Cistita este o inflamatie sau o infectie a vezicii urinare.

Atunci cand este cauzata de o infectie bacteriana, cistita face parte din grupul infectiilor tractului urinar (ITU). Cistita poate deveni o problema grava de sanatate atunci cand infectia se extinde la rinichi. Cistita debuteaza in general atunci cand bacteriile patrund in tractul urinar prin uretra, canalul prin care se elimina urina din organism. De aici, bacteriile se fixeaza pe peretele vezicii si se multiplica. Mai rar, bacteriile pot ajunge la vezica urinara avand ca sursa o infectie din alta regiune a corpului. Infectiile urinare sunt mult mai frecvente la diabetici, la femeile tinere in perioada de activitate sexuala si la gravide. In acest ultim caz, cistita se poate afla la originea unor contractii uterine ce pot declansa o nastere prematura. Tratamentul cistitei consta in general in administrarea de antibiotice. Cistita, ca si alte infectii ale tractului urinar pot fi prevenite prin adoptarea unor masuri simple de igiena. Cauze: In majoritatea cazurilor, cistita este secundara unei infectii cu bacterii (Escherichia coli, sau Proteus mirabilis) si mai rar, cu ciuperci (Candida albicans). Aparatul urinar este creat astfel incat sa lupte impotriva agentilor patogeni, iar urina are proprietati antibacteriene (care inhiba proliferarea bacteriilor). Totusi, anumiti factori cresc riscul multiplicarii bacteriilor si aparitia unei infectii. Alte cauze ale cistitei sunt reprezentate de o evacuare deficitara a urinei din vezica, datorita unor obstacole ce impiedica eliminarea normala a urinei: ingustarea sau un diverticul al uretrei, prezenta unor calculi vezicali sau o tumora a vezicii. Relatiile sexuale se pot afla la originea inocularii in uretra (canalul ce transporta urina de la vezica spre exterior) a germenilor din vagin. Dar, si femeile fara activitate sexuala sunt susceptibile la infectii ale tractului urinar inferior. La barbati, cauza poate fi un obstacol la nivelul prostatei (un adenom). Semne si simptome: - dureri intense sub forma de arsuri in momentul mictiunii (emisia urinei) - nevoia imperioasa de a urina (mictiuni imperioase) cu emisia unei cantitati mici de urina (cateva picaturi) - polakiurie (mictiuni frecvente) - senzatia de presiune in abdomenul inferior - senzatia de plenitudine vezicala, cauzata de iritarea vezicii urinare - urina urat mirositoare, contine uneori puroi (piurie)

- prezenta de sange in urina (hematurie), uneori observata de catre bolnav. Aceasta hematurie apare dupa emisia urinei (hematurie terminala) si este legata de inflamatia vezicii urinare. - urina tulbure - absenta febrei La copii, noi episoade de enurezie (emisie de urina in timpul noptii) pot fi un semn al unei infectii urinare. Factori de risc Femeile prezinta un risc mai mare decat barbatii de a dezvolta infectii ale vezicii urinare sau infectii urinare recurente. Peste 20% din femei sufera cel putin o data de infectii urinare in timpul vietii. Uretra femeilor este mai scurta decat cea a barbatilor, facilitand accesul bacteriilor la vezica urinara. In special, incidenta infectiilor urinare este mai mare la femeile cu activitate sexuala deoarece aceasta favoreaza patrunderea bacteriilor in uretra. Femeile care utilizeaza o diafragma drept metoda contraceptiva prezinta un risc crescut de cistita. De asemenea, modificarile hormonale din timpul sarcinii pot creste riscul aparitiei unei infectii a vezicii urinare. Alti factori de risc ce privesc atat femeile cat si barbatii sunt : - obstacolele pe traiectul cailor urinare adenom de prostata, calculi vezicali - modificari ale sistemului imunitar pot surveni in afectiuni precum diabetul - utilizarea prelungita a unui cateter vezical cateterul este uneori necesar la pacientii cu boli cronice sau la varstnici Tratament si prevenire Cistita se trateaza cu ajutorul antibioticelor. In general, simptomele dispar in cateva zile de la inceperea tratamentului. Totusi, este necesara continuarea tratamentului timp de 3 zile pana la o saptamana, in functie de severitatea infectiei. Indiferent de durata tratamentului, trebuie luate toate antibioticele prescrise pentru a se asigura ca infectia este complet eradicata. In cazul unor infectii urinare recurente, tratamentul antibiotic va fi de durata mai mare. La unele femei, administrarea unei singure doze de antibiotic dupa un raport sexual s-a dovedit a fi eficienta. Prevenire Cistita poate fi prevenita cu ajutorul unor masuri simple, ca de exemplu: - consumul de lichide (peste 2 litri pe zi) - mictiuni frecvente, fara intarzierea lor prea mult timp - evitarea unei igiene intime agresive
2

- utilizarea unui sapun delicat pentru a nu modifica flora (bacteriile prezente in mod normal) vaginala - efectuarea unei mictiuni dupa fiecare raport sexual - evitarea utilizarii in zona genitala a produselor de igiena feminina ce pot irita uretra

Pielonefrita acut reprezint inflamaia microbian de la nivelul bazinetului, cu posibilitatea afectrii interstiiului renal prin trenee de nefrit interstiial supurativ. Infeciile tractului urinar reprezint o patologie frecvent ntlnit, n special la sexul feminin. Aproximativ 30% din femei vor avea un episod de infecie urinar pe parcursul vieii. Etiologie Cei mai frecveni ageni microbieni implicai sunt reprezentai de: - Escherichia coli; - Proteus; - Klebsiella; - Enterobacter; - Stafilococcus aureus; - Clostridium perfringes. Sursa de infecie este reprezentat de obicei de flora fecal. La sexul feminin, agenii patogeni de la nivelul intestinului gros vor coloniza vestibulul vaginal dup care vor ajunge la nivelul uretrei, infecia rspndindu-se n sens ascendent. Calea de invazie poate fi de dou feluri: - Ascendent - cel mai frecvent ntlnit, agentul etiologic al infeciei provenind de la nivelul tractului digestive (de obicei E. coli). Transmiterea infeciei presupune mai multe etape i anume: colonizarea uretrei, ptrunderea i multiplicarea germenilor la nivelul vezicii urinare, depirea mecanismelor de aprare local, refluxul vezico-ureteral i intrarenal, propagarea infeciei la uretere, bazinet respectiv interstiiu. - Hematogen - rar ntlnit. Infecia poate pleca de la nivelul unui focar ORL, cutanat, prostatic. Agenii etiologici cei mai frecveni implicai sunt reprezentai de Salmonella, Pseudomonas aeruginosa, Candida. Factori favorizani ai infeciei urinare:
3

- Sexul feminin datorit uretrei scurte (4cm), dar i datorit distanei relativ mici dintre meatul uretral i regiunea perianal, respectiv vestibulul vaginal; actul sexual este la rndul lui un factor favorizant; - Sarcina este un factor favorizant pentru infecia de tract urinar deoarece n timpul ei scade tonusul i peristaltica normal ureteral la care se adaug incompetena tranzitorie a jonciunii uretero-vezicale; n trimestrul III se asociz i compresiunea ureterelor prin intermediul uterului gravid; - Diabetul zaharat scade aprarea tractului urinar mpotriva infeciei; datorit neuropatiei diabetice poate aprea pareza detrusorului, fiind afectat astfel evacuarea vezical; glicozuria ofer bacteriilor un mediu favorabil de nmulire, iar leziunile vasculare renale i glomerulare favorizeaz apariia infeciei la nivel renal; pielonefritele la persoanele diabetice sunt frecvent asociate cu complicaii precum: necroza papilar, pielonefrita emfizematoas, abcesul perirenal; - Obstrucii ale tractului urinar poate aprea consecutive litiazei urinare, adenomului de prostat, stricturilor uretrale, tumorilor i favorizeaz apariia infeciei de tract urinar prin intermdiul stazei, hiperpresiunii i diminurii fluxului sanguin; - Boli cronice; - Constipaia; - Prostatita cronic favorizeaz apariia de infecii urinare recidivante; - Reducerea aportului lichidian; - Explorri instrumentale ale tractului urinar; - Deficit imun. Factori protectori ai tractului urinar: - Ph-ul acid; - Prezena florei saprofite; - Fluxul urinar ce realizeaz efect de splare; - La sexul masculin- secreia prostatic acid; - Mecanisme imune. Simptomatologie Debutul este unul acut cu febr, frison, transpiraii, cefalee, greuri, vrsturi, stare general alterat. Ulterior apar durerile lombare ce pot fi uni sau bilaterale, colicative sau nu. Se asociaz cu usturimi micionale, polakiurie, nicturie, urini tulburi. Diagnostic
4

La examenul clinic La palpare se observ rinichi mrii de volum, cu sensibilitate la nivelul lojelor renale. Punctele ureterale superior i mijlociu pot fi dureroase, unghiul costo-vertebral dureros. La percuie, semnul Giordano este pozitiv. La persoanele cu diabet zaharat ce prezint neuropatie autonom, durerea poate lipsi. La examenul paraclinic: - Hemoleucograma ne indic leucocitoz cu neutrofilie; - Reactanii de faz acut crescui: VSH, fibrinogen, proteina C reactiv; - Creterea tranzitorie a ureei, creatininei, acidului uric; - Sumarul de urin modificat: leucociturie sau piurie, cilindri leucocitari, hematurie inferioar leucocituriei, proteinurie; - Urocultura este pozitiv > 100 000 germeni/ml; - Hemoculturile pozitive cu acelai germene. Complicaii Principalele complicaii sunt reprezentate de: - Flegmonul perinefretic; - Abcesul renal; - Septicemia; - Insuficiena renal acut; - Necroza papilar. Tratament Pacientul cu pielonefrit acut va fi internat dac acesta prezint: - intoleran digestiv (vrsturi) i necesit administrarea tratamentului intravenos; - pielonefrita prezint una din complicaiile menionate anterior; - pacientul nu este compliant la administrarea antibioticelor. Se recomand: - Repaus la pat; - Aplicare de cldur la nivelul lombelor;
5

- Hidratare corespunztoare de aproximativ 2 l de lichide pe 24 de ore; - Alcalinizarea urinilor cu bicarbonat de sodiu, favoriznd astfel activitatea unor antibiotice. Antibioticoterapia se ncepe dup recoltarea uroculurii i a hemoculturii. Antibioticele cele mai frecvent utilizate sunt cele cu spectrul larg ce au o concentrare bun n urin. Acestea se vor administra per os sau intravenos n funcie de tolerana digestiv a pacientului. Pentru tratamentul pielonefritei uoare sau moderate se vor utiliza; - Ciprofloxacin 250 mg/12h; - Augmentin 1000mg/12h; - Norfloxacin 400mg/12h timp de 14 zile. Tratamentul va fi realizat pe o perioad de 14 zile la pielonefritele necomplicate i pe o perioad de 2-6 sptmni la pielonefritele complicate. Se va realiza urocultur de control dup sterilizarea urinilor la 7, 14, 30 de zile, apoi n fiecare lun timp de 6 luni.

Litiaza renala se caracterizeaza prin prezenta calculilor la nivelul rinichilor sau a intregului aparat urinar. Calculii renali sunt constituiti in general din acid uric si fosfat de calciu. Litiaza renala este mai frecventa la barbati decat la femei. Intrucat peste 50% din persoanele cu litiaza renala, vor avea din nou calculi renali in termen de 10 ani dupa prima crize, masurile preventive sunt foarte importante. Consumul de lichide, administrarea unor medicamente si adoptarea unei diete sanatoase contribuie la prevenirea formarii unor noi calculi renali. Semne si simptome Semnele si simptomele litiazei renale se manifesta atunci cand calculii au un diametru mare, constituie un obstacol al cailor urinare, sunt asociati cu o infectie sau sunt eliminati. In aceste cazuri, cel mai important simptom este o durere intensa (colica nefretica), ce variaza in intensitate timp de 5 -15 minute. Durerea este initial localizata in josul spatelui sau intr-o parte. Pe masura ce piatra inainteaza de la ureter spre vezica, durerea poate iradia inspre abdomenul inferior si regiunea inghinala. Alte semne si simptome: - urina tulbure, urat mirositoare
6

- prezenta sangelui in urina - greturi si varsaturi - in cazul unei infectii urinare, se asociaza dureri sau arsuri in timpul urinarii (disurie), cresterea numarului de mictiuni, febra si frisoane Cauze Formarea calculilor renali depinde de asocierea unor factori genetici (prezenta unui istoric familial creste riscul), biologice (unele boli metabolice constituie cauze ale litiazei renale: hiperparatiroidia, sindromul Cushing si oxaluria) si de mediu (infectie urinara, alimentatie, etc.) Factori de risc Acesti factori de risc actioneaza indeosebi asupra persoanelor cu predispozitie pentru aparitia calculilor renali, in special cele care suferit deja de litiaza renala: - Unele medicamente diureticele, de exemplu, pot creste riscul de formare a calculilor renali. Efectul acestor medicamente asupra formarii de calculi este variabil. Prin urmare, persoanele cu risc crescut trebuie sa consulte medicul sau farmacistul inainte de luarea medicamentelor. - Consumul insuficient de fructe si legume consumul de fructe si legume este asociat cu un risc scazut de formare a calculilor, deoarece favorizeaza excretia de citrat, un inhibitor al cristalizarii sarurilor in caile urinare. - Consumul excesiv de proteine (carne, peste, etc.) favorizeaza formarea calculilor deoarece determina cresterea nivelului de calciu, oxalat si acid uric din urina, precum si diminuarea nivelului de citrati (un factor de protectie impotriva calculilor). Proteinele de origine animala sunt cel mai frecvent incriminate. - Acitivitate limitata sau sedentarism duce la pierderea treptata a masei osoase, deci la eliberarea calciului din oase. - Luarea de suplimente de calciu intre mese, neinsotite de alimente. - Alimentatie bogata in oxalati determina cresterea nivelului de oxalati din urina. Aceasta substanta se gaseste in numeroase alimente, desi doar o parte din acestea par sa creasca in mod semnificativ nivelul din urina spanacul, sfecla rosie, nucile, ciocolata, taratele de grau, migdalele, arahidele si capsunele. - Luarea suplimentelor de vitamina D este indicata consultarea medicului inainte de a lua suplimente de vitamina D. Diagnostic Calculii renali pot fi descoperiti in timpul unui examen de rutina, dar in general sunt diagnosticati la persoanele care acuza durere lombara acuta sau la pacienti cu infectii urinare cronice. Urocultura pune in evidenta prezenta unei infectii a tractului urinar. Urmatoarele teste imagistice sunt utilizate pentru diagnosticarea litiazei renale:
7

Radiografia abdominala cu ajutorul careia se pot vizualiza majoritatea calculilor renali, apreciind modificarile ulterioare in marimea lor. Ecografia este un examen neinvaziv, dar nu poate pune in evidenta calculii mici, in special cei localizati in uretere sau vezica urinara. Pielografia intravenoasa - examen cu ajutorul caruia se poate determina localizarea calculului in sistemul urinar si se poate stabili gradul de obstruare cauzat de acesta. Examenul consta in radiografierea cailor urinare, dupa opacifierea cu o substanta de contrast, realizata prin injectare intravenoasa. Acest examen a fost inlocuit de tomografia computerizata (CT), dar este in continuare utilizat in numeroase afectiuni urinare. Tomografia computerizata (CT) in spirala - a devenit testul de electie pentru evaluarea calculilor renali. Poate identifica calculii indiferent de compozitia lor si nu necesita utilizarea unui produs de contrast. Tratament Majoritatea pietrelor sunt eliminate in mod spontan in termen de 6 saptamani, in special daca pacientul consuma lichide. Pot fi administrate analgezice pentru reducerea durerilor (acetaminofen), pana la eliminarea calculului. Calculii prea mari, cei care provoaca dureri violente, infectii sau hemoragii trebuie pulverizati in fragmente mici sau extrasi chirurgical. Pulverizarea sau extragerea calculilor se poate realize prin diferite tehnici: Litotripsia(litotritia) extracorporala interventie ce utilizeaza unde de soc produse pe piele si orientate direct catre calcul, pulverizeaza calculul in fragmente mici ce pot fi eliminate de catre sistemul urinar. Nefrolitotomie percutanata tehnica utilizata atunci cand calculul este prea mare sau pozitionat astfel incat nu poate fi degradat prin litotripsie extracorporala. Se efectueaza prin introducerea, printr-o incizie, a unui tub de observatie si a unui instrument numit nefroscop in rinichi. Cu ajutorul nefroscopului se extrage calculul. Daca acesta este prea mare, el poate fi pulverizat cu ajutorul unei laser sau a energiei electrice. Prevenire Hidratarea Se recomanda consumul a cel putin 2 litri de lichide pe zi (in special apa). In caz de efort fizic intens, precum si in timpul verii, aporturile lichidiene vor fi de cel putin 3 litri pe zi. O metoda simpla de apreciere a starii de hidratare este observarea culorii urinei: ea ar trebui sa fie incolora sau galben deschis. Printre bauturile recomandate, dupa apa, se numara ceaiul, cafeaua, berea si vinul care au un efect protector impotriva formarii calculilor renali, deoarece cresc cantitatea de urina emisa (desi ceaiul si cafeaua contin un nivel crescut de oxalati). Reducerea consumului de proteine
8

Consumul de proteine de origine animala trebuie moderat, deoarece acestea determina cristalizarea sarurilor in urina. In schimb, proteinele vegetale nu au fost asociate cu un risc crescut de formare a calculilor renali. Adenomul de prostata Cunoscut si sub denumirea de hiperplazia benigna a prostatei (denumire mai corecta si mai larg folosita) este cea mai frecventa tumoare benigna a barbatului dupa varsta de 50-60 ani. Etiologia nu este pe deplin clarificata, existand mai multe teorii care incearca sa explice aparitia acestei tumori benigne. Doua dintre acestea sunt insa mai plauzibile: - teoria redesteptarii menzenchimului sinusului uro-genital si dobandirii capacitatii de proliferare sub stimulare hormonala androgenica; - a doua ipoteza pleaca de la ideea ca aparitia hiperplaziei este strans legata de imbatranire (aparitia adenomului e aproape, , fiziologica) si presupune existenta unei secretii testiculare normale (glanda se atrofiaza in cazul deficitului congenital de 5 alfa reductaza, enzima implicata in sinteza testosteronului sau castrarii) . Odata cu varsta in organismul barbatului se produce un dezechilibru androgeno-estrogenic produs pe de o parte de scaderea fiziologica treptata a secretiei de testosteron iar pe de alta parte de cresterea conversiei acestuia in estrogeni la nivelul tesutului adipos. Stimularea androgenica si estrogenica initiaza hiperplazia stromala, care la randul ei prin intermediul unor factori de crestere initiaza hiperplazia epiteliala. Tabloul clinic Tabloul clinic este dominat de tulburarile de mictiune, caracterizate prin exacerbari si ameliorari tranzitorii, aparute la barbati in varsta de peste 50 de ani. In functie de modificarile fiziopatologice care apar in timp, simptomatologia hiperplaziei benigne a prostatei are trei stadii evolutive: prostatism, retentie cronica incompleta fara distensie si retentie cronica incompleta cu distensie vezicala. Faza de prostatism corespunde fiziopatologic hipertrofiei detrusorului si se manifesta clinic prin polakiurie nocturna (peste doua mictiuni) in special spre dimineata, simptomatologie accentuata de consum excesiv de bauturi alcoolice sau expunre la frig. Senzatia de corp strain rectal, erectii si polutii nocturne (prezente inconstant) intregesc tablou clinic in aceasta faza. Faza de retentie incompleta de urina fara distensie se caracterizeaza prin aparitia polakiuriei diurne si accentuarea disuriei. Reziduul vezical post mictional se evidentiaza clinic prin examen digital rectal combinat cu palpare hipogastrica si mult mai precis cu ajutorul ecografiei sau cistografiei urografice postmictional. Faza de retentie cronica incompleta cu distensie are ca expresie clinica aparitia globului vezical, a pseudoincontinentei (urinare prin prea plin) si a semnelor de insuficienta renala (paloare, edeme ale membrelor inferioare, greturi, somnolenta, apatie, s. a.). Pentru obiectivarea gradului de suferinta clinica si pentru evaluarea eficientei tratamentului se foloseste asa-numitul scor international al simptomatologiei prostatei (I-PSS) . Acesta se calculeaza tinand cont de urmatoarele patru semne obstructive (disurie, scaderea calibrului si
9

fortei jetului, mictiune intermitenta si senzatie de golire incompleta a vezicii) si trei semne iritative (polakiurie nocturna, polakiurie diurna si imperiozitate mictionala) carora pacientul le acorda puncte de la 0 la 5. Insumarea punctelor duce la obtinerea scorului care reflecta severitatea simptomatologiei astfel: - 0-7 simptomatologie usoara, - 8-19 moderata, - 20-35 severa. Diagnostic Diagnosticul pozitiv se pune coroborand informatiile aduse de anamneza, de examenul clinic (in special examenul digital rectal) si de cele paraclinice (in special ultrasonografia) . Examenul clinic sugereaza aproape totdeauna diagnosticul de adenom de prostata. Fundamental este examenul digital rectal simplu si combinat cu palparea hipogastrica care evidentiaza prostata globuloasa, marita, nedureroasa cu santul median sters de consistenta elastica si prezenta globului vezical. Examenul actului mictional permite observarea unui jet intrerupt si slab proiectat si aspectului urinii care poate fi normocroma, hipocroma sau tulbure, hematurica. Eventualele complicatii impun un examen clinic, riguros si complet. Examene paraclinice si de laborator Ultrasonografia este explorarea paraclinica care ofera cele mai multe si mai importante informatii Despre diametrele prostatei, volumul si masa adenomului. Deasemenea poate identifica existenta unei patologii asociate. Se poate face pe cale transrectala sau suprapubiana. Depistarea unor zone hipoechogene ridica suspiciunea de cancer. Urografia intravenoasa este indicata in cazuri particulare si evidentiaza adenomul sub forma unei proeminente in vezica, ureterele in carlig de undita, ureteronefroza bilaterala, hipertrofia detrusorului. Examenele de laborator apreciaza functia renala globala (uree sanguina, creatinina serica, ionograma), pot evidentia o infectie urinara (sumar de urina, urocultura) si evalueaza starea generala in vederea instituirii tratamentului chirurgical (grup sanguin, probe de coagulare, functia hepatica, aparat cardiovascular, etc.) Diagnosticul diferential Simptomatologia adenomului de prostata este asemanatoare cu cea intalnita in alte afectiuni cum ar fi: cancer de prostata, scleroza colului vezical, vezica neurogena, stricturi uretrale, prostatite acute sau cronice. Spre deosebire de cancerul de prostata, in adenom valorile PSA sunt in general de 10 ori mai scazute, consistenta elastica (la EDR) . Punctia biopsiei si examenul histopatologic nu rezolva in totdeauna dilema, deoarece cancerul poate coexista cu adenomul.
10

In stricturile uretrale si scleroza de col volumul prostatei nu este modificat. Diagnosticul acestor boli se pune prin uretrocistoscopie si uretrografie retrograda. Vezica neurogena se caracterizeaza prin reziduu vezical mare si flux urinar scazut. Deasemenea prostata este normala. Prostatitele asociaza in plus semne de infectie si apar la pacienti cu antecedente de infectie urinara. In forma acuta prostata este dureroasa la palpare. Tratament Tratamentul se face tinand cont de I-PSS si de prezenta complicatiilor. Fiecare metoda are beneficiile si riscurile sale trebuie adusa la cunostinta pacientului pentru ca acesta sa isi dea cconsintamantul. Tratamentul chirurgical, in ciunda riscurilor crescute pe care le presupune este singurul care poate asigura vindecarea. Supravegherea este atitudinea potrivita in cazul pacientilor asimptomatici (scor prostatic sub 7), la care probabilitatea progresiei bolii nu se intrevede. Se impune reevaluarea clinica si paraclinica in fiecare an. Tratamentul medical determina ameliorarea semnificativa a simptomatologiei. Foloseste doua clase de medicamente alfa blocantele sau antiandrogenii. Alfa-blocantele actioneaza asupra componentei dinamice a obstructiei prin relaxarea musculaturii netede, prostatice si cervicale. Simptomele iritative sunt ameliorate, fluxul urinar se imbunatateste si reziduul vezical diminua. Posibilele efecte secundare sunt cauzate de vasodilatatie: oboseala, ameteli, palpitatii, hipotensiune ortostatica. Alfa-blocantele sunt indicate in cazul unei prostate cu volum mai mic de 40 cm cubi, PSA sub 1, 4 ng/ml si a unui scor prostatic peste 7. Preparatele cele mai bune care determina cele mai putine efecte secundare contin blocanti alfa1A selectivi ca de exemplu Tamsulosin (Omnic) care se administreaza 0, 4 mg pe zi dupa micul dejun timp de minim 30 zile. Antiandrogenii actioneaza asupra componentei epiteliale a prostatei. Medicamentul cel mai des folosit este Finasterid (Proscar), inhibitor competitiv al 5alfa-reductazii in doza szilnica de 5mg (1 tb) per os timp de minimum 6 luni, timp dupa care se constata si scaderea cu aproximativ 50% a PSA seric. Administrarea acestui medicament este recomandata pacientilor cu scor prostatic peste 7, volum prostatic peste 40 cm cubi si PSA peste 1, 4 ng/ml. Rezultate terapeutice superioare se obtin prin asocierea unui alfa-blocant cu Finasterid. Tratamentul chirurgical este singurul care asigura vindecare si elimina riscul de malignizare sau de evolutie spre insuficienta renala. Este indicat in urmatoarele cazuri: retentie cronica de urina completa sau incompleta, litiaza vezicala, diverticuloza vezicala, hematurie datorata adenomului, infectii repetate, esecul tratamentului medicamentos, insuficienta renala prin ureterohidronefroza dar numai dupa normalizarea functiei renale obtinute prin montarea unei sonde uretrale Foley timp de pana la 4-8 saptamani. Infectia urinara necesita antibioterapie pre-, intra- si postoperator.

11

Prostatita este o inflamatie a prostatei (glanda sexuala accesorie masculina), cauzata intr-un numar mic de cazuri de o infectie bacteriana. Prostatita nu creste riscul aparitiei cancerului de prostata. Prostata este situata sub vezica urinara, in fata rectului si inconjoara primii centimetri ai uretrei (canalul care transporta urina de la vezica). Prostata produce plasma seminala, care intra in compozitia lichidului seminal. Prostatita este uneori descrisa ca fiind o infectie a prostatei, dar in majoritatea cazurilor, reprezinta o inflamatie fara infectare bacteriana. De fapt, doar 5 -10% din cazuri sunt determinate de infectii bacteriene. Prostatita este foarte frecventa, fiind responsabila pentru 25% din infectiile genitourinare care afecteaza barbatii sub 50 ani. Prostata se afla la intersectia dintre caile urinare si caile genitale ale barbatului. De aceea prostatita poate fi consecinta unei contaminari bacteriene a uretrei, dar si a unei infectii a intregului aparat urinar (vezica, uretere, rinichi). Termenul de prostatita cuprinde patru afectiuni ale prostatei: Prostatita acuta bacteriana este cel mai rar tip, dar cel mai usor de diagnosticat si de tratat. urinarii, mictiuni imperioase si polakiurie (urinari frecvente). Infectia tractului urinar este indicata de prezenta bacteriilor in urina. Tratamentul prostatitei acute bacteriene se face cu antibiotice adecvate pentru tipul de bacterie in cauza. Uneori sunt administrate si medicamente antiinflamatorii nesteroidiene pentru calmarea durerii. Prostatita cronica bacteriana este de asemenea relativ rara. Consta in prostatita de lunga durata (prostatita acuta netratata sau recidivanta), asociata cu o anomalie (ingustare a uretrei sau adenom al prostatei) ce devine un focar de infectie a tractului urinar. Simptomele constau in dureri lombare, perineale (zona dintre anus si organele sexuale externe), dureri testiculare si, daca infectia se raspandeste la rinichi, prin arsuri sau dureri in timpul urinarii (disurie), prin mictiuni imperioase si polakiurie (urinari frecvente). Tratamentul in cazul prostatitei cronice bacteriene necesita identificarea si eliminarea defectului prostatei, apoi in administrarea de antibiotice. Prostatita nebacteriana este cea mai comuna si mai putin cunoscuta forma de prostatita. Se pare ca reprezinta 80% din cazurile de prostatita. Prostatita nebacteriana este o afectiune cronica, ce afecteaza barbatii de toate varstele. Simptomele se manifesta intermitent. Desi nu sunt semne de infectie cu un agent patogen cunoscut, aceasta forma de prostatita este uneori tratata cu antibiotice. De fapt, tratamentul in cazul prostatitei nebacteriene este dificil si uneori deceptionant. Prostatita nebacteriana este asociata cu alte afectiuni, precumartrita reactiva. Semne si simptome Semnele si simptomele depind de tipul de prostatita in cauza: Prostatita acuta bacteriana
12

- febra si frisoane - simptome gripale: dureri musculare difuze, dureri articulare - durere la nivelul prostatei sau dureri lombare - probleme urinare: mictiuni imperioase si polakiurie (urinari frecvente), dificultati sau durere in timpul urinarii, incapacitatea de golire completa a vezicii, prezenta sangelui in urina (hematurie) - dureri la ejaculare Prostatita cronica bacteriana Semnele si simptomele prostatitei cronice bacteriene se instaleaza treptat, pe o perioada mai lunga de timp si de obicei nu sunt la fel de severe ca ale prostatitei acute bacteriene. In plus, evolutia are loc prin pusee infectioase succesive. - mictiuni imperioase si frecvente (polakiurie) - durere sau arsuri la urinare (disurie) - dureri lombare sau perineale - dificultati in timpul urinarii, sau jet urinar slab - ocazional, prezenta sangelui in sperma sau in urina (hematurie) - durere la ejaculare - febra usoara - infectii vezicale recurente Prostatita nebacteriana Semnele si simptomele acestui tip de prostatita sunt similare celor ale prostatitei cronice bacteriene, cu exceptia prezentei febrei. Pentru a determina daca simptomele prostatitei se datoreaza unei infectii bacteriene sunt efectuate investigatii de laborator pentru depistarea bacteriilor in urina sau in plasma seminala. Factori de risc Spre deosebire de alte afectiuni ale prostatei, prostatita survine cu precadere la barbatii tineri, sub 40 ani. Urmatorii factori pot creste riscul de aparitie a prostatitei: - infectiile vezicii urinare sau ale uretrei - utilizarea unui cateter urinar in timpul unei proceduri medicale - golirea incompleta a vezicii urinare si efectuarea de activitati fizice solicitante cu vezica plina - practicarea frecventa de ciclism, echitatie sau jogging Diagnostic
13

Tuseul rectal confirma diagnosticul, punand in evidenta inflamatia prostatei, care este dureroasa si uneori, cu un volum marit. Este de asemenea examinat si meatul (orificiul) uretrei, pentru semne de inflamatie. Se cauta si o infectie asociata organelor genitale externe orhiepididimita (inflamatie a testiculului si epididimului), caracterizata prin cresterea in volum a unei burse si prin testicule dureroase. Abdomenul este palpat pentru depistarea unui glob vezical (dilatarea vezicii datorita blocajului complet al urinei in vezica). In cazul unei prostatite cronice, tuseul rectal este adesea normal, dar poate pune in evidenta calcificari la nivelul prostatei. Examene complementare Examenul citobacteriologic al urinei (ECBU) identifica, in 24 -48 ore, bacteriile responsabile de aparitia infectiei. Acest examen este urmat de antibiograma examen ce determina gradul de sensibilitate al germenilor la diferite antibiotice. Germenii in cauza sunt multipli: germeni banali precum colibacilul (E. Coli) sau streptococul D, agenti ai bolilor cu transmitere sexuala (chlamydia, gonococ, micoplasme, etc). In cazul unei febre importante sau a frisoanelor, se realizeaza o prelevare de sange pentru a pune in evidenta prezenta sau absenta bacteriilor in sange (hemocultura). In cazul unei suspiciuni de infectie renala, este uneori necesar un bilant radiologic (radigorafii sau ecografie) La subiectii varstnici, se cauta o hipertrofie de prostata. Tratament Tratatamentul prostatitei acute se bazeaza pe administrarea de antibiotice (antibioterapie). Daca semnele nu sunt severe, este posibila o antibioterapie la domiciliu, timp de 2 -3 saptamani. Antibioticele din clasa fluorochinolonelor sunt in general eficiente. Daca se remarca o alterare a starii generale sau o complicatie, este necesara spitalizarea de urgenta pentru administrarea intravenoasa a antibioticelor. Dupa 24 pana la 48 ore, daca semnele se imbunatatesc, se reia tratamentul oral, iar pacientul poate iesi din spital dupa verificarea eficientei antibioticului asupra germenului in cauza (data de antibiograma). Durata unui tratament va fi de 3 -4 saptamani, mai lunga in cazul unei hemoculturi pozitive. La pacientii cu tulburari urinare, este uneori necesara administrarea de medicamente antialgice, antiinflamatorii, sau de medicamente care favorizeaza golirea vezicii (alfa1- blocante). In toate cazurile, un examen al urinei este indicat la cateva zile de antibioterapie sau la sfarsitul tratamentului. In cazul unei infectii transmise, tratamentul partenerei este sistematic.
14

Tratamentul prostatitei cronice este dificil si uneori deceptionant. Se bazeaza pe antialgice si pe unele reguli alimentare (consum de lichide, evitarea factorilor iritanti: condimente, alcool, etc.)

15