INCONTINENTA URINARA

Cauze ale incontinenței urinare

Cauzele incontinenței urinare variază în funcție de frecvența acestui simptom. De

exemplu, incontinența urinară temporară poate fi cauzată de:

 Consumul de alcool;
 Consumul de cafea și băuturi care conțin cofeină (ceai verde, ceai negru,
energizante);
 Consumul de apă și de sucuri carbogazoase;
 Folosirea excesivă a îndulcitorilor;
 Consumul alimentelor picante, dulci sau acide, în special a citricelor;
 Administrarea unor medicamente, mai ales cele pentru hipertensiune arterială,
unele sedative și unele relaxante musculare;
 Administrarea unor doze mari de vitamina C;
 Unele infecții ale tractului urinar;
 Constipația – rectul se află aproape de vezica urinară. Aceste două zone împart
mai multe terminații nervoase, astfel că, prin defecarea anevoioasă, se poate
ajunge la pierderea urinei între drumurile voluntare la toaletă.

Incontinența urinară persistentă poate apărea ca urmare a:

 Schimbărilor apărute odată cu înaintarea în vârstă – mușchii vezicii urinare pot

pierde din capacitatea de a reține urina. De asemenea, pot apărea contracții
involuntare ale vezicii;
 Menopauzei – după menopauză, femeile produc mai puțin estrogen. Acest
hormon ajută inclusiv la menținerea sănătății membranei vezicii urinare și a
uretrei. Deteriorarea acestor țesuturi poate duce la incontinență urinară;
 Histerectomiei – la femei, vezica urinară este susținută de aceeași mușchi și
ligamente precum uterul. Orice intervenție care implică sistemul reproducător,
inclusiv îndepărtarea uterului, poate afecta și mușchii pelvieni, contribuind la
apariția incontinenței urinare;
 Măririi prostatei – la bărbații de peste 65 de ani, incontinența urinară poate
apărea pe fondul măririi glandei prostate;
 Obstrucției – existența unei tumori de-a lungul tractului urinar poate afecta fluxul
normal al urinei. Mai mult, există și posibilitatea apariției pietrelor la vezică, ceea
ce poate cauza pierderi urinare;
 Unor afecțiuni neurologice – scleroza multiplă, boala Parkinson, demența și
atacul vascular cerebral pot cauza probleme ale semnalului nervos și pot duce la
pierderea controlului asupra vezicii urinare.
Factori de risc în incontinența urinară
Probabilitatea de apariție a incontinenței urinare crește, dacă persoana prezintă
anumiți factori de risc. Printre aceștia se află:

 Sexul persoanei – femeile au un risc mai mare de a dezvolta incontinență

urinară. Sarcina, nașterea, menopauza, dar și anatomia feminină își spun
cuvântul. Totuși, bărbații care au probleme cu glanda prostată au un risc mai
mare de incontinență, prin comparație cu bărbații fără probleme de acest fel;
 Vârsta – pe măsură ce îmbătrânim, mușchii vezicii urinare încep să își piardă din
putere și elasticitate. Drept urmare, pot apărea pierderi de urină;
 Excesul ponderal – pune presiune asupra vezicii urinare și mușchilor din
apropiere și duce la apariția pierderilor urinare în momentul tusei sau al
strănutului. Astfel, persoanele supraponderale sau obeze au un risc mai mare de
incontinență urinară;
 Fumatul – crește riscul de incontinență urinară. Mulți fumători dezvoltă tuse
cronică. Aceasta pune presiune asupra mușchilor pelvieni și duce la slăbirea lor.
Mai mult, fumătorii simt o nevoie imperioasă de a merge la toaletă, deoarece
tutunul irită vezica urinară. O altă posibilă explicație pentru relația dintre fumat și
incontinența urinară este că diafragma se lasă în jos, atunci când fumătorul își
umple plămânii. În timpul inspirației, diafragma se contractă, mișcându-se în jos.
Drept urmare, crește spațiul din piept, pentru a permite plămânilor să își
mărească volumul. Această mișcare în jos, însă, pune presiune pe vezica
urinară.

Simptome ale incontinenței urinare

Semnele și simptomele asociate incontinenței urinare includ:

 Pierderi urinare în timpul unor activități precum ridicarea greutăților (de exemplu,
a sacoșelor de cumpărături), aplecarea sau tusea;
 Senzația imperioasă de urinare chiar și după mersul la toaletă;
 Pierderea urinei fără a avea nevoie la toaletă;
 Incapacitatea de a ajunge la timp la toaletă;
 Pătarea lenjeriei în timpul somnului;
 Uneori, senzație de eliminare incompletă.

Tipuri de incontinență urinară

Urina se produce și este eliminată în urma unui proces complex. Incontinența se
împarte în funcție de cauză și, într-o măsură mai mică, de diferențele de simptome care
apar. Astfel, incontinența urinară poate fi incontinență de stres, incontinență imperioasă,
incontinență mixtă și incontinență din prea plin. Mai jos puteți citi despre fiecare dintre
acestea.

Incontinența de stres

Incontinența de stres apare atunci când pierderile de urină apar pe fondul tusei,
al râsului sau al oricărei presiuni fizice, exercitate asupra zone abdominale, respectiv
vezicii urinare. Se elimină doar o cantitate mică de urină, iar în cazuri rare, presiunea
unei vezici pline este mai mare decât capacitatea de autocontrol. Pierderile urinare pot
avea loc chiar și atunci când mușchii vezicii nu se contractă și nu există nevoia de a
merge la toaletă.

Acest tip de incontinență apare atunci când sfincterul uretral și/sau mușchii
pelvieni sunt slăbiți și nu mai pot susține vezica urinară. Doctorii cred că femeile care au
născut vaginal au un risc mai mare de a dezvolta incontinența de stres. La bărbați,
principala cauză a incontinenței de stres este degradarea sfincterului urinar pe fondul
unei operații de prostată sau al unei fracturi în zona mușchilor pelvieni. Problemele
respiratorii precum emfizemul și fibroza chistică pot crește riscul de apariție a
incontinenței de stres.

Incontinența imperioasă (vezica hiperactivă)

Dacă persoana simte nevoia de a urina chiar și atunci când vezica nu este plină,
poate fi vorba de o vezică hiperactivă. Apare la ambele sexe și constă în necesitatea
imperioasă de a urina și în pierderea unor picături înainte de a ajunge la toaletă. Poate
afecta activitățile de zi cu zi și viața socială.

Incontinența imperioasă apare ca urmare a incapacității corpului de a stopa

contracțiile involuntare ale mușchilor vezicii urinare. Poate apărea din cauza unor
probleme neurologice, ale coloanei sau ale nervilor care ajung în zona vezicii urinare.
Prezența unei infecții urinare poate duce la eliberarea unor substanțe iritante, care ar
putea cauza contracția musculaturii. La femeile la postmenopauză, incontinența
imperioasă apare pe fondul slăbirii mușchilor vezicii urinare, în timp ce la bărbați, cauza
principală este prostata mărită. Se crede că 40-60% dintre persoanele spitalizate cu
atac vascular cerebral se confruntă cu incontinență imperioasă.

Incontinența mixtă

Dacă apar simptome asociate atât incontinenței de stres, cât și vezicii

hiperactive, este vorba de incontinență mixtă. Majoritatea femeilor cu incontinență se
confruntă cu această formă. La bărbați, apare în cazul persoanelor care au avut o
intervenție pentru îndepărtarea prostatei sau pentru corectarea unei alte probleme a
prostatei.

Incontinența din prea plin

Se produce atunci când vezica urinară nu se golește complet. Pierderile urinare

pot surveni cu sau fără nevoia de a urina. În general, apare atunci când ceva blochează
fluxul normal al urinei, cum se întâmplă frecvent în cazul prostatei mărite. Poate apărea
și la femei, dacă mușchii vezicii urinare nu funcționează eficient, fiind opusul vezicii
hiperactive, sau în cazul prolapsului de uter, când organul nu mai este la locul său.
Drept urmare, persoana nu simte nevoia de a urina, chiar dacă vezica este plină. La un
moment dat, apar pierderile de urină.

Problemele nervilor, apărute pe fondul unor accidentări, al nașterii, al unor

intervenții anterioare sau al unor afecțiuni precum diabetul sau scleroza multiplă, pot
preveni contracțiile normale ale vezicii urinare.

Diagnosticarea incontinenței urinare

Stabilirea diagnosticului și a tipului de incontinență urinară sunt vitale pentru
recomandarea tratamentului potrivit. La consult, medicul va realiza examenul fizic și va
trece prin istoricul medical. De la caz la caz, persoana poate fi rugată să tușească,
pentru a vedea dacă apar pierderi urinare. Ulterior, medicul poate recomanda
următoarele analize:

 Analiza urinei – se va preleva o probă de urină, pentru studierea la microscop.

Aceasta va indica dacă există semne ale unei infecții, urme de sânge sau
anumite anomalii;
 Păstrarea unui jurnal – medicul poate recomanda păstrarea unui jurnal al urinării
timp de aproximativ o săptămână. Persoana trebuie să noteze ce lichide și în ce
cantități le-a consumat, când a mers la toaletă și ce cantitate a fost eliminată (se
referă mai ales dacă a fost vorba de o golire completă a vezicii urinare), dacă a
apărut nevoia de urinare după mersul la toaletă sau în timpul zilei, precum și
numărul de episoade de incontinență urinară;
 Măsurarea urinei – persoana este rugată să golească vezica într-un container.
Apoi, medicul va verifica urina rămasă în vezică, folosindu-se de un cateter.
Prezența unei cantități mari de urină în vezică poate indica existența unei
obstrucții a tractului urinar, o problemă a mușchilor vezicii sau a nervilor.
Tratarea incontinenței urinare
Tratarea incontinenței urinare depinde de tipul de incontinență, severitatea
simptomelor și cauza apariției acestora. Frecvent, este necesară o combinație de forme
de tratament. Pentru început, medicul va recomanda forme de tratament non-invazive,
iar dacă acestea nu dau rezultate sau incontinența este într-un stadiu avansat, va trece
la celelalte opțiuni disponibile. În continuare, puteți citi despre principalele forme de
tratament pentru incontinența urinară.

Tratament comportamental

Medicul poate recomanda:

 Antrenarea vezicii urinare – constă în amânarea urinării în momentul apariției

nevoii de a merge la toaletă. Se începe prin amânarea mersului la toaletă pentru
5 minute, apoi se crește treptat, până la 10 minute sau chiar mai mult. Obiectivul
este creșterea duratei între drumurile la toaletă, până când urinarea are loc la
fiecare 2,5-3,5 ore;
 Urinarea programată – are drept scop golirea completă a vezicii urinare și constă
în eliminarea unei cantități de urină, așteptarea timp de 2-3 minute, apoi
eliminarea restului de urină;
 Programarea vizitelor la toaletă la fiecare 2-4 ore, în loc de a aștepta ca nevoia
să oblige acest drum;
 Controlul dietei și al fluidelor – medicul poate recomanda reducerea consumului
de alcool, cafeină și alimente acide. De asemenea, se promovează
o alimentatie sănătoasă, pierderea în greutate și introducerea activității fizice
ușoare în programul zilnic.

Antrenarea mușchilor pelvieni

Medicul poate recomanda realizarea unor exerciții pentru a întări mușchii vezicii
urinare. Cunoscute și sub numele de exerciții Kegel, acestea sunt eficiente în reducerea
incontinenței de stres și pot ajuta la calmarea incontinenței imperioase.

În realizarea exercițiilor pentru musculatura vezicii, persoana își imaginează că

încearcă să oprească fluxul de urină, apoi contractă mușchii pe care i-ar folosi pentru a
opri urinarea și menține poziția timp de cinci secunde. Pasul următor este relaxarea, ce
are o durată tot de cinci secunde. Dacă este prea dificil, se poate începe de la două
secunde, crescându-se timpul treptat, mai întâi până la cinci secunde, iar apoi, până la
10 secunde. Pentru efecte de durată, sunt recomandate trei seturi a câte 10 repetări în
fiecare zi.
Tratament medicamentos

Cele mai recomandate medicamente în incontinența urinară includ:

 Anticolinergicele – acestea calmează incontinența imperioasă;

 Mirabegron – acest medicament relaxează mușchii vezicii urinare și pot crește
volumul de urină care poate fi reținut de vezică. De asemenea, poate crește
volumul de urină eliminată, ajutând la golirea completă a vezicii urinare;
 Blockeri alfa – sunt recomandați mai ales la bărbați. Ajută la relaxarea mușchilor
vezicii urinare și a fibrelor musculare din zona prostatei, înlesnind golirea vezicii;
 Estrogen topic – în cazul unor femei, aplicarea unor doze mici de estrogen, sub
formă de cremă, poate ajuta la tonifierea uretrei și a zonei vaginale. Nu este
indicată administrarea de estrogen sub formă orală.

Pe lângă medicamente, pot fi indicate și alte forme de tratament medical:

 Inserturi uretrale – persoana introduce acest dispozitiv și îl scoate înainte de a

urina;
 Inel vaginal – este purtat întreaga zi și ajută la prevenirea pierderilor de urină;
 Injectarea de botox în mușchii vezicii – ajută la calmarea vezicii hiperactive;
 Folosirea unor absorbante – există produse adaptate pentru femei și pentru
bărbați, care absorb pierderile urinare și previn pătarea hainelor;
 Purtarea unui cateter – este indicat mai ales pentru persoanele care resimt o
golire incompletă a vezicii urinare. Medicul recomandă introducerea unui tub mic
și moale (cateterul) în uretră, de mai multe ori de-a lungul zilei, pentru a goli
vezica. Doctorul va oferi mai multe detalii cu privire la curățarea cateterului,
pentru a putea fi refolosit în siguranță.

Intervenția chirurgicală

Dacă alte forme de tratament nu au dat rezultate, medicul poate recomanda

intervenția chirurgicală pentru a trata incontinența urinară. Mai jos sunt principalele tipuri
de intervenții chirurgicale indicate în incontinența urinară:

 Sling uretral – se iau porțiuni de piele sau material sintetic, pentru a crea o
membrană în jurul uretrei și al zonei de contact între uretră și vezica urinară
(gâtul vezicii). Astfel, vezica este menținută închisă în special în timpul tusei sau
al strănutului. Procedura este recomandată pentru a trata incontinența de stres;
 Suspensia gâtului vezicii urinare – procedura are drept scop oferirea de suport
uretrei și gâtului vezicii. Constă în realizarea unei incizii abdominale și este
realizată sub anestezie locală sau generală;
  Sfincter artificial – este recomandat mai ales bărbaților. Chirurgul introduce un
inel în jurul gâtului vezicii urinare, pentru a menține sfincterul urinar în poziție
neutră, până în momentul urinării. Pentru a urina, persoana trebuie să apese o
mică valvă implantată sub piele, care duce la dezumflarea inelului și permite
eliminarea lichidului din vezică.

Perioada de recuperare după intervenție este destul de rapidă. Totuși, persoanele

cărora li s-a introdus sling uretral sunt sfătuite să evite aplecarea sau realizarea unor
mișcări bruște. Până la vindecarea completă a zonei, sunt de evitat activități
precum curatenia sau alte treburi casnice. În general, este nevoie de cel puțin șase
săptămâni până la recuperarea completă. Persoanele cu sfincter artificial trebuie să
revină la medic pentru un nou consult, la circa 4-6 săptămâni de la intervenție.

Prevenirea incontinenței urinare

Incontinența urinară nu poate fi prevenită întotdeauna. Cu toate acestea, se pot lua
măsuri pentru a reduce riscul apariției sale. Acestea pot include:

 Menținerea unei greutăți normale pentru vârsta și stilul de viață ale persoanei;
 Practicarea exercițiilor pentru întărirea musculaturii vezicii urinare;
 Limitarea substanțelor care irită vezica (alcoolul, cafeina, alimentele acide);
 Consumul alimentelor bogate în fibre, pentru a preveni constipația, una dintre
cauzele incontinenței urinare;
 Renunțarea la fumat.

Îngrijirea persoanei cu incontinență urinară

Tratamentul poate necesita timp, pentru a-și face efectul. În această perioadă, îngrijirea
persoanei cu incontinență urinară ar trebui să țină cont de următoarele aspecte:

 Persoana în cauză se poate simți rușinată sau vinovată pentru lipsa controlului
asupra vezicii urinare. Purtarea unei discuții sincere, calme și deschise poate
ajuta la detensionarea dialogului pe acest subiect;
 Persoana îngrijitoare va trebui să treacă peste propriul disconfort. În acest sens,
umorul poate ajuta;
 În ciuda tratamentului, micile accidente pot avea loc. Este importantă menținerea
unei atitudini pozitive și relaxate.
Pentru înlesnirea îngrijirii persoanei dragi, puteți implementa următoarele sugestii:

 Introducerea pe toaletă a unui dispozitiv, pentru a facilita accesul rapid, precum

și poziționarea unei bare pe perete, pentru a evita dezechilibrarea persoanei.
Asigurați-vă că suportul pentru toaletă este bine fixat;
 Folosirea muzicii relaxante, pentru a limita stresul asociat mersului la toaletă;
 În absența urinării, se poate încuraja consumarea unor lichide, preferabil apă sau
ceai;
 Ținerea unei evidențe a programului de toaletă al persoanei și încurajarea la
intervale regulate de timp;
 Păstrarea unui vas portabil în apropierea patului, dacă nu se poate ajunge
repede la toaletă.

Incontinența urinară este o problemă care poate avea efecte neplăcute, putând duce
până la autoizolare. Diagnosticarea timpurie, urmarea tratamentului și încurajarea
persoanei dragi vor grăbi recuperarea, precum și revenirea la activitățile care îi fac
plăcere.