Litiaza renala

Litiaza renală (pietrele la rinichi) este o afecțiune des întâlnită, care poate crea un
disconfort accentuat, iar, în lipsa unei intervenții medicale, poate conduce la probleme grave de
sănătate, chiar urgențe medicale. În cazul acestei afecțiuni, la nivelul rinichilor se formează
calculi sub diverse forme – de la calculi simpli, ce ocupă un spațiu bine delimitat, până la calculi
complecși, cum este cazul calculilor coraliformi, ce ocupă atât bazinetul, cât și calicele (canale
ce conduc urina până la nivelul bazinetului).

Ce sunt calculii renali și de ce apar?

Calculii urinari sunt depozite de dimensiuni variabile, de consistență dură, care se

formează în interiorul rinichilor și au în compoziție minerale și săruri acide. Ei se formează
atunci când balanța între aportul hidric, săruri, minerale și alte substanțe din urină se modifică.
Modul în care această balanță este modificată determină tipul de calcul care se formează.
Calculii renali pot fi de mai multe tipuri: oxalici, de acid uric, de calciu, struvit. Mai rar,
regăsim cistina sau compuși medicamentoși (sulfamide, triamteren, indinavir etc.). Oxalații sunt
un constituent al calculilor renali în peste 50 % dintre cazuri.
Principalele cauze pentru formarea calculilor sunt reprezentate de:
 regimul hidric inadecvat (cea mai frecventă cauză de litiază renală);
 infecțiile urinare repetate;
 tulburările metabolice și afecțiunile medicale preexistente (ex. boli inflamatorii intestinale
– prin modificări care interferează cu modul în care este metabolizat calciul și alte minerale);
 consumul de alimente bogate în oxalați (legumele verzi și ciocolată);
 moștenirea genetică;
 în cazuri rare, poate fi cauzată de o producție crescută de hormoni sintetizați de glandele
paratiroide, ceea ce are ca urmare creșterea calciului în sânge și formarea de calculi renali.

Ce simptome provoacă litiaza renală?

Calculii se pot elimina spontan, fiind asimptomatici (în cazul în care sunt suficient de
mici) sau pot fi simptomatici, tabloul clasic al colicii renale fiind cu durere intensă cu debut
brusc la nivelul zonei lombare (porțiunea inferioară a spatelui), în părțile laterale ale trunchiului
(în flancuri), cu iradiere spre organele genitale, fără poziție de ameliorare, însoțită de disurie și
polakiurie (usturime la urinare, urinări dese și în cantitate mică), uneori și hematurie (sânge în
urină). De asemenea, pacienții pot prezenta greață și chiar vărsături, inapetență(pierderea
apetitului), febră, transpirații abundente, tulburări de tranzit (diaree sau
constipație), oboseală.
Există o serie de afecțiuni care au simptome similare, precum apendicita, hernia, sarcina
ectopică (sarcina care se dezvoltă în afara uterului) sau prostatita, de aceea este necesar
un consult de specialitate și sunt indicate investigații suplimentare pentru stabilirea unui
diagnostic corect.

Cum se stabilește diagnosticul de litiaza renală?

De cele mai multe ori, litiaza renală este diagnosticată pentru prima dată, atunci când
pacientul se adresează medicului din cauza apariției unor dureri lombare de intensitate mare.
Diagnosticul se bazează pe istoric și examenul clinic, completând cu explorări imagistice:
ecografia abdominală și radiografia abdominală pe gol ca primă intenție, computer tomografia în
spirală acolo unde sunt neclarități sau incertitudini.
Urografia intravenoasă (UIV) este o examinare radiologică care poate arăta mărimea,
forma și poziția tractului urinar, incluzând rinichii și ureterele; în timpul acesteia, se injectează
intravenos o substanță de contrast, după care se fac o serie de radiografii la intervale regulate;
înainte de apariția CT-ului fără contrast în spirală, această examinare era de elecție. De
asemenea, sunt necesare analize de laborator:funcția renală – având ca indicatori ureea și
creatinina, hemoleucograma (pentru evaluarea numărului de leucocite), sindromul inflamator
(VSH, CRP) și analiza urinii (sumar de urină și urocultură).
Uneori, sunt necesare examinări care stabilesc compoziția calculilor, mai ales dacă
pacientul a eliminat mai mult de un calcul și dacă are un istoric familial de litiază renală.
Determinarea tipului de calculi este de folos în deciziile terapeutice, precum și pentru stabilirea
riscului de recurență și a măsurilor ce trebuie luate pentru a preveni reapariția acestora. Acestea
sunt reprezentate de istoricul bolii (descoperirea factorilor de risc pentru litiaza renală – dietă și
stil de viață), analize biochimice (funcția renală, nivelul seric de calciu, acid uric, fosfor;
examenul urinii pe 24 ore pentru a măsura volumul, ph-ul, calciul, oxalații, acidul uric și alte
substanțe implicate în apariția calculilor) și analiza calculului (pacientul fiind rugat să păstreze
calculul după eliminare, filtrând urina printr-o sită).

Care sunt complicațiile litiazei renale?

În ceea ce privește calculii renali simpli, studiile arată că pentru dimensiuni de până la
5mm există 80% șanse pentru eliminare prin pasajul ureteral, în timp ce pentru dimensiuni
mai mari de 8mm șansele scad sub 20%. În medie, un calcul traversează tractul urinar în 1 - 3
săptămâni, iar două treimi din cei care se elimină de la sine traversează tractul în 4 săptămâni de
la debutul simptomatologiei. Bineînțeles, aceste situații trebuie interpretate în funcție de context
și depind foarte mult de particularitățile anatomice individuale și de alte modificări patologice
coexistente (sindromul de joncțiune pielo-ureterală, stricturile ureterale, duplicitatea pielo-
ureterală).
Orice calcul care blochează pasajul urinii poate să determine:

 apariția hidronefrozei (dilatația rinichiului, cu distrugerea țesutului funcțional);

 apariția infecțiilor urinare – de la infecții mai puțin severe până la pionefroze (puroi la
nivelul rinichiului);
 sepsis cu punct de plecare urinar;
 apariția șocului septic (rata de mortalitate mare) și insuficienței renale acute.
Litiaza renală este o problemă mult mai gravă pentru pacienții cu un singur rinichi, persoanele
care au deficiențe ale sistemului imunitar sau au suferit un transplant renal. Orice patologie
litiazică netratată sau nemonitorizată poate să conducă într-un final la insuficiență renală cronică.

Care este tratamentul litiazei renale?

Indicațiile de tratament depind de starea generală de sănătate a pacientului și de rezultatul

explorărilor paraclinice. Pentru calculii de dimensiuni mici, care se află deja la nivelul
ureterului, se poate urma tratament la domiciliu, constând în administrarea de medicamente care
calmează durerea, alfa blocante și antibiotice (în caz de infecție asociată) și ingestia de lichide,
cu monitorizare ambulatorie (7 - 10 zile). Este indicat să se evite consumul de sucuri acidulate
sau sucuri de fructe, cum este sucul de grapefruit și mâncarea bogată în oxalați (legumele verzi,
nuci și ciocolată).
În cazul calculilor multipli sau a celor de dimensiuni mari, tratamentele – minim-
invazive sau chirurgicale – vor fi indicate de medicul urolog, în funcție de particularitățile
fiecărui pacient.

De reținut este faptul că orice episod colicativ trebuie să determine o vizită la medicul
urolog, deoarece patologia litiazică se poate complica în final cu pierderea rinichiului afectat sau
cu insuficiență renală cronică.