BOLI ALE SISTEMULUI EXCRETOR LA OM

Ungur Mario-Antoni
Clasa a-X-a M
LITIZIA RENALA
Cunoscută în limbajul popular și drept "pietre la rinichi", litiaza renală este o
afecțiune a aparatului urinar, care se manifestă prin formarea și închegarea
de material cristalin și a sărurilor de la nivelul tractului urinar, de la rinichi
până la vezica urinară. Calculii se formează atunci când urina este prea
concentrată, ceea ce conduce la acumularea materialelor cristaline.
Descoperiți la timp, calculii nu cauzează leziuni permanente, lucru care se
întâmplă odată ce încep să se deplaseze.

În cele mai multe cazuri, dacă sunt descoperiți în stadiu incipient, calculii
pot fi tratați prin administrarea de medicamente, alături de consumul unei
cantități mai mari de apă. Există însă și cazuri în care litiaza renală poate
cauza infecții urinare sau, în cazurile severe, poate necesita intervenție
chirurgicală. Afecțiunea are o incidența ridicată, estimându-se că 1 din 20
de persoane manifestă această afecțiune.

SIMPTOME:

Pietrele de mici dimensiuni nu prezintă de regulă simptome, însă în cazul

calculilor de dimensiuni mai mari pot apărea numeroase manifestări. De
exemplu, calculii acumulați la nivelul ureterului (un canal de legătură între
rinichi și vezica urinară) pot rămâne blocați, oprind fluxul urinar. Simptomul
prevalent este durerea puternică în zona lombară, debutând acut și
crescând în intensitate. Alte simptome includ tulburarea aspectului urinei,
dureri în timpul micțiunii, miros diferit al urinei, senzație permanentă de
urinare.

În unele cazuri, urina poate fi de o culoare brun-roșiatică, atunci când

calculii cauzează sângerări de-a lungul tractului. Se recomandă vizită de
urgență la medic atunci când persoană prezintă febră, frisoane, greață sau
vărsături, sânge în urină (hematurie), dificultăți la urinare.

DIAGNOSTIC:

Pentru un diagnostic corect, se folosesc atât metode imagistice – care

includ tomografia CT cu spirală, care poate identifica tipurile de calculi,
radiografia abdominală, ecografia (nu este la fel de eficientă în identificarea
calculilor de mici dimensiuni) sau pielografia intravenoasă (cu care se pot
constată blocajele la nivelul tractului urinar) –, cât și metode paraclinice,
precum compoziția urinei sau a sângelui, care poate evidenția un nivel
crescut de calciu sau de acid uric.
CISTITA

Confundata de multi cu anexita, cistita este de fapt o inflamatie a vezicii urinare.

De cele mai multe ori, inflamatia este cauzata de o infectie bacteriana si se numeste
infectie a tractului urinar. O infectie a vezicii urinare poate fi dureroasa si poate
deveni o problema grava de sanatate daca infectia se raspandeste in rinichi.

CAUZELE CISTITEI

Aparatul urinar include rinichii, ureterul, vezica urinara si uretra. Toate au un rol în
eliminarea deseurilor din corpul vostru. Rinichii elimina deseurile din sange si
regleaza concentratiile multor substante. Tuburile numite uretere poarta urina de la
rinichi la vezica, unde este depozitata pana cand iese din organism prin uretra.

Cand apare cistita, ca urmare a infectiei bacteriane, aparatul urinar nu isi poate
indeplini functia. Bacteriile intra in tractul urinar prin uretra si incep sa se
inmulteasca. Mai putin frecvent, cistita poate sa apara ca o reactie la anumite
medicamente. Igiena precara este o alta cauza a bolii. radioterapie sau iritante
potențiale, precum spray de igienă sual ne, jeleuri spermicide sau utilizarea pe
termen lung a cateterului.
Cistita poate apărea și ca o complicație a unei alte boli.

FACTORI DE RISC PENTRU CISTITA

Unele persoane sunt mai predispuse decat altele sa dezvolte infectii ale vezicii
urinare sau infectii recurente ale tractului urinar. Femeile sunt un astfel de grup.
Motivul principal este anatomia fizica. Femeile au o uretra mai scurta, iar bacterile
ajung mai repede in vezica urinara. Femeile cu cel mai mare risc de cistita sunt
cele active sexual (contactul sexual poate duce la imprastierea bacteriilor in uretra),
femeile insarcinate si femeile la menopauza.

TRATAMENT

Tratamentul cistitei este simptomatic (se administreaza antispastice si

antiinflamatorii care sa reduca durerea si disconfortul), si etiologic cu
antibiotic (in functie de antibiograma eliberata dupa efectuarea uroculturii).

Pentru ameliorarea simptomatologiei se recomanda evitarea produselor

chimice de igiena care produc iritatie si consumul crescut de lichide si
mersul regulat la toaleta (mictiunea amanata pentru perioade lungi
favorizeaza ascensionarea si multiplicarea germenilor patogeni la nivel
vezical).