PREDICA LA DUMINICA A 28 – A DUPA RUSALII

Iubiti credinciosi,

Duminicile din Postul Naşterii Domnului propun pericope evanghelice

ce au în vedere preocupările dintotdeauna ale omului obişnuit, obişnuit în
sensul căutărilor, intereselor şi micilor lui obsesii mundane: bogatul care îşi
măreşte hambarele, bogatul care ar vrea să-L urmeze pe Hristos, vindecarea
orbului din Ierihon sau a femeii gârbove iar, cea de astăzi, a celor poftiţi la
cină. Ca urmare, boli sufleteşti (alipirea de bogăţii) şi trupeşti (incurabile, dar
vindecate minunat) ce au nevoie de vindecare profundă, dumnezeiască.
Era o zi de sâmbătă – sărbătoare a Vechiului Testament. Domnul tocmai
vindecase un bolnav. Unul dintre fruntașii fariseilor îl roagă să ia cina în casa
lui. Mântuitorul răspunde chemării și, luând seama cum ceilalți invitați își
alegeau locurile, foloșeste prilejul și-i povățuiește: “Când ești chemat
împreună cu alții la vreun ospăț, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să
fie chemat altul mai de cinste decât tine. Și venind cel care te-a chemat pe tine
și pe el, îți va zice: Dă acestuia locul. Atunci, cu rușine, te vei duce să te așezi pe
locul cel mai de pe urmă… Tu așază-te în cel din urmă loc. Și văzându-te cel ce
te-a chemat, să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus“ (Luca 14, 7-9). Cu grijă,
Domnul previne și ferește de calea dureroasă care te dă în jos, te prăvale. Dar
de jos nu ai unde să cazi; în schimb, ai unde să urci – cu duhul. Și Domnul
continuă: “Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi,
nici vecinii bogați (...). Cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi.
Fericit vei fi, că nu pot să-ți răsplătească. Ți se va răsplăti la învierea drepților.
Atunci, auzind unul din cei care ședeau cu El la masă, I-a zis: Fericit este cel ce
va prânzi în împărăția lui Dumnezeu“
Într-o asemenea atmosferă duhovnicească, liturgică, Mântuitorul
rostește cunoscuta Pildă a celor chemați la cină.
Evanghelia Duminicii de astăzi ne istoriseşte despre un om care a
pregătit o „cină mare”, un ospăţ în casa sa. Acesta a invitat pe prieteni să
cineze cu el, dar, din păcate, cei chemaţi au refuzat, pe rând. Stăpânul casei
este Însuşi Dumnezeu, Care ne cheamă cu bunătate să stăm în prezenţa Lui şi
să gustăm din darurile Lui. Acest ospăţ al credinţei, al Evangheliei şi al harului
la care ne pofteşte Bunul Dumnezeu îl avem pregătit în Sfânta Biserică.
Refuzându-l, ca cei din pilda evanghelică, ne lipsim de adevărata împlinire.
Dar gustând din acesta, vom avea bucuria comuniunii cu Hristos, vom
pregusta o fărâmă din fericirea Raiului.
 Iisus Hristos nu Se naşte şi nu vine la „ai Săi” (Ioan 1,11) doar pentru o
elită, pentru câţiva iniţiaţi sau pentru cine vrea. El Se naşte pentru toţi. Toţi
sunt ai Săi indiferent de opţiunile lor mărunte, satisfăcătoare, înguste prin
utilitatea lor imediată. Nu există niciun fel de scuze la o astfel de invitaţie.
Democraţia alegerii nu anulează libertatea iubirii. Cina este Împărăţia lui
Dumnezeu adusă în noi (Luca 17,21) de Împăratul, Stăpânul, Părintele
tuturor. Invitaţia nu e făcută de sus, ci de la înălţimea umanităţii noastre
îmbolnăvite grav de patimile egoiste. E o invitaţie la deschidere, la eliberare
de neputinţele noastre. Nu o putem face singuri, de aceea a venit la noi, S-a
născut, e un Copil, Dumnezeu adevărat, dar şi om la fel de adevărat Care să ne
redea umanitatea vindecată prin iubirea şi harul Sfintei Treimi. Oricât ne-am
ascunde în spatele ţarinilor, boilor şi neputinţelor noastre de tot felul, invitaţia
Lui ne urmăreşte cu intensitatea infinită, dumnezeiască a iubirii Sale: Se face
una cu cel pe care îl iubeşte, adică om. Şi atunci, fugind de El, nerăspunzând la
chemarea-invitaţie la Cina Lui, fugim, de fapt, de noi...

Iubiti credinciosi,

Au trecut două mii de ani de când Iisus i-a chemat pe pescarii Galileei
zicându-le: „Veniţi după Mine!” (Mt. 4, 19). De atunci, Domnul a chemat
neîncetat pe oameni şi ne cheamă şi pe noi cei de astăzi. Dacă răspundem
chemării Sale, dovedim că suntem ucenicii Săi şi că ne place în jurul Său.
Lepădând „toată grija cea lumească”, se cade să venim la ospăţul duhovnicesc,
oferit în Biserică, unde avem bunătăţile credinţei mântuitoare şi ale harului
sfinţitor. Noi nu putem simţi adevărata fericire decât atunci când ne ospătăm
cu Hristos, când cinăm cu „fericitul Dumnezeu” (I Tim. 1, 11). Mântuitorul
nostru vrea şi poate să ne facă fericiţi, spunându-ne prin gura Sfântului Ioan
Iacob de la Hozeva: „Fericirea veşnică/Dacă vrei s-o dobândeşti,/Eu sunt
singur Dătător/Fericirii sufleteşti”. Iată de ce Sfânta Scriptură ne îndeamnă:
„Veniţi, că toate sunt gata!” (Lc. 14, 17); „Gustaţi şi vedeţi că bun este
Domnul!” (Ps. 33, 8). Amin