MODIFICARI OBSERVATE IN ALTE SINDROAME

SINDROAME ANEMICE

DEFINIŢIE:Anemiile sunt boli caracterizate prin scăderea hemoglobinei sau a numărului de

hematii sub valori normale (4,5 milioane eritrocite cu 90% hemoglobina, la bărbaţi şi 4 milioane
eritrocite cu 80% hemoglobina, la femei). Principala consecinţa a anemiei o constituie scăderea
concentraţiei de oxigen în sânge.
CLASIFICARE:
1. Morfologică (ţine seama de modificările constantelor eritrocitare)
- după volumul eritrocitar mediu – VEM – în normocitare, microcitare şi macrocitare;
- după concentraţia medie a hemoglobinei eritrocitare – CHEM – în normocrome hipocromă,
hipercromă
2.Patogenică
a)Producere scăzută de hemoglobina şi eritrocite:
- Deficit de sinteză a hemoglobinei:
- anemia feriprivă
- anemia sideroblastică(hipersideremică)
- Deficit de maturaţie a eritrocitelor:
- anemia megaloblastică primara (boala Addison-Biermer)
- anemii megaloblastice secundare (parabiermeriene)
- Deficit al eritropoiezei:
- anemia aplastică
b)Pierdere sau distrugere crescută de eritrocite:
- Anemia posthemoragică acută
- Anemiile hemolitice :
- congenitale (intracorpusculare, endogene)
- câştigate (extracorpusculare, exogene)
3.Etiologică
a) anemii prin deficite nutriţionale: megaloblastice, hipocrome
 b) anemii prin infecţii cronice sau reacţii imune şi autoimune: hipocrome, hemolitice, hipo- sau
aplazice
c) anemii prin intoxicaţii (tip saturnism) : hipo-sau aplazice, macroblastice, hemolitice
d) anemii în cancere : în sindroame paraneoplazice
e) anemii endocrine : mixedem, insuficienta suprarenală, gonadică, hipofizară
f) anemii în insuficienta renală
g) anemii în ciroze
h) anemii de sarcina : hipocromă, macromegaloblastică, hemolitică prin sângerare acută

SIMPTOMATOLOGIA GENERALA A ANEMIILOR

În cazul anemiei acute predomină ameţelile, tulburările de vedere, dispneea, paloarea intensă,
tahicardia, hipotensiunea arterială şi uneori lipotimia sau colapsul.
În anemia cronică, pe primul plan se situează paloarea pielii şi a mucoaselor, vizibilă mai ales la
palme, buze, unghii şi mucoasa bucală, tulburările nervoase, astenie, tulburări de memorie, ameţeli,
cefalee, tendinţa la lipotimie, semne cardiovasculare (palpitaţii, dureri precordiale, dispnee), tulburări
digestive ( anorexie, flatulenţă sau constipaţie), amenoreea şi tulburările menstruale la femei.

INVESTIGATII
Anemia hipocromă feriprivă - determinarea hematiilor (n: 4,5 – 5,5 mil./mm cub ), hemoglobinei
(n:12-16 gr./100 ml.) şi hematocritul (n:42- 45 %) sideremia (n:80 – 120 µg/100 ml.); fierul
plasmatic scade în anemia feriprivă şi creşte în anemiile hemolitice şi megaloblastice precizarea
cauzei hemoragiei cronice: digestivă la bărbaţi (radioscopie gastro-intestinala, gastroscopie,
irigoscopie, hemoragii oculte, tuşeu rectal ); genitală la femei (tuşeu vaginal) şi la ambele sexe
examen coproparazitologic.
Anemiile hemolitice, în plus:
-rezistenţa globulară (n:0.44-0,34 NaCl%)
-reticulocite (n:0,5-1,5% din eritrocite)
-bilirubina indirectă (n;0,60 mg/100 ml)
-reacţia Coombs (test antiglobulinic pentru anticorpi )
-corpii Heinz
Anemiile megaloblastice, în plus :
 -frotiu de sânge colorat May-Grủmwald-Giemsa, pentru examenul calitativ
-medulograma, când elementele imature sunt absente în sângele periferic
-testul Schilling cu vitamina B 12 pentru evidenţierea factorului antianemic intrinsec
-alte examene: electroforeza, puncţia – biopsie ganglionară, puncţia splenică

SINDROAME HEMORAGIPARE
DEFINITIE:Sunt tulburări ale hemostazei ce determină sângerări spontane sau după
traumatisme minore
-pot fi vasculopatii,coagulopatii şi trombopatii
-hemostaza = proces fiziologic prin care:
-se previn sângerările spontane
-se opresc sângerările provocate de traumatisme
Sindroamele hemoragiare= Stări patologice rezultate din incapacitatea menţinerii hemostazei,
având drept consecinţe sângerări la nivelul tegumentelor, mucoaselor şi ţesuturilor.
Hemostaza – 5 faze succesive:
-vase mici
1.vasoconstricţia care scade breşa vasculară şi scade debitul sangvin
2.faza trombocitară cu aderarea, eliberarea granulelor şi agregarea trombocitelor – formarea cheagului
alb provizoriu
-vase mari
3.formarea cheagului de fibrină – faza plasmatică (f. VII-IX) sau umorală a coagulării (generarea
protrombinei – f. II) – formarea trombinei şi transformarea fibrinogenului (f. I) în fibrină
4.retracţia cheagului
5.liza cheagului – repermeabilizare vasculară (fragm. f. Hagernan, tPA)
Principalele sindroame hemoragipare (SH)
1.SH prin defect al peretelui vascular
* Teleangiecrazia ereditară b.Rendu-Ossler
* Purpura Henoch-Schonlein
2.SH prin defect trombocitar
* trombocitopatie (calitativ)
* trombocitopenie (cantitativ)
3.SH prin defectul factorilor plasmatici ai coagulării (unuia sau mai multora)
* coagulopatii ereditare: hemofilia A, B, C, hipoprotrombinemia
* coagulopatii dobândite: deficit de vitamina K, hepatopatii cronice,
4.SH prin exagerarea fibrinolizei
a. exces de trombină în circulaţie şi hipercoagulare
b. hipocoagulare prin consum cu scăderea fibrinogenului, scăderea trombocitelor
c. fibrinoliza reactivă
5.SH prin mecanism mixt :
* vasculopatii,
* coagulopatii
* fibrinoliză

SIMPTOMATOLOGIE
necaracteristice
* astenie, cefalee, ameţeli – consecinţa anemiei secundare
* stare generală alterată (septicemii –)
* dureri articulare – purpura H-Sch, hemofilii
* dureri abdominale, sc sanguinolente – purpura abdominală
* prurit – purpurele vasculare prin mecanism imunologic

Examenul obiectiv pe aparate şi sisteme

* aparat respirator – epistaxis, hemoptizie
* aparat digestiv – stomato-gingivoragii, hematemeză, melenă, hematochezie,rectoragie,prezenţa
hepato-splenomegaliei
* aparat reno-urinar – hematurie (micro- şi macroscopică)
* aparat genital – la femei meno- şi metroragii
* SNC – hemoragii cerebrale - pg rezervat
SINDROM DE IMPREGNARE BACILARA

Tuberculoza abdominalã este determinatã de Mycobacterium tuberculosis, care poate interesa peritoneul
transmural, pornind de la focare existente de TBC intestinalã sau genito-urinarã, sau, mai frecvent,
infectia se transmite pe cale hematogenã, de la un focar primitiv pulmonar sau o TBC miliarã.
Cel mai frecvent, TBCP (P=peritoneal) apare prin reactivarea unor focare peritoneale latente,
"dormante", însãmântate în momentul diseminãrii hematogene primare, ceea ce explicã faptul cã la 2/3
din pacientii cu TBCP nu existã concomitent localizãri ale unei TBC active pulmonare sau
extrapulmonare
Sindrom de impregnare bacilarã, manifestat prin: paloare, subfebrilitate, transpiratii mai ales nocturne,
scãdere ponderalã, scãderea apetitului sau chiar anorexie, la care se asociazã o serie de tulburãri
dispeptice: greatã, vãrsãturi intermitente, stare de plenitudine, eructatii, diaree. Cel mai comun simptom
al TBCI este durerea surdã, cu aspect colicativ la nivelul teritoriului afectat - supraombilical, fosa iliacã
dreaptã, hipogastru întâlnitã la 80-90% dintre pacienti.

SINDROM ADENOHIPOFIZAR

Glanda hipofiza sau pituitară este o glandă având dimensiunea unui bob de mazăre, situată în
şaua turcească, la baza creierului, într-o depresiune a osului sfenoid care poartă numele de şa turcească.
Hipofiza este glanda care controlează funcţiile tuturor celorlalte glande endocrine. Având în vedere rolul
deosebit de important pe care îl au unii hormoni secretaţi de ea, cât şi pentru legătura directă pe care o
are cu hipotalamusul (centrul de control al sistemului nervos), hipofiza este denumită şi "glanda şefă
Din punctul de vedere al structurii, glanda hipofiză este alcatuită din două porţiuni, care au atât
structură, cât şi funcţii distincte: lobul anterior (adenohipofiza) şi lobul posterior (neurohipofiza). Primul
lob constituie 80% din glanda şi are în structura sa grămezi neregulate de celule glandulare. Aceste
celule conţin granule în care sunt stocaîi hormonii secretaţi. Adenohipofiza secretă hormonul de creştere
(STH), cu rol în dezvoltarea oaselor şi a cartilajelor, prolactina (PRL), cu rol în dezvoltarea sânilor şi în
apariţia lactaţiei, hormonul melanocitostimulator (MSH), care intervine în pigmentarea pielii după
expunerea la lumină. Adenohipofiza secretă, de asemenea, hormoni cu acţiune asupra glandelor
endocrine periferice: tireotropul (TSH) care controlează secreţia glandei tiroide, adrenocorticotropul
(ACTH) care controlează secreţia glandei suprarenale, gonadotropii (FSH si LH) pentru controlul
hormoniloer sexuali .
Secreţia glandei hipofize este reglată de hormonii glandelor pe care le controlează prin fenomen
de feed-back negativ. Astfel dacă nivelul unui hormon din sânge creşte din diverse cauze, glanda
hipofiză va secreta o cantitate mai mică de hormon hipofizar care controlează glanda respectivă. De
exemplu, dacă creşte nivelul de hormoni tiroidieni datorită unui nodul tiroidian (sau din orice altă
cauză), atunci nivelul de TSH va fi scăzut.
Consecinţe ale afectării hipofizei sunt gigantismul, acromegalia în caz de creştere a secreţiei de
STH, nanismul hipofizar în caz de scădere a secreţiei de STH. Insuficienţa globală a hormonilor
adenohipofizari determină sindromul Seehan Simmonds. Creşterea secreţiei de ACTH determină
sindromul Cushing. Scăderea ADH determină diabetul insipid.