PRINCIPALELE SIMPTOME ALE APARATULUI CARDIO-CIRCULATOR

Principalele manifestari care trimit un bolnav cardiac spre a consulta un medic sunt:

dispneea, palpitatiile si durerea.
1. Dispneea
Dispneea (efort la respiratie) nu este un simptom intalnit doar in bolile respiratorii;
Aceasta este un fenomen nespecific in patologia cardiaca (simpla ei prezenta nu poate pune
diagnosticul) dar corelata cu alte semne si simptome poate ghida diagnosticul. In cadrul
patologiei cardiace dispneea se intalneste sub trei forme:
a) dispnee de efort;
b) ortopnee (dificultatea de a respira in pozitie culcata);
c) dispneea paroxistica (dispnee care survine brusc).
A. Dispneea de efort – in evolutia unei boli cardiace (ex. stenoza mitrala) poate apare
precoce, fiind consecinta hipertensiunii pulmonare (cresterea presiunii in vasele pulmonare);
In unele boli cardiace, hipertensiunea pulmonara apare datorita dificultatii intoarcerii sangelui la
inima cu stagnarea acestuia in circulatia pulmonara – ingreunand astfel respiratia (dispnee).
Dispneea de efort este clasificata in functie de tipul de efort la care apare; Astfel ca, se descriu5
grade de dispnee (0 –normal; 4 – foarte grav;):

Grad 0: dispnee la eforturi fizice intense;

Grad 1: dispnee la urcarea unui deal/ urcarea rapida a unor trepte;
Grad 2: mers mai incet decat altii de aceeasi varsta din cauza dispneei/ la mersul in ritmul
propriu se opreste sa respire;
Grad 3: se opreste sa respire dupa ce merge 100m/ cateva minute pe teren plat;
Grad 4: nu iese din casa/ dispnee la eforturi minime (cand se imbraca).

In general, dispneea cu origine cardiaca are un mers progresiv, apare la eforturi din ce in ce mai
mici.
B. Ortopneea (dificultatea de a respira in pozitie culcata) – In fazele mai inaintate ale
insuficientei cardiace, dispneea se produce chair in repaus, in pozitie culcata si bolnavul, pentru a
putea respira, este silit sa stea ridicat in sus. In acest caz vorbim de ortopnee.
Explicatia acestui fenomen consta in faptul ca, in pozitie culcata, plamanul se incarca si mai mult
cu sange, acestuia din urma fiindu-i stanjenita intoarcerea la inima datorita bolii cardiace; astfel,
efortul respirator creste determinand aparitia ortopneei.

C. Dispneea paroxistica (dispneea care survine brusc) – este o forma de dispnee care nu

trebuie neglijata deoarece apare in situatii grave de afectare cardiaca.
Dispneea paroxistica se manifesta in trei moduri:
a) Dispnee periodica Cheyne-Stokes – este un semn de insuficienta ventriculara stanga si se
intalneste mai ales la bolnavii hipertensivi; Apare cu predilectie seara la culcare, atunci cand
tonusul bolnavului scade;
b) dispneea din astmul cardiac – apare datorita cresterii presiunii in capilarele pulmonare
secundar unei boli cardiace;

c) dispneea din edemul pulmonar acut (cardiogen) – forma grava a astmului cardiac.

In mod brusc bolnavul este cuprins de o sufocare intensa, care il impiedica sa stea culcat
si este gasit de obicei sezand la marginea patului sau in fotoliu, cu trunchiul aplecat inainte si
coatele pe genunchi, sau sprijinite de masa, pervaz etc;
Este palid, respira rapid si abia putand sa vorbeasca, sa spuna ce il supara (voce
intretaiata).
Aceasta dispnee, in fazele mai grave este insotita de tuse care se agraveaza treptat
devenind productiva, bolnavul incepand sa expectoreze o sputa spumoasa, ca albusul de ou, dar
de o culoare roz – este faza de edem pulmonar, situatie de o deosebita gravitate care evolueaza
rapid si care poate conduce la deces intr-un interval mai mic de o ora.
Dispneea din insuficienta cardiaca poate fi insotita uneori de tuse, de regula uscata, dar
cateodata chinuitoare, care apare de obicei in pozitie culcata, impiedicand bolnavul sa se
odihneasca.
Expectoratia nu este specifica dispneei din insuficienta cardiaca dar poate sa apara daca
insuficienta se complica (ex. bronhopneumonii acute ce complica o stenoza mitrala).
Datorita hipertensiunii pulmonare, prezenta de obicei in bolile cardiovasculare, pot
aparea hemoptizii (sputa cu sange) datorita ruperii capilarelor pulmonare. Hemoptiziile, mici de
obicei, sub forma catorva striuri de sange, alarmeaza bolnavul si il fac adesea sa se adreseze unui
pneumolog (suspiciune de TBC).
2. Palpitatiile
Palpitatiile, al doilea element al trepiedului simptomatic al bolilor cardiace, cuprind
tulburari de semnificatie si gravitate foarte variate, fiind definite ca perceperea activitatii
cardiace de catre pacient.
Palpitatiile se pot referi la trei grupe de fenomene cu totul diferite:
a) batai puternice;
b) batai rapide;
c) batai neregulate.
In functie de aceste caracteristici percepute de pacient se poate deduce de cele mai multe
ori daca este vorba de o aritmie (ex. Fibrilatie atriala) si care anume sau daca este vorba de un alt
motiv care determina palpitatiile; totusi, de cele mai multe ori, palpitatiile sunt rezultatul
aritmiilor.
Pacientul poate fi constient de existenta batailor sale de inima – sa resimta palpitatii – in
functie de sensibilitatea sistemului sau nervos. De aceea un nevrotic, un anxios, un hipertiroidian
vor acuza mai des palpitatii in comparatie cu un cardiac normal.
Pentru obiectivarea palpitatiilor se efectueaza de obicei un EKG care va arata de obicei
prezenta unei aritmii care a generat palpitatia. Cu toate acestea, EKG-ul nu este diagnostic,
deoarece majoritatea aritmiilor cardiace sunt intermitente.
3. Durerea
A. Durerea cardiaca, al treilea element al trepiedului simptomatic al bolilor cardiace, este
cel mai dificil de apreciat. Uneori poate fi singura manifestare a unei boli de inima si intregul
proces de diagnosticare al bolii se sprijina numai pe corecta sa inregistrare.
Niciun mijloc obiectiv nu poate inlocui discutia cu pacientul (anamneza) in vederea
determinarii etiologiei durerii. Durerea de origine cardiaca intra in diagnostic diferential cu alte
tipuri de durere care formeaza diversitatea de manifestari din cadrul durerii toracice.
Etiologia durerii toracice este una greu de determinat deoarece multe afectiuni produc
durere sau disconfort toracic; unele dintre acestea au risc crescut de a conduce la deces (ex.
Disectia aortei toracice, infarctul miocardic acut, embolismul pulmonar, angina instabila –
preinfarctul etc.) altele sunt amenintatoare de viata ( neoplasme toracice, pericardita – inflamatia
pericardului, angina pectorala etc.), iar altele creeaza disconfort fara a pune viata in pericol
(ulcer, boala de reflux gastro-esofagiana, zona zoster etc.).
Durerea toracica prezenta la copii si adulti tineri (<30 ani) este putin probabil sa fie de
cauza cardiaca (ischemie miocardica); cu toate acestea infarctul miocardic poate surveni inclusiv
la varsta de 20 de ani. Afectiunile musculo-scheletale sau pulmonare sunt cauze mai frecvente de
durere toracica la aceste grupuri de varsta.
Durerea cardiaca reflecta o stare de ischemie (irigare slaba cu sange) a muschiului
cardiac (miocard) si ea se produce atunci cand apare un dezechilibru intre necesitati (activitate
cardiaca crescuta - efort) si aport (irigare scazuta cu sange a miocardului datorita afectarii vasului
de sange prin procese obstructive – placi de aterom, cheaguri de sange etc.).
Acest dezechilibru poarta numele de insuficienta circulatorie coronariana. Atunci cand
aceasta insuficienta circulatorie coronariana este de scurta durata, ea nu are consecinte asupra
muschiului cardiac si durerea ce rezulta poarta numele de angina pectorala sau angina stabila.
Cand dezechilibrul este de lunga durata, el provoaca o necroza miocardica (moartea
muschiului cardiac), determinand astfel aparitia infarctului miocardic. Intre angina pectorala si
infactul miocardic, este prezenta o a treia manifestare care poarta denumirea de angina instabila
sau preinfact.
B. Durerea din angina pectorala are un caracter specific, care permite recunoasterea ei.
Este o durere retrosternala (este localizata in spatele sternului) care are un caracter constrictiv, ca
o gheara, ca ceva care apasa sternul – ce iradiaza adesea in mandibula( ! atentie, poate fi
confundata cu o durere de masea), umeri si mai ales in bratul stang pana la incheietura pumnului
sau pana la degetul mic.
Durerea din angina pectorala survine la efort, tine cateva minute , dispare in repaus si
cedeaza la nitroglicerina administrata sublingual (durerea care cedeaza la nitroglicerina intr-un
timp mai mare de 5-7 minute este posibil sa nu fie de origine cardiaca).
Uneori, durerea din angina pectorala, nu se manifesta atat de tipic; pot fi prezente alte
zone de iradiere (ex. Epigastru), alte conditii de aparitie, nu neaparat la efort (ex. dupa masa,
dupa un vis, etc.) ingreunand diagnosticul.
In cazul in care durerea din angina pectorala nu este tipica, alti indicatori pot ajuta la
stabilirea etiologiei durerii, de exemplu ne putem astepta la o angina pectorala la un barbat trecut
de 45 de ani, deoarece este varsta de instalare a aterosclerozei – factor determinant al obstructiei
coronariene.
La un tanar de 20 de ani si la femei inainte de menopauza (estrogenii au efect protector),
nediabetici si fara hipertensiune mare, practic o durere toracica este exclus sa fie de origine
anginoasa.
Foarte frecvent, durerile toracice, acuzate de persoane tinere, au de cele mai multe ori o
origine radiculara (afectiune a radacinii nervilor toracici) care trebuie diagnosticata.
In formele mai avansate ale suferintei coronariene, angina poate sa apara si in repaus, se
poate repeta mult mai frecvent si se poate prelungi. Cat timp nu depaseste 15-20 de minute nu
produce necroza (moartea miocardului - infarct) dar este sugestiv pentru un preinfarct (angina
instabila).
In infarct durerea este de regula de o intensitate extrema, de lunga durata, insotita de
anxietate (frica neexplicata) si de modificari imediate sau ulterioare, de gravitate variata,
mergand pana la moarte instantanee.

Concluzii
Indiferent de cauzele lor, bolile de inima se manifesta prin consecintele ce le au la nivelul
functiilor muschiului cardiac – afectand astfel contractia muschiului.
Prin afectarea contractiei apar afectari la nivelul circulatiei sangvine, afectari ce se traduc
prin ischemie si ulterior necroza tesutului afectat precum si prin manifestari generale de tipul
oboselii, edeme ale membrelor inferioare (picioare umflate) si alte afectiuni asociate.
 PRINCIPALELE SIMPTOME ALE APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv este format din tractul digestiv (cavitate bucala, esofag, stomac, intestin
subtire, intestin gros, rect si anus) si organele anexe (glande salivare ,ficat, vezica biliara si
pancreas).
Acestea au rolul in transportul, procesarea mecanica si chimica a alimentelor in vederea
asigurarii necesarului de elemente nutritive ale organismului.
In momentul in care fiziologia normala a aparatului digestiv este afectata apar tulburari
de motilitate (miscarea alimentelor de-a lungul tubului digestiv), tulburari de procesare,
absorbitie si eliminare a alimentelor.
Toate aceste modificari se pot asocia sub denumirea de tulburari gastrice sau tulburari
gastro-intestinale care prezinta o serie de semne si simptome specifice (ex. tulburari ale poftei de
mancare, varsaturi, dureri abdominale); mai multe semne si simptome alcatuind sindroamele de
tulburare gastrica (ex. ulcer, diaree, constipatie, etc.)
Simptome functionale
Sunt reprezentate de tulburarile poftei de mancare, disfagie (dificultate la inghitire),
eructatii, dureri abdominale, varsaturi, regurgitatii, pirozis (senzatie de arsura retrosternala),
hematemeza (voma sanguinolenta), modificari ale tranzitului intestinal si hemoragii intestinale.
A. Anorexia – reprezinta pierderea poftei de mancare (termenul nu trebuie confundat cu
teama de a manca datorita unei dureri cauzate de alimentatie). In cazul in care se manifesta
temporar este comuna si lipsita de semnificatie, dar este importanta cand persista.
Poate fi produsa de orice boala cu impact important asupra sanatatii, dar in primul rand apare in
afectiunile locale ale stomacului ce duc la pierderea tonusului muscular gastric (ex. gastrita,
ulcer, neoplasm, etc.). Hepatita, TBC, anemiile severe, uremia, diverse cancere, au un efect
similar.
Anorexia sau lipsa poftei de mancare poate sa aiba si origine psihogena (anorexia
nervoasa din unele psihopatii). Uneori se intalneste ceea ce se numeste – anorexie electiva – si
reprezinta o aversiune specifica pentru anumite alimente (pentru grasimi, de exemplu, in bolile
de ficat si cai biliare, pentru carne in neoplasme, etc.).
 Atunci cand anorexia este prelungita si intensa, nu poate fi invinsa de vointa individului
si fiind insotita de greturi duce la imposibilitatea unei bune alimentari. In acest caz are in
consecinta scaderea in greutate.
O crestere a poftei de mancare (polifagie) poate fi provocata de tireotoxicoza (boala a
glandei tiroide), diabet, o dieta fara grasimi, sau de o tulburare emotionala. Uneori polifagia
poate sa apara intr-un context migrenos la cei cu aceasta boala.
Pofta de mancare exagerata sau bulimia se intalneste in boli psihice. Copiii pot manca uneori
pamant sau tencuiala, mai ales atunci cand exista o infestare cu viermi. In cursul sarcinii, femeile
pot avea uneori pofte imperioase pentru anumite alimente.

B. Disfagia sau dificultatea la inghitit este principalul simptom al bolilor esofagiene. Spre

deosebire de dificultatea de a ingera alimente, legata de o salivatie redusa, de o pareza a limbii,
sau de afectiuni bucale ori faringiene, disfagia – fenomen esofagian – este insotita de senzatia
dureroasa a opririi alimentelor la un anumit nivel, retrosternal, nivel pe care de cele mai multe ori
bolnavul il poate indica.
Carcinomul esofagian este cauza cea mai frecventa. La inceput bolnavul inghite cu greu
alimentele solide, cu timpul alimentele din ce in ce mai fluide nu pot trece nici ele. Pe langa
neoplasmul esofagian sunt de luat in considerare si alte afectiuni, dar disfagia completa (pasajul
alimentelor prin esofag este intrerupt complet) este caracteristica unui neoplasm esofagian.
Astfel, obstructia superioara poate fi provocata de diverse afectiuni cervicale (adenopatii, gusa,
etc.), de o paralizie a nervilor cervicali si de la nivelul bulbului rahidian, deficienta de fier, sau o
diverticuloza.
Obstructia mijlocie poate fi realizata de orice compresiune exterioara asupra esofagului
(adenopatii mediastinale, anevrism de aorta toracica, etc.).
In ultima instanta, obstructia inferioara poate fi produsa prin achalazie (afectare a
inervatiei nervoase la nivelul esofagului inferior), stricturi, sau de o hernie hiatala. In cazul
achalaziei, disfagia poate fi intermitenta, o perioada de multi ani.

C. Eructatiile – evacuarea pe gura a aerului acumulat in portiunea inferioara a esofagului,

precum si a aerului si gazelor din stomac; aceasta manifestare apare la persoanele care prezinta
aerofagie ( aero – aer, fagie – a manca). La randul ei, aerofagia, este determinata fie de o boala a
gurii (stomatita, dentitie defectuoasa, salivatie abundenta), ori a faringelui (faringita cronica), fie
de ticul nervos de a inghiti prea frecvent.
Eructatiile apar insa frecvent si la bolnavii cu fermentatii gastrice, caz in care sunt
mirositoare. Eructatiile insotesc de obicei senzatia de flatulenta (destindere a abdomenului printr-
o cantitate mare de gaze) fenomen ce insoteste numeroase boli digestive , mai mult functionale
decat organice.

D. Durerea abdominala – reprezinta de cele mai multe ori simptomul cheie pe care
bolnavul isi canalizeaza toata atentia in cursul unei afectiuni gastro-intestinale. Prin analiza
acestui simptom se pot obtine cele mai importante informatii pentru diagnosticul unei boli a
aparatului digestiv. Durerea abdominala poate fi impartita din punct de vedere al originii sale in
doua grupe
a) Durere viscerala (de organ) – care apare in urma unei tensiuni marite exercitata asupra
terminatiilor nervoase din peretele muscular al organului lezat. Este o durere profunda, adesea cu
caracter colicativ, ce se constata cel mai adesea in leziunile obstructive ale stomacului,
intestinului si cailor biliare. Cand un organ este inflamat, pragul durerii este coborat si aceasta
poate fi produsa de stimuli foarte variati (de ex. secretia acida sau presiunea locala in caz de
ulcer).

b) Durerea iradiata – care apare de cele mai multe ori datorita efectelor iritative ale bolilor
inflamatorii, hemoragice, sau neoplazice asupra peritoneului parietal. Cum peritoneul parietal ce
vine in contact cu organul bolnav are inervatia corespunzatoare din aceleasi segmente ca si
peretele abdominal supraiacent, durerea se simte de obicei in zona in care se proiecteaza organul,
desi este iradiata.
Pentru a putea pune diagnosticul unei boli digestive, este de importanta primordiala o
descriere exacta a durerii. Intotdeauna trebuie elucidate urmatoarele puncte: sediul durerii,
caracterul ei, conditiile care o influenteaza, durata sa si fenomenele asociate.
Manifestari care insotesc durerile abdominale
Durerile abdominale se insotesc in mod obisnuit si de alte manifestari cum ar fi greata,
varsaturile, hematemeza, flatulenta, pirozisul, eructatiile si modificarile apetitului.
Greata – este insotita de obicei de salivatie, transpiratii si senzatie de lesin. Acest lucru se
datoreaza unei relaxari a tonusului musculaturii gastro-intestinale si are adesea motive psihice
(ex. socuri emotive, mirosuri neplacute, etc.).
Prezenta in mod obisnuit in boli gastro-intestinale sau ale altor viscere abdominale, este rebela
mai ales in cancerul gastric si in gastritele cronice, boli asociate cu pierderea tonusului
musculaturii gastrice. Preceda de obicei varsaturile cand este de origine gastrica.

Varsatura – este un act reflex al carui efect este eliminarea brusca pe gura a continutului
stomacal. Nu trebuie confundata cu regurgitatiile (sosirea in faringe si gura a mucusului sau
sucului gastric, fara greata sau efort de voma). Fenomen minor, acesta se intalneste in boli ale
esofagului si stomacului, dar si in nevroze ale tubului digestiv.

Varsaturile se pot clasifica in doua mari categorii:

A. Centrale – apar in urma leziunilor cerebrale, boli ale urechii interne, rau de mare, substante
toxice (alcool, medicamente, uree, etc.)
B. Periferice – gastrice (gastrite, ulcer, tumori, etc.), afectiuni ale colecistului, ocluzie
intestinala, peritonita, colici, afectiuni ginecologice, etc.
Varsatura cu punct de plecare central, prin excitare directa a centrilor nervosi, asa cum se
intampla in diverse leziuni sau traumatisme cerebrale, in boli ale urechii interne, in raul de mare
sau sub influenta substantelor toxice sunt varsaturi explozive, in jet, neprecedate de senzatia de
greata.
Ele pot fi insotite de fenomene vagale cum ar fi – transpiratii profuze, bradicardie
(decelerarea ritmului de bataie al inimii), scadere tensionala si chiar tendinte lipotimice.
Varsatura de origine periferica este precedata de greturi si adesea si de alte fenomene, ca
balonari epigastrice sau salivatie excesiva (sialoree).
Hemoragia gastrica (hematemeza) – este un eveniment important si de multe ori impresionant;
sugereaza afectarea de organ. Aceasta necesita o terapie de urgenta. Bolnavul este cuprins brusc
de o stare de rau, greata, neliniste, insotite imediat de varsaturi, cu eliminarea pe gura a unei
cantitati variabile de sange.
Cand cantitatea de sange este mare, bolnavul devine palid, are vertij, este tahicardic, poate face
lipotimii si poate intra in soc. In cazuri exceptionale, hemoragia poate fi mortala. Hematemeza
poate fi unica sau se poate repeta la 1-2 sau mai multe zile.
Hematemeza este frecventa in ulcer, unde este abundenta si cu sange rosu si mai putin in
cancerul de stomac, ori ciroza portala, ca urmare a ruperii unor varice esofagiene sau gastrice.
Cele trei simptome majore: durerea, varsatura si hematemeza se gasesc de obicei in bolile
organice ale stomacului.
Pirozisul – repezinta senzatia de arsura retrosternala (in spatele sternului) care apare in urma
iritarii mucoasei esofagiene de catre acidul refluat din stomac. De cele mai multe ori pirozisul se
intalneste in boala de reflux gastro-esofagian(BRGE) unde, datorita incompetentei sfincterului
esofagian inferior, acidul din stomac trece in esofag cauzand astfel aparitia simptomatologiei.
Afectiuni intestinale
Bolile intestinale se manifesta in primul rand cu dureri si tulburari ale tranzitului
intestinal (diaree sau constipatie). Constipatia si diareea sunt semnele unei suferinte benigne, mai
mult decat ale unei boli organice serioase, dar prelungirea lor, ca si in cazul altor simptome
gastro-intestinale, necesita o investigatie serioasa prin toate mijloacele pe care le avem la
indemana.
Durerea intestinala este de obicei o durere mobila, care se deplaseaza de la un moment la
altul, fara a avea un caracter fix asemanator celui din colecistita sau ulcer. O durere fixa cu
origine intestinala se poate insa intalni in apendicita, in stenozele intestinale, etc. (ASP)