Aparatul renal

1.Durerea.Care poate avea caracter colicativ sau necolicativ.

Durerea colicativă.Poate fi declanşată de trepidaţii,eforturi fizice,mers rapid cure hidrominerale.

Debutul este brusc,ca o durere continuă cu intensităţi paroxistice,având durata de ore sau zile.

Durerea este violentă,insuportabilă ca o sfâşiere exacerbată prin palpare,tuse,inspir profund sau

strănut.

Durerea necolicativă.Poate să aibă intensitate variabilă,de la simpla jenă dureroasă,până la durere

violentă,continuă progresivă.

2.Tulburarea de diureză.

Poliuria.

Creşterea diurezei peste 2000 mililitri/24 h.

Oliguria.

Reducerea diurezei între 800-500 mililitri/24 h.

Anuria.

Scăderea diurezei între 500-300/24 h.

Nicturia.

Când cantitatea de urină formată şi eliminată în cursul nopţi este egală sau mai mare decât cea din
cursul zilei,tulburare care se numeşte nicturie.

Opsiuria.

Eliminarea întârziată a urini în raport cu momentul ingestiei hidrice.

Tulburările de micţiune

Polachiuriea.

Creşterea frecvenţei micţiunilor.

Micţiunea rară.
Reducerea numărului de micţiuni la una-două în 24 ore(3-4 pe zi).

Disuria.

Dificultate la începerea,desfăşurarea sau terminarea actului micţionar.

Micţiunea dureroasă.

Micţiune însoţită de usturimi sau durere.

Retenţia de urină.

Incapacitatea vezici urinare de aş goli conţinutul.

Incontinenţa de urină.

Pierderea funcţiei de rezervora vezici urinare cu urina scurgându-se din vezică total sau
partial.conştiennt sau inconştient.

Variante.

Enurezisul.Pierdere involuntară şi inconştientă de urină.

Micţiunea imperioasă.Este nevoia stringentă de a urina imediat ce a apărut senzaţia de micţiune.

Edemul renal.Rezultă dintr-o retenţie de apă şi sare în spaţiul interstiţial,secundară alterări de cauză
renală a unor mecanisme generale implicate în reglarea echilibrului hidroeletrolitic.

Hematuria.Eliminarea prin micţiune a unei urini care conţine sânge.

Piuria.Prezenţa de puroi în urină.

Pneumaturia.Prezenţa de gaze în urină(fistulizarea porţiuni terminale a intestinului în căile urinare sau

din fermentarea glucozei în urină la bonlavii cu diabet zaharat).

Chiluria.Prezenţa de limfă în urină(în filarioză).

Lipiduria.Urina normală nu conţine lipide.În sindromul nefrotic,lipiduria poate depăşi un gram în 24 ore.

Proteirunia.La adultul sănătos,proterinuria are valori normale sub 100 miligrame în 24 ore.

Glumerulonefritele

Orice boală renală,caracterizată printr-o atingere a glomerurilor(unităţi filtrante ale rinichiului).

Glumerulofite acute.Sunt deobicei de origine infecţioasă(deobicei sunt cauzate de un strectococ)cel mai

des consecutive unei angine netratate mai rar,mai rar în infecţile cutanate ca impetigo.
Simptome şi semne.

Glumerurlonefritele acute se manifestă printr-un sindrom nefritic caracterizat printr-o atingere renală
care survine la 10-15 zile după angină.

Se dezvoltă foarte rapid edeme ale pleoapelor,în regiunea lombară şi la glezne.

Urina este închisă la culoare şi puţină,conţine sânge şi proteine,apărând şi o hipertensiune

arterială,alteori o insuficenţă renală moderată.

Tratamentul este cel al simptomelor,adică restricţii în aportul de apă şi de săruri,administrarea de

diuretice.

Atunci când aceste măsuri sunt insuficente,se recurge la un tratament cu hipotensoare.Vindecarea

survine aproape în totdeauna în 10-15 zile fără a lăsa sechele.

Evoluţie şi pronostic

Pronosticul este excelent la copii.

Factorii de procnostic negativ sunt:

-insuficenţa renală rapid progresivă;

-vârsta înaintată;

-HTA necontrolată.

Elementele clinice şi paraclinice cu care putem aprecia evoluţia şi pronosticul sunt:

-HTA;

-proteinuria;

-hematuria.

Persistenţa lor la doi ani de la episodul nefrotic acut semnifică cronicizarea afecţiuni şi evoluţia spre irc.

Infecţile tractului urinar.

Infecţile acute ale tractului urinar se împart în două categorii:

-infecţii ale tractului inferior(uretrite,cistite şi prostatite);

-infecţii ale tractului superior(pirenoriefrite acute,accese intrarenale perinefretice).

Din punct de vedere microbiologic,există infecţie atunci când se detectează microorganisme patogene în
urină,uretră,vezică urinară.rinichi,prostată.

Dezvoltarea de 10 la 8 de microorganisme per mililitru de urinădintr-o probă recoltată correct în mijlocul

jetului(recoltare curată)indică infecţia.

Epidemiologie

Icu trebuiesc sub împărţite în infecţii asociate cu cateterizările(pnosocomiale) sunt infecţii

intraspitaliceşti şi infecţii neasociate cu cateterizările sau dobândite în comunitate.

Etiologie

Multe microorganisme diferite pot infecta tractul urinar,dar de departe cei mai frecvenţi sunt baccilii
gram negativi.

Escherichia coli determină aproximativ 80%din infecţile acute la pacienţii fără catetere,anomalii
urologice sau calculi.Alţi bacili cu o proporţie mai mica sunt:proteus,clepsiela,şi ocazional Enterobacter.

Cocigram pozitiv joacă un rol mai mic.Tractul urinar trebuie considerat ca o singură unitate
anatomică,colectată printr-o continua coloană de urină care se întinde de la uretră la rinichi.

În majoritatea infecţilor tractului urinar,bacterile dobândesc acces la vezică pe calea uretrei,apoi poate
urma ascensiunea bacterilor din vezică şi este probabil calea uzuală spre itu.

În circumstanţe normale,bacterile localizate în vezică sunt rapid eliminate datorită propietăţilor

antibacteriene ale urini şi mucoasei vezici.

Aspect clinic

Nu ne putem bizui pe semnele şi simptomele clinice,mulţi pacienţi nu prezintă niciun symptom.

Cistita

Disurie,micţiuni frecvente şi imperioase,durere suprapubiană,urina devine urât mirositoare,iar în 30%

din cazuri cu sânge.

Pielonefrita acută.
Are simptomatologie rapidă în decurs de câteva ore sau o zi,febra este mai mare de 39,4 grade C,apar
frisoane,greaţă,vomă şi diaree,o sensibilitate marcată în ambele unghiuri costovertebrale sau la
palparea abdominală profundă.

Efectuarea uroculturilor urinare şi a testelor de sensibilitate la substanţe antimicrobiene pentru orice

pacient la care este suspectată o infecţie de tract urinar.

Tratamentul antibiotic uroculture urinare.

Identificarea cauzei.

Calculi şi obstrucţii.La finalul tratamentului,se face clasificarea ca eşec sau reuşită.Iar la antibiotic
ex:nocflocacină,ciprofloxacină,ofloxacină,etc.

Litiaza urinară

Este o afecţiune caracterizată prin formarea de concreţiuni sau calculi în interiorul tractului urinar în
urma precipitări unor substanţe care în mod normal,se găsesc dizolvate în urină.

Clasificare:

Între 70-85 din calculi uretrali sunt calculi tracici care sunt duri,ruboşi,au aspect de mură sau
reniform,alb galben-brun-cărămizi(oxalat de calciu).Cei de fosfat decalciu sunt:

Galbeni negricioşi,friabili,duri frecvent coralilformi.

10-15% sunt calculi de acid uric de culoare galben roşiatică,sunt mai frecvenţi la persoanele cu gută şi au
deobicei caracter familiar.

1%sunt calculi de cistină,au culoare galben deschis,deoarece conţin sulf.

15-20%sunt calculi de struvită(fosfat amoniacomagnezial)apar mai frecvent la sexul feminin,sunt

secundari infecţiei tractului urinar cu bacterii ce produc ureză,deobicie proteus.

Au culoare alb-galben-cenuşie,frecvent cresc în dimensiuni şi îmbracă aspect coraliform.

Pot fi unici sau multiplii în căile urinare.

Uneori pot îmbrăca aspectul de calculi coraliformi.Aceştia sunt calculi mari,imobili şi mulează perfect
bazinetul şi sau calicele.

Cel mai frecvent sunt formaţi din struvită,cistină sau acid ulic.

Ruperea echilibrului dintre cristamoizi şi coloizi este elementul fundamental al litogenezei-ca urmare se
produce cristalizarea substanţelor dizolvate în urină.
Simptomatologia pentru care se prezintă la medic un bonlav cu litiază urinară,este diversă.

Colica renală care însoţeşte trecerea calcului prin căile urinare este modalitatea cea mai frecventă de
manifestare a litiazei.Uneori,litiaza urinară poate fi asimptomatică toată viaţa.

Clinic,ascunde o evuoluţie spre insuficenţă renală cronică.

Diagnosticul litiazei şi a cauzei acesteia se poate face întâmplător cu ocazia unei complicaţii a litiazei sau
când pacientul se prezintă cu colică renală.

La examenul urini hematurie în colică prezenţa semnelor de infecţie obligă la uroculturi pentru
evidenţierea tipului de germeni.

Investigaţii:

-ecografia renală;

-radiografia renală simplă;

-tomografia computerizată.

Complicaţii:

-infecţia urinară este frecventă;

-nefrita lipiazică;

-pionefroza calculoasă.

Tratamente.

Măsuri generale:

-evitarea sondajelor vezicale a manevrelor endoscopice,profilaxia şi terapia corectă a infecţilor urinare;

-cură permanentă de diureză;

-litotriţia extracorporală ultrasonică este singurul tratament medical capabil să dizolve calculii calcici.

În litiaza urică trebuie să existe restricţie urinică,alimentele cele mai bogate în urină sunt:

Viscere,peşte,carne de oaie,pasăre,carnea de animal tânăr,extracte de

carne,cacao,ciocolată,cafea,linte,spanac,sparanghel,conopidă,etc.

Alcalinizarea urini este o măsură obligatorie în litiaza uricară.

Trebuie evitată obţinerea ph-ului peste 7(cu bicarbonat de sodiu,cu citrat de potasiu,etc).

Pentru litiază cistinică d-pelicinamină.

Pentru litiaza infecţioasă antibiotice ex:ampicilină,penicilina g.

Prezenţa unui corp străin în căile urinare constituie un factor de întreţinere a infecţiei şi de inactivare a
antibioticelor.

Sindromul nefrotic

Totalitate a simptomelor care însoţesc un număr mare de glomerulo nefrite(boli renale cu atingere
renală).

În sindromul nefrotic se produce o creştere a permeabilităţi peretelui capilarelor glomerurale care lasă
să scape în urină proteine din plasma sangwină.

Apar următoarele semne clinice şi de laborator.

Proteinurie mare(peste 3,5 grame în 24 ore).

Hipoproteinemie(diminuarea concentraţiei proteinelor din sânge).

Edeme anasarcă(edem generalizat fuziune în cavităţile seroase(pleură,pericard,peritoneu,ţesut celular

subcutanat)).