OBEZITATEA

Este o boală nutriţional-metabolică, ce se caracterizează prin acumularea grăsimilor, care

determină o creştere ponderală cu peste 20% faţă de greutatea ideală.

ETIOPATOGENIE : obezitatea este rezultatul unui bilanţ energetic pozitiv, ca urmare a

dezechilibrului dintre aportul şi consumul de energie al organismului, iar acest dezechilibru poate fi
produs fie prin creşterea ingestiei alimentare, fie prin reducerea consumului de energie. Creşterea
ingestiei alimentare poate fi rezultatul tulburării mecanismelor neurohormonale de reglare a aportului
alimentar ( hormoni şi neurohormoni care stimulează aportul alimentar = noradrenalina, opioidele
endogene, factorul de eliberare al hormonului de creştere, hormonul melanostimulant, neuropeptidul Y
şi orexinele; hormoni şi neurohormoni care inhibă aportul alimentar = serotonina, dopamina,
colecistochinina, factorul de eliberare a hormonului corticotrop, neurotensina, polipeptidul pancreatic,
glucagonul ).

CAUZELE OBEZITĂŢII :
1. Obezitatea primară ( factori genetici, endocrini, metabolici, nervoşi, alimentari, psiho-
comportamentali, socio-culturali, consumul de alcool, sedentarismul ).
2. Obezitatea secundară ( tulburări endocrine, sindromul Cushing, insuficienţa tiroidiană,
insuficienţa gonadică, ovarul polichistic, obezitatea de menopauză, obezitatea hipotalamică, sindromul
adipozo-genital ).

CLASIFICAREA OBEZITĂŢII ÎN FUNCŢIE DE INDICELE DE MASĂ

CORPORALĂ :
Valori normale : 18,5-24,9 kg/m².
Variaţii patologice :
Valoare IMC (kg/m²) <18,5 = Subnutriţie
- uşoară 17–18,4
- moderată 16–16,9
- severă <16
Valoare IMC(kg/m²) > 25,0
- 25,0 - 29,9 kg/ m²- Supraponderal
- 30,0 - 34,9 kg/ m² - Obezitate gradul I
- 35,0 - 39,9 kg/ m² - Obezitate gradul II
- peste 40 kg/ m² - Obezitate gradul III ( extremă )

COMPLICAŢIILE PE CARE LE POATE PRODUCE OBEZITATEA :

1. Cardiovascular ( HTA, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă, varicele membrelor
inferioare, ulcerele varicoase, tromboflebite )
2. Respirator ( tulburarea ventilaţiei, alterarea schimburilor gazoase, hipoventilaţie alveolară,
sindrom de apnee în somn )
3. Osteoarticular ( coxartroză, gonartroză, spondiloză lombară, tendinită, talalgii )
4. Pielea ( vergeturi, eczeme, intertrigo)
5. Metabolic ( diabet zaharat, dislipidemii, hiperuricemia )
6. Digestiv ( litiază biliară, steatoză hepatică, reflux gastroesofagian ).

1
 OBEZITATEA LA COPIL : printre sindroamele genetice care se însoţesc de obezitate se pot
enumera : sindromul Prader-Willi ( obezitate, retard mintal, hipogonadism ), sindromul Laurence-
Moon-Bield-Bardet ( obezitate, retard mintal, hipogonadism, retinită pigmentară ) şi sindromul
Alstrom ( obezitate, surditate, cecitate şi hipogonadism ). Obezitatea la sugari este determinată de
obicei de alimentaţia artificială necorespunzătoare. HTA este mai frecventă la copiii obezi, decât la
copiii normoponderali, de asemenea, copilul obez face mai frecvent bronhospasm, laringită, etc.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI OBEZITĂŢII : scăderea greutăţii corporale,

menţinerea greutăţii corporale scăzute, combaterea factorilor de risc, prevenirea complicaţiilor,
îmbunătăţirea comportamentului alimentar, îmbunătăţirea calităţii vieţii.

STRATEGIA TERAPEUTICĂ A OBEZITĂŢII :

1. IMC 25 – 29,9 ( scăderea moderată în greutate, dietă uşor hipocalorică, reducerea grăsimilor
< 30%, modificarea comportamentului alimentar, activitate fizică susţinută, menţinerea noii greutăţi,
tratamentul bolilor asociate );
2. IMC 30 – 39,9 ( idem, plus tratament medicamentos, la nevoie );
3. IMC > 40 ( idem, plus dietă hipocalorică severă şi, la nevoie, tratament chirurgical ).

PRINCIPIILE CARE TREBUIE RESPECTATE ÎN ELABORAREA UNEI DIETE

HIPOCALORICE :
1. Stabilirea alimentelor al căror aport trebuie controlat
2. Evitarea alimentelor cu densitate calorică mare
3. Evitarea consumului de alcool
4. Asigurarea unei diete echilibrate din punct de vedere nutritiv
5. Fracţionarea meselor, la 5-6/zi.

NUTRIŢIA EXCESULUI PONDERAL

Indiferent de cauzele excesului ponderal, corecţia sau ameliorarea nu se poate obţine decât
printr-o dietă hipocalorică. Aceasta din urmă semnifică asigurarea unei raţii energetice sub cerinţele
curente ale organismului.
Prescrierea ei trebuie să satisfacă anumite cerinţe :
- să asigure principiile nutritive necesare menţinerii stării de sănătate în condiţiile deja
menţionate de păstrare a unei balanţe energetice negative;
- să fie variată;
- să ţină seama de preferinţele culinare ale persoanei supraponderale, de statutul său religios,
cât şi de modul său de viaţă ( în caz contrar, apare lipsa de adeziune pe termen lung a
persoanei, făcând astfel imposibilă reducerea în greutate ),
- consumul alimentar hipocaloric trebuie prezentat persoanei pentru o perioadă de timp şi nu
doar pentru o perioadă limitată,
- să expună organismul unor potenţiale influenţe negative, chiar şi tranzitorii, cât mai
restrânse numeric şi ca amplitudine,
- pe cât posibil să se recurgă la surse alimentare care să facă dieta cât mai economică, fiind
astfel mai accesibilă tuturor categoriilor sociale ( în cazuri extreme, se pot utiliza şi produse
hipocalorice mai scumpe - datorită multiplelor prelucrări industriale, care le fac însă
convenabile doar pentru o categorie limitată de pacienţi şi fără beneficii terapeutice
notabile ).
Dacă dietele prescrise nu corespund cerinţelor anterior menţionate, atunci recomandarea lor
poate fi pusă sub semnul întrebării, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele pot crea consecinţe nocive
asupra stării de sănătate.
2
 Problema tratamentului dietetic al excesului ponderal este rezolvată atunci când, după o
anumită perioadă de instruire medicală, pacientul este singur capabil să-şi regleze regimul alimentar,
să-l adapteze particularităţilor sale constituţionale, ca şi programului său de lucru.

MODALITĂŢI DE SCĂDERE ÎN GREUTATE

Procesul de slăbire necesită ca alimentaţia să furnizeze mai puţine calorii decât necesarul
energetic zilnic al organismului. Deficitul caloric nu trebuie să afecteze starea de sănătate a
individului.
Pe cât posibil, se recurge la surse alimentare naturale şi economice. Trebuie avut în vedere că
nutriţia inadecvată, bazată mai mult pe plăcerea de a mânca anumite produse limitate cantitativ, dar cu
conţinut caloric ridicat, poate fi urmată de împiedicarea scăderii sau chiar câştigarea în greutate.
Trebuie evitate fluctuaţiile curbei ponderale, întrucât ele sunt nocive ( ex : bolile
cardiovasculare pe care le generează sau le accentuează ). Este mai puţin nociv să nu începi cura de
slăbire, decât să ai repetate insuccese ale acesteia. Din aceste considerente, atunci când se ia decizia
urmăririi curbei de slăbire, este bine ca ea să se facă cât mai adecvat, pentru a putea obţine o reducere
în greutate stabilă. In acest scop, se are în vedere stabilirea unui exces ponderal şi modificarea dietei,
pentru a o ridica la necesităţile nutriţionale ale organismului ( pe cât posibil în limitele unor implicaţii
financiare decente ).

RESTRICŢIA CALORICĂ
Aceasta se face în funcţie de o serie de factori. Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt :
obiceiurile alimentare, motivaţia reducerii ponderale, aplicarea dietei în condiţii de spitalizare sau
tratament ambulatoriu, voinţa pacientului şi prezenţa unor boli asociate. Se va avea în vedere că prin
regimul alimentar asociat celorlalte intervenţii terapeutice ( efort fizic, psihoterapie, farmacoterapie,
etc ), greutatea ideală nu poate fi atinsă decât rareori şi adesea nu poate fi menţinută o perioadă lungă
de timp. Din aceste considerente, restricţia calorică trebuie să fie realistă, permiţând atingerea unei
greutăţi corporale cât mai apropiate de cea normală. Se estimează că şi o scădere de numai 5-10% din
greutatea existentă are apreciabile beneficii cardiovasculare.
Scăderea în greutate nu este uşoară, întrucât, privind realist, îndepărtarea unui kilogram de
grăsime necesită un consum energetic de 7500 calorii. Acest lucru este foarte greu de obţinut practic.
Spre exemplificare, dacă se face o restricţie de 500 kcal/zi, excesul ponderal ar trebui să se reducă cu
6 kg în 3 luni ( 0,5 kg/săptămână ). Matematic lucrurile aşa ar trebui să se producă. In realitate,
scăderea în greutate este mai redusă.
Cauzele acestei discordanţe sunt micşorarea metabolismului bazal ( se diminuează concomitent
cu pierderea unei părţi din masa de ţesut neadipos - de exemplu : masa musculară - care se reduce în
acelaşi timp cu ţesutul gras ) şi în acelaşi timp scad adaptativ arderile din celelalte ţesuturi neadipoase,
în afara celui muscular. Menţionăm că arderile metabolice necesare activităţii organismului au loc în
ţesutul slab, neadipos, în timp ce rezervele grăsoase reprezintă doar o parte din stocurile disponibile
furnizării energiei necesare.
Restricţia calorică se poate realiza cel mai frecvent după trei modalităţi cantitative. Acestora li
se interferează aspectele calitative. Ultimele, urmăresc alcătuirea dietei din produse cu indice glicemic
scăzut, grăsimi în cantitate restrânsă sau extrem de restrânsă şi proteine.

DEFICITUL CALORIC FIX

Strategia scăderii ponderale moderate, sigură şi cu efect îndelungat în timp, se bazează în
principal pe realizarea zilnică a unui deficit caloric de circa 500 kcal, urmată de o reducere în greutate
de 0,5-1kg/săptămână sau a unui deficit caloric de 1000 kcal, cu o scădere în medie de 1-2 kg /
săptămână.

3
 Obţinerea unui deficit de 500 kcal este recomandată persoanelor supraponderale ( IMC 25-29,9
2
kg/m ) şi cu distribuţie abdominală a grăsimii, iar cel de 1000 kcal - celor cu obezitate, cu o
importantă depozitare abdominală a grăsimii şi cu un IMC > 30kg/m2.
Pe termen scurt, se urmăreşte atingerea scăderii ponderale cu aproximativ 5kg/3 luni şi cu
1000 kcal / 3 luni. Dieta hipocalorică trebuie menţinută pe toată această perioadă şi continuată cel
puţin 3 luni de zile după atingerea obiectivului terapeutic.
Menţionăm că metoda este simplă, totuşi imprecisă, ultimul aspect fiind bazat pe memorie sau
pe unele rapoarte alimentare ( unii pacienţi sunt incapabili sau nedoritori să-şi amintească sau să
raporteze aportul lor energetic uzual; alţii au atât de mari variaţii ale aportului caloric, încât le e greu
să definească aportul lor energetic cotidian ).
Dacă dieta cu deficit caloric de 500 kcal/zi este menţinută 3 luni, se realizează o pierdere
ponderală de 5-10% din greutatea iniţială. Trebuie să se ţină cont de anumite principii în modificarea
stilului de alimentaţie.
1. Să se aibă o cât mai bună evidenţă a modului de hrănire, acest fapt implicând :
- cantitatea şi genul produselor utilizate
- orele la care au fost consumate şi condiţiile în care acest lucru a fost realizat
- dacă hrănirea a fost realizată până la a te sătura, săturându-te sau depăşind saţietatea ( în
ultima situaţie se ajunge când subiectul, fiind deja sătul, în loc să se oprească din alimentare, continuă
să îngurgiteze doar din plăcerea de a mânca şi nu din nevoia de a-şi acoperi necesarul energetic ).
2. Trebuie respectat programul de împărţire al alimentelor pe mese principale şi gustări,
conform recomandărilor date de nutriţionist.
3. Evitarea altor activităţi de genul cititului, urmăritului programelor TV, etc, care fac
consumul alimentar necontrolabil, atenţia fiind distribuită în principal asupra activităţii extranutritive.
4. In timpul mesei se va mesteca încet, încercând pe cât posibil să se prelungească masticaţia
unei inghiţituri. Pe această cale se creează saţietate, fără a mai fi necesar a se consuma un volum mare
de produse.
5. Să se încerce să nu se consume tot ce este în farfurie. Practic, cantitativ, ar reprezenta cea
mai simplă modalitate de restricţie calorică, cu condiţia ca porţia să fie concepută de un nutriţionist.
Cu cât cantitatea ingerată este mai restrânsă,cu atât şansele de slăbire cresc. O altă modalitate de a
induce psihic saţietatea este ca porţia restricţionată să fie servită în vase pline, dar mai mici, dând
astfel senzaţia subiectului că nu este privat de ceea ce în mod obişnuit i se servea.
6. După terminarea mesei, se recomandă efectuarea unei plimbări pe jos de aproximativ 20-30
minute. In felul acesta, o mai mare parte din energia ingerată este utilizată pentru digestie, ceea ce
face ca rezervele adipoase să se reducă mai substanţial.
7. Ridicarea de la masă se recomandă a se face cu puţin înainte de a se instala saţietatea
deplină, momentul echivalând cu senzaţia că persoana ar mai fi avut puţin până să se sature.
8. Alimentele bogate în calorii ( migdale, sărăţele, pişcoturi, prăjiturele ), să nu se găsească la
îndemâna obezului, întrucât sunt uşor accesibile ingestiei, dar au şi o mare cantitate de calorii într-un
volum mic de produs. Acest din urmă fapt nu ridică bariera aportului nutriţional, iar fenomenul de
slăbire este stopat sau inversat.
9. O recomandare de bun simţ este ca subiecţii să facă cumpărăturile când sunt sătui. Se
limitează astfel pornirile spre achiziţionarea de produse care pot fi astfel consumate încă din magazin,
iar pe de altă parte, sunt oprite tendinţele de a cumpăra alimente suplimentare recomandărilor
nutriţionistului.
10. Este bine de cumpărat produse ce trebuiesc gătite, întrucât ele, prin ingredientele slab
calorigene adăugate şi procedeele gastronomice dietetice la care sunt supuse,devin mai săţioase şi se
poate astfel evita surplusul ponderal.
11. Utilizarea de gustări, care să prevină senzaţia de foame, iar la persoanele obeze, chiar
hipoglicemiile ( motiv suplimentar de consum exagerat de hrană ).
4
 12. Evitarea consumului de alcool - în cantităţi mici ( sub 18 g ) stimulează pofta de mâncare,
ceea ce face dificilă restricţia energetică, iar în cantităţi mari, etanolul furnizează multe kcal ( 7 kcal/g,
ceea ce este mai mult chiar decât se întâlneşte în cazul proteinelor sau glucidelor – 4 kcal/g ).
13. Regulile stabilite de nutriţionist pentru slăbire sunt necesar a fi urmate în orice spaţiu are
loc hrănirea supraponderalului.
14. Sunt de evitat metodele brutale de instituire a reducerii aportului energetic, aceasta chiar
pentru anumite ţinte calorigene prestabilite, necesitând a fi realizat treptat. Se recomandă introducerea
uneia sau maxim două modificări în comportamentul alimentar, pentru a nu rejecta dieta hipocalorică
minuţios concepută.
15. In cazul în care impulsul de a mânca ( a nu fi confundat cu cel de foame ) persistă, este
bine a se recurge la terapia ocupaţională ( spălatul vaselor, plimbatul animalelor de pe lângă casă,
vizite scurte neasociate aportului alimentar, etc ). Uneori, rezultate bune dă şi ingestia, repetată la
nevoie, a unei căni de apă.
16. Implicarea familiei în sprijinirea eforturilor de slăbire.
17. Descoperirea şi evitarea situaţiilor care determină abaterea de la raţiile alimentare prescrise
de nutriţionist, prin motivaţie proprie şi/sau cu sprijinul celor din jur.
18. Recurgerea pe cât posibil la muncă în echipă : pacient – nutriţionist – dietetician - psiholog.

APORTUL CALORIC STANDARD

Reprezintă cea mai comună modalitate de reducere a greutăţii corporale. El constă în
administrarea unei diete cu valoare calorică prestabilită, evaluată în funcţie de particularităţile cazului.
Nivelul caloric admis este în general cuprins între 2400 şi 1800 kcal/zi.
Trebuie subliniat că ingestia aceleiaşi diete standard induce pierderi în greutate şi modificări
ale masei de ţesut adipos şi neadipos în mod diferit de la un subiect cu exces ponderal la altul. Spre
exemplu, o dietă standard de 1000 kcal, aplicată la doi obezi cu aceeaşi greutate, dar cu nevoi
energetice diferite, produce în cazul celui cu nevoi energetice mai mari o pierdere în greutate mai
importantă.
In mod paradoxal, o persoană,cu cât are mai multe kilograme în exces, cu atât consumă bazal
mai multe kilocalorii. In medie, se consumă cam1 kcal/kgc/h. In aceste condiţii, cu cât excesul
ponderal este mai pregnant, cu atât nevoile energetice minimale ale persoanei respective sunt mai
mari. Intrucât arderile metabolice bazale au loc la nivelul masei de ţesut neadipos, creşterea nevoilor
energetice odată cu câştigul în greutate este dată în esenţă de mărirea masei de ţesut muscular
implicate în susţinerea greutăţii corporale excesive.
Recurgerea la aportul caloric standard se bazează pe faptul că subiecţii obezi au în general
nevoi de un minimum de 2400 kcal pentru susţinerea energetică bazală ( necesară desfăşurării
funcţiilor vitale ale organismului ), la care se adaugă kilocaloriile necesare susţinerii greutăţii
suplimentare şi deplasării ei în timpul eforturilor fizice ( 120 – 140 kcal/h pentru activităţi fizice
uşoare şi 300 – 420 kcal/h în cazul eforturilor moderate ). Eforturile fizice intense sunt greu de
efectuat de către persoanele obeze şi nerecomandabile la această categorie de subiecţi, prin riscurile pe
care le pot antrena ( accidente coronariene, accidente vasculare cerebrale, etc ) în contextul curei de
slăbire. Dacă organismul obezului are nevoie pentru necesităţile energetice bazale de 2000 - 2400 kcal
sau poate şi mai mult, atunci administrarea unei diete calorice standard de aproximativ 1000 kcal
forţează organismul să mobilizeze o mare parte din stocurile adipoase pentru acoperirea diferenţei
necesare de energie. Prin micşorarea grăsimilor depuse se obţine scăderea în greutate.
Aşa după cum am amintit, şi în cazul aportului caloric standard reducerea aportului energetic se
face treptat, cu câte un număr de sute de kcal/zi, la 2-3 săptămâni, până se ajunge la valoarea calorică
ţintită.
Dacă cura de slăbire se iniţiază în spital, datorită supravegherii medicale, ritmul de reducere
energetică pe zi poate fi mai ridicat, fiind estimate la 500 – 800 kcal la fiecare 2 săptămâni. Dacă
5
slăbirea este iniţiată direct în ambulatoriu, ea se face mai lent ( intervin şi activităţile fizice
consumatoare suplimentar de calorii ), dieta furnizând deficit treptat de 200 - 400 kcal/zi la fiecare 3
săptămâni.
In general, cu cât pacientul prezintă o utilizare mai economică a energiei, stocând cu uşurinţă,
sub formă de grăsime, caloriile consumate, cu atât mai mult se ţinteşte ca valoarea aportului standard
să fie cât mai restrânsă.
In stabilirea gradului de restricţie calorică trebuie să se ţină cont şi de vârsta subiectului.
Dietele mai “agresive” ca iniţiere a regimului alimentar sunt mai uşor tolerate de persoanele mai
tinere, în timp ce subiecţii mai în etate le tolerează mai greu, existând riscul de a se instala accidente
tromboembolice sau chiar moartea subită. Adolescenţii trebuie supuşi unui regim alimentar uşor
restrictiv, pentru a nu se influenţa negativ creşterea şi dezvoltarea lor.
De asemenea, prezenţa unor boli, cum ar fi hepatita cronică, nefropatiile cronice, bolile psihice,
cardiopatia ischemică, impune un regim uşor restrictiv caloric. In caz contrar, bolile menţionate se
acutizează şi lezează grav organismul, mergând până la deces.
Aplicarea dietelor calorice standard până la 600 kcal/zi se poate realiza numai în spital, sub
strictă supraveghere medicală. In afara complicaţiilor pe care le-ar putea genera, aceste diete sunt
deficitare în minerale şi vitamine, expunând organismul la riscul carenţelor specifice. Prin contrast,
dietele de la 800 kcal în sus, aplicabile în ambulator, asigură necesarul de vitamine şi minerale
( proporţional cu gradul de activitate depus ).
Dacă nu sunt afecţiuni care să împiedice respectarea dietelor net restrictive şi dacă pacientul
este ferm hotărât să slăbească, atunci programul de reducere în greutate se poate începe din spital. Se
recurge pentru început la dieta cu 240 kcal/zi ( aproximativ 300 g brânză de vaci ). Durata se va
întinde pe o perioadă de 3 săptămâni. Ulterior, se trece la o dietă de 400 kcal/zi ( 250 ml lapte, 90 g
brânză de vacă, 100 g carne, 100 g fructe acre şi 300 g legume ). Şi această dietă este menţinută
3 săptămâni.
Este deosebit de important ca, după o trecere caloric inferioară la una mai consistentă, să nu se
ia în greutate. Dacă acest lucru are loc, înseamnă că surplusul caloric şi nutritiv reface o parte din masa
de ţesut neadipos. Se permite astfel adaptarea la noile condiţii de hrană, care să nu mai determine
organismul să-şi restrângă metabolismul. Dacă se ia în greutate, creşterea calorică trebuie micşorată şi
menţinută scăzută pentru o perioadă mai mare de 3 săptămâni.
In cazul reuşitei terapeutice, se trece la un aport de 500 kcal/zi ( 300g carne slabă, 300 ml lapte
sau iaurt şi 300 g vegetale ) pentru alte 3 săptămâni. In caz de succes, se continuă alte 3 săptămâni cu
dieta de 600 kcal/zi ( 250 ml lapte, 150 g brânză de vaci, 15 g carne, 200 g fructe şi legume ). In toată
această perioadă se pot pierde în greutate aproximativ 10 - 15 kg sau chiar mai mult, în funcţie de
reactivitatea individuală şi de tipul de obezitate existent.
Ulterior, terapia dietetică se continuă în ambulator. Se merge cu 800 kcal timp de 3-4
săptămâni, apoi cu 1000 kcal 5-10 săptămâni şi cu 1200 kcal alte 5-10 săptămâni. In general, studiile
de specialitate susţin ca în tratamentul cronic regimul să nu depăşească 1400 - 1500 kcal. De la caz la
caz, dieta poate fi crescută caloric, dacă necesarul energetic al pacientului impune acest lucru.
După un ciclu de creştere progresivă a aportului caloric de la 600 kcal la 1400 kcal, demersul
terapeutic este încununat de succes dacă deficitul ponderal obţinut nu se diminuează. In acest caz,
ciclul dietelor hipocalorice se reia de mai multe ori, până se realizează o importantă scădere în
greutate. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că menţinerea prea îndelungată pe un număr
restrâns de calorii alimentare se însoţeşte de perturbări ale echilibrului biologic al organismului, ce pot
avea un răsunet negativ asupra stării de sănătate.
Trebuie acordată o mare atenţie preferinţelor alimentare anterioare ale obezului, pentru a nu
apărea abandonul; astfel, regimul alimentar trebuie să completeze, prin compoziţia sa, nu doar
necesităţile nutritive ale organismului, dar şi cerinţele gustative ale persoanei.

6
 CONŢINUTUL DIETEI ÎN PRINCIPII NUTRITIVE
Concomitent cu restricţia calorică, o deosebită importanţă în procesul de reducere în greutate îl
are selecţia principiilor nutritive adecvate slăbirii eficiente.
Pentru dieta celor cu exces ponderal, nu este acelaşi lucru dacă aceeaşi cantitate de calorii
provin din glucide, lipide sau proteine. Astfel, unele studii au arătat că un regim hipocaloric de 1000
kcal administrat supraponderalilor, dă rezultate diferite în funcţie de compoziţia acestuia. Astfel, dacă
se dau 1000 kcal sub formă de glucide, se obţine o creştere în greutate de 100 - 110g/zi, dacă cele
1000 kcal provin din lipide, în mod paradoxal, deşi ele sunt de 2,5 ori mai bogate în calorii decât
glucidele, duc la pierderea a 300 - 400 g/zi, iar dacă provin din proteine, scăderea ponderală este de
100 - 200g/zi, cu toate că proteinele şi glucidele au aceeaşi valoare calorică. Explicaţiile acestor
rezultate sunt multiple, totuşi incomplet cunoscute. Cea mai evidentă verigă în comportamentul
principiilor nutritive asupra statusului ponderal o reprezintă secreţia insulinică.
Glucidele stimulează cel mai mult secreţia insulinică, pe locul doi, într-o proporţie mai mică,
fiind cu atât mai mare cu cât absorbţia glucidică este mai rapidă şi mai amplă. Dacă în alimentaţie
predomină astfel de alimente, secreţia insulinică atinge cote ridicate şi converteşte o mare parte din
glucide în lipide, pe care le stochează în ţesutul gras.
Prin contrast, proteinele, deşi stimulează într-o mică măsură secreţia insulinică, nu sunt
convertite în lipide, ci utilizate, prin efectul anabolic al insulinei, pentru refacerea structurilor proteice
uzate. Pe de altă parte, proteinele sunt mari consumatoare de energie, care este folosită pentru digestia,
absorbţia şi metabolizarea lor. In felul acesta, aproape 30% din aportul lor caloric se pierde pentru
desfăşurarea evenimentelor digestive şi metabolice. Astfel, proteinele, administrate singure, nu au
cum să îngraşe organismul, ci doar să îl slăbească ( cu 100-200g/zi ).
In ceea ce priveşte lipidele, ele nu influenţează secreţia insulinică, ba din contră, prin acizii
graşi rezultaţi în urma absorbţiei, chiar o inhibă. Neexistând stimulul adipogen, ţesutul gras nu mai are
cum să se formeze doar prin ingestia de lipide şi organismul scade în greutate.
Cum în alimentaţie se consumă atât proteine, cât şi glucide şi lipide, gradul de modificare a
greutăţii depinde preponderent şi de calitatea principiilor nutritive.
Sub acest aspect, menţionăm că pierderea a 10% din greutatea corporală necesită o reducere a
aportului caloric cu aproximativ 25% , dar şi o modificare a consumului de principii nutritive. Dacă se
doreşte o pierdere în greutate de 20%, consumul caloric scade cu 35%, dar concomitent cu modificarea
compoziţiei în principii nutritive. O reducere cu 30% a greutăţii corporale necesită scădere a nivelului
caloric cu minimum 45%.

RAŢIA GLUCIDICĂ
In dieta persoanelor supraponderale trebuie să predomine alimentele vegetale cu conţinut foarte
redus de zaharuri ( sub 5% ) : varză albă şi roşie, conopidă, spanac, dovlecei, fasole verde, bame,
sparanghel, salată verde, vinete, roşii, păpădie, urzici, ridichi, ciuperci, ardei gras, castraveţi, praz,
ştevie, etc. Acestor produse vegetale li se pot adăuga laptele proaspăt, unele fructe cu indice glicemic
scăzut, deci şi cu o concentraţie medie de 10% glucide - grapefruit, mere, pere, mămăligă pripită,
pâine de secară, pâine hipocalorică, mazăre şi fasole uscată.
Sunt categoric interzise, datorită conţinutului glucidic ridicat : siropurile, stafidele, mierea,
rahatul, smochinele, halvaua, ciocolata, bomboanele, zahărul, biscuiţii, prăjiturile, cola, etc.
Rolul nefast al glucidelor în dieta celor supraponderali este multiplu : glucidele concentrate duc
la declanşarea sau accentuarea apetitului. Apetitul ridicat este dat de creşterea exagerată a secreţiei de
insulină, urmată de manifestări hipoglicemice cu crize de îngurgitare necontrolată de alimente.
O altă modalitate prin care glucidele intervin în sporirea excesului ponderal o reprezintă
retenţia de apă şi sare. Se pare că zaharurile, prin rolul lor energetic la nivel renal, intervin în retenţia
renală a sodiului.

7
 INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII ALIMENTARE
Cura de slăbire implică evitarea sau anularea totală a ingestiei anumitor alimente şi înlocuirea
lor cu produse care să permită reducerea în greutate a persoanei cu exces ponderal, fără a-i altera
echilibrul funcţiilor sale biologice.
Alimentele interzise sunt :
- carnea grasă, peştele gras, conservele de carne şi peşte, afumăturile
- brânzeturile grase şi sărate
- cartofii şi pastele făinoase în cantitate mare
- fasolea şi lintea, mazărea uscată
- pâinea în cantitate mare
- prunele, strugurii, stafidele, bananele, curmalele
- frişca, smântâna, slănina
- cremele, aluaturile cu unt
- sosurile cu rântaş
- nucile, alunele, castanele
- alcoolul, băuturile îndulcite, laptele integral, cafeaua, ceaiul rusesc
- sarea peste 5g/zi
- condimentele iuţi
Alimentaţia va fi bogată în legume şi fructe cu conţinut scăzut în glucide şi cu volum mare,
susceptibilă să umple stomacul şi să dea senzaţia de saţietate. In plus, cu cât consistenţa este mai
crescută, cu atât efortul de digestie este mai evident, ceea ce implică un consum suplimentar de
energie.
Se vor recomanda 5-6 mese/zi.

ALIMENTAŢIA ÎN OBEZITATE
- reducerea aportului caloric
- creştera consumului caloric, prin combaterea sedentarismului
- regim hipocaloric : 1200 - 1300 calorii pentru activitatea obişnuită
- proteinele se dau 1 - 1,5 g/kgc greutate ideală
- raţie lipidică redusă – 40 - 50g/zi
- regim sărac în glucide ( se renunţă la zahăr şi dulciuri concentrate )
- se indică un regim hipocaloric, bogat în legume şi fructe ( vitamine şi minerale )
Alimente permise :
- laptele smântânit, iaurtul degresat, brânza de vaci dietetică, urda
- carnea slabă de vacă, viţel, miel, pasăre ( pui )
- peştele slab de râu ( şalău, ştiucă, lin )
- ouăle fierte tari, albuşul de ou
- legume : ciuperci, roşii, ridichi, andive, varză albă, fasole verde ( salate, înăbuşite, soteuri )
- fructe : mere creţeşti, lămâi, grapefruit, portocale, mandarine, fructe de pădure ( crude, salate,
coapte )
- grăsimi : ulei vegetal, unt în cantitate redusă
- sarea - aproximativ 5g/zi
Alimente interzise :
- caşcavalul, toate brânzeturile grase şi sărate, laptele integral, iaurtul gras
- cărnurile grase, peştele gras, conservele de carne, peşte, afumăturile
- ouăle prăjite
- pâinea şi pastele făinoase în cantitate mare
- leguminoasele uscate, fasole, mazăre, linte, bob
- fructele : stafidele, smochinele, curmale, banană, struguri, prune, oleaginoase
8
- grăsimile : frişca, smântâna, slănina, untura
– sosurile cu rântaş, grăsime, maioneză
- supele şi ciorbele grase, cu făinoase
- dulciuri concentrate, crème, aluaturi cu grăsime
- lichide : băuturi îndulcite, siropuri, alcool, cafea
- sarea peste cantităţile permise
- condimentele : oţet, lămâie, ierburi aromate ( mărar, pătrunjel, cimbru )
Recomandări :
- 5 - 6 mese/zi
- nu se consumă nimic între mese
- nu se abuzează de sare
- nu se consumă alcool
- se respectă întocmai cantităţile de alimente indicate

Regim tip :
- 1000 calorii
- 75 g proteine
- 100 g glucide
- 35 g lipide