Traumatismul vertebro-medular

cervical, toracal,lombar .
Socul neurogen

A realizat: Teut Alexandrina

M1632
Definitie
Traumatismele vertebro-medulare determină
leziuni osteo-articulare ale rahisului şi conţinutului
său (măduvă, rădăcini nervoase, meninge şi vase)
într-o variată asociere lezională anatomică,
multiple manifestări clinice şi indicaţii terapeutice.
Etiologie
Accidente rutiere 46%
Căderi de la înălţime 26%
Accidente de sport 11%
Prin arme de foc/înjunghieri 10%
Diverse 7%
 Suspectam o leziune vertebro-medulara sau radiculara în următoarele
situații:
1. Victime din accidente rutiere (șoferi, pasageri, pietoni, bicicliști, motocicliști, etc)

 2. Victime din accidente sportive (schi, săniuș, călărie, parapanta, înot etc)

 3. Victime ale accidentelor aviatice

 4. Cazuti de la același nivel ("de pe picioare") sau de la înălțime.

 5. Traumatisme cranio-cerebrale, toraco-abdominale sau de bazin

 6. Tentative de suicid prin spânzurare

 7. Electrocutie sau fulgerare

 8. Înec

 9. Persoane prinse sub ziduri, pământ, etc.

10. Leziuni tegumentare, deformări pe traiectul coloanei, descoperite în cursul evaluării.

11. Durere la mobilizare, palpare sau percuția coloanei vertebrale

12. Semne de șoc (în traumă șocul medular poate fi asociat cu șocul hemoragic)

13. Tulburări respiratorii în lipsa altor cauze

14. Pareza bilaterală a membrelor

15. Anestezie

16. Hipotonie musculară

17. Priapism

18. Sindrom Horner

19. Plăgi împușcate în regiunile cervicală, dorso-lombara sau sacrată.

20. Mișcări greșite în hiperflexie

CLASIFICAREA LEZIUNILOR DUPĂ MECANISM
• Flexie
» subluxaţie anterioară
» luxaţie bilaterală a faţetelor
articulare
» fractura cuneiformă
corpului vertebral
» fractura Clay-Shoveler
• Extensie
» sindrom spinal central -
radiografie normală
» fractura în “lacrimă”
» fractura de spânzurare
» fractura de arc posterior al
atlantoidei
• Rotaţie
» luxaţie faţetară unilaterală
• Compresie verticală
» fractura Jefferson a atlasului
» fractura corpului vertebral
• Fractura odontoidă
» tip I – vârful odontoidei
(nedecelabilă clinic)
» tip II – corpul/baza
odontoidei
» tip III – baza odontoidei,
extinsă la corpul vertebrei
C2
Examenul clinic
ABC (cu imobilizare riguroasă a gâtului)
Se desface gulerul cervical menţinând o imobilizare
riguroasă; se palpează regiunea cervicală, şi se inspectează
suprafaţa anterioară a gâtului
Examenul clinic va pune în evidenţă:
» durere/sensibilitate
» deformări
» edeme/echimoze
» spasm muscular
» poziţie anormală a capului
» devierea traheei sau hematom
EXAMENUL NEUROLOGIC
• Activitatea motorie
• Tulburări ale sensibilităţii
• Modificarea reflexelor
• Disfuncţii autonome
• Tonusul sfincterului anal
SEMNE CLINICE
• Areflexie flască
• Respiraţie diafragmatică
• Răspuns la durere doar în zona supraclaviculară
• Răspuns motor limitat la flexia antebraţului
• Priapism • Şoc neurogen
 Abordarea pacienților traumatizați în
regiunea cervicală
Aplicarea gulerului cervical
Gulerele cervicale sunt folosite pentru a preveni mișcarea capului și a
gâtului. Sunt cunoscute mai multe modele de gulere cervicale.
Gulere cervicale reglabile
Gulere cervicale monobloc
Gulere cervicale din două bucăți
 Imobilizarea cervicală la locul accidentului este extrem de importantă în
prevenirea pericolelor cauzate de leziunile stabile sau instabile ale coloanei
cervicale.
Fixarea gulerului se realizează prin 4 pași simpli:
 Se măsoară gâtul pacientului
 Se face selectarea dimensiunii adecvate pentru pacient și se fixează gulerul la
poziția selectată
 Se preformează gulerul
 Se aplică gulerul

Gulerul cervical trebuie aplicat înainte ca pacientul să fie așezat pe bord. se

măsoară gâtul pacientului
 Se consideră distanța dintre umăr și bărbie se ajustează și se blochează gulerul
 Se ajustează suportul bărbiei la mărimea selectată
 Se blochează lateralele prin apăsarea celor două clipsuri de fixare și în timp ce
capul este menținut în poziție neutră se aplică gulerul.
 Se amplasează corect suportul bărbiei sub bărbia pacientului
 Se trage de capătul gulerului în timp ce partea din față se menține fixată bine
sub bărbie apoi se închide gulerul
 Dacă este nevoie de o altă dimensiune, se scoate gulerul pentru a preveni
întinderile sau traumatismele, apoi se redimensionează și se aplică din nou
În cazul folosirii gulerelor
cervicale confecționate din
două bucăți, fixarea este în
funcție de poziția în care
pacientul a fost găsit.
Pentru pacientul găsit în
poziție culcat pe spate,
inițial se fixează partea
posterioară a gulerului, apoi
cea anterioară.

Pentru pacientul găsit în

poziție șezândă, inițial se
fixează partea anterioară a
gulerului, apoi cea
posterioară.
TRATAMENTUL FRACTURILOR
CERVICALE ŞI LEZIUNILOR SPINALE
• Imobilizare cu guler cervical
• Se evită tracţiunea sau compresia
• Se efectuează radiografii ale restului coloanei (toracică
şi lombară) dacă există tulburări senzoriale
• Se administrează fluide i.v. şi agenţi vasopresori alfa
agonişti în cazul şocului neurogen
• Antibiotice în cazul fracturilor deschise
• Consult/internare NCH, ortopedie
• Steroizi în doze mari
Traumatismul toraco-lombar
Traumatismul toraco-lombar pe baza a trei caracteristici clinice:
morfologia leziunii, integritatea complexului ligamentar posterior si
starea neurologica a pacientului.
Semiologia
1. Durerea:
locala;
radiculara.

2. Deficitul neurologic;
In practica daca un corp s-a tasat > 50% din inaltimea normala, se poate
spune ca segmentul este destabilizat.
3. Nivelul leziunii:
localizarea cranio-caudala a durerii;
traseul durerii radiculare;
nivelul neurologic lezional senzitiv si motor.
Leziunile coloanei toraco-lombare
Leziunile vertebrale la nivel toracic inferior caracterizate prin
instabilitate şi mai ales asociate cu deficit neurologicincomplet,
au ca recomandare intervenţia chirurgicalădecompresivă, de
realiniere şi stabilizare a coloanei vertebrale.
Leziunile vertebrale toraco-lombare, cele mai frecvente în
această regiune, impun explorarea chirurgicală
pentrudecomprimarea conului medular şi stabilizarea coloanei
vertebrale
Leziunile vertebrale lombare trebuie, de asemenea, explorate
şiconsolidate, dat fiind prognosticul favorabil al
recuperăriimotorii şi vegetative, datorită lezării exclusive a
nervilor cozii de cal.
Imobilizarea coloanei
targă de coloană tip Baxtrap
bord de lemn
targă lopată
Salteaua vacuum
Șocul neurogen
Cauza şocului neurogen (SPINAL) este leziunea transversală înaltă
(nivelul vertebrei T4 şi mai sus) a măduvei spinării.
Etiopatogenie
În rezultatul leziunii spinale înalte, se pierde controlul simpatic al
capacitanţei vasculare periferice.
Vasodilatarea generalizată  hipovolemie relativă  scăderea
debitului cardiac prin diminuarea presarcinii.
Dacă leziunea spinală este mai jos de nervii cardioacceleratori (T1-
T5), atunci hipotensiunea este asociată de tahicardie.
Dacă leziunea spinală este produsă deasupra nervilor
cardioacceleratori (T1-T5), atunci la hipotensiunea arterială se
asociază bradicardia (prin predominarea influienţelor parasimpatice
asupra cordului, ce produce un efect inotrop şi cronotrop negativ).
Tabloul clinic
hipotensiune fără vasoconstricţie cutanată şi deficit
neurologic periferic (paralizie flască, arefexie, atonie
de vezică urinară şi de colon);
greaţa, voma;
apneea de origine centrală;
semne de predominare a sistemului nervos
parasimpatic: bradicardie, bronhospasm, diaree,
priapism.
Deseori, şocul spinal coexistă cu şocul hipovolemic
sau cu alte tipuri de şoc.
Tratament de supor
Căile aeriene necesită a fi securizate la pacienţii cu dereglări de cunoştinţă,
apnee sau slăbiciune a muşchilor toracici.
Repleţia volemică se face cu coloizi şi cristaloizi.
La prezenţa indicaţiilor, se efectuează stabilizarea chirurgicală a coloanei
vertebrale.
Tratamentul farmacologic are drept obiectiv creterea tonusului vascular şi
prevenirea bradicardiei reflexe.
Se perfuzează continuu, pe seringă electrică fenilefrină (alfa-1 agonist
adrenergic); în cazul unui efect insuficient, se suplimentează cu perfuzie
continuă de dopamină, adrenalină sau noradrenalină.
Pentru combaterea bradicardiei severe se pot utiliza bolusuri intermitente
de atropină sau glicopirolat.
Dacă bradicardia este refractară la agenţii antimuscarinici, atunci se
include perfuzarea continuă cu izoproterenol, uneori – ritmul
electroantrenat extern, pe sondă esofagiană.
Rezoluţia şocului neurogen este acompaniată de reapariţia reflexelor
spinale (spasticitate, spasme musculare, disreflexie autonomă).