EXAMENUL OBIECTIV AL APARATULUI RESPIRATOR

Examenul aparatului respirator se bazează pe cele patru metode ale examenului

fizic:
 inspecţie
 palpare
 percuţie
 ascultaţie

SIMPTOMATOLOGIA AFECŢIUNILOR RESPIRATORII

EXPECTORAŢIA – SPUTA:
 Expectoraţia reprezintă actul prin care sunt eliminate, în urma tusei, produsel
patologice din arborele traheobronşic şi parenchimul pulmonar, produse car
denumesc sputa
 Sputa conţine mucus (când există o hipersecreţie), exsudat inflamator, (de origin
bronşică), corpi străini, sânge, salivă, produse de descompunere a ţesutulu
pulmonar, secreţie faringiană sau nazală
 Expectoraţia are ca şi tusea o mare valoare semiologică, putând tranş
diagnosticul prin caracterele sale patognomonice. De exemplu, în pneumoni
pneumococică apare o spută ruginie, în neoplasmul pulmonar ea este în "pelte
de coacăze" iar în supuraţii pulmonare ea apare în cantitate mare şi stratificată
Examenul macroscopic cuprinde: cantitate, aspect, consistenţă, culoare şi miros.
Cantitatea de spută :
 Absentă – corticopleurite, boli pulmonare interstiţiale
 Redusă – până la 200-400ml/zi – astm bronşic, traheobronşite acute incipiente,
pneumonii acute la debut, TBC la debut, bronhopneumonii cronice în perioada de
acalmie
 Crescută – până la 400-500ml/zi – bronşite cronice cu bronhoree, bronşiectazii,
abcese pulmonare, TBC ulcero-cavitară
 Foarte mare – peste 500ml/zi – vomică –colecţii pleuro-pulmonare sau
subdiafragmatice care se deschid în bronşii (pleurezia purulentă, abces pulmonar,
chist hidatic, abces hepatic).
Consistenţa sputei poate fi:
 Vâscoasă – aderă la pereţii vasului în care se colectează, datorită conţinutului mare
în fibrină.
 Fluidă, filantă – conţine mult mucus.
Transparenţa sputei:
 Sputa fluidă este de obicei transparentă
 Sputa aerată, caracteristică edemului pulmonar acut este aerată, spumoasă , ca
"albuşul de ou" bătut
Aspectul sputei:
 Sputa seroasă - de obicei abundentă apare în bronşitele acute seroase; spumoasă,
slab rozată este caracteristică edemului pulmonar acut datorat cel mai frecvent unei
stenoze mitrale strânse sau insuficienţei ventriculare stângi ; rar pot apare prin
iritaţii produse de gaze toxice (edem pulmonar acut necardiogen, toxic)
 Sputa mucoasă – este incoloră, transparentă, de consistenţă fluidă şi apare în
bronşite ; dacă există o cantitate mare de fibrină devine gelatinoasă, aderentă de vas
 Sputa purulentă – are un aspect cremos, de culoare galbenă sau galben verzuie şi
apare în cazul supuraţiilor pulmonare care drenează în bronhii
 Sputa mucopurulentă apare în traheobronşite acute şi cronice, bronşiectazii, TBC
cavitară, procese supurative cronicizate
 Sputa sanguinolentă este sputa amestecată cu sânge roşu, curat, în cantitate
variabilă ; sputa care conţine sânge de culoare închisă (care a stagnat pe căile
traheobronşice) se numeşte spută hemoptoică; eliminarea de sânge franc se numeşte
hemoptizie. Pot sa apară în: TBC, bronşite cronice, bronşiectazii, abces pulmonar,
neoplasm bronhopulmonar, tromboembolism pulmonar, stenoză mitrală strânsă
Culoarea sputei :
 Albicioasă- sputele seroase sau mucoase
 Galbenă sau galben verzuie – sputele purulente
 Roşu aprins – hemoptizie
 Roşu închis sau negricios – la sfârşitul hemoptiziei ("coada" hemoptiziei), infarct
pulmonar
 Ruginie sau cărămizie – pneumonia pneumococică
 Negricioasă – antracoză
 Verzuie – TBC cavitară, bolnavi icterici

Mirosul sputei:
- în general sputa nu miroase sau are un miros fad; este fetidă în bronşiectazii, abcese
pulmonare, gangrenă pulmonară (miros pestilenţial).
Macroscopic:
 Sputa ruginie (cărămizie), mucofibrinoasă, vâscoasă c aracterizează pneumonia
francă lobară pneumococică
 Sputa perlată, mucoasă, redusă cantitativ, conţine dopuri opace asemănătoare unor
perle, spiralele lui Curschmann, eozinofile şi cristale Charcot- Leyden – apare la
sfârţitul crizelor de astm
 Sputa cu aspect de "zeamă de prune", cu miros fetid, culoare roşie-brună apare în
cancerul bronhopulmonar, gangrena pulmonară
 Sputa pseudomembranoasă conţine o mare cantitate de mucus în care plutesc
fragmente solide sub formă de membrane alcătuite din fibrina coagulată care iau
aspectul mulajului bronşiilor; apare în bronşite acute sau cronice severe, bronşita
difterică
 Sputa cu fragmente de ţesut pulmonar necrozat, murdară, fetidă, cu sfaceluri de
aspect negricios; apare în abcesul şi gangrena pulmonară
 Sputa numulară, o varietate de spută mucopurulentă care conţine discuri purulente
galben verzui de mărimea unor monede înglobate în mucină; se întâlneşte rar în
bronşite cronice, bronşiectazii
Vomica:
 Reprezintă expulzia bruscă a unei cantităţi masive de spută şi apare după
efort, tuse sau traumatism, însoţită de dureri toracice, dispnee, cianoză şi stare
de şoc. Apare mai frecvent în abcese pulmoare, chist hidatic, abces hepatic sau
subfrenic, drenate în bronşie.
Vomica rezultată din deschiderea colecţiilor purulente se stratifică în vasul de colecţie
în patru starturi :
spumos la suprafaţă
mucos, ce plonjează în stratul următor
seros
grunjos prin depunere la fundul vasului de puroi şi detritus
HEMOPTIZIA
Reprezintă eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge roşu, aerat, proaspăt care
provine din arborele traheobronşic şi/sau parenchimul pulmonar în cursul efortului
de tuse. În timpul hemoptiziei bolnavul este palid, anxios, prezintă transpiraţii reci,
dispnee, tahipnee şi uneori chiar lipotimie. Pulsul este frecvent tahicardic, iar
valoarea tensiunii arteriale variază în funcţie de cantitatea hemoptiziei.
Din punct de vedere cantitativ se descriu:
-hemoptizia mică – 50-100ml- în care sângele se elimină fracţionat în accese de
tuse fiecare acces fiind însoţit de eliminarea a 15-20ml sânge
-hemoptizia medie – 100-200ml
-hemoptizia mare, gravă ajungând până la 500ml
-hemoptizia foarte mare, cataclismică peste 500ml putând fi mortală prin asfixia
produsă de inundarea bronhiilor sau prin şoc hemoragic

Hemoptizia trebuie diferenţiată de :

-epistaxis anterior sau posterior înghiţit
-stomatogingivoragia – gingivite, abces dentar sau amigdalian, diateze hemoragice,
telangiectazii; în aceste situaţii sângele este amestecat su salivă, este neaerat şi
prin scurgerea sa posterior în orofaringe provoacă tusea urmată de eliminarea de
spută hemoptoică
-hematemeza, în care eliminarea de sânge provenit din tractul digestiv superior
(varice esofagiene, ulcer, neoplasm) este precedată de dureri epigastrice, greaţă,
vărsături; în acest caz sângele este maroniu, parţial digerat (zaţ de cafea), neaerat
cu mucus şi resturi alimentare, are o reacţie acidă şi coagulează rapid. Frecvent
hematemeza este urmată de apariţia de scaune melenice.

Diagnosticul de hemoptizie se stabileşte pe baza anamnezei, examenului aparatului

respirator şi cardiovascular, completat de investigaţii paraclinice (examen spută,
radiografii, bronhoscopii, CT).
Cauzele hemoptiziei :
1. Afecţiuni respiratorii – TBC, neoplasm bronhopulmonar, pneumonie, bronşiectazie,
chist hidatic, corpi străini, infarct pulmonar
2. Afecţiuni cardiovasculare – valvulopatii (stenoza mitrală), edemul pulmonar acut
din insuficienţa ventriculară stângă, anevrismul aortic, hipertensiunea pulmonară
primitivă, hipertensiunea arterială cu valori mari, embolia pulmonară, infarctul
pulmonar
3. Afecţiuni hematologice – leucemii acute şi cronice, trombocitopenii severe,
hemofilia
4. Boli autoimune – granulomatoza Wegener, sindromul Goodpasture,
5. Afecţiuni mediastinale – tumori
6. Diverse – tratament antigoagulant, traumatisme toracice
DISPNEEA
Reprezintă o tulburare de ritm, frecvenţă şi intensitate a respiraţiei, uneori
inconştientă iar alteori resimţită de pacient ca o sete de aer, respiraţie dificilă,
disconfort.
Stimulii care cresc frecvenţa respiratorie sunt : hipoxemia, hipercapnia, acidoza,
febra, hipotensiunea arterială, creşterea presiunii în capilarele pulmonare, vena cavă şi
cordul drept.
 Din punct de vedere al modului de apariţie dispneea poate fi:
-Acută: inhalare de corp străin, laringită acută la copii, pneumotorax spontan
-Cronică – bronhopneumopatii cronice, emfizem pulmonar, fibroze interstişiale difuze
-Paroxistică – apare în accese, caracteristică astmului bronşic
 După factorii declanşatori dispneea poate fi: de efort, ortopnee, expunere la alergeni
sau particule iritante.
 După intensitate dispneea poate fi: moderată, importantă şi severă.
 Din punct de vedere al mecanismelor fiziopatologice (dezechilibru
ventilaţie/perfuzie, bloc alveolocapilar, reducerea suprafeţei de difuziune, ventilaţie
hipodinamică) dispneea poate fi de tip obstructiv sau restrictiv.
Dispneea de tip obstructiv:
- apare secundar obstrucţiei incomplete a căilor respiratorii mici sau mari.
- Obstrucţia căilor respiratorii mici apare în bronşiolite, BPCO, astm bronşic şi este
de tip expirator, prelungită, şuierătoare, însoţită de bradipnee.
- Obstrucţia pe căile respiratorii mari (laringe, trahee, bronşii mari) poate fi extrinsecă
(guşă plonjantă, timom, anevrism aortic, compresiune prin tumori şi adenopatii
mediastinale), intrinsecă (corpi străini, edem glotic, tumori, aspiraţie de secreţii sau
sânge), funcţională ( spasm glotic, paralizie corzi vocale).
Dispneea de tip restrictiv
-apare prin reducerea capacităţii pulmonare totale şi creşterea efortului de ventilaţie
-poate avea cauze:
-Parietale - alterarea funcţiei mecanice a complexului sterno-costal (deformaţii
toracice, spondilita, torace senil, pareze ale muşchilor toracici) ; mobilitatea
anormală a diafragmului (paralizie de frenic, tumori abdominale, ascită, obezitate);
pleurite, fracturi costale, nevralgia intercostală
-Pulmonare – scăderea volumului pulmonar şi a elasticităţii pulmonare: pneumonie,
bronhopneumonie, infarct pulmonar, edem pulmonar, emfizem pulmonar, fibrotorax
-Pleurale – pleurezii, pneumotorax

Cele două tipuri de dispnee se pot combina între ele, această asociere reprezentând
dispneea mixtă care apare în cancerul bronhopulmonar, TBC, bronhopneumonie.

La aceste tipuri de dispnee ritmul şi mărimea ampliaţiilor respiratorii îşi păstrează

constanţa.
În dispneile de cauză expiratorie se produc modificări ale ritmului şi amplitudinii
respiraorii. Aceste tipuri de dispnee sunt :
1.Dispneea Cheyne-Stockes – creşterea pCO2 în sânge determină o hiperexcitaţie a
centrului respirator ce duce la creşterea frecvenţei şi amplitudinii ventilatorii;
hiperventilaţia determină eliminarea CO2 urmată de o scădere a ritmului şi
amplitutidinii ventilatorii până la apnee ceea ce duce la creşterea pCO2 în sânge şi
ciclul se repetă.Se manifestă prin cicluri de respiraţii crescendo-descrescendo
intercalate de perioade de apnee şi poate să apară în: insuficienţa cardiacă stângă,
ateroscleroză, intoxicaţii cerebrale, meningite.

2.Dispneea Küssmaul – se caracterizează prin respiraţii profunde, zgomotoase, cu

remanenţa în platou a inspirului, expir zgomotos şi pauze lungi între ciclurile
respiratorii (9-10/respiraţii/min); apare în comele uremice, diabetice, hepatice,
infecţii grave, agonie.

3.Dispneea Biot – respiraţiile sunt normale, ciclul respirator desfăşurându-se la

intervale foarte lungi (5-30sec) ; apare în tumori cerebrale, meningite, leziuni
vasculare cerebrale.
DUREREA TORACICĂ:
Durerea toracică este un simptom tipic pentru afecţiunile pulmonare dar poate apare şi
în alte boli care interesează cutia toracică, coloana vertebrală şi abdomenul, având o
mare variabilitate în ceea ce priveşte localizarea, debutul, caracterul, circumstanţele
de apariţie, cauzele.
Junghiul toracic:
- apare prin iritarea terminaţiilor nervoase de la nivelul pleurei parietale, durere de
intensitate mare, vie, comparată cu "lovitura de pumnal", exagerată de tuse, strănut,
palparea regiunii dureroase, însoţită de dispnee, îmbrăcând diverse aspecte în
funcţie de cauza care îl provoacă:
- pneumonia francă lobară – junghi violent, submamelonar, instalat după frison
şi febră; dispare în 2-3 zile
-tromboembolismul pulmonar – apare brusc, de intensitate mare, însoţit de tuse
seacă, dispnee intensă cu polipnee, cianoză, instalate brus; se însoţeşte de spute
hemoptoice, febră
-pneumotorax spontan – apare brutal, după efort fizic sau tuse, imobilizând
bolnavul şi se însoţeşte de dispnee marcată
-pleureziile serofibrinoase – are caracter difuz, nepermiţând decubitul pe partea
bolnavă, însoţit de tuse seacă şi respiraţie superficială; dispare când apare lichidul
pleural
 -pleurezia interlobară – durerea este în "eşarfă" pe traiectul scizural
-pleureziile purulente – junghiul este violent şi persistent, însoţit de hiperestezie
cutanată
-pleureziile mediastinale – durere retrosternală
-supuraţiile pulmonare gangrenoase – dureri foarte intense şi persistente, ce
preced deschiderea procesului supurativ în bronhie
-sindromul Pancoast-Tobias (neoplasm apical) – junghi localizat la vârful
plămânului.
Durerea traheobronşică :
-are caracter de arsură, localizată retrosternal şi se întâlneşte în traheobronşitele acute .
Durerea toracică în afecţiunile peretelui toracic:
-apare în afecţiuni ale pielii şi ţesutului celular subcutanat, nevralgii intercostale,
afecţiuni musculare, ale coloanei vertebrale şi glandei mamare.
-Celulita – proces inflamator al ţesutului celular subcutanat, manifestat prin eritem,
durere, edem local.
-Pleurodinia – durere vie, brutală, exagerată de tuse, palpare sau mişcări, imobilizând
toracele ; poate fi însoţită de febră şi trebuie diferenţiată de infarctul miocardic sau
de anevrism disecant
-Nevralgia intercostală – apare prin iritarea unui nerv intercostal şi este o durere vie
sau cu caracter de arsură. Apare de-a lungul unui traiect nervos şi este amplificată
de tuse, mişcări bruşte, inspir profund şi mai ales de palparea punctelor de pe
traiectul nervului – punctele lui Valleix (parasternal, axilar median, paravertebral).
Cauze : expunerea la frig, tumori mediastinale, zona zoster.
-Dureri de tip nervos radicular :apar în afecţiuni ale coloanei vertebrale ce determină
compresiuni ale rădăcinilor nervoase la nivel
vertebral :spondiloze,discopatii,spondilite,osteomielită, tumori intramedulare
(mielom, limfom, tumori, metastaze). Durerea porneşte de la nivelul coloanei şi
iradiază simetric, în centură, fiind amplificată de mişcări.
-Mialgia: este o durere surdă musculară având mai multe cauze : procese inflamatorii
locale, hematoame, dermatomiozită, traumatisme, trichinela, etc

-Durerea osoasă: apare prin procese patologice care interesează periostul, bogat în
terminaţii nervoase sau la nivelul endostului.
-Sindromul Tietze :inflamaţia cartilajelor coastelor I, II, III şi rar IV la extremitatea
sternală care determină durere aproape permanentă amplificată de palpare.
Durerea diafragmatică:
- această durere apare prin iritaţia terminaţiilor nervoase de la nivelul pleurei
diafragmatice, determinând două tipuri de dureri :
-durere de tip nevralgie frenică – cu durere pe marginea trapezului,
umărului stâng şi gâtului
-durere de tip intercostal cu dureri la nivelul epigastrului, abdomenului
superior, în centură de-a lungul ultimelor spaţii intercostale.
Apare în : pleurite, pleurezii, abcese subfrenice, tumori mediastinale.
DUREREA DE CAUZĂ EXTRATORACICĂ:
1.de cauză cardiacă : angina pectorală, infarctul miocardic acut, junghiul
atrial din stenoza mitrală, pericardita constrictivă, etc.
2.de cauză abdominală : esofagite, diverticoli,carcinom esofagian, hernia
hiatală, colecistita acută
3.de afectarea aortei : aortita luetică, anevrism disecant de aortă
4.de cauză mediastinală : mediastinita acută şi cronică, emfizemul
mediastinal, prin ruperea unor bule de emfizem
 PRINCIPALELE SINDROAME ALE APARATULUI RESPIRATOR

SINDROMUL BRONŞIC

Este reprezentat de un grup de semne şi simptome care evocă suferinţa bronşiilor.

Apare în:
•bronşite acute şi cronice;
•bronşiectazii;
•astm bronşic;
•emfizem pulmonar obstructiv;
•boala căilor aeriene mici.

Aceste entităţi se pot asocia cu:

•insuficienţă respiratorie acuta / cronică;
•cord pulmonar acut / cronic (CPC).
Sindromul bronşitic

Definiţie şi etiologie: inflamaţia acută sau cronică a arborelui respirator datorată

infecţiilor virale, bacteriene, fungice, parazitare, chimic iritative (gaze toxice, pulberi,
praf), alergie faţă de polen, fungi, diverşi alergeni exo sau endogeni cu alterarea
mucoasei bronşice, tulburări secretarii şi spasm al musculaturii bronşice.

Simptomatologie: tuse cu expectoraţie, raluri bronşice uscate şi umede.

Paraclinic: absenţa sau discreţia semnelor radiologice.

Evoluţie acută sau cronică.

 BRONŞITA ACUTĂ
Este o inflamaţie acută a peretelui bronşic, limitată la mucoasă şi corion,
cu tulburări ale secreţiei, permeabilităţii, sensibilităţii peretelui bronşic; poate
apare primitiv sau secundar unor faringite, angine, sau ca element însoţitor al
unor boli infecto-contagioase: rujeola, varicela, tusea convulsivă, febra tifoidă.
Evoluează în trei faze:

1. Debutul, care durează 1-3 zile, survine consecutiv expunerii la frig, umiditate,
substanţe toxice, iritante, ce determină inflamaţia (catarul) căilor respiratorii
superioare:
• coriza (guturaiul) cu rinoree, lăcrimare;
• angina, cu dificultate la deglutiţie;
• laringita, a cărei expresie este răguşeala sau voalarea vocii
• senzaţia de uscăciune la nivelul mucoasei nazale, faringiene;
• astenie, cefalee, frisoane, dureri musculare.
2. Perioada de cruditate durează 3-4 zile: subfebrilitate / febra,
frisoane şi mialgii de intensitate variabila, diminuarea apetitul, senzaţia de
uscăciune coboară la nivel traheal, apare mâncărime şi căldură retrosternală, tuse
uscată, iritativă, chinuitoare, dureri retrosternale la baza toracelui şi
excepţional, dispnee în interesarea bronşiilor mici.
Examenul obiectiv evidenţiază congestia mucoasei buco-faringiene, raluri
sibilante şi ronflante pe întreg toracele.
3.Perioada de cocţiune durează circa 6 zile; tusea devine productivă,
umedă, cu expectoraţie muco-purulentă; obiectiv se constată raluri muzicale,
ronflante şi sibilante, subcrepitante. Febra, frisonul, cefaleea dispar. Bolnavul se
vindecă complet în 10 zile.
• Examenele paraclinice relevă: V.S.H., a2- globulinele, fibrinogenul crescute,
leucocitoză cu neutrofilie.
• Examenul bacteriologic al sputei identifică flora microbiană, de obicei mixtă.
•Examenul radiologie este normal.

BRONŞIOLITA CAPILARĂ (catarul sufocant): formă de bronşită acută

dispneizantă, prin interesarea bronşiilor mici, mai frecventă la copii.

Complicaţiile bronşitei acute depind de teren. Pe o insuficienţă respiratorie severă,

apariţia unei bronşite poate fi letală, la bătrâni se poate complica cu o
bronhopneumonie, iar bronşitele gripale pot evolua cu mici hemoptizii; bronşitele
segmentare recidivante (într-un anumit teritoriu) sunt evocatore pentru neoplasm, corp
străin, tuberculoză.
 BRONŞITA CRONICĂ
Este o inflamaţie cronică nespecifică a bronşiilor, ce se manifestă clinic prin tuse,
expectoraţie mucoasă şi muco-purulentă, cel puţin trei luni pe an, continuu sau
intermitent, cel puţin doi ani consecutiv.

Procesul patologic interesează mucoasa, determinând hiperplazia glandelor mucoase din

trahee, bronşii şi hiperplazia epiteliului bronşic. Afectează predominant bărbaţii fumători.
Ca factori etiologici sunt implicaţi: frigul, poluarea atmosferică, pulberile profesionale,
etilismul cronic.

Debutul este insidios, vârsta la care se produce este cuprinsă între 30-60 ani. Succede unei
pneumonii virale, astm bronşic, după bronşite acute repetate, tuberculoză pulmonară. în
puseele de acutizare sunt prezente semnele bronşitei acute.

Semne funcţionale: tuse, expectoraţie, dispnee mai întâi la efort, sau sub forma unor
accese paroxistice de tip astmatiform. Consecutiv tusei repetate apar dureri la baza
toracelui, prin solicitarea musculaturii intercostale şi diafragmului.
 Forme particulare de bronşită cronică:

1. bronşita ce complică astmul bronşic;

2. bronşita ce însoţeşte silicoza, antracoza, bisinoza;
3. bronşita de stază a cardiacilor;
4. bronşita asociată insuficienţei renale cronice;

Formele clinice ale bronşitei cronice:

 bronşita cronică simplă caracterizată prin teste ventilatorii normale;

 bronşita cronică obstructivă, asociată obstrucţiei bronşice progresive,
cu diminuarea anuală a VEMS cu 40-75 ml; se complică cu emfizem
centrolobular;
 bronşita cronică astmatiformă, caracterizată prin variaţii mari ale
VEMS şi PEFR (variabilitatea zilnică a fluxului expirator de vârf) în cursul
nictemerului;
 bronşita cronică recurent purulentă, caracterizată prin caracterul trenant
al episoadelor de suprainfecţie, cu spută mucopuruluentă şi purulentă, şi
posibilitatea de apariţie a sindromului obstructiv asociat acutizărilor.
 ASTMUL BRONŞIC

 Astmul bronşic este o afecţiune caracterizată prin reactivitatea bronşică anormal

crescută faţă de stimuli numeroşi şi diverşi, care se manifestă fiziopatologic prin
îngustarea căilor respiratorii, ce se remite spontan sau după tratament şi se exprimă clinic
prin triada: wheezing, dispnee, tuse.
 Boala are un caracter episodic, evoluând în accese, separate de perioade asimptomatice;
crizele durează minute până la ore; există şi astm cu dispnee continuă.
 Când dispneea este intensă, severă şi durează peste 24 ore vorbim de status astmaticus.
 Incidenţa este de 5% la adulţi şi de 7-10% la copii, raportul băieţi/fete
fiind de 2:1; la adulţi, raportul pe sexe este de 1:1.
Etiopatogenia astmului bronşic

Factorii implicaţi în etiopatogenia astmului bronşic:

- alergenii, care pot fi pneumoalergeni, alergeni alimentari şi medicamentoşi, care

pătrund pe calea digestivă, şi alergenii de contact; alergenii acţionează pe un teren atopic;
- factorii iritanţi care sunt reprezentaţi de praful de stradă, fum, gaze
toxice, oxid de azot, de sulf, hidrocarburi, ozon, aer rece;
- factorii infecţioşi cum ar fi unele virusuri (sinciţial respirator,
paragripal, rinovirusuri) au un rol demonstrat în patogenia astmului bronşic;
factorii microbieni sunt încă suspectaţi, fără ca rolul lor să fi fost demonstrat în
etiopatogenie (Streptococcus pneumoniae, Stafilococcus aureus, Hemophillus influenzae);
- endoalergenele în cazul astmului bronşic intrinsec, cu infecţie bronşică şi răspuns alergic
la antigenele bacteriene;
- factorii psihici: traume, stress, persoanele cu infantilism psihic;
- efortul fizic, mai ales la copii şi tineri, cu apariţia crizei de spasm bronşic după efort;
- factorii genetici: haplotipul HLA 1 şi 8 pentru astmul bronşic atopic.
Clinica astmului bronşic
1. Criza de astm bronşic:
2. Faza prodromală (aura astmatică);
3. Faza dispneică;
4. Faza catarală;

1. Aura astmatică: strănut, hidroree nazală, senzaţie de uscăciune rino şi

orofaringiană, lăcrimare, cefalee, prurit palpebral, senzaţie de gâdilitură
laringeană, accese de tuse spasmodică.

2. Faza dispneică debutează după aură.

• Apare de regulă în cursul nopţii (dar nu obligatoriu), datorită predominanţei

tonusului vagal.
• Apare brusc o senzaţie de plenitudine toracică, de lipsă de aer, anxietate majoră,
care obligă bolnavul să ia poziţia de ortopnee, ce pune în acţiune muşchii
inspiratori accesori.
• La examenul obiectiv este palid, cu buzele cianotice, jugularele turgide,
trunchiul aplecat anterior pentru a uşura mişcarea diafragmului; inspirul este
scurt şi ineficient, expirul este prelungit, dificil, se aude cu zgomot ca un ţiuit
(wheezing).
2. Sindromul de condensare pulmonară generat de bronşită superificială
(bronşiile fiind obstruate de secreţii purulente), pneumonită în jurul bronhiilor
dilatate şi fibroză peribronşiectatică:
• intensificarea freamătului pectoral sau abolirea transmiterii vibraţiilor vocale, dacă
bronşia respectivă este blocată de secreţii vâscoase sau dopuri de puroi;
• matitate la percuţie;
• respiraţie suflantă, suflu tubar; raluri crepitante, suberepitante, consonante.

3. Sindromul pleuretic:
• afectarea pleurei parietale şi viscerale prin procesul de pleurită acută (pleuritis sicca);
• ascultator: frecături pleurale, raluri frecătură;
• revărsat lichidian al cavităţii pleurale produs prin însămânţarea pleurei pe cale limfatică
şi sanguină: freamăt pectoral redus, matitate, murmur vezicular redus sau chiar abolit; la
limita superioară se poate asculta suflu pleuretic sau tubopleuretic;
• pahipleurită regională: submatitate, diminuarea murmurului vezicular, raluri frecătură.

Manifestări la distanţă: hipocratism digital, cianoză, scăderea în greutate.