INFECTIILE URINARE LA ADULT

Anatomie

Aparat urinar inferior si superior

Aparatul urinar este impartit in superior si inferior deoarece patologia si manifestarile clinice ale
celor doua parti sunt diferite.
Aparatul urinar superior este format din rinichi si uretere, canalele care dreneaza urina de la
rinichi la vezica urinara.
Aparatul urinar inferior este reprezentat de vezica urinara, uretra si sfincterele care tin uretra
inchisa, asigurind astfel continenta. La barbat tot aici este inclusa si prostata.

Cum urinam
Procesul de urinare este coordonat de un reflex care are o particularitate importanta, este sub
influenta constientului, a creierului.
Ca urmare chiar daca apare necesitatea de a urina, omul poate amana urinarea pana ajunge intr-
un loc favorabil. Abia atunci creierul va accepta declansarea reflexului si evacuarea urinei din vezica.
Pe de alta parte si reflexul in sine are o complexitate deosebita prin faptul ca trebuie sa
coordoneze atat cele doua sfinctere, care ne asigura continenta cat si muschiul vezicii urinare, numit
detrusor, care asigura evacuarea urinei.
Centrii nervosi care controleaza acest reflex se afla in maduva spinarii si trebuie sa asigure
coordonarea dintre sfinctere si muschiul vezicii urinare. Astfel, cand vrem sa retinem urina sfincterele
se contracta si vezica este tinuta in relaxare, iar cand urinam, sfincterele trebuie sa se relaxeze si apoi
vezica se contracta, evacuind astfel urina.

Ce este normal

Cat urineaza un om pe zi?

Un om normal urineaza cam 70% din cantitatea de lichide pe care o consuma. Lichidele sunt
reprezentate de apa, sucuri, cafea, ceai, dar si de lapte, iaurt, fructe si chiar alimente. Restul de 30% se
elimina prin transpiratie, scaun, respiratie. Acest raport se poate schimba in functie de temperatura
exterioara, la cald se va pierde mai mult prin transpiratie, la frig se produce mai multa urina. Este
recomandat ca o persoana sa urineze 1200 – 1500 ml urina pe zi pentru a avea si a pastra o functie
renala de epurare normala. Pentru aceasta trebuie consumata o cantitate de 1500 – 2000 ml lichide pe
zi. Lichidele includ toate tipurile prezentate mai sus.
De cate ori urineaza un om pe zi?
Numarul de urinari pe zi nu are o valoare normala fixa. Vezica are o capacitate de 200 – 400 ml.
Pentru un volum eliminat pe zi de 1200 – 1500 ml un om ar trebui sa se duca la toaleta de cca. 4 – 7
ori in timpul zilei.
Rinichii au capacitatea de a efectua epurarea organismului intr-un ritm sustinut ziua astfel ca
noaptea sa functioneze mai putin si sa nu fie nevoie sa urinam noaptea.
Cu exceptia cazurilor cand se consuma seara o cantitate mare de lichide un om normal nu
urineaza noaptea. Un om trecut de 55 de ani are o capacitate de epurare mai scazuta a rinichilor ceea
ce face ca acestia sa functioneze si noaptea in acelasi ritm si de aceea o urinare doua pe noapte sunt
considerate normale dupa aceasta virsta.
La ce intervale se produc urinarile?
Urina se formeaza cu un ritm aproximativ de 1 ml pe minut. Aceasta inseamna ca la o capacitate
a vezici de 200 – 300 ml aceasta se va umple in cca. 3 – 5 ore. Trebuie tinut seama ca ingestia de
lichide nu se face constant. Consumul brusc al unei cantitati mari de lichide sau consumul unor lichide
care stimuleaza formarea de urina (cofeina, bere) sau trecerea de la cald la rece vor impune urinari
mult mai frecvente. Stresul este un alt factor care determina urinarea mai frecventa.
Cat timp poate fi stapinita senzatia de a urina?
Senzatia de a urina poate fi stapinita si chiar poate disparea dupa citeva minute de aminare
atunci cind vezica a fost golita recent. Daca urinarea anterioara s-a produs la mai mult de 3 ore, in
conditiile unui consum normal de lichide si fara a fi in conditii de transpiratie excesiva, aminarea
urinarii nu este recomandata pentru mai mult de 30 minute. Nu este considerata normala existenta
sentimentului de necesitate de a urina imediat cu impresia de a o nu putea stapini. Aceasta se numeste
imperiozitate mictionala. Poate fi normala cind apare doar uneori, dar existenta ei aproape la toate
urinarile este patologica si trebuie tratata.

Generalități

O infecție a tractului urinar (ITU) este o infecție bacteriană care afectează o parte a tractului

urinar. Când afectează tractul urinar inferior, aceasta este cunoscută drept cistită simplă (infecție a
vezicii urinare), iar când afectează tractul urinar superior, este cunoscută sub denumirea
de pielonefrită (infecție a rinichilor). Simptomele infecției tractului urinar inferior includ durere
la urinare și fie urinări dese, fie nevoia imperioasă de a urina (sau ambele), în timp ce cele ale
pielonefritei includ febră și durere în flanc, pe lângă simptomele infecției tractului urinar inferior. La
persoanele în vârstă și la cele foarte tinere, simptomele pot fi vagi sau nespecifice. Principalul agent
cauzal al ambelor tipuri este Escherichia coli, totuși, în cazuri rare, alte
bacterii, virusuri sau ciuperci pot fi cauza.
Infecțiile tractului urinar apar mai frecvent la femei decât la bărbați, jumătate dintre femei având
cel puțin o infecție la un moment dat în timpul vieții. Recurențele sunt frecvente. Factorii de risc
includ anatomia femeii, raporturile sexuale și antecedentele în familie. Pielonefrita, în cazul în care
apare, urmează, de obicei, după o infecție a vezicii urinare, dar poate rezulta și dintr-o infecție cu
transmitere hematogenă. În cazul femeilor tinere și sănătoase, se poate stabili diagnosticul doar pe
baza simptomelor. În cazul celor cu simptome vagi, stabilirea diagnosticului poate fi dificilă, deoarece
bacteriile pot fi prezente fără a exista o infecție. În cazurile complicate sau în cele în care tratamentul
nu a reușit, poate fi utilă o urocultură. În cazul celor cu infecții frecvente, se pot administra doze mici
de antibiotice, ca o măsură de prevenție.
În cazurile necomplicate, infecțiile tractului urinar se tratează ușor cu o cură scurtă de
antibiotice, deși rezistența la multe dintre antibioticele folosite pentru tratarea acestei afecțiuni este tot
mai mare. În cazurile complicate, poate fi necesară o cură mai lungă sau antibiotice administrate
intravenos iar, dacă simptomele nu se ameliorează în decursul a două sau trei zile, sunt necesare
analize suplimentare pentru stabilirea diagnosticului. La femei, infecțiile tractului urinar reprezintă cea
mai frecventă formă de infecție bacteriană, 10 % dintre acestea dezvoltând anual infecții ale tractului
urinar.

Infectia urinara este considerata necomplicata daca nu afecteaza copii, barbati, gravide si daca
apare la persoane fara malformatii ale tractului urinar, litiaza urinara, la care nu s-au aplicat manevre
urologice si care nu au boli sau tratamente care sa le scada imunitatea. Infectia urinara necomplicata
apare mai frecvent la pacienti în vârsta de 20-30 ani, si în special la femeile tinere active sexual. Se
estimeaza ca pâna la 24 ani una din trei femei va fi avut cel putin un episod de ITU diagnosticat de
medic si tratat dupa prescriptie medicala.
 Conform National Medical Care Survey si National HospitalMedical Care Survey din anul
1997, ITU au fost motivul a 7 milioane de consultatii în ambulatoriu si a 1 milion de consultatii la
camera de urgenta, iar în 1995 tratamentul celor 11,3 milioane de femei cu infectie urinara (10,8%
dintre femeile cu vârsta de peste 18 ani) a costat 6 miliarde de dolari.

In România, dupa cum era de asteptat, incidenta infectiei urinare la femei este de aproximativ
patru ori mai mare decât la barbat (24,06 de cazuri noi la 1000 de locuitori fata de 6,73). Se observa o
distributie atipica a incidentei ITU în tara noastra fata de datele din literatura, si anume o scadere
paradoxala la vârsta de adult tânar urmata de un vârf la categoria 35-39 de ani, cu un maxim la grupa
de vârsta de 70-74 ani. O explicatie ar putea fi faptul ca antibioticele se vindeau la data studiului fara
restrictii si ca astfel multe femei puteau recurge la automedicatie, iar persoanele vârstnice au resurse
materiale reduse, motiv pentru care se prezinta la medicul de familie pentru a fi tratate. Un alt factor
care ar putea modifica rezultatele poate fi legat de faptul ca din datele pe care le avem la dispozitie nu
putem determina câte dintre aceste cazuri numeroase de la vârstnici nu se asociaza cu diabetul,
incontinenta, adenomul de prostata.

Istoric
Infecţiile tractului urinar au fost descrise din timpuri străvechi, prima descriere fiind
documentată în Ebers Papyrus datat din c. 1550 Î.C. Egiptenii descriau boala ca „senzaţia de
fierbinţeală care iese din vezică”. Tratamentul eficace nu a apărut decât după apariţia şi utilizarea
antibioticelor, în 1930, înaintea acestei date fiind recomandate plante, luare de sânge (sângerare) şi
odihnă.

Semne şi simptome

Infecția tractului urinar inferior este denumită și infecție a vezicii urinare. Cele mai frecvente
simptome sunt arsuri la urinare și urinarea frecventă (sau nevoia imperioasă de a urina) în
absența scurgerilor vaginale și a unor dureri semnificative. Aceste simptome pot varia de la forme
ușoare la forme severe și, la femeile sănătoase, durează în medie șase zile. Pot fi prezente unele dureri
deasupra osului pubian sau în partea inferioară a spatelui. Persoanele care suferă de o infecție a
tractului urinar superior, sau pielonefrită, pot prezenta durere în flanc, febră sau greață și vomă, pe
lângă simptomele clasice ale infecției tractului urinar inferior. Rar, urina poate să conţină sânge sau să
prezinte semne vizibile depiurie (puroi în urină).

Cauze

  In mod normal, urina este sterilă, nu contine bacterii, virusuri sau ciuperci (fungi). Infecţia
urinară apare atunci când microorganisme, de regulă bacterii din tractul digestiv (intestin), populează
orificiul de deschidere la exterior al uretrei şi încep să se înmulţească. Majoritatea infecţiilor urinare
sunt cauzate de un singur tip de bacterie, numită Escherichia coli (E. coli), care rezidă în mod normal
în colon.

In numeroase cazuri, bacteriile iniţial populează uretra, se înmulţesc şi conduc la o infecţie a

uretrei, numită uretrită. Dacă bacteriile migrează în vezica urinară, se produce infecţia acesteia,
numită cistită. Dacă nici această infecţie nu este tratată prompt, bacteriile pot ascensiona prin uretere
şi prin multiplicare infectează rinichii. Infecţia rinichilor se numeşte pielonefrită.

Alte microorganisme care pot produce infectii urinare sunt Chlamydia şi Mycoplasma. Aceste

infecţii însă tind să se autolimiteze la uretră şi tractul genital. Spre deosebire de E.
coli,Chlamydia şi Mycoplasma se pot transmite pe cale sexuală, astfel că aceste infecţii necesită
tratamentul ambilor parteneri.
 Prezenţa bacteriilor în urină nu semnifică întotdeauna o infecţie. In special pacientele în vârstă
pot avea bacterii în urină fără a prezenta semne sau simptome ale unei infectii urinare.Această condiţie
se numeşte bacteriurie asimptomatică şi nu necesită tratament.

Cateterismul urinar crește riscul de infecții ale tractului urinar. Riscul de bacteriurie (bacterii în

urină) este între trei și șase procente pe zi iar antibioticele profilactice nu sunt eficace în diminuarea
infecțiilor simptomatice. Riscul unei infecții asociate poate fi diminuat prin efectuarea cateterismului
numai atunci când este necesar, folosind tehnici aseptice pentru introducere, și prin menținerea
drenajului neblocat și închis al cateterului.

O predispoziție la infecțiile vezicii urinare poate exista în familie. Alți factori de risc
includ diabetul,  necircumcizia și mărirea volumului prostatei. Factorii care predispun la complicații
sunt destul de vagi și includ anomalii anatomice, funcționale sau metabolice . O ITU cu complicații
este mai greu de tratat și necesită, de obicei, o evaluare, un tratament și o urmărire mai agresive.  La
copii, ITU sunt asociate cu refluxul vezicoureteral (trecerea anormală a urinei din vezica
urinară în uretere sau în rinichi) și cu constipația.
Persoanele cu leziuni ale măduvei spinării prezintă un risc mai mare de infecție a tractului
urinar, în parte din cauza folosirii cronice a cateterului și în parte din cauza disfuncției vezicale.  Este
cea mai frecventă cauză a infecției în rândul acestor persoane, precum și cea mai frecventă cauză a
spitalizării. În plus, folosirea sucului de merișoare sau a suplimentelor pe bază de merișoare pare a fi
ineficientă în prevenirea și tratamentul bolii la aceste persoane.

Epidemiologie

Infecţiile tractului urinar sunt cele mai frecvente infecţii bacteriene la femei. Acestea apar cel
mai frecvent la vârste cuprinse între 16 şi 35 ani, 10% dintre femei prezintă anual o infecţie şi 60%
prezintă o infecţie la un moment dat pe parcursul vieţii. Recurenţele sunt frecvente, aproximativ
jumătate dintre aceste persoane prezentând o a doua infecţie în decurs de un an. Infecţiile tractului
urinar apar de patru ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Pielonefrita apare de aproximativ 20-30
de ori mai puţin frecvent. Aceasta constituie cea mai frecventă cauză de infecţii intraspitaliceşti,
reprezentând aproximativ 40%. Frecvenţa cazurilor de bacteriurie asimptomatică creşte cu vârsta, de la
2-7% la femeile cu potenţial fertil la până la 50% la femeile vârstnice din centrele de asistenţă.
Frecvenţa cazurilor de bacteriurie asimptomatică la bărbaţii cu vârsta peste 75 de ani este
cuprinsă între 7-10%.
Infecţiile tractului urinar pot afecta 10% din persoane în timpul copilăriei. La copii, infecţiile
tractului urinar sunt cele mai frecvente la copiii de sex masculin necircumcişi cu vârsta sub trei luni,
urmaţi de fetiţe cu vârsta sub un an. Estimările legate de frecvenţă la copii variază totuşi în mod
considerabil. La un grup de copii cu febră, cu vârste cuprinse între zero şi doi ani, 2 până la 20% au
fost diagnosticaţi cu ITU.

Patogeneză

I. Mecanisme patogenice. Factori de conditionare.

Infectiile urinare se realizeaza, cel mai frecvent, pe cale ascendenta, din caile urinare
inferioare ; mai rar, pe cale descendenta hematogena. In producerea si persistenta infectiilor oserie de
factori predispozanti sau favorizanti, care la gravida sint reprezentati de : 

1. Compresia exercitata de uterul gravid ;

Caile urinare comprimate se dilata, mai mult pe dreapta decit pe stinga.
2. Staza urinara prin c resterea spatiului mort;

3. Dilatarea topogena a ureterelor ;

4. Modificarile proteice si hematologice de sarcina;

5. Modificarea imunoreactivitatii;

6. Hipertonia si hipercontractilitatea detrusorului vezical. Acestea sunt legate de secretia de estrogeni

care antreneaza si o scadere a peristaltismului uretral. Rezulta un oarecare grad de ureterohidronefroza
avind drept consecinta directa staza urinara.

7. Modificarile biochimice urinare (glicozurie, albuminurie, alcaloza) ;

8. Modificarile microcirculatorii si fiziologice vasculotisulara, uretero-vezicala.

Multiplicarea bacteriilor incepe in interstiu parenchimului renal si capilare, propagindu-se apoi

la tubii.
Medulara renala are fata de corticala o susceptibilitate mai mare la infectia urinara datorita.
- contactului direct cu papila, continind urina pielica infectata pe cale ascendenta ;
- bogatiei mari de tesut interstitial fata de corticala ;
- irigatiei sanguine si mobilizarii
Acestor factori anatomofiziologici care tin de organismul gravid, li se adaoga factori de
virulenta bacteriana care au un rol esential.

II. Cai de propagare ale infectiei urinare a) Calea ascendenta (retrograda) b) Calea hematogena c)
Calea limfatica

a) Calea limfatica
Constitue modalitatea cea mai frecventa de de producere a infectiei urinare. Factorii care sustin acest
mecanism sunt :
- identitatea germenilor care infecteaza urina cu germenii ce colonizeaza intestinul, perineul, vestibulul
vaginal, uretra (identitatea dintre Escherichia coli fecal din coprocultura, cu Escherichia coli din
urocultura) ; 
- evidentierea experimentala a faptului ca bacteriile vii, mobile,sunt capabile sa ascensioneze pe o
coloana fluida, in miscare, cand debitul urinar scade sub 2,5 ml/min; - punerea in evidenta arefluxului
vezico-ureteral si pielo-renal (pielo-venos, pielo-limfatic, pielo-canalicular) si corelarea lor cu
frecventa infectiilor urinare inalte;
-scurtimea uretrei la femeie este un alt factor favorizant.
In afara ascensiunii intracanaliculare a germinilor exista posibilitatea propagarii din aproape in
aproape a infectiei prin tesutul lax pericanalicular.

b) Calea hematogena

Este citata mai ales pentru Staphilococcus aureus, Micobacterium Tuberculosis si infectiile
fungice (infectia cu Candida poate interveni insa si pe cale ascendenta).
De obicei, insamantarile renale cu germeni Gram (-) nu apar pe cale hematogena, dar nu este
exclusa existenta unei bacteriemii avand ca sursa tractul urinar inferior, mai ales dupa manevre
instrumentale.
Experimental s-a demonstrat ca obstructia urinara mareste susceptibilitatea rinichiului la
infectia pe cale hematogena.
Trebuie de mentionat aici clasicul sindrom enterorenal:
-constipatie 
-meteorizmul
-puseele enterocolitice.
Toate cele de mai sus faciliteaza colibacilului in torentul circulator.
Modificarile morfofunctionale, staza la nivelul arborelui urinar,faciliteaza proliferarea
microbilor (colibacilului in speta) si declansarea procesului infectios.

c) Calea limfatica

Mai putin indentificabila in clinica, este totusi sustinuta de cateva dovezi experimentale :
- anatomic, au fost evidentiate legaturi limfatice intre intestin si rinichi, mai ales apendice, cec si
rinichiul drept.
- aparitia chiluriei, in obstructiile limfatice, releva, de asemenea, existenta acestei cai si rolul ei in
drenajul renal.
Calea limfatica poate interveni si ca factor adjuvant in infectia retrograda, prin propagarea
germenilor pe cai limfatice periureterale.

Virulența bacteriana

Localizarea germinilor in rinichi depinde de nefropatogenitatea lor, care este in de specie

(stafilococul cuagulazo (+) este unicul germin care lezeaza in mod direct rinichiul), de virulenta
germinilui (in raport cu motilitatea si capacitatea sa de metabolizare a ureei) si de timpul de
supravetuire in rinichi. In acest sens comportamentul germinilor este variabil.
Escherichia coli se localizeaza in renichi fara bacteriemie, stafilococul si pneumococul produc
septicemii cu localizari pluriviscerale (inclusiv renale), streptococul se localizeaza foarte rar in rinichi
si numai in conditii de septicemie, iar enterlococul are un comportament variabil.

Pe baza cercetarilor efectuate se poate afirma ca factorii care tin de germrnii microbieni sunt:

- capacitatea de crestere in urina a germenilor ; Germenii care au acelas mediu de viata cum sunt
bacteriile anaerobe si germenii coliformi din interstitiu si urina, se deosebesc intre ei in ceea cepriveste
capacitatea de a se multiplica in urina.
Anaerobii dispun de o capacitate mai mica de multiplicare decat Escherichia coli, ceea ce ar
explica raritatea pielonefritelor cu anaerobi. 
Si pentru Escherichia coli s-au descris grade diferite de virulenta in functie de abilitatea
germinilor ed a se multiplica in urina, existand serotipuri mai virulente, care produc mai frecvent
pielonefrita.

- rezistenta la fagocitoza este legata, se pare, de existenta capsulei microbiene, germenii incapsulati
(Klebsiella, Escherichia coli), fiind mai virulenti. Prezenta antigenului capsular K la Escherichia coli a
fost corelata cu rezistenta la fagocitoza si cu patogenitatea pentru rinichi.

a) rezistenta la activitatea bactericida serului 

Cercetarile au aratat ca serotipurile Escherichiei coli (01, 06, 04, 075), care sunt prevalente la pacientii
cu bacteriurie, au rezistenta crescuta la activitatea bactericida a serului, spre deosebire de Escherichia
coli, care au rezistenta mai redusa la activitatea bactericida a serului si produc mai rar bacteriurie.

- serotipurile O
S-a constat ca putine serotipuri de Escherichia coli se intalnesc la bolnaviicu bacteriuriurie,
majoritatea apartinand serotipului O. In cadrul acestor serotipuri, unele suse microbiene care apartin
grupelor 04,06,050, sunt virulente.
Aceasta capacitate a fost corelata cu bogatia de antigen lipopollizaharidic O a acestor suse de
Escherichia coli.
 S-a constatat ca si aspectul exterior neted sau rugos al tipurilor de Escherichie coli se coreleaza
cu virulenta, cele netede fiind mai virulente.

- serotipurile K
Tipurile de Escherichie coli, care poseda antigen capsular K sunt mai virulente si mai patogene
pentru rinichi, datorita rezistentei lor la fagocitoza si la activitatea bactericida a serului.

- bacteriocine
Germenii capabili sa produca anumite substante cu proprietati asemanatoare antibioticelor
(bacteriocine), au capacitate crescuta de a produce infectii hematogene. Explicatia asocierii virulentei
cu producerea de bacteriocine este inca neelucidata.

- toleranta imuna
S-a observat ca, in infectiile urinare la copil, exista o toleranta imuna fata de antigenul K al
Escherichiei coli, virulenta unor asemenea tipuri de Escherichia coli explicandu-se prin capacitatea
antigenului capsular de a produce toleranta imuna. 

Clasificare

Dacă infecţia implică numai tractul urinar inferior, este cunoscută sub numele de cistită
(infecţie a vezicii urinare). Dacă infecţia implică tractul urinar superior, este cunoscută sub numele de
pielonefrită. Dacă urina conţine bacterii semnificative dar nu există simptome, afecţiunea respectivă
este cunoscută sub numele de bacteriurie asimptomatică. Dacă o infecţie urinară implică tractul urinar
superior şi persoana respectivă arediabet zaharat, este gravidă, este un pacient de sex masculin
sau imunocompromis, infecţia este considerată complicată. În caz contrar, dacă infecţia apare la o
femeie sănătoasă şi la premenopauză, este considerată necomplicată. La copii, când infecţia de tract
urinar este asociată cu febră, este considerată a fi infecţie a tractului urinar superior.

ITU persistenta/recidiva/recadere

Factorii de risc pentru infectia urinara joasa necomplicata persistenta sunt aceiasi ca si pentru
infectia urinara joasa necomplicata cu aparitie sporadica. Recidiva ar putea tine de virulenta
germenilor. E. coli patrund în celulele vezicale superficiale formând „teci“ care protejeaza bacteriile,
ceea ce ar explica persistenta infectiei urinare joase necomplicate. . La persoanele cu infectie urinara
joasa necomplicata recurenta exista probabilitatea unei tendinte mai accentuate de colonizare a
vaginului prin uropatogeni. ITU datorata E. coli a recidivat de trei ori mai frecvent decât cele datorate
altor germeni.

Contraceptia cu diafragma cervicala si/sau spermicide creste de 2 ori riscul unei reinfectii cu
uropatogen diferit, nemodificandu-le pe cel al reaparitiei infectiei urinare cu acelasi germen.

Reaparitia urmatoarei infectiei urinare nu a fost influentata de tipul si durata tratamentului administrat,
de rezistenta germenului la tratament, daca infectia initiala a fost complicatä.

Nu s-au confirmat ca factori de risc pentru infecüia urinara recurenta la:

_ baia în cada,

_ purtarea de lenjerie strânsa,

_ indexul de masa corporala mare,

_ urinatul pre si postcoital,

_ urinatul frecvent,

_ modul de stergere a zonei perineale

Infectia urinara recidivantă este definită ca două sau mai multe episoade de infectie
urinara într-un interval de 12 luni. Majoritatea infectiilor urinare recidivante rezultă din obiceiuri
sexuale şi de igienă precare. Aceste infecţii se numesc în mod obişnuit “cistita lunii de miere”.

Urocultura arată peste 100.000 germeni/ml urină, iar bacteria frecvent implicată în infecţie
esteEscherichia coli (E. coli). Calea de transmitere a infecţiei este ascendentă, din regiunea perianală
şi vagin, via uretră, în vezica urinară. Infecţiile pot fi severe, asociate cu hematurie (sange in urina).
De obicei şi aceste infecţii răspund bine la tratamentul antibiotic. In unele cazuri se recomandă
administrarea unui antibiotic în doză unică după contact sexual sau la debutul simptomelor, pentru a
evita recidiva cistitei. De aceea, la pacientele fără factori de risc care prezintă în medie maxim două
episoade de infectie urinara pe an şi care răspund prompt la tratamentul antibiotic, nu sunt necesare
investigaţii suplimentare invazive, imagistice (urografie, cistoscopie).

Infectiile urinare recidivante necomplicate trebuie diferenţiate de:

-          “reinfecţia urinară”, care poate avea alte cauze mai severe (fistulă vezico-intestinală,
abces paravezical cu fistulizare în vezica urinară)

-          “persistenţa bacteriană”, reprezintă infecţia cu acelaşi germene, provenit din interiorul

tractului urinar, după sistarea de cel puţin câteva zile a bacteriuriei (eliminarea prin urină a
bacteriilor), şi după încetarea tratamentului antibiotic; cele mai frecvente cauze ale persistenţei
bacteriene sunt: calculii (pietrele, litiaza), corpii străini, diverticulii (uretrali sau vezicali)

La aceste paciente cu recidive frecvente şi reinfecţii cu acelaşi germene, sunt recomandate

investigaţii suplimentare imagistice (urografie, cistoscopie), pentru a putea depista cauza şi a o trata.

Investigatiile recomandate in infectiile urinare recidivante sunt:

1. Investigaţii radiologice: urografie intravenoasă, cistografie, irigografie, radiografie renală

2. Tomografia computerizată (CT)
3. Echografia renală şi a vezicii urinare
4. Rezonanţa magnetică nucleară a pelvisului

Femeile cu infectii urinare recidivante trebuie să prezinte unul sau mai mulţi factori de risc
suplimentari pentru a justifica investigaţiile urologice sau radiologice.

Cele mai utilizate investigaţii ale tractului urinar inferior sunt: radiografia renală, urografia
intravenoasă, echografia şi cistoscopia.

Tratamentul infectiilor urinare recidivante.

 Femeile care au prezentat trei infectii urinare sunt predispuse să facă infectii urinare în

continuare. O femeie cu recidive frecvente (trei sau mai multe infectii urinare pe an) are următoarele
opţiuni de tratament:

-          doze mici de antibiotic, cum sunt Biseptol sau Nitrofurantoin, zilnic, timp de 6 luni sau
chiar mai mult; se recomandă administrarea seara la culcare; acest tatament de lungă durată nu
are efecte secundare serioase
 -          o doză unică de antibiotic după contact sexual

-          administrarea unei terapii antibiotice de scurtă durată (1-2 zile) la apariţia simptomelor

In prezent exista teste de infectie urinara la domiciliu: in prezenta unei infectii, testul imbibat
cu urina isi schimba culoarea. Testul de infectie urinara depisteaza nitritii, care se formeaza in urina in
prezenta bacteriilor. Testele de infectie urinara depisteaza aproximativ 90 % din infectiile urinare
atunci cand este efectuat corect cu prima urina de dimineata. Testele de infectie urinara sunt extrem de
utile femeilor cu infectii urinare recidivante.

FACTORI DE RISC PENTRU INFECTIA URINARA JOASA LA FEMEIE

ITU la femeile tinere

Femeile tinere au ca factori de risc:

- activitatea sexuala, partener recent (mai recent de un an),

- contraceptia cu diafragma si spermicide,

- contracepüia cu prezervative, în special cele acoperite cu Nonoxynol-9,

- antecedente de ITU mai ales dacä au debutat sub vârsta de 15 ani,

- ITU la mama pacientei,

- medicatie antimicrobiana în ultima lunä, indiferent pentru ce afectiune.

ITU la femeile în postmenopauza

Femeile în postmenopauza au aceeasi factori de risc ca si femeile tinere la care se adauga cei legati de
vârsta si modificari hormonale. Astfel într-un studiu caz-control multicentric, sunt relevati urmatorii
factori de risc pentru femeile de 40-65 de ani:

- infectie urinara în ultimele 12 luni sau înaintea instalarii menopauzei,

- incontinenta urinara,

- expunere recenta la frig, de peste 30 de minute la nivelul mâinilor, picioarelor, spatelui sau feselor,

- golirea incompleta a vezicii.

Ca factori protectori au fost descrisi, dar nu au fost confirmati: terapia de substitutie estrogenica,
menopauza instalata si, spre deosebire de femeia tânara, activitatea sexualä în ultimele 2 saptamâni.

Cistita

Cistita acuta

Simptome

Printre simptomele cistitelor acute se numara: 

- disurie (disconfort la urinat) 
- poliurie (cresterea numarului de mictiuni zilnice) 
- nicturie (mictiuni in timpul noptii) 
- incontinenta urinara (pierdere involuntara de urina) 
- enurezis nocturn (incontinenta urinara in timpul noptii) 
- dureri uretrale 
- dureri suprapubiene 
- dureri lombare joase 
- hematurie (sange in urina) 
- febra este neobisnuita. 

Simptomele debuteaza, de obicei, dupa un contact sexual ("cistita din luna de miere"). Pana la
30% din persoanele cusimptome de cistita au, de fapt, o pielonefrita subacuta (nu la fel de zgomotoasa
ca si cea acuta, motiv pentru care se poate pune eronat diagnosticul de cistita), in special daca
simptomele dureaza de mai mult de 1 saptamana.

Diagnosticul diferential

Poliuria si senzatia imperioasa de urinat pot fi determinate atat de cistite cat si de: 
- infectii de tract urinar 
- diuretice 
- cafeina 
- ceai 
- unele medicamente, ca de exemplu teofilina 
- cistite interstitiale 
- vaginite 
- sarcina 
- tumori pelviene 
- boala inflamatorie pelvina 
- hiperplazia prostatica benigna (la barbati) etc. 

Cauze

Cistitele se datoreaza infectiilor cu: 

- bacterii care colonizeaza colonul dintre care Escherichia coli in aproximativ 75-95% din cazuri 
- Klebsiella in aproximativ 5% din cazuri 
- Enterobacter 
- Proteus 
- Pseudomonas.

Investigatii

Sumarul de urina (urina este recoltata din mijlocul jetului urinar din prima urina de dimineata)
poate releva: 
- pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite in urina, cunoscut popular ca fiind puroi in
urina). Aceasta inseamna mai mult de 5 leucocite pe un camp microscopic de citire. Cu toate acestea,
aproximativ 30% din acesteanalize urinare sunt fals negative, astfel incat pacientii pot avea cistite si
sumare de urina normale. 
- bacteriuria. Aceasta inseamna mai mult de 5 microorganisme (bacterii) pe campul de citire
microscopic 
- pozitivarea stick-ului urinar pentru nitrati 
- hematuria macroscopica (vazuta cu ochiul liber) sau microscopica (vazuta doar cu ajutorul
microscopului). 
Urocultura va releva cresterea a mai mult de 100.000 microorganisme per mililitrul de urina. Cu toate
acestea, 100 microorganisme / ml poate fi predictiva pentru o cistita.
Tratament

Prezenta simptomelor clasice la un pacient care a avut o infectie de tract urinar anterioara
documentata (bilete de iesire din spital, scrisori medicale, retete) este aproximativ 70% predictiva
pentru o infectie de tract urinar actuala, astfel ca tratamentul poate fi instituit, chiar in absenta
analizelor urinare pozitive. Trebuie facut, de asemenea, diagnosticul diferential al simptomelor,
deoarece exista multe alte cauze ale acestor simptome, la femei fiind in special vaginita. 
Tratamentul consta in antibiotice. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor
tinere, active sexual (preferabil cu un medicament cu administrare zilnica unica, deoarece creste
complianta, scade riscul de recidiva fara a creste numarul de efecte adverse) sau o schema standard de
7-10 zile. 
Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandata la: 
- femeile insarcinate 
- varstnici
- barbati 
- copii 
- persoanele cu infectii de tract urinar recurente 
- diabetici 
- persoanele cu simptome durand de mai mult de o saptamana, care au risc crescut de pielonefrita.
Ineficienta unei cure de tratament de 3 zile indica, adesea, o infectie in tractul urinar superior
(rinichi) si necesita o cura de antibiotice de 10-14 zile. 
Ineficienta dupa cea de-a 14 zi de tratament sugereaza o infectie renala profunda si necesita o
cura de antibiotice de 4-6 saptamani. 
Urmatoarele antibiotice pot fi folosite, atat in schemele de tratament scurte (3 zile), cat si in cele
lungi (7-10 zile): 
- Trimetoprim-sulfametoxazol - se administreaza per os, fiind un medicament preferat in general,
datorita costului scazut si ratei de eficienta superioara fata de Amoxicilina si Cefalosporine. 
- Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500 mg/zi per
os; Norfloxacin 1 g/zi per os. 
- Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient ca si Trimetoprim-
sulfametoxazol. 
- Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, in timpul mesei, deoarece absorbtia este crescuta in acest mod. 
- Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid clavulanic (un
medicament compus din doua componente), deoarece Amoxicilina singura are o eficienta inferioara. 
I n cazul in care rezultatul uroculturii (aflat dupa inceperea tratamentului antibiotic) indica rezistenta
icroorganismului la antibioticul prescris, se recomanda schimbarea antibioticului, doar in cazul in care
pacientul este inca simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut in urina, astfel incat testarea
standard a sensibilitatii microorganismului la aceste antibiotice sa nu reflecte sensibilitatea in vivo.

Alte optiuni terapeutice

Poate fi luat in considerare un anestezic al vezicii urinare, cum ar fi Fenazopiridina hidroclorida

200 mg de 2 ori pe zi, care amelioreaza complet si rapid simptomele. Cei care iau acest medicament,
trebuie sa fie avertizati ca acesta coloreaza urina si lacrimile in galben. Astfel ca, acestia nu trebuie sa
poarte lentile de contact pentru ca se vor ingalbeni. 
Consumul crescut de lichide este, de asemenea, important in tratarea cistitelor. 

Cistita cronica

Simptome

Pana la 20% dintre femeile cu cistita acuta vor face infectii urinare recurente. In timpul
recurentelor, microorganismul raspunzator trebuie identificat prin urocultura, pentru a se identifica
diferentele care apar intre recaderi. Infectiile multiple determinate de acelasi microorganism sunt, prin
definitie, infectii de tract urinar complicate. 
Simptomele sunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca severitate.

Investigatii

- sumarul de urina arata o bacteriurie semnificativa si poate releva orice grad de piurie. 
- urocultura va fi pozitiva de cele mai multe ori pentru Escherichia coli. 
Piuria in absenta bacteriuriei este sugestiva pentru o infectie cu Mycobacterium tuberculosis
sau Chlamydia. 
Urografiile excretorii si retrograde si cistografia mictionala pot releva urmatoarele stari
patologice asociate: 
- uropatie obstructiva (o obstructie la diverse nivele ale tractului urinar) 
- reflux vezico-ureteral (refluarea urinii din vezica urinara in uretere) 
- pielonefrita atrofica 
- fistule vezico-vaginale sau vezico-enterice (comunicari intre vezica urinara si vagin sau intestine).

Tratament 

Tratamentul se bazeaza pe rezultatele testelor de susceptibilitate a microorganismului la

antibiotice (numiteantibiograme), dar este unul empiric (fara a stii ce microorganism este implicat,
adica fara a stii rezultatul uroculturii si antibiogramei), pana cand rezultatele sunt disponibile.

Profilaxie

In cazul femeilor care au mai mult de 3 infectii urinare recurente pe an, documentate prin
uroculturi, se recomanda: 
- tratament instituit de pacienta insasi la aparitia simptomatologiei, fie cu schema scurta de tratament,
fie cu cea lunga.
- profilaxia postcoitala (dupa contact sexual) cu Trimetoprim - sulfametoxazol 1 singura tableta
postcoital. Fluorochinolonele in doza unica zilnica pot fi folosite ca tratament de linia a doua.
Pacientiilor li se recomanda mictiunea dupa contactul sexual, desi beneficiul este pus sub semnul
intrebarii. 
- profilaxia continua zilnica cu Trimetorprim-sulfametoxazol o singura doza zilnica crescuta sau
Nitrofurantoin 50-100 mg/zi sau o Fluorochinolona (de exemplu Levofloxacin 250 mg/zi).

Alte masuri preventive (valabile atat pentru cistita acuta cat si pentru cistita cronica) 

- s-a dovedit ca sucul de merisor reduce piuria si bacteriuria prin impiedicarea atasarii E.coli de
celulele tractului urinar
- consumul crescut de lichide este folositor 
- folosirea diafragmei ca metoda contraceptiva poate exacerba recurentele infectiilor urinare datorita
golirii incomplete a vezicii urinare 
- cremele estrogenice pentru uz vaginal (0.5-2 g zilnic administrat intravaginal) diminueaza incidenta
infectiilor de tract urinar la femeile la menopauza 
- folosirea Nonoxinol-9 este asociata cu cresterea incidentei bacteriuriei 
- dupa defecatie trebuie facuta o toaleta corecta ( si anume, sa se stearga din fata in spate), pentru a
evita introducerea microorganismelor din jurul anusului in uretra. 
- nu este nici o dovada a reducerii incidentei cistitelor prin evitarea bailor frecvente. Cu toate acestea,
sapunurile iritante trebuie evitate. 

Cistita interstitiala
Simptome

- poliurie 
- senzatie imperioasa de urinat 
- in rare cazuri, incontinenta urinara imperioasa, cu durere periuretrala si suprapubiana care se
amelioreaza dupamictiune 
- hematurie la finalul jetului urinar 

Cauze

- necunoscute 
- posibil procese autoimune sau alergice.

Diagnostic

Diagnosticul se pune de catre un medic specialist urolog, prin cistoscopie (facuta cu anestezie),

care poate fi sau nu insotita de biopsie.

Tratament

- simptomele se pot ameliora cu Fenazopiridina. 

- instilatiile vezicii urinare cu Dimetil-sulfoxid pot fi eficiente, desi sunt costisitoare si au o eficacitate
limitata la aproximativ 38%, efectele putand aparea chiar si la 9 luni de tratament. 
- acidul hialuronic 
- instilatiile vezicale cu heparina 
- hidroxizina in doze standard de 75 mg seara la culcare 
- antidepresive triciclice. 

Cistita radica

Cistitele radice sunt cistitele care apar ca efect advers al radioterapiei in cancere. Simptomele
apar dupa luni de zile de la incheierea radioterapiei.
Uroculturile pot fi pozitive sau negative. 

Cistita hemoragica noninfectioasa

Cistita hemoragica noninfectioasa poate aparea dupa radioterapie sau tratament

cu Ciclofosfamida. 
Adesea, hemoragia vezicala este severa. In aceste cazuri, se recomanda consultul urgent al unui
medic specialist urolog. 

Uretrita

Pacientii pot avea simptome de cistita, piurie, dar uroculturi negative. 

Cauzele sunt: 
- Infectiile cu bacterii colonice 
- Infectii cu Chlamydia 
- Infectii cu Neisseria Gonorrhoeae 
- Infectii cu Trichomonas 
- Vaginite 
Tratamentul uretritelor este identic cu cel al chlamydiazelor sau gonoreei.
Bacteriuria asimptomatica

Diagnosticul necesita mai mult de 100.000 colonii/ml ale aceluiasi microorganism din doua
probe de urina diferite sau mai mult de 100 microorganisme/ml la o singura determinare din urina
recoltata prin cateterizare vezicala. 
Trebuie diferentiata de contaminarea cu bacterii vaginale sau uretrale, atribuita unei recoltari
defect uoase a probei de urina. 
Tratamentul se face pe baza uroculturii si antibiogramei, nefacandu-se empiric. 
Singurii pacienti carora li se recomanda tratarea bacteriuriei asimptomatice sunt: 
- femeile insarcinate 
- pacienti cu antecedente de proceduri urologice (diverse tehnici invazive) 
- cei care au fost recent cateterizati vezical 
- pacientii cu mielita diabetica 
- copiii. 
In cazul batranilor nu se recomanda tratarea bacteriuriei asimptomatice.

Prostatitele si uretrita

Prostatita este o inflamatie a glandei prostatei. Exista multe forme de prostatita, dar vom
insista pe doua dintre ele: acute si cronice.Prostatita acuta – este de fapt perioada de debut a
afectiunii. Prostatita cronica apare in cazul in care oamenii tolereaza afectiunea fara a apela la medic
si in termen de 3-6 luni prostatita intra in faza cronica. Apar modificari ireversibile, cum ar fi
kaltsenaty, fibroza, care vor insotii barbatul in cauza toata viata. Daca cei afectati nu merg la medic
mai apar si alte schimbari in structura glandei prostatei si astfel, creste semnificativ riscul de inflamare
acuta.

Nu exista categorie de populatie mai expusa la aceasta afectiune, boala apare indifferent de
varsta, ocupatie, mediu urban sau rural. Totusi barbatii care au deja 30-40 de ani sunt mai expusi
datorita bagajului acumulat in timp. Din pacate, prostatita poate sa apara si de la 16 ani!

Viata sexuala ar trebui sa fie absolut normala! Exista si categorii de risc care includ pe acele
persoane a caror activitate are legatura cu calatoriile lungi, cum sunt marinari si soferii. Viata lor
sexual este saraca si neregulata, ceea ce duce la stagnarea glandei prostatei si astfel este cauzata
prostatita. De asemenea sunt expusi acestui risc si cei care (de obicei, prin natura muncii) stau foarte
mult timp in frig, de exemplu, muncitorii din constructii, lucratorii rutieri, vanzatorii stradali.
Hipotermiile persistente, de asemenea, pot duce la un diagnostic de prostatita.

Avand in vedere statisticile clinicii On, primul loc in lista cauzelor prostatitei il au bolile cu
transmitere sexuala.

Prostatita se poate dezvolta si ca o complicatie in urma tratarii unor boli cum sunt boala catarala
– SARS, gripa, dureri in gat.

Putem spune ca motivele principale pentru aparitia si dezvoltarea de prostatita sunt infectia,
hipotermia, si complicatii dupa alte afectiuni, precum si stagnarea organelor pelviene, care se
datoreaza relatiilor sexuale rare, sau abstinentei.

Cand apare inflamarea prostate apar si dureri, urinare frecventa, deteriorarea calitatii vietii
sexuale. Durerea poate fi foarte diferita: durere in perineu, in zona suprapubiana, durerea poate ajunge
si la anus. Apoi, exista nevoia frecventa si disconfortul urinarii in timpul noptii. Frecventa relatiilor
sexuale devine din ce in mai mica, exista probleme cu erectie.
 In cazul in care prostatita este cauzata de infectie, puteti obtine complicatii, cum ar fi vizikulit,
epididimita si, in cel mai rau caz o sterilitate completa.

Cea mai buna prevenire a prostatitei – vizite regulate la urolog. Nimeni nu ar putea argumenta
faptul ca prevenirea nu este intotdeauna preferabila tratamentului. In mod constant trebuie facuta o
verificare in ce priveste problemele urologice, optim este o data cu varsta de 30 de ani. Cel putin o
data pe an ar trebui sa avem o astfel de vizita la urolog.

Dupa 40 de ani – este recomandat ca vizita sa fie facuta la fiecare sase luni, pentru a efectua o
ecografie pentru prostata, o data pe an pentru analizele de sange (PSA).

De asemenea, masurile de prevenire includ: sex cu regularitate si in conditii de siguranta, sport

si desigur, examinarile medicale periodice.

Prostatita acuta

Procesul de prostatita acuta inflamatoare incepe cu mucoasa din conductele de excretie a

lobilor glandulari ai prostate si continua cu inflamarea conductelor de etansare. Infectia patrunde in
segmente de tesuturi si formeaza mai multe pustule mici. Uneori, pustulele fuzioneaza intr-una mai
mare si poate da nastere unui abces al prostatei. Abcesul poate sa strapunga in organele vecine –
vezica urinara, rect sau uretra. La inceputul bolii barbatul are o urinare mai frecventa noaptea.
Urinarea este insotita de senzatii dureroase. In cursul procesului durerea de perineu se intensifica si isi
mareste aria de la capul penisului la anus. Urinarea devine din ce in ce mai fregventa. In momentul in
care prostata a format pustule, temperatura corpului se ridica la 39-40 de grade fara sa existe frisoane,
febra, slabiciune. Apar dureri la urinat si defecatii puternice.

Diagnosticul de prostatita acuta.

La examinarea manuala a prostatei se va detecta o crestere a acestuia si veti simtii o durere

ascutita. In cazul in care prostata a format abcese, durerile sunt trepidante. In cadrul exminarii
lichidului prostatic se va identifica un numar mare de celule albe si bacterii.

Tratamentul prostatitei acute.

Pacientii trebuie sa faca repaus la pat si sa urmeze un regim alimentar. Imediat vor urma un
tratament antibacterian, se va folosi un spectru larg de antibiotice, iar impotriva durerii puternice se
vor administra analgezice. De asemenease vor folosi aplicatii de caldura si proceduri de fizioterapie in
zona inghinala. In cazul in care exista un abces de prostate se va elimina prin interventie chirurgicala.

Aplicarea unui tratament in timp util favorizeaza vindecarea completa. Dar daca nu se aplica
un tratament de prostatita acuta si daca acesta nu a fost corespunzator, protatita acuta va evolua in
forma cronica.

Prin urmare, fiecare barbat de peste 40 de ani ar trebui sa stie ca probabilitatea de aparitie a
bolii prostatei este foarte mare. Si inca de la primele simptome ar trebui sa solicite asistenta medicala
imediata.

Prostatita cronica

Prostatita cronica apare ca rezultat al prostatitei acute. Acest proces inflamator are loc incet si
imperceptibil. Treptat tesutul inflamat, formeaza cicatrici mici in tesutul prostatei, prevenind
scurgerea de secretie. Existenta prelungita a prostatitei poate duce la cancer.Prostatita cronica poate
fi cauzata de microorganisme. In plus, prostatita cronica poate sa apara fara infectie. Cauzele acestui
fenomen sunt cancerul de prostata si tulburari circulatorii. In cazul infectiei apare prostatita
concomitenta.

Manifestarile la prostatita cronica sunt mai putin vizibile decat la prostatita acuta si se

manifesta prin dureri in perineu, sacrum, vulve, rect. Uneori exista disconfort in uretra in timpul
urinarii de dimineata. Pacientii afectati au performante sexual scazute, insomnia si dureri de cap.

Diagnosticul de prostatita cronica este realizat pe baza examinarii de prostata cu degetul,

studii de laborator, examinarea lichidului prostatic, analize de urina. Examinarea ecografica dezvaluie
contractia de prostata, eterogenitatea  si structura sa.

Tratamentul complex pentru prostatita cronica.

La detectarea procesului de infectie este administrat tratamentul cu antibiotice. Pacientului ii

este recomandat sa mentina un stil de viata activ, precum si  excluderea bauturilor alcoolice si
alimentelor picante.

Uretrita este procesul inflamator localizat in peretele uretrei. Uretritele sunt primare, in
cazul in care procesul inflamator incepe direct in peretele uretrei si secundare, in cazul in care infectia
patrunde in uretra de la alte organe. De obicei, infectia ia nastere acompaniata de prostatita, cistita,
pielonefrita, boli inflamatorii ale organelor genitale.

Infectarea uretrei in cazul uretritei primare se trensmite de multe ori in timpul actului sexual.

Pielonefrita

Pielonefrita este cea mai frecventă patologie a rinichilor la toate categoriile de vârstă. La
copii, după frecvenţă, această patologie se află pe locul doi, precedând  patologia căilor respiratorii,
incidenţa cea mai mare fiind la vârsta de 2-3 ani. Ulterior, cu vârsta cazurile de pielonefrită cresc la
fetiţe, ajungând să fie de 4-5 ori mai mare decât la băieţi. În timpul sarcinii, pielonefrita acută se
întâlneşte în 3-5% din femei.

Pielonefrita este un proces infecţios inflamator nespecific. Provocat de agenţi patogeni

(microorganisme saprofite) ce convieţuiesc în organism, cât şi de microorganisme ce pătrund din
mediu extern pe diferite căi.

La examenul bacteriologic al urinei la pacienţii bolnavi de pielonefrită se depistează aşa

microorganisme ca Eshrihia coli, acest microorganism fiind responsabil de cauza acestei patologii în
aproxmativ 85-90%  de cazuri, şi alţi germini întâlniţi în 15-20% de cazuri.

Infecţia pătrunde în rinichi pe câteva căi, şi anume este vorba de:

-calea Hematogenă, în cazul căreia microorganismele pătrund în rinichi din focarul primar de infecţie,
care poate fi atât în afara sistemului urogenital, ca de exemplu: otită (inflamaţia urechii), tonzilită
(inflamaţia amigdalelor), sinuzită, dinţi cariaţi, bronşită, pneumonie, osteomielită, carbuncul, mastită,
plăgi infectate etc., cât şi în cadrul acestui sistem (cistita, uretrita, prostatită, epididemoorhită, anexită,
vulvovaginită).
-calea Ascendentă sau Caniculară, este una din căile cel mai des responsabile de apariţia infecţiei
urinare şi mai ales tipică pentru infecţia urinară la femei.

Este important de specificat că pentru dezvoltarea Pielonefritei acute nu este îndeajuns

pătrunderea florei patogene în rinichi, ci şi prezenţa obligatorie a factorilor predispozanţi.

Din factorii generali o importanţă mare în acest sens o are reactivitatea imunologică a
organismului, care adeseori este scăzută, cauza fiind procesele inflamatorii cronice cu localizare
diferită în organism.

Insuficienţa reactivităţii imunologice favorizează dezvoltarea recidivelor de pielonefrită, din

cauza rezistenţei slabe a organismului, chiar şi la microbi cu o virulenţă redusă.

Din factorii locali favorizanţi la dezvoltarea pielonefritei acute sunt dereglarea pasajului de
urină în căile urinare şi dereglare circulaţiei limfatice în rinichi, ca și consecinţă a mai multor patologii
atât congenitale cât şi dobândite.

Simptomatica şi evoluţia clinică:

Pentru pielonefrita acută este caracteristică: febră, durere în regiunea lombară şi schimbări în
analiza de urină. În tabloul clinic al pielonefritei deosebim simptome generale şi locale. Simptomele
generale apar în stadiu iniţial al patologiei respective şi se manifestă prin frisoane, febră înaltă (în
cazul infalmaţiei rinichilor febra înaltă 39-40°C apare preponderent seara, fiind pe parcursul zilei în
limitele 37,5-38,0° C), transpiraţii abundente, cefalee, dureri musculare şi articulare, greţuri, vomă,
indispoziţie.

Simptomele locale sunt caracterizate de apariţia durerii în regiunea lombară, care în

dependenţă de localizarea procesului se poate depista pe dreapta sau stânga, sau bilateral şi poartă un
caracter intens, persistent şi au o intensitate surdă.

Actul de micţiune, de regulă nu este dereglat, cu excepţia cazurilor când pielonefrita se

dezvoltă secundar, ca consecinţă a răspândirii procesului inflamator localizat primar în vezica urinară
sau uretră, patologii în tabloul clinic al cărora domină disuria (act de micţiune frecvent, urgent, dolor
la finele actului, în cazul cititei, sau pe tot parcursul, predominant la începutul actului în cazul uretritei
acute).

Tratamentul pielonefritei

Este indicat de medicul urolog şi constă în terapia antibacteriană, antiinflamatorie, infuzională

şi simptomatică.

Prognosticul în cazul pielonefritei acute tratate corect, este favorabil, excepţie fac cazurile de
evoluţie în forma cronică a acestei patologii, ce se pot agrava cu aşa complicaţii ca insuficienţa renală
cronică, hipertensiunea arterială nefrogenă, urolitiază, pionefroză.

Remedii naturale pentru infectiile urinare

Infectiile tractului urinar reprezinta a doua cea mai comuna cauza pentru care oamenii
viziteaza cabinetele medicale. Desi este o afectiune intalnita si la barbati, femeile sufera de asa ceva
cel mai frecvent, 20% dintre cele care au un asemenea episod o data suferind de o recidiva in viitor.

Daca ai avut o asemenea infectie, probabil ca nu ai cum sa-i uiti simptomele. Incepe cu vizite
mai frecvente la baie, dar cu o cantitate mica de urina, acompaniata de o senzatie de usturime.
Conform How Stuff Works, in cazurile extreme pot sa apara frisoane, febra, dureri de spate si chiar
sange in urina.
 Din fericire, exista anumite modalitati prin care poti preveni infectiile urinare, prin mijloace cat
se poate de naturale.

Bicarbonat de sodiu

Infectiile urinare care dureaza mai mult de 2 zile necesita tratament, caci altfel infectia se poate
raspandi la rinichi si deveni o problema cu adevarat grava. Incearca sa bei un pahar de apa cu o
lingurita de bicarbonat de sodiu, aceasta neutralizand aciditatea din urina si grabind vindecarea.

Afinele

Afinele si merisorul fac parte din aceeasi familie de fructe, ambele avand capacitatea de a
preveni infectiile uinare. Din moment ce sucul natural de afine se gaseste greu, poti manca fructele ca
atare sau opta pentru cele congelate, pe care sa le adaugi peste cerealele de dimineata.

Sucul de merisor

Acesta lupta cu bacteriile care produc infectia, eliminandu-le din vezica si avand efect similar
antibioticului. Daca vrei sa scapi de infectie cat mai repede, bea cate 2-4 pahare de suc pe zi.

Ananasul

Bromelaina este o enzima gasita in ananas, avand un efect chiar mai bun in cazul infectiilor
urinare decat antibioticele. Mancand cate o jumatate de cana de ananas pe zi poti scapa de aceste
probleme suparatoare.

Apa

Daca ai tendinta de a avea des infectii urinare, ai grija sa bei multa apa, astfel incat sa elimini
urina cel putin o data la 4-5 ore. Cu cat consumi mai multe lichide, cu atat sistemul va putea sa elimine
mai repede bacteriile din organism.

Vitamina C

Unii doctori prescriu cel putin 5.000 de mg de vitamina C pe zi pentru femeile cu infectii
urinare dese, aceasta mentinand o aciditate normala in vezica. Daca aciditatea nu scade foarte mult,
este mai greu pentru bacterii sa patrunda si sa supravietuiasca.

Prevenirea ITU

De cele mai multe ori, in cazul celor mai multe dintre persoane, infectiile vezicii urinare sunt
provocate de bacteria E Coli. Simptomele specifice infectiilor de tract urinar includ durere la urinat,
urinare frecventa, urina tulbure, de culoare rosiatica sau urina urat mirositoare, dureri abdominale si
febra. 

Femeile sunt predispuse mai degraba decat barbatii la infectii ale tractului urinar. Din fericire,
infectiile vezicii urinare sunt usor de tratat cu antibiotice. Se va consuma multa apa si se va merge la
toaleta imediat ce apare senzatia de urinare pentru a se diminua posibilitatea aparitiei unei infectii
urinare. 

Infectiile vezicii urinare nu reprezinta o problema atunci cand sunt tratate in mod
corespunzator. Exista catiVa pasi simpli care trebuie urmati pentru a trata o infectie a vezicii urinare.
Infectiile vezicii urinare nu sunt provocate doar de E Coli ci si de alte bacterii cum ar fi stafilococii
saprofiti sau proteus mirabilis (care poate determina aparitia de pietre la rinichi). 

Deseori bacteriile care circula de la colon la vezica spre uretra, declanseaza adesea infecti de
tract urinar. Simptomele pot varia de la usoare la grave si includ dureri la urinare, senzatie de arsura in
cazul urinarii, urinari dese scazute cantitativ, urina tulbure de culoare sangerie si urat mirositoare,
febra. 

Cistita se poate vindeca de la sine, dar adesea medicii prescriu antibiotice. Daca sunt tratate, nu
rezulta complicatii, dar daca sunt ingnorate, infectia se poate raspandi la rinichi (pielonefrite). 

Infectiile renale pot fi cauzate de aceeasi bacterie care provoaca infectiile vezicii urinare sau de
catre unele dintre bacteriile prezente in sistemul circulator care provin de la alta infectie din organism.
Uneori, infectiile renale rezulta in urma unei infectii netratate sau a unei infectii incorect tratate a
vezicii urinare. 

O persoana cu o infectie la rinichi ar putea avea aceleasi simptome ca cea care are o infectie a
vezicii urinare, dureri severe de spate si abdominale, febra mare (care depaseste 39 C) si dureaza mai
mult de cateva zile, frisoane, varsaturi, piele inrosita si umeda, oboseala. 

Veste buna este ca tratamentul prompt si tintit cu antibiotice ajuta la tratarea infectiei.
Simptomele infectiilor renale pot fi severe mai ales la persoanele in varsta care pot suferi inclusiv
confuzie mentala.

Profilaxie

1. Masuri de aparare impotriva infectiilor vezicii urinare 

Vestea buna este ca pot fi facute modificari destul de simple si eficiente in stilul de viata care
sa previna aparitia infectiilor fungice. Incercati urmatoarele sfaturi simple pentru a evita
infectiile de tract urinar: 

- Beti suc de afine si de merisor care lupta impotriva infectiilor vezicii urinare. La fel de bune
sunt unele dintre sucurile de citrice. Vitamina C din sucurile de citrice poate combate infectiile
de tract urinar in acelasi mod ca si sucurile de afine si merisor. Un efect benefic il are si
folosirea de acidofilus sau de iaurturi cu bacterii probiotice care contribuie inclusiv la
refacerea echilibrului microflorei tractului gastro-intestinal. 

- Consumati cat mai multe lichide. Consumul unei cantitati importante de apa, va stimula
urinarea si va ajuta la eliminarea bacteriilor din organism. In acest mod va trebui sa mergeti
cat mai des la baie, mai ales daca aveti tendinta sa asteptati. 

- Mergeti la baie atunci cand trebuie. Faceti un efort si mergeti la toaleta de fiecare data
cand apare senzatia de urinat, fara sa mai amanati. 

- Practicati sexul protejat. Urinarea inainte si dupa actul sexual poate ajuta la indepartarea
bacteriilor si va reduce drastic posibilitatea de a avea o infectie urinara. Unii medici prescriu o
singura pastila de antibiotic ce urmeaza sa fie luata imediat dupa actul sexual si golirea vezicii
urinare a femeii care manifesta cistita in mod frecvent. 

- Feriti-va de anumite metode contraceptive. Folosirea diafragmei sau a spermicidelor care

contin nonoxynol-9 ar putea predispune la dezvoltarea de infectii urinare. Daca suferiti de
infectii frecvente de tract urinar, solicitati medicului sa va recomanda alte tipuri de
contraceptive. De asemenea, utilizarea anumitor tipuri de contraceptive orale, pe termen lung
 ar putea favoriza aparitia aceste infectii micotice si determina multiplicarea candidozei. 

- Acordati atentie regulilor de igiena. Femeile ar trebui sa se stearga intotdeauna dupa

folosirea toaletei din fata in spate pentru a evita transferul bacteriilor de la colon la uretra.
Daca sunteti predispuse la infectii urinare faceti mai degraba dusuri decat bai si spalati usor
zona vaginala si anala, la suprafata, cu un sapun delicat. Evitati spray-urile feminine de igiena
si spalaturile interne. Incercati sa nu va spalati cu apa foarte fierbinte. 

2. Masuri de aparare impotriva infectiilor renale 

Aplicarea masurilor de baza pentru tratamentul infectiilor urinare, de indata ce apar primele
simptome, este cel mai bun mod de a evita pielonefrita. In cazul in care manifestarile specifice
infectiilor nu sunt tratate, apar complicatii, inclusiv infectiile renale. 

In plus, in cazul acestoara apar febra crescuta, durerile de spate (in zona rinichilor), urinarea in
timpul noptii, greata, varsaturi.

BIBLIOGRAFIE

- Infecția urinară joasă necomplicată la femei-Ghid de practică pentru medicii de familie

- Curs de nefrologie,dr. Velciov-Infecții ale tractului urinar

- Manual de nefrologie-Maria Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall

- Wikipedia