Elev:Savin Nicoleta Georgiana

Profesor coordonator: Apostol Lumninita

Clasa:I B
 Grosier,dispneea s-ar traduce ca lipsa de aer
perceputa de pacient. O definitie mai pe larg
a dispneei ar fi ca aceasta reprezinta
respiratia constienta, nedureroasa, dar
incomoda, in care efortul respirator este
resimtit ca insuficient, si este descris prin
sintagma “lipsa de aer”.

 Dispneeaeste un simptom frecvent care

apare atat in bolile cardiace cat si in bolile
pulmonare.
 Mecanismul fiziopatologic prin care dispneea poate sa
apara este tradus prin aparitia bolilor pulmonare, bolilor
cardiace sau afectiuni ale cutiei toracice care impiedica
expansionarea normala a plamanilor.

 In prima faza pentru a invinge aceste obstacole, bolnavul

isi creste forta cu care realizeaza actul respirator. In timp
aceasta forta incepe sa fie resimtita traducand in fapt
aparitia dispneei – necesitatea de a creste forta
respiratorie pentru a satisface necesitatile organismului.

 Aceasta forta este crescuta:

 1. Atunci cand cutia toracica sau pleura (foita care
inveleste plamanul) sunt anormal de rigide;
 2. Atunci cand cavitatea pleurala (spatiul dintre cele doua
foite pleurale) este plina cu lichid sau ser, comprimand
plamanii;
 3. Atunci cand caile respiratorii sunt obstructionate;
 4. Atunci cand plamanii sunt mai putin distensibili decat in mod
normal.

 In afara de aceste motive de ordin mecanic, de stanjenire a unei

ventilatii normale, dispneea poate fi si rezultatul unor
mecanisme de hiperventilare pulmonara care apar secundar unor
afectiuni precum: hipoxie (scaderea concentratiei de oxigen la
nivelul organismului), anemie (scaderea globulelor rosii), acidoza
(un pH acid al organismului) sau tireotoxicoza (conditie
patologica in care sunt eliberati in circulatie o concentratie mare
de hormoni tiroidieni).

 Dispneea poate fi si rezultatul unei stari de constiinta a nevoii de

marire a efortului respirator, ca atunci cand iti retii respiratia si
cand exista o paralizie a muschilor respiratori (de exemplu in
poliomielita).
 a) receptorii de presiune de la nivelul plamanilor
care sunt sensibili la intinderea si umflarea
plamanilor trimit impulsuri la nivelul sistemului
nervos central;
 b) receptori chimici (chemoreceptori ) de la nivelul
aortei si sinusului carotidian, sensibili la diminuarea
concentratiei sanguine de oxigen, la cresterea
cantitatii de dioxid de carbon si la modificarile de
pH.

 Importanta relativa a originilor toracice (receptori de

presiune) si centrale (chemoreceptori) ale dispneei
nu se cunoaste exact. Se crede ca stimulii mecanici
sunt implicati in dispneea de cauza imediata, in timp
ce stimulii centrali au o importanta secundara.
 O sumarizare a principalelor mecanisme de aparitie a dispneei este redata mai jos:

 Mecanisme de producere a dispneei

 1. Prin incapacitatea unei bune ventilatii pulmonare

 - rigiditatea custii toracice (ex. malformatii scheletale, traumatisme, fibrozarea

pleurei);
 - compresia plamanului de catre un lichid ( revarsat pleural – acumulare de lichid in
spatiul pleural, pneumotorax – aer in cavitatea pleurala);
 - obstruare cai respiratorii;
 - complianta (elasticitate) pulmonara diminuata;

 2. Prin cresterea nevoilor de ventilare pulmonara

 - hipoxie;
 - acidoza;
 - anemie;
 - febra;
 - tireotoxicoza;
 3. Constientizarea nevoii de supravietuire

 - retinerea respiratiei;
 - paralizia muschilor respiratori (ex. poliomielita)

 Alti factori care duc la aparitia dispneei sunt factori de ordin

muscular (afectarea muschilor respiratori) sau nervos ( afectarea
nervilor care stimuleaza muschii respiratori )

 In concluzie, principalele cauze ale dispneei sunt:

 a) Afectarea aparatului respirator si a cutiei toracice;

 b) Insuficienta cardiaca;
 c) Modificari chimice ale sangelui (scade oxigenul din sange,
creste dioxidul de carbon etc.);
 d) Cauze psihogene (tulburari la nivelul encefalului ).
 Dispneea (efort la respiratie) nu este un simptom intalnit doar in bolile
respiratorii; Aceasta este un fenomen nespecific in patologia cardiaca
(simpla ei prezenta nu poate pune diagnosticul) dar corelata cu alte
semne si simptome poate ghida diagnosticul. In cadrul patologiei cardiace
dispneea se intalneste sub trei forme:

 a) dispnee de efort;
 b) ortopnee (dificultatea de a respira in pozitie culcata);
 c) dispneea paroxistica (dispnee care survine brusc).

 A. Dispneea de efort – in evolutia unei boli cardiace (ex. stenoza mitrala)

poate apare precoce, fiind consecinta hipertensiunii pulmonare
(cresterea presiunii in vasele pulmonare); In unele boli cardiace,
hipertensiunea pulmonara apare datorita dificultatii intoarcerii sangelui
la inima cu stagnarea acestuia in circulatia pulmonara – ingreunand astfel
respiratia (dispnee).

 Dispneea de efort este clasificata in functie de tipul de efort la care

apare; Astfel ca, se descriu 5 grade de dispnee (0 –normal; 4 – foarte
grav;):
 Grad 0: dispnee la eforturi fizice intense;
 Grad 1: dispnee la urcarea unui deal/ urcarea rapida a unor trepte;
 Grad 2: mers mai incet decat altii de aceeasi varsta din cauza dispneei/
la mersul in ritmul propriu se opreste sa respire;
 Grad 3: se opreste sa respire dupa ce merge 100m/ cateva minute pe
teren plat;
 Grad 4: nu iese din casa/ dispnee la eforturi minime (cand se imbraca).

 In general, dispneea cu origine cardiaca are un mers progresiv, apare la

eforturi din ce in ce mai mici.

 B. Ortopneea (dificultatea de a respira in pozitie culcata) – In fazele mai

inaintate ale insuficientei cardiace, dispneea se produce chair in repaus,
in pozitie culcata si bolnavul, pentru a putea respira, este silit sa stea
ridicat in sus. In acest caz vorbim de ortopnee.

 Explicatia acestui fenomen consta in faptul ca, in pozitie culcata,

plamanul se incarca si mai mult cu sange, acestuia din urma fiindu-i
stanjenita intoarcerea la inima datorita bolii cardiace; astfel, efortul
respirator creste determinand aparitia ortopneei.
 C. Dispneea paroxistica (dispneea care survine brusc) – este o forma de dispnee care
nu trebuie neglijata deoarece apare in situatii grave de afectare cardiaca.

 Dispneea paroxistica se manifesta in trei moduri:

 a) Dispnee periodica Cheyne-Stokes – este un semn de insuficienta ventriculara

stanga si se intalneste mai ales la bolnavii hipertensivi; Apare cu predilectie seara la
culcare, atunci cand tonusul bolnavului scade;

 b) Dispneea din astmul cardiac – apare datorita cresterii presiunii in capilarele

pulmonare secundar unei boli cardiace;

 c) Dispneea din edemul pulmonar acut (cardiogen) – forma grava a astmului cardiac.

 In mod brusc bolnavul este cuprins de o sufocare intensa, care il impiedica sa stea
culcat si este gasit de obicei sezand la marginea patului sau in fotoliu, cu trunchiul
aplecat inainte si coatele pe genunchi, sau sprijinite de masa, pervaz etc; Este
palid, respira rapid si abia putand sa vorbeasca, sa spuna ce il supara (voce
intretaiata).
 Aceasta dispnee, in fazele mai grave este insotita de tuse care se
agraveaza treptat devenind productiva, bolnavul incepand sa
expectoreze o sputa spumoasa, ca albusul de ou, dar de o culoare roz –
este faza de edem pulmonar, situatie de o deosebita gravitate care
evolueaza rapid si care poate conduce la deces intr-un interval mai mic
de o ora.

 Dispneea din insuficienta cardiaca poate fi insotita uneori de tuse, de

regula uscata, dar cateodata chinuitoare, care apare de obicei in pozitie
culcata, impiedicand bolnavul sa se odihneasca.

 Expectoratia nu este specifica dispneei din insuficienta cardiaca dar

poate sa apara daca insuficienta se complica (ex. bronhopneumonii acute
ce complica o stenoza mitrala).

 Datorita hipertensiunii pulmonare, prezenta de obicei in bolile

cardiovasculare, pot aparea hemoptizii (sputa cu sange) datorita ruperii
capilarelor pulmonare. Hemoptiziile, mici de obicei, sub forma catorva
striuri de sange, alarmeaza bolnavul si il fac adesea sa se adreseze unui
pneumolog (suspiciune de TBC).
 Dispneea este un fenomen subiectiv, dar dispneea poate sa fie apreciata si in mod
obiectiv datorita modificarilor calitatii respiratiei – frecventa, amplitudine, ritm – ,
conditiilor de producere si raporturi temporale.

 In raport cu frecventa respiratiei, distingem – polipneea – accelerarea miscarilor

respiratorii, aceasta manifestare fiind lipsita de specificitate si survenind practic in
orice situatie dispneizanta si – bradipneea – diminuarea miscarilor respiratorii,
avand o forma inspiratorie si o forma expiratorie.

 Bradipneea inspiratorie, caracterizata printr-o inspiratie lenta, dificila, incompleta,

in timp ce expiratia este prelungita, traduce de obicei existenta unui obstacol
mecanic la patrunderea aerului in caile aeriene superioare.

 Ea se insoteste de multe ori de un zgomot special, cunoscut in literatura de

specialitate sub numele de „cornaj” si uneori de o retractie a zonelor supra si
substernala, numita „tiraj”.

 Bradipneea expiratorie se carcaterizeaza printr-o inspiratie scurta, suflanta, urmata

de o expiratie de 3-4 ori mai lunga, laborioasa si zgomotoasa. Acest tip de
bradipnee este intalnita in astmul bronsic, in bronsita cronica si in emfizemul
obstructiv.
 Sub influenta unor anumiti stimuli, centrii respiratori pot suferi fenomene de
inhibitie, ceea ce duce la tulburari ale ritmului respirator.

 In coma diabetica de exemplu, ca o consecinta a intoxicarii centrilor respiratori cu

corpi cetonici (substante produse in exces in diabet), respiratia este modificata in
sensul unor cicluri de patru timpi egali: inspiratie profunda – pauza – expiratie
sacadata – pauza –. In literatura, acest tip de dispnee este cunoscut sub numele de
dispneea de tip Kussmaul.

 Din punct de vedere al caracterelor sale temporale putem de asemenea recunoaste

mai multe tipuri de dispnee. Distingem astfel o dispnee continua ( de exemplu in
insuficienta cardiaca), sau o dispnee legata de anumite momente ale zilei.

 Dispneea poate avea un caracter acut, accidental, survenind in urma unei obstructii
acute a cailor respiratorii (de exemplu corp strain, crup difteric, etc.), a unui
proces inflamator, a unui pneumotorax (patrunderea de aer intre foitele pleurale), a
unui infarct pulmonar, etc.

 Se manifesta printr-o sete brusca de aer, ce survine mai ales noaptea, trezind
bolnavul din somn. Aceasta manifestare este tipica pentru dispneea cunoscuta sub
denumirea de dispnee paroxistica nocturna.
 Nu exista un tratament tintit al dispneei.
Normal, actiunea terapeutica trebuie
indreptata impotriva factorilor etiologici
(insuficienta cardiaca, pneumotorax, astm,
BPOC, etc).

 Tratandetiologia dispneei dispar si

manifestarile acesteia. Din acest motiv un
diagnostic corect pentru stabilirea etiologiei
dispneei va ghida actul terapeutic in vederea
eliminarii manifestarilor clinice din cadrul
acestei patologii.
 Ceea ce trebuie precizat din primul moment: daca
dispneea este dishematozica (exprimand o insuficienta
respiratorie sau circulatorie) sau nu implica hematoza fiind
de origine centrala (directa, toxica, refleza, neurolotica)
sau de origine periferica (toracodiafragmatica). Pentru
aceasta, cercetarea se concentreaza in primul rand asupra
aparatului respirator, cardiovascular, mediastin , pereti
toracici, diaphragm: daca dispneea este severa asfixica,
dramatica, gandind in primul rand la urgentele acute grave
( obstructive laringo-traheo-bronsica, astm bronsic,edem
pulmonary acut, embolie pulmonara, pneumothorax
spontan, o bronhopneumopatie acuta severa, eventual o
paralizie respiratorie iar daca dispneea este mai putin
impresionanta, la celelalte afectiuni posibile (pneumonie
acuta, bronhopneumonie, pleurezie masiva, insuficienta
cardiaca stanga sau globala, o afectiune mediastinala
compresiva, sau supra-,subdiafragmatica).
Tratamentul in dispneele dishematozice, prin insuficienta respiratorie sau circulatorie,
vizeaza pe de o parte aceste insuficiente insasi, pe de alta parte cauza.
Pentru insuficienta respiratorie: controlul si asigurarea libertatii cailor
aeriene (limba, secretiile orofaringiene); asigurarea unei bune motilitati rspiratorii cu
activarea miscarilor respective (protezarea respiratorie eventual; iar in caz de nevoie,
chiar respiratia artificiala, gura la gura); administrare de oxygen prin orice mijloace;
stimulare medicamentoasa, a centrilor respiratori cu analeptice dar numai daca
tonusul muschilor respiratori tinde sa scada si dupa ce am asigurat buna permeabilitate
a cailor respiratorii.
Pentru substratul dispneei, respective a insuficientei respiratorii:
- in crup difteric, ser masiv, antibiotic vitamin C si ADC;
- In caz de corp strain, adresare urgenta catre serviciul ORL;
- In laringite acute, anibiotice , corticoizi, oxygen in inhalatii.
- In edemul laringian allergic, adrenalina, antihistaminice injectabile,
hemisuccinat de hidrocortizon, injectii, sulfat de magneziu, furosemid; in toate
acestea dinainte, nu se administreaza sedative dar se inspira bolnavului calm si
incredere concomitant, internare urgenta in spital si oxygen in inhalatii, din primele
momente;
- In spasmul laringian nevrotic sau tetanic – spasmofil , injectii cu calciu sau
magneziu, apoi fenobarbital, cloralhidrat, clorpromazin;
 - In astmul bronsic in acces, in edemul pulmonar acut, in
penumonii acute, dispneizante, bronhopneumopatii cornice
acutizate, emboli pulmonare, tratamentul dispneei se inglobeaza
in tratamentul conditiei patologice de care aceasta tine si
constituie o terapie de urgenta, implicand asadar promptitudine,
actiune si metode special, effort, constinciozitatea, pasiune.
 In dispneele hematozice, tratamentul se adreseaza substratului si
variaza cu acesta. In doua cazuri, el are anumite formule
speciale, indifferent de cauza:
 - In dispneea Cheyne-stokes se administreaza analeptice
respiratorii si circulatorii; cel mai bun fiind aminofilina apoi
lobelina cardiazol, cofeina; iar in caz de rezistenta de incercat
efedrina, benzedrina.
 - In dispneea nevrotica, sedative, tranchilizante, hipnotice,
eventual miorelaxante si atitudine calmanta, securizanta din
partea medicului; si neaparat se cauta, apoi, a se scoate la
lumina contitia patologica determinanta ; aceasta odata
dezvaluita, face ca respiratia pacientului sa intre in ordine.