“OTITA MEDIE CRONICĂ SUPURATĂ”

Planul prelegerii:

1. Argumente în necesitatea acestor cunoştinţe pentru viitorii medici.

2. Definiţie.
3. Etiopatogenie.
4. Clasificare.
5. Anatomia patologică.
6. Tabloul clinic şi evoluţia O.M.C.S.
7. Complicaţiile O.M.C.S.
8. Prognosticul.
9. Principiile de tratament şi profilaxie.
10.Recapitulare.
 I.ARGUMENTE ÎN NECESITATEA ACESTOR CUNOŞTINŢE
PENTRU VIITORII MEDICI.

1. Statisticile arată că otita medie cronică supurată constituie o problemă serioasă

ale medicinii. Această afirmaţie se explică prin:
 Incidenţa înaltă al otitei medii cronice supurate. Dacă în Rusia la începutul
secolului al XX–lea otita medie cronică supurată alcătuia 36,4% din numărul
total de bolnavi, aceste afecţiuni sunt destul de răspîndite şi astăzi. Şt. Gîrbea
afirmă (1987) că otitele medii cronice supurate reprezintă 1/3 din ansamblul
afecţiunelor ORL. Otita medie cronică supurată conform datelor Institutului de
cercetări ştiinţifice în domeniul ORL din or. Moscova 4% din populaţie suferă de
otită medie cronică supurată. În Moldova acest indice este de 1,92%. Otita medie
cronică supurată se situiază pe locul doi în patologia generală ORL;
 Complicaţiile otitelor cronice supurate nu scad şi constituie o problemă dificilă,
mai ales în zilele noastre şi anume în republica Moldova;
 Hipoacuzia şi surditatea, care se dezvoltă la aceşti bolnavi au un caracter social şi
profisional. Copilul afectat de otită medie cronică supurată are probleme atît la
şcoală cît şi în general în dezvoltarea intelectuală şi fizică;
 Otita medie cronică supurată duce la incapacitate temporală şi în unele cazuri la
cea permanentă de muncă al bolnavilor, fapt ce ne vorbeşte despre caracterul
socio-economic al otitei medii cronice supurate;
 Tinerii cetăţeni ai statului nu pot fi încadraţi în serviciul militar şi de alt gen din
cauza procesului patologic din urechea medie care de cele mai multe ori are o
evoluţie nefavorabilă, greu se supune tratamentului şi totodată au loc acutizările
acestui proces;
 Diagnosticarea otitei medii cronice supurate prezintă mari greutăţi şi deficultăţi
deoarece bolnavii nu se adresează la medic, fapt ce se lămureşte prin aceea că
otodinia (durerea în ureche) lipseşte (ea persistă numai în cazurile de acutizare);
otoreea ca de altfel şi hipoacuzia nu-l deranjează în aşa mod ca să-l impună pe
bolnav să se adreseze la medic.
 Tratamentul otitei medii cronice supurate are multe rezerve. El necesită multă
atenţie, cunoştinţe aprofundate din partea medicului şi multă dorinţă şi răbdare
din partea bolnavului.
 Denspre otita medie cronică supurată, profesorul doctorul M. Buruiană (2002),
scria următoarele: „Puţine sunt maladiile cronice în ORL care să pună atîtea probleme
de diagnostic şi terapeutică ca otita medie cronică supurată”.
Numeroasele interpretări şi variante ca forme clinice în mod special, ca diagnostic,
ca evolutivitate şi repet, terapeutică în deosebi chirurgicală, fac să te poţi pierde într-un
laberint fără ieşire.
Numai experienţa practică în decursul multor ani, evaluarea atentă a fiecărui caz
clinic, cercetarea sistematică complexă clinică, radiologică, funcţională şi
microbiologică, pot aduce în prim plan varianta finală de atitudine terapeutică adecvată
în fiecare caz.
Această apreciere de către profesorul M. Buruiană a otitei medii cronice supurate,
ca o patologie mai mult necunoscută decît cunoscută, ne face pe noii medicii ORL să
fim tot timpul în căutarea noilor informaţii denspre patologia urechii. Eu aş spune că
dacă otitele medii cronice supurate au fost cunoscute încă de pe vremurile lui Hipocrate
şi Avicena însă unele noţiuni, detalii atît în plan de diagnostic cît şi de tratament sunt în
discuţie şi astăzi. Deaceea orice lucrare ştiinţifică care are ca scop soluţionarea unor
aspecte de diagnostic şi tratament al otitei medii cronice supurate este actuală.

II. DIFINIŢIE.

Otita medie cronică supurată este o îmbolnăvire al întrgului organism condiţionată

de un proces inflamator cronic situat în sistemul urechii medii, care se caracterizează
prin prezenţa perforaţiei şi a otoreei care poate fi permanentă sau periodică.
Aceşti bolnavi prezintă de asemenea zgomote în ureche, sunt afectaţi de surditate –
simptome care sunt în toate formele de otită medie şi nu numai.

III. ETIOPATOGENIE.

Cauzele precum şi mecanismele de dezvoltare al otitei medii cronice supurate sunt

multiple şi diverse. În primul rînd este vorba de:
 Otita medie acută netratată adecvat şi complet care poate trece într-o otită
subacută apoi cronică;
 Alte cauze al otitelor medii cronice supurate le constituie otita medie recidivantă
şi exsudativă (seroase);
  Otita medie cronică supurată de la începutul bolii are o evoluţie cronică fapt ce
poate fi înţeles prin aceea că aceste persoane au o reactivitate locală şi generală al
organismului scăzută.
Factorii predispozanţi ce contribuie la dezvoltarea otitei medii cronice supurate
sunt:
 Vegetaţiile adenoide;
 Tonsilita cronică;
 Derivaţie de sept nazal;
 Tumorile nasului şi a rinofaringelui;
 Disfuncţia tubei auditive;
 Rinite cronice hipertrofice;
 Polipi nazali etc.
 Tratamentul iraţional cu antibiotice a diverselor procese patologice al căilor
respiratorii superioare şi ale urechii;
 Alimentaţia incorectă şi incomplectă. Avitaminozele sau carenţele de vitamine.
Alimentaţia artificială a copilului;
 Răceala;
 Bolile infecto-contagioase;
 Afecţiuni cronice endocrinometabolice;
 Insuficienţa acută şi cronică renală;
 Diabetul zaharat etc.
 Particularităţile imune şi a anatomiei urechii medii la copiii mici. Sistemul imun
local şi general nu este pe deplin dezvoltat. În cavitatea timpanică după naştere se
află lichid amniotic, ţesut mixoid, iar tuba auditivă este mai scurtă, dreaptă, are o
poziţie cvaziorizontală – particularităţi ce duc la dezvoltarea otitelor medii acute
sau recidivante, iar ele la rîndul lor la otită medie cronică supurată.
 Hipotrofia, distrofia, rahitismul, diateza exsudativă, timico-limfatică şi alte boli
ale copilului;
 Alergia;
 În zilele noastre otita medie cronică supurată este codiţionată şi de tuberculoza
pulmonară.
Factorul microbian în etiopatogenia otitei medii cronice supurate îi revine rolul
principal. În otita medie cronică supurată se depistează preponderent infecţia aerobă,
cocii (stafilococii, streptococii). Dar totodată la aceşti bolnavi de asemenea pot provoca
otită medie cronică supurată şi microbii anaerobi, viruşii, ciupercile, bacilul Koch (al
tuberculozei), micoplasma, hlamidia, leghionela, richeţii (microbi intercelulari). Nu
face excepţie şi Pseudomonas aerughinosa – agentul patogen al secolului XX, care are o
capacitate de multiplicare rapidă, produce hemolizine, colagenaza, nucleaza, limfaza,
exoenzime, proteaza, elastaza, leicitinaza şi alţi factori de permeabilitate vasculară.
Clebsiela pneumoniae, Eschirechia coli, Proteus vulgaris şi Stafilococul aureus,
contribuie la dezvoltarea şi menţinerea procesului patologic în caz de otită medie
cronică supurată. Viruşii mai ales cei respiratorii şi ai gripei de asemenea se socot
factori etiologi ai otitei medii cronice supurate. HIV – sida, formează în unele
împrejurări acutizarea procesului patologic din urechea medie şi chear dezvoltarea
complicaţiilor endocraniene prin mecanismul de slăbire a imunităţii locale şi generale.
 IV. CLASIFICARE.

Avicena (980-1037) împărţea otitele în otite acute şi cronice, ultimile aveau două
forme ce aproximativ corespund mezo şi epitimpanitelor de astăzi.
Astăzi otitele medii cronice supurate noi le clasificăm în:
1. Mezotimpanita - otita medie cronică supurată benignă, otoree tubară;
2. Epitimpanita - otita medie cronică supurată malignă, otoree fetidă, otită
colesteatomatoasă;
3. Mezotimpanită cu perforaţie marginală sau epimezotimpanită.
Aceste 3 forme de otită medie cronică supurată sunt forme clasice. La baza acestei
clasificări se află caracterul şi sediul perforării; precum şi schimbările patomorfologice
în urechea medie. Mezotimpanita sau după manualele româneşte otita medie cronică
supurată - simplă, benignă, otoree benignă, otoree tubară, perforaţia se află în pars
tensa. Această formă, constituie circa 55% din otitele medii cronice supurate. Se
numeşte benignă deoarece schimbările patomorfologice au loc preponderent în
mucoasă. Mezotimpanitele mai rar duc la complicaţii. Colesteatomul de asemenea se
dezvoltă cu totul excepţional.
În caz de epitimpanite perforaţia are loc în epitimpanum – în pars flacida a
timpanului. După clasificarea românilor ea poartă denumirea de otită medie cronică
supurată propriu-zisă, malignă, colesteatomatoasă, osteitică, granuloasă, polipoasă.
Epitimpanitele alcătuesc 45% din totalul otitelor medii cronice supurate. Caracteristic
pentru această formă de otită este prezenţa procesului inflamator – distructiv nu numai
pe mucoasă dar ea adică inflamaţia atacă osul – dezvoltînd osteita, se formează
colesteatomul, granulaţiile şi polipii. Aceste otite sunt acelea care se complică cu
diverse complicaţii, endocraniene şi altele.
Ulterior la aceste forme s-a mai adăugat şi a 4 formă de otită medie cronică
supurată. Este vorba de otita medie cronică supurată la bolnavii ce anterior au suportat o
operaţie pe ureche şi persistă otoreea, hipoacuzia şi alte simptoame ale otitei medii
cronice supurate.
Reeşind din necesităţile statisticilor practice şi pentru ai ajuta pe ORL ce activează
în diverse instituţii medicale precum şi pentru a duce o evidenţă unică a afecţiunilor
urechii conform clasificării internaţionale al maladiilor (CIM). Revizia a 10 aprobată la
a 43 Adunare Mondială al Sănătăţii (mai 1990) – noi am adoptat toate formele de otite
medii către această clasificare. Vă propunem clasificarea otitelor medii în care sunt
incluse: - denumirea afecţiunilor şi codul internaţional al acestor otite.
Clasificarea otitelor medii:
1. Otita medie acută nesupurată H 65
2. Otita medie acută supurată H 66
3. Otita medie subacută nesupurată H 65
4. Otita medie subacută supurată H 66
 5. Otita medie cronică supurată (mezotimpanită) H 66
6. Otita medie cronică supurată (epitimpanită) H 71
7. Otita medie cronică supurată (epimezotimpanită) H 71
8. Otita medie cronică supurată la bolnavii anterior operaţi pe ureche H 66
9. Catar tubo-timpanic acut şi cronic (tubo-timpanită, tubootită) H 68
10.Otită adezivă H 65
11.Otită fibroadezivă H 65
12.Timpanoscleroza H 65
13. Otită recidivantă H 66
14.Otită exsudativă (secretorie) H 65
15.Otită în cursul bolilor infecto-contagioase H 67
16.Otita la nou-născuţi şi sugari în dependenţă de forma
17.Otita la bătrîni otitelor va fi şi codul
18.Otita în caz de dereglări endocrino-metabolice statistic al ei
19.Otita traumatică (baro-trauma, mecanotrauma) H 72
Din această clasificare se vede cît de variate sunt formele de afecţiuni ale urechii
medii, atît din punct de vedere al tabloului clinic, cît şi din punct de vedere al procesului
patologic care stă la baza acestor boli.

V. ANATOMIA PATOLOGICĂ.

Modificările anatomo-patologice interesează în primul rînd mucoasa tuturor

componentelor urechii medii. Pentru otita medie cronică supurată este caracteristic:
 Prezenţa perforaţiei;
 Prezenţa permanentă sau periodică a otoreei.
În general schimbările patomorfologice, în caz de otită medie cronică supurată
sunt:
 Inflamaţia mucoasei;
 Distrucţia şi cicatrizarea mucoasei;
 Formarea granulaţiilor;
 Formarea polipilor;
 Distrugerea printr-un proces cariotic al osişarelor auditive şi pereţilor osoşi a
celulelor mastoidiene;
 Epitelizarea şi sclerozarea componentelor urechii mijlocii şi formarea
colesteatomului.
Schimbările morfologice diferă în dependenţă de forma otitei medii cronice
supurate. În mezotempanită examenul histologic al mucoasei cavităţii timpanice constă
dintr-un proces inflamator cu edem, infiltraţie plasmo-limfocitară cu amestic de
leucocite,hipersecreţia învelişului epitelial cu mărirea celulelor caliciforme. În
majoritatea mezotempanitelor lanţul osicular poate să se păstreze.
 Epitimpanita se caracterizează morfologic prin afectarea nu numai a mucoasei
urechii medii dar şi a tuturor componentelor morfologice a urechii medii. Are loc
cariesul, formarea colestiatomului, polipilor şi a granulaţiilor.
În dependenţă de caracterul schimbărilor morfologice deosebim următoarele forme
de blocaj antral:
1. Fibros;
2. Fibrochistic;
3. Tinpanosclerotic;
4. Cu colesterom;
5. Cu colesteatom.
Din punct de vedere patomorfologic putem clasifica otita medie cronică supurată în
felul următor: otită medie cronică supurată cu mucozitate, cu osteită, cu colesteatom.
Preponderent în forma epitimpanală otita medie cronică supurată propriu-zisă
deseori se atestă colesteatomul, care se prezintă sub o formă tumorală, de culoare
albicioasă, surie sau cenuşie, de consistenţă moale. Sunt deseori două varietăţi de
colesteatom: colesteatoml primar şi colesteatoml secundar.
Colesteatomul primar se întîlneşte excepţional de rar. Se consideră (Virchow) că el
este o tumoare epitelială congenitală de natură ectodermală.
Colesteatoml secundar se observă exclusiv în supuraţiile auriculare şi se mai
numeşte colesteatom auricular. Actualmente sunt mai multe teorii care lămuresc
dezvoltarea colesteatomului:
1. Teoria migraţiei epiteliale. Adepţii acestei teorii Wendt, Habermann, Bezold şi
alţii socot că dezvoltatea colesteatomului auricular are loc atunci cînd prin
perforaţia timpanului pătrunde epidermisul conductului auditiv extern în
cavitatea urechii medii şi are loc proliferarea lui.
2. Teoria metaplaziei (Politzer, Layron). Apare la pătrunderea epiteliului cilindric în
epiteliul pavimentos, transformînd mucoasa epitelială în matrice colesteatomului.
Sunt şi alte lămuriri a dezvoltării colesteatomului auricular. De pildă: Lange
explică dezvoltarea colesteatomului la copii prin pătrunderea substanţelor străine prin
intermediul tubei auditive (iritanţi, mecanici, alimente etc.) în urechea medie, care
perturbează procesul de pneumatizare a mucoasei avînd drept consecinţă hiperplazia
mucoasei şi dezvoltarea proceselor adezive ce duc la retracţia membranei Shrapnel.
Este ştiut faptul că colesteatomul auricular se dezvoltă în otită medie cronică
supurată. Însă sunt cazuri descrise de unii autori (L. M. Covaliova, Sanct-Petersburg)
cînd colesteatomul s-a dezvoltat la bolnavul ce suferă de o otită medie acută perforativă.
Autoarea explică faptul prin aceea, că colesteatomul auricular în acest caz s-a dezvoltat
ca rezultat al pătrunderii epidermisului CAE prin perforaţia timpanului în cutia
timpanică.
Colesteatomul prezintă o formaţiune patomorfologică compusă din straturi
epidermale şi produse de putrefacţie al lor concentric suprapuse şi învelite de o tunică
conjunctivă cu epiteliu pluristratificat plat care poartă denumirea de „matrix”. Prezenţa
colesterinei a permis ca această formaţiune să fie denumită - colesteatom. Matrixul e
bine concrescut cu suportul osos.
 Pereţii osoşi sub influenţa compuşilor chimici (în special fermentului colagenoza)
şi al factorilor de putrefacţie din colesteatom se distrug, şi în dependenţă de localizarea
colesteatomului şi a contactului cu osul apar:
 Fistula laberintului preponderent al canalului semicircular lateral. În acest caz se
va dezvolta o labirintită circumscrisă. În lucrarea savanţilor francegi cu
denumirea Colesteatomul şi fistula labirindului în asociere cu afectarea canalului
n. facial (J. Paris, A. Esteve, R. Meller et al., Marscille-France J. F. ORL.
Volumul 49 p. 295-299 anul 2000.) au arătat că din cei 568 de bolnavi operaţi în
institutul lor de colesteatom, la 40 din ei ce constituie 7%, prezentau un
colesteatom complicat cu o fistulă laberintică.
 Fistula canalului n. facial, ce va dezvolta afectarea n. facial;
 Fistula tegmen antri;
 Fistula tegmen tympani, ce vor dezvolta una din formele de complicaţii
intracraniene.
Patomorfologic colesteatomul se prezintă sub 3 forme:
1. Colesteatom sub formă de reces (pungă) epidermal;
2. Colesteatom sub formă de chist epidermal;
3. Colesteatom supurat cu granulaţii colesteatomatoase.

VI. TABLOUL CLINIC ŞI EVOLUŢIA OTITEI MEDII CRONICE

SUPURATE.

Depinde de:
1. Vîrsta bolnavului;
2. Antecedentele personale şi eredocolaterale;
3. De forma otitei medii cronice supurate;
4. De precocitatea diagnosticului şi a tratamentului.
Vom expune aparte tabloul clinic al otitei medii cronice supurate: - forma
mezotimpanală şi cea epitimpanală, colesteatomatoasă.
Otita medie cronică supurată – mezotimpanita, otita medie cronică supurată –
simplă, otoree benignă. Se manifestă prin otoree mucopurulentă, rare ori sanguinolentă
şi prin prezenţa perforaţiei cu localizarea ei în porţiunile centrale al membranei
timpanice.
Următorul simptom al acestei forme de otită medie cronică supurată este
hipoacuzia, care are un caracter de transmisie. Gradul de hipoacuzie va depinde de mai
mulţi factori ca:
 Sediul, perforaţia timpanului;
 Cuprinderea în procesul patologic şi a urechii interne;
 Vîrsta bolnavului (la bătrîni se mai adaugă şi hipoacuzia, legată de îmbătrînirea
aparatului auditiv – aşa numită pres-biacuzis, la sugari şi copiii mici – disfuncţia
 şi particularităţile tubei auditive şi a căsuţei timpanice, care influenţează
percepţia sunetelor;
 Funcţionarea normală a ferestrelor laberintice. Atunci cînd una sau ambele
ferestre vor fi blocate, hipoacuzia va fi mult mai pronunţată, decît atunci cînd
aceste ferestre vor funcţiona normal. Surditatea sau hipoacuzia nu este un
simptom cu caracteristicile sale neschimbate pe parcursul îmbolnăvirii.
Hipoacuzia variază în cursul otitei medii cronice supurate sau evoluţiei bolii,
avînd o expresie mai pronunţată sau din contra să fie mai puţin simţitoare pentru
bolnav, fapt ce nu-l impune pe bolnav să se adreseze la medic. Evoluţia otitei
medii cronice supurate simple poate dura chiar toată viaţa. Bolnavii devin
nervoşi, refuză întîlnirile cu prietenii, unii nu pot să-şi exercite profesia. În aceste
cazuri boala poate evolua cu pauze, cînd otoreea lipseşte, cînd starea generală se
amiliorează spontan sau drept consecinţă a tratamentului aplicat. În alte cazuri
pauzile otoreei nu durează mult, deoarece recidivele constituie aproape o regulă.
Reîncălzirile procesului patologic din urechea medie se datorează
suprainfecţiilor, răcelii, pătrunderii lichidului în conductul auditiv extern, oboselii
fizice şi psihice, bolilor cronice (diabetul zaharat, pneumoniilor, tuberculozei
pulmonare, insuficienţei renale cronice, bolile oncologice şi altele).
 Cefaleea de asemenea sunt simptome importante a otitei medii cronice supurate
simple. Un semn clinic important îl prezintă zgomotul (acufene, tinnitus)
auricular, uneori foarte chinuitor pentru bolnav.
Aşadar semnele clinice ale otitei medii cronice supurate sunt:
1. Otoreea;
2. Perforaţia timpanului în pars tenza;
3. Hipoacuzia. Surditatea preponderentă de tip transmisie.
4. Vertijul;
5. Zgomotul auricular;
6. Schimbări în comportamentul bolnavului;
7. Cefaleea;
8. Dezechilibrul.
Această formă de otită rare ori duce la complicaţii endocraniene. Diagnosticul
otitei medii cronice supurate simple se va stabili pe baza datelor anamnezice, otoscopie
şi acumetrice. Diagnosticul diferenţial se va face cu otita medie cronică supurată
propriu-zisă.
Otita medie cronică supurată propriu-zisă – epitimpanita. Se caracterizează
prin prezenţa unui proces inflamator-supurativ în urechea mijlocie, cu predilecţie în
epitimpanum, interesînd nu numai mucoasa urechii medii, dar şi ţesutul osos cu
perforaţia timpanului în pars flacida. Ea este o otită polimorfă gravă, de multe ori este
cauza multor complicaţii endocraniene.
Simptomatologie. Plîngerile bolnavilor ce se prezintă la medic în anumite
perioade ale bolii pot fi accentuate, mai puţin accentuate ori pot chear lipsi. Otita medie
cronică supurată propriu-zisă se caracterizează în unele cazuri prin senzaţie de greutate
în cap, durere de cap din partea urechii bolnave, insomnie, otoree, hipoacuzie, acufene,
slăbiciune, vertij. Otoscopic se stabileşte puroi în conductul auditiv extern cu aspect
albicios, cremos, murdar şi fetid. Cantitatea precum şi alte caracteristeci ale puroiului
nu totdeauna este în raport direct; cu gravitatea bolii. Prin examenul otoscopic pot fi
depistaţi polipii, granulaţiile, colesteatomul şi cariesul aticei. Boala evoluiază lent cu
faze de reîncălzire şi cu faze de remisie. Examenul funcţional constată o hipoacuzie de
tip transmisie ca de altfel şi în forma de otită medie cronică supurată simplă.
Triada Bezold va fi următoarea:
1. Proba Rinne - va fi negativă de partea urechii bolnave.
2. Proba Weber – va avea loc lateralizarea sunetului în urechea afectată.
3. Proba Schwabach va fi prelungită în urechea bolnavă.
Diagnosticul se va stabili pe baza anamnezei, examenului obiectiv şi funcţional.
Diagnosticul diferenţial se va face cu otita medie cronică supurată simplă.

Semnele clinice caracteristice otitei medii cronice supurate.

Tabelul 1.
Nr. Simptomele caracteristice
1 Localizarea procesului
patologic în căsuţa
timpanică
2 Se afecteză de procesul
inflamator
3 Acuzele bolnavului
4 Caracteristica secreţiei
5 Sediul perforaţiei
6 Conţinutul patologic în
cutia timpanică
7 Caracterul hipoacuziei
8 Triada Bezold.
Proba Rinne.
Proba Weber.
Proba Schwabach.
9 Examenul radiologic
10 Cefalee
Forma clinică a otitei medii cronice supurate
Mezotimpanita Epitimpanita
Mezotimpanum Epitimpanum-prioritar
hipotimpanum toate 3 etaje rar
Mucoasa Mucoasa şi ţesutul
osos
Otoree purulentă, Otoree purulentă,
hipoacuzie, acufene acufene, hipoacuzie.
Adesea cefalee vertij.
Mucoasă. Purulentă cu miros
Mucopurulentă fără fetid. Mase
miros colesteatomatoase.
Pars tenza. Perforaţie Pars flacida. Perforaţie
centrală marginală.
Puroi, granulaţii, polipi Puroi,granulaţii,
polipi, colesteatom.
De fregvenţă joasă Mixtă cu predilecţie a
fregvenţilor joasă
Negativă lateralizat în Negativ, lateralizat în
urechea bolnavă urechea bolnavă,
prelungit prelungit.
Scleroză a apofizei Scleroză a apofizei
mastoidiene mastoidiene.
Distrucţie în regiunea
anticoantrală
colesteatom.
Puţin pronunţată şi rar Des întîlnită.
 întîlnită Pronunţată, localizată
de partea urechii
bolnave.
11 Vertij Rar întîlnite Des întîlnite
12 Complicaţii:
a.locale; Prezente Prezente
b. temporale; Rar întîlnite Des întîlnite
c. endocraniene; Rar întîlnite Des întîlnite
13 Evoluţia bolii Benignă. Complicaţii Malignă. Complicaţii
rare – colesteatom,
granulaţii, polipi,
caries, endocraniene
14 Tratament Preponderent Preponderent
conservator chirurgical
15 Prognosticul Mai mult favorabil Mai mult nefavorabil.
Are multe rezerve.

VII. COMPLICAŢIILE OTITEI MEDII CRONICE SUPURATE.

Complicaţiile pot fi:

 Locale – furunculul conductului auditiv extern, otită externă difuză;
 Erizipelul;
 Pericondrita şi condrita urechii externe;
 Otomicoza şi altele;
 Locale ce aparţin cavităţii urechii medii: - polipi, granulaţii, caries şi colesteatom;
 Regionale – mastoidita, afectarea n. facial, labirintita;
 Endocraniene – abcesul extradural, abcesul subdural, abcesul cerebral şi
cerebelos, tromboflebita sinusului lateral cu sau fără sepsisul otogen, meningita
otogenă.

VIII. PROGNOSTICUL OTITEI MEDII CRONICE SUPURATE.

Prezintă o adevărată enigmă deoarece el depinde de foarte multe circumstanţe.

Printre acestea putem numi:
 Precocitatea adresării bolnavului şi stabilirea corectă a diagnosticului;
 Efectuarea unui tratament adecvat şi complet;
  Respectarea de către bolnav a prescripţiilor medicului;
 Forma de otită medie cronică supurată;
 Evoluţia bolii;
 Vîrsta bolnavului;
 Prezenţa altor boli;
 Nivelul de cultură generală şi sanitară al bolnavului;
 Nivelul de trai al bolnavilor.
Prognosticul are două aspecte – anatomic şi funcţional. Ultimul are o mare
importanţă pentru acele persoane la care auzul, starea lui le permite să-şi exescite
funcţia, profesia. Un diagnostic şi tratament bine pus la punct bine înţeles că vor avea
un prognostic mai bun. Din contra întîrzierea cu diagnosticarea acestor afecţiuni şi
implicit cu aplicarea tratamentului va avea un prognostic rău atît din punct de vedere
anatomic şi funcţional cît şi din punct de vedere al dezvoltării complicaţiilor. Iar
ultimele şi mai mult complică prognosticul bolii.

IX. PRINCIPIILE DE TRATAMENT ŞI PROFILAXIA

OTITELOR MEDII CRONICE SUPURATE.

Tratamentul otitei medii cronice supurate poate fi atît conservator, cît şi

chirurgical. O mare importanţă în tratamentul medical şi chirurgical îl au măsurile
profilactice, măsurile îndepărtate spre lichidarea cauzelor şi factorilor favorizanţi în
apariţia şi dezvoltarea otitei medii cronice supurate. Un tablou clinic favorabil, o
evoluţie a bolii bună ce se observă de obicei în mezotimpanită necesită un tratament
conservator. Acest tratament este mai eficace la bolnavii ce nu fac acutizări repetate,
lipseşte cariesul osos, granulaţiile, polipii şi colesteatomul iar perforaţia timpanului ce
ocupă pars tenza al timpanului este de demensiuni suficiente, pentru a asigura drenajul
urechii medii prin procedee de tratament conservator – lavajul căsuţei timpanice,
introducerea medicamentelor, efectuarea toaletei medicale cu tampoane sterile etc. al
cavităţii timpanice. Dacă bolnavul suferă de otită medie cronică supurată – forma
epitimpanală cu un auz bun, fără complicaţii – locale, regionale şi endocraniene se
poate de asemenea de efectuat un tratament conservator – medicamentos, însă aceşti
bolnavi au nevoe de a fi permanent sub supravegerea ORL. Epitimpanitele însoţite de
complicaţii: polipi, granulaţii, colesteatom sau caries necesită tratament chirurgical.
Principiul de bază al tratamentului otitei medii cronice supurate constă în
următoarele:
 Tratamentul trebuie să fie complicat, să includă măsuri profilactice locale şi
generale;
 Tratamentul trebuie să prevadă măsuri de prim ordin înlăturarea cauzelor şi al
factorilor favorizanţi care au dus la dezvoltarea otitei medii cronice supurate;
  Otita medie cronică supurată propriu-zisă cu colesteatom, granulaţii, polipi –
preponderent se tratează chirurgical;
 Otita medie cronică supurată simplă – preponderent se va trata prin metode
conservatoare;
 Se asigură un drenaj bun al componentelor urechii medii şi o ventilaţie de
asemenea bună a lor.
Se ştie că evoluţia otitei medii cronice supurate depinde de mai mulţi factori şi în
primul rînd de imunitatea locală şi generală al organismului; - de virulenţa agentului
patogen şi de natura lui; - de tratamentul aplicat şi de respectarea de către bolnav a
prescripţiilor medicului. Efectul tratamentului va depinde în mare măsură de starea
căilor respiratorii superioare şi absenţa sau prezenţa focarelor cronice infecţioase în
organism (tonsilita cronică, sinuzita etc.) de faptul suferă bolnavul de alte boli cronice
cum ar fi: tuberculoza, diabetul zaharat etc.sau nu.
Tratamentul conservator al otitei medii cronice supurate prevede următoarele
acţiuni şi metode locale şi generale de tratament al otitei medii cronice supurate.
Primele acţiuni şi metode medicale preved în primul rînd: - desicarea căsuţei
timpanice; - eliminarea secretului patologic, polipiilor, granulaţiilor, colesteatomului şi
a puroiului. Concomitent cu aceste procedee se aplică preparate care micşorează edemul
şi infiltraţia mucoasei. Toate cele menţionate mai sus au ca scop crearea condiţiilor
favorabile pentru asigurarea drenajului urechii medii şi pătrunderea preparatelor
medicamentoase în căsuţa timpanică.
Efectuînd cele propuse mai sus medicul ORL în condiţii bune poate face toaleta
urechii medii; care în aşa caz are un efect terapeutic benefic. În condiţii de domiciliu se
poate folosi peroxidul de hidrogen de 3% care sub acţiunea mediului alcalin şi al
substanţelor organice elimină oxigen şi reprimă flora anaerobă.
Spălăturile auriculare, în dependenţă de caracterul şi cantitatea puroiului se pot
efectua de cîteva ori pe zi. Cu scop de a îndepărta puroiul din ureche se poate de folosit
o sondă bontă. În cazul cînd exsudatul este vîscos în afară de piroxid de hidrogen se pot
folosi şi fermenţi proteolitici (tripsină, himotripsină). În unele cazuri pentru
normalizarea mucoasei cutiei timpanice este de ajuns numai înlăturarea exsudatului prin
metodele sus numite.
După ce sau efectuat măsurile de înlăturare a exsudatului, colesteatomului,
polipilor şi a granulaţiilor se folosesc metode şi procedee de aplicare locală a diverselor
preparate medicale uşor solubile fără acţiune iritantă asupra mucoasei căsuţei
timpanice. În acest scop pot fi utilizate diverse substanţe antiseptice şi antibacteriene
pentru reprimarea microflorei.
Din aceste preparate fac parte:
 Soluţie spirtoasă de acid boric de 3%;
 Soluţie al acidului salicilic 3-5%;
 Soluţie Natrium sulfacil 30% (albucid);
 Soluţie Rezorcină 1-3%;
 Soluţie formalină 0,25%;
 Soluţie Nitrat de argint 0,5-3%;
 Soluţie Dioxidină 1%;
 Soluţie Chlorhedrină;
  Soluţie Dimexid 30-50% etc.;
 Soluţie nucină;
 Soluţie miramestină 0,01%.
Folosirea îndelungată a soluţiilor spirtoase poate duce la dezvoltarea proceselor
sclerotice atît al ţesutului subepitelial cît şi a osişoarelor ce le va anchiloza.
În otite medii cronice supurate reîncălzite se folosesc antibiotice atît local cît şi
general pe meşe; - prin electroforeză, meatotimpanul. Utilizarea antibioticilor cere
concordanţa cu sensibilitatea florei microbiene din căsuţa timpanică.
Metoda meatotimpanală se efectuează în felul următor: - Acul este înfipt în
regiunea retroauriculară pe linia aderării pavilionului la intersecţia pereţilor superior şi
posterior a canuctului auditiv extern injectînd conţinutul seringii în adîncime.
Utelizarea îndelungată a antibioticilor duce la diminuarea imunităţii locale şi
generale, sensibilizează mucoasa şi de aceea pot apărea reacţii alergice. Deprimînd
microflora bacteriană, antibioticile activează dezvoltarea microorganismelor rezistente,
apariţia disbacteriozei şi micozelor.
În aceste situaţii la unii bolnavi cresc granulaţiile, se dezvoltă polipii şi
colesteatomul. Este necesar de subliniat că antibioticile care urmează de a fi
administrate să fie bine alese de medic, care trebuie să ţină cont de rezultatele
antibioticogramei, sensibilităţii microflorei către antibioticul respectiv, de ototoxicitatea
unora din antibiotice şi altele.
Este bine cunoscut faptul că antibioticile ca de altfel şi alte preparate
medicamentoase (hormoni, antiinflamatoare etc.) pe lîngă faptul că sunt preparate ce
duc la lichidarea procesului inflamator generat de o infecţie bacteriană banală au şi
efecte adverse alergice, dezvoltă insuficienţa suprarenală (în caz de administrare a
hormonilor glucocorticosteroizi), micoze, fac ca diagnosticarea proceselor patologice,
se are în vedere complicaţiilor, să se facă în condiţii dificile produse de efectul de
„mascare” a acestor medicamente.
Cred că anume din aceste considerente unii specialişti nu atît de fregvent utilizează
antibioticele în tratamentul otitei medii. Iar alţii înlocuesc aceste preparate cu
gamaglobulina, anatoxină stafilococică, bacteriofagul, autovaccina, histoglobulina etc.
Cu scop de a preveni complicaţiile micotice la aceşti bolnavi medicul trebuie să
administreze preparate antimicotice: Nistatin, Levorin, Ketoconazol, Fluconazol;
Diflucan (Pfizer, SUA etc.). Deasemenea sunt bine venite şi aşa medicamente ca
fermenţii mai ales cei proteolitici. Se folosesc tripsina, himopsina, dezoxiribonucleaza,
lidaza, hialuronidaza, care fluidează secretul purulent dens, împedică formarea
cicatricelor în cavitatea timpanică şi totodată activează fagocitoza locală, potenţiază,
acţiunea antibioticilor şi a altor preparate antiinflamatoare. Totodată trebuie de subliniat
că fermenţii proteolitici folosiţi ca factori care ar duce la lichidarea procesului
inflamator este puţin credibil, deoarece ei de sinestătător folosiţi nu stopează inflamaţia
în otita medie cronică supurate. Ei sunt foarte necesari în caz cînd în aceste otite sunt
mase necrotice, produse de putrefacţie, început de fibroză.
Aceşti fermenţi pot fi folosiţi atunci cănd nişa ferestrei rotunde e despărţită de
cavitatea timpanică, deoarece este cunoscută acţiunea ototoxică a himopsinei şi
tripsinei.
 Aplicarea pe larg a antihistaminicilor şi al corticosteroizilor ce conţin grupa
hidroxilă (hidcortizon, prednisolon) e bazată pe capacitatea de a mişca permiabilitatea
vaselor sanguine, exudaţia şi migrarea leococitelor. Totodată aceste preparate
(hidrocortizonul, prednisolonul) utilizate timp îndelungat pot duce la scăderea imunităţii
locale şi generale al organismului.
Atunci cînd urechea medie este afectată şi de factori micotici se folosesc pe larg
soluţiile spirtoase de Rezorcină, acid salicilic, nitrofungină, sub formă de picături sau
fonoforeză, soluţie spirtoasă de Hinazol, Fucsin, soluţie Castelliani, Nistatin şi Levorin
per os. În caz de micoze profunde se administreză per os şi în injecţii Amfoteracina B şi
Imidazol, iar local Econazol, Miconazol, Clotrimazol. Din antichitate este cunoscut
faptul aplicării extractelor de plante în tratamentul inflamaţiilor cronice a urechii medii:
sucul de Aloe şi Colanhoie, Ulei de migdale, Tinctura de muşeţel, Calendula, Corji de
nucă verde etc. Pot fi folosite şi fitoncidele – soluţii de usturoi sau de ceapă pregătite
extempore sau soluţiile lor spirtoase. Înainte de aplicare pielea conductului auditiv
extern este unsă cu ulei pentru evitarea eritării ei. Astăzi s-a propus soluţie de nucină în
aplicările locale în caz de otită medie cronică supurată. Sunt obţinute rezultate bune la
folosirea preparatului Solcoseril (extract din sîngele bovinilor), Propolius – soluţii
spirtoase de 10-30%. O largă aplicare capătă şi preparatele medicinale antibacteriene de
provenienţă naturală: Novoimanin, Clorafilipt, Sangviritrin, Ectericid, Lizozim. În
tratamentul otitei medii cronice supurate o mare importanţă o are metodele şi formele
de aplicare a medicamentelor în sistemul urechii medii.
Adeseori tratamentul este nu cel dorit din cauza că medicamentele nu au pătruns în
cavitatea urechii medii şi de aceea ele pot fi utilizate sub formă de soluţii, praf, unguent,
suspensii, supozitorii, aerosoli etc.
Atunci cînd perforaţiile membranii timpanice sunt mici se recomandă aplicarea
soluţiilor sub formă de picături, electroforeză, irigări a căsuţei timpanice sau se introduc
substanţe medicamentoase sub presiune la fiecare 10-15 zile. Medicamentele trebuie
schimbate pentru evitarea, adaptării agenţilor microbieni la aceste preparate. Nitratul de
argint se utilizează în caz de granulaţii. De asemenea în aşa cazuri se folosesc: alcoolul
etilic de 90º, acidul tricloracetic, lactic, cromic, soluţie se Sulfat de zinc 2%,
formăaldehidă 1%, Colargol sau Protargol 10%, iod 10%. Polipii sunt înlăturaţi cu ansa
auriculară sau conhotomul folosind microscopul. Tratamentul medicamentos local al
otitei medii este rezonabil de folosit împreună cu utilizarea metodelor fizoterapeutice:
unde ultrascurte, frecvenţa ultrascurtă (FUS), curentul diodinamic etc.
Cu scop imunocorector se administrează: Levomizol, Nucleinat de Natrium,
Timolin, Timogen, T-activin, Leichinferonul etc.
Se administrează de asemenea: Metiluracil, vitamine mai ales vitamina C (acidul
ascorbic), stimulenţi biologici (aloe, FIBs, corpus vitreum, Solcoseril, Propolius). Un
loc important în tratanmentul otitei medii îl ocupă metodele de asanare al tubei auditive.
Se termină tratamentul local al otitei medii cu lichidarea perforaţiei membranei
timpanice. Acest lucru este posibil prin cicatrizarea defectului membranei timpanice
folosind în acest scop următoarele medicamente: acid tricloracetic, acid cromic, Nitrat
de argint, soluţie spirtoasă de iod de 10%. Alteori cînd metoda propusă mai sus nu
restabileşte integritatea membranei timpanice se efectuează miringoplastia folosind
diferite materiale plastice, autofibrină, vena, fascia, corneea etc.
 Restabilirea anatomiei membranei timpanice duce la recuperatrea funcţiei auditive
al urechii medii. Bolnavii ce suferă de otită medie cronică supurată trebuie să se
alimenteze raţional şi la timp. Alimentaţia trebuie să respecte toate cerinţele în ceea ce
priveşte conţinutul ei în glucide, proteine, grăsimi, vitamine, microelemente.
Se recomandă metode fizice de fortificare a organismului: gimnastica, promenade
în aer liber. Bolnavul trebuie prevenit să protejeze urechea de pătrundere a apei în ea
prin obturarea canalului auditiv extern cu vată îmbibată cu vazelină sau ulei.
Tratamentul chirurgical al otitei medii cronice supurate.
Tratamentul otitei medii cronice supurate după cum am descris anterior poate fi
conservator şi chirurgical. Unii otorinolaringologi comunică că dacă tratamentul otitelor
medii acute şi subacute pote fi numai conservator sau semiconservator atunci în otitele
medii cronice supurate acest tratament ca regulă este neefectiv.
Din cele comunicate mai sus reiese că otitele medii acute se tratează numai
medicamentos, iar otita medie cronică supurată – numai chirurgical. Acest tezis
contravine principiilor de diagnosticare şi tratament al bolnavilor, care spune că atît
diagnosticul cît şi mai ales tratamentul trebuie să se refere către bolnavul concret, dar
nu către boala respectivă. Deorece otita medie acută, precum şi cea cronică, au o
evoluţie diferită la difiriţi bolnavi, atît la bolnavii cu otită medie cronică supurată cît şi
cei ce suferă de otită medie acută, pot apărea diverse complicaţii – mastoidită,
labirintită, meningită etc. şi atunci aceşti bolnavi nu vor fi operaţi. Pe de altă parte, otita
medie cronică supurată la bolnavul care este conştient de faptul acestei boli, de
eventualele complicaţii şi respectă toate prescripşiile medicului, iar otita medie cronică
supurată se supune tratamentului medicamentos, auzul la această ureche bolnavă este
afectat puţin – şi acest bolnav va fi operat? Caregoric în aşa caz nu. Aceasta nu
înseamnă că toţi bolnavii cu otită medie cronică supurată se vor trata prin metode
conservatoare.
Principiile, metodele şi indicaţiile pentru tratamentul chirurgical al otitei
medii cronice supurate.
Determinarea metodei de tratament a bolnavilor ce suferă de otită medie cronică
supurată (conservator sau chirurgical) este proces creativ şi complicat deoarece este
necesar să luăm în consideraţie următoarele fapte:
 Forma otitei medii cronice supurate;
 Starea funcţiei auditive nu numai la urechea bolnavă dar şi la urechea sănătoasă;
 Prezenţa la bolnav a bolilor cronice: diabetul zaharat, insuficienţa
cardiovasculară, renală, hepatită etc.;
 Vîrsta bolnavului. Nivelul de cultură generală şi sanitară. Starea materială a lui.
Profesia. Domiciliat oraş sau sat. Posibilităţile de a se adresa la medic şi de a
efectua prescripţiile medicului;
 Efectul tratamentului conservator al otitei medii cronice supurate sau lipsa lui;
 Evoluţia otitei medii cronice supurate spre complicaţii sau sunt deja careva
complicaţii: colesteatom, granulaţii, polipi, caries, mastoidită, labirintită,
complicaţii endocraniene. La copii: diverse sindroame respiratorii (pneumonii),
digestive (distrofii) etc.
Indicaţiile către tratamentul chirurgical se împart în relative şi absolute. Indicaţiile
absolute le numim acelea care dacă nu le efectuăm imediat, de urgenţă, bolnavul va
muri. Aceste indicaţii se referă numai la complicaţiile otogene endocraniene. Indicaţiile
relative sunt: colesteatomul, cariesul, afectarea nivelului facial, polipii, granulaţiile.
Mastoiditele, labirintitele precum şi tromboflebita sinusului lateral servesc de
asemenea indicaţii către un tratament chirurgical şi de asemenea de urgenţă, însă
această urgenţă diferă de cea din primul caz.
Francezul Jan lui Petri în 1750 a efectuat prima intervenţie chirurgicală pe apofiza
mastoidiană unui pacient cu mastoidită. Apoi el a mai efectuat un şir de operaţii
identice şi a observat că toţi cei supuşi operaţiei s-au însănătoşit, iar cei care au refuzat
au decedat.
Mastoidita prcum şi labirintita (mai ales cea circumscrisă) poate să cedeze după o
simplă timpanotomie – deci acţionînd de la simplu la ceva mai compus noi avem timp,
pe cînd în complicaţiile endocraniene acest factor lipseşte. Aşadar stabilirea indicaţiilor
către operaţii în caz de otită medie cronică supurată trebuie făcută cu mult
profesionalizm, apelînd nu rare ori la experienţa proprie cît şi a colegilor. Din
bibliografia de specialitate se ştie că ORL la începutul secolului XX în caz de meningită
otogenă bolnavii nu trebuiau să fie supuşi intervenţiilor chirurgicale, deoarece bolnavii
operaţi toţi decedau la acest timp, fiindcă nu existau preparate antiinfecţioase
(antibioticile).
Astăzi este altă situaţie, altă realitate – antibioticile, serviciul de anestezie,
reanimare şi terapie intensivă – permit salvarea bolnavilor de la cele mai grave boli.
Totodată a apărut o altă problemă, otita medie cronică supurată la bolnavii ce au ovîrstă
înaintată mai suferă de mai multe boli cronice cum ar fi: diabetul zaharat, tuberculoza,
ateroscleroza, infartul miocardic, ictusul cerebral, diferite tumori etc. Nu rare ori aceşti
bolnavi se spitalizează într-o stare generală foarte gravă, iar uneori chear în comă şi este
foarte dificil de hotărît care este rolul otitei medii cronice supurate în declanşarea
acestei stări: Dacă coma este numai consecinţa otitei medii cronice supurate sau ea este
produsă de acţiunea a multor factori. Atunci cînd bolnavii se află în astfel de stare
generală se înţelege că intervenţia chirurgicală este un mere risc pentru sănătatea
bolnavului. Avînd metode contemporane de investigaţii de laborator şi instrumental
medicii vor putea pune nu numai un diagnostic corect, dar ei vor fi în stare să decidă
care din metodele de tratament aplicate bolnavului vor fi mai adecvate – conservatoare
sau chirurgicală. Însă pînă astăzi nu sunt puse bine la punct aceste chestiuni, şi fiecare
caz de indicaţie sau contraindicaţie către actul chirurgical pentru otochirurg este o
problemă foarte dificilă.
Mastoidita, precum şi reacţia mastoidiană constituie indicaţii operatorii. Însă şi în
aceste cazuri este idispensabil de precizat care din mastoidite am diagnosticat. Dacă
este o simplă riacţie mastoidiană sau un abces subperiostal al mastoidei, sau o
mastoidită de tip: Zigomatocită sau Bezold. În caz de abces subperioastal, mastoidita de
tip Bezold sau Zigomatocita se vor efectua operaţii respective. Tot în aşa mod vom
proceda atunci cînd mastoidita sau labirintita va fi în asociere cu o complicaţie
endocraniană – operaţie de urgenţă.
Deci indicaţiile către tratamentul chirurgical al otitei medii constituie un cortegiu
de întrebări pe care otochirurgul trebuie să le hotărască. Acest lucru mai dificil este
acuma cînd medicina va fi o medicină prin asigurare, cînd pacientul avînd drepturile
sale se va strădui să le realizeze atunci cînd după părerea lui intervenţia chirurgicală n-a
fost reuşită, hipoacuzia n-a dispărut dar din contra a devenit mai pronunţată, n-au
dispărut eliminările din cavitatea postoperatorie dar au apărut acufenele.
Mezotimpanitele care timp îndelungat nu se supun tratamentului conservator, şi
mai ales atunci cînd hipoacuzia atinge 30-40 db şi poartă un caracter mixt, atunci cînd
sunt simptome subiective – cefalee permanentă, localizată în regiunea urechii afectate,
trebuie să fie operate.
Care sunt scopul şi sarcinile intervenţiilor chirurgicale?
Scopul şi sarcinile intervenţiilor chirurgicale, care nu ar fi tipul de operaţie, constă
în faptul că prin acest gen de tratament se lichidează:
 Focarul infecţios din urechea medie;
 Colesteatomul, granulaţiile, polipii;
 Se încearcă de a recupera anatomia şi funcţia auditivă;
 Se crează condiţii anatomo-curative care vor diminua sau chiar vor exclude
posibilităţile de dezvoltare al complicaţiilor;
Volumul intervenţiilor chirurgicale va depinde de procesul patologic ce are loc în
urechea medie precum şi de prezenţa sau absenţa complicaţiilor şi caracterul lor. De
asemenea se va lua în vedere şi vîrsta şi starea generală al bolnavului. În caz de otită
medie acută complicată cu mastoidită sau cu o labirintită, sau cu afectarea n. facial se
va face o simplă mastoidotomie (antrotomie sau antromastoidotomie). Otita medie
cronică supurată care a dus la o complicaţie endocraniană se va trata chirurgical şi în
aşa caz se va efecua – operaţia radicală (evitarea petromastoidiană).
Evitarea petromastoidiană sau aşa numita operaţie radicală constă în formarea unei
cavităţi comune constituită din cavitatea timpanică, mastoidă şi canalul auditiv extern
avînd ca scop asanarea acestor formaţiuni şi prevenirea complicaţiilor otogene. Operaţia
radicală de prima dată a fost efectuată de Kuster şi Bergmann în anul 1889.
La începutul anilor 60 a secolului XX a fost concepută o nouă etapă – cea
funcţională, în tratamentul chirurgical al otitei medii cronice supurate (Wullstein şi
Zöllner, 1952; Moritz, 1956). Păstrînd principala menire al acestor operaţii – asanarea
cavităţilor componente ale urechii medii, în noi variante este prevăzută posibilitatea de
recuperare completă sau ameliorarea auzului prin aplicarea intervenţiei chirurgicale
respective.
Acest procedeu sau procedee pot fi efectuate în aşa numita operaţie de asanare şi în
astfel de cazuri – timpanoplastia se efectuează concomitent cu operaţia de asanare. Însă
se poate de efectuat separat – operaţia de asanare iar după un interval de timp să zicem
peste 6-10 luni dacă urechea este uscată se va efectua miringoplastia sau alt gen de
timpanoplastie.
Efectul timpanoplastiilor în mare măsură depinde de starea funcţională al tubei
auditive. Un rol important în indicaţiile către timpanoplastie precum şi pentru rezultatul
funcţional al ei, îl au gradul şi tipul de hipoacuzie. Rezultatele funcţionale bune se vor
atinge la bolnavii cu o surditate pur de tip transmisie. Hipoacuzia de tip percepţie,
precum şi impermeabilitatea tubei auditive servesc contraindicaţii către timpanoplastite.
Pe lîngă contraindicaţiile descrise mai sus, toate contraindicaţiile către timpanoplastie
se pot împărţi în două grupe: contraindicaţii absolute (necondiţionate), contraindicaţii
relative (condiţionate).
I. Contraindicaţii necondiţionate (absolute) ale timpanoplastiei sunt:
 1. Hipoacuzia completă (cofoză);
2. Hipoacuzia mixtă cu predominarea celei de percepţie;
3. Trompa Eustache obstruată, dacă permeabilitatea ei nu se poate restabili;
4. Infecţia HIV – SIDA;
II. Contraindicaţii condiţionate (relative) sunt:
1. Existenţa la bolnavi a complicaţiilor endocraniene;
2. Otita medie cronică supurată reîncălzită;
3. Eczema şi dermatita, conductul auditiv extern şi regiuni auriculare;
4. Cariesul extins al pereţilor cutiei timpanice;
5. Reducerea permiabilităţii tubei auditive;
6. Diverse afecţiuni acute şi cronice nazale, nazofaringelui şi nazosinuzale;
7. Diverse boli de ordin general: tuberculoza – în faza activă, sifilisul, bolile
infecto-contagioase.
Timpanoplastia trbuie să îndeplinească următoarele condiţii necesare transmiterii
sunetului:
 Tuba auditivă trebuie să funcţioneze în mod normal pentru aerisirea căsuţei
timpanice şi drenajul scestia;
 Închiderea perforaţiei timpanului;
 Restabilirea căii de transmitere a sunetului de la neotimpan la perilimfă;
 Cele două ferestre să fie libere pe de o parte şi de ceilantă;
Pentru a asigura aceste condiţii necesare transmiterii sunetului Wullstein şi
Zöllner, promotorii timpanoplastiei, au preconizat cinci tipuri de timpanoplastie, care
ţin cont de extinderea leziunilor şi de cunoştinţele actuale în teoriile auzului.
Tipul 1. Miringoplastia se efectuiază cînd toate leziunile se reduc la o simplă
perforaţie a timpanului, iar lanţul osicular este intact.
Tipul 2. Lanţul vine în contact cu capul ciocanului.
Tipul 3. Se efectuiază în caz de lezări ale ciocanului şi a nicovalei dar cu scăriţa
intactă. Grefa se aplică pe capul scăriţei.
Tipul 4(a). Se efectuiază cînd lanţul osicular este distrus, cu palatina mobilă.
Grefonul se plasează pe fereastră rotundă.
Tipul 4(b). Cînd scăriţa artificială este aşezată între grefon şi palatina mobilă.
Tipul 5. Cînd palatina este fixată se crează o nouă fereastră în canalul semicircular
orizontal.
Profilaxia otitei medii cronice supurate. Conţine mai multe elemente. În primul
rînd este vorba de faptul de a asigura populaţiei o veaţă decentă. Persoanele trebuie să
dispună de o libertate materială, economică şi profisională ce i-ar permite bolnavului
sau persoanei de a se alimenta normal, de a avea o locuinţă normală şi un serviciu de
asemenea normal.
Alimentaţia persoanelor nu numai bolnave trebuie să fie normală şi la timp, dar
acest lucru trebuie să-l ştie fiecare om. Deoarece organismul uman permanent se
reînoeşte, unele celule dispar, mor, iar altele se nasc, apar se dezvoltă şi pentru a avea
loc acest lucru este nevoe de un material plastic – proteine, de un material care ar
produce mai multă energie – glucide şi grăsimile. Aceasta este în linii generale
lămurirea necesităţii alimentaţiei normale al omului sănătos. Dar dacă ne referim la un
bolnav, atunci şi mai argumentată este necesitatea într-o alimentaţie normală.
 Orice îmbolnăvire se naşte, se dezvoltă şi moare în dependenţă de factorii care au
provocat-o. Dacă echilibrul dintre organismul uman pe de o parte şi infecţia cu factori
favorizanţi pe de altă parte nu este dereglat atunci boala nu se va dezvolta.
Insuficienţa respiratorie nazală, disfuncţia tubară trebuie să fie tratate la timp şi
calitativ, deoarece atît otitele acute cît şi cele cronice ca regulă se dezvoltă ca rezultat al
dereglării respiraţiei nazale şi funcţiilor tubei auditive.
Vegetaţiile adenoide, deviaţie de sept nazal, rinitele, sinuzitele, amigdalitele
necesită un tratament medical şi chirurgical bine pus la punct. Fiecare bolnav cu otită
medie cronică supurată trebuie să fie în primul rînd examinat rinoscopic – rinoscopie
anterioară şi posterioară, să se examineze toate organile interne.
Bolile altor organe de asemenea pot predispune la dezvoltarea otitei medii cronice
supurate, de aceea fiecare bolnav ce suferă de alte boli: tuberculoză, rahitism, diateză
exsudativă, diabet zaharat, insuficienţă renală, cardiacă, hepatică trebuie privit ca un
potenţial la care poate să se dezvolte otita medie cronică supurată.
Condiţiile de trai şi de lucru bune previn dezvoltarea otitelor medii şi din contra
oamenii se vor îmbolnăvi de otită medie cronică supurată dacă vor munci în condiţii
nefavorabile de trai: răceala, schimbările bruşte de temperatură, umeditatea, colbul,
zgomotul, traumatismele (mecanice, psihice, barotraumatismele).
Bolnavii cu otită medie acută, cei care de fapt se îmbolnăvesc cel mai des de otită
medie cronică supurată, trebuie să fie trataţi adecvat şi complet în toate fazele,
perioadele de otită medie acută. Prevenirea şi tratarea bolilor infecto-contagioase de
asemenea joacă un rol important în profilaxia otitei medii cronice supurate.
Deci profilaxia otitei medii cronice supurate include următoarele obiective:
1. Asigurarea populaţiei de la mic la mare cu o viaţă normală, cu o alimentaţie
normală şi o activitate normală;
2. Prevenirea şi tratarea la timp a bolilor infecto-contagioase;
3. Restabilirea funcţiilor nazale şi al tubei auditive. Tratamentul la timp şi adecvat
al rinitelor, sinuzitelor, vegetaţiilor adenoide, anginelor, amigdalitelor cronice,
faringitelor etc.;
4. Tratamentul bolilor cronice al aparatului respirator, digestiv, renal,
cardiovascular, endocrin etc.;
5. Asigurarea condiţiilor sanitaro-igienice necesare populaţiei atît la serviciu cît şi la
domiciliu;
6. Ridicarea nivelului de cultură generală şi sanitară al populaţiei. Trebuie de însuşit
faptul că atît profilaxia îmbolnăvirilor cît şi tratamentul lor este într-o
concordanţă directă cu aceşti factori;
7. Supravegherea dispanserică al bolnavilor şi al persoanelor cu aşa zisul „factor de
risc” pentru otita medie cronică supurată: vegetaţiilor adenoide, tumorile benigne
al căilor respiratorii superioare, rinitele hipertrofice, insuficienţa respiratorie
nazală etc..

X. RECAPITULARE.
 Otita medie cronică supurată prezintă o patologie complexă, dificilă şi diversă.
Complexă – atacă tot sistemul urechii medii; - influenţează întreg organismul; -
necesită contribuţia multor specealişti şi a diverselor investigaţii în diagnosticarea
corectă şi a aplicării unui tratament adecvat la aceşti bolnavi; - se răsfrînge asupra vieţii
sociale şi profisionale.
Dificilă – pentru stabilirea diagnosticului la timp şi implicit de a petrece un
tratament adecvat este nevoie ca bolnavul să se adreseze la medic, însă ca regulă
bolnavii cu otită medie cronică supurată se adresează atunci cînd are loc reîncălzirea
procesului patologic în urechea medie. În evoluţia obişnuită al otitei medii cronice
supurate lipseşte durerea, iar otoreea şi hipoacuzia bolnavul nu le socoate simptome
grave, serioase, de aceea nu se adresează la medic.
Tratamentul este dificil atît cel medical cît şi cel chirurgical. Prevenirea
complicaţiilor de asemenea este o problemă foarte dificilă.
Diversă – există cel puţin 4 forme de otită medie cronică supurată, însă fiecare din
aceste forme au şi ele particularităţile sale: hipoacuzia, lezarea ţesuturilor urechii medii,
otoreea, colesteatomul, granulaţiile, polipii şi altele îl fac pe medic în fiecare caz aparte
să hotărască care va fi metoda de tratament. Apoi acest tratament trebuie să fie acceptat
de bolnav:
 La copii şi la bătrîni au o evoluţie cu totul alta;
 La bolnavii ce suferă de tuberculoză pulmonară, de diabetul zaharat, insuficienţă
renală, schimbările polimorfologice, otoscopie funcţională, starea lor diferă de a
celor ce sunt bolnavi de otită medie cronică supurată. Însă sunt liberi de alte boli.
Se confirmă teza că otita medie cronică supurată se poate asemăna cu un „univers”
unde toate sunt cunoscute şi toate sunt necunoscute.
La sfîrşitul acestei prelegeri daţi-mi voe să vă mulţumesc pentru faptul că aţi avut
dorinţă să mă ascultaţi, pentru întrebările care mi le-aţi dat. Vă doresc mari succese în
însuşirea acestor boli şi multă sănătate.