SUPORT DE CURS - NEUROLOGIE

INCONTINENŢA URINARĂ

I.1.DEFINIȚIE

Incontinenţa urinară definită ca o micţiune anormală, involuntară

şi inconştientă, reprezintă una dintre problemele ivite în satisfacerea nevoii
de a elimina. Această problemă poate afecta atât persoana aflată în perioada
copilăriei până la vârsta a treia ( persoana vârstnică ). Asistenta medicala
pentru a putea acorda îngrijiri specializate şi profesionale conform conceptelor
actuale de acordare a îngrijirilor trebuie să cunoască atât etiologia afecţiunii,
fiziopatologia, simptomatologia, tehnici de îngrijire, complicaţii şi tratament.
INCONTINENŢA URINARĂ este o afecţiune caracterizată prin lipsă
de continenţa de urină, eliminare involuntară a urinei sau altfel spus neputinţa
de a reţine urina, definiţie dată de Dicţionarul explicativ al limbii române .
În Dicţionarul de nursing ( Belliere )această afecţiune este definită ca o
incapacitate de controlare a funcţiei sau eliminării naturale a urinei.

Incontinenţa urinară reprezintă o tulburare a funcţiei fiziologice a

muşchilor vezicali şi poate fi prezentă atât la copilul mic de peste 2 ani,
când reflexul de micţiune devine conştient, cu şi fără un fond organic, iar
la adult şi la persoanele vârstnice poate apare în caz de leziuni vezicale,
leziuni ale măduvei spinării, leziuni ale sistemului nervos central, la
sfârşitul accesului de epilepsie , în anumite infecţii şi intoxicaţii grave.
Bolnavii cu incontinenţă urinară sunt în permanenţă uzi de urină , au un
miros de amoniac ,iar pielea organelor genitale externe şi a coapselor este de
obicei iritată.
Se poate spune că există o incontinenţă urinară adevărată în care
vezica urinară este permanent goală ,iar urina se pierde picătură cu picătură
,pe măsură ce se acumulează in vezică ca in cazul paraliziilor sfincterului
vezical, din leziunile măduvei caudale sau a cozii de cal, iar micţiunea se
declanşează înainte ca distensia vezicală să fi avut loc, la primele picături
ajunse în vezică, dar se poate spune că există şi o incontinenţă urinară falsă,
care este sinonimă cu urinarea prin supraplin, ce poate să apară în leziuni
urinare obstructive joase (disurie). Vezica urinară plină şi supradestinsă ,lasă
să-i „scape” mici cantităţi de urină pe care nu le mai poate reţine ,presiunea
intravezicală crescută formând un obstacol anatomic care se opune evacuării
urinare normale, La sfârşitul micţiunii involuntare vezica urinară este plină,
realizând glob vezical. Ambele variante presupun leziuni organice ,iar
micţiunea este anormală.
S-a constatat că această afecţiune poate fi :
- incompletă
- completă
- temporară
- permanentă
- exclusiv nocturnă.
La pacienţii cu incontinenţă urinară completă permanentă se constată, o
tulburare a funcţiei sfincterului vezical din cauza unei leziuni organice a
sistemului nervos central sau a unei lipse a de integritate a peretelui vezical
cauzate de un traumatism urmat sau nu de formarea unei fistule ( legătură
anormală între două suprafeţe epiteliale ,de obicei conectând cavitatea unui
organ cu un altul sau o cavitate cu suprafaţa corpului ) ex. fistula vezico-
vaginală (orificiu dintre vezica urinară şi vagin datorat unei erori operatorii,
fie ulceraţiilor) şi se constată concomitent şi tulburări în funcţia rectului
(incontinenţă de materii fecale encoprezis ) şi paralizie a membrelor
inferioare.
La pacienţii cu incontinenţă urinară completă temporară se constată o
leziune mecanică a sfincterului vezical ce este trecător şi poate apare după o
dilatare forţată a colului vezical în operaţiile endovezicale .
La pacienţii cu incontinenţă urinară permanentă incompletă se
constată că sfincterul intern al vezicii se relaxează în urma prolabării parţiale a
pereţilor săi ,sau se produce o distensie prelungită a sfincterului în prolapsul
organelor genitale la femeie (uter, vagin ).
Sunt unii pacienţi care au incontinenţă urinara temporară datorată
creşterii presiunii intraabdominale în caz de scremete, tuse, sau ridicarea unor
greutăţi, aşa zisa „ incontinenţă urinară de efort”.
Incontinenţa urinară temporară poate apare şi la pacienţii care suferă de
epilepsie când fac „crize de grand mall” datorată pierderii cunoştinţei, sau la
acei pacienţi cu intoxicaţie etilica ( alcoolici ), ori când pacienţii sunt supuşi
unui stres puternic ( accidente rutiere, dezastre, frică) .
O altă categorie de pacienţi care suferă de incontinenţă urinară pot avea
concomitent şi micţiuni voluntare, care se explică prin insuficienţa
musculaturii vezicale ,ce se accentuează în urma sforţărilor permanente şi
prelungite pentru a înlătura obstacolul aflat în scurgerea liberă a urinei
(hipertrofie de prostată ,strictură ureterală ) ce rezultă dintr-o scleroză a
pereţilor musculari ai vezicii ,sau o leziune a sistemului nervos central,
afecţiune des întâlnită la persoanele vârstnice care se deplasează greu ,distanţa
până la locul de urinat este prea mare, reflexele fiind mult încetinite.
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii , dar şi la adulţi
foarte rar, este reprezentată de enurezisul nocturn (mult mai rar diurn) ce este
definit ca o micţiune completă şi involuntară (necontrolată de sistemul nervos
central) care are loc de obicei în timpul somnului ( mai rar ziua ), la o vârstă la
care controlul voluntar al micţiunilor trebuie să se fi instalat ( după vârsta de
3-4 ani ) .