Familia creştină astăzi: provocări, şanse, perspective

– răspunsuri gândite de Sfântul Ioan Gură de Aur în

vremea lui pentru timpul nostru

Prof.dr.pr. Viorel SAVA

a) Argument
Multe sunt problemele care confruntă societatea în care trăim la
începutul mileniului al treilea. A face doar o simplă inventariere a lor este
un lucru anevoios. Şi mai anevoios lucru este încercarea de a le ordona
ţinând cont de importanţa lor sau de gravitatea lor, sau de insistenţa cu
care îşi strigă fiecare urgenţa rezolvării. Criteriul care operează invariabil
în astfel de situaţii este stabilit de persoana, de grupul de persoane sau de
instituţia în cauză. Prin raportare la problemele altora fiecare (persoană,
grup de persoane, instituţie) consideră că problema sa este cea mai
importantă motiv pentru care necesită rezolvare urgentă şi cu prioritate
faţă de toate celelalte probleme.
Când vine vorba de Biserică lucrurile nu stau diferit, ci, dimpotrivă,
par ceva mai complicate. Mai întâi, din cauza copleşitoarei necesităţi de a
recupera ceea ce nu s-a făcut vreme de jumătate de secol. Apoi, din cauza
unei stângăcii în depistarea problemelor majore şi a lipsei de fermitate în
gestionarea lor. Se adaugă lipsa de voinţă de a recunoaşte existenţa unor
probleme reale, pe lângă cele ştiute, făcându-ne că nu le ştim de teamă să
nu fim nevoiţi să recunoaştem existenţa lor. În cele din urmă, o anumită
parte a societăţii, ostilă Bisericii, pune pe seama ei, a Bisericii, situaţii şi
probleme care în realitate nu există cu scopul de a spori ostilitatea şi de a
diminua credibilitatea faţă de cea mai respectată instituţie din România la
ora actuală.
Am ales în acest studiu să subliniem câteva aspecte legate de
pastoraţia familiei, una dintre problemele majore care reclamă o atenţie
sporită din partea păstorilor de suflete.
Familia creştină trece, în prezent, printr-un proces de desacralizare
şi descompunere, situaţie mai puţin prezentă, până acum, în spaţiul
românesc. Motivele sunt multe. Între acestea cele economice ocupă un loc
important. În lupta pentru supravieţuire, sau pentru un trai mai bun,
74 Prof.dr.pr. Viorel Sava

părinţii au plecat la muncă în străinătate lăsându-şi copiii în ţară, ei înşişi

fiind nevoiţi să trăiască separat lucrând în locuri diferite, la distanţe mari
unul de altul. Un alt motiv important îl constituie contactul cu familia
secularizată, din spaţiul european, al cărui fel de a vieţui a fost luat drept
model. Tratarea familiei la diverse de către instituţii cu impact mare în
rândul maselor largi, cultivarea sistematică, programată, de către aceste
instituţii, în rândul generaţiei tinere, a ideii că familia este ceva învechit,
banalizarea valorilor morale ale familiei şi încurajarea ideii de eliberare
de canoanele impuse de statutul de familist, toate au condus la situaţia de
criză accentuată în care se află familia contemporană. Între instituţiile
care au avut un rol demolator se află justiţia şi mass-media. Cea dintâi
nefăcând vreun efort pentru a stopa avalanşa de divorţuri, „planul
cincinal” la acest capitol fiind realizat şi depăşit, cea din urmă, în goana
disperată după audienţă şi clientelă, făcându-şi din contestarea valorilor
morale tradiţionale program pe termen lung. Acestora toate, şi altora
asemănătoare, Biserica nu a fost suficient de pregătită, afară de câteva
excepţii, să le răspundă prompt, cu instrumente, metode şi mijloace
pastorale adecvate.
Postul de Radio „Trinitas”, cotidianul „Lumina” şi „Trinitas TV”,
opere inspirate ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, realizate în
timpul arhipăstoririi în scaunul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au
protejat, vindecat şi consolidat familia pe temeliile ei tradiţionale printr-o
lucrare pastoral-misionară care a cuprins cele mai mari oraşe şi cele mai
mici, îndepărtate şi uitate cătune.
În teologia Sfântului Ioan Gură de Aur familia a ocupat un spaţiu
important. Mulţimea şi complexitatea problemelor care confruntă astăzi
familia creştină nu constituie o noutate. Faptul că Sfântul Părinte
abordează aspecte ce confruntă familia din zilele noastre scoate în
evidenţă nu doar capacitatea lui de a anticipa, cu veacuri înainte, situaţiile
de criză ale familiei, ci şi faptul că în vremea lui familia era confruntată
cu aceleaşi probleme cărora Biserica, prin slujitorii ei, trebuia să le
răspundă pastoral.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 75

b) Dragostea, ataşamentul şi respectul faţă de familie – ecouri

din copilărie
S-a demonstrat că ceea ce se zideşte în sufletul copilului în primii
ani de viaţă contează până la sfârşitul vieţii. O bătrâneţe fericită, afară de
situaţiile de excepţie, este rodul unei copilării sănătoase într-o familie
bine închegată şi bine organizată. Rămas orfan de tată la scurt timp după
naştere, copilăria Sfântului Ioan a fost marcată de evlavia profundă şi de
personalitatea puternică a mamei sale Antusa. Capacitatea extraordinară
de a lupta cu ispitele vârstei (rămâne văduvă la vârsta de douăzeci de ani),
de a suplini deplin lipsa soţului ei în familie şi de a se impune prin
credinţă, evlavie şi râvnă duhovnicească până acolo încât a stârnit
admiraţia păgânilor sunt calităţile unei familii creştine, existând fizic doar
pe jumătate dar spiritual întrecând cu mult întregul, care s-au dăltuit adânc
şi pentru totdeauna în conştiinţa copilului Ioan. „Mi-amintesc că
odinioară, – mărturiseşte Sfântul Ioan – pe când eram tânăr, dascălul meu
de retorică – şi era un păgân convins până în măduva oaselor – a lăudat în
faţa multora pe mama. După cum îi era obiceiul, a întrebat pe cei de lângă
el, cine sunt. Unul i-a spus că sunt fiul unei văduve. A întrebat apoi ce
vârstă are mama şi de când e văduvă. Când i-am spus că e de patruzeci de
ani şi că sunt douăzeci de ani de când a pierdut pe tatăl meu, s-a minunat
şi a strigat cu glas mare uitându-se la cei de faţă: „Ah, ce femei au
creştinii!”1. Comentând această imagine pe care Antusa, mama Sfântului
Ioan, o avea între contemporani, fie creştini fie necreştini, traducătorul
Tratatului opinează că ea „întrecea în virtute şi în ostenelile cele pentru
virtute” pe Emilia, mama Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigore al Nisei, pe
Nona, mama Sfântului Grigorie din Nazianz şi pe Monica, mama
Fericitului Augustin. Ceea ce a uimit pe toţi a fost „nici virtutea ei ca
femeie, nici virtutea ei ca mamă, nici virtutea ei ca creştină, ci virtutea ei
ca văduvă”2.

1
Sfântul Ioan Gură de Aur, Către o femeie rămasă singură, în „M.G.”, 48, 601 la
Idem, Tratatul despre preoţie, traducere, introducere, note şi un cuvânt înainte de Pr. D.
Fecioru, în vol. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore din Nazianz şi Sfântul Efrem
Sirul, Despre preoţie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1987, nota 7, p. 27.
2
Idem, Tratatul despre preoţie, trad. cit., nota 7, p. 26-27.
76 Prof.dr.pr. Viorel Sava

Dragostea, ataşamentul şi respectul faţă de mama sa, dobândite încă

din copilărie, s-au manifestat atunci când tânărul Ioan a trebuit să ia
hotărârea, fără întoarcere, de a se dedica vieţii monahale. Deşi mai târziu
va îmbrăţişa viaţa monahală, influenţat de argumentele Antusei, şi mai cu
seamă de puterea acestor argumentări, tânărul Ioan a trebuit să
cumpănească o vreme până să ia o hotărâre. „Când mama a simţit ce am
de gând să fac, m-a luat de mână şi m-a dus în camera ei. S-a aşezat
alături de mine, pe patul în care m-a născut. A început să verse râuri de
lacrimi şi să adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile”3. Fără îndoială,
lacrimile şi cuvintele jalnice ale mamei sale au pătruns adânc în inima
tânărului, iar locul ales, patul în care îl născuse, în care i-a vegheat
somnul, în care l-a copleşit cu mângâierile materne pline de dragoste,
descoperă multa pricepere a mamei sale de a trezi în conştiinţa tânărului
aflat la răscruci legătura profundă pe care o are cu familia şi cu sălaşul
copilăriei.
Dar care sunt argumentele, cuvintele jalnice spuse printre lacrimi?
Mai întâi îi aminteşte fiului ei de anii grei ai văduviei la vârsta
tinereţii, că şi-a asumat văduvia ca pe vrere a lui Dumnezeu: „Graiul nu-i
în stare să zugrăvească furtuna şi viforul suferit de o fată tânără ca mine,
abia ieşită din casa părintească, neiscusită în treburile gospodăriei şi
aruncată dintr-o dată într-o durere atât de mare şi silită să facă faţă unor
griji mai presus de vârsta şi de firea ei”4.
În acest război greu purtat de un soldat neiscusit Antusa a fost
ajutată de „mila cea de sus” şi mângâiată de chipul copilului care „păstra
icoana neînsufleţită a răposatului său tată, cu care semăna atât de mult”5.
Apoi mama Sfântului Ioan adaugă că, în ciuda greutăţilor văduviei,
neprecupeţind nimic pentru a-i da copilului o creştere aleasă şi a-i face un
nume, a păstrat neştirbită întreaga avere moştenită de la răposatul ei soţ.
Pentru toate jertfele sale, pentru toată dragostea sa faţă de fiu îi cere
acestuia în schimb doar un singur „har”: „Nu mă lăsa văduvă a doua oară,
nici nu-mi aprinde din nou în suflet stinsa mea durere. Aşteaptă sfârşitul
meu… Când mă vei da pământului şi vei pune oasele mele alături de
oasele tatălui tău, pleacă în călătorii cât mai îndepărtate, străbate orice

3
Ibidem, I, 2, p. 27.
4
Ibidem.
5
Ibidem, p. 28.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 77

mare vrei… Să nu superi pe Dumnezeu în zadar şi fără folos aducând atât

de mari necazuri peste capul meu, care cu nimic nu ţi-am greşit”6. Şi nu se
opreşte aici, ci adaugă argumentul imbatabil al prieteniei materne care nu
trădează şi care oferă copilului bucuria libertăţii depline: „De-ai spune că
ai nenumăraţi prieteni, care te iubesc, află dragul meu, că nici unul nu-ţi
va oferi bucuria unei libertăţi atât de mari cum ţi-o ofer eu, pentru că nici
unul nu poartă grijă, la fel ca mine, de bunul tău nume”7.
Această relaţie specială cu Antusa, mama sa, atmosfera de sfinţenie
şi de evlavie, de profund respect şi de prietenie, vor fi reflectate generos
în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie.

c) Sfinţenia familiei
În repetate rânduri Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează
necesitatea păstrării şi cultivării sfinteniei în viaţa de familie. În
Comentariul la Epistola către Efeseni, Sfântul Ioan spune că „familia este
o mică Biserică”8, de unde înţelegem că sfinţenia familiei trebuie să fie o
prelungire şi o reflectare a sfinţeniei Bisericii. Chemarea familiei la
sfinţenie este evidenţiată în relatarea evenimentului de la Cana Galileii,
din cap. II al Evangheliei după Sfântul Ioan. De aici aflăm că la nuntă a
fost chemat Iisus împreună cu Maica Sa şi cu Sfinţii Săi Ucenici. Adică
alaiul tot din Biserică se mută la nuntă şi în familie. Din aceeaşi relatare
aflăm că în familie a săvârşit Mântuitorul prima sa minune şi tot în
familie Şi-a arătat slava Sa (Ioan II, 1-2, 11). Ca şi în biserică, Hristos este
prezent în familie, un alt loc preferat de El, împreună cu Mama Sa şi cu
toţi sfinţii şi lucrează în chip minunat descoperindu-Şi slava Sa. Această
prezenţă a lui Hristos şi a sfinţilor Săi în familie este chemare şi impuls
spre sfinţenie pentru toţi cei ce compun familia. În canonul Sfântului
Andrei Criteanul citim următoarele: „Nunta cinstită este şi patul neîntinat,
că Hristos pe amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se

6
Ibidem.
7
Ibidem.
8
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia despre căsătorie. Din Comentariu la Efeseni,
în vol. Catehezele maritale, trad, de Pr. Marcel Hanches, Editura Oastea Domnului,
Sibiu, 2004, p. 102 – În elaborarea studiului nostru vom folosi lucrarea Lumina Sfintelor
Scripturi (Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur). Antologie şi studii
introductive, alcătuită de Drd. Liviu Petcu, apărută la Editura Trinitas, Iaşi, 2007, cap.
despre Căsătorie.
78 Prof.dr.pr. Viorel Sava

trupeşte şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia

minune, ca tu să te prefaci (să te preschimbi n.n), o suflete” (cântarea a
IX-a)9.
Începutul sfinţeniei vieţii de familie este făcut de tineri înainte de
căsătorie prin păstrarea castităţii care este lucru plăcut lui Dumnezeu,
aduce binecuvântare aupra tinerilor, după ce se căsătoresc, şi asupra
copiilor cărora le vor da naştere şi face ca dragostea lor în familie să fie
curată: „Dacă mireasa este curată, spune Sfântul Ioan, … atunci nunta
este cinstită cu adevărat, căci primeşte trupuri curate, atunci şi copii ce se
vor naşte vor fi plini de binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci şi mirele şi
mireasa vor urma unul pe altul şi unul altuia se vor supune”10, iar în alt
loc zice: „Crezi că e de puţin folos căsătoriei ca să se însoare neprihănit
cu o fecioară? Este de mare folos nu numai pentru castitatea tânărului, dar
şi pentru castitatea soţiei.
Nu va fi oare atunci mai ales dragostea lor mai curată? Dar ceea ce
este mai mult este faptul că Dumnezeu va fi cu mai multă îndurare faţă de
această căsătorie şi o va umple de nenumărate binecuvântări, când vor trăi
aşa cum El a poruncit. Dumnezeu va face ca bărbatul să aibă necontenit în
inima sa dragoste de soţia lui şi să fie atât de stăpânit de această dragoste,
încât să nu se mai uite la altă femeie”11.
Pentru ca tinerii să-şi păstreze castitatea în vederea căsătoriei şi să
ajungă curaţi în faţa Sfântului Altar, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă
căsătoria la o vârstă tânără. În felul acesta tinerii nu vor ajunge să
cunoască păcatele trupului şi îşi vor putea păstra curăţia. Mai mult decât
atât, prin căsătorie fiecare devine păzitorul celuilalt: „…înainte de a
cunoaşte tânărul desfrâul să-l căsătorească (părinţii – n.n.) cu o fată
cuminte şi înţeleaptă; ea va scoate pe bărbatul ei de pe căile pline de
păcate şi va fi pentru el ceea ce e frâul pentru mânz. Nu au altă pricină
desfrânările şi adulterele decât aceea că tinerii sunt lăsaţi de capul lor.

9
Canonul cel Mare, Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul,
Editura Trinitas, Iaşi, 1999, p. 80.
10
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către
Coloseni, I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, trad. din limba elină, după ediţia
de Oxonia, 1855, de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1905, p. 216.
11
Idem, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor,
traducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 425.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 79

Dacă tânărul are însă o soţie pricepută, se va îngriji şi de casă şi de slava

sa şi de bunul său nume”12. În alte locuri Sfântul Ioan insistă asupra
rolului pe care părinţii îl au în viaţa copiilor lor înainte de căsătorie. Ei au
datoria să vegheze şi să găsească sfaturile potrivite pentru ai proteja de
păcatele tinereţii, iar când vine vremea căsătoriei tot ei sunt aceia care
trebuie să-şi îndemne copiii să facă pasul acesta în viaţă: „Cu toţii ştim că
la tineri pofta trupească este mai puternică şi stăruitoare. Aşadar dacă
sunteţi părinţi, înainte de vremea căsătoriei să-i înfrânaţi pe copiii voştri
cu poveţe, cu făgăduieli, cu frică, cu orice mijloc posibil. Şi atunci când
vor creşte, să nu amânaţi căsătoria lor. Nu lăsaţi anii să treacă. Chiar şi
înainte ca fiul vostru să meargă în armată, chiar şi înainte de a se împlini
profesional, îngrijiţi-vă să se însoare. Căci atunci când ştie că nu va
întârzia să se afle împreună cu mireasa lui, flacăra trupului se va potoli.
Însă dacă vede că voi faceţi nunta să întârzie, aşteptând să strângă bani, va
deznădăjdui şi va aluneca în desfrâu”13.
Amânarea căsătoriei din motive materiale este dăunătoare
sufletului. Sfântul Părinte arată că neprihănirea celor ce vin la Taina
Cununiei este adevărata bogăţie pentru că ea se face, în familie, izvor de
binecuvântare: „Of, banii ăşti! Pe nimeni nu interesează cum va dobândi
copilul cuminţenie, înţelepciune, cumpătare, bunătate, virtute. Toţi
aleargă cu furie după bogăţii şi averi. Aurul Îl dă la o parte pe Hristos…
Să vă îngrijiţi, rogu-vă, mai întâi, de sufletele copiilor voştri. Dacă fiul
vostru se apropie neprihănit de mireasă, atunci bucuria va fi împreunată
cu binecuvântarea şi cu frica de Dumnezeu, atunci căsătotia va fi într-
adevăr vrednică de cinste, de vreme ce va uni suflete curate şi
nepângărite. Atunci soţii vor avea în viaţa lor de obşte armonie, pace şi
înţelegere. Însă dacă tânărul înainte de căsătoria lui a obişnuit să trăiască
în necurăţie şi desfrâu, la fel va face şi în căsnicie. Pentru o perioadă
scurtă de timp va fi mulţumit de soţia lui. Dar grabnic se va întoarce la

12
Idem, Omilii la Matei, trad., introducere, indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru,
în „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 694.
13
Idem, Problemele vieţii, trad. de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu,
Editura Egumeniţa, p. 38.
80 Prof.dr.pr. Viorel Sava

lucrurile de dinainte, …la glume viclene, la fapte de desfrâu, pe care

nu-mi este îngăduit să le descriu”14.
În citatele de mai sus Sfântul Ioan Gură de Aur atinge două aspecte
majore ale vremii sale care afectau moralitatea familiei: poftele trupeşti
specifice tinereţii şi amânarea căsătoriei cu scopul ca tinerii să-şi facă,
mai întâi, un rost în viaţă şi să-şi asigure o bază materială necesară vieţii
de familie. Dacă în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur lucrurile stăteau în
felul acesta, ce vom zice de vremurile noastre? Tentaţia trupului nu mai
este mişcată doar de vârstă ci este alimentată consistent de parada
trupurilor dezgolite, de afişajul dezlănţuit al poftelor, de legalizarea
comerţului sexual, de transformarea trupului în marfă de tarabă, de
tentaţia vedetismului dragostei cu public. Cât priveşte celălalt aspect, mai
cu seamă tinerii, dar nu numai, experimentează dictatura economicului
care conduce mintea şi inima. În aceste situaţii castitatea este acuzată, ca
fiind depăşită, jenează, incomodează, ruşinează chiar, în timp ce
desfrânarea este o virtute necesară, cea dintâi te condamnă la izolare, cea
din urmă îţi oferă privilegiul acceptării de către cei mulţi, cea dintâi e
sclava, cealaltă este regina. Iar goana după cele materiale face ca tânărul
să uite de frumuseţea vieţii de familie, de podoaba virtuţilor care-l fac
plăcut lui Dumnezeu. Acum, ca şi în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur,
atunci ca şi acum, părinţii trebuie să-şi ducă până la capăt răspunderile pe
care şi le-au asumat faţă de copii şi să-i pregătească din timp pentru viaţa
de familie ajutându-i să se păstreze curaţi pentru a primi binecuvântarea
lui Dumnezeu prin Taina Cununiei. Nici un dar nu este mai frumos în ziua
nunţii decât curăţia trupească păstrată până atunci de fiecare dintre miri şi
oferită celuilalt.
În plus, societatea în care trăim a acreditat ideea că relaţiile trupeşti
înainte de căsătorie sunt fireşti şi necesare, iar când ele se bazează pe
iubirea dintre tineri îmbracă haina virtuţii. „Dacă noi ne iubim, nu este
păcat” afirmă tinerii, apărându-se în faţa valorilor morale şi spirituale.
Acestor conştiinţe pervertite trebuie să răspundem că iubirea
nebinecuvântată de Dumnezeu prin Taina Cununiei este păcat, este
zbucium trupesc, este neînfrânare.
Potrivit însemnărilor tipiconale, logodna se oficiază în pridvorul
bisericii, chiar şi atunci când este urmată imediat de Taina Cununiei. La
14
Ibidem, p. 249-250.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 81

sfârşitul slujbei de logodnă preotul, şi nu altcineva, îi conduce pe tineri în

interiorul bisericii, până în naos, acolo unde se va oficia Taina Cununiei.
Aceeaşi situaţie se întâmplă la Botez, după rânduiala catehumenatului
oficiată în pridvor, şi la Hirotonie, de această dată candidatul fiind preluat
din naos şi introdus în altar. Această mişcare din pridvor spre naos, sau
din naos spre altar, este o mişcare rituală, chiar dacă în prezent, cel puţin
în cazul Botezului şi Cununiei, scapă atenţiei noastre. Este o mişcare de
iniţiere, de introducere în taina vieţii celei noi, în cazul Botezului, şi în
taina vieţii de familie („taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în
Biserică” – spune Sfântul Pavel referindu-se la căsătorie – Efeseni 5, 32),
în cazul Cununiei. Acest aspect îl surprinde unul dintre teologii secolului
trecut: „Astfel, încheindu-se logodna, preotul îi ia pe cei doi (pe miri –
n.n.) şi îi conduce în interiorul bisericii. Această procesiune, această
intrare în biserică, este extrem de importantă din punct de vedere liturgic,
pentru că ea în mod clar revelează transformarea căsătoriei din ceva
existând doar în mod natural, într-o căsătorie în Hristos. Căsătoria
dobândeşte aici o nouă semnificaţie, o nouă dimensiune. Această nouă
„dimensiune” este Hristos. El devine centrul acelei relaţii. Prin El
căsătoria dobândeşte o semnificaţie veşnică, devine o cale spre împlinirea
creştinului în împărăţia lui Dumnezeu”15. Iubirea transfigurată de prezenţa
lui Hristos, Care devine Centrul familiei, şi prin binecuvântarea Lui, este
iubire nepătimaşă şi cale spre împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce iubirea
fără Hristos este relaţie pur naturală, carnală şi păcătoasă.
Asemenea la Hirotonie, când candidatul la diaconie este purtat de
doi diaconi din naos în Sfântul Altar, când candidatul la preoţie, de doi
preoţi, iar candidatul la arhierie, de doi episcopi, se împlineşte aceeaşi
iniţiere tainică în rândul şi slujirea cetei în care este introdus16.

d) „Antecamera căsătoriei” sau pregătirea pentru căsătorie

În scrierile sale Sfântul Ioan Gură de Aur acordă o atenţie sporită
pregătirii pentru căsătorie. Se ştie că în familie copilul învaţă mai întâi
imitând pe părinţi. Această înclinaţie spre imitare nu dispare odată cu

15
Alexander Schmemann, Liturgy and Life: Christian Development through
Liturgical Experience, Department of Religious Education, Orthodox Church in
America, New York, 1983, p. 103.
16
Pr.prof.dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1985, p. 421.
82 Prof.dr.pr. Viorel Sava

vârsta copilăriei. Mai târziu, copilul devenind soţ sau soţie, va imita în
propria-i familie ceea ce a văzut şi a deprins în casa părintească. O altă
componentă a pregătirii tinerilor pentru căsătorie urmează calea inversă,
manifestată în grija părinţilor de a-şi educa proprii copii în vederea
întemeierii unei familii creştine sănătoase. Contemporanilor săi Sfântul
Ioan Gură de Aur le dă exemplul celor vechi care, atunci când îşi
căsătoreau copiii, căutau frumuseţea sufletească a viitorului ginere sau a
viitoarei nurori şi nu bogăţia materială: „Gândeşte-te, spune el, câtă grijă
aveau cei vechi! Când îşi însurau copiii nu umblau după bani, după multă
bogăţie, după robi, după atâtea hectare de pământ; nu căutau frumuseţea
din afară, frumuseţea chipului fetelor, ci frumuseţea sufletului şi purtări
frumoase”17. „Aflaţi cum se căsătoreau cei vechi – spune într-alt loc – şi
faceţi ca ei!… Se interesau ce purtări are fata, ce apucături, ce însuşiri
sufleteşti… vă rog, dar, şi pe voi, nu umblaţi după bani şi după avere, ci
după purtări, după bunătatea inimii. Caută fată evlavioasă, fată cuminte!
Aceste însuşiri sunt mai bune decât nenumărate comori. De cauţi pe cele
ale lui Dumnezeu vei avea şi pe cele din lumea aceasta; dar dacă le
nesocoteşti pe acelea şi umbli după acestea, nici de acestea n-ai parte”18.
Nu doar bogăţia tentează pe tineri în pragul căsătoriei, ci şi
frumuseţea trupului. Sfântul Părinte arată că aceasta trece mai repede
decât credem noi. Cel ce caută femeie frumoasă este robit de plăceri şi
nesocoteşte pe Dumnezeu, Cel ce a zidit şi pe cea frumoasă şi pe cea mai
puţin înzestrată fizic. Podoaba celei frumoase este mândria, iar a celei mai
puţin frumoasă este smerenia. „Să nu simţi respingere faţă de femeie
pentru că s-a nimerit să nu fie frumoasă. Ascultă ce zice Scriptura:
„Albina e mică printre zburătoare, dar rodul muncii ei întrece orice
dulceaţă” (Înţelepciunea lui Sirah 11, 3). Făptură a lui Dumnezeu este şi
femeia. Prin respingerea ta n-o jigneşti pe ea, ci pe ziditorul ei. Ce are ea,
a ei? Nu i le-a dat pe toate Domnul? Dar nici pe femeia frumoasă să n-o
lauzi, să n-o admiri. Admiraţia pentru una şi nesocotirea celeilalte arată că
omul acela e desfrânat. Să cauţi frumuseţea sufletului şi să-L imiţi pe
Mirele Bisericii. Frumuseţea trupească, dincolo de faptul că este plină de

17
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XLVIII (II), trad., introd., indici şi
note de Pr. Dumitru Fecioru, în col. «Părinţi şi Scriitori Bisericeşti», vol. 22, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989, p. 157.
18
Idem, Omilii la Matei, LXXIII, IV, în volumul şi colecţia citate, p. 835.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 83

mândrie, provoacă gelozie, şi, deseori, chiar bănuieli neîntemeiate. Nu

dăruieşte, însă, şi plăcere? Pentru puţin, da; pentru o lună sau două, sau
cel mult pentru un an; mai târziu, însă, nu. Pentru că, datorită obişnuinţei,
nu te mai preocupă frumuseţea, care, însă, întreţine mândria femeii. Aşa
ceva nu se întâmplă în cazul unei femei care nu are frumuseţe exterioară,
însă are frumuseţe lăuntrică. Acolo este normal că plăcerea şi iubirea
soţului să rămână de la început şi până la sfârşit nemicşorate, întrucât
provin din frumuseţea sufletului, nu a trupului”19.
Când îşi caută soţia tânărul trebuie să-şi ia în ajutor pe Dumnezeu şi
să-L lase pe El să aleagă mireasa potrivită: „…aleargă la Dumnezeu. Nu
te ruşina ca El să-ţi fie alegător al miresei”20. Cu alte cuvinte Sfântul Ioan
îndeamnă pe tânăr ca primul pas în căutarea partenerului de viaţă să-l facă
în genunchi, în rugăciune şi cu nădejde la Dumnezeu.

e) Nunta – ospăţul bucuriei cu săracii, „fraţii lui Hristos”

La nuntă Sfântul Ioan îndeamnă pe tineri să-i cheme, mai ales, pe
cei săraci. Cu alte cuvinte nunta este prilej de bună făptuire: „Vreţi voi
nunţi binecuvântate de Dumnezeu? Faceţi să ia parte la ele săracii. Că
mulţimea lor îmbucurată de milosteniile voastre să facă mirilor un
cortegiu a cărui pompă n-o va egala nici o strălucire. Cu el vine Hristos, la
fel precum cu oaspeţii voştri necuraţi merge diavolul. Familii cu adevărat
creştine, introduceţi acest obicei de a face din săraci oaspeţii bucuriilor
voastre din căsătorii…”21.
Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă jocurile şi cântecele de ruşine
de la nunţi spunând că nunta „nu este teatru ci taină”22, dar nu este
împotriva bucuriei manifestată cu decenţă şi demnitate: „Este permis de a
înveseli nunta cu altfel de lucruri, de exemplu cu mese încărcate cu
mâncări, cu haine frumoase şi cu altele de acest fel. Vedeţi că eu nu
împiedic asemenea lucruri, ca să nu par a fi prea sălbatic, deşi Rebecăi îi
era de ajuns numai o haină subţire. Este permis de a se veseli la nuntă prin

19
Idem, Problemele vieţii, trad. cit., p. 107.
20
Idem, Cateheze maritale, trad. cit., p. 59.
21
Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II
Tesaloniceni…, trad. cit., omilia XII, p. 156.
22
Ibidem, p. 151.
84 Prof.dr.pr. Viorel Sava

frumuseţea hainelor, prin prezenţa bărbaţilor şi a femeilor venerate”23.

Mai mult, însă, el insistă ca tinerii să se bucure la nuntă de cântări
duhovniceşti şi de dansuri îngereşti, pe cele lumeşti considerându-le
„sataniceşti”, „urâcioase” şi „dezgustătoare”24.
Alteori atitudinea Sfântului Părinte capătă accepte mult mai
categorice: „Toate cântecele de ruşine şi drăceşti, toate cântările
necuviincioase, cetele de tineri desfrânaţi, lepădă-le de la nuntă şi vei
putea să-ţi ţii mireasa întru întreaga înţelepciune”25. Prezenţa acestor
manifestări Îl izgonesc pe Hristos de la nuntă, îndepărtarea lor Îi fac loc
lui Hristos şi sfinţilor Săi: „Dacă laşi deoparte pe diavol, cântecele
desfrânate şi mişcările mlădioase, şi jucatul fără rânduială, şi vorbele de
ruşine, şi alaiul diavolesc, şi zarva, şi râsul, şi toate celelalte lucruri
necuviincioase şi îi aduci pe sfinţii robi ai lui Hristos, atunci şi Hristos,
prin ei, cu adevărat va fi de faţă, dimpreună cu Mama şi cu fraţii Lui”26.

f) „Învredniceşte-i pe dânşii să ajungă bătrâneţi fericite, cu

inimă curată împlinind poruncile Tale”27 – familia, icoana
raiului
Fiind binecuvântată de Dumnezeu şi loc al prezenţei lui Hristos,
împreună cu Maica Sa şi cu sfinţii, familia trebuie să fie, după Sfântul
Ioan Gură de Aur, locul în care se cultivă virtuţile, în care soţia este
sprijin duhovnicesc soţului, soţul sprijin duhovnicesc soţiei şi împreună
sprijin duhovnicesc şi pildă copiilor: „Poate fi o masă mai sfântă ca aceea
de la care sunt izgonite beţia, lăcomia şi toată nebunia şi la care acestea au
fost înlocuite cu întrecerea în păzirea legii lui Dumnezeu, la care bărbatul
îşi păzeşte soţia, iar soţia pe bărbat, ca să nu cadă niciodată în adâncul
călcării poruncii, căci, de o va călca, pedeapsă cumplită îl aşteaptă?
Stăpânul nu se ruşinează când e mustrat de robi, nici casnicii răi când sunt
îndreptaţi pe calea cea bună! N-ai greşi dacă ai numi o casă ca aceasta
Biserică a lui Dumnezeu. Este vădit că acolo unde domneşte atâta

23
Ibidem, p. 149-150.
24
Ibidem, p. 154-155.
25
Idem, Cateheze maritale, trad. cit., p. 110.
26
Ibidem, p. 8.
27
Rugăciunea care precede ectenia cererilor, vezi Molitfelnic, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 79.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 85

înţelepciune, încât, chiar în timp de desfătare, oamenii se îngrijesc de

păzirea legilor dumnezeieşti, unde toţi cei de faţă luptă şi se întrec unii cu
alţii pentru atingerea acestui scop, acolo orice demon, orice putere
vicleană este alungată, fiind de faţă Hristos, Care se bucură de această
frumoasă întrecere a robilor Săi şi le dă din belşug toată binecuvântarea
Lui”28.
La temelia tuturor împlinirilor în familie, Sfântul Ioan Gură de Aur
aşează iubirea curată dintre soţi: „Acolo unde stăpâneşte iubirea dintre soţ
şi soţie totul va fi progresist în acest interior fericit. Căci iubirea reciprocă
va asigura buna educaţie a copilului; iubirea va face să stăpânească în
această împărăţie familială ordinea, armonia, puterea şi rodirea în fapte.
Trebuie (menţinut – n.n.) respectul ierarhiei, bărbatul este conducătorul,
femeia îi datorează respect şi ascultare. Însă cine mai bine decât iubirea
va şti menţine această superioritate, pe de o parte, acest respect, pe de
alta? Luaţi aminte la aceste familii patriarhale. Ce putere! Ce pace! Ce
fapte! Însă, de asemenea, ce iubire gingaşă îi unea pe Avraam şi pe Sara;
consideraţi înainte de toate iubirea cu totul divină care uneşte pe Hristos
cu Biserica Sa...”29.
În familie soţii sunt datori să se îngăduie unul pe altul aşa cum în
trpul uman mădularul bolnav este suportat de celelalte mădulare care sunt
sănătoase: „Şi după cum în trupurile noastre, când este vreo boală, nu
tăiem mădularul, ci împingem afară boala, aşa facem şi cu femeia. Dacă e
în ea oarecare răutate, nu lepăda femeia, ci scoate afară răul. Căci femeia
se poate îndrepta, dar adesea un mădular vătămat nu mai este cu putinţă
să-l vindecăm. Dar chiar dacă ştim că vătămarea lui este de netămăduit,
nici aşa nu-l tăiem. Fiindcă şi picioare strâmbe având adesea mulţi, şi
pulpe oloage, şi mână uscată şi moartă, şi ochiul chiorâş, nici ochiul nu-l
scot, nici mâna nu o taie... Căci cele care sunt handicapate prin fire nu e
cu putinţă să fie iarăşi dobândite, dar voia liberă dacă este strâmbă se
poate reface. Dar şi dacă ai zice că ea boleşte fără nădejde de vindecare şi

28
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanţi, în
vol. „Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre
vieţuirea după Dumnezeu”, trad. şi note de Pr.prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 224.
29
Jean Doublet, Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, trad. de
Diacon Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, vol. I şi II, p. 249.
86 Prof.dr.pr. Viorel Sava

că are trebuinţă de multă purtare, de grijă pentru felul ei de a fi, nici aşa
nu poate fi lepădată. Căci nici mădularul bolnav, ce nu se mai poate
vindeca, nu se taie. Iar ea este mădularul tău. Căci zice Scriptura: «Vor fi
cei doi un singur trup»”30.
În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, căsătoria este mediul în
care se învaţă înfrânarea şi se disciplinează pornirile trupeşti: „Căsătoria
este un post al castităţii pentru cei care se folosesc de căsătorie cum
trebuie. Căsătoria nu dă voie firii omeneşti să se sălbăticească. Căsătoria
pune traiul legiuit între un bărbat şi o femeie ca un zid de apărare de care
se sfărâmă toate valurile poftei; prin acest trai liniştit dobândim multă
linişte şi o păstrăm...”31. Căsătoria este ajutor pentru cel ce voieşte să se
angajeze pe calea virtuţii: „Dacă ar fi fost căsătoria şi creşterea de copii o
piedică în calea virtuţii, Creatorul universului n-ar fi adus pe lume
căsătoria. Căsătoria nu numai că nu ne împiedică cu nimic în trăirea
filosofiei celei după Dumnezeu, dacă voim să fim cu mintea trează, dar
aduce în viaţa noastră şi multă uşurare. Căsătoria potoleşte furiile firii
noastre, nu lasă ca oceanul să se frământe, ci ne ajută să ducem totdeauna
corabia în port. Pentru asta a dăruit Dumnezeu neamului omenesc
căsătoria”32.
Referindu-se la scopul căsătoriei, Sfântul Ioan Gură de Aur spune
că acesta este întreit: „înmulţirea neamului omenesc; aceea este minunata
putere dată de Dumnezeu omului, creaturii sale”; sfinţirea vieţii, căci
„dacă două fiinţe muritoare se unesc pentru moment pe pământ, o fac
pentru a se întări reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor; şi
ajutorul reciproc pentru că femeia „completează pentru binele familiei
ceea ce bărbatul va fi neputincios să dea”33. Că sfinţenia vieţii este
posibilă în familie şi că familia este mediul prielnic cultivării virtuţilor
creştine o dovedesc vieţile sfinţilor care au fost căsătoriţi, din care
desprindem mulţime de pilde de vieţuire sfântă plăcută lui Dumnezeu.
Acestea confirmă viziunea asupra familiei văzută ca prelungire a

30
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, trad. cit., p. 45-46.
31
Idem, Despre feciorie..., trad. cit., p. 16-17.
32
Idem, Omilii la Facere, XXI, IV, trad. cit., în col. cit., vol. 21, p. 251.
33
Jean Doublet, op. cit., p. 242 şi 245.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 87

Bisericii, ca o Biserică în miniatură şi ca o icoană a împărăţiei lui

Dumnezeu34.
Separarea soţilor (căsătoria albă), fără acordul comun, este înfierată
de Sfântul Părinte şi considerată falsă evlavie şi falsă înfrânare: „Ascultă
şi fereşte-te de gândurile lui (ale diavolului)! A poruncit Hristos prin
Pavel ca femeia să nu se despartă de bărbat şi să nu se lipsească unul de
altul decât prin bună înţelegere (I Cor. 7, 5). Dar unele femei, din o aşa
zisă dragoste de evlavie şi înfrânare, îndepărtându-se de bărbaţii lor, cu
gândul că fac faptă de evlavie, au împins pe bărbaţii lor la desfrânare.
Gândeşte-te cât de mare e răul acesta!”35.

g) „Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine”36

Una dintre problemele majore ale familiei contemporane, semnalată
deja în studiul de faţă, este divorţul. Despărţirea tinerilor la foarte scurt
timp după căsătorie, în ciuda faptului că s-au făcut angajamente în faţa
Sfântului Altar, cu mâna pe Sfânta Cruce şi pe Sfânta Evanghelie37, în
ciuda faptului că tânăra familie a dat deja naştere la copii pe care traumele
divorţului, ale creşterii şi formării într-o familie decapitată, în ciuda
faptului că fiecare dintre tinerii care divorţează va purta cu el stigmatul
divorţului şi va fi suspectat de incapacitate de a purta sarcinile familiei, cu
toate acestea şi altele asemenea, , divorţul a intrat în firescul vieţii noastre,
temeinicia şi statornicia familiei tradiţionale pierzând teren în faţa

34
David şi Mary Ford, Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vieţile Sfinţilor căsătoriţi,
trad. rom. de Constantin Făgeţean, Editura Sophia, Bucureşti, 2001; Pr.dr. Vasile
Gavrilă, Cununia, viaţă întru împărăţie, Fundaţia „Tradiţia Românească”, Bucureşti,
2004, p. 305-314.
35
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXXXVI, IV, trad.cit., în col. cit.,
p. 970-971.
36
Rugăciunea de la sfârşitul Logodnei, vezi: Molitfelnic, p. 67.
37
Unirea celor doi prin Taina Cununiei este pecetluită în final printr-un jurământ
pe care tinerii îl fac în faţa Sfântului Altar, în faţa preotului slujitor şi a întregii
comunităţi prezente la eveniment, Cel ce primeşte jurământul fiind Însuşi Hristos prezent
în chip simbolic prin Evanghelia şi Crucea pe care tinerii îşi aşează mâinile, iar preotul
citeşte rugăciunea: „Iată, fiilor duhovniceşti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie
şi pe Sfânta Cruce, aţi săvârşit jurământ înaintea Sfântului Altar că veţi păzi legătura
dragostei şi a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi
că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui
Dumnezeu şi oamenilor” – Molitfelnic, p. 81-82.
88 Prof.dr.pr. Viorel Sava

„virtuţilor modernităţii”. Uneori fenomenul divorţului este atât de prezent

încât, în anumite societăţi, circulă întrebarea: „Tu de câte ori ai divorţat?”
Motivele sunt multiple, unele fiind foarte serioase şi foarte grave
precum infidelitatea conjugală, violenţa domestică etc., altele fiind cu
totul lipsite de consistenţă, de seriozitate şi maturitate. Mai nou, s-a
adăugat ca motiv de divorţ „moda”. „Pentru că aşa e la modă”, spun unii.
Când fac referire la divorţ canoanele menţionează ca unic motiv
desfrânarea unuia dintre soţi, infidelitatea conjugală. Această precizare
apare cu referire la viaţa de familie a slujitorilor Sfântului Altar, având în
vedere moralitatea şi sfinţenia care trebuie să caracterizeze familia
preotului, dar, prin analogie, prevederile canonice respective se aplică
familiei în general38.
Alte motive sunt aspru condamnate de disciplina canonică. Pentru
că, afară de desfrânare, nici într-o altă situaţie nu era îngăduit divorţul,
unii clerici, în vechime, au invocat evlavia, dorinţa de desăvârşire pentru
care căsătoria, viaţa de familie, era considerată o piedică. Chiar şi un
astfel de motiv, nobil în felul lui, a fost condamnat de Biserică, o astfel de
evalviei fiind considerată falsă: „Episcopul sau preotul sau diaconul să
nu-şi alunge soţia sa pe motiv (pretext) de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să
se afurisească; şi stăruind (rămânând neînduplecat), să se caterisească”39.
Unirea bărbatului cu femeia prin Taina Cununiei este lucrare divină.
Când în rugăciunile ei Biserica se roagă pentru tineri ca Dumnezeu să-i
unească cu „sfânta unire cea de la El” exprimă faptul că Dumnezeu este
Cel ce lucrează: „Întinde măna Ta din sfânt lăcaşul Tău şi uneşte pe robul
Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu
femeia…”40. Pentru că unirea este de la Dumnezeu, omul nu are voie să o
despartă, să o desfacă, fapt precizat şi în Sfinta Evanghelie (Matei 19, 6)
şi preluat apoi sub formă de rugăciune în Taina Cununiei41.
Cei ce şi-au unit viaţa prin Taina Cununiei au făcut aceasta ca să
dea naştere de prunci, ca să lupte mai eficient împotriva poftelor trupeşti,

38
Vezi can.: 15 şi 26 ale sinodului Trulan, 8 Neocezareea, 21 şi 62 ale Sfântului
Ioan Postitorul – la Arhidiacon Prof.dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe.
Note şi comentarii, Bucureşti, 1991.
39
Can. 5 apostolic – Ibidem, p. 10.
40
Epicleza Tainei Cununiei – Molitfelnic, p. 76.
41
A doua rugăciune din Rânduiala Tainei Cununiei – Molitfelnic, p. 74.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 89

ca să se ajute reciproc şi, împreună să dobândească împărăţia lui

Dumnezeu. Ţinta este aceeaşi realizată, însă, pe căi diferite. Unii
dobândesc împărăţia lui Dumnezeu urmând calea aspră a monahismului.
Alţii dobândesc împărăţia lui Dumnezeu urmând calea la fel de aspră a
vieţuirii în familie. Este interesant faptul că, cei ce se căsătoresc şi nasc
copii, la bătrâneţe devin bunici. Acest apelativ are mai mult conotaţie
duhovnicească chiar dacă în mod obişnuit este folosit pentru a exprima o
relaţie de rudenie de familie pe linie consangvină. În limba greacă călugăr
inseamnă bătrân bun, îmbunătăţit, iar în limba română bunicul sau bunica
nu este doar o rudă în familie, ci este un om bun (bun-icul), un om
îmbunătăţit, o persoană care stârneşte respect şi admiraţie prin bunătate şi
viaţă spirituală pilduitoare. Am putea spune că bunicul este călugărul din
familie, iar călugărul este şi el „un bunic” în mănăstire. După Sfântul
Maxim Mărturisitorul, „monah este cel care şi-a desfăcut mintea de
lucrurile pământeşti şi prin înfrânare, prin dragoste, prin cântare de psalmi
şi prin rugăciune se lipeşte statornic de Dumnezeu”42. Deci cel ce se
lipeşte statornic de Dumnezeu prin rugăciune curată, eliberarea de grijile
pământeşti şi înfrânare este într-un fel monah pentru că duce viaţa aceluia
care prin voturi sfinte s-a hotărât să facă acestea, iar în familie, mai ales la
bătrâneţe, omul devine ceea ce monahul este încă din momentul alegerii
căii monahismului. Privind prin prisma celor de mai sus, divorţul este un
abandon, este abandonare a căii ce duce spre desăvârşire.
Dar ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur cu referire la toate acestea?
Iată ce spune: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Dacă tu,
le zice Hristos, îmi spui de Moise, Eu îţi spun de stăpânul lui Moise. În
afară de aceasta, Mă spijin şi pe timpul când s-a legiuit căsătoria.
Dumnezeu dintru început i-a făcut pe ei bărbat şi femeie (Facere 1, 27), şi
legea aceasta, chiar dacă pare dată acum de Mine, este mai veche decât
legea lui Moise şi-i foarte chibzuită, că n-o aduce numai pe femeie alături
de bărbat, ci-i porunceşte să lase pe tatăl şi pe mama ei; şi nici nu
legiueşte ca bărbatul să vină la femeia sa, ci să se lipească de ea; iar prin
acest cuvânt arată că unirea este de nedesfăcut. Apoi nici nu se mărgineşte
numai la atâta, ci cere ca unirea lor să fie şi mai strânsă, că spune: „Vor fi

42
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste. A doua sută, 54, în
„Filocalia”, vol. 2, trad., introd. şi note de Pr.Prof.dr. Dumitru Stăniloae, ediţia a II-a,
Editura Harisma, Bucureşti, 1993, p. 91.
90 Prof.dr.pr. Viorel Sava

cei doi un trup. Apoi, după ce a citat legea aceasta veche, … după ce a
arătat că este vrednică de credinţă pentru că Dumnezeu a dat-o, Hristos,
cu autoritate, o tălmăceşte şi El şi legiuieşte, zicând: Deci nu mai sunt doi,
ci un trup. După cum este o crimă să tai trupul omenesc, tot aşa este o
nelegiuire să desparţi femeia de bărbat. Şi Hristos nu s-a oprit la atâta, ci a
adăugat şi pe Dumnezeu, zicând: Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu
despartă. Hristos arată deci că divorţul este şi împotriva firii şi împotriva
legii; împotriva firii, pentru că se taie trupul; împotriva legii, pentru că cei
ce vor să divorţeze fac lucrul acesta împotriva lui Dumnezeu Care i-a unit
şi a poruncit să nu se despartă”43.

h) „Binecuvintează intrările şi ieşirile lor. Înmulţeşte cu

bunătăţi viaţa lor. Primeşte cununile lor în împărăţia Ta,
păzindu-i curaţi, fără prihană şi neasupriţi în vecii
vecilor”44
În concluzie vom spune că familia contemporană traversează o
perioadă de criză profundă care îmbracă forme variate. Aşa cum sublinia
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-una din cuvântările pastorale
adresate clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor în timpul
păstoririi în scaunul Mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei, criza care
confruntă familia astăzi se manifestă sub trei aspecte: „criza economică
(sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine), criza morală (avortul,
divorţul, abandonarea copiilor, libertinajul ş.a.) şi criza spirituală
(sectarismul, fanatismul şi prozelitismul religios)”45. Această criză este
veche şi nouă în acelaşi timp. Veche prin conţinutul ei şi nouă datorită
contextului în care îşi face simţită prezenţa. Pentru că este veche, criza
familiei îşi află vindecarea prin cuvântul sfânt şi ziditor al celor vechi,
Sfântul Ioan Gură de Aur fiind şi dascălul celor care au ales să-şi
dobândească mântuirea în sânul familiei. Pentru că este nouă, această

43
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXII, I, trad.cit., în col.cit., p. 717.
44
Rugăciunea de binecuvântare a mirilor din finalul Tainei Cununiei –
Molitfelnic, p. 82.
45
+Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Naşterea Domnului – Bine-
cuvântarea familiei, Pastorală de Crăciun, 1994, în vol. Daruri de Crăciun – înţelesuri
ale sărbătorii Naşterii Domnului, Editura Trinitas, Iaşi, 2005, p. 51-52.
 FAMILIA CREŞTINĂ ASTĂZI... 91

criză se vindecă printr-o nouă interpretare a gândirii şi experienţei

Sfinţilor Părinţi adaptată contextului concret în care ea se manifestă.
Familia este cununa creaţiei, spune Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel: „Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creaţiei Sale a fost
familia: bărbat şi femeie, care au primit binecuvântarea de a creşte, a se
înmulţi şi a stăpâni pământul (cf. Facerea 1, 27-28). De aceea, în Biserica
Ortodoxă, la Cununie, se pun mirilor coroane pe cap”46. Aceasta
înseamnă că grija pastorală faţă de familie se întemeiază pe însuşi actul
creaţiei. Ea nu face parte din preocupările sociale ale Bisericii, ci, prin
Biserică, se manifestă grija lui Dumnezeu Însuşi faţă de familie. Aşa se
explică de ce Dumnezeu-Cuvântul „alege ca loc al venirii Sale ca Om
printre oameni o familie”47, de ce „Noul Adam începe ridicarea neamului
omenesc din păcat alegând tocmai familia”48 şi de ce „prima minune pe
care o va săvârşi Mântuitorul în activitatea Sa publică se petrece la
întemeierea unei noi familii, la nunta din Cana Galileii la care a fost
invitat El, Iisus, şi mama Sa, Fecioara Maria (cf. Ioan 2, 1-11)”49.
Restaurarea familiei astăzi trebuie să înceapă cu restaurarea gândirii
şi înţelegerii noastre despre familie, cu redescoperirea planului lui
Dumnezeu cu privire la familie şi a vocaţiei pe care familia o are în planul
lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Biserica, prin slujitorii ei, trebuie să-şi
intensifice activităţile pastorale care să aibă în centrul preocupărilor
familia, să alcătuiască programe pe termen mediu şi lung de ocrotire a
familiei, de promovare a valorilor morale în familie, de protejare şi
ajutorare a familiilor aflate în ciză economică, morală sau spirituală, să
intensifice cateheza în rândul tinerilor şi să se preocupe atent de
pregătirea acestora pentru viaţa de familie. Prefacerea sufletelor în
familie, precum s-a făcut schimbarea apei în vin la nunta din Cana
Galileii, începe cu schimbarea, cu prefacerea duhovnicească a
potenţialului familist, a tânărului încă necăsătorit. Altfel spus, grija
Bisericii nu trebuie să fie orientată doar spre vindecarea a ceea ce este
bolnav şi atacă familia astăzi, ci şi spre, sau mai ales spre,
preîntâmpinarea îmbolnăvirii punând în valoare priceperea pastorală a

46
Ibidem, p. 46.
47
Ibidem, p. 48.
48
Ibidem, p. 47.
49
Ibidem.
92 Prof.dr.pr. Viorel Sava

slujitorilor ei şi folosind instrumentele, metodele şi mijloacele puse la

îndemână de Sfinţii Părinţi şi, în special, de Sfântul Ioan Gură de Aur,
omagiindu-l, şi în felul acesta, acum când comemorăm împlinirea a 1600
de ani de la mutarea sa în veşnicie.

Christian Family Today: Provocations, Chances and Perspectives - Elaborated

Answers By Saint John Chrysostom in His Time for Our Time

Abstract: The study entitled: Christian Family Today: Provocations, Chances

and Perspectives - Elaborated Answers By Saint John Chrysostom in His Time for
Our Time is a radiography of the problems which confront contemporary Christian
family. Deep crisis, with it's three components: economical, moral and spiritual, which
affects family today provokes to this a quick process of disintegration. Among major
causes which provoke family crisis someone could mention: emigration phenomenon,
which in Romania disunites children from their parents, "western model" of family life,
misunderstood freedom, sexuality, negative influence of mass-media, lack of interest
from civil authorities and justice representatives concerning families on the way of
divorce and insufficient pastoral activity of the Church. Even if the provocations of the
family are old, their newness depends on the context they manifest in. Today the church
has to cure family illnesses using theology of the Holy Fathers in a pastoral
interpretation adapted to the context.