În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin
Iubiți credincioși
Iarăși vine sărbătoarea Nașterii Domnului. Cu adevărat S-a născut Hristos și S-a arătat în
mijlocul oamenilor. A sosit și vremea să ne apropiem de ospățul Domnului, deoarece, cu prilejul
sărbătorilor Crăciunului, foarte mulți dintre credincioșii noștri se pregătesc și primesc Sfânta
Taină a Cuminecăturii.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos după ce a vindecat un bolnav într-o zi de sâmbătă, iată că unul
dintre fruntașii fariseilor îl roagă să ia cina în casa lui. (Luca 14, 1). Este vorba de o masă la care
gazda își invitase, în onoarea Învățătorului, prietenii și rudele, adică oameni din pătura
conducătoare a poporului evreu din vremea aceea. Mântuitorul răspunde chemării și, luând
seama cum ceilalți invitați își alegeau locurile, foloșeste prilejul și-i povățuiește: „Când vei fi
chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul
mai de cinste decât tine. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia
locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi
chemat, mergând aşează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi
zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea
împreună cu tine. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va
înălţa” (Luca 14, 10-11), cu grijă, Domnul previne și ferește de calea dureroasă care te dă în jos,
te prăvale. Dar de jos nu ai unde să cazi; în schimb, ai unde să urci – cu duhul. Și Domnul
continuă: “Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici vecinii
bogați, ci cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi. Fericit vei fi, că nu pot să-ți
răsplătească. Ți se va răsplăti la învierea drepților. Unul dintre comeseni a înțeles, se pare, sensul
acestei analogii, de vreme ce Sf. Evanghelist Luca o consemnează în mod inedit: „Și auzind
acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția
lui Dumnezeu!” (Luca 14, 15). Ospățului la care El participa îi lipsea prin urmare ceva esențial:
fericirea! Oamenii aceia aveau un statut, erau împăcați cu ei înșiși (atât din punct de vedere
religios, cât și social), dar nu erau fericiți! Și Mântuitorul nu ezită să ofere o rețetă a adevăratei
fericiri pe acest pământ: să fii gazdă a celor nevoiași, să îi fericești pe alții. Prin urmare, Pilda
„celor poftiți la cină” nu este în primul rând una despre ratarea mântuirii, ci accentul cade pe a
doua parte: este o pildă despre un ospăț fericit, despre dobândirea fericirii. Și despre felul cum
faptul de a fi gazdă cu adevărat fericită pe pământ (ca primitor de străini și ajutător al celor
nevoiași) se leagă de nădejdea de a fi găzduit, la rândul tău, în fericirea Împărăției. La auzul
acestor cuvinte, folosind şi atmosfera favorabilă care se crease, Iisus Domnul nostru rosteşte
parabola cu chemarea la cină, citită la Sf. Liturghie de astăzi. a zis: “Un om oarecare a făcut cină
mare și a chemat pe mulți. Și a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemați:
Veniți, că iată toate sunt gata. Au început însă toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis:
Doamne, țarină am cumpărat și am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă! Altul a zis: Cinci
perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am
luat și de aceea nu pot veni. Întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Și atunci,
mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și în ulițele cetății, și pe săraci, și pe
neputincioși, și pe orbi, și pe șchiopi adu-i aici. Și a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai
poruncit și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slugă: Ieși la drumuri și la garduri și silește să
intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu
va gusta din cina mea“(Lc. 14, 24).
Iubiţi credincioşi,

Pericopa evanghelică de astăzi ne spune că Hristos ne oferă un ospăț în Împărăția Sa: marea
sărbătoare la care suntem invitați să participăm este venirea Sa în lume, care privește în mod egal
pe fiecare om. Cu toții suntem chemați să primim, încă din această viață, ceea ce Dumnezeu a
pregătit pentru fiii Săi din veșnicie. Aceasta începe de la botez, iar viața noastră devine astfel o
viață de privilegii.
În interpretarea Părinţilor Bisericii pentru parabola pe care am auzit-o din Evanghelie, omul
acesta este Însuşi Dumnezeul părinţilor noştri, Care, pentru negrăita Sa iubire de oameni, Se
numeşte pe Sine om. De fapt, în Evanghelii Îl auzim pe Mântuitorul numindu-Se adeseori Fiul
Omului, căci din iubirea de oameni cea negrăită şi minunată a venit El la noi şi S-a făcut Om.
Dar de ce spune că a venit să facă cină şi nu prânz? Prânz se numeşte de obicei masa de
dimineaţă sau de amiază, iar cina este masa pe care o iau oamenii seara. Acest om a făcut cină şi
nu prânz, pentru că Mântuitorul lumii n-a venit de la începutul lumii pentru mântuirea noastră.
„Cina“ înseamnă Sfânta Împărtăşanie, medicament pentru nemurire, cum spun Sfinţii Părinţi,
care-i „hrăneşte“ pe creştini în Sfânta Biserică, pregătindu-i pentru veşnicie. Faptul că „Omul,
Stăpânul“ i-a chemat „pe mulţi“, arată universalitatea mântuirii, întrucât „Dumnezeu voieşte ca
toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Tim. 2, 4). „Ceasul cinei“
înseamnă vremea chemării la pocăinţă şi, apoi, la creştinism, la care au fost invitaţi, cum se
cunoaşte, mai întâi fiii poporului ales. În altă parte a comentariilor referitor la această numită
Cină, aflăm că cina înseamnă bucuriile vieţii veşnice, sau altfel spus, împărăţia lui Dumnezeu,
împărăţia cerurilor, mântuirea noastră. Cei chemaţi la început, adică prietenii stăpânului,
reprezintă poporul ales, poporul pe care Dumnezeu din veacuri l-a ales, ca din el să se nască,
după trup, Fiul Său şi ca, întâi şi întâi, către dânsul să se îndrepte Sfânta Sa chemare. Refuzul
prietenilor de a veni la cină, scuzele de tot felul, în care, de fapt, se îmbracă indiferenţa şi puţina
lor iubire către Stăpân, nu este decât refuzul repetat pe care acest popor l-a dat chemării lui
Dumnezeu, în cursul tuturor veacurilor, când această chemare i-a fost adresată prin graiul
profeţilor, iar în timpul din urmă, a răsunat prin graiul şi prin viaţa a Însuşi Fiului lui Dumnezeu.
Sluga trimisă este Mântuitorul Iisus Hristos, care, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, "a luat chip
de rob, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare arătându-se om" (Fil. 2, 7) şi care cu
adevărat a chemat pe toţi la Sine şi, prin aceasta, la cina Tatălui ceresc. N-a mustrat El oare, de
atâtea ori, pe mai marii poporului evreu din acel timp, pentru îngustimea lor de minte, pentru
inima lor legată peste măsură de bunurile pământeşti, pentru tâlcuirea greşită a scrierilor
Vechiului Testament, n-a spus El cu toată căldura dragostei Sale dumnezeieşti: "Veniţi la Mine
toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Mat. 11, 28), sau: "Veniţi,
binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea
lumii!" (Mat. 25, 34).
A trebuit ca dreptatea lui Dumnezeu să pedepsească neamul omenesc în iad pentru păcatele
protopărinţilor şi ale popoarelor care au murit înaintea lui Iisus Hristos, timp mai îndelungat.
Când cărturarii şi fariseii (evreii credincioşi) nu au acceptat invitaţia, El i-a chemat pe evreii de
rând şi apoi pe ne-evreii de dincolo de cetate. Și noi am fost chemaţi la această mare cină a
credinţei. Dar cum răspundem? Suntem ca cei care au fost invitaţi mai înainte şi care aveau alte
preocupări, considerate de noi ca urgente? Suntem – acum – aici cu trupul, dar în altă parte cu
mintea, la afacerile noastre, la familiile noastre, preocupările noastre „reale”?Cu siguranţă nu
vom câştiga invitaţia de a participa la cina lui Hristos, dar nici nu vom putea primi acest dar dacă
ne îngrijim de alte lucruri. . Noi suntem într-o stare de așteptare, așa cum spunem și în Simbolul
Credinței: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.” Toată viața noastră de creștini
este o așteptare, o așteptare liniștită, o așteptare plină de speranță și o așteptare pe care o
alimentăm din când în când cu puterile noastre lăuntrice. Ei bine, Dumnezeu ne cheamă în
permanență la Ospățul Său, la Cina Sa, la Împărăția lui Dumnezeu. Nu o dată Împărăția lui
Dumnezeu a fost asemănată cu un ospăț. Ospățul, nu atât mâncarea în sine, cât faptul că oamenii
se adună laolaltă, iar hrana în sine este Hrana Euharistică, aceea pe care Dumnezeu ne-o oferă
prin Biserică și prin harul preoției. Pâinea și vinul, care, prin rugăciune și prin pogorârea Duhului
Sfânt, se prefac, realmente, în Trupul mistic și Sângele mistic al Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Aceasta este Cina supremă. Fiecare creştin trebuie să ştie că în Biserică este
locul de întâlnire cu Iisus, aici este Masa Cinei celei de Taină, la care este chemat. Aceasta este
Hrana duhovnicească pe care noi o primim de-a lungul vieții noastre și pe care o numim și
„merinde” pentru lunga călătorie pe care fiecare o vom face la sfârșitul vieții. Și așa cum când
pleci într-o călătorie lungă îți iei la tine un pachețel cu mâncare, pentru ca să te hrănești pe drum,
tot așa, și înainte de această lungă călătorie pe care o pornești în viața de dincolo, îți iei cu tine o
merinde. De aceea, este bine și este de trebuință ca fiecare creștin să aibă grijă să se
împărtășească înainte de a-și da sfârșitul, iar membrii familiei, dacă el nu se îngrijește, să se
îngrijească să-i asigure asistența duhovnicească a preotului prin această ultimă cuminecătură cu
care el pleacă la drum ca și cu o merinde pe care ar avea-o în traistă.
Astfel, pare că s-a spus tot ce se putea spune despre această parabolă. Însă nu este așa. „Sluga“
trimisă reprezintă pe proorocii Vechiului Testament, dintre care Sf. Ioan Botezătorul a fost
ultimul. Motivele pentru care au refuzat cina, semnifică ataşamentul prioritar faţă de cele
pământeşti. Unii exegeţi chiar identifică „ţarina“ cu lumea, „boii“ cu cele cinci simţuri, „femeia“
cu mintea pornită doar spre cele de jos.
Misionarii – reprezintă pe cei ce răspândesc Vestea cea bună. „Pieţele şi uliţele cetăţii“, cu
săraci, orbi, şchiopi etc., exprimă bunăvoinţa Stăpânului-Dumnezeu de a mântui şi pe cel mai
decăzut dintre oameni, chiar şi pe cel care se zbate în mizeria păcatului. În cazul acesta, concret,
„săracii, şchiopii“ etc. reprezintă şi pe acei iudei simpli şi smeriţi, care au răspuns chemării
Domnului, spre deosebire de mulţi dintre cărturarii şi fariseii infatuaţi care au rămas cu „ţarina şi
cu boii.“ Faptul că slujitorul afirmă că deşi au venit mulţi la cină, „tot mai este loc“, arată că în
Biserică (şi în împărăţia cerurilor) este loc pentru toată lumea. Căci Însuşi Mântuitorul a spus-o,
cu alt prilej: „În Casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt, iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă
gătesc loc“ (Ioan 14, 2). Trimiterea slugii la „drumuri şi garduri“ înseamnă chemarea la mântuire
a tuturor neamurilor, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor.
Iubiţi credincioşi,

Viaţa aceasta este un conflict între bucurie şi tristeţe, generat de lupta dintre Hristos şi Satana, de
lupta între bine şi rău, care se petrece aici şi în care omul e direct implicat. Dumnezeu nu dă
fericirea cu sila. El ne cheamă la Sine şi numai dacă omul răspunde cu credinţă şi ascultare are
parte de ospăţ. Fericirea veşnică nu poate fi a noastră decât dacă am ales liber să acceptăm
invitaţia lui Dumnezeu. Dacă nu răspundem acum, va veni timpul să regretăm, căci la miezul
nopţii uşa se va închide şi vom auzi cuvintele: „Nu vă ştiu pe voi!” (Mt. 25, 12).
Veniţi că "totul este gata", ne cheamă Fiul lui Dumnezeu. Veniţi de pretutindeni, înţelepţi, săraci
şi îmbogăţiţi, suferinzi, cei zdrobiţi cu trupul şi cu inima, cei osteniţi şi împovăraţi, şi veţi afla
odihnă, mângâiere, vindecarea trupului şi a sufletului. Veniţi de pretutindeni la cina singurei
împăcări, armoniei şi înfrăţirii întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, aşa ne strigă Iisus
Salvatorul omenirii din păcat.
Să nu luăm în seamă scuzele pe care le-au adus cei dintâi chemaţi la marea cină a Domnului, ci
să răspundem chemării, şi nu oricum, ci aşa cum se cuvine, spre a putea intra la cină, căci tot El
zice că "mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" (Mat. 22, 14).
Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele
bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Niciodată să nu
uităm că avem un prieten minunat, pe Dumnezeu. În curând El, Domnul Hristos se va naște în
ieslea din Betleem, și se naște necontenit în sufletele noastre.
Noi de multe ori păstrăm pentru noi ceea ce ne doare. Greutățile, suferințele, îndoiala, regretele,
dezamăgirea, tristețea rămân închise înăuntrul nostru pentru că suntem cu gândul că am părea
mai slabi în ochii celor din jur. Dar nu trebuie să ne fie rușine să le recunoaștem pe toate acestea
lui Dumnezeu. Căci atunci când facem acest lucru ne eliberăm sufletul de greutățile care îl apasă.
Să-I deschidem Lui sufletul ca să ne vadă neputința noastră. Să-I mărturisim fără îndoială tot
ceea ce ne frământă pe dinlăuntru, încetând să suferim în tăcere!

Sărbătoarea Nașterii Domnului este aproape, luminițele care împodobesc casele anunță
sărbătoarea, dar și inimile noastre trebuie să fie pregătite. Mai avem puțin timp pentru a face
asta. Să ne pregătim așa cum se cuvine, curățindu-ne haina de nuntă pentru a fi vrednici oaspeți
la masa Împăratului Hristos, acolo unde ne vom putea împărtăși din Cina cea de Taină la care
suntem cu toții chemați. Amin.