Sunteți pe pagina 1din 20

Familia creştină astăzi: provocări, şanse, perspective – răspunsuri gândite de Sfântul Ioan Gură de Aur în vremea lui pentru timpul nostru

Prof.dr.pr. Viorel SAVA

a) Argument Multe sunt problemele care confruntă societatea în care trăim la începutul mileniului al treilea. A face doar o simplă inventariere a lor este un lucru anevoios. Şi mai anevoios lucru este încercarea de a le ordona ţinând cont de importanţa lor sau de gravitatea lor, sau de insistenţa cu care îşi strigă fiecare urgenţa rezolvării. Criteriul care operează invariabil în astfel de situaţii este stabilit de persoana, de grupul de persoane sau de instituţia în cauză. Prin raportare la problemele altora fiecare (persoană, grup de persoane, instituţie) consideră că problema sa este cea mai importantă motiv pentru care necesită rezolvare urgentă şi cu prioritate faţă de toate celelalte probleme. Când vine vorba de Biserică lucrurile nu stau diferit, ci, dimpotrivă, par ceva mai complicate. Mai întâi, din cauza copleşitoarei necesităţi de a recupera ceea ce nu s-a făcut vreme de jumătate de secol. Apoi, din cauza unei stângăcii în depistarea problemelor majore şi a lipsei de fermitate în gestionarea lor. Se adaugă lipsa de voinţă de a recunoaşte existenţa unor probleme reale, pe lângă cele ştiute, făcându-ne că nu le ştim de teamă să nu fim nevoiţi să recunoaştem existenţa lor. În cele din urmă, o anumită parte a societăţii, ostilă Bisericii, pune pe seama ei, a Bisericii, situaţii şi probleme care în realitate nu există cu scopul de a spori ostilitatea şi de a diminua credibilitatea faţă de cea mai respectată instituţie din România la ora actuală. Am ales în acest studiu să subliniem câteva aspecte legate de pastoraţia familiei, una dintre problemele majore care reclamă o atenţie sporită din partea păstorilor de suflete. Familia creştină trece, în prezent, printr-un proces de desacralizare şi descompunere, situaţie mai puţin prezentă, până acum, în spaţiul românesc. Motivele sunt multe. Între acestea cele economice ocupă un loc important. În lupta pentru supravieţuire, sau pentru un trai mai bun,

74

Prof.dr.pr. Viorel Sava

părinţii au plecat la muncă în străinătate lăsându-şi copiii în ţară, ei înşişi fiind nevoiţi să trăiască separat lucrând în locuri diferite, la distanţe mari unul de altul. Un alt motiv important îl constituie contactul cu familia secularizată, din spaţiul european, al cărui fel de a vieţui a fost luat drept model. Tratarea familiei la diverse de către instituţii cu impact mare în rândul maselor largi, cultivarea sistematică, programată, de către aceste instituţii, în rândul generaţiei tinere, a ideii că familia este ceva învechit, banalizarea valorilor morale ale familiei şi încurajarea ideii de eliberare de canoanele impuse de statutul de familist, toate au condus la situaţia de criză accentuată în care se află familia contemporană. Între instituţiile care au avut un rol demolator se află justiţia şi mass-media. Cea dintâi nefăcând vreun efort pentru a stopa avalanşa de divorţuri, „planul cincinal” la acest capitol fiind realizat şi depăşit, cea din urmă, în goana disperată după audienţă şi clientelă, făcându-şi din contestarea valorilor morale tradiţionale program pe termen lung. Acestora toate, şi altora asemănătoare, Biserica nu a fost suficient de pregătită, afară de câteva excepţii, să le răspundă prompt, cu instrumente, metode şi mijloace pastorale adecvate. Postul de Radio „Trinitas”, cotidianul „Lumina” şi „Trinitas TV”, opere inspirate ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, realizate în timpul arhipăstoririi în scaunul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au protejat, vindecat şi consolidat familia pe temeliile ei tradiţionale printr-o lucrare pastoral-misionară care a cuprins cele mai mari oraşe şi cele mai mici, îndepărtate şi uitate cătune. În teologia Sfântului Ioan Gură de Aur familia a ocupat un spaţiu important. Mulţimea şi complexitatea problemelor care confruntă astăzi familia creştină nu constituie o noutate. Faptul că Sfântul Părinte abordează aspecte ce confruntă familia din zilele noastre scoate în evidenţă nu doar capacitatea lui de a anticipa, cu veacuri înainte, situaţiile de criză ale familiei, ci şi faptul că în vremea lui familia era confruntată cu aceleaşi probleme cărora Biserica, prin slujitorii ei, trebuia să le răspundă pastoral.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

75

b) Dragostea, ataşamentul şi respectul faţă de familie – ecouri din copilărie S-a demonstrat că ceea ce se zideşte în sufletul copilului în primii ani de viaţă contează până la sfârşitul vieţii. O bătrâneţe fericită, afară de situaţiile de excepţie, este rodul unei copilării sănătoase într-o familie bine închegată şi bine organizată. Rămas orfan de tată la scurt timp după naştere, copilăria Sfântului Ioan a fost marcată de evlavia profundă şi de personalitatea puternică a mamei sale Antusa. Capacitatea extraordinară de a lupta cu ispitele vârstei (rămâne văduvă la vârsta de douăzeci de ani), de a suplini deplin lipsa soţului ei în familie şi de a se impune prin credinţă, evlavie şi râvnă duhovnicească până acolo încât a stârnit admiraţia păgânilor sunt calităţile unei familii creştine, existând fizic doar pe jumătate dar spiritual întrecând cu mult întregul, care s-au dăltuit adânc şi pentru totdeauna în conştiinţa copilului Ioan. „Mi-amintesc că odinioară, – mărturiseşte Sfântul Ioan – pe când eram tânăr, dascălul meu de retorică şi era un păgân convins până în măduva oaselor – a lăudat în faţa multora pe mama. După cum îi era obiceiul, a întrebat pe cei de lângă el, cine sunt. Unul i-a spus că sunt fiul unei văduve. A întrebat apoi ce vârstă are mama şi de când e văduvă. Când i-am spus că e de patruzeci de ani şi că sunt douăzeci de ani de când a pierdut pe tatăl meu, s-a minunat şi a strigat cu glas mare uitându-se la cei de faţă: „Ah, ce femei au creştinii!” 1 . Comentând această imagine pe care Antusa, mama Sfântului Ioan, o avea între contemporani, fie creştini fie necreştini, traducătorul Tratatului opinează că ea „întrecea în virtute şi în ostenelile cele pentru virtute” pe Emilia, mama Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigore al Nisei, pe Nona, mama Sfântului Grigorie din Nazianz şi pe Monica, mama Fericitului Augustin. Ceea ce a uimit pe toţi a fost „nici virtutea ei ca femeie, nici virtutea ei ca mamă, nici virtutea ei ca creştină, ci virtutea ei ca văduvă2 .

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Către o femeie rămasă singură, în „M.G.”, 48, 601 la Idem, Tratatul despre preoţie, traducere, introducere, note şi un cuvânt înainte de Pr. D. Fecioru, în vol. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore din Nazianz şi Sfântul Efrem Sirul, Despre preoţie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, nota 7, p. 27.

2 Idem, Tratatul despre preoţie, trad. cit., nota 7, p. 26-27.

76

Prof.dr.pr. Viorel Sava

Dragostea, ataşamentul şi respectul faţă de mama sa, dobândite încă din copilărie, s-au manifestat atunci când tânărul Ioan a trebuit să ia hotărârea, fără întoarcere, de a se dedica vieţii monahale. Deşi mai târziu va îmbrăţişa viaţa monahală, influenţat de argumentele Antusei, şi mai cu seamă de puterea acestor argumentări, tânărul Ioan a trebuit să cumpănească o vreme până să ia o hotărâre. „Când mama a simţit ce am de gând să fac, m-a luat de mână şi m-a dus în camera ei. S-a aşezat alături de mine, pe patul în care m-a născut. A început să verse râuri de lacrimi şi să adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile” 3 . Fără îndoială, lacrimile şi cuvintele jalnice ale mamei sale au pătruns adânc în inima tânărului, iar locul ales, patul în care îl născuse, în care i-a vegheat somnul, în care l-a copleşit cu mângâierile materne pline de dragoste, descoperă multa pricepere a mamei sale de a trezi în conştiinţa tânărului aflat la răscruci legătura profundă pe care o are cu familia şi cu sălaşul copilăriei. Dar care sunt argumentele, cuvintele jalnice spuse printre lacrimi? Mai întâi îi aminteşte fiului ei de anii grei ai văduviei la vârsta tinereţii, că şi-a asumat văduvia ca pe vrere a lui Dumnezeu: „Graiul nu-i în stare să zugrăvească furtuna şi viforul suferit de o fată tânără ca mine, abia ieşită din casa părintească, neiscusită în treburile gospodăriei şi aruncată dintr-o dată într-o durere atât de mare şi silită să facă faţă unor griji mai presus de vârsta şi de firea ei” 4 . În acest război greu purtat de un soldat neiscusit Antusa a fost ajutată de „mila cea de sus” şi mângâiată de chipul copilului care „păstra icoana neînsufleţită a răposatului său tată, cu care semăna atât de mult” 5 . Apoi mama Sfântului Ioan adaugă că, în ciuda greutăţilor văduviei, neprecupeţind nimic pentru a-i da copilului o creştere aleasă şi a-i face un nume, a păstrat neştirbită întreaga avere moştenită de la răposatul ei soţ. Pentru toate jertfele sale, pentru toată dragostea sa faţă de fiu îi cere acestuia în schimb doar un singur „har”: „Nu mă lăsa văduvă a doua oară, nici nu-mi aprinde din nou în suflet stinsa mea durere. Aşteaptă sfârşitul meu… Când mă vei da pământului şi vei pune oasele mele alături de oasele tatălui tău, pleacă în călătorii cât mai îndepărtate, străbate orice

3 Ibidem, I, 2, p. 27.

4 Ibidem.

5 Ibidem, p. 28.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

77

mare vrei… Să nu superi pe Dumnezeu în zadar şi fără folos aducând atât de mari necazuri peste capul meu, care cu nimic nu ţi-am greşit” 6 . Şi nu se opreşte aici, ci adaugă argumentul imbatabil al prieteniei materne care nu trădează şi care oferă copilului bucuria libertăţii depline: „De-ai spune că ai nenumăraţi prieteni, care te iubesc, află dragul meu, că nici unul nu-ţi va oferi bucuria unei libertăţi atât de mari cum ţi-o ofer eu, pentru că nici unul nu poartă grijă, la fel ca mine, de bunul tău nume” 7 . Această relaţie specială cu Antusa, mama sa, atmosfera de sfinţenie şi de evlavie, de profund respect şi de prietenie, vor fi reflectate generos în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie.

c) Sfinţenia familiei În repetate rânduri Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează necesitatea păstrării şi cultivării sfinteniei în viaţa de familie. În Comentariul la Epistola către Efeseni, Sfântul Ioan spune că „familia este o mică Biserică8 , de unde înţelegem că sfinţenia familiei trebuie să fie o prelungire şi o reflectare a sfinţeniei Bisericii. Chemarea familiei la sfinţenie este evidenţiată în relatarea evenimentului de la Cana Galileii, din cap. II al Evangheliei după Sfântul Ioan. De aici aflăm că la nuntă a fost chemat Iisus împreună cu Maica Sa şi cu Sfinţii Săi Ucenici. Adică alaiul tot din Biserică se mută la nuntă şi în familie. Din aceeaşi relatare aflăm că în familie a săvârşit Mântuitorul prima sa minune şi tot în familie Şi-a arătat slava Sa (Ioan II, 1-2, 11). Ca şi în biserică, Hristos este prezent în familie, un alt loc preferat de El, împreună cu Mama Sa şi cu toţi sfinţii şi lucrează în chip minunat descoperindu-Şi slava Sa. Această prezenţă a lui Hristos şi a sfinţilor Săi în familie este chemare şi impuls spre sfinţenie pentru toţi cei ce compun familia. În canonul Sfântului Andrei Criteanul citim următoarele: „Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos pe amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se

6 Ibidem.

7 Ibidem.

8 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia despre căsătorie. Din Comentariu la Efeseni, în vol. Catehezele maritale, trad, de Pr. Marcel Hanches, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 102 – În elaborarea studiului nostru vom folosi lucrarea Lumina Sfintelor Scripturi (Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur). Antologie şi studii introductive, alcătuită de Drd. Liviu Petcu, apărută la Editura Trinitas, Iaşi, 2007, cap. despre Căsătorie.

78

Prof.dr.pr. Viorel Sava

trupeşte şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te prefaci (să te preschimbi n.n), o suflete” (cântarea a IX-a) 9 . Începutul sfinţeniei vieţii de familie este făcut de tineri înainte de căsătorie prin păstrarea castităţii care este lucru plăcut lui Dumnezeu, aduce binecuvântare aupra tinerilor, după ce se căsătoresc, şi asupra copiilor cărora le vor da naştere şi face ca dragostea lor în familie să fie curată: „Dacă mireasa este curată, spune Sfântul Ioan, … atunci nunta este cinstită cu adevărat, căci primeşte trupuri curate, atunci şi copii ce se vor naşte vor fi plini de binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci şi mirele şi mireasa vor urma unul pe altul şi unul altuia se vor supune” 10 , iar în alt loc zice: „Crezi că e de puţin folos căsătoriei ca să se însoare neprihănit cu o fecioară? Este de mare folos nu numai pentru castitatea tânărului, dar şi pentru castitatea soţiei. Nu va fi oare atunci mai ales dragostea lor mai curată? Dar ceea ce este mai mult este faptul că Dumnezeu va fi cu mai multă îndurare faţă de această căsătorie şi o va umple de nenumărate binecuvântări, când vor trăi aşa cum El a poruncit. Dumnezeu va face ca bărbatul să aibă necontenit în inima sa dragoste de soţia lui şi să fie atât de stăpânit de această dragoste, încât să nu se mai uite la altă femeie” 11 . Pentru ca tinerii să-şi păstreze castitatea în vederea căsătoriei şi să ajungă curaţi în faţa Sfântului Altar, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă căsătoria la o vârstă tânără. În felul acesta tinerii nu vor ajunge să cunoască păcatele trupului şi îşi vor putea păstra curăţia. Mai mult decât atât, prin căsătorie fiecare devine păzitorul celuilalt: „…înainte de a cunoaşte tânărul desfrâul să-l căsătorească (părinţii – n.n.) cu o fată cuminte şi înţeleaptă; ea va scoate pe bărbatul ei de pe căile pline de păcate şi va fi pentru el ceea ce e frâul pentru mânz. Nu au altă pricină desfrânările şi adulterele decât aceea că tinerii sunt lăsaţi de capul lor.

9 Canonul cel Mare, Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul, Editura Trinitas, Iaşi, 1999, p. 80. 10 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, trad. din limba elină, după ediţia de Oxonia, 1855, de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1905, p. 216. 11 Idem, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor, traducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 425.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

79

Dacă tânărul are însă o soţie pricepută, se va îngriji şi de casă şi de slava sa şi de bunul său nume” 12 . În alte locuri Sfântul Ioan insistă asupra rolului pe care părinţii îl au în viaţa copiilor lor înainte de căsătorie. Ei au datoria să vegheze şi să găsească sfaturile potrivite pentru ai proteja de păcatele tinereţii, iar când vine vremea căsătoriei tot ei sunt aceia care trebuie să-şi îndemne copiii să facă pasul acesta în viaţă: „Cu toţii ştim că la tineri pofta trupească este mai puternică şi stăruitoare. Aşadar dacă sunteţi părinţi, înainte de vremea căsătoriei să-i înfrânaţi pe copiii voştri cu poveţe, cu făgăduieli, cu frică, cu orice mijloc posibil. Şi atunci când vor creşte, să nu amânaţi căsătoria lor. Nu lăsaţi anii să treacă. Chiar şi înainte ca fiul vostru să meargă în armată, chiar şi înainte de a se împlini profesional, îngrijiţi-vă să se însoare. Căci atunci când ştie că nu va întârzia să se afle împreună cu mireasa lui, flacăra trupului se va potoli. Însă dacă vede că voi faceţi nunta să întârzie, aşteptând să strângă bani, va deznădăjdui şi va aluneca în desfrâu” 13 . Amânarea căsătoriei din motive materiale este dăunătoare sufletului. Sfântul Părinte arată că neprihănirea celor ce vin la Taina Cununiei este adevărata bogăţie pentru că ea se face, în familie, izvor de binecuvântare: „Of, banii ăşti! Pe nimeni nu interesează cum va dobândi copilul cuminţenie, înţelepciune, cumpătare, bunătate, virtute. Toţi aleargă cu furie după bogăţii şi averi. Aurul Îl dă la o parte pe Hristos… Să vă îngrijiţi, rogu-vă, mai întâi, de sufletele copiilor voştri. Dacă fiul vostru se apropie neprihănit de mireasă, atunci bucuria va fi împreunată cu binecuvântarea şi cu frica de Dumnezeu, atunci căsătotia va fi într- adevăr vrednică de cinste, de vreme ce va uni suflete curate şi nepângărite. Atunci soţii vor avea în viaţa lor de obşte armonie, pace şi înţelegere. Însă dacă tânărul înainte de căsătoria lui a obişnuit să trăiască în necurăţie şi desfrâu, la fel va face şi în căsnicie. Pentru o perioadă scurtă de timp va fi mulţumit de soţia lui. Dar grabnic se va întoarce la

12 Idem, Omilii la Matei, trad., introducere, indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, în „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 694. 13 Idem, Problemele vieţii, trad. de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, p. 38.

80

Prof.dr.pr. Viorel Sava

lucrurile de dinainte, …la glume viclene, la fapte de desfrâu, pe care nu-mi este îngăduit să le descriu” 14 . În citatele de mai sus Sfântul Ioan Gură de Aur atinge două aspecte majore ale vremii sale care afectau moralitatea familiei: poftele trupeşti specifice tinereţii şi amânarea căsătoriei cu scopul ca tinerii să-şi facă, mai întâi, un rost în viaţă şi să-şi asigure o bază materială necesară vieţii de familie. Dacă în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur lucrurile stăteau în felul acesta, ce vom zice de vremurile noastre? Tentaţia trupului nu mai este mişcată doar de vârstă ci este alimentată consistent de parada trupurilor dezgolite, de afişajul dezlănţuit al poftelor, de legalizarea comerţului sexual, de transformarea trupului în marfă de tarabă, de tentaţia vedetismului dragostei cu public. Cât priveşte celălalt aspect, mai cu seamă tinerii, dar nu numai, experimentează dictatura economicului care conduce mintea şi inima. În aceste situaţii castitatea este acuzată, ca fiind depăşită, jenează, incomodează, ruşinează chiar, în timp ce desfrânarea este o virtute necesară, cea dintâi te condamnă la izolare, cea din urmă îţi oferă privilegiul acceptării de către cei mulţi, cea dintâi e sclava, cealaltă este regina. Iar goana după cele materiale face ca tânărul să uite de frumuseţea vieţii de familie, de podoaba virtuţilor care-l fac plăcut lui Dumnezeu. Acum, ca şi în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, atunci ca şi acum, părinţii trebuie să-şi ducă până la capăt răspunderile pe care şi le-au asumat faţă de copii şi să-i pregătească din timp pentru viaţa de familie ajutându-i să se păstreze curaţi pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei. Nici un dar nu este mai frumos în ziua nunţii decât curăţia trupească păstrată până atunci de fiecare dintre miri şi oferită celuilalt. În plus, societatea în care trăim a acreditat ideea că relaţiile trupeşti înainte de căsătorie sunt fireşti şi necesare, iar când ele se bazează pe iubirea dintre tineri îmbracă haina virtuţii. „Dacă noi ne iubim, nu este păcat” afirmă tinerii, apărându-se în faţa valorilor morale şi spirituale. Acestor conştiinţe pervertite trebuie să răspundem că iubirea nebinecuvântată de Dumnezeu prin Taina Cununiei este păcat, este zbucium trupesc, este neînfrânare. Potrivit însemnărilor tipiconale, logodna se oficiază în pridvorul bisericii, chiar şi atunci când este urmată imediat de Taina Cununiei. La

14 Ibidem, p. 249-250.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

81

sfârşitul slujbei de logodnă preotul, şi nu altcineva, îi conduce pe tineri în interiorul bisericii, până în naos, acolo unde se va oficia Taina Cununiei. Aceeaşi situaţie se întâmplă la Botez, după rânduiala catehumenatului oficiată în pridvor, şi la Hirotonie, de această dată candidatul fiind preluat din naos şi introdus în altar. Această mişcare din pridvor spre naos, sau din naos spre altar, este o mişcare rituală, chiar dacă în prezent, cel puţin în cazul Botezului şi Cununiei, scapă atenţiei noastre. Este o mişcare de iniţiere, de introducere în taina vieţii celei noi, în cazul Botezului, şi în taina vieţii de familie („taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” – spune Sfântul Pavel referindu-se la căsătorie – Efeseni 5, 32), în cazul Cununiei. Acest aspect îl surprinde unul dintre teologii secolului trecut: „Astfel, încheindu-se logodna, preotul îi ia pe cei doi (pe miri – n.n.) şi îi conduce în interiorul bisericii. Această procesiune, această intrare în biserică, este extrem de importantă din punct de vedere liturgic, pentru că ea în mod clar revelează transformarea căsătoriei din ceva existând doar în mod natural, într-o căsătorie în Hristos. Căsătoria dobândeşte aici o nouă semnificaţie, o nouă dimensiune. Această nouă „dimensiune” este Hristos. El devine centrul acelei relaţii. Prin El căsătoria dobândeşte o semnificaţie veşnică, devine o cale spre împlinirea creştinului în împărăţia lui Dumnezeu” 15 . Iubirea transfigurată de prezenţa lui Hristos, Care devine Centrul familiei, şi prin binecuvântarea Lui, este iubire nepătimaşă şi cale spre împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce iubirea fără Hristos este relaţie pur naturală, carnală şi păcătoasă. Asemenea la Hirotonie, când candidatul la diaconie este purtat de doi diaconi din naos în Sfântul Altar, când candidatul la preoţie, de doi preoţi, iar candidatul la arhierie, de doi episcopi, se împlineşte aceeaşi iniţiere tainică în rândul şi slujirea cetei în care este introdus 16 .

d) Antecamera căsătoriei” sau pregătirea pentru căsătorie În scrierile sale Sfântul Ioan Gură de Aur acordă o atenţie sporită pregătirii pentru căsătorie. Se ştie că în familie copilul învaţă mai întâi imitând pe părinţi. Această înclinaţie spre imitare nu dispare odată cu

15 Alexander Schmemann, Liturgy and Life: Christian Development through Liturgical Experience, Department of Religious Education, Orthodox Church in America, New York, 1983, p. 103. 16 Pr.prof.dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1985, p. 421.

82

Prof.dr.pr. Viorel Sava

vârsta copilăriei. Mai târziu, copilul devenind soţ sau soţie, va imita în propria-i familie ceea ce a văzut şi a deprins în casa părintească. O altă componentă a pregătirii tinerilor pentru căsătorie urmează calea inversă, manifestată în grija părinţilor de a-şi educa proprii copii în vederea întemeierii unei familii creştine sănătoase. Contemporanilor săi Sfântul Ioan Gură de Aur le dă exemplul celor vechi care, atunci când îşi căsătoreau copiii, căutau frumuseţea sufletească a viitorului ginere sau a viitoarei nurori şi nu bogăţia materială: „Gândeşte-te, spune el, câtă grijă aveau cei vechi! Când îşi însurau copiii nu umblau după bani, după multă bogăţie, după robi, după atâtea hectare de pământ; nu căutau frumuseţea din afară, frumuseţea chipului fetelor, ci frumuseţea sufletului şi purtări frumoase” 17 . „Aflaţi cum se căsătoreau cei vechi – spune într-alt loc – şi faceţi ca ei!… Se interesau ce purtări are fata, ce apucături, ce însuşiri sufleteşti… vă rog, dar, şi pe voi, nu umblaţi după bani şi după avere, ci după purtări, după bunătatea inimii. Caută fată evlavioasă, fată cuminte! Aceste însuşiri sunt mai bune decât nenumărate comori. De cauţi pe cele ale lui Dumnezeu vei avea şi pe cele din lumea aceasta; dar dacă le nesocoteşti pe acelea şi umbli după acestea, nici de acestea n-ai parte” 18 . Nu doar bogăţia tentează pe tineri în pragul căsătoriei, ci şi frumuseţea trupului. Sfântul Părinte arată că aceasta trece mai repede decât credem noi. Cel ce caută femeie frumoasă este robit de plăceri şi nesocoteşte pe Dumnezeu, Cel ce a zidit şi pe cea frumoasă şi pe cea mai puţin înzestrată fizic. Podoaba celei frumoase este mândria, iar a celei mai puţin frumoasă este smerenia. „Să nu simţi respingere faţă de femeie pentru că s-a nimerit să nu fie frumoasă. Ascultă ce zice Scriptura:

„Albina e mică printre zburătoare, dar rodul muncii ei întrece orice dulceaţă” (Înţelepciunea lui Sirah 11, 3). Făptură a lui Dumnezeu este şi femeia. Prin respingerea ta n-o jigneşti pe ea, ci pe ziditorul ei. Ce are ea, a ei? Nu i le-a dat pe toate Domnul? Dar nici pe femeia frumoasă să n-o lauzi, să n-o admiri. Admiraţia pentru una şi nesocotirea celeilalte arată că omul acela e desfrânat. Să cauţi frumuseţea sufletului şi să-L imiţi pe Mirele Bisericii. Frumuseţea trupească, dincolo de faptul că este plină de

17 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLVIII (II), trad., introd., indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, în col. «Părinţi şi Scriitori Bisericeşti», vol. 22, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989, p. 157.

18 Idem, Omilii la Matei, LXXIII, IV, în volumul şi colecţia citate, p. 835.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

83

mândrie, provoacă gelozie, şi, deseori, chiar bănuieli neîntemeiate. Nu dăruieşte, însă, şi plăcere? Pentru puţin, da; pentru o lună sau două, sau cel mult pentru un an; mai târziu, însă, nu. Pentru că, datorită obişnuinţei, nu te mai preocupă frumuseţea, care, însă, întreţine mândria femeii. Aşa ceva nu se întâmplă în cazul unei femei care nu are frumuseţe exterioară, însă are frumuseţe lăuntrică. Acolo este normal că plăcerea şi iubirea soţului să rămână de la început şi până la sfârşit nemicşorate, întrucât provin din frumuseţea sufletului, nu a trupului” 19 . Când îşi caută soţia tânărul trebuie să-şi ia în ajutor pe Dumnezeu şi să-L lase pe El să aleagă mireasa potrivită: „…aleargă la Dumnezeu. Nu te ruşina ca El să-ţi fie alegător al miresei” 20 . Cu alte cuvinte Sfântul Ioan îndeamnă pe tânăr ca primul pas în căutarea partenerului de viaţă să-l facă în genunchi, în rugăciune şi cu nădejde la Dumnezeu.

e) Nunta – ospăţul bucuriei cu săracii, „fraţii lui Hristos” La nuntă Sfântul Ioan îndeamnă pe tineri să-i cheme, mai ales, pe cei săraci. Cu alte cuvinte nunta este prilej de bună făptuire: „Vreţi voi nunţi binecuvântate de Dumnezeu? Faceţi să ia parte la ele săracii. Că mulţimea lor îmbucurată de milosteniile voastre să facă mirilor un cortegiu a cărui pompă n-o va egala nici o strălucire. Cu el vine Hristos, la fel precum cu oaspeţii voştri necuraţi merge diavolul. Familii cu adevărat creştine, introduceţi acest obicei de a face din săraci oaspeţii bucuriilor voastre din căsătorii…” 21 . Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă jocurile şi cântecele de ruşine de la nunţi spunând că nunta „nu este teatru ci taină22 , dar nu este împotriva bucuriei manifestată cu decenţă şi demnitate: „Este permis de a înveseli nunta cu altfel de lucruri, de exemplu cu mese încărcate cu mâncări, cu haine frumoase şi cu altele de acest fel. Vedeţi că eu nu împiedic asemenea lucruri, ca să nu par a fi prea sălbatic, deşi Rebecăi îi era de ajuns numai o haină subţire. Este permis de a se veseli la nuntă prin

19 Idem, Problemele vieţii, trad. cit., p. 107.

20 Idem, Cateheze maritale, trad. cit., p. 59.

21

Idem,

Comentariile

sau

Explicarea

Epistolei

către

Coloseni,

Tesaloniceni…, trad. cit., omilia XII, p. 156.

22 Ibidem, p. 151.

I

şi

II

84

Prof.dr.pr. Viorel Sava

frumuseţea hainelor, prin prezenţa bărbaţilor şi a femeilor venerate” 23 . Mai mult, însă, el insistă ca tinerii să se bucure la nuntă de cântări duhovniceşti şi de dansuri îngereşti, pe cele lumeşti considerându-le „sataniceşti”, „urâcioase” şi „dezgustătoare” 24 . Alteori atitudinea Sfântului Părinte capătă accepte mult mai categorice: „Toate cântecele de ruşine şi drăceşti, toate cântările necuviincioase, cetele de tineri desfrânaţi, lepădă-le de la nuntă şi vei putea să-ţi ţii mireasa întru întreaga înţelepciune” 25 . Prezenţa acestor manifestări Îl izgonesc pe Hristos de la nuntă, îndepărtarea lor Îi fac loc lui Hristos şi sfinţilor Săi: „Dacă laşi deoparte pe diavol, cântecele desfrânate şi mişcările mlădioase, şi jucatul fără rânduială, şi vorbele de ruşine, şi alaiul diavolesc, şi zarva, şi râsul, şi toate celelalte lucruri necuviincioase şi îi aduci pe sfinţii robi ai lui Hristos, atunci şi Hristos, prin ei, cu adevărat va fi de faţă, dimpreună cu Mama şi cu fraţii Lui” 26 .

f) „Învredniceşte-i pe dânşii să ajungă bătrâneţi fericite, cu

– familia, icoana

raiului Fiind binecuvântată de Dumnezeu şi loc al prezenţei lui Hristos, împreună cu Maica Sa şi cu sfinţii, familia trebuie să fie, după Sfântul Ioan Gură de Aur, locul în care se cultivă virtuţile, în care soţia este sprijin duhovnicesc soţului, soţul sprijin duhovnicesc soţiei şi împreună sprijin duhovnicesc şi pildă copiilor: „Poate fi o masă mai sfântă ca aceea de la care sunt izgonite beţia, lăcomia şi toată nebunia şi la care acestea au fost înlocuite cu întrecerea în păzirea legii lui Dumnezeu, la care bărbatul îşi păzeşte soţia, iar soţia pe bărbat, ca să nu cadă niciodată în adâncul călcării poruncii, căci, de o va călca, pedeapsă cumplită îl aşteaptă? Stăpânul nu se ruşinează când e mustrat de robi, nici casnicii răi când sunt îndreptaţi pe calea cea bună! N-ai greşi dacă ai numi o casă ca aceasta Biserică a lui Dumnezeu. Este vădit că acolo unde domneşte atâta

inimă curată împlinind poruncile Tale”

27

23 Ibidem, p. 149-150.

24 Ibidem, p. 154-155.

25 Idem, Cateheze maritale, trad. cit., p. 110.

26 Ibidem, p. 8.

27 Rugăciunea care precede ectenia cererilor, vezi Molitfelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 79.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

85

înţelepciune, încât, chiar în timp de desfătare, oamenii se îngrijesc de păzirea legilor dumnezeieşti, unde toţi cei de faţă luptă şi se întrec unii cu alţii pentru atingerea acestui scop, acolo orice demon, orice putere vicleană este alungată, fiind de faţă Hristos, Care se bucură de această frumoasă întrecere a robilor Săi şi le dă din belşug toată binecuvântarea Lui” 28 . La temelia tuturor împlinirilor în familie, Sfântul Ioan Gură de Aur aşează iubirea curată dintre soţi: „Acolo unde stăpâneşte iubirea dintre soţ şi soţie totul va fi progresist în acest interior fericit. Căci iubirea reciprocă va asigura buna educaţie a copilului; iubirea va face să stăpânească în această împărăţie familială ordinea, armonia, puterea şi rodirea în fapte. Trebuie (menţinut – n.n.) respectul ierarhiei, bărbatul este conducătorul, femeia îi datorează respect şi ascultare. Însă cine mai bine decât iubirea va şti menţine această superioritate, pe de o parte, acest respect, pe de alta? Luaţi aminte la aceste familii patriarhale. Ce putere! Ce pace! Ce fapte! Însă, de asemenea, ce iubire gingaşă îi unea pe Avraam şi pe Sara; consideraţi înainte de toate iubirea cu totul divină care uneşte pe Hristos cu Biserica Sa ” În familie soţii sunt datori să se îngăduie unul pe altul aşa cum în trpul uman mădularul bolnav este suportat de celelalte mădulare care sunt sănătoase: „Şi după cum în trupurile noastre, când este vreo boală, nu tăiem mădularul, ci împingem afară boala, aşa facem şi cu femeia. Dacă e în ea oarecare răutate, nu lepăda femeia, ci scoate afară răul. Căci femeia se poate îndrepta, dar adesea un mădular vătămat nu mai este cu putinţă să-l vindecăm. Dar chiar dacă ştim că vătămarea lui este de netămăduit, nici aşa nu-l tăiem. Fiindcă şi picioare strâmbe având adesea mulţi, şi pulpe oloage, şi mână uscată şi moartă, şi ochiul chiorâş, nici ochiul nu-l

Căci cele care sunt handicapate prin fire nu e

scot, nici mâna nu o taie

cu putinţă să fie iarăşi dobândite, dar voia liberă dacă este strâmbă se poate reface. Dar şi dacă ai zice că ea boleşte fără nădejde de vindecare şi

29

.

28 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanţi, în vol. „Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu”, trad. şi note de Pr.prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 224.

29 Jean Doublet, Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, trad. de Diacon Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, vol. I şi II, p. 249.

86

Prof.dr.pr. Viorel Sava

că are trebuinţă de multă purtare, de grijă pentru felul ei de a fi, nici aşa nu poate fi lepădată. Căci nici mădularul bolnav, ce nu se mai poate vindeca, nu se taie. Iar ea este mădularul tău. Căci zice Scriptura: « Vor fi cei doi un singur trup »30 . În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, căsătoria este mediul în care se învaţă înfrânarea şi se disciplinează pornirile trupeşti: „Căsătoria este un post al castităţii pentru cei care se folosesc de căsătorie cum trebuie. Căsătoria nu dă voie firii omeneşti să se sălbăticească. Căsătoria pune traiul legiuit între un bărbat şi o femeie ca un zid de apărare de care se sfărâmă toate valurile poftei; prin acest trai liniştit dobândim multă

31 . Căsătoria este ajutor pentru cel ce voieşte să se

angajeze pe calea virtuţii: „Dacă ar fi fost căsătoria şi creşterea de copii o

piedică în calea virtuţii, Creatorul universului n-ar fi adus pe lume căsătoria. Căsătoria nu numai că nu ne împiedică cu nimic în trăirea filosofiei celei după Dumnezeu, dacă voim să fim cu mintea trează, dar aduce în viaţa noastră şi multă uşurare. Căsătoria potoleşte furiile firii noastre, nu lasă ca oceanul să se frământe, ci ne ajută să ducem totdeauna corabia în port. Pentru asta a dăruit Dumnezeu neamului omenesc căsătoria” 32 . Referindu-se la scopul căsătoriei, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că acesta este întreit: „înmulţirea neamului omenesc; aceea este minunata putere dată de Dumnezeu omului, creaturii sale”; sfinţirea vieţii, căci „dacă două fiinţe muritoare se unesc pentru moment pe pământ, o fac pentru a se întări reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor; şi ajutorul reciproc pentru că femeia „completează pentru binele familiei ceea ce bărbatul va fi neputincios să dea” 33 . Că sfinţenia vieţii este posibilă în familie şi că familia este mediul prielnic cultivării virtuţilor creştine o dovedesc vieţile sfinţilor care au fost căsătoriţi, din care desprindem mulţime de pilde de vieţuire sfântă plăcută lui Dumnezeu. Acestea confirmă viziunea asupra familiei văzută ca prelungire a

linişte şi o păstrăm ”

30 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, trad. cit., p. 45-46.

, trad. cit., p. 16-17.

32 Idem, Omilii la Facere, XXI, IV, trad. cit., în col. cit., vol. 21, p. 251.

33 Jean Doublet, op. cit., p. 242 şi 245.

31 Idem, Despre feciorie

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

87

Bisericii, ca o Biserică în miniatură şi ca o icoană a împărăţiei lui Dumnezeu 34 . Separarea soţilor (căsătoria albă), fără acordul comun, este înfierată de Sfântul Părinte şi considerată falsă evlavie şi falsă înfrânare: „Ascultă şi fereşte-te de gândurile lui (ale diavolului)! A poruncit Hristos prin Pavel ca femeia să nu se despartă de bărbat şi să nu se lipsească unul de altul decât prin bună înţelegere (I Cor. 7, 5). Dar unele femei, din o aşa zisă dragoste de evlavie şi înfrânare, îndepărtându-se de bărbaţii lor, cu gândul că fac faptă de evlavie, au împins pe bărbaţii lor la desfrânare. Gândeşte-te cât de mare e răul acesta!” 35 .

g) „Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine” 36 Una dintre problemele majore ale familiei contemporane, semnalată deja în studiul de faţă, este divorţul. Despărţirea tinerilor la foarte scurt timp după căsătorie, în ciuda faptului că s-au făcut angajamente în faţa Sfântului Altar, cu mâna pe Sfânta Cruce şi pe Sfânta Evanghelie 37 , în ciuda faptului că tânăra familie a dat deja naştere la copii pe care traumele divorţului, ale creşterii şi formării într-o familie decapitată, în ciuda faptului că fiecare dintre tinerii care divorţează va purta cu el stigmatul divorţului şi va fi suspectat de incapacitate de a purta sarcinile familiei, cu toate acestea şi altele asemenea, , divorţul a intrat în firescul vieţii noastre, temeinicia şi statornicia familiei tradiţionale pierzând teren în faţa

34 David şi Mary Ford, Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vieţile Sfinţilor căsătoriţi, trad. rom. de Constantin Făgeţean, Editura Sophia, Bucureşti, 2001; Pr.dr. Vasile Gavrilă, Cununia, viaţă întru împărăţie, Fundaţia „Tradiţia Românească”, Bucureşti, 2004, p. 305-314.

35 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXXXVI, IV, trad.cit., în col. cit., p. 970-971.

36 Rugăciunea de la sfârşitul Logodnei, vezi: Molitfelnic, p. 67.

37 Unirea celor doi prin Taina Cununiei este pecetluită în final printr-un jurământ pe care tinerii îl fac în faţa Sfântului Altar, în faţa preotului slujitor şi a întregii comunităţi prezente la eveniment, Cel ce primeşte jurământul fiind Însuşi Hristos prezent în chip simbolic prin Evanghelia şi Crucea pe care tinerii îşi aşează mâinile, iar preotul citeşte rugăciunea: „Iată, fiilor duhovniceşti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce, aţi săvârşit jurământ înaintea Sfântului Altar că veţi păzi legătura dragostei şi a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor” – Molitfelnic, p. 81-82.

88

Prof.dr.pr. Viorel Sava

„virtuţilor modernităţii”. Uneori fenomenul divorţului este atât de prezent încât, în anumite societăţi, circulă întrebarea: „Tu de câte ori ai divorţat?” Motivele sunt multiple, unele fiind foarte serioase şi foarte grave precum infidelitatea conjugală, violenţa domestică etc., altele fiind cu totul lipsite de consistenţă, de seriozitate şi maturitate. Mai nou, s-a adăugat ca motiv de divorţ „moda”. „Pentru că aşa e la modă”, spun unii. Când fac referire la divorţ canoanele menţionează ca unic motiv desfrânarea unuia dintre soţi, infidelitatea conjugală. Această precizare apare cu referire la viaţa de familie a slujitorilor Sfântului Altar, având în vedere moralitatea şi sfinţenia care trebuie să caracterizeze familia preotului, dar, prin analogie, prevederile canonice respective se aplică familiei în general 38 . Alte motive sunt aspru condamnate de disciplina canonică. Pentru că, afară de desfrânare, nici într-o altă situaţie nu era îngăduit divorţul, unii clerici, în vechime, au invocat evlavia, dorinţa de desăvârşire pentru care căsătoria, viaţa de familie, era considerată o piedică. Chiar şi un astfel de motiv, nobil în felul lui, a fost condamnat de Biserică, o astfel de evalviei fiind considerată falsă: „Episcopul sau preotul sau diaconul să nu-şi alunge soţia sa pe motiv (pretext) de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind (rămânând neînduplecat), să se caterisească39 . Unirea bărbatului cu femeia prin Taina Cununiei este lucrare divină. Când în rugăciunile ei Biserica se roagă pentru tineri ca Dumnezeu să-i unească cu „sfânta unire cea de la El” exprimă faptul că Dumnezeu este Cel ce lucrează: „Întinde măna Ta din sfânt lăcaşul Tău şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia…40 . Pentru că unirea este de la Dumnezeu, omul nu are voie să o despartă, să o desfacă, fapt precizat şi în Sfinta Evanghelie (Matei 19, 6) şi preluat apoi sub formă de rugăciune în Taina Cununiei 41 . Cei ce şi-au unit viaţa prin Taina Cununiei au făcut aceasta ca să dea naştere de prunci, ca să lupte mai eficient împotriva poftelor trupeşti,

38 Vezi can.: 15 şi 26 ale sinodului Trulan, 8 Neocezareea, 21 şi 62 ale Sfântului Ioan Postitorul – la Arhidiacon Prof.dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Bucureşti, 1991.

39 Can. 5 apostolic – Ibidem, p. 10.

40 Epicleza Tainei Cununiei – Molitfelnic, p. 76.

41 A doua rugăciune din Rânduiala Tainei Cununiei – Molitfelnic, p. 74.

FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI

89

ca să se ajute reciproc şi, împreună să dobândească împărăţia lui Dumnezeu. Ţinta este aceeaşi realizată, însă, pe căi diferite. Unii dobândesc împărăţia lui Dumnezeu urmând calea aspră a monahismului. Alţii dobândesc împărăţia lui Dumnezeu urmând calea la fel de aspră a vieţuirii în familie. Este interesant faptul că, cei ce se căsătoresc şi nasc copii, la bătrâneţe devin bunici. Acest apelativ are mai mult conotaţie duhovnicească chiar dacă în mod obişnuit este folosit pentru a exprima o relaţie de rudenie de familie pe linie consangvină. În limba greacă călugăr inseamnă bătrân bun, îmbunătăţit, iar în limba română bunicul sau bunica nu este doar o rudă în familie, ci este un om bun (bun-icul), un om îmbunătăţit, o persoană care stârneşte respect şi admiraţie prin bunătate şi viaţă spirituală pilduitoare. Am putea spune că bunicul este călugărul din familie, iar călugărul este şi el „un bunic” în mănăstire. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, „monah este cel care şi-a desfăcut mintea de lucrurile pământeşti şi prin înfrânare, prin dragoste, prin cântare de psalmi şi prin rugăciune se lipeşte statornic de Dumnezeu” 42 . Deci cel ce se lipeşte statornic de Dumnezeu prin rugăciune curată, eliberarea de grijile pământeşti şi înfrânare este într-un fel monah pentru că duce viaţa aceluia care prin voturi sfinte s-a hotărât să facă acestea, iar în familie, mai ales la bătrâneţe, omul devine ceea ce monahul este încă din momentul alegerii