Sunteți pe pagina 1din 5

1.

Introducere
Compostarea deseurilor organice este un process biooxidativ care implica
mineralizareasi umidificarea partiala a materiei organice, ducând la un produs final stabil, fără
fitotoxicitate si patogeni si cu anumite proprietati organice. In prima fază a procesului,
compușii organici de carbon sunt ușor mineralizați și metabolizați de către microorganisme,
producând CO2, NH3, H2O, acizi organici și căldură. Acumularea de căldură ridică
temperatura din grămadă. Compostarea este un proces spontan de biodegradare al materiei
organice într-un mediu predominant aerisit (aerobic). În timpun procesului bacteria, fungii și
alte microorganisme, inclusiv microartropode, descompund materia organică până ce devin
substanțe organice stabile, folosibile numite composturi. Compostarea implica reducerea
volumului de deșeuri, distrugerea buruienilor și a microorganismelor patogene.
Intensitatea și activitatea concentrată a industriei zootehnice generează cantități mari de
deșeuri biodegradabile, care trebuiec gestionate în conformitate cu practicile adecvate de
eliminare pentru a evita impactul negativ asupra mediului înconjurător. Compostarea nu poate
fi considerată o nouă tehnologie, dar pe lângă majoritata strategiilor de gestionare câștigă interes
ca o opțiune potrivită pentru dejecții cu beneficii economice și de mediu, deoarece acest proces
elimină sau reduce riscul răspândirii patogenilor, paraziților și buruienilor, asociate cu aplicate
directă pe teren a dejecțiilor si conduce la un produs final stabil care poate imbunătăți și menține
calitatea solului și fertilitatea. Compostarea dejecțiilor animale a fost păstrată și transmisă mai
departe în mod tradițional de fermieri după colectarea gunoiului de grajd pentru o mai bună
manipulare, transport și gestionare. Frecvent, deșeurile erau îngrămădite cu puțină atenție
pentru a controla condițiile procesului ( aerisirea, temperatura, pierderea de amoniac etc.) și cu
o metodologie rudimentară. În orice caz, cum valoarea de fertilizator a dejecțiilor animale a fost
mereu recunoscută, în zilele de azi compostarea lor este o cale alternativă de reciclarea a
gunoaielor de grajd de la fermele cu puțin pământ agricol pentru utilizarea lor directă ca
fertilizator. Dar costurile compostării dejecțiilor animale pot fi considerabil mai mari decare
utilizarea directă a gunoaielor de grajd brute. Prin urmare, compostarea este justificată prin
faptul că dejecțiile trebuiesc parțial sterilizate și deasemenea, când este produs compost de
calitate superioară, se compensează costurile de producție.
Prezenta lucrare analizează factorii care afectează compostarea gunoaielor de grajd
pentru prodducerea de compost de înaltă calitate cu valoare adăugată în agricultură,
concentrându-se pe conținutul nutrient, materia organică și gradul de maturitate. Informații
complementare privind siguranța și aspectele legate de mediu în legătură cu compostarea
dejecțiilor animale este revizuită de Moral et al. (2009) în această problemă specială OECD,
inclusiv efectul supresiv împotriva fitopatogenilor din compost și tehnicile recente de
determinare a procesului de humificare din timpul compostării.

2. Concepte de bază a procesului de compostare


În timp ce compostare se întâmplă natural, compostarea eficientă presupune controlul a
mai mulți facturi pentru a evita probleme supărătoare ca mirosul și mizeria, și deasemenea
pentru a obține un produs agricol calitativ. Condițiile controlate sunt de bază pentru o procedură
de compostare, distingându-l de fermentăția aerobă. În ultimele decenii, cercetările au fost
concentrate pe studierea interacțiunii complexe dintre factorii fizici, chimici și biologici care se
petrec pe timpul compostării. Prin urmare, controlul parametrilor ca densitatea în vrac,
porozitate, dimensiunea particulelor, conținutul de nutrienți, rația de C/N, temperatura, pH-ul,
umiditatea și suplimentarea cu oxigen s-a demonstrat a fi cheia pentru optimizarea compostării,
deoarece acestea determină condițiile optime pentru dezvoltarea microbiană și degradarea OM.
Optimizarea compostării implică definirea adecvată a condițiilor inițiale de substrat care
trebuiesc controlate și menținute pe măsură de compostarea progresează. Deși este dificil să se
generalizeze pentru toate tipurile de subtraturi și condițiile de gestionare, aspectele de bază și
cele aplicate ale compostării au fost rezumate în această secțiune. Pentru o formulare particulară
a compostării, referințe speciale pot fi găsite.
Factorii care influentează procesul de compostare pot fi împărțite în două grupe: cele
care depind de formularea mix-ului de compostare, cum ar fi balanța de nutrient, pH, mărimea
particolelor, porozitatea și umiditatea; și cele dependente de procesul de management, cum ar
fi concentrarea O2, temperatura și conținutul de apă. Balanța nutrițională este definită în
principal de rația C/N. Microorganismele presupun o sursă de energie (organic degradabilă –
C) și N pentru dezvoltatea lor și activitatea. Rația C/N adecvată pentru compostare este în
intervalul 25-35, deoarece se consideră că microorganismele au nevoie de 30 părți de C pe
unitate N. Rații înalte C/N fac procesul foarte încet pentru că există un exces de substrat
degradabil pentru microorganisme. Dar cu o rație scăzută de C/N este un exces de N pe
degradabila C și anorganica N este produsă în exces și poate fi pierdută prin volatizarea
amoniacului ori prin ieșirea din masa de compostare. Apoi, rațiile scăzute de C/N pot fi
corectate prin adăugarea unui agent de încărcare pentru a furniza organice degradabile – C.
pH: Un pH de 6.7-9.0 suportă o activitate microbială bună pe timpul compostării.
Valorile optime sunt cuprinse între 5.5 și 8.0. De obicei pH-ul nu este un factor cheie pentru
compostare din moment ce majoritatea materialelor sunt în limita pH-ului. În orice caz, aceste
factor este foarte relevant în controlarea pierderii de N prin volatizarea amoniacului, care poate
fi deosebit de înalte când pH>7.5. Elementul sulf a fost folosit ca un amendament pentru a evita
valorile excesiv de înalte ale pH-ului pe timpul compostării.
Microorganismele: Decompostarea OM este executată de multe grupuri diferite de
populații microbiale. Microorganismele implicate în compostarea se dezvoltă în funcție de
temperatura masei, care definesc etapele diferite ale procesului. Bacteria predomină la începutul
compostării, fungii sunt prezenții pe tot parcusul procesului dar predomină can nivelul apei este
sub 35% si nu sunt activi la temperaturi mai mari de 60 grade C. Actinomicetele predomină pe
timpul stabilizării și întăririi, și împreună cu fungii sunt capabili să degradeze polimerii
rezistenți.
Dimensiunea și distribuția particulelor sunt esențiale pentru echilibrarea suprafeței
pentru creșterea organismelor și menținerea uneui porozități adecvate pentru aerare. Cu cât
mărimea particulelor este mai mare, cu atât este mai mic raportul dintere suprafață și rația mesei.
Deci compostul cu particule mari nu se descompune în mod adecvat deoarece particulele
interioare are acces dificil pentru microorganisme, pentru că în timpul descompunerii,
particulele pot acoperi suprafața cu un strat umenit impenetrabil. Oricum, particulele care sunt
prea mici pot compacta masa, reducând porozitatea. Acești factori sunt specifici materialului:
dimensiunea particulei și distribuirea, forma, împachetarea și conținutul umed controlează
porozitatea mesei compostării.
Porozitatea: Porozitatea substratului exercită o influență mare în performanță
compostării din moment ce condițiile adecvate ale mediului fizic pentru distribuirea aerului
trebuiesc menținute pe timpul procesului. Porozitatea mai mare 50% determină grămada să
rămână la o temperatură scăzută deoarece pierderile de energie depășesc căldura produsă.
Porozitate prea mică duc la condiții anaerobe și producerea de mirosuri. Procentul spațiului
porilor cu aer ai grămezilor de compostarea trebuie să fie în intervalul 35-50%.
Aerarea: Aerarea este un factor cheie pentru compostare. Aerarea potrivită controlează
temperatura, înlătură excesul de umiditate si CO2 și asigură O2 pentru procesul biologic.
Concentrația optimă de O2 este între 15% și 20%. Aerarea controlată ar trebuie să mențină
temperaturi sub 60-65 grade C, care asigură suficient oxigen.
Umiditatea: Conținutul optim de apă pentru compostare variază în funție de deșeul ce
va fi compostat, dar de obicei amestecul ar trebuie să fie la 50-60%. Când conținutul de
umiditate depășește 60%, mișcarea oxigenului este inhibată, iar procesul tinde să devina
anaerob. Pe timpul compostării o cantitate mare de apă se poate evapora, pentru a controla
temperatura, si cum conținutul de apă diminuează scăderile descompunerii, iar reudarea ar
trebui să fie necesară pentru a menține un conținut optim de umiditate pentru activitatea
microbială.
Temperatura: Modelul temperaturii arată activitatea microbială și apariția procesului de
compostare. Intervalul optim al temperaturii pentru compostare este de 40-65 grade C,
temperaturile de peste 55 grade C sunt necesare pentru a distruge microorganismele patogene.
Dar dacă temperatura obținuă depășește intervalul suportat de decomposterii termofilici, efectul
este dăunător pentru compostare. La temperaturi peste 63 grade C, activitatea
microorganismelor scade rapid deoarece optimul pentru diferite termofile este depășit, cu
activitatea apropiindu-se de valori scăzute la 72 grade C. Intervalul 52-60 grade C este cel mai
favorabil pentru descompunere. Reglarea temperaturii este necesară pentru compostări
controlate. Eliminarea excesului de căldură poate fi obținută prn numeroase strategii:
controlarea mărimii și formei masei de compostare; îmbunătățirea răcirii și redistribuirea
favorabilă a temperaturii prin operațiuni de întoarcere, care înseamnă eliminarea căldurii prin
evapoare pe timpul răcirii; și obținerea unui control superior al temperaturii în sisteme care scot
căldura activ prin ventilare controlată (strategia Rutgers).
Dezvoltarea profilului temperaturii indică diferitele faze ale procesului de compostare.
În general, procesul de compostare poate fi împărțit în două faze principale: faza biooxidativă
și faza de maturare denumită și faza de întărire. Faza biooxidativă este împărțită în trei pași: 1.
o fază mezofilică inițială ce durează 1-3 zile, unde bacteria mezofilică și fungii descompun
compușii simpli precum zaharuri, amino acizi, proteine, etc., crescând rapid temperatura; 2.
Faza termofilică, când microorganismele termofilice descompun grăsimile, celuloza,
hemiceluloza și unele ligne, pe timpul acestei faze degradația maximă a OM se petrece
împreună cu distrugerea patogenilor; 3. Faza de răcire, caracterizată de o descreștere a
temperaturii datorată reducerii activității microbiale asociată cu epuizarea substratelor organice
degradabile, masa compostării este repopulată de microorganisme mezofilice care sunt capabile
să descompună zaharurile, celuloza și hemiloza rămasă. Pe timpul acestor pași ai fazei de
biodegradare, compușii organici sunt descompuși în CO2 și NH3, cu consumul de oxigen.
Oricum, pe timpul fazei de maturare se petrece stabilizarea și humificarea a OM, producând un
compost maturat cu caracteristicele humice al OM. Prin urmare, compostul poate fi definit ca
produsul stabilizat și dezinfectat al compostării, care a suferit un stagiu inițial, rapid al
descompunerii, este folositor pentru creșterea plantei și are anumite caracteristici humice,
făcând compostarea deșeurilor o cheie a succesului pentru o agricultură sustenabilă și
managementul resurselor.

3. Caracteristice ale deșeurilor animalelor pentru compostare

Compostarea controlată permite depozitarea sigură si transportul produsului final,


adaugă valoare produsului deoarece compostul este un produs mai concentrat si uniform decât
bălegarul, permite împrăștierea ușoară și în urmare o distribuție uniformă pe teren și resultă
absența patogenilor și buruienilor. Compostul deasemenea poate fi folosit ca fertilizator pentru
containere și o bază pentru substraturile fără pământ. Avantajele compostării bălegarului animal
comparat cu aplicarea directă a lor pot fi rezumate în:
- Eliminarea patogenilor și buruienilor;
- Stabilizarea microbială;
- Reducerea de volum și umiditate;
- Eliminarea și controlul mirosurilor;
- Ușurința depozitării, transportul și folosirea;
- Producerea de fertilizator de calitate bună sau substrat.
Cu toate acestea, dezavantajele sunt derivate din:
- Costul instalării și managementului;
- Necesitatea unui agent de aglomerare;
- Necesitatea unei zone mărite pentru depozitare și operare.
Apoi, compostarea dejecțiilor animale ar trebui văzută ca o tehnologie care adaugă
valoare, producând un produs de calitate înaltă pentru mai multe utilizări agricole.
Anumite caracteristici chimice ale dejecțiilor animale nu sunt adecvate pentru
compostare și ar putea limita eficiența procesului: umiditate în exces, porozitate scăzută,
concentrație ridicată de N pentru organica – C, care oferă un raport C/N scăzut, și în unele
cazuri valori ridicate ale pH-ului. Prin urmare, un management adecvat al compostării
dejecțiilor este necesar pentru a obține un compost de calitate. Așadar, strategii diferite de
aerare, condiționarea de substrat – formulare materiei prime, agenții de aglomerare și opțiunile
de control ale procesului au fost folosite în compostarea dejecțiilor pentru a reduce timpul de
compostare, costurile și sporirea calității produselor finale.
Tabel 1:
Substanță Organic - C Total - N NH4-N pH
uscată
Lichide de grajd / tulbureală
Bovine 15-123 3.8-36 2.0-7.0 1.0-4.9 7.1-8.4
Porcine 4.9-152 1.0-65 0.6-7.8 0.3-6.6 6.7-8.9
Păsări 10-367 11-112 2-21 1.9-9.4 7.9-8.8
Dejecții solide
Bovine 140-300 65-126a 4.2-8.1 0.3-2.0 8.6b
Porcine 150-330 42-132a 3.5-11 0.5-6.0 8.1b
Păsări 220-700 103-597a 10-58 2.4-18 7.6b

a
– Comunicare bernală, personală
b
– valori medii

Adăugarea agentului de umplutură pentru compostarea dejecțiilor optimizează


proprietățile substratului cum ar fi spațiul aerului, conținutul umed, raportul C/N, densitatea
particulelor, pH-ul și structura mecanică, afectând pozitiv rata de decompunere. În acest sens,
subprodusele lingnocelulozice agricolă și forestiere sunt deseori folosite ca agenți de umplere
în co-compostarea deșeurilor bogate în azot, cum ar fi dejecțiile animale. Cele mai utilizate
materiale, în general, sunt paiele de cereale, deșeurile de bumbac, fânul, subprodusele din lemn
cum ar fi rumegușul de pin, castanele, frunze și rumeguș. Toate au umiditate scăzută și un
conținut organic ridicat – C și raport C/N ridicat (o medie de 50 pentru paiele de cereale si >80
pentru subprodusele din lemn), care pot compensa pentru valorile scăzute ale dejecțiilor de
animele