaţiei
sanguine nazale se vor administra:
soluţie 0,1 % de chimotripsină,
soluţie 0,1 % de tripsină,
soluţie uleioasă de ergocalciferol.
2. Pentru combaterea stării febrile şi a durerilor se vor
administra:
Acid acetilsalicilic, metamizol, paracetamol.
Antigripină câte un comprimat de 2-3 ori pe zi, înainte
de întrebuinţare comprimatul se dizolvă într-un pahar cu
apă.
În forma cronică a rinitelor
- După acţiunea de permeabilizare, se recomandă toaleta
foselor nazale, însă în faza de stare se face mai întâi
toaleta foselor nazale şi apoi se aplică instilaţiile şi
pulverizaţiile.
- Copiilor li se vor administra soluţie fiziologică ca
emolient pentru secreţiile vâscoase şi soluţii 2% de
Protargol şi 2% de Colargol ca antiseptice locale.
În rinita cronică hipertrofică se recomandă
efectuarea terapiei cicatrizante.
În profunzimea mucoasei hipertrofiate se
administrează în cantităţi mari (până la 10 ml):
soluţie 40 % de glucoză,
soluţie izotonică de clorură de sodiu,
glicerină (4-5 injecţii cu interval de 1 săptămână).
3. Prevenirea complicaţiilor vizează:
în primul rând combaterea infecţiei bacteriene.
vitaminoterapie generală: se administrează
vitamina A uleioasă în instilaţii locale;
masajul mucoasei nazale;
ultrasonoterapia.
 Faringitele
Faringita este inflamația mucoasei faringelui.
Ea poate fi acută și cronică
Faringita acută banală
Etiologie. Apare secundar unor infecții cu virusuri
respiratorii ca virusul Epstein-Barr (VEB), virusul
sincițial respirator, virusul paragripal, virusul gripal și
adenovirus.
Faringita exsudativă bacteriană este cel mai frecvent
produsă de streptococi β-hemolitici grup A, responsabili
de 15% din toate cazurile de faringită.
 Faringitele
Altele cauze includ: streptococii grup C și G, Neisseria
gonorrhoeae, Corynebacterium diphteriae, Mycoplasma
pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, Arcanobacterium
haemolyticum și Yersinia enterocolitica.
 Factorii favorizanți:
bolile infecțioase, gripa,
anotimpul rece, aer poluat,
băuturi reci, alcoolul,
nicotina,
carențele vitaminice,
surmenaj psihic și fizic etc.
 Faringitele

Manifestări clinice.
Bolnavii acuză dureri faringiene însoțite de eritem,
exsudat și edem, senzație de uscăciune, de corp străin în
faringe.
Semnele clasice în faringita streptococică sunt
reprezentate de febră, durere faringiană, limfadenopatie
cervicală și exsudat amigdalian.
Tratament cel local constă în comprese calde în jurul
gâtului, gargarisme cu substanțe antiseptice sau
administrarea sub formă de spray-uri sau pastile.
Terapie simptomatică.
Faringitele
Faringitele cronice
Sunt catarale, hipertrofice și atrofice.
Etiopatogenie. Cauzele, precum și mecanismele de
dezvoltare sunt multiple și foarte diverse: faringitele
acute, tabacismul, alcoolismul, aer poluat,
amigdalectomia, boli cronice, diabetul zaharat,
pielonefrite, dispepsiile, hepatitele, gastritele,
dereglările respirației nazale și pulmonare.
Un rol deosebit îl joacă avitaminoza și dereglările
imunității locale și generale.
 Faringitele

Manifestări clinice.
Odinofagia, disfagia, uscăciunea, zgâreiturile și
senzația de corp străin în faringe etc.
Tratamentul este dificil, care se explică prin
multitudinea cauzelor și factorilor ce favorizează
apariția lor. El poate fi cauzal, local, general și
profilactic.
 Laringitele
Laringite acute
Laringita acută nespecifică (banală) este o inflamație
acută a mucoasei laringelui, tunicii submucoase și a
mușchilor intrinseci .
În mod obișnuit apare ca manifestare în inflamațiile
acute ale aparatului respirator și rareori ca o afecțiune
de sine stătătoare.
Se observă mai des la bărbați din cauza fumatului,
alcoolului, factorilor profesionali.
 Laringitele
Laringite acute
Etiologie este de obicei virală (rinovirus, virus gripal,
virus paragripal, virus Coxsackie, adenovirus, VSR),
dar poate fi și bacteriană, cauzată de Streptococcus
grup A sau M. Catarrhalis.
Laringita cronică poate avea ca agenți etiologici
Mycobacterium tuberculosis, Histoplasma
capsulatum, B.dermatitidis și Candida spp.
 Laringitele
Factorii predispozanți:
Frigul și umezeala;
noxe profesionale (fum, praf, gaze toxice),
aerul supraîncălzit și uscat din locuințe, fumatul,
consumul de alcool, supraeforturile vocale, tulburări
de metabolism,
afecțiunile cronice: hepatice, renale, cardiovasculare);
afecțiunile nasului, rinofaringelui,
adenoidita cronică, amigdalita cronică,
carențele vitaminice, traumatismele laringelui etc.
 Laringitele
Tabloul clinic
Boala se instalează brusc sau treptat cu dispnee,
răgușeală, jenă în gât, dureri locale ușoare, disfagie,
uneori cu prezența de mici leziuni superficiale la
nivelul aritenoizilor și epiglotei însoțite de edem ușor.
Se asociază tusea, oboseala, semne generale de tipul
febrei moderate.
Crupul (laringotraheobronșita) apare ca edem
subglotic aproape exclusiv la copiii de 2-3 ani,
manifestându-se ca tuse lătrătoare („țipăt de foca”).
Crupul este datorat virusurilor paragripale,
virusurilor gripale, VSR și M.pneumoniae.
Laringitele

Tratamentul.
Repaos vocal absolut,
înlăturarea factorilor nocivi,
inhalații și instilații ,
comprese calde cervicale,
antibiotice, corticosteroizi, antiinflamatoare
nesteroidiene, vitaminoterapie, unde ultrascurte.
Laringitele cronice
Larigita cronică banală este o inflamație cronică a
mucoasei laringelui, întâlnită mai frecvent la
bărbați.
Etiopatogenie: laringite acute banale, laringitele
acute din bolile infecțioase, fumatul, consumul de
alcool, dereglări de respirație nazală, vegetațiile
adenoide, amigdalita cronică, climatul umed,
factorii profesionali nocivi etc.
Cauza microbiană poate fi multiplă și diversă:
streptococi, stafilococi, pneumococi etc.
Laringitele cronice
Mecanismul dezvoltării laringitei cronice: unul sau
mai mulți factori etiologici enumerați duc la scăderea
imunității locale și generale a organismului, sporind
în același timp virulența antimicrobiană și facilitând
dezvoltarea unui proces inlamator cronic în regiunea
laringelui.
Tabloul clinic. Răgușeala accentuată și continuă cu
fonastenie, hiperestezii, senzații de corp străin,
odinofagie, disfagie, disfonie și dispnee, tuse mai
accentuată dimineața, însoțite uneori la fumători și
alcoolici de laringospasm.
Laringitele cronice
Tratament: repaosul vocal absolut, alimentația
rațională regulată, folosirea frecventă a ceaiurilor
calmante (tei, zmeură) cu miere de albini,
vitaminoterapie, refuzul la fumat și alcool,
restabilirea respirației nazale, asanarea proceselor
inflamatorii cronice ale căilor respiratorii;
Inhalații, aerosoli cu soluții și ape alcaline,
sulfuroase, instilații cu soluție de ulei mentolat de 1%
sau ulei de eucalipt de 2-3%, soluție de bicarbonat de
sodiu de 1-2%;
aplicarea undelor ultrascurte.
FITOTERAPIA AFECŢIUNILOR ORL

FITOTERAPIA RINITELOR
1. Scoarţă de stejar, flori de tei, frunze de mentă - câte
10 g; părţi aeriene de pojarniţă, scoarţă de salcie -
câte 5 g.
În 20 g de specie mărunţită se toarnă 200 ml apă
clocotită, se infuzează timp de 3-4 ore. Înainte de
utilizare de adaugă 3-5 picături ulei de brad. A se
utiliza intranazal câte 6-8 picături de 3-4 ori pe zi sau
pentru inhalaţii, câte 3-4 proceduri la o cură, durata
unei inhalaţii – 5 min.
FITOTERAPIA AFECŢIUNILOR ORL

FITOTERAPIA RINITELOR
2.Părţi aeriene de coada şoricelului, rădăcină de viorea,
părţi aeriene de sovârf, frunze de salvie, scoarţă de
călin – câte 10 g.
În 15 g de specie se toarnă 200 ml apă rece, se
infuzează 1 oră, se fierbe pe baia de aburi 10 min., se
răcoreşte, se strecoară. A se utiliza sub formă de
picături nazale sau inhalator.
FITOTERAPIA RINITELOR

Pentru tratamentul rinitei catarale cronice se utilizează

inhalator plante medicinale cu durata de 5 min. Cura
constituie 8-10 proceduri.
1. Infuzie din frunze de podbal - 15 g la 200 ml; decoct
din frunze de mure - 20 g la 200 ml; decoct din scoarţă
de stejar - 10 g la 200 ml. Infuzia şi decoctul preparate
se amestecă şi se consumă câte 50-70 ml de 2-3 ori pe zi.
2. Flori de gălbenele, flori de greghetin (Geranium
pratense), flori de muşeţel – câte 15 g.
În 20 g de specie se toarnă 200 ml apă clocotită, se
infuzează 1 oră, se strecoară Se utilizează câte 100-150
ml la 1 inhalaţie.