NURSING SPECIFIC

APARAT RESPIRATOR

PRINCIPALELE MANIFESTARI DE DEPENDENTA IN AFECTIUNI RESPIRATORII

(SEMNE SI SIMPTOME POSIBILE IN AFECTIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR)

1.DISPNEEA
- este dificultatea de a respira. Spre deosebire de respiraţia normală care este involuntară,respiraţia
dispneică este conştientă, voluntară, deranjantă. Bolnavul resimte o "sete de aer", simte necesitatea
de a respira dar simte că efortul respirator pe care-l face este insuficient.
După circumstanţele de apariţie se deosebesc:
-dispneea permanentă (insuficienţă cardiac avansată, pneumotorax), dispneea de efort (procese
pleuro-pulmonare care scad ventilaţiapulmoanră, insuficienţă cardiacă), dispneea de decubit
(bolnavul nu poate sta culcat, fiind obligat să şadă) şi dispneea paroxistică, întâlnită în astmul
bronşic şi în insuficienţaventriculului stâng (astmul cardiac şi edemul pulmonar acut).
După ritmul respirator , se deosebesc:
- bradipneea sau dispneea cu ritm rar (procese obstructive ale căilor respiratoare, astm bronşic ) şi
polipneea sau tahipneea (dispnee cu
creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii, depăşind 40/min ) (majoritatea bolilor pleuro-
pulmonare şi cardiovasculare).
După timpul respiraţiei care e tulburat ,se întâlnesc:
- dispneea inspiratorie (edem al glotei,corp străin în laringe), dispneea expiratorie (astmul
bronşic şi emfizemul pulmonar) şi dispneea mixtă, în care dificultatea interesează atât inspiraţia
cât şi expiraţia şi care se întâlneşte înpleureziile cu lichid mult şi în pneumonia masivă.
În unele stări patologice pot apărea tulburări ale ritmului respirator, întâlnind în acest
sens mai multe tipuri de respiraţii:
Respiraţia de tip Cheyne-Stokes
-este o respiraţie periodică, caracterizată prin alternanţe de polipnee şi apnee. Respiraţiile cresc
progresiv în amplitudine şi frecvenţă, ating un apogeu,apoi descresc până ce încetează. Perioada
de apnee durează 10 până la 20 de secunde,după care ciclul reîncepe. Acest tip de respiraţie se
întâlneşte în insuficienţa cardiac stângă, în ateroscleroza cerebrală, în tumori şi accidente
vasculare cerebrale, uremii etc.

Respiraţia de tip Kussmaul

-este o respiraţie în patru timpi: inspiraţie-pauză-expiraţie-pauză. Mişcările respiratorii sunt
profunde şi zgomotoase. Apare în coma diabetică.

Respiraţia de tip Biot

-se caracterizează prin cicluri de respiraţii întrerupte de perioade de apnee de 5 până la 20 de
secunde. Este o respiraţie agonică.
Atentie! În practica dispneea poate fi expresia unei afecţiuni al aparatului respirator sau al
aparatului cardiovascular!

2.DUREREA
-poate sugera deseori diagnosticul, dar nu orice durere toracică exprimă o boală a
aparatului respirator!
Se disting dureri:
-pleurale (junghiul din pleurezie, durerea atroce din pneumotoraxul spontan),
- parenchimatoase pulmonare (junghiul din pneumonie, durerea violentă din embolia pulmonară,
gangrena pulmonară)
- parietale (fracturi, neoplasme costale, herpesul zoster, cancerul sau tuberculoza vertebrală,boli
reumatismale etc.)
-de origine cardiovasculară(angina pectorala)
-de origine abdominala iradiate la nivelul toracelui (colica biliara, pancreatita acută).

Unele caractere particulare ale durerilor pot da indicaţii preţioase.

Spre ex:
Durerea vie, atroce, care imobilizează toracele şi opreşte respiraţia, însoţită de
colap, se întâlneşte în pneumotoraxul spontan şi în embolia pulmonară.
Junghiul toracic este o durere vie, localizată, acută şi superficială, exagerată de tuse şi de
respiraţie profundă. Se întâlneşte în pleurite, pleurezii, pneumonii, congestii pulmonare etc.
Durerea în umărul drept poate proven de la o pleurită diafragmatică sau de la o afecţiune
a veziculei biliare.
Durerea care se amplifică cu mişcările respiratorii sugerează o fractură costală sau o
nevralgie intercostala.
Durerile accentuate prin compresiunea punctului dureros sunt de obicei parietale.

3.TUSEA
-este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea violentă a aerului şi în unele
cazuri a corpurilor străine din căile respiratorii.
Actul tusei cuprinde:
-o fază inspiratorie, în care aerul pătrunde în plămâni,
-o fază de compresiune prin închiderea glotei
-o fază de bruscă expulzie a aerului prin contracţia muşchilor abdominali, ridicarea violentă a
diafragmului şi deschiderea forţată a glotei.
In cursul celui de al treilea timp,odată cu coloana de aer, sunt proiectate în afară şi expectoraţia,
mucozităţile sau corpurile străine.
Aceste trei faze reprezintă o secusă de tuse.
Tusea poate fi:
-uscată, fără expectoraţie(pleurite, faza iniţială a bronşitelor acute sau a tuberculozei
pulmonare).
Tusea seacă este vătămătoare, deoarece poate răspândi infecţia, poate epuiza cordul drept şi tulbură somnul,
de aceea trebuie combătută.
-umedă, urmată de expectoraţie.Acesta este semnul unui proces bronşic sau parenchimatos pulmonar
(bronşită acută sau cronică, supuraţii bronşice sau pulmonare,pneumonie etc.).
Există şi alte tipuri de tuse:
-tusea cvintoasă, care se întâlneşte în afecţiunea denumită tuse convulsivă şi se
caracterizează prin mai multe expiraţii puternice şi zgomotoase, urmate de o inspiraţie forţată,
numită repriză
-tusea bitonală în două tonuri trădează o paralizie a nervului recurent stâng;
-tusea lătrătoare, zgomotoasă, apare în adenopatii traheobronşice şi tumori mediastinale;
-tusea surdă, răguşită, voalată, survine în afecţiuni laringiene;
-tusea emetizantă, urmată de vărsături alimentare, este întâlnită în tusea convulsivă.
Uneori, tusea apare în anumite poziţii care, favorizează eliminarea conţinutului unor cavităţi (ca
în tuberculoza pulmonară, dilataţia bronşică) sau în anumite moment ale zilei. Astfel, tusea poate
surveni:
-noaptea (de obicei în afecţiuni cardiace),
-matinală (supuraţii bronhopulmonare cu secreţie abundentă),
-vesperală sau de seară (în special în tuberculoză).
După etiologie, tusea poate fi:
-faringiană(faringite acute şi cronice),
-laringiană (laringite sau tumori laringiene),
-bronşică(bronşite, dilataţii bronşice, cancer bronşic),
-pulmonară (pneumopatii acute sau cronice)
-pleurala (pleurite),
-mediastinală (tumori, insuficienţă cardiacă, pericardite).

Asistenta medicală trebuie să urmărească şi să ştie să interpreteze tusea!

Trebuie să stie sa liniştească tusea uscata / umeda, obişnuind bolnavul să-şi stăpânească tusea
sau aşezand bolnavul într -o poziţie care permite expectoraţia.
Trebuie să stie sa recomande: evitarea fumatului, deschiderii gurii în inspiraţie (inspir
recomandat pe nas), evitarea aerului uscat sau a temperaturii prea ridicate,să recomande
pacientului sa tuşească folosind o batistala gură, etc.

4.EXPECTORATIE
-constituie actul reflex şi voluntar de eliminare a secreţiilor şi sputei formate în căile respiratorii
prin actul tusei
Sputa reprezintă produsul ce se expulzează pe gura din căile respiratorii prin tuse.
În condiţii fiziologice, mucoasa căilor respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus,
necesară, protejării suprafeţei interioare a organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul
nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se elimină şi nu declanşează actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care
acţionează ca un corp străin şi provoacă actul tusei.
Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor
bronhopulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele
rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate, în timpul
evacuării prin faringe şi gură; se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Culoarea
– roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă – hemoptizie;
– hemoptoică – striată, cu sânge, în tuberculoza pulmonară;
– ruginie (culoarea sucului de prune) – pneumonie pneumococică;
– roşie-brună, când sângele stagnează în plămâni;
– roşie gelatinoasă, în cancerul pulmonar;
– roz, spumoasa rozata în edemul pulmonar acut;
– galben verzuie, în supuratii pulmonare;
– albă sau alb perlat, în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic;
– neagră, în infarctul pulmonar.
Mirosul
– fetid în dilataţia bronşică, caverme tuberculoase;
– fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară;
– mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare.
Consistenţa
– sputa mucoasă cu aspect vâscos, aerată şi aderentă, este întâlnită în bronşita
acută şi astm bronşic;
– sputa purulentă alcătuită din puroi cu aspect cremos, trădează supuraţia bronhopulmonara şi
este întâlnită în abces pulmonar;
– sputa muco-purulentă cu aspect galben-verzui, opacă, sugerează infecţii ale căilor aeriene ca
de exemplu, bronşita;
– sputa sero-muco-purulentă prezintă în plus un adaos abundent de serozitate şi apare în
abcese pulmonare.
Formă
– perlată, în astmul bronşic;
– numulară, în caverne pulmonare;
– mase grunjoase izolate, în salivă;
– mulaje bronşice.
Aspectul
– sputa seroasă – asa numita sputa transudat, apare în edemul pulmonar acut. Este un lichid alb-
roz acoperit cu multa spuma alb rozata.
– sputa mucoasă – sputa exudat, rezultata din secretiile glandelor mucoase ale cailor aeriene
superioare inflamate. Este întalnită în traheobronsită și în stadiul incipient al astmului bronșic.
Uneori capată aspect de “sputa perlata” cu elemente în forma de spiralâ “spiralele Curschman”.
– sputa purulentă – este formată exclusiv din puroi, de cele mai multe ori este rezultatul unei
vomici. Apare ca urmare a deschiderii în bronsii a unei cavitati pline cu puroi (abces pulmonar),
din pleura (pleurezie purulenta) sau dintr-un organ vecin (ex. un abces subfrenic).
– sputa sero-muco-purulentă – apare in bronsiectazii, în bronsite fetide, gangrene pulmonare.
– sputa fibrinoasă – se caracterizeaza printr-un continut mare de fibrina.
– sputa pseudo-membranoasă se caracterizează prin adevarate mulaje bronsice datorita
continutului lor foarte bogat in fibrina. Caracterizează bronșita cronică pseudomembranoasă în
difteria laringiană și bronșică.
– sputa sanguinolentă sau hemoptoica se caracterizează prin prezența sângelui în cantitate
variabilă de la roșu deschis până la roșu-negru. Sputa sanguinolenta are aceeași valoare
semiologică ca și hemoptiziile mici în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Cantitatea
• cantitatea maxima de secreţie şi spută, fiziologic, este de 40-50 ml;
• în afecţiuni pulmonare ca: abces pulmonar, gangrena pulmonară, produsele eliminate ajung
la 200-400 ml/ 24 ore;
• în afecţiuni ca: abcese pulmonare, chist hidatic sau pleurezii purulente, colecţia purulentă este
expulzată brutal, iar expectoraţia devine vomică;
• în bronsita catarală, tuberculoza incipienta sau în pneumonie între 50-100 ml/24 ore;
• în bronsectazie, gangrena pulmonară, edem pulmonar acut între 1000 ml/ 24 ore;

Asistenta medicala trebuie sa:

-stie sa faca educaţia bolnavilor asupra modului cum trebuie să expectoreze şi cum săutilizeaze scuipătorile
-să înveţe femeile şi copiii să expectoreze şi să lupte împotriva rezistenţei acestora faţă
deutilizarea scuipătorilor,
-să remarce şi să obişnuiască pe bolnav cu utilizarea poziţiei în care să expectoreze cu mai multă facilitate şi
abundenţă,
-să şteargă cu tampoane de vată montate pe pensă, sputele adunate pe gură şi dinţiibolnavului.
să strângă şi să măsoare în eprubete sau pahare gradate expectoraţiaabundentă.
Dezinfectarea scuipătorilor este o regulă absolută.

5.HEMOPTIZIA
-este eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge, provenind din căile aeriene inferioare
. Când sângele provine:
-de la nivelul rinofaringelui = epistaxis
-de la nivelul gingiilor = gingivoragie
-de la nivelul stomacului =hematemeză

Aceste cauze trebuie eliminate deoarece, cu excepţia epistaxisului, când sângele se elimină de
obicei prin nas, în celelalte cazuri, sângele este eliminat tot pe gură.
Hematemeză are unele caractere particulare:
-apare în timpul unui efort de vărsătură;
-sângele este în general mai abundent, neaerat, mai închis la culoare, amestecat cu cheaguri de
sânge şi uneori, cu alimente;
- începe şi se termină de obicei brusc; în orele următoare bolnavul are deseori dureri, iar adoua zi
melenă (scaun negru, moale şi lucios). În unele cazuri diagnosticul este dificil: încazul unei tuse
reflexe care însoţeşte hematemeză, al unei tuse emetizante însoţite de hemoptizie şi al înghiţirii
sângelui în cursul unei hemoptizii.
Hemoragia de origine bucală (stomatoragia, gingivoragia) sau rinofaringiană (epistaxis) poate fi
luată în discuţie în cazul sputei hemoptoice. În aceste cazuri, sputa este striată cu sânge sau
alcătuită din sânge neaerat, amestecat în mucus. Se elimină în cantităţi mici, de obicei dimineaţa
la trezire şi fără eforturi de tuse. Uneori, sunt necesare examene de specialitate(O.R.L. etc.).
Caractere distincte ale hemoptiziei
Poate apărea pe neaşteptate, dar de obicei este precedată de prodroame: senzaţie decăldură
retrosternală, gust uşor metalic, sărat, hemă respiratorie însoţită de stare de teamă,gâdilitura
laringiană, care precedă imediat tusea.
Eliminarea sângelui este bruscă. Bolnavul prezintă o criză de tuse, în cursul căreia elimină sânge
curat, roşu viu, aerat spumos, cantitatea variind între 100 şi 300 ml.
Semnele generale constau în paloare, transpiraţie, dispnee, tahicardie.
Eliminarea sângelui se poate repeta peste câteva ore sau în zilele următoare, când apar în spută şi
cheaguri de sânge, care pot fi negricioase.
De obicei, după câteva ore bolnavul nu mai prezintă decât spute hemoptoice, care persistă 2
-3 zile.
Pot apărea însă şi hemoptizii masive, fulgerătoare (tuberculoză pulmonară, dilataţie
bronşică etc.), când, de obicei fără prodroame, bolnavul elimină o mare cantitate de sânge şi
moare prin asfixie.
Forma minimă a hemoptiziei este sputa hemoptoică fie strită cu sânge, fie roşie sau negricioasă.

Cauzele hemoptiziei
-pot fi multiple, darşase domină prin frecvenţă:
1.tuberculoză pulmonară,
2.cancerul bronşic,
3.dilataţia bronhiilor,
4.chisturile aeriene,
5.stenoza mitrală,
6.infarctul pulmonar.

În tuberculoza pulmonară,la un bolnav care se ignoră, caz în care se numeşte hemoragia de alarmă;
la un bolnav cunoscut, în timpul unui puseu evolutiv; la un bolnav stabilizat, cu
tuberculoză fibroasă, sau în unele forme de tuberculoză cavitară, cu caracter fulgerător.

In cancerul bronşic, hemoptizia este puţin abundentă, dar frecventă. În dilataţia bronhiilor şi
închisturile aeriene apar, spute hemoptoice. În infarctul pulmonar apare, sub formă de spute
hemoptoice, vâscoase, aderente, închise la culoare.

Celelalte cauze, deşi numeroase, sunt rare: sindroame hemoragice, supuraţii pulmonare,
traheobronşice, tumori beingne,micoze şi spirochetoze bronşice, astm, bronşite alergice,
pneumoconioze, traumatisme toracice etc.

Tratamentul hemoptiziei urmăreşte:

-repaus absolut la pat, în poziţie semişezândă, dacă este posibil pe partea leziunii;
-repaus vocal absolut.
-in primele ore sau zile, alimentaţie formată exclusiv din lichidereci (compot, sirop, limonada,
lapte);
-pungă cu gheaţă pe hemitoracele presupus bolnav sau pe stern;
-medicaţie: clorura de calciu (10-30 mi soluţie 10%, i.v. lent), Vitamina C 500 mg i.m. saui.v.;
Venostat, Vit. K, Adrenostazin. In caz de hemoragii mai severe, cu stare de şoc, mici
transfuzii repetate de sânge proaspăt (50-100 ml), trombină în aerosoli, Novocaină1% (10ml.,i.v.
foarte lent, după testarea sensibilităţii cu 1 ml s.c).
In situaţii speciale
- heparină(coagulare intravasculară diseminată, sângerare).
Asistenta medicală are rolul :
-să calmeze pe bolnav şi pe cei din anturajul acestuia,
-să-l dezbrace cu blândeţe şi să-l aşeze în pat, în poziţie semişezândă;
-să-I asigure izolarea, semiobscuritatea, aerisirea, temperatura moderată (16°);
-să-i impună imobilitate absolută şi tăcere,
-să recomande bolnavului să nu tuşească, să inspire lent şi profund;
-să-i cureţe gura de cheaguri şi să-i administreze bucăţi de gheaţă;
-să nu recomande alimentaţie şi băuturi timp de 24 de ore.

6.SUGHIŢUL
-este o contracţie a diafragmului, provocată de iritaţia nervului frenic. Se întâlneşte în tumori
cerebrale şi meningite, dar şi în unele pleurezii, tumori pulmonare, peritonite, iritaţii gastrice şi
esofagiene şi în sarcină. Poate fi şi nevrotic.
Se tratează prin:
-unele mijloace empirice:aplicarea unei lovituri neaşteptate pe spatele bolnavului,gargară
prelungită,sugerea unei bucăţi de zahăr sau gheaţă,provocarea unui reflex de strănut sau
de vărsătură,oprirea respiraţiei,presiune pe globii oculari
-mijloace medicale:ingestii de bicarbonat de sodiu în apă călduţă,spălaturi gastrice repetate,
Plegomazin - foarte eficace (25 - 50 mg i.m. sau i.v.), Reglan (1-2 fiole i.v.), perfuzii
venoase de xilină (20 ml 1%, în 250 ml ser glucozat 5%) şi după caz, Algocalmin (i.v.),
Mialgin (i.v.), Aminofenazonă, Morfină, Apomorfină (5 mg s.c), Chinidină etc.

7.TULBURĂRILE VOCII (DISFONIA)

Apar sub următoarele forme:
-voce răguşită stinsă în laringita acută sau cronică;
-voce nazonată în astuparea foselor nazale;
-voce bitonală în leziunile nervului recurent stâng.

8.CIANOZA
-sugereaza uneori, tot o tulburare a functiei respiratorii si se traduce printr-o coloratie violacee a
pielii si a mucoaselor, datorita prezentei în capilarele sanguine a unei mari cantitati de
hemoglobina(Hb) redusa (peste 5 g%).
Hemoglobina redusa creste pe seama sângelui arterial în:
-oxigenarea pulmonara insuficienta (fIbroza pulmonara, emfizem pulmonar, astm bronsic)
-malformatii cardiace congenitale (comunicatii interventriculare sau interatriale)
-insuficienta cardiaca
-în starea de soc.
Cianoza poate fi:
- discreta - când se evidentiaza la lobii urechilor si la extremitatea degetelor
- marcata - când apare la nas, buze si în jurul ochilor
- intensa - când acopera toata fata, inclusiv limba.

Asistenta medicala are obligatia:

-sa urmareasca bolnavii, sa aprecieze cianoza,sa semnaleze medicului aparitia cianozei.
Identificarea depinde de genul iluminatului (lumina zile de preferat), de temperature camerei(calduta),
etc.

INVESTIGATII PULMONARE
1. Analiza gazelor sanguine permite evaluarea eficientei schimburilor de gaze din plamani si a
echilibrului acido-bazic, fiind un indice important in evaluarea activitatii pulmonare.
Parametrii evaluati in urma recoltarii sunt:
- pH-ul sangelui;
- surplusul de baze;
- valoarea bicarbonatilor din sange;
- presiunea partiala a oxigenului;
- presiunea partiala a dioxidului de carbon din sange;
- saturatia oxigenului a hemoglobinei in sangele arterial.

Pentru a intelege mai bine ce semnificatie au acesti parametri determinati in urma analizei, este
indicat sa cunoastem valorile normale, pentru a putea face o comparatie.

Astfel, pH-ul sanguin are valoarea normala cuprinsa intre 7,35-7,45. In cazul persoanelor ce
sufera de tulburari restrictive in timpul repausului, nu pot fi observate modificari ce tin de
compozitia gazelor din sange.
In alta ordine de idei, in timpul unui efort fizic intens pot aparea aceste modificari, prin scaderea
presiunii partiale a oxigenului numita si hipoxemia testului de efort.
De aceea, in majoritatea cazurilor se recomanda si determinarea presiunii oxigenului si a
dioxidului de carbon in timpul efortului fizic.
Presiunea partiala a oxigenului, definita ca presiunea oxigenului in sangele arterial, este in mod
normal de aproximativ 90mmHg.
Aceasta scade odata cu inaintarea in varsta, ca rezultat al pierderii elasticitatii plamanilor. Abia
cand presiunea partiala a oxigenului in sangele arterial scade sub 60mmHg se constata o scadere
importanta a oxigenarii tesuturilor.
Presiunea partiala a dioxidului de carbon este definita ca presiunea dioxidului de carbon in
sangele arterial, cu o valoare normala de 35-40mmHg.
2. Analiza sputei se refera la analiza secretiei bronsice recoltate de preferat dimineata, cand
cantitatea este mai mare. Aceasta analiza este recomandata in cazul pacientilor care au infectii
respiratorii ce nu raspund medicatiei initiate.
Realizarea inocularii sputei pe un mediu de cultura special permite stabilirea tipului de bacterie,
dar si antibioticul la care este sensibil, conform antibiogramei.
Este important ca recoltarea sputei sa se faca intr-un spatiu special amenajat, iar analiza sa fie
recoltata intr-un recipient steril si ajunga imediat la laborator pentru a nu fi contaminata cu alte
bacterii.
Durata de crestere a bacteriilor pe mediul de cultura variaza de la 7-14 zile pentru anumite specii
si se poate intinde pana la 3 saptamani pentru bacilul Koch.
Analiza citologica a sputei este o alta analiza ce urmareste evaluarea numarului si tipul de celule
prezente in secretie, fiind recomandata in cazul unor schimbari inexplicabile la nivelul
plamanilor sau in caz de suspiciune de tuberculoza sau cancer.
O alta utilitatea a acestei analize este si monitorizarea terapeutica atat in cazul pacientilor
cu tuberculoza ce urmeaza tratament antituberculos de lunga durata, cat si in cazul celor cu
cancer pulmonar ce fac chimioterapie.
3. Angiografia pulmonara consta in introducerea unei substante de contrast in lumenul vaselor,
iar apoi, cu ajutorul razelor roentgen, se vizualizeaza si se identifica locurile cu flux de sange
incetinit, fiind utila in depistarea embolismului arterial.

4. Bronhoscopia reprezinta o investigatie endoscopica, usor invaziva, ce consta in vizualizarea

interna a traheei si a bronhiilor, cu recoltarea de biopsie in cazurile speciale, pentru identificarea
tipului de leziune.
Deoarece exista riscul de inecare, se recomanda ca pacientul sa faca investigatia pe nemancate,
iar urmatoarea masa dupa investigatie sa fie la un interval de 2 ore dupa ce efectul anesteziei
dispare.
Investigatia are loc dupa aplicarea anestezicului in cavitatea bucala, cu ajutorul unui spray ce
contine anestezic pentru si aplicarea unui sedativ slab intravenos.
Apoi se introduce bronhoscopul, ce face posibila vizualizarea bronhiilor si, in functie de
necesitati, se colecteaza cu o periuta speciala sau cu un clestisor proba pentru analiza
microscopica.
Proba colectata poate fi un segment de la nivelul mucoasei, secretie bronsica sau spalaturi
bronsice. Pe baza rezulatului citologic sau microbiologic se poate identifica diagnosticul si cauza
bolii pentru o initiere cat mai corecta a tratamentului.
Tot cu ajutorul bronhofibroscopului se pot indeparta corpurile straine din bronhii sau se pot opri
eventualele hemoragii de la nivelul cailor respiratorii din diverse cauze.
Aceasta investigatie este recomandata in cazul tusei persistente de cateva luni, pentru care
tratamentul nu are raspuns favorabil pacientului, si in cazul in care pacientul scuipa cu sange,
atunci cand se confirma o pleurezie sau multiple infectii respiratorii tot mai greu tratabile.
Ca orice investigatie invaziva pentru pacient, aceasta are si posibile complicatii, precum:
microhemoragiile care trec repede fara a pune probleme, dar si inecatul cu alimente daca nu este
respectata perioada de timp pana a masa permisa.
5. Radiografia cavitatii toracice este una dintre cele mai frecvente metode imagistice de
diagnostic care ofera si date suplimentare despre cord, putand oferi informatii precise despre un
cord marit in volum sau o posibila afectiune cardiaca ce necesita investigatii suplimentare.
Aceasta investigatie consta in expunerea pacientului la un perete prin care trec radiatii trimise de
o lampa speciala, care proiecteaza ulterior imaginea fie pe un film, fie direct pe monitor.
Pe imaginea radiografica standard a cavitatii toracice se vad doua campuri transparente cu o
umbra intre ele, creata de inima, vasele mari, coloana si organele mediastinului.
Pe partea inferioara, plamanii se invecineaza cu diafragma, ce apare arcuita, iar pe partea
dreapta, conturul diafragmei se uneste cu conturul ficatului, in schimb pe partea stanga se afla
camera de aer a stomacului.
In cazul in care sunt descoperite diverse afectiuni se vor face investigatii suplimentare precum
CT-ul sau RMN-ul.
6. Pulsoximetria este o metoda non-invaziva ce consta in masurarea prin patul unghial si piele a
saturatiei oxigenului, precum si a pulsului. Aparatul se numeste pulsoximetru, este de mici
dimensiuni, cu un detector special ce se pune pe deget.
Este o analiza utila in situatii de urgenta, dar si pentru monitorizarea insuficientei respiratorii.
Valoarea normala este intre 95-99% si poate fi mai mica in cazul fumatorilor.

7.Toracocenteza sau puncţia pleurală reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea
pleurală şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
Toracocenteza este o procedură invazivă, prin care se îndepărtează lichidul sau aerul din
cavitatea pleurală (membrana seroasă care acoperă plămânii) în
scop diagnostic sau terapeutic.
Se execută de către medic!
Scop
• Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
o Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.
o Stabilirea diagnosticului.
• Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.
o Administrarea de medicamente (introducere topică de substanțe medicamentoase).
Indicaţii
• Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare
• Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală (hidrotorax)
• Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului
• Evacuarea unor colecții intrapleurale mari: hematom masiv posttraumatic, pleurezie
serofibrinoasă abundentă nerezolvată medical, pleurezie purulentă
Contraindicaţii
• Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.
• Tratament cu anticoagulante
• Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale
• Suspiciune de anevrism de aortă
Locul de elecție puncţiei
• Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii superioară a coastei.

• Se evită regiunea cardiacă, vârful axilei şi portiunea toracală de sub coasta IX (risc de
pătrundere în peritoneu).
Materiale necesare
• Aleze, câmp chirurgical
• Mănuşi de unică folosință sterile
• Antiseptice: Alcool, betadină
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei
• Soluţii anestezice – Xilină 1-2%
• Trocar, ace şi seringi sterile
• Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice
• Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete
• Eprubete sterile pentru examene bacteriologice și vase colectoare pentru lichid
• Cilindru gradat
• Comprese sterile, leucoplast

Pregătirea bolnavului

• Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează;

• Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea excitabilitatea generală
a nervului pneumogastric la recomandarea medicului;
• Ne se administrează medicatie sedativă – benzodiazepine sau opiacee – datorită riscului de
detresă respiratorie, în special la vârstnici;
• Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie ridicată peste cap
până la urechea opusă sau se aşază pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe
spătarul scaunului;
• Pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului,
cu spatele la operator şi brațul de partea bolnavă ridicat deasupra capului;
• Indiferent de poziție, ridicarea braţului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în
momentul puncţionării determină lărgirea spaţiilor intercostale, facilitând execuţia
manevrei.
Execuţia puncţiei
• Puncţia se execută de către medic cu ajutorul asistentei medicale;
• Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei;
• Se aşază câmpul chirurgical în jurul toracelui, sub locul puncţiei;
• Medicul execută anestezia locală (dacă e necesar) şi puncţia;
• Cu acul montat la seringă, sau cu un robinet cu 3 căi interpus între ac și seringă (dacă se
face evacuarea colecției lichidiene ), se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele, razant cu
marginea superioară a coastei;
• Pentru analiza biochimică, bacteriologică, citologică se aspiră 20-30 ml de lichid;
• Dacă puncția e evacuatorie se atașează la acul de punctie sau trocar, prin intermediul
robinetului cu trei căi după închiderea lui, un tub de dren racordat la un recipient de
colectare; se evacuează maxim 1200 ml/ședință;
• Se retrage acul și se aplică la locul puncției un pansament steril.
Rolul asistentului medical în efectuarea puncţiei pleurale
•

o Pe toată durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fața pacientului,

supraveghindu-l;
o Protejează lenjeria de pat şi de corp;
o Asigură poziţia bolnavului;
o Dezinfectează locul puncţiei;
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul;
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii;
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate;
o Măsoară cantitatea de lichid evacuată;
o Examinează macroscopic lichidul;
o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă
distilată + 1-2 picături de acid acetic glacial);
o Aplică un pansament la locul puncţiei;
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi
accidente în foaia de observație sau în dosarul de îngrijire;
o Etichetează eprubetele cu lichidul recoltat și transporta la laborator;
o Îndepărtează materialele folosite respectând precauțiunile standard.
Îngrijiri după tehnică
• Se asigură repaus la pat;
• Se supraveghează funcţiile vitale;
• Se va urmări apariţia tusei, durerilor toracice, dispneei, transpirației, cianozei, tahicardiei,
setei, secrețiilor bronșice sau hipotensiunii arteriale și se va anunța medicul dacă acestea
survin.
• După puncție e recomandată radiografia toracică.

Accidente și incidente
• Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare;
• Lipotimie, colaps;
• Accese de tuse – prin iritaţie pleurală;
• Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului; cu dispnee, cianoza, tuse,
expectorație rozată spumoasă, raluri subcrepitante „în valuri”, semne de insuficiență
cardiacă;
• Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia;
• Sincopa vagală manifestată prin bradicardie – hipotensiune reflexe urmate de pierderea
cunoștintei;
• Hemototax secundar lezării vaselor intercostale;
• Hemoragii interne cu soc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei, cu
hemoperitoneu sau hemoragii intraparenchimatoase
• Infectare (transformare in pleurezie purulenta), din cauza nerespectării regulilor de asepsie.

Observaţii

• Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos), hemoragic sau
serosanguinolent.
• Reacţia este + când lichidul pleural este bogat în albumine – exsudat; reacţia este negativă
când lichidul rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări circulatorii).
• Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml.
• Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin traumatizantă.
• Nu se evacuează mai mult de 1000-1200 ml.
• Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor.

8.Ecografie toracica – pulmonara

Ecografia foloseste ultrasunete si nu razele X, deci ele nu iradiaza, dureaza putin timp, se poate
repeta oricand, este in timp real, se vad organele in miscare, se poate face la orice varsta, la copii,
gravide, cei cu claustrofobie etc. Ecografia completeaza examenul clinic, fiind un ajutor
important si rapid in stabilirea diagnosticului.

Ecografia plamanilor este o alternativa la tomografia computerizata. Imagini ecografice tipice

apar in infectia cu SARS-COV 2 (COVID-19), in caz de pneumotorax, edem pulmonar acut etc.
Bineinteles ca ecografia toracica nu exclude radiografiile obisnuite dar este o solutie utila, la
indemana, cu rezultat pe loc, care orienteaza diagnosticul pentru medic si tratamentul pentru
pacient.

9.TESTE DE PROVOCARE BRONSICA

Hiperreactivitatea bronşiilor (HRB) la diverşi stimuli reprezintǎ o caracteristică esenţialǎ a
astmului. HRB este întâlnită și în BPOC, rinită alergică, fibroză chistică, insuficiență cardiacă,
infecții respiratorii, tratament cu beta-blocante.

O evaluare spirometrică se face înainte și după inhalarea aerosolilor. Spirometria arată volumul
de aer care poate fi introdus în plămâni (prin inspir) și volumul de aer care poate fi eliminat din
plămâni (prin expir). De asemenea, evaluează rapiditatea inspirului și a expirului. Se compară
rezultatele spirometriei înainte și după inhalarea aerosolilor pentru a observa modificările
respiratorii. Uneori se poate face și o evaluare laringoscopică după testul de provocare
bronșică, pentru a exclude o afectare a corzilor vocale care să determine tulburările respiratorii.

Metoda cea mai folosită pentru măsurarea HRB constă în măsurarea modificării VEMS după
administrarea pe cale inhalatorie de metacolină sau histamină în concentraţii crescânde, iar
rezultatul este exprimat drept concentraţia (sau doza) de metacolină care determinǎ scǎderea
VEMS cu 20% faţǎ de valoarea iniţialǎ. Această metodă este laborioasă, scumpă şi îndelungată.

O altă metodă presupune inhalarea de acetilcolină, sub formă de aerosoli 1%, care va produce la
persoanele sănătoase o scădere a VEMS-ului cu 10%, iar la cei hiperreactivi - cu 20%, sau mai
mult. Se utilizează practic numai în caz de astm bronşic pentru confirmarea
diagnosticului. Propranololul este un bronho-constrictor mai moderat, cu risc redus de
declanşare a unei crize de bronho-spasm. Se administrează 5-8 mg intravenos.

Testul de provocare bronşică cu metacolină sau histamină este rezervat cazurilor cu simptome
sugestive de astm, dar cu funcţie pulmonară normală la determinări repetate. Evidenţierea unei
hiperreactivităţi bronşice definită prin PC 20, adică concentraţia de metacolină/histamină care
determină o scădere cu 20% a VEMS faţă de valoarea iniţială. (PC20) < 8 mg/mL este sensibilă
în diagnosticul astmului, dar este puţin specifică. Astfel un test (corect efectuat) negativ exclude
diagnosticul de astm, în timp ce unul pozitiv nu certifică diagnosticul întrucât hiperreactivitatea
bronşică nespecifică este prezentă şi la persoane indemne de astm, dar cu rinită alergică sau
BPOC. Provocarea bronşică cu metacolină cu o valoare prag de 8 mg/mL are o performanţă bună
pentru diagnosticul astmului la pacienţi cu suspiciune de astm şi spirometrie (aproape) normală,
superioară altor metode diagnostice (variabilitatea PEF, testul bronhodilatator). Specificitatea
este mai slabă pentru pacienţii cu suspiciune de astm şi obstrucţie bronşică patentă. În populaţia
generală specificitatea testului este mai mică, HRB fiind prezentă şi la fumǎtori,
în rinita alergicǎ, BPOC, fibroza chisticǎ, bronşiectazii, insuficienţa cardiacǎ, sarcoidozǎ, sau
chiar la persoane asimptomatice respirator. Ca urmare, un test negativ practic exclude astmul în
timp ce un test pozitiv în context clinic sugestiv permite confirmarea astmului.

Alte metode folosite pentru măsurarea HRB sunt provocările bronşice indirecte la efort sau
manitol. Testul de provocare bronşică la efort poate fi folosit pentru diagnosticul astmului. O
scădere a VEMS cu ≥ 15% sau ≥ 200 mL din valoarea iniţială după un efort fizic (exemplu: 6
 minute de alergare) este sugestiv pentru astm, dar metoda este mult mai puţin sensibilă decât
provocarea bronşică cu metacolină. Acest test este relativ specific, dar este puţin sensibil.
Întrucât poate induce manifestări astmatice semnificative, se recomandă a fi efectuat doar sub
supravegherea unui medic specialist.

Pregătirea pentru testul de provocare bronșică:

Există medicamente care interferă cu rezultatele testului și trebuie oprite înainte de examinare.
Dacă aceste medicamente nu sunt oprite este posibil să nu puteți să finalizați testul. Medicul
curant trebuie informat dacă nu puteți opri medicația respectivă din cauza intensității
simptomatologiei.

• Medicamente inhalatorii care trebuie oprite cu 72 de ore înainte de test: Anora®

(umeclidinium și vilanterol), Bevespi® (glicopironium și formoterol), Incruse®
(umeclidinium), Seebri® (glicopironium), Spiriva® (tiotropium), Spiolto® (olodaterol și
tiotropium), Tudorza® (aclidinium), Utibron® (indacaterol și glicopironium), Trelegy®
(fluticazonă, umeclidinium și vilanterol).
• Medicamente inhalatorii care trebuie oprite cu 48 de ore înainte de test: Advair®
(fluticazonă și salmeterol), Breo® (fluticazonă și vilanterol), Dulera® (mometazonă și
formoterol), Symbicort® (budesonid și formoterol).
• Medicamente inhalatorii care trebuie oprite cu 36 de ore înainte de test: Arcapta®
(indacaterol), Brovana® (arformoterol), Perforomist® (formoterol), Serevent® (salmeterol),
Striverdi® (olodaterol).
• Medicamente inhalatorii care trebuie oprite cu 12 ore înainte de test: Atrovent®
(ipratropium), Combivent® (albuterol și ipratropium), DuoNeb® (albuterol și ipratropium).
• Medicamente inhalatorii care trebuie oprite cu 6 ore înainte de test: ProAir HFA® , Proventil
HFA®, Ventolin HFA® (albuterol), Xopenex® (levalbuterol).
• Evitarea fumatului, consumului de cafea și efortului fizic intens înainte de test.
• Continuați să luați restul medicației cronice ca de obicei (ca în celelalte zile).
• Efortul poate scădea glicemia la pacienții cu diabet ADO (antidiabetice orale) tratat, de aceea
este necesar să aveți glucometrul și o sursă de glucoză cu acțiune rapidă (tablete/gel de
glucoză) la dumneavoastră.
• Gravidele și mamele care alăptează nu pot face testul cu metacolină.
• La adulți, dacă odată cu testul de provocare bronșică este programată și laringoscopia, nu
trebuie să mâncați cu 2 ore înainte de evaluarea laringoscopică.
• La copii, dacă odată cu testul de provocare bronșică este programată și laringoscopia, nu
trebuie să mănânce cu 3 ore înainte de evaluarea laringoscopică.

Testul de provocare bronșică presupune realizarea mai multor cicluri respiratorii. Este necesară
inhalarea unui spray/pulberi (cu ajutorul unui inhalator) între evaluări. Medicul vă explică pas cu
pas ce trebuie să faceți în timpul testării. Pentru obținerea unor rezultate bune este necesar un
efort respirator adecvat. Veți respira printr-o piesă bucală atașată la un dispozitiv medical
specializat. Dacă aveți întrebări este bine să informați medicul pentru a nu exista neclarități. Ar
putea să fie necesar să stați într-o cabină de plexiglas, o perioadă a testării. Această cabină este
un pletismograf. Veți realiza diferite tehnici respiratorii, unele manevre trebuind repetate pentru
a obține rezultate credibile și cât mai exacte. Uneori după testul de provocare bronșică puteți fi
 programat și pentru o evaluare laringoscopică. Aceasta presupune introducerea unui mic tub (o
sondă de fibră optică) prin nas până la nivelul laringelui (după anestezie locală) pentru
vizualizarea corzilor vocale. Nu trebuie să mâncați cu 2-3 ore înainte de laringoscopie. Durata
unui test de provocare bronșică este de aproximativ 1-2 ore.

Contraindicații pentru testele de provocare bronșică

Contraindicații absolute:
• limitare severă a fluxului de aer (FEV1 sub 50% din prezis sau sub 1L);
• infarct miocardic sau AVC în ultimele 3 luni;
• hipertensiune arterială necontrolată terapeutic;
• anevrism de aortă diagnosticat (cunoscut).

Contraindicații relative:
• limitare moderată a fluxului de aer (FEV1 sub 60% din prezis sau sub 1,5L);
• inabilitatea de a realiza o spirometrie acceptabilă;
• sarcina;
• mame care alăptează.

Concluzii:
• La pacienţii cu simptome de astm şi spirometrie normală şi/sau valoare normală a PEF la
examinarea iniţială se recomandă în primul rând efectuarea unui test de provocare bronşică
atunci când este posibil;
• Testele de provocare bronşică se efectuează doar în servicii specializate;
• Interpretaţi o valoare a PC20 > 8 mg/ml ca o infirmare a diagnosticului de astm;
• Interpretaţi o valoare a PC20 < 8 mg/ml în context clinic sugestiv ca o confirmare a
diagnosticului de astm;
• Interpretaţi un test de provocare pozitiv la efort sau manitol ca o confirmare a diagnosticului de
astm.

10.I.D.R.
Reactia la tuberculina permite depistarea tuberculozei in situatiile in care afectiunea este
asimptomatica. Tuberculina ce contine albumina din colonii de bacili se injecteaza subcutanat la
nivelul antebratului, iar dupa 48-72 de ore se citeste valoarea obtinuta la locul injectarii.
Reactia fals negativa poate fi in cazul persoanelor cu HIV, in timpul unei viroze respiratorii
suprapuse, in cazul tratamentelor imunosupresive sau la persoanele in varsta.

Este folosită numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între
prezenţa infecţiei latente şi prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizată la nivel
internaţional.
Infectia cu Mycobacterium tuberculosis produce un tip de reactie cutanată de
hipersensibilitate.
Reactia cutanata la tuberculină se produce în momentul în care celulele imunitare specializate
(celule T), sensibilizate printr-o infectie anterioară, sunt activate de către sistemul imunitar și
trimise catre locul injectiei procucând o indurație.
Testul cutanat la tuberculină mai e cunoscut și sub denumirea de testul Mantoux.

Indicațiile testului I.D.R.

• copii contacți din focarele de tuberculoză, copii simptomatici la care se ridică suspiciunea
de tuberculoză
• Infectații HIV
• Colectivitatile de copii prescolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia aparitiei unui
focar de TB în aceasta colectivitate
• In scopul estimării riscului anual de infecție ( studii epidemiologice )
•
Contraindicaţiile testului I.D.R.
• Se recomandă amânarea efectuării testarii în caz de stări febrile, boli eruptive în faza acută.

Materiale necesare
▪ Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt
(1cm)
▪ PPD standardizatã în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
▪ tampoane
▪ dezinfectant
▪ manusi de unica folosinta
▪
Loc de electie: faţa anterioară a antebraţului stâng, la distanţa de leziuni cutanate sau cicatrici.

Tehnica efectării testului I.D.R.

– spălarea pe mâini
– se dezinfectează locul de electie cu alcool sanitar
– se urmează aceeasi pași ca la injecția intradermică(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20
U/ml)

– injectarea corectă este urmată de apariţia unei papule albe, în coajă de portocală; lipsa
papulei indică injectarea subcutanată şi impune reluarea manevrei în altă zonă.

Interpretarea testului
La 72 de ore de la injectare
o Identificarea marginilor laterale ale indurației prin palpare, eventual prin trecerea unui
pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoară;
o Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentă) a diametrului transversal al indurației şi
exprimarea în mm;
o Nu măsuraţi diametrul longitudinal şi Nu măsuraţi eritemul din jurul induratiei!!
În funcţie de diametrul reacţiei
o Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este considerată pozitivă; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasă prezentă.
o Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativă; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasă absentă.
o Reacţie tuberculinicã 5 mm este considerată pozitivă la cei cu risc mare de progresie spre
boală prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament imunosupresor
(minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)
Se măsoară doar indurația, nu și eritemul.

În funcţie de testări consecutive (la 2 luni interval)

• Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivă ( 10 mm);
este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
• Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de
testarea anterioară; semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
– tip I – induratie ferma, lemnoasa la palpare sau/si flictene, necroza.
– tip II – induratie renitenta, elastica
– tip III – induratie depresibila
 – tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul reactiei ,sesizabila la palpare
superficială.

11.Pletismografia pulmonară

-este o investigație neinvazivă care testează precis modul de funcționare a plămânilor. Procedura
identifică exact cât de mult aer ajunge în plămâni după o inspirație profundă și cât de mult aer
rămâne după o expirație forțată. La aceasta se adaugă o serie de alți parametri legați de volumele
de aer circulante la nivelul plămânilor

Pletismografia pulmonară este o investigație neinvazivă, simplă și ușor de tolerat de pacient.

Testul în sine durează mai puțin de 20 de minute, în cursul cărora se obțin toate datele necesare
pentru a putea cuantifica exact funcția pulmonară a pacientului. În timpul testului pacientul
realizează o serie de manevre respiratorii voluntare, așa cum îi sunt indicate de medic, ceea ce
permite aparatelor de măsurare a presiunii și pentru a putea calcula volumele circulante de aer
din plămâni.

Pletismografia pulmonară se realizează într-o incintă ermetică de sticlă, iar senzorii specifici din
interiorul acestui spațiu etanș măsoară cele mai fine modificări de presiune ca urmare a
respirației pacientului care este evaluat. Un element de măsurare este inclus și în pipa pe care o
ține pacientul în gură și care măsoară exact fluxul de aer și presiunea din gură. Alți senzori
atașați prin curele la nivelul cutiei toracice înregistrează modificările de volum. Datele sunt
corelate, analizate și centralizate furnizând medicului informații exacte despre funcția
pulmonară.

Pentru realizarea pletismografiei pulmonare pacientul este măsurat și cântărit și va primi toate
explicațiile legate de procedura în sine. Pe toata perioada testul acesta va respira doar pe gură.
Toate etapele testului sunt repetate de pacient de cel puțin două ori, pentru ca datele obținute să
fie validate. Între teste există o pauză de câteva minute pentru ca ritmul respirațiilor să revină la
normal. Pe parcursul testării pacientul poate vedea medicul și poate auzi indicațiile acestuia.

Calitatea informațiilor furnizate de acest test depinde în bună măsură de cooperarea pacientului
și de efectuarea corectă a manevrelor respiratorii indicate de medic. Uneori este posibil ca testul
să fie repetat după administrarea unui medicament pe cale inhalatorie cu efect bronhodilatator. În
acest caz testul se va relua după circa 15-20 minute.

Testul de pletismografie pulmonară se poate realiza și pentru copii, condiția necesară fiind ca
pacientul pediatric să coopereze cu medicul în cursul investigației.

Testul nu implică o pregătire specială, dar pentru un rezultat care să reflecte cât mai corect starea
plămânilor și capacitatea lor de funcționare este necesar să nu fumezi cu o oră înainte de test și să
consumi alcool în ziua testului. Este util că nu faci exerciții fizice în ziua testului și să stai în
repaus înainte cu 30 de minute înainte de realizarea testului de pletismografie pulmonară.
Pentru confortul personal este util ca pacientul să poarte haine lejere (fără curea, sutien și haine
strâmte), care nu strângă pieptul sau abdomenul. Pacientul trebuie să poată respira confortabil și
amplu, iar hainele strâmte pot afecta corectitudinea rezultatelor.

Pacienții vor lua medicația uzuală, dar este util să informeze medicul care interpretează rezultatul
despre terapia zilnică pe care o urmează. O altă recomandare se referă la alimentația înainte de
test care trebuie să fie ușoară și în cantitate redusă, fiind evitate alimentele care pot provoca
balonare și gaze abdominale.

După investigație este posibil să apară o stare ușoară de oboseală și amețeală, rareori însoțită de
durere de cap, ca urmare a efortului voluntar respirator. Aceste senzații sunt pasagere și starea
normală revine în circa 20 de minute.

INDICATII

-Boala pulmonară restrictivă și restricția ventilatorie, urmare a unui defect funcțional caracterizat
printr-o capacitate pulmonară totală redusă care nu este asociată cu anomalii ale fluxului de aer
expirator sau rezistenței căilor respiratorii, provocate de afectarea țesutului pulmonar din cauza
unor afecțiuni ale pleurei, a peretelui toracic sau a aparatului neuromuscular.
-Fibroza pulmonară sau alte afecțiuni pulmonare vechi care au afectat țesutul pulmonar.
-Astm, alte dificultăți de respirație și dificultate de inspirație profundă.
-Durere toracică.
-Tuse și mai ales tuse cu secreții.
-Retenția de aer în astmul cronic.
-Boala fumătorilor.
-Hiperinflația, respectiv creșterea capacității pulmonare funcționale, totale și reziduale.

Măsurarea difuziunii prin membrana alveolo-capilară (testul DLCO) este necesar în

diagnosticarea și monitorizarea unor afecțiuni precum:

• Fibroza pulmonară.
• Sclerodermie
• Hemoragie alveolară.
• Hipertensiunea pulmonară.
• Lupus eritematos.
• Sindrom Sjogren și al altor boli autoimune care afectează plămânii.
• Poliartrită reumatoidă.
• Cifoze, cifoscolioze.
•
În funcție de procedura chirurgicală și diagnostic pletismografia pulmonară și testul DLCO pot fi
necesare înaintea unor intervenții chirurgicale.
CONTRAINDICATII
Pletismografia pulmonară și testul DLCO se fac la indicația medicului specialist, astfel că
în principiu acesta cunoaște statusul pacientului. În linii mari investigația nu are
contraindicații, dar există câteva situații când testul poate fi amânat sau, mai rar, este
contraindicat mai ales pentru că sunt necesare manevre de respirație voluntare care pot fi
dureroase sau imposibil de realizat de către pacient.

Printre contraindicatii se numără:

• Hemoptizia acută.
• Boli infecțioase pulmonare.
• Pneumotorax.
• Patologie cardiovasculară necontrolată.
• Anevrisme (dilatări) de vase toracice, abdominale sau cerebrale (risc crescut de rupere în
timpul manevrelor).
• Operație oculară, cerebrală, abdominală sau toracică recentă.
• Afecțiuni acute sau simptome de răceală, greață, dureri de cap etc.
Interpretarea rezultatelor

Rezultatele furnizate de pletismografia pulmonară și de testul DLCO depind de o serie de factori.

În primul rând antecedentele pulmonare ale pacientului, iar la acestea se adaugă vârsta, sexul,
nivelul de hemoglobină din sânge, greutatea corporală.

Valorile care exced parametrilor normali pot indica medicului care evaluează rezultatele tipul
anomaliei funcționale a plămânului. Cu toate acestea valori anormale ale volumelor respiratorii
sunt asociate cu mai multe patologii pulmonare, astfel că rezultatele pletismografiei sunt
interpretate în raport cu alte investigații clinice și paraclinice (radiologice, de sânge).

Afectarea funcției pulmonare depinde nu doar de factori interni, astfel că poate să fie consecința
unor factori externi cum sunt: slăbiciunea musculaturii respiratorii după un accident vascular
cerebral sau a unor afecțiuni ale coloanei vertebrale și a cuștii toracice.

Pletismografia pulmonară și de testul DLCO sunt teste funcționale necesare care alături de alte
investigații pot duce la stabilirea unui diagnostic de certitudine și ulterior a unui tratament
adecvat patologiei.

BRONHOPNEUMOPATIA CRONICĂ OBSTRUCTIVĂ

MANIFESTARI DE DEPENDENTA
- tuse cu expectoraţie vâscoasă mai ales dimineața
- dispnee expiratorie
-infecții bronșice recidivante
- scădere ponderală și cașexie în stadii avansate
-semne de hipercapnie:
• tremurături
• hiperemie conjunctivală
• neliniște, apoi somnolență
• semne de hipertensiune intracraniană

Examene paraclinice
Radiografia toracică:
- accentuarea desenului interstițial
- hiperinflaţie alveolară în BPOC cu predominența emfizemului pulmonar
Sindromul biologic - prezent în caz de acutizare:
- leucocitoză, neutrofilie
- VSH
- fibrinogen,
- α2-globuline
- Proteina C reactivă
- examen bacteriologic al sputei

Examene paraclinice
Modificări ECG:
- hipertrofie atrială dreaptă
- deviaţie axială dreaptă
- hipertrofie şi suprasolicitare ventriculară dreaptă

Examene paraclinice
Alterarea testelor functionale respiratorii - disfuncție ventilatorie
obstructivă:
- ↓ VEMS sau FEV1 (volum expirator maxim în prima secundă)
FVC (capacitate vitală forţată) N
- ↓ raportului FEV1/FVC = IPB (indice Tiffneau)
Semnele insuficienței respiratorii:
- poliglobulie (↑ Ht, ↓ VSH)
- alcaloză (↑ RA)
- hipoxemie ± hipercapnie

DIAGNOSTICE DE NURSING
• Respirație ineficientă
• Eliberare ineficientă a căilor respiratorii
• Risc de infecție
• Afectarea schimbului de gaze
• Dezechilibru nutrițional: în deficit
• Intoleranță la activitate
• Insomnie
• Adaptare ineficientă
INTERVENȚIILE ASISTENTEI/ASISTENTULUI
• Explicarea bolii, a importanței renunțării la fumat cât a și evitării
substanțelor iritante pentru aparatul respirator
• Cuantificarea istoricului nutrițional al pacientului și încurajarea meselor
frecvente și mici (restricționarea sodiului dacă apare retenția de lichide)
• Evitarea alimentelor care produc gaze și distensie abdominală
• Încurajarea ingestiei de lichide
• Monitorizarea greutății pacientului
• Învățarea tehnicilor de respirație eficientă
• Efectuarea de fizice graduale
• Asigurarea unui echilibru între activitate și odihnă.
•Identificarea manifestărilor incipiente ale infecției - febră moderată,
dispnee, oboseală, caracteristicile sputei
• Monitorizarea hipoxemiei, neliniștii, iritabilității somnolenței excesive
• Administrare de bronhodilatatore și antibiotice la recomandarea medicului
• Administrarea anxioliticelor și antidepresivelor, cu evitarea pe cât posibil a
sedării
• Drenaj postural
• Oxigenoterapie
• Pregătirea pentru intubare în caz de necessitate

Intervenții de educație pentru sănătate specifice pacientului cu

brohopneumopatie cronică obstructivă
• Oferirea de explicații despre boală
• Sfaturi privinde evitarea substanțelor iritante pentru aparatul respirator
• Dușuri cu apă călduță
• Învățarea unor tehnici de respirație eficientă

ASTMUL BRONȘIC
Starea de rău astmatic/MANIFESTARI DE DEPENDENTA
acces sever, cu durată peste 24 ore
factori precipitanţi:
• infecţii respiratorii severe
• expunere brutală intensă la alergeni
• întreruperea bruscă a corticoterapiei
• folosirea abuzivă de β 2-simpaticomimetice
debut brutal sau progresiv
manifestări respiratorii: dispnee intensă, polipneică, expiratorie, tuse intensă,
neproductivă, cianoză, transpirații profuze reci, aspect de “torace blocat” în
expir
manifestări cardio-vasculare: tahicardie, ↓TA, semne de cord pulmonar acut
manifestări neuro-psihice: agitaţie, somnolenţă și perioade de confuzie
semne de insuficienţă respiratorie acută: hipoxie, hipercapnie şi acidoză
Respiratorie
MANIFESTARI CLINICE IN ASTMUL BRONSIC:
Constricție toracică
Tuse persistentă
Dispnee
Limitarea activităților
Tulburări ale somnului

Explorăriparaclinice:
Explorarea funcţională respiratorie de evitat în accese
- VEMS, IPB, PEF – scad proporţional cu severitatea accesului
- volume pulmonare: CV – normală sau scăzută
VR şi CPT - crescute
- teste de bronhodilataţie: confirmarea diagnosticului - creșterea VEMS cu > 400
ml faţă de valoarea iniţială este intens sugestivă pentru astm
- teste de bronhoconstricţie: evidenţierea HRBP - pozitiv - scăderea VEMS ≥ 20%
Examenul radiologic:
-normal în astmul bronșic uşor sau moderat
- distensie toracică în astmul bronșic sever
- evidenţierea complicaţiilor

Explorări paraclinice:
Electrocardiograma: microvoltaj, tahicardie sinusală > 120/min, tahiaritmii
supraventriculare, deviaţie axială dreaptă a QRS, HAD sau HVD nou apărută,
BRD nou instalat
Examenul sputei: - macroscopic: vâscoasă, albicioasă sau gălbuie
- microscopic: eozinofile, cristale Charcot-Leyden, spirale
Curshmann, polimorfonucleare şi bacterii
Hemograma: leucocitoză cu eozinofilie sau polimorfonucleare
În formele severe dozarea gazelor sanguine relevă :
- hipoxie - PaO2 < 60 mmHg
- hipercapnie - Pa CO2 > 45 mmHg
- acidoză respiratorie - pH < 7,35
-Teste cutanate: utile pentru diagnosticul etiologic
-Determinare de IgE

DIAGNOSTICE DE NURSING
• Respirație ineficientă
• Anxietate
• Risc de ranire

INTERVENȚIILE ASISTENTEI/ASISTENTULUI
• Monitorizarea funcțiilor vitale
• Administrarea medicației specifice și oxigenoterapie
• Încurajarea ingestiei de lichide
• Plasarea pacientului în poziții care să-i facilitează respirația (în picioare sau
șezând pe scaun)
• Învățarea unor tehnici respiratorii
• Explicarea efectelor medicației și a motivelor intervențiilor
• Încurajarea implicării pacientului în planul de îngrijire
• Educarea pacientului în vederea eliminării secrețiile și a conținutul
medicamentos din cavitatea bucală pentru preveni dezvoltarea micozelor
• Instruirea pacientului în privința bolii și a auto-administrării tratamentului

Intervenții de educație pentru sănătate specific pacientului cu astm bronșic

• Educarea pacientului în legătură cu natura bolii sale și metodele de tratament
• Educarea pacientului cu privire la utilizarea nebulizatoarelor, inhalanților, spray-urilor
• Susținerea pacientului în identificarea unor surse de informare despre boala sa
• Educarea pacientului în descoperirea factoriilor declanșatori ai crizei de astm, cu scopul
prevenirii acesteia
• Educarea privind efectuarea exercițiilor de respirație
• Educarea privind sănătatea:
-evitarea contactului cu persoane cu infecții respiratorii, cu substanțe iritante și alergene
-purtarea de măști pentru dacă vremea induce sau accentuează bronhospasmul
-evitarea ieșirii din casă în momentele cu un grad ridicat de poluare a aerului
- Susținerea unor practici nutriționale sănătoase și a unui echilibru între activitate și odihnă
-Tehnici de relaxare

PNEUMONIILE
MANIFESTARI DE DEPENDENTA
Debut:
- acut, cu stare generală intens alterată
- frison, febră (39 – 40°C)
- junghi toracic, tuse seacă iritativă
- dispnee de repaus cu polipnee
Perioada de stare:
- stare generală influenţată
- febră “în platou”
- tuse productivă, cu expectoraţie ruginie vâscoasă
- herpes nazo-labial de partea plamânului afectat

Examene paraclinice:
Examene de laborator
- Sindrom biologic inflamator: ↑ VSH, leucocitoză cu neutrofilie,
↑ proteinei C reactive, ↑ α 2-globulinelor serice
- Examenul sputei: hematii, leucocite, celule alveolare, pneumococi
Radiografia toracică: opacitate triunghiulară, cu vârful spre hil şi baza spre
periferie, bine delimitată, cu caracter lobar sau segmentar, de intensitate
supracostală, omogenă.
DIAGNOSTICE DE NURSING
• Risc de infecție
• Afectarea schimburilor de gaze
• Eliberarea ineficientă a căilor respiratorii
• Durere acută
• Hipertermie
• Lipsă de cunoștințe

INTERVENȚIILE ASISTENTEI/ASISTENTULUI
• Monitorizarea temperaturii și a hemoleucogramei
• Observarea și monitorizarea cianozei
• Oxigenoterapie în funcție de saturația oxigenului sanguin
• Umidificarea aerului
• Poziție confortabilă pentru a permite expansiunea pulmonară
• Încurajarea pacientului să tușească
• Aspirație dacă este necesar
• Percuție toracică și drenaj postural
• Hidratare
• Administrarea medicației recomandate de medic: antipiretice, analgezice,
expectorante, antitusive (când expectorația este diminuată)

Intervenții de educație pentru sănătate specifice

pacientului cu pneumonie
• Educarea pacientului în vederea respectării duratei tratamentului
• Creșterea graduală a activității fizice în perioada de convalescență
• Reevaluarea radiologică după 4-6 săptămâni
• Sfătuirea pacientului în vederea renunțării la fumat și a unei
alimentații echilibrate
• Evitarea eforturilor intense
• Încurajarea vaccinărilor antigripale
• Evitarea contactului cu persoane cu infecții respiratorii

CANCERUL BRONHO-PULMONAR
MANIFESTARI DE DEPENDENTA
Debut:
- insidios (mai frecvent) - tuse continuă, rezistentă la tratament, cu
expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă, uneori cu striuri de sânge,
alteori hemoptizii abundente, dispnee, dureri toracice, inițial surde,
ulterior intense şi continue
- acut - similar pneumoniei sau abcesului pulmonar
- tardiv - în perioada de metastazare, tablou de sindrom para-neoplazic:
artralgii, degete hipocratice, polinevrite, acromegalie
În perioada de stare:
- simptom ele funcţionale de debut se intensifică (tusea, expectoraţia,
durerea toracică)
- apar semne generale (oboseală, paloare, inapetenţă, scădere în greutate,
febră)
Multă vreme starea generală se menţine bună!

Explorări paraclinice:
Radiologic: opacitate hilară, opacitate rotundă în plin parenchim și imagine
de atelectazie lobară sau zonală.
Computer tomograf nativ şi cu substanţă de contras
- permite evidenţierea şi delimitarea:
• formațiunii tumorale
• adenopatiilor mediastinale
• metastaze tumorale
-precizează relaţiile tumorii şi ale adenopatiilor mediastinale cu:
• bronhiile
• vasele
• peretele toracic
• alte structuri ale mediastinului
Bronhoscopia:
-identifică modificările mucoasei bronşice, dar şi leziunea endobronşică(tumora sau stenoza)
-facilitează aspirarea unor fragmente tumorale, dar și a secreţiei bronşice, în vederea efectuării
examenului histologic.
Examenul citologic al secreţiei bronşice pune în evidenţiază celulele neoplazice.
Alte metode de investigații :
mediastinoscopia
markerii tumorali
biopsia prin aspiraţie percutană transbronşică
biopsia ganglionilor periferic
Rezonanța magnetică nucleară (RMN) permite:
diferenţierea între tumoră şi atelectazia de însoţire
invazia parietală, mediastinală și cardiacă
obținerea de informaţii asupra stării părţilor moi, invaziei intrarahidiene
cuantificarea invaziei ganglionare

DIAGNOSTICE DE NURSING
• Respirație ineficientă
• Dezechilibru nutrițional în deficit
• Durere
• Anxietate
• Oboseala

INTERVENȚIILE ASISTENTEI/ASISTENTULUI
• Luarea în considerare a normalității șocului, negării, depresiei la aflarea
diagnosticului
• Evaluarea caracteristicilor durerii (localizare, intensitate, durată)
• Pregătirea psihică și fizică a pacientului pentru intervențiile terapeutice
• Administrare de oxigen
• Medicație antalgică și pentru facilitarea respirației
• Exerciții respiratorii și de ameliorare a durerii
• Administrarea de vitamine, conform prescripțiilor
• Instruirea pacientului privind semnalarea apariției unor noi dureri
◦Consultarea unui dietetician privind alimentația
• Educație privind importanța alimentației și conservarea resurselor energetice
• Încurajează ingestia de lichide
• Instruirea pacientului cu privire la importanța menținerii unei vieți active
• Verificarea pulsului atât în repaus cât și după activitate în vederea evitării
suprasolicitării
• Ameliorarea insomniei
• Facilitarea exprimării de către pacient îngrijorărilor
• Consultarea cu un psihoterapeut.

Intervenții de educație pentru sănătate specific pacientului cu cancer bronho-pulmonar

• Educarea în legătură cu faptul că nu orice durere are legătură cu boala canceroasă.
• Instruirea pacientului și a familiei privind terapia de lungă durată și a necesității, pe parcurs, a
reabilitării pulmonare.

ABCESUL PULMONAR
Manifestări de dependență
Abcesul pulmonar are debut brutal, cu aspect de pneumonie francă lobară și este urmat de
vomică și semne de supurație deschisă:
• debut brutal;
• frisoane;
• febra (până la 40 grade);
• junghi toracic;
• tuse și expectorație mucoasă;
• facies palid;
• temperatura neregulată;
• hemoptizii minime repetate sau masive
• faza de deschidere în bronhii – cu evacuare brutală a secreției purulente (evacuare de
numită vomică);
• vomica apare între ziua 5 și 15 de evoluție;
• vomica poate fi precedată de hemoptizie;
• vomica poate fi unică, masivă și poate genera asfixie, sau poate fi fracționată;
• după vomică, febra scade și starea generală se ameliorează;
• ultima fază este cea de drenare bronșică cu expectorație muco purulentă abundentă (100-
400ml/zi).
• sputa are aspect caracteristic: puroi galben-verzui, omogen, acoperit cu un strat subţire de
serozitate spumoasă, purulentă intermitent sau constant hemoptoică. Fetiditatea sputei este
semn frecvent și caracteristic.
INVESTIGATII
• Examenul fizic relevă semne de sindrom cavitar (vibrații vocale, matitate, suflu cavitar)
• Examenul de laborator: VSH mărit, anemie, leucocitoză, proteina C reactivă (CRP) crescut,
fibrinogen crescut.
• Radiologic: imagine caracteristică hidroaerică sau cavitate fără lichid.

Intervențiile asistentului medical

• Asigurarea repausului la pat în poziție șezând;
• Aerisirea încăperii și umidificarea aerului pentru facilitarea respirației;
• Administrarea de oxigen la indicația medicului pentru ca pacientul să respire fără
dificultate;
• Asigurarea regimului alimentar igieno-dietetic cu vitamine și lichide, cu aport caloric
corespunzător necesităților;
• Hidratare corectă, asigurându-se o cantitate suplimentară de lichide din cauza pierderilor
prin febră;
• Igiena tegumentelor și a mucoaselor, în special a cavității bucale;
• Asigurarea confortului fizic și psihic;
• Ajutarea pacientului să adopte poziții care facilitează expectorația; drenaj postural – se
așază pacientul cu trunchiul înclinat și capul în jos pentru favorizarea eliminării secrețiilor;
• Încurajarea pacientului să efectueze mișcări active pentru menținerea tonusului muscular;
• Suplinirea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menținerea autonomiei și
încurajarea lui să participe la îngrijiri prin creșterea graduală a activității în funcție de
toleranța acestuia;
• Măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
• Recoltarea de produse biologice si patologice pentru analize de laborator;
• Administrarea tratamentului antiinfecțios (antibiotice în funcție de antibiogramă – în
general penicilina G) și simptomatic și urmărirea efectelor acestuia;
• Educarea pacientului cu privire la: semnele de recunoaștere a eventualelor complicații
(febră, modificări ale sputei, intensificarea durerii toracice, scăderea toleranței la efort);
necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secrețiilor;
• Îngrijiri specifice preoperatorii și postoperatorii, dacă este cazul.

TUBERCULOZA PULMONARA (TBC)

Manifestari de dependenta în primoinfecție
• astenie
• inapetență
• pierdere ponderală
• amenoree
• stare subfebrilă
• poate evolua fără semne clinice
• eritem nodos*

*Eritemul nodos este un infiltrat dur, roșiatic-violaceu, dureros spontan, localizat pe fața
anterioară a gambelor. Acesta dispare în 10 zile. Poate să apară și în reumatismul articular acut.

Tuberculoza secundară (Ftizia)

Este o tuberculoză de suprainfecție, fie prin reactivarea leziunilor primare (pe fondul scăderii
rezistenței organismului), fie prin contaminări noi (mai rar).
Debutează prin leziuni nodulare apicale sau infiltrate precoce (infiltrate în lobul superior).
Leziunea caracteristică este caverna.
Manifestari de dependenta în TBC secundară
• inapetență;
• pierdere ponderală;
• astenie;
• amenoree;
• subfebrilitate, ulterior febră vesperală ridicată (peste 39 grade C);
• transpirații nocturne;
• expectorație mucopurulentă, verzuie, miros fad, aspect de monede (spută numulară);
• tuse inițial uscată, însoțită de vărsături;
• dureri toracice;
• dispnee;
• hemoptizie;

DIAGNOSTIC DE NURSING
• respirație ineficientă;
• hipertermie legată de procesul infecțios;
• dispnee și tuse;
• izolare socială din cauza stigmatului asociat cu boala de tip contagios;
• depresie din cauza izolării;
• deficit de volum lichidian (deshidratare) din cauza pierderilor prin transpirație, stări febrile;
• potențial de complicații;

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu TBC

• limitarea propagării infecției prin respectarea strictă a măsurilor și prin izolarea pacientului;
• educarea pacientului și a aparținătorilor pentru a nu transmite infecția (protejarea
persoanelor cu imunitate și rezistență scăzută, patologii asociate, protejarea cu mască, halat,
spălarea mâinilor la intrare/ieșire/atingere de obiecte sau materiale potențial infecțioase);
• educație sanitară: pacienții si familia vor fi informați despre boala, cum se transmite,
tratează, previne;
• se sfătuiește pacientul sa își acopere gura și nasul când tușește (cu batiste de hârtie pe care
sa le arunce după utilizare);
• aerisirea camerei de mai multe ori pe zi, asigurarea unui microclimat corespunzător;
• măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
• recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;
• administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic,
simptomatic, tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;
• supravegherea stării generale a pacientului și observarea efectului tratamentului pentru
prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);
• ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;
• pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;
• face bilanțul zilnic între lichidele ingerate și cele excretate;
• asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;
• asigurarea unei hidratări corespunzătoare.

INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA

Manifestări de dependenţă
• Se instalează într-un interval scurt de timp (minute, ore, zile);
• Pe lângă hipoxemie se asociază și dezechilibre acido-bazice secundar modificării Pa CO2
(acidoză sau alcaloză);
• În lipsa corecției terapeutice poate surveni decesul.
Hipoxemia acută
• tulburări respiratorii şi cardiovasculare: dispnee, tahipnee, aritmii cardiace,
tahicardie, hipertensiune arterială sau bradicardie cu hipotensiune arterială, colaps cardio-
vascular;
• tulburări neuro-psihice: instabilitate motorie, agitaţie, obnubilare, comă;
• semne fizice specifice: cianoza buzelor, mucoaselor şi a unghiilor.
Hipercapnia acută
• sindrom neurologic: encefalopatie hipercapnică caracterizată prin somnolenţă, confuzie,
dezorientare temporo-spaţială, insomnie, anxietate, tremurături involuntare, coma sau
narcoza prin CO2 (pericol – centrul respirator poate fi stimulat numai de acidoza secundară
hipoxemiei: administrarea de oxigen diminuă activitatea centrului respirator şi agravează
hipoventilaţia, ducând la creşterea PaCO2;
• tulburări vasculare: tahicardie, hipertensiune intracraniană, extremităţi calde, umede;
• respiratorii: dispnee, deprimarea respiraţiei;
• efecte metabolice: hiperpotasemie, creşterea reabsobţiei renale de bicarbonat.

Intervențiile asistentului medical

• efectuarea de manevre de reanimare respiratorie (dacă este cazul);
• aşezarea în poziţie semişezândă care să favorizeze respiraţia;
• asigurarea permeabilităţii căilor aeriene: aspirarea secreţiilor, drenaj postural, îndepărtarea
protezelor dentare, hidratarea adecvată pentru fluidifierea secreţiilor;
• oxigenoterapie (în toate formele de insuficiență respiratorie acută): la recomandarea
medicului – administrarea de oxigen invaziv (ventilaţie pe sonda de IOT) prin ventilaţie
mecanică sau noninvaziv pe mască facială, cu un debit de 5-10l/min (atenţie în caz de
hipercapnie debitul va fi de 1-2l/min), cu monitorizarea concomitentă a gazelor sanguine.
Ventilaţia noninvazivă este utilizată când insuficienţa respiratorie este potenţial reversibilă
în scurt timp, pacientul este treaz, cooperant, capabil să susţină pe perioade scurte ventilaţia
 spontană. De asemenea este stabil hemodinamic cu funcţiile căilor aeriene superioare
intacte şi nu sunt prezente secreţii bronşice abundente;
• abord venos periferic pentru hidratare parenterală;
• monitorizarea: TA, puls, saturaţiei oxigenului(SpO2), ECG;
• administrarea (la recomandarea medicului) de antibiotice pentru infecţia respiratorie,
simpaticomimetice şi corticosteroizi pentru reducerea bronhospasmului, medicaţie cardiacă
pentru ameliorarea ischemiei cardiace.
• asistentul medical supraveghează starea pacientului, se ocupă de măsurarea funcțiilor vitale
și notarea în foaia de temperatură; recoltarea de produse biologice si patologice pentru
examinări de laborator; administrarea tratamentului medicamentos prescris.
• va menține și va corecta echilibrul hidroelectrolitic și acido-bazic prin perfuzii IV;
• asigurarea unui microclimat corespunzător, aerisirea camerei;

BRONSITA ACUTA
Manifestari de dependenta
Aspectul clinic este de rino-bronșită cu evoluție în trei faze:
• o fază de coriză sau catar rino-faringian care durează 1-3 zile (ușoară ascensiune termică,
jenă la deglutiție, arsură sau înfundare a nasului);
• o fază de cruditate sau uscată care durează 2-3 zile, cu tuse uscată, spasmodică, durere vie
retrosternală, uneori febră moderată și voce răgușită.
• o fază productivă, cu tuse însoțită de expectorație mucoasă sau muco-purulentă.
Boala durează 1-2 săptămâni.

DIAGNOSTICE DE NURSING
• alterarea respirației/ dispnee,
• clearance ineficient al cailor respiratorii/ obstrucția cailor respiratorii
• potențial de deshidratare/ potențial pentru deficit de volum de fluide
• disconfort
• hipertermie
• potențial de complicații.

Intervențiile asistentului medical

• Asigurarea repausului la pat în poziție șezând;
• Aerisirea încăperii și umidificarea aerului pentru facilitarea respirației;
• Administrarea de oxigen la indicația medicului pentru ca pacientul să respire fără
dificultate;
• Asigurarea de alimentație lichidă și semilichidă în perioadele febrile, cu aport caloric
corespunzător necesităților;
• Hidratare corectă, asigurându-se o cantitate suplimentară de lichide din cauza pierderilor
prin febră, polipnee, transpirație;
• Igiena tegumentelor și a mucoaselor, în special a cavității bucale;
• Asigurarea confortului fizic și psihic;
• Ajutarea pacientului să adopte poziții care facilitează expectorația;
• Încurajarea pacientului să efectueze mișcări active pentru menținerea tonusului muscular;
• Suplinirea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menținerea autonomiei și
încurajarea lui să participe la îngrijiri prin creșterea graduală a activității în funcție de
toleranța acestuia;
• Măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
• Recoltarea de produse biologice si patologice pentru analize de laborator;
• Administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic,
simptomatic, tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;
• Educarea pacientului cu privire la: semnele de recunoaștere a eventualelor complicații
(febră, modificări ale sputei, intensificarea durerii toracice, scăderea toleranței la efort);
necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secrețiilor;

BRONSECTAZIA

MANIFESTARI DE DEPENDENTA
Distrugerea mucoasei bronhiilor, bronhiolelor și a alveolelor afectează grav
funcționalitatea. Sistemul bronșic nu se mai curăță de secreții și impurități, acestea stagnează la
nivelul căilor respiratorii terminale, cu risc de infecții:
• debut insidios;
• tuse, la început uscată apoi productivă, continuă;
• expectorație muco-purulentă, abundentă;
• cantitatea de spută depășește 100 ml/zi.
• febră;
• uneori hemoptizii;
• expectorație la trezire sau la schimbarea poziției;
• între puseurile infecțioase, starea este în general bună;
• raluri ronflante și sibilante difuze.

INVESTIGATII
• radiografia este necaracteristică;
• examenul clinic: tuse cronică, expectorație abundentă, hemoptizii și raluri bronșice;
• bronhografia pune diagnosticul, arată sediul, întinderea și forma;
• examenul de sânge arată creșterea reactanţiilor inflamaţiei: fibrinogenul, VSH, a2
globulina, proteina C reactivă şi leucocitoză cu neutrofilie.
•

Intervențiile asistentului medical

• Asigurarea repausului la pat în poziție șezând; Ameliorarea dispneei prin adoptarea unei
poziții ce ușurează respirația: poziția șezândă, ortostatism.
• Aerisirea încăperii și umidificarea aerului pentru facilitarea respirației;
• Evitarea respirațiilor profunde pentru prevenirea acceselor de tuse, inspirarea pe nas a unui
aer cald, umed;
• Stimularea tusei productive prin adoptarea unei poziții de drenaj în funcție de localizarea
bronșiectaziei;
• Îmbunătățirea capacității de efort prin exerciții de gimnastică medicală 10-15 minute.
• Administrarea de oxigen la indicația medicului pentru ca pacientul să respire fără
dificultate;
• Asigurarea regimului alimentar igieno-dietetic cu vitamine și lichide, cu aport caloric
corespunzător necesităților;
• Hidratare corectă, asigurându-se o cantitate suplimentară de lichide din cauza pierderilor
prin febră;
• Igiena tegumentelor și a mucoaselor, în special a cavității bucale;
• Asigurarea confortului fizic și psihic;
• Ajutarea pacientului să adopte poziții care facilitează expectorația; drenaj postural pentru
favorizarea eliminării secrețiilor;
• Încurajarea pacientului să efectueze mișcări active pentru menținerea tonusului muscular;
• Suplinirea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale, menținerea autonomiei și
încurajarea lui să participe la îngrijiri prin creșterea graduală a activității în funcție de
toleranța acestuia;
• Măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;
• Recoltarea de produse biologice si patologice pentru analize de laborator;
• Administrarea tratamentului antiinfecțios (antibiotice în funcție de antibiogramă și
simptomatic și urmărirea efectelor acestuia;
• Educarea pacientului cu privire la: semnele de recunoaștere a eventualelor complicații
(febră, modificări ale sputei, intensificarea durerii toracice, scăderea toleranței la efort);
necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secrețiilor;
• Îngrijiri specifice preoperatorii și postoperatorii, dacă este cazul.