CHIRURGIE I

UROLOGIE ȘI NURSING SPECIFIC

Urologia este specialitatea medico-chirurgicală
care se ocupă de diagnosticarea și tratamentul
afecțiunilor tractului urinar și a sistemului
reproductiv masculin. 
Organele și structurile anatomice aflate în
domeniul urologiei sunt rinichii, glandele
suprarenale, uretere, vezica urinară, uretra, cât
și organele reproductive
masculine: testicule, epididim, vasele
deferente, veziculele
seminale, prostata și penisul.
 LITIAZA RENALA
Reprezinta formarea de calculi in caile urinare intra si extrarenale.
Factori determinanti
 hiperconcentrarea urinii – aport exogen crescut: abuz de proteine de origine animala,
grasimi animale, branzeturi si consum crescut de sare
 productie endogena crescuta – de cauza metabolica: hiperuricemia, hipercalciurie,
oxalemia sau de cauza medicamentoasa(de ex. tratamente cu citostatice)
 consum redus de lichide sau deshidratare excesiva – transpiratii abundente in caz de
climat cald sau temperaturi ridicate la locul de munca
 Factori favorizanti
 staza urinara – de diverse cauze
 infectii urinare repetate
 modificarea pH-ului urinar
Hipercalciuria renala apare datorita mobilizarii calciului din oase in caz de hiperparatiroidism,
sarcoidoza, metastaze sau ingestie crescuta de calciu.
Hiperuricozuria (cresterea acidului uric in urina) poate fi primara ( la bolnavii cu guta), secundara
in leucemii, limfoame, tumori iradiate sau in aport alimentar crescut de carnuri tinere, viscere, vanat,
cafea, ciocolata, cacao.
 
 Simptome
Clinic, litiaza renala poate fi latenta sau manifesta
Litiaza renala latenta - asimptomatica, se datoreaza prezentei de calculi voluminosi in bazinet si este
diagnosticata tardiv la examenul radiologic sau ecografic
Litiaza renala manifesta - colica nefretica: este consecinta migrarii unor calculi mici in caile urinare,
determina obstructie si cresterea presiunii in rinichi, traducandu-se prin:
 durere violenta, in formele tipice localizata lombar, cu iradiere descendenta in flancuri si organele genitale
externe, declansata de calatoria cu vehicule trepidante (caruta, bicicleta, motocicleta) sau ingestia unor
cantitati mari de lichide (bere), insotita de agitatie psiho-motorie
 tulburari de mictiune intense – disurie, polakiurie
 tulburari digestive reflexe – varsaturi, balonari abdominale, oprirea tranzitului care pot simula un abdomen
acut
Durata unei colici renale este de cateva ore sau zile, putandu-se repeta dupa luni sau ani.
La examenul fizic se constata: durere la palparea regiunii lombare, manevra Giordano pozitiva, eventual
rinichi marit de volum in hidronefroza.
 Investigatii
 examenul urinii – poate releva in sediment hematurie micro sau macroscopica, fara leucociturie
(aceasta apare doar in caz de suprainfectie); pot aparea diverse cristale cum sunt oxalati de calciu,
urati, fosfati
 ecografia – afirma existenta litiazei, stabileste sediul si rasunetul asupra functionarii rinichiului;
imaginea ecografica nu este influentata de natura chimica sau de radioopacitatea calculilor; este
considerata metoda de electie pt. diagnostic, putand fi utilizata si in colica
 examenul radiologic – radiografia renala simpla evidentiaza calculii radioopaci (carbonat de calciu,
oxalati, fosfati, micsti), in timp ce urografia intravenoasa evidentiaza calculii radiotransparenti (urati
si xantina)
- importanta pt. diagnostic si pentru tratament este analiza biochimica a calculilor
 Complicatii
In evolutia litiazei renale pot aparea urmatoarele complicatii:
 mecanice: hidronefroza uni sau bilaterala
 infectioase: pielonefrita acuta si cronica, flegmonul perirenal
 functionale: insuficienta renala acuta si cronica
 Tratamentul litiazei renale este tratamentul medical al colicii nefretice si
tratamentul chirurgical
A.Tratamentul colicii nefretice consta din:
• repaus la pat, caldura locala lombara (termofor)
• antispastice – scobutil, no-spa, piafen,
• antiinflamatorii – diclofenac, ketoprofen, eventual mialgin (NU morfina –
accentueaza edemul si spasmul)
• este contraindicata cura de diureza in colica deoarece creste presiunea
bazinetala
 B.Tratamentul de fond al litiazei renale presupune:
 cura de diureza – administrarea zilnica de cantitati mari de lichide (apa potabila, ceaiuri diuretice)
pentru a obtine o diureza de 2000ml/24 ore; aceasta cura se instituie dupa trecerea perioadei
dureroase, timp indelungat
 dieta – presupune regimuri alimentare variate:
- in litiaza calcica si fosfatica sunt interzise alimentele bogate in calciu: laptele si derivate, fructe si

legume uscate
- in litiaza urica sunt interzise viscerele, carnea tanara, preparatele din carne, peste
- in litiaza oxalica sunt interzise ceaiul, cacao, ciocolata, salata, spanacul, fructe si legume verzi
 modificarea pH-ului urinii – alcalinizarea urinii in litiaze acide si acidifierea urinii in litiazele alcaline
 corectarea tulburarilor metabolismului fosfo-calcic
 tratarea infectiei urinare care favorizeaza dezvoltarea litiazei fosfatice si complica toate litiazele
renale
 Litotritia extracorporeala – este liza calculilor renali prin mijloace fizice (ultrasunete), in absenta
infectiei si a insuficientei renale
C.Tratamentul chirurgical => extirparea calculilor
Indicat in caz de calcul coraliform pielo-caliceal; calcul ureteral obstructiv, voluminos, cu
hidronefroza secundara sau infectie urinara rezistenta la tratament.
 
 ADENOMUL DE
PROSTATA
Adenomul de prostata sau hiperplazia benigna a prostatei (HBP) este o tumora benigna, omogena,
incapsulata, ce se dezvolta in prostata centrala.
Prostata este o glanda androgen dependenta, iar odata cu imbatranirea scade secretia de testosteron si creste
conversia testosteronului in estrogeni, care stimuleaza hiperplazia glandei.
 Simptome
Debutul simptomatologiei se produce in peste 80% din cazuri la barbati in varsta de peste 50 de ani
si evolueaza in trei faze:
 faza de prostatism – polakiuria nocturna (2-3 mictiuni), mai ales in a doua parte a noptii,
mictiunea poate fi prelungita si forta jetului urinar este uneori diminuata, senzatie de corp strain in
rect, erectii si polutii nocturne; simptomatologia este mai accentuata in caz de expunere la frig,
dupa ingestie de alcool, mese copioase.
 faza de retentie incompleta de urina – apare polakiuria diurna, se accentueaza disuria, vezica
nu se goleste complet
 faza de retentie completa de urina – apare pseudoincontinenta de urina ( urinarea prin prea
plin), reziduu vezical este peste 300 ml si globul vezical este evident la simpla inspectie. In plus,
sunt prezente semne de insuficienta renala: paloare, sete, uneori edeme ale membrelor inferioare,
apatie, somnolenta, greturi, varsaturi; ureea si creatinina serica sunt crescute
 Examenul clinic
 urmarirea mictiunii – se poate observa intarzierea aparitiei jetului urinar, jet intrerupt si slab
proiectat
 tuseul rectal – evidentiaza o prostata marita de volum, globuloasa, bine delimitata
Investigatii
 ecografia – releva cresterea de volum a prostatei, structura acesteia, prezenta reziduului vezical si
volumul acestuia
 ex. de laborator - uree, creatinina, ionograma pentru aprecierea functiei renale
- sumar de urina si urocultura pt. a decela o eventuala infectie urinara
- glicemie pt. evaluarea diabetului
 Evolutia – HBP este o boala cronica, evoluand bine tolerata ani de zile.
Pot exista episoade de exacerbare a simptomatologiei, care apar in anumite circumstante favorizante
(expunere la frig, alcool, alimentatie copioasa).
Complicatii:
 litiaza vezicala – consecinta stazei urinare si infectarea acesteia, cu dureri mictionale ce iradiaza in
gland
 adenomita = inflamarea adenomului – cu accentuarea polakiuriei, disuriei, febra
 cistita acuta – piurie microbiana, dureri mictionale si accentuarea polakiuriei
 Pielonefrită acută - PNA si Insufucuență renală acută - IRC
 Tratament
 supravegherea pacientului – la pacientii asimptomatici si oligosimptomatici, control periodic la 6-
12 luni
 tratament medical – Cardura, Omnic, Avodart, Proscar, Xatral
 tratament chirurgical – se impune in caz de episoade repetate de retentie acuta de urina, retentie
cronica completa sau incompleta, litiaza vezicala secundara, sangerare la nivelul adenomului,
infectii urinare repetate, simptomatologie trenanta si severa
 NEOPLASMUL DE PROSTATA

Cancerul prostatei reprezinta 21% din totalitatea cancerelor masculine, fiind cel mai frecvent cancer
intalnit la barbati.
S-a observat un risc crescut de a avea cancer de prostata la barbatii cu antecedente
heredocolaterale: tata, bunic, frate.
Un rol important il au influentele hormonale: sub influenta androgenilor cancerele prostatei
cresc, iar sub influenta hormonilor feminini prostata scade in dimensiuni.
Rolul dietei – alimentatia predominant vegetala, bogata in vitaminele A si C are efect protector, pe
cand cea bogata in grasimi favorizeaza aparitia neoplasmului prostatic.
 
 Simptome
Simptomatologia apare pe masura ce cancerul avanseaza si se traduce prin tulburari de
mictiune:
• polakiurie, disurie, falsa incontinenta prin prea plin, retentii acute de urina, hematurie,
insuficienta renala, dureri perineale, hemospermie, edem limfatic al membrelor inferioare

• tulburarile mictionale din cancerul prostatic au un caracter constant progresiv, fara oscilatiile in
intensitate din adenomul de prostată.

Alte simptome se datoreaza metastazelor: dureri osoase, fracturi pe os patologic, astenie, scadere
ponderala si semne ale insuficientei renale cronice.
 Investigatii
 ecografia – evidentiaza tumora, iar ecografia pe cale transrectala permite si efectuarea punctiei
pt. biopsia prostatica, ce va stabili diagnosticul pozitiv
 CT si RMN ofera date despre extensia locala si la distanta a tumorii
 antigenul prostatic specific (PSA) nu creste doar in cancerul de prostata ci si in toate celelalte
patologii ale prostatei
Tratament
 supravegherea pacientului – in primul stadiu al tumorii, la pacientii peste 80 de ani
 tratament chirurgical – prostatectomia radicala, recomandata in stadiile 1 si 2
 tratament hormonal si radioterapie – in stadiile 3 si 4 ale neoplasmului.
 VARICOCELUL
Reprezinta dilatatia varicoasa a venei testiculare interne, secundara refluxului reno-spermatic.
Examenul clinic
 in ortostatism se evidentiaza o formatiune alcatuita din vene tortuoase si dilatate, situata posterior
si deasupra testiculului, uneori insotita de dureri inghinale sau senzatie de greutate scrotala
 uneori se poate remarca atrofie testiculara, prin afectarea circulatiei venoase
 spermograma evidentiaza scaderea semnificativa a concentratiei si motilitatii spermatozoizilor la
65-75 % din cazuri; infertilitatea este adesea observata si poate fi corectata la un procent inalt de
pacienti prin cura varicocelului
Tratament
Cura chirurgicala are efect, prin interventie clasica sau laparoscopica; se practica ligatura venei
spermatice.
Rezultatele tratamentului chirurgical constau in ameliorarea postoperatorie a caracteristicilor
spermei.
 HIDROCELUL
Reprezinta acumularea progresiva de lichid galben-citrin in vaginala testiculara, putand fi
congenital(primar) sau castigat (secundar).
Cel mai frecvent afectiunea apare, fara o cauza aparenta, in jurul varstei de 40 de ani.
Un hidrocel se poate dezvolta rapid in urma unui:
• traumatism local (hematocel), a radioterapiei sau
• a unei orhiepididimite acute nespecifice sau tuberculoasa;
• acumularea de lichid intre foitele vaginalei se produce si in tumorile testiculare sau prin obstructie
vasculara (insuficienta cardiaca, blocaj limfatic).
 Clinic
 formatiune tumorala intrascrotala, elastica, ce mascheaza continutul scrotal
 este nedureroasa daca nu exista si alte complicatii (epididimite), induce discomfort prin
dimensiuni si aspectul inestetic
 este importanta ecografia scrotala pt. diagnostic diferential
Complicatii
 compresiunea vasculara ce determina atrofie testiculara
 hemoragie in interiorul cavitatii vaginale dupa traumatisme
Tratamentul
-chirurgical – desfiintarea cavitatii vaginale
 
 TRAUMATISMELE APARATULUI UROGENITAL
 Reprezinta aprox .10% din traumatismele intalnite intr-un serviciu de urgente chirurgicale.
 Clasificare
Dupa circumstanta producerii accidentului exista :
 traumatisme ale aparatului urogenital prin accidente de circulatie, de munca sau de sport,
 traumatisme prin agresiune umana sau animala
 traumatisme prin cadere, traumatisme iatrogene (dupa proceduri diagnostice sau terapeutice).
Dupa mecanismul de producere sunt:
 traumatisme deschise ale aparatului urinar – plagi
 traumatisme inchise ale aparatului urinar – contuzii.
 I.TRAUMATISMELE RENALE
Rinichiul normal situat si de marime normala este bine protejat; lezarea sa traumatica presupune o anumita
violenta a agentului vulnerant. Rinichiul ectopic, rinichiul marit de volum (rinichi polichistic, hidronefroza,
tumora) este mult mai fragil si mai expus agentului vulnerant, chiar de intensitate mai mica.
Traumatismele renale pot fi:
-traumatisme renale minore – hematom subcapsular sau intraparenchimatos, rupturi corticale cu hematom
perirenal limitat – necesita doar tratament medical, conservator
- traumatisme renale majore – mult mai rare, presupun leziuni severe: rupturi cortico-medulare, ruptura
renala polara, asociate in grad variabil cu uro-hematom perirenal; cea mai grava leziune, implicand risc vital,
este zdrobirea renala
- leziuni ale pediculului vascular – foarte rare, sunt reprezentate de smulgerea partiala sau totala a arterei
si/sau venei renale; cand tractiunea este mai redusa, leziunile favorizeaza tromboza arterei renale, urmata de
ischemie si atrofie a rinichiului.
 Clinic
 anamneza este foarte importanta, trebuie sa evidentieze circumstantele etiopatogenice care au
determinat traumatismul
 hematuria macroscopica totala, care apare dupa un traumatism abdominal, indica in mod clar o
leziune a rinichiului
 durerea lombara este cauzata de contuzia peretelui lombar si/sau de hematomul peri- sau
intrarenal
 semnele de soc – scaderea TA si a diurezei, puls accelerat, filiform, tradeaza o hemoragie severa
 Paraclinic
 laborator – hemograma si hematocritul, probe renale; scaderea progresiva a hematocritului
semnifica persistenta sangerarii retroperitoneale
 ecografia – vizualizeaza conturul renal, omogenitatea structurii, prezenta hematomului, permite
monitorizarea evolutiei
 urografia intravenoasa – se poate face numai daca TA este peste 80 mm Hg; poate indica un
rinichi functional dar cu extravazarea substantei de contrast sau un rinichi nonfunctional, mut,
datorita obstructiei complete prin cheaguri a tractului urinar, ruptura sau tromboza arterei renale
 CT este utila in traumatismele severe
 Tratament
 contuzia renala minora nu necesita tratament
chirurgical, doar repaus la pat si supraveghere atenta
 in cazurile de gravitate medie – explorare chirurgicala la
5-7 zile dupa traumatism
 in cazurile grave (zdrobire renala, leziuni de pedicul
vascular) – nefrectomia de hemostaza
 II. TRAUMATISMELE URETERALE
Sunt rare, apar mai ales ca leziuni iatrogene, in chirurgia ginecologica, digestiva sau urologica. Se
poate produce sectiunea, perforatia sau ruptura conductului.
Tabloul clinic – este dependent de tipul leziunii ureterale:
 obstructia ureterala va determina colica nefretica, asociata uneori cu anurie
 extravazarea de urina in spatiul retroperitoneal determina durere lombara
 este importanta recunoasterea intraoperatorie a acestor probleme
Tratamentul depinde tot de tipul leziunii:
-cateterism ureteral, evacuarea si drenajul colectiilor patologice
 III. TRAUMATISMELE VEZICII URINARE
Sunt relativ frecvente si apar mai ales atunci cand vezica este plina si depaseste simfiza pubiana. Cand
vezica este plina, agentul vulnerant determina hiperpresiune a lichidului si ruptura intraperitoneala
consecutiva, cu aparitia uroperitoneului. Ruptura extraperitoneala se produce prin tractiunea ligamentelor sau
prin aschii osoase. Perforatia vezicala poate aparea in cursul manevrelor endoscopice.
 
Clinic
apar modificari ale mictiunii – cand mictiunea este posibila, aceasta este dificila, penibila, frecventa
poate aparea hematurie macroscopica
este importanta absenta mictiunii si a senzatiei de mictiune
sindrom abdominal – durere de intensitate redusa si distensie abdominala progresiva, cauzat de
uroperitoneu
revarsarea urinii in spatiul subperitoneal – durere hipogastrica

Paraclinic
urocistografia si cistografia retrograda dau cele mai pretioase informatii – extravazarea substantei de
contrast
ecografia – poate evidentia uroperitoneul
cresterea progresiva a ureei sanguine

Complicatii – abcesul pelvin, peritonita, infectarea hematomului pelvin

Tratament – cistorafie si drenajul vezicii cu sonda Foley; cistostomia suprapubiana este utila mai ales si in
ruptura de uretra concomitenta.
 IV. TRAUMATISME URETRALE
Sunt relativ frecvente la barbat, uretra feminina fiind rareori lezata. Uretra masculina prezinta doua
segmente importante:
-uretra posterioara cuprinzand uretra prostatica si cea membranoasa
- uretra anterioara invelita in corpul spongios
Ruptura uretrei membranoase
Este leziunea cea mai frecventa si mai periculoasa prin consecintele pe care le determina. Se produce de
regula, in contextul unei fracturi de bazin.
Clinic
 la semnele fracturii de bazin si ale socului concomitent (hemoragic, traumatic) se adauga:
 uretroragia, de obicei discreta, evidenta in primele ore dupa accident (semn patognomonic)
 retentia completa de urina – se palpeaza glob vezical; absenta globului vezical sugereaza o ruptura de
vezica urinara sau anurie consecutiva starii de soc hemoragic
 hematomul pelvin
 Investigatii
 radiografie de bazin – traseul de fractura poate sugera traumatismul uretral
 uretrografia retrograda – evidentiaza extravazarea substantei de contrast in spatiul subvezical
 ecografia – evidentiaza globul vezical sau posibilitatea existentei rupturii de vezica urinara
Complicatii – stenoza uretrei, impotenta si, mai rar, incontinenta urinara
Tratament – in urgenta, se va proceda la cistostomie suprapubiana. In ruptura completa, se
impune restabilirea continuitatii uretrale.
 Traumatismele uretrei anterioare
Poate fi lezata prin caderea calare pe un corp dur, de asemeni prin lovituri aplicate in perineu; exista
si leziuni iatrogene, produsa prin cateterism uretral (sonda rigida, cistoscop) sau dilatatii.
 Clinic
 uretroragia – este abundenta si se instaleaza imediat dupa traumatism
 hematomul perineal – aparitia unei tumefactii care se extinde progresiv
 tulburarile mictionale – depind de tipul rupturii uretrale, evoluand de la mictiune dificila pana la
retentie completa acuta de urina.
Diagnosticul se pune pe uretrografia retrograda.
Tratament – in urgenta, la pacientul cu ruptura completa si retentie de urina, solutia cea mai buna
este devierea temporara a urinarii prin cistostomie percutanata. La cei cu ruptura incompleta, o
alternativa este cateterismul uretral, in conditii riguroase de asepsie si antisepsie. Sonda se mentine
10-14 zile.
 V. TRAUMATISMELE SCROTALE
Leziunile se prezinta sub forma de echimoze, hematoame de amploare variabila. Tratamentul obisnuit este
conservator.
Traumatismele testiculare sunt reprezentate frecvent de rupturi ale albugineei, la care se asociaza leziuni
vasculare. Pacientii prezinta dureri intense, greturi, varsaturi, hematom voluminos. Se impune explorare
chirurgicala de urgenta, cu evacuarea hematomului si conservarea testiculara, pe cat posibil.